vineri, aprilie 19, 2024

Guvernul Orban la o lună și câteva zile de la preluarea puterii

Am publicat în urmă cu câteva zile un comentariu în care îmi exprimam opinia că președintele PNL și premierul Ludovic Orban este omul politic al anului 2019.
Aceasta în pofida unor rezerve deloc minore pe care le formulam atât strict în privința conduitei politice a domniei-sale cât și cu referire la ceea ce fac și spun atât guvernul cât și partidul pe care dl. Orban le conduce. Sau, mai corect spus, oprindu-mă cu precădere asupra a ceea ce mai degrabă spune decât face noul Executiv al României.
Ceea ce voi scrie în continuare nu intenționează deloc să fie o negare a argumentelor afirmate în editorialul apărut în urmă cu câteva zile. Dl. Orban are la activ merite incontestabile, însă era de așteptat ca ele să se amplifice considerabil în această lună și ceva care a trecut din momentul preluării puterii. În realitate, nici vorbă despre o astfel de creștere. Din contră. Până și puținele realizări ale guvernului Orban au avut alura unor victorii ratate. Ca, de pildă:
1. Economiști serioși au atras atenția că există riscul ca eliminarea supra-accizei la carburant să mărească și mai mult gaura bugetară.
2. Abrogarea Legii recursului compensatoriu a fost o acțiune politic ratată, intrată mai degrabă în contabilitatea PSD, în primul rând din cauza bâlbâielilor și a vorbelor de clacă ieșite pe aparatul fonator al ministrului Cătălin Predoiu.
3. E foarte bine că ministrul Finanțelor Publice, dl Florin Cîțu, dar și alți câțiva demnitari din guvernul Orban au făcut publice dimensiunile dezastrului/jafului din vremea guvernării, atenție!, nu doar PSD, ci PSD-ALDE. Atrag atenția asupra acestei nuanțe pentru că e tot mai vizibilă încercarea de exonerare de răspundere pe șest a partidulețului condus de dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Și aceasta doar fiindcă respectivii au știut când să iasă de la guvernare și fiindcă au participat la alungarea de la putere a șleahtei pesediste ori au contribuit la învestirea noului Executiv. Însă dacă PNL și dl. Orban vor ascunde sub preș mizeria aldistă, răul considerabil făcut de ALDE, de dl. Tăriceanu personal, mai mult, dacă peneliștii vor accepta o fuziune cu ALDE atunci vor avea de achitat o notă de plată foarte pipărată.
4. Sunt mult prea multe reminiscențe din discursul pedelist din vremea guvernării Băsescu-Boc care se aud asurzitor și populist în spațiul public în ceea ce vehiculează diferiți componenți ai guvernului actual. PNL și dl. Orban însuși par a pune toate relele din lume pe seama bugetarilor, drept care au revitalizat discursul impardonabil băsist cu grașii care s-au cățărat pe spinarea slabilor, sperând că astfel toate problemele se vor rezolva mizând pe antagonizarea celor care lucrează la Stat cu cei de la privat. Dl. Orban pare a nu-și da seama că a căzut în cursa unui Bogdan Chirieac, de pildă, care el, privat, stă pe un purcoi de bani primiți de la Stat ca urmare a unor contracte facilitate de mafia PSD, și plânge de mila nebugetarilor.
5. Și dl. Orban, și dl. Cîțu, și miorițele hiper-vorbărețe Raluca Turcan și Violeta Alexandru au resuscitat din același arsenal pedelist povestea cu interzicerea cumulării pensiei cu salariul. Oare au și analizat și cumpănit consecințele dacă interdicția aceasta se va aplica otova? Oare, dl. Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, care mie îmi pare a fi desenat cu cerneală simpatică, le-a spus mai sus-amintiților vorbăreți că în Teatre e nevoie și de actori de vârstă și că e mult mai avantajos din punct de vedere strict contabil ca aceștia să fie plătiți cu un salariu decât la bucată? Dar doamna Monica Anisie, ministresa Educației care deține recordul guvernamental la datul în gropi, a deschis gura spunând că în Învățământ e acut deficit de personal calificat și că sunt zone unde situația este cât de cât salvată prin recursul la pensionari? Care pot fi mai buni decât acei tineri care au luat note proaste la examenele de titularizare și pe care d-na Ecaterina Andronescu voia să îi trimită la vestiare? Ce zice ministrul Sănătății, dl. Victor Costache, despre consecințele în domeniul pe care îl păstorește ale unei astfel de măsuri?
Guvernul Orban este unul de tranziție. El se va afla la Palatul Victoriei cel mai târziu până la alegerile parlamentare la termen. Tocmai din acest motiv nu beneficiază de obișnuita perioadă de grație pe care presa o acordă celor care au preluat de puțină vreme o funcție. Iată de ce Executivul Orban este obligat să facă mai mult și să vorbească doar pentru a se afla în treabă.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Intr-adevar, retorica anti-bugetari nu rezolva absolut nimic, iar resuscitarea politicii PDL, a taierilor si negativismului, in locul unei abordari pro-active, inovatoare, nu va face dacat sa ne readuca sub mantia rosie a PSD-ului. Mai ales in acest moment, inaintea unor alegeri care pot influenta dramatic viitorul Romanie, este cazul ca PNL sa cantareasca atent atat masurile luate cat si mesajele transmise in spatiul public.

