Home » Global / Europa »Opinie »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Fratelli d’Italia e fratelli di Silvio: ruletă rusească în Peninsulă

Alexandru Coita septembrie 30, 2013 Global / Europa, Opinie, Politica & Doctrine, Reactie rapida
4 comentarii 1,086 Vizualizari

Italia respiră spectacol și dramă, iar teatrul politic din peninsulă nu face excepție. În ultimele două decenii, politica italiană a fost o succesiune de crize politice, generând un mediu volatil care a inhibat reformele structurale de care țara avea nevoie pentru a-și regăsi competitivitatea. Silvio Berlusconi, liderul care, în ciuda numeroaselor controverse legate de numele său, a constituit principalul factor de continuitate în tot acest timp, a generat recent un nou episod din foiletonul dramelor politice care au punctat istoria recentă a Italiei. Retragerea sprijinului acordat guvernului condus de Enrico Letta este un gest intempestiv – deși nu surprinzător –, care vine într-un moment nefericit pentru țară și riscă să genereze efecte serioase asupra stabilității economice a Italiei, ca și asupra credibilității principalului său partid de centru-dreapta.

Criza actuală vine la doar șapte luni de la ultimul scrutin parlamentar din Italia. Alegerile de atunci ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru clasa politică, rezultatul excelent obținut de mișcarea populistă Cinque Stelle condusă de comicul Beppe Grillo fiind o expresie a unei falii crescânde între partidele tradiționale și cetățenii țării.

Această falie este în bună măsură rezultatul performanțelor economice modeste ale Italiei. De zece ani, statul este prins într-un cerc vicios al stagnării economice. Rigiditățile de pe piața muncii generează bariere greu de surmontat pentru cei care își caută primul job, blocajul traducându-se într-o rată a șomajului în rândul tinerilor de 40%. Datoria publică, cifrată la 2 mii de miliarde de euro, reprezenta anul trecut 126% din produsul intern brut – o rată de trei ori mai mare decât cea a României. În aceste condiții, criza datoriilor suverane a prins Italia în ochiul furtunii, aceasta evitând la limită soarta Greciei. Acest lucru s-a produs grație politicilor prudente ale guvernului Monti, cuplate cu implicarea decisivă în calmarea piețelor financiare a Băncii Centrale Europene – conduse de italianul Mario Draghi – prin celebrul angajament de a face „tot ce este necesar” pentru a salva țările aflate în dificultate.

Era clar încă din primăvară că o coaliție între Partidul Democrat (PD, centru-stânga) și Poporul Libertății (Pdl, centru-dreapta – relansat în septembrie sub numele Forza Italia) va fi o formulă volatilă, cu durată limitată de viață. Tensiunile dintre principalele partide ale coaliției au fost vizibile încă de la început, acestea atingând un nivel critic după condamnarea definitivă pentru fraudă fiscală a lui Silvio Berlusconi. Confruntat cu un iminent vot în Senat, care l-ar putea priva pe viață de orice funcție publică, Berlusconi este astăzi acuzat de o bună parte a opiniei publice italiene că a precipitat actuala criză guvernamentală pentru a-și salva fotoliul de senator.

Sunt aceste acuzații meritate? Berlusconi este cunoscut pentru modul combativ și fățiș prin care a contracarat numeroasele procese derulate împotriva sa în instanțele țării. Este adevărat, pe de altă parte, că Il Cavaliere și-a ales un alibi plauzibil în acest caz. Măsura de creștere a TVA, impusă de Letta, ilustrează reflexul stângii de a crește taxele pentru a aduce venituri iluzorii la buget, în detrimentul măsurilor structurale care descătușează forțele pieței, generând creștere sustenabilă (inclusiv în ceea ce privește veniturile bugetare). Faptul că premierul Letta a fost incapabil să evite această creștere de TVA este de rău augur pentru Italia, iar partenerii din Pdl au tot dreptul să taxeze această măsură nefericită.

Însă interesul național ar fi dictat menținerea cu orice preț a stabilității politice și continuarea unui proces de reforme care să readucă Italia în prima linie a competitivității. În aceste condiții, orice soluție trebuia negociată la sânge în interiorul coaliției guvernamentale, și nu transformată într-o luptă de cocoși între Berlusconi și premierul Letta (la care acesta din urmă a marșat cu entuziasm, cu un machism demn de o cauză mai bună). Ce este mai grav, suprapunerea actualei crize guvernamentale cu votul din Parlament în dosarul Berlusconi alimentează criticile împotriva liderului Pdl, expunând principalul partid de centru-dreapta la o erodare a credibilității care nu poate decât să-i dăuneze, mai ales în perspectiva unor posibile alegeri anticipate.

Franco Frattini scria recent pe Twitter: “Este o gravă întoarcere cu spatele la țară. Italia e în dificultate, nu are nevoie de o criză iresponsabilă care să o arunce în întuneric.” “Mă regăsesc în cuvintele acelora din zona de centru-dreapta care, în aceste ore, s-au delimitat de decizia Pdl de a retrage sprijinul guvernului, și privesc cu îndurerare un gest care afectează perspectivele viitoare ale Italiei.”

