joi, martie 28, 2024

Harald

Copiii fără tată devin socialiști. Foarte brutal spus, asta este teoria* lui Harald, cunoscutul și îndrăgitul comentator de pe platforma Contributors, teorie pe care nu mă apuc s-o discut (în primul rând pentru că nu mă plătește nimeni pentru asta și în al doilea rând pentru că n-am competența necesară), dar care mă inspiră să povestesc ceva. Din poveste să aleagă fiecare ce vrea, eu încerc să fac pe obiectivul (n-o să-mi iasă, dar orișicum).

Doi dintre foștii mei colegi de muncă de la Londra au acum firme de arboristică; la Brașov și la Cluj. Mă mai cheamă la câte o lucrare prin țară, atunci când e nevoie de unul „bun de gură”, când trebuie discutat cu câte o autoritate locală sau cu publicul, inflamat de la o vreme împotriva „criminalilor de copaci”, căci băieții din echipă sunt cam de la țară, buni pe meserie dar cel puțin repeziți atunci când localnicii (în general, femeile și pensionarii) se apucă să-i certe sau să caute scandal din nimic; rămâne de legendă vorba unei doamne din Brăila, căreia îi explicam că plopul scorburos pe care îl tăiam reprezenta un pericol pentru copii: „De unde copii în curtea școlii?!”. Era vacanță, doamna nu vedea copiii. Care, ce e drept, nici nu erau în curte în acel moment anume (sfârșit de iulie…).

Băieții din echipele de arboristică sunt extraordinar de diferiți între ei, ca toți oamenii, dar e un dar: cu cât sunt mai proști, cu atât sunt mai socialiști. Pe mine mă îndrăgesc pentru că le plac grozav poveștile mele de călătorie (ei nu prea-s ieșiți din sat, cu arboristica ce mai apucă să vadă una-alta), numai că prietenia se termină dacă-ncerc să povestesc despre trecut. Am rostit de câteva ori „Toate ca toate, doar comunism să nu mai fie c-atunci chiar că ne ia dracul pe toți” și i-am pierdut de fiecare dată. Nu am reușit să înțeleg despre ce era vorba.

Dar un reporter nu se lasă. Mai lesne scapi de râie decât de dânsul, așa că am încercat iar și iar și iar și iar: au mărturisit până la urmă că nu mă cred. Mai exact: că ei sunt convinși că eu mint. Comunismul („vremea lui Nea Nicu”) a fost minunat („Toată lumea Îl regretă”) iar eu mint ca un porc. Zugzwang: ei nu pricepeau ce motiv am eu să mint, iar eu nu pricepeam ce motiv au ei să creadă că mint. Cu foarte multă răbdare și ticăloșie, am aflat că fiecare dintre cei trei mici regretnici ai mei avea câte un mentor, recte „Nânașu”, „Taicu” și „Uncheșu”. I-am cunoscut personal pe cei trei (a fost un botez la ei în sat, băieții m-au invitat, eu m-am dus, am adunat material cât pentr-o carte, am plecat de acolo plângând. De rușinea de a fi român. Dacă ceea ce-am văzut e poporul român, atunci nu, mulțumesc. Nu mai servesc, să-mi fie de bine). Trei foști „maiștri” din fabricile epocii, practic analfabeți, persoane de o răutate greu imaginabilă din interiorul strâmtei noastre bule; stupefiat, eu – recunosc. Nu am găsit replică.

Băieții erau destul de jenați față de mine la următoarea lucrare la care ne-am întâlnit, aveau și motive (cei trei mentori se-mbătaseră penibil și se luaseră la bătaie, întâi cu lăutarii, apoi între ei), iar eu n-am scăpat ocazia să încerc încă o dată să înțeleg ce este în mintea lor: „De ce îi credeți pe ăia când spun că era bine în comunism și pe mine nu mă credeți deloc?”. Până la urmă, a rezultat că: „Mihaie, tu ești pârlit. Tragi cu noi la cracă. Dacă erai valoare, aveai și tu mașină de fițe, aveai chestii, cum au șmecherii; așa…”. Am spus că nici mentorii lor venerați nu au mașini de fițe: „Da, da’ Uncheșu stă pe pensie valoare! Îl doare la bască, bani la el ca la Galați, toată ziua-i la non-stop. Dacă are, are…”.

Misterele sunt hilare. Nu exista niciun mister, totul fusese în capul meu cel sec: apologeții comunismului dispuneau de bani gratis, iar eu (apologetul capitalismului) asudam pentru fiecare bănuț, că munca este, cum să spun, grea. Publicul a tras concluzia. Mai e ceva de spus?!

Revin la Harald și la teoria lui. Unde sunt tații în această ecuație? Păi tații (oameni de vârsta mea) sunt și ei tot la non-stop, dar stau acolo la pomanageală și pe datorie, că ei nu au nici pensii mari, nici pensii de vreun fel. Ar trebui să fie „în câmpul muncii” și chiar sunt, dar pentru ei câmpul ăsta al muncii e-un câmp propriu-zis, adică sunt hiper-calificați în profesiunea nu încă nomenclaturizată de „om cu ziua”. Nu pot fi modele pentru fii lor. Bunicii, iată, pot și sunt.

Sper să tratați textul acesta exact așa cum merită, aveți totuși în vedere că a râde de „părerile unor Dorei” nu e chiar un gest de mare vitejie, cât timp râsul e-n mediul virtual. În al doilea rând, un Dorel e-un vot; poate că e bine să nu uităm asta. În al treilea rând, discuția despre calitățile celor două sisteme, socialist și capitalist, va dura atât cât vom dura și noi (cei care ne-am bucurat de binefacerile primului), nu este cazul să ne-apucăm s-o tranșăm aici și acum. Dar pentru c-am promis în primul paragraf că voi încerca să nu fiu biased, copiez mai jos un mic laudatio găsit pe Facebook, pe care nu-l editez deloc (menționez că nu am habar cine este doamna Mirela Dinică, îmi pot imagina doar ce vârstă are, ceea ce nici nu-i greu. Să-i dea Dumnezeu sănătate și viață lungă, să se bucure de pensie):

Berceni – Cartierul copilariei noastre is at Berceni – Cartierul copilariei noastre.

July 17 at 8:51 AM · Bucharest ·

{POSTARE PRELUATA} Avand doar 35 de ani, nu va pot spune daca este asa sau nu. Va rog sa respectati limitele bunului simt! Va multumesc!

Cum s-a trăit în România în anii ’70- ’80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salamuri, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …

Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.

Penuria a început DUPĂ anii 80.

In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.

Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”

Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, sau la frumza era minunat.

Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.

Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.

Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.

Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.

La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.

Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.

Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.

Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.

Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.

Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.

În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…

Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.

Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.

Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit din Bucuresti, in Dr Taberei.

Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…

Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70

În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei după vechime și gradele pe care și le puteau lua.

Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.

Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.

La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.

Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?

Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.

Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …

Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.

Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…

Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare

E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.

Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.

Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.

Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă.
A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.

Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…

Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…

După anii ’80, chestia asta a dispărut…

Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.

Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.

Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.

AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.

Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985

SURSA FACEBOOK: Mirela Dinica

* „Viziunea mea e mai puțin catastrofică. Consider că degenerarea actuală se datorează generațiilor crescute fără tată în urma celor două războaie mondiale, dar cei 70 de ani de pace au cam rezolvat în mare măsură problema asta”.

Harald

Copiii fără tată devin socialiști. Foarte brutal spus, asta este teoria* lui Harald, cunoscutul și îndrăgitul comentator de pe platforma Contributors, teorie pe care nu mă apuc s-o discut (în primul rând pentru că nu mă plătește nimeni pentru asta și în al doilea rând pentru că n-am competența necesară), dar care mă inspiră să povestesc ceva. Din poveste să aleagă fiecare ce vrea, eu încerc să fac pe obiectivul (n-o să-mi iasă, dar orișicum).

Doi dintre foștii mei colegi de muncă de la Londra au acum firme de arboristică; la Brașov și la Cluj. Mă mai cheamă la câte o lucrare prin țară, atunci când e nevoie de unul „bun de gură”, când trebuie discutat cu câte o autoritate locală sau cu publicul, inflamat de la o vreme împotriva „criminalilor de copaci”, căci băieții din echipă sunt cam de la țară, buni pe meserie dar cel puțin repeziți atunci când localnicii (în general, femeile și pensionarii) se apucă să-i certe sau să caute scandal din nimic; rămâne de legendă vorba unei doamne din Brăila, căreia îi explicam că plopul scorburos pe care îl tăiam reprezenta un pericol pentru copii: „De unde copii în curtea școlii?!”. Era vacanță, doamna nu vedea copiii. Care, ce e drept, nici nu erau în curte în acel moment anume (sfârșit de iulie…).

Băieții din echipele de arboristică sunt extraordinar de diferiți între ei, ca toți oamenii, dar e un dar: cu cât sunt mai proști, cu atât sunt mai socialiști. Pe mine mă îndrăgesc pentru că le plac grozav poveștile mele de călătorie (ei nu prea-s ieșiți din sat, cu arboristica ce mai apucă să vadă una-alta), numai că prietenia se termină dacă-ncerc să povestesc despre trecut. Am rostit de câteva ori „Toate ca toate, doar comunism să nu mai fie c-atunci chiar că ne ia dracul pe toți” și i-am pierdut de fiecare dată. Nu am reușit să înțeleg despre ce era vorba.

Dar un reporter nu se lasă. Mai lesne scapi de râie decât de dânsul, așa că am încercat iar și iar și iar și iar: au mărturisit până la urmă că nu mă cred. Mai exact: că ei sunt convinși că eu mint. Comunismul („vremea lui Nea Nicu”) a fost minunat („Toată lumea Îl regretă”) iar eu mint ca un porc. Zugzwang: ei nu pricepeau ce motiv am eu să mint, iar eu nu pricepeam ce motiv au ei să creadă că mint. Cu foarte multă răbdare și ticăloșie, am aflat că fiecare dintre cei trei mici regretnici ai mei avea câte un mentor, recte „Nânașu”, „Taicu” și „Uncheșu”. I-am cunoscut personal pe cei trei (a fost un botez la ei în sat, băieții m-au invitat, eu m-am dus, am adunat material cât pentr-o carte, am plecat de acolo plângând. De rușinea de a fi român. Dacă ceea ce-am văzut e poporul român, atunci nu, mulțumesc. Nu mai servesc, să-mi fie de bine). Trei foști „maiștri” din fabricile epocii, practic analfabeți, persoane de o răutate greu imaginabilă din interiorul strâmtei noastre bule; stupefiat, eu – recunosc. Nu am găsit replică.

Băieții erau destul de jenați față de mine la următoarea lucrare la care ne-am întâlnit, aveau și motive (cei trei mentori se-mbătaseră penibil și se luaseră la bătaie, întâi cu lăutarii, apoi între ei), iar eu n-am scăpat ocazia să încerc încă o dată să înțeleg ce este în mintea lor: „De ce îi credeți pe ăia când spun că era bine în comunism și pe mine nu mă credeți deloc?”. Până la urmă, a rezultat că: „Mihaie, tu ești pârlit. Tragi cu noi la cracă. Dacă erai valoare, aveai și tu mașină de fițe, aveai chestii, cum au șmecherii; așa…”. Am spus că nici mentorii lor venerați nu au mașini de fițe: „Da, da’ Uncheșu stă pe pensie valoare! Îl doare la bască, bani la el ca la Galați, toată ziua-i la non-stop. Dacă are, are…”.

Misterele sunt hilare. Nu exista niciun mister, totul fusese în capul meu cel sec: apologeții comunismului dispuneau de bani gratis, iar eu (apologetul capitalismului) asudam pentru fiecare bănuț, că munca este, cum să spun, grea. Publicul a tras concluzia. Mai e ceva de spus?!

Revin la Harald și la teoria lui. Unde sunt tații în această ecuație? Păi tații (oameni de vârsta mea) sunt și ei tot la non-stop, dar stau acolo la pomanageală și pe datorie, că ei nu au nici pensii mari, nici pensii de vreun fel. Ar trebui să fie „în câmpul muncii” și chiar sunt, dar pentru ei câmpul ăsta al muncii e-un câmp propriu-zis, adică sunt hiper-calificați în profesiunea nu încă nomenclaturizată de „om cu ziua”. Nu pot fi modele pentru fii lor. Bunicii, iată, pot și sunt.

Sper să tratați textul acesta exact așa cum merită, aveți totuși în vedere că a râde de „părerile unor Dorei” nu e chiar un gest de mare vitejie, cât timp râsul e-n mediul virtual. În al doilea rând, un Dorel e-un vot; poate că e bine să nu uităm asta. În al treilea rând, discuția despre calitățile celor două sisteme, socialist și capitalist, va dura atât cât vom dura și noi (cei care ne-am bucurat de binefacerile primului), nu este cazul să ne-apucăm s-o tranșăm aici și acum. Dar pentru c-am promis în primul paragraf că voi încerca să nu fiu biased, copiez mai jos un mic laudatio găsit pe Facebook, pe care nu-l editez deloc (menționez că nu am habar cine este doamna Mirela Dinică, îmi pot imagina doar ce vârstă are, ceea ce nici nu-i greu. Să-i dea Dumnezeu sănătate și viață lungă, să se bucure de pensie):

Berceni – Cartierul copilariei noastre is at Berceni – Cartierul copilariei noastre.

July 17 at 8:51 AM · Bucharest ·

{POSTARE PRELUATA} Avand doar 35 de ani, nu va pot spune daca este asa sau nu. Va rog sa respectati limitele bunului simt! Va multumesc!

Cum s-a trăit în România în anii ’70- ’80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salamuri, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …

Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.

Penuria a început DUPĂ anii 80.

In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.

Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”

Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, sau la frumza era minunat.

Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.

Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.

Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.

Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.

La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.

Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.

Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.

Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.

Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.

Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.

În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…

Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.

Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.

Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit din Bucuresti, in Dr Taberei.

Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…

Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70

În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei după vechime și gradele pe care și le puteau lua.

Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.

Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.

La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.

Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?

Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.

Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …

Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.

Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…

Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare

E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.

Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.

Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.

Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă.
A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.

Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…

Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…

După anii ’80, chestia asta a dispărut…

Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.

Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.

Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.

AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.

Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985

SURSA FACEBOOK: Mirela Dinica

* „Viziunea mea e mai puțin catastrofică. Consider că degenerarea actuală se datorează generațiilor crescute fără tată în urma celor două războaie mondiale, dar cei 70 de ani de pace au cam rezolvat în mare măsură problema asta”.

Distribuie acest articol

116 COMENTARII

  1. Adevarul nu a oprit in statia Berceni. Mitul, fantezia si fabulatiile insa, au oprit si au coborat in statie.
    Am senzatia, poate ma insel, ca este o legatura intre fabulatie si isterie.