  2. Cu tot respectul, fiindcă vă citesc mereu cu interes și cu plăcere, dar ideea care rămâne, după umila mea părere este următoarea. Oricât s-au străduit peneliștii – că mi-e jenă să le zic „liberali”, că se răsucesc Brătienii în mormânt! – să pară altceva decât sunt, mie îmi rămâne impresia că „USL trăiește!”… S-a schimbat „aripioara roșie” a USL cu cea „galbenă”!… Atât!…

  3. Discursul pedelist din vremea guvernării Băsescu-Boc a fost corect.
    Foarte bine ca este folosit astazi de Orban, pentru ca situatia economica este asemanatoare.
    Foarte normal ca au resuscitat același arsenal pedelist. Acestea sunt solutiile pentru iesirea din criza, acestea sunt solutiile pentru evitarea intrarii in recesiune.
    Emil Boc a fost un premier foarte bun, nu a fost o marioneta, ci doar a avut aceleasi vederi cu presedintele de atunci, cu care a facut o echipa foarte buna.
    PDL-ul a salvat tara de la faliment, de la dezastru, de la colaps financiar, de la incetare de plati, intr-o perioada extrem de grea de criza economica mondiala.
    Si in PDL au fost corupti, dar de cateva sute de ori mai putini decat in psd si pnl si care au furat de cateva mii de ori mai putin decat cei din psd si pnl.

  4. Aș îndrăzni să remarc, în primul rând, că o lună este un termen prea scurt pentru evaluarea activității unui guvern, de obicei aceasta făcându-se după 100 de zile.

    Taxa pe stâlp și supra-acciza la carburanți au fost măsuri greșite, care au introdus distorsiuni în economie, prima, descurajând investițiile, în agricultură spre exemplu, cea de-a doua provocând scumpiri în lanț și creșterea inflației. Măsura eliminării lor este contraciclică, antiinflaționistă, deci binevenită, chiar dacă scade veniturile la Buget, stimulează economia.

    Abrogarea Legii recursului compensatoriu, în ciuda bâlbâielii guvernului Orban, poate fi opera oricui, nu-mi pasă. Dacă PSD devine mâine un partid democratic (cu totul absurdă ipoteza, dar folosește la retorică), votez PSD și susțin măsurile democratice pe care le adoptă. Aștept de la PSD, așadar, modificarea Legii electorale, cu alegerea primarilor în două tururi, desființarea SIIJ șamd.