Reacția lui Frattini ilustrează apariția unor mișcări centrifuge în cadrul partidului condus de Berlusconi. O parte a acestei grupări politice acuză lipsa de dialog în rândul conducerii, considerând că decizia de retragere din guvern este rezultatul unui proces de gândire desfășurat într-un cerc extrem de restrâns din jurul lui Silvio Berlusconi. Aparent, Angelino Alfano – vicepremier demisionar și omul numărul doi din Pdl – nu a făcut parte din cei care au participat la luarea deciziei. De aici și reacția ministrului demisionar Gaetano Quagliarello, care acuză că, în absența lui Alfano, Pdl devine un „partid modificat genetic.” Quagliarello este, de altfel, doar unul dintre cei trei foști miniștri care s-au delimitat de decizia lui Berlusconi și care acuză radicalizarea Pdl.

În aceste condiții, speranțele se îndreaptă înspre președintele Napoletano, care s-a declarat dispus să depună toate eforturile pentru a identifica o formulă de asigurare a continuității politice și de evitare a declanșării de alegeri anticipate. La polul opus se plasează, firește, Berlusconi, care a anunțat că este gata de bătălie, cerând alegeri imediate din care, asigură el, Pdl va ieși victorios.

Adevărul, însă, este că declarațiile belicoase a lui Berlusconi au un suport real mai degrabă șubred. Dat fiind contextul politic din Italia, rezultatul unor alegeri anticipate este greu de anticipat, fiind posibil ca actuala formulă de compromis să fie perpetuată și după acestea.

În schimb, este probabil ca unul dintre puținii câștigători ai crizei actuale să fie chiar Berlusconi, care ar evita astfel o ieșire pe ușa din dos din scena publică. Un efect al unor eventuale alegeri anticipate l-ar putea consititui consolidarea poziției deținute de mișcarea populistă a lui Beppe Grillo sau, posibil, creșterea profilului unor grupări politice extremiste. În cazul în care Enrico Letta, sprijinit de președintele Napoletano, ar reuși să atragă de partea sa un număr suficient de senatori pentru a obține majoritatea în camera superioară, o coaliție dominată de centru-stânga ar trimite în opoziție pe termen nedefinit Pdl, riscând totodată să dinamiteze structura internă a acestuia din urmă prin escaladarea nemulțumirilor dizidenților.

Dacă actuala criză generează perspective negative pentru centru-dreapta, ea riscă să aibă consecințe și mai grave pentru economia Italiei. Piețele financiare au cunoscut o perioadă de acalmie în ultimele luni, însă implozia coaliției de guvernare ar putea genera presiuni majore pe rata dobânzii la obligațiunile plătite de statul italian. În acest caz, Banca Centrală Europeană ar rămâne de ultima linie de apărare, angajamentul lui Mario Draghi de a stopa cu orice preț o nouă explozie a ratelor de îndatorare fiind astfel testat până la limită.

Este important de menționat, în context, că politica dusă de Draghi de a permite cumpărarea nelimitată de acțiuni suverane a funcționat până acum doar în condițiile în care semnalul dat de guvernatorul BCE a fost suficient pentru a calma piețele, nefiind necesar ca instituția de la Frankfurt să angajeze vreo achiziție efectivă de obligațiuni. În condițiile în care datele problemei s-ar schimba, este probabil ca aceasta să genereze o reacție fermă de opoziție din partea Berlinului, care privește cu circumspecție orice tentativă de mutualizare a datoriilor suverane.

Un alt risc pentru Italia îl constituie apropierea de scenariul elen prin punerea țării sub administrarea troicii creditorilor internaționali. Această posibilitate, evocată recent de ministrul de finanțe (de centru-stânga), nu ar face decât să accelereze procesul de delegitimare a clasei politice italiene, cu consecințe grave pentru societatea țării și viitorul politic al acesteia.

Deși deznodământul crizei politice din Italia nu este încă știut, putem deja deriva câteva lecții de pe urma evoluțiilor recente. Prima dintre ele este aceea că toți actorii politici au un termen de valabilitate și că, la expirarea acestuia, singura soluție elegantă și benignă este aceea de a face pasul înapoi. Agățarea cu orice preț de fotoliile puterii poate genera efecte toxice pentru partidul din care aceștia provin, ca și pentru întregul mediu politic al țării respective.

A doua lecție este că, într-un stat de drept, mai presus de oamenii politici trebuie să stea principiile. Or, într-o democrație, cel mai important dintre aceste principii îl constituie cel al egalității în fața legii. A face excepție de la acesta este posibil doar cu riscul erodării mediului democratic și cel al delegitimării clasei politice.

În fine, o ultimă concluzie – care ține loc și de exercițiu de onestitate – , o constituie acuta nevoie de fețe noi în zona de centru-dreapta a politicii italiene. „Angelino Alfano si metta in gioco,” afirma astăzi Maurizio Lupi, unul dintre miniștrii demisionari care au criticat decizia lui Berlusconi. Alfano, numărul doi din Pdl (și, la 42 de ani, un politician extrem de tânăr într-o țară clasificată adesea ca o gerontocrație), ar putea fi soluția pentru revitalizarea dreptei italiene. O retragere demnă a lui Silvio Berlusconi din politica mare, concomitentă cu propulsarea lui Angelino Alfano în fruntea Pdl, ar putea fi mutarea de care dreapta are nevoie pentru a găsi o contrapondere la steaua în ascensiune a primarului Florenței, Matteo Renzi, și pentru a-și asigura tranziția spre epoca post-Berlusconi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Aciduzzu spune:

    Toată lauda pentru CV-ul autorului dar trebuie sa spun ca în opinia mea articolul abunda in inexactități. Sau este scris din perspectiva cel puțin subiectiva și îngăduitoare al unui membru de partid care la nivel doctrinar se dorește înrudit PDL-ul lui Berlusconi. Îmi aduc aminte ca MRU a făcut anul trecut parca, prima vizita în calitate de președinte al FC chiar la Roma unde s-a întâlnit cu vârfuri ale PDL-ului italian (s-a întâlnit cu primarul Romei, Alemanno, un ex-fascist). Hm… Cred ca autorul e prea bias-at pe linie de partid pentru a face o analiza politica credibila a crizei italiane.

    • Alexandru Coita Alexandru Coita spune:

      Acciduzzu, multumesc pentru observatii. Desigur, nu pot pretinde ca detin monopolul adevarului, in ceea ce priveste politica italiana sau oricare alt subiect. Iar articolul este evident subiectiv atata timp cat reflecta opiniile personale ale autorului. As fi totusi curios sa stiu care sunt inexactitatile in care abunda acesta.

  2. Ștefan A. spune:

    Domnule Alexandru
    Interesant articolul .
    O corectare . Problemele italiene au aparut nu cu 10 ani in urma ci cu 21 de ani . Cind statul italian :
    - nu a reusit sa vinda pentru doua licitatii consecutive titluri de stat si a fost nevoit sa faca o mega rectificare bugetara bazata pe noi intrari fiscale pentru echivalentul a 14 miliarde euro si in acelasi an o alta pentru echivalentul a 43 miliarde euro pentru a evita falimentul oficial al statului .
    - ancheta judiciara (din aceasi perioada) “Mani Pulite” care a dus la certificarea coruptiei politice ( 10 % spaga din oricare contract cu statul si la nivelul tuturor partidelor politice ) si disparitia DC (partidul democratia cristiana care a condus tara neintrerupt prin coaliti incepind cu 1948) .
    - rezolvate aceste doua enorme probleme prin musamalizare , ascundere sub pres si nu reforme reale efective , cheltuielile publice au crescut constant ca sursa primara de clientela politica , trocuri oculte intre partide oficial antagoniste (dreapta -stinga).
    PS .
    – Ca pe alte meleaguri :) dreapta intruchipata de partidul domnului Berlusconi (initial Forza Italia si ulterior Popolo delle Libertà ) a avut un rol fundamental in cresterea datoriei publice , a cheltuielilor generale a statului . Conform expresiei romanesti : la placinte inainte la razboi inapoi.

  3. homosexual militant spune:

    Daca speranta dumneavoastra este Alfano atunci centru-dreapta italiana merita sa dispara (cum din fericire se va si intampla).
    Pentru datoriile masive pe care le are Italia este vinovata in primul rand Dreapta (care a condus in ultimii 10 ani Italia) fara sa produca reforme reale menite sa imbunatateasca competitivitatea. Tremonti, ministrul de finante a guvernarii Berlusconi oscila zilnic intre politici stataliste si cele liberiste (cum spun italienii la neoliberalism). Obsesia pentru taierea taxelor lipsita de politici de sustinere economica au dus ai…Stiti foarte bine ca taxele mici nedublate de alte masuri nu sunt un panaceu universal.
    Mai mult, Berlusconi a sabotat constat proiectele lui Monti opunanadu-se unei reforme de fluidizare a pietei muncii absolut necesara ( facuta in Germania culmea de stanga in 2001).
    Inteleg, nu va place stanga dar incercati sa nu fiti demagog si sa aparati un individ ce a avut aproape 20 de ani la dispozitie si a realizat extrem de putin.
    Cred ca la ora actuala inclusiv Popularii Europeni vor ca viitoarele alegeri in Italia sa fie castigate de centru-stanga ( Merkel deja l-a sunat pe Letta sa ii arate sustinerea), tocmai pentru o relansare reala si nu de fatada a dreptei italiene.
    PS: Alfano e la o treime din popularitatea lui Renzi…astazi ultimele sondaje dadeau castigatoare centru-stanga si tendinta e de crestere constanta…deci jocurile sunt facute



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Coita


Alexandru Coita

Alexandru Coita este antreprenor și specalist in politică externă și securitate. A fost secretar de stat (tehnocrat) în guvernul Ungureanu și reprezentant al Camerei Deputaț... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)