    • 1. Domnule Buzea, nu va cunosc, dar va respect opinia, chiar daca nu sunt deloc de acord cu ea. Dupa imagine, pareti un om tinar, care stie despre viata din socialism cam la fel ca si cei incriminati a fi nostalgici prin procura, via ninasu, unchesu si care mai vreti … Despre amintirile din socialism, da, cu certitudine, perioada anilor ’65 – ’80 a fost cea mai prospera si mai buna calitativ din cite s-au petrecut peste tara noastra. Personal v-o spun din propria experienta de viata, traita din pozitia de copil si adolescent, care a beneficiat si de pregatire scolara gratuita si de calitate, si de alimentatie corespunzatoare, de vacante de neuitat, la mare sau la munte si care a mers dela gradinita la facultate fara insotitor sau protectie … care a beneficiat, ca tinar adult si de repartitie guvernamentala la absolvirea liceului, si de locuinta din fondul locativ de stat … ma opresc, dar asta chiar s-a intimplat, oricit de putin vi s-ar parea … In fapt voiam sa spun altceva, domnule Buzea, au trecut aproape treizeci de ani, stimate domn si obsesia asta a anticomunismului fara obiect nu pare deloc sa se stinga … cred ca sunteti a nu stiu cita generatie de predicatori care ne explica ce rau si frig si teroare am trait noi (nu dumneavoastra … ), dar, idioti si stupid people cum suntem, nu ne aducem aminte decit mizeriile ce vi le-am pomenit mai devreme si nu regretam ca n-am avut libertatea somajului, a drogurilor, a violentei, a alimentatiei precare, a celorlalte libertati din zilele noastre … asta e, domnule Buzea, ca va place sau nu, asa e in democratie, fiecare e liber sa isi aminteasca ceea ce considera ca fiind relevant din istoria personala si, atunci cind vine vorba, sa nu accepte sa i se spuna ca albul e negru … stimate domn, asta nu este nostalgie, este demnitate …

      • nutius doc,
        Am recitit articolul și pot să afirm un lucru: autorul nu contestă că perioada 65-80 n-ar fi fost una de creștere economică și, implicit, de îmbunătățire a calității vieții. Autorul arată, poate prea subtil, înțelegerea unora despre socialism și capitalism: pensionarii socialismului au bani „ca la Galați”, iar tradiții din capitalism abia își duc traiul „muncind la cracă”.
        Românii tineri plătesc azi facturile din 65-80. Facturi care sunt ale bunicilor, nu ale taților. Planificarea centralizată a producției pe stoc, a cârligelor din măcelărie sau a etichetelor „azi e oo” care comunicau un eveniment deosebit, anume că sunt ouă de vânzare, nu putea să nu lase urme. După www, creșterea economică a întregii lumi a fost extrem de puternică, iar cele trei decenii au însemnat, din multe puncte de vedere, înnoiri și schimbări fundamentale în toate statele lumii, dar mai ales în cele europene. România a fost antrenată și ea în acest avânt economic, dar, deși la prima vedere a crescut simțitor, totul a fost doar o poleiala cu fundație șubredă. Succesul, atât cât a existat, s-a datorat mai ales bazelor puse în perioada interbelică, naționalizării și deposedarii latifundiarilor de pământ. O vreme a mers, trăind din spuza astfel adunată și investind anapoda în proiecte faraonice, lăsate apoi fără fonduri de întreținere și optimizare, dar la jumătatea anilor 70 au început să apară fisurile în sistemul construit de amatori, învățați să muncească doar cu arătătorul, dar lipsiți de orice simț vizionar. Când vorbim de o țară de 20 milioane de locuitori, inerția economica, adică timpul scurs între decizii și efectele acesteia, are o durată de câteva decenii.

        • Draga Hantzy, esti intr-o eroare deplina, romanii tineri de astazi nu au cum sa deconteze facturile bunicilor din perioada 65 – 80, pentru simplul motiv ca acestia, bunicii, impreuna cu noi, fii bunicilor si parintii romanilor tineri, am platit ultima factura a datoriilor in luna martie 1989.Cu sacrificiile care nu stiu daca le-ai trait … Si-atunci, despre ce facturi vorbim? Despre metrou, fondul national de locuinte, miile de obiective industriale, sistemele de irigatii, si-atitea altele, unde le punem? La pasiv sau la activ? Povestile cu socialismul falimentar si toata gargara aferenta au tinut in anii 90, ca sa ne ia ochii si sa ne deturneze atentia dela marea golaneala ce a urmat … Nu doresc sa depasesc un anumit nivel al exprimarii polemice, vreau doar sa iti spun ca economia socialista, care si-a incheiat misiunea istorica acum trei decenii, a functionat atit in regimul planificarii centralizate (o viziune absolut corecta pentru perioada respectiva, ce impunea alocarea resurselor nationale pentru satisfacerea obiectivelor strategice de etapa – electrificarea, asigurarea cresterii nivelului de trai al populatiei prin constructia de obiective sociale, scoli, spitale, locuinte, samd), dar avind si caracteristicile unei economii de piata (celebrul ciclu economic al lui Marx B-M-B, adica bani-marfa-bani), din care singurul element ce lipsea era sistemul concurential, ce nu putea fi folosit in conditiile planificarii centralizate … ca sa nu lungesc vorba, modelul socialismului real, in analiza tuturor economistilor onesti, a fost mai degraba un model al capitalismului monopolist de stat, din el lipsind ceea ce de fapt trebuia sa aduca socialismul – democratia … el a functionat bine-mersi si si-a demonstrat vibilitatea, demonstrind ca nu este in nici un caz o utopie ci un model economic cu limitele si neajunsurile sale. Ceea ce nu se spune, este faptul ca intre cele doua modele, ce au coexistat in perioada postbelica s-a purtat un razboi atipic, din care a iesit invingator modelul capitalist, din motive care nu are sens sa le dezbatem acum. Si abia aici, Hantzy, ai intr-adevar dreptate, pierzind razboiul, statele socialiste au fost nevoite sa plateasca, fiecare dupa abilitatea si priceperea negociatorilor ce i-au avut … intr-adevar, romanii tineri ai zilelor noastre, deconteaza infringerea, dar pare-se ca nu le prea pasa, se simt bine cu surogatele ce li se servesc, cu depersonalizarea si masificarea, cu calitatea jalnica a vietii, cu recrudescenta cancerelor, a alienarii si a celorlalte maladii ce insotesc modelul occidental … asta e … o seara buna si scuze pentru dizaertatia cam lunga …

          • Un comentariu mult mai apropiat de realitateat acelor ani,la obiect,argumentat,lipsit de sentimentalisme si de parti-pris-uri spre deosebire de multimea de postari pe langa subiect ale altor comentatori.

            Libertatea de exprimare este un drept dar, uneori, oamenii comunica si ca sa se „bage in seama”

          • Ei nu, în martie 1989 nu au fost plătite facturile, ci doar datoria externă, adică o gogoriță pentru care am suferit în frig și foame, am decăzut ca țară și am pierdut oportunitatea creșterii economice din deceniile anterioare. Căci nu e niciun folos să nu ai datorii, dacă la achitarea lor ești mai sărac decât înainte. Sărac în perspective, sărac în libertate, sărac în prieteni!
            Nu e de niciun folos să ai dig pe Dâmbovița, dacă în spitale lipsesc medicamentele, în școli se închistează suflete și nu folosește la nimic să ai metrou, dacă acasă se întrerupe curentul și nici autoturisme de la Craiova sau Colibasi, dacă rația de benzină nu ajunge pentru un drum mai lung de 200 km pe lună.
            Nu fac parte dintre cei care acuză orice de dragul acuzelor și recunosc că, până la un anumit nivel, era promovată și-n ssmd meritocratia, dar în scaunele de decizie ajungeau tot numai tovarășii. Recunosc că și în socialismul multilateral dezvoltat românesc exista o oarecare stratificare socială, atât de normală în societățile puternice, dar pe de o parte piramida astfel constituită era foarte aplatizata, iar pe de altă parte egalitarismul forțat a maltratat motivația și speranțele tuturor, cultura muncii a fost înlocuită cu logica lui „se descurcă”, demnitatea a fost schimbată pe servilism, iar profesionalismul a fost dat pe cultura lui „lasă că merge și așa”. Astea sunt facturile pe care românii le vor mai plăti încă cel puțin două generații de acum înainte.

            • Sa rezulte ca daca nu am fi platit integral datoria externa astazi am trai tot in RSR?

            • Ei nu, în martie 1989 nu au fost plătite facturile, ci doar datoria externă, adică o gogoriță pentru care am suferit în frig și foame, am decăzut ca țară și am pierdut oportunitatea creșterii economice din deceniile anterioare. Căci nu e niciun folos să nu ai datorii, dacă la achitarea lor ești mai sărac decât înainte. Sărac în perspective, sărac în libertate, sărac în prieteni!
              Nu e de niciun folos să ai dig pe Dâmbovița, dacă în spitale lipsesc medicamentele, în școli se închistează suflete și nu folosește la nimic să ai metrou, dacă acasă se întrerupe curentul și nici autoturisme de la Craiova sau Colibasi, dacă rația de benzină nu ajunge pentru un drum mai lung de 200 km pe lună.
              Nu fac parte dintre cei care acuză orice de dragul acuzelor și recunosc că, până la un anumit nivel, era promovată și-n ssmd meritocratia, dar în scaunele de decizie ajungeau tot numai tovarășii. Recunosc că și în socialismul multilateral dezvoltat românesc exista o oarecare stratificare socială, atât de normală în societățile puternice, dar pe de o parte piramida astfel constituită era foarte aplatizata, iar pe de altă parte egalitarismul forțat a maltratat motivația și speranțele tuturor, cultura muncii a fost înlocuită cu logica lui “se descurcă”, demnitatea a fost schimbată pe servilism, iar profesionalismul a fost dat pe cultura lui “lasă că merge și așa”. Astea sunt facturile pe care românii le vor mai plăti încă cel puțin două generații de acum înainte.

              La inceputul anilor ’80 Romania a contractat un megaimprumut dela Banca Mondiala, pentru continuarea politicii de industrializare a Romaniei si a proiectelor de infrastructura, in valoare de aproximativ 1,5 miliarde dolari, care era esalonat pina in 1999 … din motive ce nu are sens sa le discutam, oricum prost consiliat, Ceausescu a decis intempestiv achitarea integrala a imprumutului pina la sfisitul anului 1989 … urmarea este prea bine cunoscuta, pretul, dincolo de suferintele inutile la care a fost supus intregul popor, a compromis marile realizari ale deceniilor anterioare si a compromis inclusiv imaginea socialismului, ca model de dezvoltare … ca sa fim corecti pina la capat, o buna parte a imprumutului a fost destinat constructiei marelui complex de crestere a porcilor COMTIM, distrus cu maxima eficienta imediat dupa 1990 de succesorii fesenisti … departe de a incerca sa justific sau sa apar L’ancien Regime pentru erorile si excesele pe care le-a facut, dorinta mea a fost aceea de a prezenta o imagine cit mai aproape de ce a fost cu adevarat, o societate pina la urma normala, mult mai normala decit cea in care ne ducem astazi existentele, in care oamenii aveau timp si de munca si de loisir … cred ca exagerati cu afirmatia privind inutilitatea efortului investitional … iar pe alocuri sinteti chiar nedrept … intreaga cariera mi-am desfasurat-o in sectorul sanitar si sa stiti ca in Romania nu a existat niciodata inainte de 1989 vreo criza a medicamentelor, Romania avea o puternica industrie farmaceutica, cu cel putin sase-sapte fabrici de medicamente utilate la standarde internationale, cu un Institut Cantacuzino ce producea vaccinuri pentru aproape intreaga arie de interes … anii ’80 au fost intr-adevar, ani de suferinta, care ne-au marcat pe multi, dar asta nu inseamna sa ne pierdem uzul ratiunii, memoria, dar mai ales onestitatea … ma opresc, cu o concluzie, sper, scurta … socialismul, ca mod de organizare a societatii nu este nici mai bun, nici mai rau decit capitalismul … economia de comanda, bine gestionata, poate functiona fara probleme, cu conditia unei bune selectii si utilizari a resurselor umane, in primul rind a corpului managerial, conditii valabile si in capitalism sau post … referindu-ne la socialismul ce-l trairam pina in 1989, el isi cam epuizase potentialul de dezvoltare si devenise o frina in calea evolutiei societatii romanesti … mai mult decit atit, fiind un model societal auster, devenise antipatic in primul rind nomenclaturii de partid si de stat, care acumulase deja serioase resurse financiare pe care nu le putea fructifica la lumina zilei, din motive lesne de imaginat; tocmai de aceea aceasta a asistat pasiv si nu a ridicat un deget in apararea pina la urma amaritului de Ceausescu, ce a fost singurul ce a platit cu viata … regretul cel mare care ramine este acela ca eforturile si sacrificiile citorva generatii, concretizate in mari acumulari materiale, au fost irosite intr-un mod incalificabil si nu au folosit decit prea putin generatiilor viitoare …

            • Pentru a lamuri problema imprumutului am citat dintrun raport intitulat Foreign debt of the Socialist Republic of Romania.

              Sper ca toti comentatorii de aici stiu limba engleza si nu mai e nevoie sa traduc.

              Early in the 1970s, the Western countries were willing to fund Romania’s acquisition of technology through loans given on POLITICAL considerations. The debts of Romania to Western creditors rose from just $1.2 billion in 1971 to a peak of $13 billion in 1982.

              The 1979 energy crisis combined with THE INCREASE in INTEREST RATES made Romania incapable of repaying its debts

              In 1981, in order to pay its due debts, Romania requested the International Monetary Fund a line of credit and adopted a policy to pay back all its debt.

              The decision to repay the debt has been considered irrational, as other developing countries that were hit by the same problem were able to obtain debt rescheduling or „haircuts”.

              As the IMF RECOMENDED, imports were reduced and exports were increased. The effect of the cuts in imports in Romania, a net importer of food from the West, was however not correctly estimated by the foreign analysts and it led to food shortages.

              By 1986, it paid half its debt[3] and it finished paying its whole debt early in 1989, ahead of schedule. Nevertheless, the austerity policy continued even after all the debts had been paid.

      • Si ce e ma rog relevant in a canta ode de multumire unor analfabeti ajunsi vremelnic in fruntea statului ?
        Era fain, asa-i ?
        Sa constientizezi ca traiesti pentru tovarasi si asta doar multumita lor.
        In timp ce in restul lumii civilizate aia ar fi fost cel mult maturatori.

        • @crs – deși poate părea greu de crezut, nu toată țara se ocupa cu ode conducătorului iubit. Exista o activitate economică reală, gen producția de mobilă sau confecțiile, fără nicio legătură cu cuplul aflat la conducerea statului.

          Ai impresia că oamenii primeau cartele pentru zahăr și ulei doar dacă strigau ”Ceaușescu – PCR”, fără să mai presteze nimeni nicio activitate utilă societății?

          • nu toata tara canta, e drept, ci doar 23 milioane locuitori

            ma plimbam cu mama pe strada, cantand ceausescu reales
            un tip vine si ne zice: daca l-ar auzi mult iubitul cantand, v-ar mai da un kil de carne pe luna

            eu zic sa-nveti taxidermia, poate te poti autoprezerva, pentru generatiile care vin/pleaca
            sa vaza si occidentul putred ce-i aia socialism adevarat

            reflecteaza
            sau mananca reflectoare

            • @crs – povestea cu taxidermia te-a dat de gol, stimate domn. La tine nu e vorba de anti-comunism, la tine e vorba de anti-românism. Unde ai strigat tu pe stradă ”Ceaușescu-reales”, la Chișinău sau la Tiraspol?

              Românii care au trăit vremurile comuniste știu să facă distincție între țara ca atare și regimul aflat la conducere. Tu încerci să creezi confuzie între ele, dar nu păcălești pe nimeni.

            • Cred ca ti se trage de la lapte.
              Curgea prea mult in vremurile bune.

              PS: poate ca intr-o zi se va rescrie dex-ul dupa dorinta bandelor sudiste, unde intuiesc ca te bucuri de ceva grad. Incruciseaza si tu falangele de la picioare.

            • Dacă mi-ai fi urmărit mai atent comentariile, ai fi știut că sunt blond cu ochi albaștri :) Dar pentru pro-rușii din Basarabia, toți românii sunt țigani și hoți. Asta este, ”ți-ai dat arama de față”, ar fi spus bunica soției, născută în Basarabia imediat după Primul Război Mondial.

      • /// vad aici ca sunteti apologetica socialismului pe care il puneti pe acelasi taler cu capitalismul. Poate ca aveti dreptate (ma indoiesc) insa va intreb: daca astazi e sa alegeti intre a trai in sistemul capitalist si o tara de rangul frantei, Germaniei, chiar Italiei si o tara fosta comunista de tipul Romaniei cam unde ati opta sa locuiti? In mizeriile de orase prafuite si fara verdeata, cu blocuri obosite si oameni tristi sau intr-o tara cu PUZ-uri, cu armonie arhitectonica, cu parcuri verzi? va rog sa imi rapsundeti cu locatia exacta si cu argumente pentru oricare dintre alegeri. Si atunci poate imi veti argumenta ca daca socialismul casytiga „razboiul” poate traiau cu totii in mizeriile de parcuri obosite cu iarba uscata si trotuare degradate si prafuite.

  2. Desigur, experiența personală este deosebit de importantă. Dar, eu tot cred că există o obsesie printre unii concetățeni să demonstreze că în 1989 era rău, iar printre alți concetățeni, că era bine.

    După cum eu însumi am scris pe-aici de m-au durut degetele, pentru unii a fost bine, pentru alții rău. Din motive diferite și pentru categorii diferite. Și pentru mulți a fost rău și-atunci, și e rău și-acum. N-am idee și nu pricep de ce trebuie căutat, fără criterii obiective de analiză, adică fără a discerne, a se da un verdict categoric, „în comunism a fost rău, iar românii, niște melancolici retardați, zic că a fost bine”.

    …După care încep să curgă concluzii sofistice pornind de la premisele acestea! Ba că românii iubesc dictatura, prin urmare susțin partide de stânga precum PSD având convingerea fericirii veșnice prin regimuri autoritare, așadar ne așteptăm să fie votată Președinte al republicii d-na V Dăncilă…Ba că mentalitatea nu se schimbă peste noapte, ori în n-șpe generații, prin urmare este firesc să ne obișnuim cu ideea că guvernarea cleptocrată va domnii secole de-a rândul, pen’ că, nu-i așa, hoția este întipărită în genele românilor, sau că scăparea noastră poate fi numai o dictatură sănătoasă și introducerea în CP a pedepsei capitale…Și muuulte comentarii fără cap și coadă, dar cu un vădit caracter manipulatoriu.

    • Erată.
      Cu permisiunea autorului articolului, adresez celor care dau atenție modestului meu text rugămintea ca în loc de „ideea că guvernarea cleptocrată va domnii secole…” să citească „ideea că guvernarea cleptocrată va domni secole…”.

      Am făcut mai multe greșeli de ortografie în comentarii și cer scuze cititorilor, dar pe asta nu vreau s-o trec cu vederea pentru că aproape sigur se va găsi un coleg comentator care va zice „uite, de aia iubesc românii comunismul și pe Ceaușescu!”. :-)

    • „Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

      Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…

      După anii ’80, chestia asta a dispărut…

      Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.”

      Fabulatie

      • Nu, asta cu sticla de lapte lăsată la ușă, cu banii în ea, nu e fabulație, doar că, din cât țin eu minte, a ținut până prin anii ’60… dar nici nu pot să bag mâna în foc că nu ar mai fi fost și după. Vorbesc de București. Și, evident, nu toată lumea își procura laptele astfel.
        Asta e teribil cu amintirile doamnei, amestecă frânturi de adevăr, date verificabile încă, la urma urmei, cu tot felul de confabulații.
        Apoi, legat de produse alimentare și ușurința procurării lor, ar mai fi un amănunt : Nu toate cartierele bucureștene erau aprovizionate la fel!! Am descoperit asta în ’79, când m-am mutat dintr-un cartier din Nordul Bucureștiului în Berceni (zona Lamotești – Uioara). Am descoperit atunci că se găsesc fără dificultate o mulțime de produse care în cartierul copilăriei mele deveniseră rarități … sau nu existaseră deloc! Sortimente de produse mult mai accesibile la preț, de calitate cel puțin acceptabilă, dacă nu chiar bună și foarte bună, de care nu aveam habar că s-ar găsi în București!

      • Mergeam la Alimentara să iau lapte înainte de a intra la școală. Nu mă duceam cu bani, aveam niște bonuri pe care le țineam într-o cutie de chibrituri și îi dădeam vânzătoarei direct cutia de chibrituri, să-și ia singură bonurile.

        Dar mașina aducea navetele cu sticle de lapte înainte de a se deschide Alimentara, erau descărcate pe trotuar și uneori vedeam în navete sticle goale cu bani înăuntru. Presupun că unii dintre cei care ajungeau la Alimentara înainte de ora deschiderii lăsau sticlele goale și banii într-una din sticle.

      • „Fabulatie”

        Când este redundantă caracterul ei manipulatoriu este evident și supărător.

        Tema este reluată periodic în discuție fără a fi menționate criteriile de comparație între perioadele istorice, regimurile politice, sistemele economice șamd. Ca fapt divers, cel mai des criteriu de comparație avut în vedere este experiența personală (firesc !), vârsta interlocutorului și raționamentul „înainte era mai bine pentru că eram mai tânăr” , care e nu doar subiectiv, dar și profund emoțional. Ce relevanță pot astfel de „cercetări sociologice” ?!

        Eu, bunăoară, am arătat în mod obiectiv în repetate rânduri că puterea de cumpărare a cetățeanului mediu din 1989 a fost atinsă iar abia după aderarea României la UE, în 2007. Iar unele categorii de persoane au chiar și în prezent o putere de cumpărare mai mică decât în 1989, pentru aceștia opinia că înainte de 1989 era mai bine ste fundamentată și obiectivă.

        A desprinde însă din cele arătate concluzia că românii iubesc comunismul, dictatura și pe Ceaușescu, ori că sunt „cretini nostalgici” este nu doar falsă, ci evident manipulatorie. Și era ușor previzibilă, asemenea șirului dezlânat de comentarii emoționale și confuze, venite din partea cititorilor în lipsa unor criterii cât de cât clar definite, pentru o comparație rațională și obiectivă.

        • Intrebarea e: ce cumparai? creveti si sardine? Carti la pachet? Puterea de cumparare a ce? ori ai fost nomenclaturist cu legaturi la conducata de aprovizionare si atunci poate ca o duceai grozav ori fabulezi. In principiu cu banii aceia din salariu nu reuseai sa cumperi mare lucru pentru ca era o piata neagra a produselor (relatii, cunostinte…adik comisioane). ma lasi? Am 41 de ani dar imi amintesc si aucm cum mancam margarina pe paine…si cam atat. Gaturile de pui de la Gostat erau un supliciu. 6 oua pe luna la toata familia? Stat la rand la rosii putregaite si care se terminau chiar sub ochii tai…ca mai intrau prietenii vanzatoarei de la Aprozar in fata pana sa ajungi. Ma lasi? Inca odata, ma lasi? Va doresc sa triti voi cum am train noi si sute altii atunci tot restul vietii de acum inainte. Va tine „anatema”?

      • Pe mine ma intereseaza adevarul. O sa trebuiasaca sa-mi mananc caciula. Nu este fabulatie. Se pare ca existat la un moment dat o forma de abonare la livrarea laptelui, probabil prin anii 50.
        Fiind obisnuita numai cu dispretul absolut al vanzatorilor din magazinele comuniste Bucurestene la adresa cumparatorilor, o asemenea grija pt cumparator si avand in vedere numarul mare de locuitori din Bucuresti la bloc, mi s-a parut imposibil ca gest, intentie si logistica.

        • Formele astea de abonare există începând cu nivelele cele mai simple, iar unele dintre ele sunt organizate la nivel de firmă, probabil așa ajunsese activitatea să fie preluată de către comerțul socialist.

          ”Lăptăreasa” era un personaj arhi-cunoscut oriunde în Europa, inclusiv în România. Termenul a devenit mai târziu derogatoriu. După război, ”femeia cu laptele” pare sintagma frecventă folosită, iar livrarea la domiciliu se practică și azi și se practica și pe vremea lui Ceaușescu.

    • Nu era rau dom’le in ’89, ca dovada au primit ce era mai bun – recte calibru in cap – cei care manipulau in masa dar, ghinion suprem, n-aveau controlul maselor.
      Normal ca e nostalgici dupa vremurile alea.

      Te-am parafrazat.

  3. Domnule arborist, eu cred că nu are rost să disecăm tîmpeniile debitate de o nănașă care spre deosebire de rubedeniile de la țară ale colegilor, a crescut la oraș și a fost sumar alfabetizată, după care și-a dus viața trăgînd la galeră pînă la pensie. Dacă a mîncat mere, iaurt, banane și zece feluri de salam, a atins nivelul maxim de fericire și împlinire spirituală, case closed. Probabil că dacă am ști arăbește l-am citi și pe Hassan care scrie pe net la vîrsta senectuții ce mișto era pe vremea cînd era el copil și îl trimitea mă-sa după apă la oază, ce frumos era seara în deșert cînd deshămau cămilele, puneau cortul și împărțeau prada jefuită de la proștii care umblau cu caravana prin pustii și ce nasol e acum în Germania unde omu’ nu poate să dea în cap ca să ia un ceas de la un fraier sau să ia cu japca de pe stradă o necredincioasă fiindcă îl ia poliția și-l bagă la beci. Sînt doar cretini nostalgici și atît. Dacă tanti Mirela îi spune nepotului că pămîntul e plat, Soarele se învîrtește în jurul Pămîntului și dacii se urcau pe Sfinxul din Bucegi ca să se teleporteze, iar ăla chiar crede, atunci e de bine, înseamnă că avem continuitate și tînara generație o să ducă valorile poporului român pe noi culmi de progres și civilizație.

  4. „Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985”.
    Deloc separata, caci viata din anii `80 este rezultatul traiului pe vatrai, cum ne face sa credem, Mirela Dinica, ca a trait in anii `70.
    Si desi este revoltata pe cei care „mint” despre comunism, tocmai ea ne minte cu viata de Rai pe carte ne-o impartaseste: viata in Drumul Taberei.
    A iesit vreodata din cartier in restul Tarii?
    Fiind o femeie virstnica si patrunsa de binefacerile comunismului, nu merita efortul de a o face sa creada ca n-a avut o copilarie fericita.
    Fascinata de viata din cartierul Drumul Taberei, nu stie nimic ce cs-a intimplat in restul tarii.

  5. Multumesc pentru contributie!

    Repostarea mi-a adus aminte de „Sint o baba comunista” (cartea lui Dan Lungu,
    nu filmul lui Stere Gulea, ala poate fi uitat), deprimanta prin micimea
    aspiratiilor unei lumi, multumita ca s-a mutat de la tara, de la „tezic”, la
    blocul dintr-un cartier-dormitor. O lume in care demnitatea nu e un parametru
    al nivelului de trai. Criteriile bunastarii ne definesc.

    In contrast, in „Armaghedonul…” Martei Petreu, Martorii lui Iehova vedeau in realitatile
    comuniste o confirmare a iminentei sfirsitului lumii. E drept ca asta era in Ardeal.

  6. Domnule Mihai Buzea! Incep prin a va spune ca urmaresc cu placere si admiratie articolele dumneavoastra si cu respect pentru drumul ales in viata .

    Iata: ati aflat de la oamenii dvs care este ideea de baza la „tara” (de fapt cred ca 90% dintre romani sunt de la tara sau cel mult de 2 generatii in mediul asa-zis urban):
    Munca este o rusine … asta e! E bine sa eviti!
    Foarte multi se jeneaza sa recunoasca ca isi castiga existenta muncind efectiv; exista o admiratie latenta pentru ocupatiile care nu implica efort, fie si intelectual (adica cu mintea nu neaparat cu muschii); am cunostinte care mai degraba mi se lauda pentru succese pe care le-au avut speculand niste situatii favorabile decat urmarind cu tenacitate un plan cu truda si fara pauza. Transpiratia pute.
    Oamenii evita sa-si faca un plan de viata care ar implica efort sustinut, pe durata mare (inclusiv pentru copiii lor)… nu au rabdare, nu pare a fi un plan de succes… cand vad ca exista si alte retete. In plus, ar fi pusi in situatia descrisa de dvs: esti fraier.
    Prin anii 80 unul mi-a zis „bai, eu nici daca m-ar plati cu treizei de mii pe luna n-as face asta pentru astia!” (bine, e indoielnic si ca ar fi putut sa faca, indiferent de suma, dar asta e putin alta discutie). Intre timp era efectiv fara ocupatie, pentru ca nicaieri unde era formal angajat, nu lucra efectiv si era platit minim.
    Comunismul a inventat o noua meserie accesibila oricui n-avea chef sa transpire pe camp sau la coada vacii: activist de partid!
    Scolile de partid racolau tineri indrazneti, majoritatea, rusinati de munca campului, evadati din mediul rural, pentru activitati ne-trudnice, destul de bine platite care nu cereau decat memorie mecanica si tupeu.
    Se gasea de lucru pentru toate „gradele” (vorba aluia: doar mai multa apa sa fi baut … ca la cat rahat era de mancat…).
    Si uite-asa, partidul muncitorilor si taranilor a subminat conceptul nobletii muncii efective ca mijloc de atingere a bunastarii.
    PS, doamna respectiva desi nu-i chiar varstnica are probleme de memorie, incurca planurile de timp, fapte adevarate cu amintiri remodelate de memorie (pe langa ca extrapoleaza experienta de viata din Bucuresti ignorand total ceea ce era in afara cartierului).
    Eu am ajuns in mediul asa zis urban candva prin anii 60+ dar, niciodata in acel mic orasel industrial, nu era lapte (sau chiar carne) din belsug, nu ramanea la pravalie mai tarziu de ora 8-9 – nu ca sa-ti fie livrat la usa. Vesnic era coada si nesiguranta… Portocalele apareau doar in preajma anului nou sau cand esua vreun vapor, iar despre banane am auzit si le-am vazut efectiv in anii 80 si in 2-3 ani s-au imputinat si s-au schimbat in banane verzi.
    In orasele resedinta de judet/regiune era oarecum diferit, dar nu in toate. (asta cu laptele la usa era de fapt o reminiscenta burgheza care a fost eradicata prin anii 70 devreme)
    Cand prezentul te dezamageste esti tentat sa fardezi trecutul in culori proaspete si ai un motiv sa nu te mai lupti pentru mai bine acum … iar trecutul nu se mai intoarce.