    Jaful din economia României din ultimii 30 de ani este opera cleptocrației transpartinice. Dacă vorbim doar de ultimii 3 ani, atunci la PSD-ALDE se cuvine să menționăm UDMR, care a sprijinit guvernarea dezastruoasă. Și UDMR încearcă sa se exonereze de răspundere… Însă, fără sprijinul ALDE și UDMR, guvernul MINORITAR Orban nu poate realiza cam nimic din ce-și propune, prin urmare, a uita acest lucru și a-l învinovăți este incorect în opinia mea. Românii au votat PSD masiv, iar acum avem actuala structură parlamentară. Criticând foarte tare PNL, este foarte posibil să-i convingem pe cetățeni că PSD merită să revină la guvernare anul viitor, măcar întro alianță de tip USL. Și parcă pentru România nu ar fi cea mai bună variantă.

    Guvernul Băsescu-Boc nu a fost chiar atât de rău pe cât a lăsat impresia că a fost. Dl General Dogaru, spre exemplu, (am auzit că este singurul general al armatei române care nu a pus mâna pe o armă în viața domniei-sale) a condamnat extrem de convingător măsurile de austeritate – așa cum face și acum, cu aceleași fraze șablonarde reminiscente șamd. – astfel că manipularea sa a fost și este este convingătoare.

    Polițiștii care au interpretat la Cotroceni emoționantul colind „Ieși afară javră ordinară” au contribuit la acțiunea „dogaristă” a rezerviștilor membri ai asociației condusă de ilustrul profesor SNSPA fără studii superioare, Alexandru Cumpănașu, la fel de patriotică precum, de pildă, propunerea PSD pentru dublarea alocațiilor copiilor de acum.

    Și atunci, la fel ca acum, măsurile de austeritate erau inevitabile, după guvernarea absolut dezastruoasă, foarte apropiată de performanțele d-nei Dăncilă, a guvernului Tăriceanu 2. Criza economică a ponderat în 2010 efectul inepțiilor din economie, iar Grecia, într-o situația oarecum comparabilă, dacă ne amintim, a plătit scump. Deși discursul d-lui Tsipras a fot unul populist, în practcă a adoptat măsurile de austeritate care au reechilibrat economia. Dl Boc nu a avut încotro (cunosc opiniile contrare) și eu îl apreciez pentru asumarea unor măsuri nepopulare, dar necesare.

    Cu scuze adresate autorului articolului, pentru că semnalează corect după părerea mea o eroare a guvernului, consider sintagma „miorițele hiper-vorbărețe” folosită la adresa d-lor Raluca Turcan și Violeta Alexandru ca fiind lipsită total de eleganță și având efect de stimulare a degradării limbajului folosit de cititorii și comentatorii textului domniei-sale. Este regretabil.

    • Rog pe cei care au avut răgazul și bunăvoința de a parcurge comentariul meu să ierte greșelile de ortografie și să citească, spre exemplu, „într-o alianță de tip USL…”. Desigur, tastatura este cea vinovată pentru ele. :-)

  5. Guvernul nou are maxim un an la dispoziţie să dovedească eficienţă în administrarea ţării, să câştige încrederea cetăţenilor, încrederea antreprenorilor, încrederea investitorilor.

    ….”… Guvernul Orban este unul de tranziție. El se va afla la Palatul Victoriei cel mai târziu până la alegerile parlamentare la termen. …”….
    Noul guvern are de formulat şi de prezentat acum un „proiect de ţară”, mult discutat aici pe contributors. …. …

    Lipsesc firme româneşti competitive, lipseşte „burhezia română” cu desăvârşire (I.L. Caragiale). Cu retorică ca cea reclamată pe drept de autor nu se câştigă alegerile 2020 (Tărişoara, plânsete …) .

    Mai bine ar fi ca fiecare cetăţean român să primească cadou câteva hârtii de proprietate/acţiuni din mâna statului român (proprietar la căile ferate. Se privatizează transportul cu locomotive şi vagoane. Statul crează o companie de stat şi face cadou, împarte o parte a hârtiilor de proprietate/acţiuni numai cetăţenilor români). Astfel cetăţenii români „învaţă” (ar fi trebuit făcut 1990-1995 la începutul tranziţiei) pe propria piele ce înseamnă să fi proprietar de intreprindere azi, să detină acţiuni azi (cinci ani nu pot fi vândute). Lipsa de intreprinderi româneşti competitive e o problemă care trebuie rezolvată acum. In investiţii strategice, căi ferate moderne, autostrăzi, digitalizare se pot face azi investiţii de stat în momentul când dobânzile sunt aproape de zero.

    Câteva metropole/regiune (Bucureşti, Sibiu-Brasov, Timişoara-Arad, Cluj) cu universităţi de rang şi centre de cercetare asociate (software, AI, digitalizare, industria 4.0, genetica) sunt un „proiect de ţară” atât de mult cerut aici pe contributors. In aceste metropole/regiuni se pot crea azi condiţii (şcoli, licee, universităţi, spitale, transport comunitar, etc) optime pentru familii tinere. Numai aşa cercetătorii, experţii din diaspora în vest se intorc în România.

    Predarea ştiinţelor naturii în engleză (vezi lumea arabă, Oman, Emirate, Singapur, etc) de la clasa 9 în liceu se poate face imediat. Predarea ştiintelor naturii în engleză din clasa 5 se poate face ca pasul următor. Fără un salt în învăţământ (şcoli profesionale, avem nevoie de electricieni, mai putin de colsultanti „socialişti” de tipul Jeremy Corbyn Labour …. …) nu văd cumă se depăşească „decalajul istoric” atât de mult deplâns.

    Idei mai sunt…. …

    • LOL, ce gluma buna, aia cu „predarea stiintelor naturii in engleza” – cand majoritatea nici macar in ROMANA nu sunt in stare sa o faca coerent!
      Apropo: stiati ca, in licee ECONOMICE, elevii din clasa a XI-a nici macar n-au FACUT statistica – si ca n-au decat o f. vaga idee despre ce e aceea? >:

  6. Discursul pedelist din vremea guvernării Băsescu-Boc a fost corect.
    Foarte bine ca este folosit astazi de Orban, pentru ca situatia economica este asemanatoare.
    Foarte normal ca au resuscitat același arsenal pedelist.
    Acestea sunt solutiile pentru iesirea din criza, acestea sunt solutiile pentru evitarea intrarii in recesiune.
    Emil Boc a fost un premier foarte bun, nu a fost o marioneta, ci doar a avut aceleasi vederi cu presedintele de atunci, cu care a facut o echipa foarte buna.
    PDL-ul a salvat tara de la faliment, de la dezastru, de la colaps financiar, de la incetare de plati, intr-o perioada extrem de grea de criza economica mondiala.
    Si in PDL au fost corupti, dar de cateva sute de ori mai putini decat in psd si pnl si care au furat de cateva mii de ori mai putin decat cei din psd si pnl.

  7. Intradevar, Guvernul Orban ar trebui sa faca ceva consistent in economie – evaluarea si promovarea unui ,,proiect de tara” cu ,,obiectivul reindustrializarii” – pe care i l-am propus oficial (si personal) d-lui Orban!
    Daca Brexitul este ceva negativ pentru UE, pentru Romania ar putea fi benefic, cu conditia asumarii unei dezvoltari industriale de 5 la suta anual de catre Guvernul Orban, proiectul de tara avind metodele, tehnicile si instrumentarul acestui parcurs, care ar determina pe cei plecati din Anglia sa opteze pentru Romania, in loc de a se orienta spre alte tari Vestice!
    Din pacate, incurcat in nimicurile guvernarii, Premierul si echipa sa nu inteleg aceasta ocazie unica de a iesi din inertia verbala de neoprit a proclamatiilor anti PSD si rezolvarea unor probleme minore care nu aduc locuri de munca si investitori industriali majori si bani la Buget….

  8. Pai CUM naiba sa nu fie „reminiscente ale discursului pedelist”, cand PNL practic nici nu mai EXISTA (dovada: inainte de europarlamentarele astea nici n-a mai fost in grupul ALDE, a trecut la inacritii de la PPE), a fost infestat de PeDisti? >:
    Sa-i „multumeasca” lui Crin Antonescu pentru asta, [beeep!!]!!
    Ceau-bau, „liberali”, cred ca singurul liberal ramas acolo e Orban, saracu’ – e un motiv in plus de apreciere, vai de capu’ lui ca s-a descurcat cumva, in conditiile astea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro