Home » Opinie »social-democratie » Citesti:

Grijile și soluțiile extreme avute în vedere de dl. Liviu Dragnea

Mircea Morariu martie 8, 2018 Opinie, social-democratie
8 comentarii 2,168 Vizualizari

Multe griji sunt în aceste zile pe capul celor ce reprezintă nucleul dur din conducerea PSD. Congresul extraordinar al partidului care se va desfășura în week-end se impune pregătit cu maximă rigurozitate. Chiar dacă ipoteza unui puci de natură să îl scoată definitiv din joc pe dl. Liviu Dragnea este din start exclusă, micile surprize neplăcute sunt oricând posibile. Ordinul de zi pe unitate este ca ele să fie prevenite și anihilate.
Este mai mult ca sigur că ceea ce s-a întâmplat luni, nu atât în cursul CEX, cât mai degrabă în orele de dinaintea lui a fost analizat pe toate părțile de Liviu Dragnea&co. Se poate spune cu maximă certitudine că tuturor bodyguarzilor ideologici și de altă natură ai partidului li s-au trasat sarcini concrete pentru se evita toate situațiile neprevăzute. Domnul Dragnea este o persoană ultra-sensibilă așa că nu se cuvine a fi supusă șocurilor extreme ce i-ar putea fi provocate de vreun vorbitor care ar lua pe neașteptate cuvântul și i-ar cere socoteală pe subiecte deloc comode. Fie pe tema escapadelor domniei- sale în compania celor pe care i-a denunțat ca făcând parte dintre reprezentanții Statului paralel, fie în legătură cu prea marea fluiditate și impreviziblitatea din ce în ce mai deranjantă și tot mai accentuată a programului de guvernare. Un program ce dobândesște noi aspecte aproape zilnic . Reprosuri i s-ar mai putea aduce d-lui Dragnea și în ceea ce privește modificările prea dese la acte normative impuse guvernului, legi și ordonanțe de guvern prezentate opiniei publice ca fiind inafilibile, fără nici cel mai mic defect de fabricație, dar care, în practică, și-au dovedit impardonabile vulnerabilități drept pentru care au trebuit date noi ordonanțe de urgență care să corecteze ceea ce mai poate fi corectat, dar și în legătură cu mâna proastă de care a dat dovadă în alegerea celor numiți în posturi-cheie. De unde și prea frecventele schimbări de guverne.
Domnului Liviu Dragnea nu i-ar face defel plăcere nici să i se ceară explicații referitoare la diferența de scor în preferințele electoratului între partid și ilustrissima lui persoană și nici în privința eșecului reprezentat de imposibilitatea revocării din funcție a procurorului șef al DNA, d-na Laura Codruța Kövesi.
Tocmai pentru a anihila atacuri din cale afară de dure determinate de acest din urmă insucces, se pare că dl. Dragnea a decis reactivarea Comisiei speciale condusă de dl. Florin Iordache, comisie a cărei sarcină constă în modificarea rapidă a legilor justiției. Sunt tot mai multe indicii că mai-marii social-democraților români au hotărât că aceste modificări vor fi făcute fără avizul Comisiei de la Veneția și în pofida recomandărilor GRECO.
Conducerii PSD puțin îi pasă că partidul riscă excluderea din PES (Partidul Socialiștilor Europeni) ori că se insinuează astfel riscul activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene. Semn rău în acest sens este detaliul că europarlamentarii români ce reprezintă interesele, din păcate nu ale României, ci ale PSD la Bruxelles și Strasbourg au votat, la ordin, săptămâna trecută împotriva adoptării unor sancțiuni la adresa Poloniei, dar și faptul că feluriți comunicatori ai PSD, ca și trompetele lor din presă au încercat fie să minimalizeze avertismentele formulate de dl. Frans Timmermans cu ocazia vizitei sale fulger la București de săptămâna trecută, fie să îi denigreze cât mai convingător posibil atât pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene cât și pe președintele Jean- Claude Juncker.
Nu mai departe decât la finele săptămânii trecute un anume Traian Horia, din câte am înțeles un fel de aprod al jurnalistului Ion Cristoiu, a publicat pe blogul “maestrului” un lung, bizar și interesat articol în care ne reamintea că dl. Timmermans face obiectul unei anchete referitoare la prea strânsele legături pe care le-ar fi avut cu SREL, echivalentul luxemburghez al SRI, iar dl. Juncker s-ar face vinovat de prea strânse legături cu miliardarul de origine maghiară George Soros.
PSD pare să încerce să joace aceeași carte pe care a jucat-o mulți ani Nicolae Ceaușescu. Aceea a suprslicitării principiului neamestecului în treburile interne. În nebunia lui profundă, fostul dictator de la București a mers până acolo încât a renunțat unilateral la Clauza Națiunii celei mai favorizate, o decizie care a costat grav economia oricum aflată în moarte clinică a României din ultimii ani ai socialismului dinastic.
Va face oare ceva asemănător acestui gest extrem și iresponsabil și actuala guvernare de la București?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Cristian G. spune:

    Saptamana trecuta, la Jurnalul de Seara de la Digi, doamna Oana Popescu, analist politic, era foarte convinsa ca alde PSDragnea nu o vor rupe cu Europa, pt ca, nu-i asa, nu au unde se duce. Mi se pare o abordare naiva. Dragnea si ai sai ne-ar scoate si maine din UE,aruncandu-ne in bratele oricarui stat autoritarian care le-ar tolera cu bucurie domnia dinastica, cu haraciul de rigoare desigur. Cred ca singurul lucru care ii mai retine este frica ca pana si ultramanipulatul lor electorat s-ar decupla de la Antene si s-ar rascula daca nu ar mai putea calatori liber si munci pe afara.Cu manevrele lui Macron legate de muncitorii detasati, Brexit, UE 2.0, conditionalitatile pe justitie aproape si cu Romanica stat de ne-drept, e foarte posibil ca in viitorul apropiat,doar inalt calificatii sa o mai poata face . In acel moment, daca nu am scapat inca de ei, adio Europa.

  2. POP SEVER AUGUSTIN spune:

    Similitudinea cu cel de al xiv-lea congres PCR, cel putin in vederea pregatirii, este evidenta.
    In aceasta perioada activismul civic este necesar dar si OBLIGATORIU.

  3. Omics spune:

    Desigur anticorupția și anticomunismul sunt bune. Dar și banii chinezilor, chiar și ai rușilor, care nu pun condiții să fii “anticorupt” și “anticomunist”, sunt buni. Și acei bani pot fi mai mulți decât cei de la U.E.

    • sile spune:

      Banii chinezilor poate. Dar banii rusilor? Buna gluma.

    • Gabriel I. spune:

      Eu cred ca glumiti. Sau pur si simplu ne credeti naivi!
      Diferenta majora intre banii UE si cei chinezi sau rusesti este ca primii sunt fonduri nerambursabile pe cand restul pot fi fie imprumuturi , fie investitii directe.
      Daca dumneavoastra preferati un credit imobiliar cu dobanda pietei in locul unor banii oferiti gratis cu conditia sa respectati normele si normativele in constructii inseamna ca avem viziuni diferite despre ce inseamana banii si respectul fata de lege.

  4. mike spune:

    Asadar, nea’ Liviu ne pregateste surprize… Nu-i pasa nici de articolul 7, nici de UE, nici de nimic. Vremuri grele cu nea’ Liviu. Se vede ca omul are niste probleme psihice, o depresie ceva. Este anxios, suparat tot timpul parca ar vrea sa omoare pe cineva si nimic nu-i convine.
    Cu tot respectul, insa Putin o fi el rau dar pare om normal. Mai zambeste, mai o gluma, ba mai apare si prin Siberia pescuind la copca sau luptandu-se cu tigrii siberieni. Cand este vorba de arme nucleare este serios, intr-adevar.

  5. Cosmin spune:

    @omics: trol mititel, rusnacii abia au bani sa va plateasca pe voi…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)