Home » Media / Tech »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Ghilimelele și imbecilizarea publicului

Brindusa Armanca iulie 3, 2012 Media / Tech, Opinie, Politica & Doctrine
Deocamdata nu sunt comentarii 1,525 Vizualizari

Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una din indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc. Prin 2005, când  presa românească se interesa încă de propria devenire, Clubul Român de Presă a procedat chiar la un normativ de orientare, reiterat în 2008: ”Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă constată cu îngrijorare apariția și dezvoltarea a numeroase site-uri care își fac strategii de conținut bazate pe preluarea fără acorduri a conținutului altor surse de informare: agenții de presă, ziare, televiziuni, posturi de radio, alte site-uri. (…) informația trebuie să circule liber, dar opera jurnalistica este protejată de normele legale și deontologice în vigoare. In virtutea acestor două principii, Clubul Român de Presă consideră că, în absența unui acord încheiat cu deținătorul drepturilor, materialele de presă pot fi preluate, obligatoriu cu citarea sursei, în limita a 500 de semne, dar fără a depăși jumătate din respectivul material”. Dincolo de aceasta, există Legea dreptului de autor, dar și regulile minimale de redactare a unei lucrări (de control, de seminar, de doctorat etc.), care exclud copiatul de orice fel, cunoscute începând cu vârsta școlară. Și totuși, unii jurnaliști ezită, alții evită să spună lucrurilor pe nume, lăsându-i pe propagandiști și pe marketerii politici să zburde în voie pe televiziuni, în ziare și online, diminuând șansele ca adevărul să se facă auzit.

O eroare în abordarea subiectului este unghiul din care este privit: jurnaliștii se lasă ușor contaminați de abordările politicienilor și se așază pe aceeași parte cu ei. Dacă s-a clamat că scandalul plagiatului este un complot politic, presa a relatat ca atare. Au fost invitați politicieni să dezbată subiectul, astfel vacarmul a fost asigurat. Unii au zis că da, alții că ba, și nu puține au fost atitudinile cinice, care batjocoresc inteligența publicului. Manipulările ministrului de resort au fost privite cu indulgență de moderatori, iar tropăielile bruxelleze și eschivele premierului au omorât subiectul principal, cel al deciziilor cruciale pentru Europa. Luat simplu, subiectul plagiatului necesita o investigație uzuală, cu date, comparații, așezări în paralel, ceea ce unele medii au și încercat. Printre primele, TVR Info a avut de suferit  represalii de la conducerea afiliată politic noii puteri. Rar au fost chemați să explice universitarii ca sursele adecvate, înlocuiți fiind cu analiștii de serviciu care fie au minimalizat subiectul (comisie de ”politruci”), fie l-au extrapolat (toată lumea plagiază), fie s-au lăsat târâți în hățișul birocratic utilizat de putere pentru a suci gâtul adevărului, fără să puncteze destul că, dincolo de caftul politic, există răspunderea personală. Presa scrisă și online, Internetul, au fost mai aproape de modelul abordării factuale, care nu lasă loc echivocului. De aici încolo, dezbaterea mediatică a luat-o șerpuit, și rar s-a ajuns la miezul problemei care devastează încrederea publică: cât de departe poate merge clasa politică în a-și extrage privilegii și onoruri nemeritate, în a subordona instituții pentru interese proprii sau de gașcă, cât de pregătită este societatea pentru a apăra democrația. Interpretări năucitoare au indignat  publicul de televiziune, fiindcă suspendă decența normelor cotidiene în numele luptei politice. Lor le țin piept bloggerii și FB.

S-au adunat ani de când jurnalismului românesc i s-au tocit dinții critici iar atitudinea jurnaliștilor a încetat să fie intransigentă, ca în vremea când ei apărau, cu energie militantă, o democrație aflată la primii pași. Bălmăjeala morală, incapacitatea de a tranșa problemele nu neapărat printr-o judecată cu verdict, ci printr-o calmă asociere a faptelor, prin investigații jurnalistice duse la capăt, își pune o amprentă definitorie pe producția jurnalistică autohtonă. De aceea au căpătat voce și anvergură manipulatorii, cei care aproximează totul, relativizând orice atitudine morală, prin bășcălie, prin închiderea gurii celor care încearcă să exprime adevărul. Lipsită de reacția rapidă a organizațiilor de media active în anii 90 în a apăra principiile jurnalismului, presa de acum se acomodează, preluând în parte lipsa de exigență a unei societăți convinse că ”toată lumea fură”, făcându-se preș la ușa mogulilor autohtoni, senzaționalizând și concubinând tocmai cu politicul, ale cărui abuzuri (iar azi e avalanșă!) ar trebui să le dezvăluie. Decepționat de prestația presei, tânărul jurnalist Ionuț Codreanu numește ”lobotomie mediatică” consecințele acestei atitudini.

P.S.  Două titluri inspirate la subiectul plagiatului: Victoraș, ai grijă de copy! (Adevărul) și My name is Paste. Copy Paste (The Economist)

Articol apărut și în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)