    • Oamenii isi amintesc de copilarie tinerete adesea in culori vii.

      Indiferent de conditiile obiective, copilaria este un rai pentru cei mai multi.

      Mai exista si mecansimul psihologic prin care creierul „ascunde” amintirile neplacute sau le re-construieste.

      Din aceste motive nu as pune mare baza pe amintirile din copilarie pentru a evdentia circumstante istorice.

      • Foarte adevarat.
        Eu imi aduc aminte din copilarie ca eram aproape in permanenta plin de vanatai si julituri care se vindecau pe masura ce apareau altele. La unele plangeam la altele nu mai dar nu le raportam acasa fiindca m-as fi ales si cu apostrofari ca as fi cam bleg sau ca ma bag pe unde nu trebuie. Si ne stergeam singuri lacrimile si mucii de la nas
        Cu toate durerile fizice suferite bilantul general al copilariei ramane de fericire si nu regret nicio lovitura nicio vanataie sau vreo lacrima tasnita din durere fizica.
        Am incercat sa transmit asta si copiilor mei lasandu-le „lesa” foarte larga din punctul asta de vedere. Dar observ ca cei din generatia lor au tendinta s-o tina foarte scurt, ceea ce dpmdv ii face tare nefericiti pe micutii din generatia urmatoare, care devin foarte repede seriosi si mult prea atenti sa nu greseasca.

  7. ”Cunoscut”, poate, dar despre ”îndrăgit” am mari dubii :)

    Și nu, nu mi-am schimbat părerile. Nu toți socialiștii au crescut fără tată, dar cei crescuți fără tată tind să devină socialiști, visează la un stat care să aibă grijă de ei toată viața. Degenerarea societății, din 1968 încoace, e însă mult mai vastă și nu se rezumă la partea economică, la socialism.

    Chiar dacă România e din nou defazată (business as usual) pe plan mondial a început să se vadă revenirea la normalitate, începând cu alegerea lui Trump. Iar Boris Johnson merge în aceeași direcție, în timp ce Merkel nu se simte nici ea prea bine :)

      • Si ca sa inteleg mai bine cei care-l aleg pe Trump au avut tata si ailalti nu? Dar ce facem cu cei orfani pe bune si de mama si de tata? :) :) :)

        • @ion adrian – vă puteți documenta despre opțiunile politice ale celor crescuți fără tată în familiile de culoare din marile orașe americane. După care ați putea prezenta un rezumat, să vedem concluziile :)

          • Multumesc mult.
            Dar ma gandesc ca existenta specialistilor generosi cum sunt de obicei specialistii, poate sa-i scuteasca pe cei mai putin informati de un efort suplimentar pe care acestia il fac mai greu…dar poate nici nu e necesar si specialistii ne pot spune ca ei analizeaza un mar numai uitandu-se la o jumatate intrucat cunosc si ceea ce se numeste entanglement.

    • Harald, pana una alta ai ajuns VIP in materie de sociologie… si asta cu o improscatura subtila aruncata la adresa alegatorilor lui Merkel (si a lui Obama) pentru cei care nu au inteles.

      Cat despre exemplarul Trump (Alfa & Omega) frate’su a avut si el acelasi tata, sau nu? Caracterul si firea omului sunt in mare parte chestii ereditare, nu are nicio legatura cu educatia copiilor primita de la tatici mai severi. Un exemplu inedit in acest sens sunt fratii Basescu. Cu toate ca au primit aceasi educatie, fara Traian, soarta lui Mircea era probabil alaturi de a celor zilieri despre care povesteste autorul in articol.

      P.S. Trump joaca intradevar tare. In ultimile doua trimestre ale anului, cresterea economica oricum incetineste „in mod ciclic” si in primele doua simestre ale abului este ceva mai accentuata (ca la japonezi). Cel tarziu la inceputul anului viitor insa va semna marele contract cu China si bineinteles se va autodeclara „invingator” (si in acelasi timp marele „salvator” de joburi in SUA). In fine, traderii pe Wall Street vor rasufla adanc (norii grii ai razboiului comercial se risipesc) si iata asa marele Alfa&Omega are sanse sa castige si al doilea mandat. In ceea ce-l priveste pe BoJo, soarta lui este scrisa in piatra: el nu are o majoritate Parlamentara care sa-i sustina ego-urile personale si la o adica sectorul financiar va convinge cativa rebeli din randurile Tori (daca este necesar) ca doar nu intentioneaza nimeni sa paraseasca Londra. Asadar, BoJo va parasi scena cu coada intre picioare – partidul pensionarilor si al frustratilor condusi de bufonul Farage il asteapta cu bratele deschise.

      https://www.reuters.com/article/us-britain-eu-brecon/uk-pm-johnsons-parliamentary-majority-almost-gone-as-pro-eu-party-wins-seat-idUSKCN1US04I

  8. Întotdeauna când îmi pică sub ochi astfel de texte, precum cel preluat de pe fb, mă întreb care e diferența dintre excepție și regulă?
    După DEX totul ar fi foarte clar, după instinct de asemenea: regula este caracterizata de regularitate, de probabilitatea mai mare a unui fapt de a se petrece neforțat, iar excepția e tocmai abaterea de la aceasta regularitate.
    Însă este evident că, in cazul preluat, Dna Mirela Dinică considera anii 80 fiind anomalia, iar nu o consecință inexorabilă a planificării centralizate. Așa ca, după interesul fiecăruia, regula poate fi foarte ușor schimbată cu excepția.
    E atunci bunăstarea occidentală o excepție sau o regulă? Un ideal, greu de atins, chiar mai greu de menținut, sau doar o fericită stare conjuncturală, sortită fatalismului in care cred (abitir) unii dintre semeni?

  9. Hehe, m-a uns la suflet formularea dintr-un comentariu anterior „sumar alfabetizată” fiindca respectiva bocitoare considera zdrobitor argumentul cu pretul cartilor scoase de BPT. Deci, eu mi-am cumparat de foarte tanar carti si reviste de aviatie. Desenam planse pentru colegii lipsiti de talent dar cu nevoi de note mari, ii taxam la sange si dadeam fuga la librarie unde, in 1966, Aripi Romanesti costa 23 de lei, iar in 1970 Constructii Aeronautice Romanesti „atingea” 43 de lei. O revista Sport si Tehnica era ca si o revista, Stiinta si tehnica, 3 lei, ca sa nu mai vorbesc de alea din import cumparate din Difuzarea Presei sau mai rau, primite la abonament. Letectvi + kosmonautika era in 1983, 179 de lei anual. Vorba lui Cabral, cate carti BPT? O carte e o avere imi spunea odata o prietena sasoaica: ia-ti carti legate si copertate sa le poti lasa mostenire. Mai usor, deci, cu bepeteaua pe scari, don’soara, ca accesul la statul paralel ne costa de pe atunci o groaza de bani. Restul era alfabetizare sumara.

  10. Nu stiu daca ce s-a scris pe aici se poate subsuma acestui aspect dar ce sa fac daca aum 25-28 de ani o spuneam pot sa o repet si azi poate cu alt efect:
    Multi cunoscuti zambeau neincrezator sau chiar radeau de mine la inceputul anilor 90 cand spuneam- am si scris ca Romania este (atunci) acaparata de un sistem mafiot format din fostii comunisti-securisti si odraslele lor si clanurile interlope. Cred ca azi ar trebui sa rad eu, dar este prea groaznic ca aceasta previziune facuta pe baza celor mai rationale judecati se implineste – de fapt chiar s-a implinit

  11. Nu cred ca lipsa tatalui este un factor determinant in optiunea socialista a unui individ. Poti sa ai un tata prezent si asta sa te faca sa devii K. Marx (care a avut un tata).
    Factorul determinat este educatia, oamanii mai educati si mai putin egoisti tind, cel putin in tinerete, spre mirajul stangii. Se spune ca daca ai 20 ani si nu esti socialst nu ai inima, daca ai ajuns la 50 si inca mai esti socialist nu ai minte.
    Privitor la nostalgia comunismului de care vorbeste autorul articolului cred ca istoria opereaza cu alte unitati de timp si valori. Peste inca 30 ani cand mai toti cei care s-au maturizat in comunism vor fi oale si ulcele si cand talibanii care scriu azi istoria vor fi si ei niste nostalgici ai anilor 1990-2000, va exista o analiza mai la rece a perioadei comuniste. Istoria de azi nu da doi bani pe faptul ca W. Churchill a infometat pana la moarte cateva milioane de bengalezi, Churchill ramane mare. Exemple de acest fel sunt sute si in majoritatea tarilor, fie ele vestice sau estice.

    Dar sa revenim la oile noastre (ie nostalgicii din Romania). Pentru 80% din populatie cuvantul libertate este gol de continut. Este o abstractie care nu le foloseste la nimic. Asta este valabil pe Dambovita, pe Loara, Tamisa, Tibru sau Potomac (ca sa nu mai vorbesc de Moscova).
    Majoritatea celor care au trait in communism n-au simtit frustrarea lipsei de libertate, ci doar lipsa salamului (ca sau fara soia).
    Faptul ca astazi in majoritatea tarilor cu regim parlamentar consolidat au fost legalizate pe sest masuri de supraveghere a cetatenilor fara sa existe proteste serioase ar trebuie sa-i puna pe ganduri pe cei care cred in stabilitatea si perenitatea democratiilor. In final cei 80% din cetateni care nu dau doi bani pe libertate, cu sau fara un tata prezent, decid soarta unei tari. Conteaza cum ii informam si educam. Daca-i incurajam sa stea pe Netflix, sa cumpere un gratar Weber, mici preformati si bere la 2L (sau chiar la gallon), atunci democratie este in pericol chiar si la Westminster.

    • @Cinicul – pe vremea lui Karl Marx nu existau regimuri socialiste, abia apăreau primele organizații cu tentă socialistă, iar argumentul că el avea tată e unul dintre cele mai stupide pe care le-am întâlnit.

      Ion Iliescu este activistul socialist tipic, iar Gerhard Schröder la fel. Karl Marx abia concepea ideologia aferentă, el însuși nu avea cum să fie socialist.

      • Marx postula (!) ca proletariatul va prelua puterea (simplific) ca urmare a devenirii istorice. Lenin este cel care a spus ca asa ceva necesita o revolutie.

        Din aceasta perspectiva, regimurile comuniste erau in esenta rodul leninismului si recunosteau faptul ca se afla de fapt in etapa „socialista”. Fiind insa conceputa ca o etapa de edificare a comunismului – acest „socialism stiintific” este dificil de comparat cu socialismul actual.

        Sigur, avem o bulibasheala terminologica in ce priveste socialismul, dar ciudat este ca el confirma (oricare ar fi) faptul ca orice regim politic este capabil sa conduca societatea o perioada de timp mai scurta sau mai lunga, cu rezultate benefice pe termen scurt.

        E mult de discutat, dar mi se pare concludenta conectarea regimului politic cu amintirile personale. Si cum sunteti intr-un fel la originea acestei ocazii, nu pot decat sa va felicit!

      • Susţii, ca de obicei, o prostie! Atât de evidentă că nici nu e nevoie să contrargumentez. Demontraţia prin exemple e idioată.

        Oricum, mai întâi ar fi fost normal să defineşti ce înţelegi prin „socialist”.

        Spun asta şi ca să confirm că ‘îndrăgit” trebuia scris chiar aşa, cu ghilimele.

        • Nu s-a scris cu ghilimele pt ca are sustinere PCR (pile-cunostinte-relatii). Am citat partial din alt comentariu al sau. :-)

      • Ce legatura au Iliescu și Schröder cu lipsa tatălui și afirmația lipsită de orice suport factual ca asta ar duce la convingeri socialiste. Înainte de a va repezi sa catalogat argumentele altora drept stupide este bine sa le cantăriti pe cele proprii.
        Putem vehicula cu tot felul de complexe freudiene dar trebuie sa avem un minim de suport statistic.
        Se pot gasi exemple de lideri de dreapta care au fost lipsiti de un părinte sau de amândoi și asta nu demonstrează nimic.
        Oamenii îmbrățișează curente politice la vârsta adolescentei și asta din mediul educațional și social la care au fost expusi.

        • @Cinicul – în familiile normale, începând de pe la 3-4 ani, tatăl are în viața copilului rolul pe care-l va avea statul în viitor, în viața de adult. Cine nu înțelege asta ar trebui să mai citească una-alta, să mai întrebe niște prieteni etc. etc.

        • @Cinicul – biologii evoluționiști și psihologii au cam ajuns, pe căi diferite, la o concluzie comună: că omul se naște cu un software preinstalat. Acel software preinstalat implică necesitatea unui tată în dezvoltarea viitoare a copilului, ceea ce e de înțeles, dar fiind milioanele de generații care au crescut cu tată. Lipsa din peisaj a respectivului tată, corelată cu asumarea rolului de tată de către statul socialist, duce la tendința copilului de a promova acel stat socialist. E ca și cum și-ar admira și respecta propriul tată, perfect firesc în condițile acelui software deja menționat.

    • Nu educatia insasi are legatura cu cat de socialist esti, ci cat muncesti si platesti taxe. Eu cand eram student (adica nu muncisem, ci ma *educam*) ziceam „cat de misto” la fiecare rahat prajit pe care il primeam pe degeaba. De cand muncesc si vad cati bani (a se citi „timp din viata mea in care puteam sa ma bucur”) mi se iau degeaba, sunt cel mai nesocialist om din totdeauna. De fapt atat de nesocialist incat o sa ma duc si in Malaezia, daca asta trebuie sa nu mai platesc taxe degeaba.

      • Justinian, după descrierea proprie păreți a fi socialist, că ăia nu percepeau impozite. Ce viață!
        De obicei, deșteptații care se trezesc cu revelații sau se revelează cu treziri, prea convinși de continuitatea propriilor deșteptăciuni, încurajați de noua experiență și de vechea reverie, se visează emițând afirmații de inestimabilă valoare. Dar, deși tot ei le numesc opinii, le folosesc ca pe niște axiome: doar știu ei un vecin care a pățit exact așa… dacă-ți spui?!

      • Vreti sa spuneti ca daca Warren Buffet plateste procentual taxe mai mici decat secretara sa este socialist? Tot socialisti sunt si cei utilizeaza tot felul de scheme de tax minimalisation, mutandu-si sediul firmei prin Cayman Islands, Dublin, Singapore sau Luxembourg? Si Trump o fi socialist din moment ce refuza sa-si arate pe fata cate taxe a platit.
        Credeti ca membrii din Alternative für Deutschlandsunt sunt dintre cei care platesc foarte multe taxe?
        Dupa mintea mea nu ceea ce faci silt de lege te face mai putin socialist, ci ceea ce crezi ca este bine sa faci. Daca platestei taxe foarte mari pentru ca nu ai incotro, atfel vine fiscul si te leaga, asta nu te face mai putin ne-socialist. Cetatenii din Danemarca sunt fericiti sa platesca taxe foarte mari, cei din lumea anglofona (poate mai putin Canada) nu vor sa platesca taxe (inca de la Magna Carta). In final conteza ce primesti pentru taxele tale, servicii excelente in Danemarca sau cozi la spitale sau spitale foarte scumpe in alte parti.

        • @Cinicul – la consumul de antidepresive din Danemarca, eu n-aș face comentarii despre cât de fericiți sunt danezii. Dimpotrivă, statul îi oprimă destul de sever.

          Cât despre a fi sau a nu fi socialist, criteriul relevant nu e ce faci sau ce nu faci. Criteriul relevant e ce încerci să impui altora, din postura de adult. Danemarca aceea super-fericită are în mod sigur o mulțime de funcționari în administrație, care trăiesc din ce produce restul societății.

          Diferența principală față de România este economia foarte liberă din Danemarca, de asta acolo merg lucrurile mult mai bine. Dar majoritatea danezilor sunt totuși salariați și plătesc taxe imense, iar egalitarismul la nivelul de jos al veniturilor îi deprimă la modul cel mai serios.

  12. Daca lipsa tatalui produce sau nu socialisti e intr-adevar discutabil, dar lipsa tatalui produce cu siguranta probleme mult mai mari. Si e aiurea ca oameni sclipitori precum Harald sau autorul nu se refera la aceste probleme. Sigur ca explicatia e simpla: sunt prea ocupati cu politica pentru a lua in considerare lucrurile esentiale ale vietii.

    https://ifstudies.org/blog/school-shootings-fathers-divorce-family-structure

    https://www.thepublicdiscourse.com/2018/06/21528/

    Cat despre „cretinii nostalgici”, dupa cum eronat ii descrie alt comentator inzestrat – cetateanul turmentat, ei sunt doar nostalgici, nu cretini, adica nu cretinismul e o cauzalitate. Tatal meu e are idei similare, si totusi omul a coordonat – cu 4 clase primare! – productia unui combinat care facea export in Occident pe vremea Prematur Impuscatului.

    Explicatia, domnule Buzea, e faptul ca acesti oameni, ca tatal meu sau ca tanti de pe feisbuc – si-au petrecut intrega tinerete, adica cea mai plina de creativitate si de entuziasm parte a vietii, in comunism. Trebuie ca ceea ce au produs sa aiba un sens, pentru ei, nu toti sunt em capabili sa facem fata unei disonante cognitive. La ce buna viata lor daca tot rezultatul vietilor lor e un dezastru? Poate ca autorul ar trebui sa aiba mai multa mila de generatia „stirbilor”, e greu de crezut ca la 80 de ani se va uita in urma si va fi mai breaz ca generatia doamnei de pe feisbuc.

    Altfel, sincer eu nu am inteles legatura dintre articol si replica de pe feisbuc.

    • Un comentariu excelent. Avem cu totii o memorie selectiva, iar nostalgia este de cele mai multe ori fata de o perioada cand eram mai tineri si (poate) mai frumosi, marcati de mirajul femeilor sau barbatilor pe care le-am iubit, cu sau fara success.
      Fiecare generatie are un al sau Mais où sont les neiges d’antan!

    • Știam pe cineva cam în aceeași situație, era șef de secție la o intreprindere care exporta mobilă în Germania, deși nu avea decât 4 clase. Nu fusese niciodată membru de partid, dar fusese chiar încântat când comuniștii i-au luat pământul lui taică-său.

      Era născut înainte de război și ura noroaiele și munca la câmp. Povestea că prin sat umbla adesea desculț, deși ai lui erau ”chiaburi”, după definiția comuniștilor. Care comuniști îi dăduseră apartament într-un bloc nou dintr-o zonă centrală din oraș, îl trimiseseră la școala de maiștri (așa, cu 4 clase) și îl scăpaseră de munca la câmp, pe care o ura cu toată ființa lui. Să fi fost la bază și vreun conflict cu tatăl, cam la fel ca în Moromeții? Pare destul de plauzibil.

      Din câte povestea, chiar și după război, când făcuse el 3 ani de armată, soldații aveau opinci și obiele, nu bocanci. Iar cum el crescuse desculț la el în sat, chiar aprecia faptul că după ce îl aduseseră comuniștii la oraș, umbla întotdeauna în pantofi. Nu era puțin lucru să te duci încălțat și să mergi pe asfalt până la serviciu, când ai crescut muncind desculț la câmp, chiar dacă pământul era al familiei. Iar soldații mureau cu miile pe front pe vremea lui Antonescu, pentru el comuniștii aduseseră pacea și nu mai auzea despre nimeni din sat că ar fi murit pe front.

      Despre tramvai nici nu mai trebuie discutat, era state-of-the-art față de căruțele din satul lui :) Pe lângă fabrica unde lucra trecea o linie nouă, construită de comuniști. Știa el că Iașul avusese tramvaie cu zeci de ani înainte de venirea comuniștilor la putere, dar în zona unde locuia el linia veche dinainte de război fusese desființată și se construise un bulevard cu blocuri, iar el mergea la serviciu pe linia nouă, construită de comuniști.

      La modul cel mai serios, nu cred că lui i se aplică povestea cu a-și fi irosit viața construind comunismul, nu văd nicio disonanță cognitivă în atitudinea lui. Ce e rău să lucrezi la o intreprindere care exportă mobilă în Germania? De altfel, comunismul a funcționat până prin anii ’80 tocmai datorită oamenilor ca el. Erau oameni care aveau o etică a muncii, formată înainte de război, iar această etică a muncii a dispărut din societatea românească abia după ce activiștii de partid au început să preia conducerea cam peste tot.

  13. Prin 78-79 a trecut Ceasca prin Bucurestii Noi, a dat din mana si-a dat dispozitie sa se deschida balcoanele. Au inceput sa se innegreasca peretii de la igrasie iarna. A inceput contrabanda cu purfix, o banda izolatoare care incerca sa astupe gaurile dintre geamuri si tocuri. Gauri care existau, pentru ca geamurile comuniste se inchideau cu mari spatii. Deja se cautau duze mai largi la aragazuri, sa ai flacara iarna. Se cautau incalzitoarele facute artizanal din caramida refractara. Rulouri intre geamuri, al treilea rand de geamuri, rulou la usa. Dormeai iarna sub toate paturile si plapumile, imbracat.
    In scoala primara, cam in 80 sau 81 au chemat parintii la scoala pentru c-am dat cu bulgari intr-un perete fara geam. Motivul: atac educatia oferita de partid. E adevarat ca nu era paznic la poarta scolii, si la fel de adevarat era ca iesea tovarasa comandanta de unitate la vanatoare mai tot timpul. In pauze ieseam in curte din an in paste. Intr-o astfel de pauza a cazut de pe bare acelea in forma de… sigla MacDonalds o colega in cap – fractura de coloana cervicala, paralizie. La noi joaca in curtea scolii era pe furate.
    Blocuri se construiau, intr-adevar. Si faceau tot ce puteau oamenii de la case sa le evite. La casa aveai caldura ta, cu lemne si carbuni. La bloc, frig, plus vecinii care ascultau. Curentul se lua si la casa, si la bloc. Intotdeauna aveai lampa cu gaz, lanterna avea nevoie de baterii si baterii nu se gaseau. Parca prin 88 incepusera sa apara niste lanterne rusesti cu acumulator care se puteau incarca in priza, cel putin teoretic. Practic, acumulatorul ala mergea de cateva ori.
    Prin 78-79 – inceputul amintirilor mele era intr-adevar parizer la alimentara. Si salam de vara. Au disparut destul de repede – prin 85 doar creveti vietnamezi erau la discretie.
    Laptele si iaurtul erau pe baza de coada, inainte sa rasara soarele, altfel nu mai apucai. Nici gand de cartoane la usa.
    Ratie la paine, zahar, ulei. Cozi imense la tot ce insemna mancare – cand venea masina, te puneai automat la coada. Nu exista sa nu vrei sa iei.
    E adevarat ca s-au publicat niste carti bune, majoritar traduceri mai vechi. Dupa 89 am avut ocazia sa le citesc in original si, pe de-o parte sa admir calitatea traducerii, pe de alta parte sa ma crucesc de cat de mult erau cenzurate.
    Televizor… a fost un moment pana la care se mai dadea cate ceva productie vestica. Nu recente, nu grozave, nu discutabile politic. Dupa care s-a taiat brusc, si am ramas cu 10 minute desene animate seara, si un film re-folosit pe saptamana. Si fac pariu, transmis ilegal.Tin minte c-am ramas siderat dupa 89 cand am constatat ca filmele au generic, producatori, regizori, samd si ca astea se afisau inainte si dupa film.

    Din copilarie amintirile placute sunt in pofida regimului. Zilele lungi de joaca pe maidan (ca altceva n-aveai ce face), pescuit, furat fructe din livezi (un copil mort si altul desfigurat de caini), scaldatul (din nou, un copil innecat, altul ramas in scaun cu rotile din cauza de salt in cap in apa prea mica), serile in vizita la un vecin cu televizor color si video – sa traiasca Irina Margareta Nistor!

    • Habar n-aveam că existau duze mai largi la aragazuri :) Le-am lărgit cu mâna mea, după cât m-a dus pe mine mintea. E drept că prin 1994, când în cartier s-a normalizat în sfârșit presiunea la gaz, a trebuit să chemăm pe cineva să le schimbe, fiindcă la maximum flacăra avea o jumătate de metru, dar nimeni nu-i perfect :)

      • Variantele erau doua, in functie de sursa de aragaz : din butelie sau din conducta. Se livrau intr-un mic pliculet de plastic impreuna cu masina de gatit, dar putini stiau de ele, fiindca putini riscau sa-si monteze masina de gatit fara sa cheme un dorel autorizat, la care ramaneau maruntisurile.
        Printre alte legi ale fizicii e si aia ca o gaura in metal poate fi marita mecanic doar ireversibil… totusi la piese de schimb se gaseau cele doua variante de duze iar vanzatorul punea intrebarea la care cumparatorul ramanea mut.
        Majoritatea oamenilor habar n-aveau ca o duza se poate largi cu un simplu burghiu – li se parea o chestie mai tare decat a curati carburatorul la dacie (cand de fapt si aia era doar de suflat in jicler :-) )

      • Stateam sus in bloc – vara veneau gazele cu ceva presiune. Aveam duze de vara si duze de iarna. Iarna vecinii de la parter o duceau si mai nasol ca noi.

    • Confirm cele scrise, eu traind pe atunci la Ploiesti, Galati. Nu eram copil ci matur, acum am 70 de ani, iar cele zece feluri de salam, sunt o fictiune. Era, cand era, salam de vara, salam Victoria care avea si niste zgarciuri, si inca vreo doua-trei. Poate vreun vanzator sau vanzatoare sa recite numele acelor feluri. Ca sa nu spun ca era in Bucuresti un salam de vara, greu mestecabil.

      • @V – prin 1974-1975, cele 10 feluri de salam erau o realitate, cel puțin în Iași. Țin minte și acum cât de nemulțumit eram că maică-mea nu voia niciodată să cumpere parizer, fiindcă mie asta mi se părea cel mai grozav: văzusem niște muncitori care mâncau parizer și pâine neagră chiar pe marginea șanțului pe care îl săpau. Așa că am încercat și eu și mi s-a părut grozav gustul parizerului, spre indignarea maică-mii: ”cum poate să-ți placă așa ceva?” :)

        Cele 6 rășnițe de cafea de la Alimentara și cele 6 de la cofetărie erau și ele o realitate, vânzătoarele îți măcinau cafeaua pe loc și puteai chiar să combini două sortimente diferite. Tot cam pe-atunci, în vacanța de vară mergeam în fiecare săptămână cu bunicul în gară la Ițcani (Suceava Nord) și cumpăra câte sticle de Quick-Cola de 250 ml. încăpeau în geantă (vreo 25-30, cred) așa încât îmi ajungeau toată săptămâna. Pepsi nu mi se părea la fel de bun, abia în 1990, când am descoperit Coca Cola în Germania, am regăsit gustul vacanțelor de la bunici :)

        La Alimentara se găseau fulgi de porumb Kellog’s originali, scria pe pungă doar Corn Flakes, nu și în românește. Aveau și niște surprize în pungă, erau niște poze colorate, dar nu mai țin minte cu ce. Oricum, erau autocolante și le spuneam ”lipitori”, fiindcă puteai să le dezlipești de pe hârtia lor și să le lipești pe frigider, ceea ce o exaspera pe maică-mea :) Nu erau abțibilduri (Abziehbilder). Acelea erau transparente și veneau din Gerrmania, în timp ce astea de la Kellog’s erau pe hârtie autocolantă.

        Nu știu când au început să dispară toate astea, cred că după cutremurul din 1977. Cam în perioada aceea țin minte că într-o zi n-au mai fost râșnițele de cafea de la Alimentara, dar cele de cofetărie au mai rezistat o bucată. În galantar nu mai erau 10 feluri de salam, erau doar 2-3 și nu mai arătau deloc tentant. Iar galantarul în sine arăta jalnic, pe trei sferturi gol, cu tăvile de plastic curate.

        Fulgii de porumb Kellog’s și grisinele pe care chiar scria Grissini le-am regăsit abia în UK, iar cu mintea de acum îmi dau seama că oamenii nu erau conștienți că produsele astea dispăruseră doar din RO, impresia lor era că dispăruseră peste tot în lumea civilizată. Veniseră vremuri grele și asta este, cam așa era atitudinea oamenilor după cutremur. Și-am am mai înțeles ceva de la taică-meu, ei prinseseră sărăcia cruntă de după război, față de care lipsurile din anii ’80 erau tolerabile. Pentru ei, abundența din perioada ’70 – ’75 fusese perioada anormală și resimțeau chiar un soi de vinovăție, ca și cum ar fi cheltuit pe ciocolată banii de pâine.

        • Nu stiu cu ce l-ati suparat voi pe Ceasca la Iasi, la Bucuresti gaseai cate 2-3 rasnite de cafea pana si-n bacaniile de cartier. Cafeaua lipsea. Aveai noroc si la nechezol, la un moment dat. In ceea ce priveste atributul de „cafea” dat boabelor respective, nu pot sa-mi dau cu parerea decat indirect, ca eram prea mic. Cafeaua ordinara vestica de supermarket era considerata de multe ori mai buna decat cea de bacanie, atunci cand o gaseai.
          De salamuri, as lasa-o balta. Era parizer – cata vreme se gasea, salam cu nume variabil dar cam aceeasi compozitie – de vara, turist, de iarna, etc, si salamul de sibiu pe care-l gaseai in toate casele. De comenzi. Am inteles ca intr-adevar, prin anii 60 era altfel treaba. Daca tot am zis cuvantul cu sibiu, mai trebuie spus ca salamul de sibiu din 80 n-avea nici o legatura cu ala din 86. Tot de la casa de comenzi. Umblasera la formula.
          Quick-Cola o stiu pe cea din jur de 83-84. Fara nici o legatura cu Pepsi-ul din aceeasi perioada – care, la randul lui, n-avea legatura cu Pepsi-ul de sfarsit de ani 70. Au mai fost cateva sucuri bunicele din gama Cico, insa minunea tinea cateva zile – peste o luna gaseai aceeasi culoare, insa cu totul alt gust.

  14. „am plecat de acolo plângând. De rușinea de a fi român. Dacă ceea ce-am văzut e poporul român, atunci nu, mulțumesc. Nu mai servesc, să-mi fie de bine” – autorul pare sa aiba probleme interioare mult mai mari decat socialismul sau maladiile reale teribile provocate de lipsa tatalui. De „rusinea de a fi roman”, boala de care am suferit eu insumi vreo 20 de ani, dintre care aproape jumate petrecuti in afara tarii, e greu sa te vindeci, daca luam in considerare cat de profunda e originea nationala in identitatea noastra. We are contingent beings, not autonomous centers of conciousness.

    (Ma intreb daca nu cumva Harald ar include „rusinea de a fi roman” a autorului la o forma de socialism, unde statul protector, tatal, e Occidentul demn de mandrie.)

    • Harald include ”rușinea de a fi român” la un complex de inferioritate. Care poate fi depășit cu ceva balls (soluție învățată evident de la tată) și îmi dau seama că am și azi o intonație care nu prevestește nimic bun când spun ”I’m from Romania” :)

      O spun pe un ton foarte liniștit, un pic mai încet și un pic mai de bass decât frazele obișnuite, dar tocmai asta pare să creeze disconfort, altfel nu-mi explic secundele de liniște care urmează în încăpere :)

      Dar cineva detensionează întotdeauna atmosfera cu o glumă, gen ”Dan Petrescooo!”, probabil vreun strigăt al galeriei de pe vremea când juca la Chelsea sau le aduce aminte tuturor cum o urmăreau pe Simona Halep alergând după minge, înainte de a se opera. N-avea niciun titlu câștigat, dar avea o mulțime de admiratori, erau scene care pe diverse site-ur ar fi costat bani :)

  15. Exprimarea pare sa apartina unui barbat: „Sunt antibolșevic” sau „Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea”. Probabil ca si dna a copiat textul.

  16. Are o explcatie biologica amintirile bune despre anii comunismului. Memoria la oameni tinde sa uite amintirile negative, din motive de sanatate mintala, infividul duce o viata ma buna daca uita putinel detaliile negative, traieste msi fericit munceste si lasa descendenta.Asa suntem programati.

  17. Stimate domnule Buzea,

    naucitoare afirmatii: „am adunat material cât pentr-o carte, am plecat de acolo plângând.
    De rușinea de a fi român. Dacă ceea ce-am văzut e poporul român, atunci nu, mulțumesc”

    scrieti cartea: poate fi autoterapie, dar si oglinda pentru unii, care altfelnu vor sa vada

    talent aveti: si la scris, si de observator

  18. Capitalismul nu e un sistem ci consecința firească de organizare a societății umane în virtutea competențelor și talentelor fiecărei ființe umane.

    Pentru cei cu nostalgii patriarhale care visează după un „tătuca” care să-și suflece mâinile să ne învețe din „înțelepciunea milenară” grăind sfătos cu mâinile indesate în chimir … lăsați … A se slăbi …

  19. Exista un pret pe care trebuie sa-l ” platesti ” in oricare dintre oranduirile posibile ai trai.
    Pret pe care fiecare il judeca dupa capacitatea lui de a percepe realitatea.

    Nu cred ca poate afirma cineva ,cu toata responsabilitatea, ca in comunism 100% erau nemultumiti iar in capitalism 100 % sunt fericiti sau INVERS !

    Incercarile unor lideri ,in decursul timpului,de a-i face pe toti sa fie fericiti ( eventual cu forta ) au esuat lamentabil din cauza diversitatii umane.

    Asa ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca,in acelasi timp,pot exista procente dintro masa de indivizi care sunt nemultumiti,nefericiti de traiul pe care ill duc iar altii sunt fericiti, indiferent de sistemul social in care traiesc.

    Din acest motiv judecati cu pretentii de valoare referitor de cat de prosti sunt unii care cred intrun fel si cat de destepti sunt altii care cred in alt fel mi se par usor fortate.

    • Extremele politice sunt material de propaganda „perdele de fum” in spatele carora se ascund clanuri de sarlatani si criminali. Cleptocratia, nepotismul, ingradirea libertatilor individuale, oprimarea opozitiei politice si a gandirii libere, etc nu se incadreaza la categoria „ideologie”

  20. Stimate domnule Buzea, incet, incet, vor fi mai multe comentarii decat vizualizari
    asta deoarece ati atins mai multi „nervi”: cum stau, de fapt, tara, poporul; comunism – capitalism; ..

    daca prin capitalism intelegeti libertate individuala, aveti dreptate
    dar, capitalismul pune pe primul loc, tare si apasat, goana dupa profit – koste es, was es wolle
    (asa zisele charity sint doar o perdea de fum)

    ref. tara, poporul, ar fi foarte util sa le faceti „radiografii” mai detaliate

  21. Fixatia lui Harald e doar atat, o fixatie, nu poate fi dovedita stiintific.

    In primul rand nu exista o definitie universal acceptata asupra a ceea ce inseamna „socialist”. Inseamna lucruri diferite pentru persoane diferite. Daca ar exista o definitie uniforma, cineva ar putea crea un instrument de colectare de date.

    In al doilea rand, depinde foarte mult de grupul de care vorbesti. Ma indoiesc ca tinerii fara tata din Japonia sau Arabia Saudita isi gasesc vocatia de socialisti asa de usor.

    Ca sa faci un studiu stiintific, iti trebuie un esantion statistic significant de oameni dintr-o anumita populatie, cu unii crescand fara tata si altii crescad fara tata, si aplicat instrumentul de masurat socialismul. Un test cum ar fi ANOVA ar compara grupurile si ar spune daca grupul fara tata in populatia respectiva are o tendinta spre socialism mai mare decat cei crescuti cu tata.

    Pot aproape sa bat pariu ca daca un astfel de studiu ar fi initiat in tari foste comuniste, nu o sa vezi o diferenta statistica significanta. In celelalte, depinde unde faci studiul si care e structura populatiei tintita de studiu.

    Asa ca Harald poate sa aiba o parere, e a lui, insa nu o face si dovedita fara studii sociologice. Experienta personala cu conteaza, pentru ca e subiectiva si pote contine bias inherent.

    • Sabloanele emotionale genereaza reactii emotionale si comportamente automatizate (intiparite in subconstient). Este evident ca o mare parte a sabloanelor emotionale (de baza) se formeaza in copilaria omului,cand incepem sa descoperim lumea si invatam cum sa ne comportam (cei 7 ani de acasa). Totusi, cele mai multe sabloane se formeaza in adolescenta, cand incepem sa si „intelegem” mediul si societatea in care traim. De obicei, in aceasta perioada descoperim alti idoli si alte idealuri (in special noi „baietii” sunt cei care rebeleaza) chiar daca tata este in continuare stalpul familiei.

      In fine, institutele moderne de cercetari sociologice gen Cambridge Analytica folosesc softuri care „anticipeaza” starea si reactiile oamenilor (la nivel emotional) cu ajutorul Big Data mining, AI si a altor sabloane: activitatile, starea, interesele, preocuparile (incl. si temerile) noastre din ultimii ani.

    • @John Doe – acel fragment din comentariu e scos din context, comentariul nu era despre socialism, ci mai degrabă despre neomarxism. Nu am nevoie de studii sociologice pentru opiniile mele proprii, ți-am mai spus că nu ești atât de important încât să-ți demonstrez ție ceva.

      Uite comentariul integral și nu mai glosa aiurea ca să-ți dai importanță:

      Harald spune:
      17/03/2019 la 10:49

      Viziunea mea e mai puțin catastrofică. Consider că degenerarea actuală se datorează generațiilor crescute fără tată în urma celor două războaie mondiale, dar cei 70 de ani de pace au cam rezolvat în mare măsură problema asta.

      Degenerarea vest-europeană se manifestă doar în orașele mari, deși e adevărat că ele conduc societatea, ele creează tendințele. Umblu mult prin satele din Midlands și am umblat pe vremuri și prin satele din Bavaria, iar în mediul rural lucrurile sunt OK. Societățile europene se pot regenera prin ele însele, problema ar fi dacă vor reuși să facă asta fără să fie nevoie să pună mâna pe arme.

      Recentul masacru din Noua Zeelandă confirmă ce tot scriu de câteva luni încoace, extrema dreaptă a ajuns la exasperare din cauza degenerării societății, așa că pune mâna pe arme și trece la curățenie. Nu e dorit o asemenea soluție, dar stânga radicală nu pare să înțeleagă că ar fi bine să facă niște pași înapoi. Așa că un curs al evenimentelor similar cu Războiul Civil din Spania e una dintre opțiunile aflate pe masă.

      Dacă ar fi să alegem minima modificare necesară (cea mai mică modificare cu cele mai mari efecte) Merkel ar trebui să plece în secunda asta și să fie înlocuită de un personaj credibil, acceptabil pentru dreapta moderată, gen Horst Seehofer. Dar e mai probabil ca ea să aleagă soluția opusă, să mai trimită niște sute de postaci pe forumuri, cu discurs tipic de stânga radicală.

      • Eh, au fost razboaie mai multe si mai violente prin Iraq, Siria, Afganistan si altele, in ultimul secol, mai multi crescuti fara tati, si totusi aia n-au „neomarxisiti” si degenerare sociala. Sigur ca pentru baietii crescuti fara tati e mult mai dificil sa ajunga barbati intregi, dar nu asta e sursa principala pentru ceea ce s-a intamplat in occident, cel putin nu pentru ceea ce s-a intamplat in generatiile mai in varsta de 30 de ani.
        Sursa principala e tocmai capitalismul si economia de piata. Filosofia ca „banu e ban” si nu conteaza de unde vine atata timp cat e legal. Feminismul n-a ajuns lege pentru ca protestau niste frustrate, ci pentru ca capitalisit bogati au finantat miscarea si politicienii care s-o transforme in lege. De ce? Dublarea fortei de munca => e mult mai ieftin sa angajezi. Canaretii socialisiti (lenon si altii), n-au ajuns sa influenteze generatii decat pentru ca aduceau profit pentru casele de discuri. Si asa mai departe. Nu intamplator toate miscarile astea au avut succes si apoi s-au transformat in norme tocmai in SUA si de acolo s-a extins si in Europa, tot prin influente economice. Nu intamplator partidul republican n-a anulat niciodat legi progresiste, ci a dat doar reduceri de taxe, si nici Trump nu e altfel ;) Politicile care nu-i plac lui Harald (si nici mie) sunt finantate de marile corporatii americane in ziua de azi.
        Asa ca nu, a inlocui niste ratati care’si zic „conservatori” cu altii ratati care-si zic „conservatori”, nu e o solutie. Si bine inteles, nici „extrema dreapta”, care e formata din sentimentalisti violenti, nu e o solutie. Solutia nu e capitalista, piata poate sa fie libera numai atat timp cat activitatile economice nu afecteaza fibra societatii. Fiindca in America n-a fost asa in ultima suta de ani, s-a ajuns aici. Daca ne intoarcem in America anilor 50, tot aici ajungem peste cateva decenii.

        • @Shagrat – cele scrise sunt într-adevăr valabile, dar asta nu schimbă situația de la firul ierbii: o fată crescută fără tată, care își aude mama în camera cealaltă, distrându-se când cu un partener, când cu altul, va fi mult mai tentată să facă la fel, în timp ce îmbrățișează idei feministe care să-i justifice comportamentul. Am avut o astfel de prietenă în urmă cu vreo 35 de ani, pe vremea când nu știam că există un pattern.

        • @Shagrat – mai există un aspect, remarcat de Carl Jung: nu oamenii au idei, ci ideile au oameni (în sensul de adepți). Odată ce marxismul, socialismul sau feminismul au ajuns să circule în societate într-o formă coerentă, este mult mai ușor pentru orice persoană să le adopte fără a le mai valida sau nu pe baza experienței individuale.

            • Fetele lui Obama au crescut cu tată, spre deosebire de el însuși. Lucrurile chiar se mișcă în direcția bună, iar peste 20 de ani alegătorii nu vor mai accepta politicieni crescuți fără tată și/sau politicieni fără copii.

      • @Harald,

        Nu vei incerca sa ma convingi pe mine, insa incerci sa convingi altii prin aberatii emise, gen „fake news”. Pe ei incerc eu sa nu te creada asa de usor. Nu imi pasa mie ce crezi atata vreme cat nu incerci sa ii convingi pe altii cu pareri extreme.

        • @John Doe – da. Iar tu îți amintești cu admirație și recunoștință despre lucrurile pe care le-ai învățat de la tată, corect? :)

      • Umpic off-topic, dar iata o chestie care sustine teza haraldiana. Copy-paste-ul de mai jos e captura de pe stuff.co.nz, portal de stiri din Insula de Sud, adica Christchurch. Mi-a atras atentia tocmai pentru ca arata fix ce spui, e un undercurrent chiar si acolo (NZ e PC de numa’) chiar si atunci, imediat dupa eveniment. O sa spuneti, pai toti noii arieni din toata lunea s-au dus sa dea cu downvote-ul. M-as mira, asta e un mic site cu relevanta locala, sa stea vre-un arian sa-si faca cont, cu vre-o adresa falsa, doar pentru un amarat de downvote pe un amarat de site pe care nu-l citeste nimeni in afara de bastinasi, n-as crede. Oricum, for what is worth:

        I would like to challenge the trolls who are downvoting every single compassionate and heartfelt comment on here to say who they are and why they are doing this. As a nation we must unite and show we abhor evil and violence and shout out that any violent death is unacceptable, no matter who, no matter the religion or beliefs.
        Stand up! Have the guts to own up who you are!

        KitKats
        It just shows by the thumbs down that people have done that this dreadful attitude is out there amongst us.
        My thoughts and prayers go out to everyone who’s been effected by this dreadful terrorist attack. Everyone as a right to a peaceful life.

        Micaelas
        I know. I was watching on and off all day.Many positive posts had sudden large drops in their number of plus signs. There are people out there who silently support what has happened. Makes me wonder how many of them are making vile, evil comments that we are not seeing because the mods are stopping them. Its scary

        joy06
        Disturbing the amount of thumbs down. Nothing good ever comes from hate. The Muslim families I have met are the kindest, most humble people I have met. I join you in sending love and light for healing and strength.

        PWM
        would love to find out who would dislike these beautiful posts of love and support. i would hug them tight

        CntrbryCrsdr
        reading all the great comments, I cant help but notice all the „Thumbs Down”. ….Wht?

        nzkiwiboy2
        I’d like to know the views of those who have downvoted here. Cowards, not even the courage to say why. Says it all really.

  22. Ca in toate cele, exista adevaruri si nu adevar. Dar un pic de analiza ne poate spune cate ceva. M-am nascut in ’61, asa ca stiu destule despre comunism din experienta. In ’79-’80 eram in armata si am prins acolo inceputul „rationalizarii”, adica infometarii populatiei. De atunci s-a amplificat descurcareala si au proliferat descurcaretii, adica cei care furnizau, pe diverse cai si la suprapret, mancare celor care nu aveau de unde sa cumpere. Din ’68 pana in ’80 a durat campania statului comunist de investitii in industrie, daca va amintiti au fost aici articole unde s-a discutat disputa Ceausescu-Maurer referitoare la cat sa se investeasca si cat sa ramana la consum, Ceausescu a castigat. Oamenii au fost adusi de la sate la oras, au aparut cartiere noi peste noapte, facultati, scoli tehnice, locuri de munca si locuinte cu chirie pentru multi. De aici nostalgia. Din ’80 incepe rambursarea datoriilor – pentru ca investitiile au fost facute de stat cu imprumuturi. Si cum investitiile, destule dintre ele, nu dadeau randamentul scontat – ca sa se plateasca imprumutul cu rezultatul investitiei – se vindea hrana si se renunta la importuri. Asa am ajuns muritori de foame, cu cartela la paine (la Craiova), cu apartamentele neincalzite, etc. A venit ’89 si nostalgia dupa comunismul din ’68 a invins, Iliescu a castigat si a urmat lunga agonie. Inca tragem sa murim, fara sa ne dam seama ca nu am ajuns nici acum la capitalism, nici nu stim bine ce-i ala. Suntem nemultumiti, dar nici macar acum nu realizam ca ne-a adus aici etatismul, credinta ca Statul ne da si trebuie sa ne dea, de unde nu se intreaba „credinciosii” astia.

    • Rambursarea fortata a datoriei a venit si ca urmare a conditiilor impuse „discret” Romaniei care veneau in contradictie cu politica oficiala de neamestec in treburile interne promovata de PCR.

      Conditiile erau de doua feluri:

      1) Sugestii in legatura cu modul in care Romania trebuia sa voteze unele rezolutii ONU de partea cui trebuia,adica a celor care dadusera banii.

      2) Modificarea periodica a dobanzilor ( in crestere,nu in scadere ) la sumele imprumutate …vreo 3 sau 4 modificari pana s-a luat decizia platii accelerate a datoriei.

      (O carte intitulata Confesiunile unui asasin economic ar putea sa va spuna ceva daca o veti citi)

      Desigur accelerarea platii vor zice unii,si pot avea dreptate,a fost o prostie .

      Astazi avem o datorie de 103.000.000.000 Euro ( am folosit cifrele pentru a realiza mai usor marimea sumei ) cu deficit constant pe relatia export-import si toata lumea e fericita ( sau inconstienta ) ca traim pe datorie !

  23. Să vă spui io cum îl recunoști pe socialist, încă de mic, cât timp e încă șoarec, iar nu șobolan roșu. Rețetă sigură, verificată la grădinița cu program prelungit din Balta Albă, acolo unde i-am cunoscut pe Tică, viitor utecist prin vocație, și pe Adela, o scumputa de fetiță cu gropite în obraji și viitor mare: a ascuns nevastă de activist, iar sedentarismul a făcut-o obeză. Sedentarismul deci, nicidecum ea sau parizeru`…
    Dar să revenim la orientările politice ale viitorului luminos al timpurilor trecute și trecutul celor viitoare! Vă spui io cum îi recunoști pe apolitici sau pe socialiști, pe libertarieni, dar și pe progresisti. Cea mai sigură metodă de diagnosticare este să îl studiezi pe plod, nu când se joacă și îi strică jucăria lui Ionel sau o trage pe Maria de păr, nici când ii fură ciocolata lui fra’su sau ascunde furculița soră-sii, ci atunci când doarme. Când doarme, orice plod își dă arama pe față! Îl recunoști pe socialist dintr-o sută. Dacă sunt mai mulți, nu recunoaște niciunul. Păi să vedem:
    Ăia de dreapta, e clar, dorm pe partea dreaptă.
    Dar ăia care dorm pe stânga, nu sunt de stânga. Asta e șpilul! Ăia de dorm pe stânga sunt tot de dreapta, dar sunt șmecheri: vor să fenteze fiscul.
    O să ziceți că atunci nu e nimeni de stânga. Nu e adevărat. Finețea observației constă în detalii!
    Deci socialiștii nu dorm nici pe dreapta, nici pe stânga. Și nici pe burtă. Pe burtă dorm fraierii! Iar pe spate dorm viitorii bancheri.
    Încă nu am ajuns la socialiști. Pentru că nu e decisiv numai pe ce parte dorm, ci și cum dorm. Mare atenție la somnul marxistilor copii! Ăștia sunt cei mai periculoși. Într-o ureche dormea doar Ceaușescu. Ceilalți socialiști dorm altfel. Să vedem!
    Cei care dorm adânc sunt naționaliști. Cei care dorm profund sunt, ați ghicit desigur, fundamentaliști. Religioșii dorm cu frică. Cei care dorm scurt, vor fuma la maturitate. Iar cei care au somnul agitat ajung fie taximetriști, fie pescari. O să mă întrebați probabil ce legătură e între unii și alții. Niciuna, dar să rămână secretul nostru!
    Dacă până aici e clar, să vedem mai departe!
    Idealiștii dorm în picioare, iar bolnăvicioșii dorm desculți.
    Pe cei care dorm încălțați îi va înșela nevasta. Încornorații!
    Cei care dorm cu degetul în gură sunt viitorii mitici enervanți: pun capac la toate!
    Cred că mai sunt unii care dorm cu degetele prin altă parte, dar din ăștia n-am avut în grădiniță.
    Ei, și am ajuns la socialiști! Era clar: nici ăia, nici ceilalți! Normal, socialiștii dorm cu ochii deschiși.
    E târziu, mă duc să pun geană pe geană, așa că nu răspund la niciun fel de întrebări.
    Noapte bună!

  24. Simt ca iarasi ratam esenta schimbarii impulsionati de cele mai comune ispite sau manifestari insuficient documentate obiectiv, din simplul motiv ca in materie de democratie noi nu avem nici un fel de experienta reala si activa. Doar supozitii si pareri, opinii, concluzii chiar. In conditiile clare in care proaspat iesiti din comunism fara sa scoatem comunismul din noi, am generat o forma de capitalism mai mult decat salbatica, primitiva si denaturata pana la disolutie, pe care o acceptam tacit criticand aprig comunismul si pe acei nostalgici care nu se mai regasesc in democratia rezultanta. Pacat.
    Sunt derutat de efectul obtinut de platforma care cultiva preponderent plusvaloarea in contextul in care inca nu stim sa analizam comunismul ca pe un fapt trecut fara a fi si insa asumat, trecutul si despartirea de comunism, la nivel de stat, societate, cultura, etc. Deruta si confuzie din care sper sa rasara si o raza de lumina.
    Deci dl Mihai Buzea este consternat de cultura submediocra a doreilor din echipa de ras, tuns si frezat arborii si de-a dreptul oripilat de manifestarea festiva a acestei culturi in zona in care exista doar aceasta cultura. Perfect justificat si motivat ceea ce simte si transmite dl Buzea, dar adevarul oare unde mai este in aceasta ecuatie simpla in care nu mai recunoastem nici o valoare si ne delectam decat cu actorii, cu cifrele ?
    Aici vad eu esenta ratata a acestui pseudo conflict intre civilizatii si mentalitati din care castiga doar aparenta ca ceva nu functioneaza corect in gama de valori cu care apreciem faptele care ne inconjoara fara sa ne stranga, inca personal. Numai ca pe nostalgici ii sufoca fara sa-si dea seama si fara sa poate interactiona activ deoarece cei mai multi sunt batrani, pensionari care se asteptatu ca viata pe care au muncit-o in comunism sa le asigure siguranta si securitate in capitalism. Care siguranta si securitate au gustat-o in comunism,

  25. Am citit și eu comentariile, ca toată lumea. Ce pot să spun? Sau scriu eu foarte prost, sau sunt subtilul pământului și nimeni nu mai înțelege nimic! Trebuia doar să fi citat proverbul sârbesc („Cine plătește comandă muzica”) și totul era clar, nu ne mai încurcam în atâtea vorbe! Băieții mei îi cred pe bunicii lor („cretinii nostalgici”) pentru că bunicii au bani, au pensii grase; băieții nu mă cred pe mine pentru că eu n-am nici bani, nici pensie grasă. Nici tații lor n-au bani sau pensii și nici ei n-au trecere la proprii lor fii. Ecuația din mintea băieților este simplă: comunismul este locul ăla mișto de unde vin bani grămadă. As simple as that.

    Mirarea mea nu venea din faptul că bătrânii votează cum votează, ci din faptul că tinerii votează cum votează. Acestei mici „enigme” m-am străduit să-i dau de capăt. Despre asta aș fi vrut să fie vorba; din comentarii înțeleg că am ratat, că nu asta s-a înțeles. Nu-i nimic, altădată mă străduiesc să fiu mai bun.

    Întrebare pentru domnul Mihai Badici, a cărui părere îmi lipsește foarte mult: ale cui pensii le-au plătit actualii regretnici? Noi le plătim pe ale lor, acum; dar ei, când erau contributori la sistemul de taxe și impozite al statului, cui plăteau pensie? Generației de dinainte, cea tocmai asasinată (fizic, moral și economic) de comuniști? Hai să reiau întrebarea, cu puțină încadrare istorică: dacă eu am 30 de ani în 1965 și 40 de ani în 1975 (să zicem că ăsta a fost „comunismul bun” al regretnicilor), pensia cui este plătită din munca mea? Întreb, doar. Până acum nu m-am gândit la asta, dar iată că sunt bune și comentariile regretnicilor la ceva! Sunt… stimulante.

    • Muncitorii respectivi îi cred pe uncheșii cu pensia mare. N-are neapărat treabă cu comunismul și socialisul, decât întâmplător. Dacă uncheșii ar fi făcut banii altfel, le-ar fi zis altceva și tot pe ei i-ar fi crezut.
      Ce legătură au muncitorii ăștia cu cei care cred ideologic în socialism și vor să le fie statul tătuc „spre binele și cinstea omenirii”? Poate că vor vota asemănător, dar în rest sunt oameni complet diferiți și se vor comporta complet diferit în celelalte situații. În primul rând că ăștia muncesc, ăilalți mai puțin sau deloc.

    • Stimate domn in momentul in care te afli intro dilema existentiala de genul celei invocate in prima fraza s-ar putea sa vina unii sa spuna ca a doua optiune nu ar fi valabila ramanand credibila deci doar prima varianta.

      De regula atunci cand dai „adversarilor” munitie te vor executa sine ira et studio !

      In ceea ce priveste sistemul de pensii el nu a fost introdus de comunisti ci a fost introdus foarte multi ani in urma,in Germania, de unul care se chema Bismark supranumit Cancelarul de Fier ( ati auzit de el ,nu ?) si s-a bazat de la bun inceput pe principiul solidaritatii sociale ( nu o sa-mi pierd vremea explicand ce inseamna acest lucru,exista suficienta literatura de specialitate) si functioneaza si azi in toate tarile civilizate.

      Fondurile private de pensii au aparut mai tarziu si bine au facut ca au aparut !…ele vin sa suplimenteze veniturile atunci cand vei fi pensionar,asta cu conditia ca cei care le gestioneaza sa nu fie niste nemernici si sa piarda banii contribuabililor ( au fost cazuri prin alte parti ale lumii)

      In ceea ce priveste pensiile „grase” pe care chipurile le au bunicii baietilor, ele ar putea fi cum spuneti daca respectivii bunicii ar fi fost mari mahari prin peroada comunista ( vezi exemplul unui tortionar cunoscut ) fapt de care ma indoiesc dupa modul in care ii descrieti.

      Toate pensiile obtinute de oameni obisnuiti,inainte de ’89,au fost ” rasucite” ,recalculate pana au ajuns o umbra din ce erau inainte ( am exemplul concret al parintilor mei )

    • Fiecare cu experinta lui.

      La vot PSD a luat – din cate imi amintesc – un procent echivalent din voturile tinerilor cu cel luat de alte partide.

      Am cunoscut nostalgici comunisti de toate varstele, ca si capialist pur-sange de toate varstele (inclusiv un mic intreprinzator de – acum 80 de ani :-)).

      Problema majora este insa absenteismul.

  26. O să comentez „cu anticipație” având privilegiul de a citi comentariile înainte de a fi aprobate :)
    Mai întâi nu știu ce să zic despre „generațiile fără tată” ; discutam acum vreo lună doar cu soția despre faptul că generația noastră a avut norocul de a fi crescută de bunici :) Asta pentru cei mai de vârsta mea, care au avut bunici „interbelici”. Sigur, ambii părinți au fost o prezență permanentă în viața mea, spre deosebire de cazul altor copii, ai căror părinți au aterizat în mărețele fabrici, ei fiind abandonați din acest motiv pe termen nelimitat la bunici, dar oricum ar fi, poveștile ei „de demult” erau uimitoare. Am mai comentat parcă pe aici cum nota ea ‘data fabricației” pe ou, când Uniunea Europeană nici nu se gândea la asta – nici nu exista de fapt – sau cum ne povestea despre „manualele alternative” din vremea ei :) Eu zic că cei care au primit cumva legătura cu vremurile normale de dinainte de război ( pentru că de fapt asta a fost paranteza comunistă, o lungă perioadă a anormalului care n-a mai apărut anormal ci firesc) sunt singurii care cumva s-au salvat. Din păcate amicii dvs sunt prea tineri, bunicii lor probabil n-au prins nici ei vremurile, memoria colectivă dispare în câteva generații…
    În ceea ce privește pensiile, eu zic că greșim și ne gândim la fondul ăsta de pensii ca la un fond de investiții, ceea ce de fapt nu e, și cu atât mai puțin ar fi putut să fie în vremea comunismului. Cui au plătit ei pensia? Nimănui. Statul a reglat mereu din pix mărimea pensiei, tratând-o ca pe o pomană ; banii s-au dus acolo unde au avut ei nevoie, cât au avut nevoie. Nu e ca și cum ar fi avut un cont la care să nu se umble, banii se duc în buzunarul fără fund și fără măsură. Mi-a venit să și râd auzind guvernul Vasîlica vorbind de „randamentul” pensiei de stat. Randamentul era în pixul lui Liviu… ( între noi fie vorba, fondul ăsta de pensii cred că e nodul gordian al trecerii la capitalism. Nu poți să îl desființezi, pentru că n-ai cu ce plăti pensionarii actuali, nu poți să îl continui, pentru că atunci nu poți să treci la un sistem bazat pe contributivitate și investiții. Tot ce poți să încerci e ce a încercat Boc, să îl diminuezi putin câte puțin, dar nu se poate când alternezi guverne care vor cu altele care nu vor)
    Problema socialismului e că fiecare ia ce vrea din el. Sigur, compasiunea n-a inventat-o nici Marx nici Lenin; pe de altă parte, când vezi că ai pierdut lupta dreaptă, mai rămâne să trișezi. De asta și sunt majoritatea mediocrilor socialiști, pentru că „pe bune” nu pot câștiga competiția…

    • Deci nu se începe cu „deci”: arboristul din Brașov, cel din Cluj și Mihai Badici plătesc impozite din care statul îi plătește pensie lui Nutius Doc, dar Nutius Doc nu a plătit pensia nimănui pe vremea când era în putere și mergea la muncă. Iar bunicii colegilor mei s-au născut în deceniul 1940 – 1950 și sunt în exact aceeași situație ca Nutius Doc: din munca lor nu a fost plătită pensia nimănui. Asta a fost o mare afacere a comuniștilor, la care nu m-am gândit până acum: pe proprietarii a ceva (orice, tot) fie doar le „naționalizezi” proprietatea, fie le „naționalizezi” proprietatea și îi și omori; iar neproprietarilor nu le plătești niciun fel de pensie. Să se descurce! Îmi amintesc paginile de început ale romanului „Scrinul negru” de Călinescu. Foarte mulți oameni au fost aruncați în anii ’50 fără nicio sursă de venit, fără nicio posibilitate de a-și procura hrana. Cei de la țară și-au cultivat parcelele de lângă casă (grădinile), dar cei de la oraș?

      Cu toate că suntem în 2019, se pare că partida lui Nutius Doc a câștigat lupta, iar noi am pierdut-o. Statul român e compus din milioane de Nutius Doc, iar nouă ne-au rămas protestele, emigrarea și văicăreala pe internet. Ce alegem?

      • Deocamdată nu au câștigat nici o bătălie. Chiar dacă sunt mai mulți ( dar sincer nu sunt deloc convins) problema e că socialismul lor nu are cum să fie construit pentru că deocamdată nu au averi suficient de mari pe care să le confiște :) Iar peste o generație, când acestea vor exista, nu știu dacă vor mai fi majoritari, pentru că între timp vor fi nevoiți să se descurce, vor merge și ei în Anglia si vor aduna ceva bani pe care n-o să vrea să îi confiște ceilalți „căuzași”, că de, ăia vor fi banii lor :)
        Ce voiam să fie însă clar cu pensiile e asta: dacă madam Dăncilă vrea să mărească azi pensiile, ea poate să îmi mărească cotizația la fond; dar mărind cotizația nu semnează nimic care să oblige statul să îmi mărească mie pensia când va fi să fie. De asta și sper să nu ajung să trăiesc din pensie :) Mai ales că am mai avut pe undeva prin pod niște titluri de stat pe care guvernul Antonescu se obliga să le răscumpere prin anii ’50, deci știu ce înseamnă promisiunile asumate de guvernul de acum pentru următorii 20 de ani :)

        • P.S: poate prin București oamenii or fi avut abonament la lapte în anii ’60. Eu am avut abonament la „țaica” Măria de vis-a-vis, care avea o vacă, pentru că având origine sănătoasă ei puteau fura de la CAP ( să nu vă închipuiți că poți crește o vacă doar cu ce mai rămăsese din gospodăria unui țăran după cooperativizare). Practic abia după ce au confiscat comuniștii pământurile, țăranii au ajuns suficient de săraci ca să aprecieze „munca în fabrică” drept semn de bunăstare. Comuniștii i-au „salvat” după ce mai întâi i-au sărăcit. Cei care voiau să muncescă în fabrică puteau și înainte, avea domnul Malaxa de lucru…. doar că cel puțin în unele zone aveau suficient pământ încât să trăiască mai bine ca un proletar. Chiar și în nisipurile de la Mârșani, unde nu merg decât lubenițele și cartofii…

      • Socialismul da rezultate doar pe termen scurt.

        Mai devreme sau mai tarziu, pe noi va scrie Venezuela.

        Dupa Venezuela, abia dupa, poate va scrie Australia, sau Coreea de Sud. Sau Germania. Poate.

        Perspectiva individului este rareori aceeasi cu cea istorica. Asta pentru ca pielea e mai aproape decat camasa si ciorba de fasole mai aproape de gura decat incantatiile despre viitorul luminos :-).

        Cainele nu fuge de la macelarie. Cat timp tata Stat ne va da la toti dupa nevoi in schimbul voturilor, asa va fi. Oamenii nu vad prea departe, nici fizic si nici in timp. De aceea e nevoie de suferinta: sa ne ascuta privirea, sa vedem ciozvarta roasa de sacali la doi kilometri si sa alergam la ea, nu sa strambam din nas la halca de carne de sub nas, ca nu are sos cremos …

        • Vreau sa spun ca nu alegem nimic.

          Istoria isi urmeaza cursul sau, trece peste noi ca un buldozer peste portocale. Fiecare insa impinge buldozerul cate un pic intr-o parte sau alta. Si impinsul asta e important. Cand vorbim, impingem buldozerul, cand nu – ii lasam pe altii sa o faca.

          Sola gratia.

        • @Dedalus – pe noi a scris deja Venezuela, în anii ’80, așa că suntem vaccinați, nu se mai repetă. Lucrurile mai pot degenera un pic în RO, față de situația actuală, dar regimul nu are capacitatea reală de a se menține la putere în maniera lui Ceaușescu. Și cu-atât mai puțin în maniera lui Maduro.

          Iohannis reprezintă un armistițiu acceptabil între Washington și Kremlin (via Berlin) așa că va obține în toamna asta un nou mandat, iar lucrurile vor bălti cam la fel până în 2024. Mai vedem atunci, în funcție de modul cum pleacă Putin. Dar Merkel sigur pleacă mult mai devreme, iar Germania nu va mai fi aceeași după ce pleacă ea.

          • In Germania deceniului al III-lea al sec XX, Hitler si NSDAP erau considerati niste scelerati inofensivi. „Daca vrem, il vom strange pe Hitler pana and va incepe sa schelalalie!” – spunea un reprezentant al conservatorilor germani. Cine a schelalait pana la urma, stim (de fapt nu prea stim, pentru ca istoria perioadei e sufocata de propaganda post-belica, asa ca adevarul istoricilolor difera de cel al cinematografelor – si nu ma refer aici la ciudatenii gen White Supremacy, ci la istorie, asa cum e ea in izvoare).

            In noiembrie 1989 cati ar fi crezut ca va pica in Romania comunismul?

            In urma cu ceva luni toata lumea credea ca s-a terminat cu Maduro. Ei uite ca nu!

            Desi nu prea se intreaba asta: cum am fi astazi daca Dragnea nu intra la inchisoare?

            +++

            Eu sunt plin de respect fata de Coana Istorie, ea tine atele marionetelor :-).

            • @Dedalus – nu are sens să discutăm despre istoria alternativă, realitatea e că Dragnea a ajuns la închisoare, iar asta nu mai poate fi schimbat.

              România nu e Elveția sau Singapore, nu are un parcurs propriu. E parte a frământărilor europene, care în 1990 păreau tranșate în favoarea Ocidentului, dar Obama și Merkel au demonstrat că pot readuce Rusia pe arena internațională, dacă își propun asta.

              La monentul de față nu există altă cale, lucrurile neterminate în 1990 trebuie duse la bun sfârșit în următorii 8 sau 10 ani și exact asta se va întâmpla.

  27. Ca om de 70 de ani am prins cartela de pâine unde făceam coada pana la începutul anilor 60. Mama făcea cozile infernale la carne. Am fost un mic îndoctrinat pana prin liceu cand m-am lămurit cu sistemul și pe 21 august 1968 m-a edificat pe deplin cu comunismul. Studenția a coincis cu desfacerea surubului și cu o viata mai buna cu țigări americane, etc.
    Dar perioada anilor 80 a fost un coșmar. Am fost în URSS în 1977 și m-am îngrozit, nu se găsea nimic de mâncare si nu credeam ca se poate și in România asa ceva.
    Azi indiscutabil se traieste mult mai bine.
    ÎI știu bine pe acești pseudomaistri nu făceau nimic! Intre 50 și 70% din angajati frecau menta și au nostalgia tinereții, din acest motiv nu-și aduc aminte, ca erau mai în putere. Nu de Ceaușescu își amintesc nemernicii!

  28. nu știu în ce fel de comunism au trăit nostalgicii, dar din ce mi-au povestit părinții/bunicii au fost vremuri foarte urâte și pline de lipsuri

    și nu, nu aveau ei cerințe așa de elevate, erau atinși direct la nevoile primare, cum zicea Cinicul, la salam era buba

    multe lipseau sau erau de o calitate sub nivelul mării

    spicuiesc din ce mi s-a povestit:

    – frig sinistru în apartamente – ai mei erau privilegiați, având casă cu centrală proprie, construită pe vremea comunismului cu față umană a lui Gheorghiu-Dej (mă rog umană pentru ai mei, nu pentru cel de la care s-a confiscat terenul)

    – pentru anticoncepționale te bazai pe traficul de la frontieră – iarăși, erau privilegiați că erau aproape de granița cu ungurii

    – prietena-consăteana lui buna care le făcea din când în când rost de unt și smântână (pentru necunoscători – se puteau cumpăra și din comerț, dar riscai să stai două ore la coadă pe ger/caniculă și să nu ajungi să iei nimic)

    – trezitul la cinci dimineața pentru lapte – buna ne povestea una-ntr-una cum se trezea la cinci ca să fie în față la magazin la șase cu sticlele de lapte într-un suport de sârmă; da, se putea trezi și la șase, dar atunci nu găsea întotdeauna, mai ales că trebuia să stea la coadă la mai multe magazine – lua pentru toată familia și pentru două zile; după aia, oricât de rău ar fost, insista că nu e la fel de rău când trebuia să se scoale la cinci pentru lapte; și cred că-s de acord cu ea

    – nașii mei care au trebuit să dea cadoul de botez în avans, înainte să mă nasc adică; fiindcă în conjunctura aia ne nimerisem fără nici un ban; și toată lumea era de acord că e o fază sinucigașă să mergi la maternitate fără plic – nu știu cum se pupă asta cu povestea cu serioșii medici comuniști ce veneau la gravide acasă

    – acumulatorul ce-l încropise bunu ca să stocheze curent în timpul zilei; nu de alta, dar se lua curentul în fiecare seară; alții foloseau cu succes lumânările de la nuntă/botez

    și –la sfârșit – oricât de jeguri ar fi guvernanții actuali, măcar nu-și mai pot trata cetățenii ca pe o proprietate și nu pot sancționa abandonarea paradisului național cu un glonț în spate

    că mulți români, inclusiv un coleg de liceu de-al părinților mei, nu apreciau grija iubitoare a statului și riscau un glonț sau înecul în Dunăre doar ca să fie cât mai departe de varietățile de salam, taberele comuniste, cărțile ieftine de la BPT și siguranța unui loc de muncă

    • @elena – povestea ta cu plicul la maternitate ”se pupă” cu diferențele în timp și spațiu ale diverselor relatări, dar și cu unele ”fabulații”, ca să citez o clasică în viață.

      În anii ’80 începuse într-adevăr să fie nevoie de plic la maternitate, dar erau și medici care făceau închisoare pentru acel plic. Despre asta ți-a spus cineva? Plicul ajuta în anii ’80, dar era riscant, nu se transformase în normalitate, ca după 1990.

      În anii ’70 situația era diferită, existau medici care umblau cu șareta pe toate dealurile, ca să viziteze toate gravidele, inclusiv cele de naționalități conlocuitoare. În principiu exista vizitiu pentru șaretă, dar dacă era prea beat în câte-o seară, medicul mai mâna și singur șareta.

      Sigur că astfel de medici își obțineau destul de repede posturi în oraș, iar satele fără posibilități de navetă rămâneau iar fără medic până la următoarea repartiție, dar cine a fost gravidă în perioada aceea într-un astfel de sat, în care medicul-femeie venea la ea cu șareta pe care o mâna singură, are alte amintiri decât ale tale. Și nu, nu dădea nimeni plicuri pe dealurile acelea.

      • @elena – încă un amănunt oarecum amuzant, acea femeie medic a continuat să mâne singură șareta pe dealuri, chiar și atunci când era ea însăși însărcinată, cam până prin luna a 6-a. Încă trăiește, o să împlinească 70 de ani anul ăsta.

    • @elena – despre lapte, iarăși diferențele în timp și spațiu ale diverselor relatări: cu vreo 6-7 ani după povestea cu bonurile relatată mai sus, mă trezea maică-mea înainte de a pleca la serviciu (avea program de la 7 la 3, așa era la birou pe vremea aceea) și mă duceam după lapte la o alimentară din centru, fiindcă la cea din cartier rândul se forma de la 12 noaptea. Cu suporturile acelea de sârmă despre care ți s-a povestit.

      Am găsit și eu unul din acele suporturi de sârmă prin magazie pe la sora bunicii și mi s-a părut cool să-l folosesc, dar era numai de două sticle, iar eu cumpăram 4 sticle, ca să nu mă duc chiar în fiecare zi până în centru. Pe la 8 și jumătate eram înapoi cu laptele și mai dormeam o bucată, cam până pe la 11, fiindcă învățam după-amiaza, de la 1.

      Ambele relatări, atât asta cât și cea cu bonurile, sunt la fel de adevărate. Părerea mea e că ar fi corect să le știi pe amândouă.

  29. Interesante relatarile si amintirile din vremea comunismului. Despre cat de rau (si pe alocuri bun pentru unii) a fost acest regim etc.

    Ma mir insa sa vad cum nimeni (?) nu se intreaba (retoric, desigur): oare cum ar fi aratat Romania de astazi fara cei aproape 45 de ani de „dictatura a proletariatului” ? cum ar fi aratat Romania daca in 1945 democratia interbelica isi relua locul firesc ? Cate (multe) mii de km de autostrada am fi avut azi (din care primele mii poate inca din 1960)? cum ar fi aratat scolile, spitalele, orasele unei Romanii care nu a „gustat” marxim-leninismul /stalinismul / ceausismul ? ce marci de masini, computere si avioane s-ar fi fabricat in Romania ? ce filme si piese de teatru, ce autori de carti celebre ar fi avut tara asta ?

    Stiu, este doar o fictiune dar -si cu o foarte mare tristete o spun – as fi preferat sa fi fost fictiune realitatea anilor 1945-1989 (si poate inca 15 de ani dupa `89) iar ceea ce spuneam mai sus sa fi fost realitatea.

    • Democrația interbelică era cam la nivelul de-acum, iar etatismul la fel. După cei 45 de ani de comunism, societatea românească s-a întors unde rămăsese. Cred că Neagu Djuvara remarcase asta, destul de repede după 1990.

      Există exemplul UK, care n-a avut niciodată tancuri sovietice, dar are niște accente socialiste incredibile. Accenta care erau și mai severe înainte de Thatcher și au devenit din nou severe, de la Tony Blair încoace.

      În România statul a făcut sedii de CAP și de ocoale silvice în diverse conace de la țară, în UK au ajuns demolate chiar de proprietari, din cauza fiscalității și a taxelor pe moștenire.

  30. @Harald

    Fiecare natiune are parcursul ei. Sigur ca se influenteaza reciproc.

    Deocamdata insa nimeni nu a reusit sa descrifreze legile istoriei. Simpla (!) decelare a cauzelor proceselor si evenimentelor (pe baza izvoarelor) este inca anemica.

    In decursul timpului popoarele si natiunile s-au dezvoltat si au involuat. Romania e la fel ca oricare alt stat din perspectiva istorica.

    Unii cred ca suntem buricul Pamantului, altii ca e vai mama noastra, unii cred ca suntem smekeri (!) altii ca suntem sub influenta (oculta sau nu) a diverselor „puteri” Dar toate aceste pareri sufera de o problema comuna: considera natiunea romana un fel de persoana :-).

    • România e un stat mult mai tânăr, comparativ cu statele vest-europene. UK a atins apogeul pe vremea reginei Victoria și decade de vreo 100 de ani, fără niciun semn de revenire, Germania pare să fie astăzi la apogeu, în timp ce Polonia ar putea fi la apogeu peste 50 sau 100 de ani.

      Acel apogeu al Poloniei ar putea coincide cu cea mai bună perioadă din istoria României și asta ar trebui noi să construim astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro