Home » Analize »Armata »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Helsinki, Moscova, Washington: un triunghi geopolitic al Bermudelor

Dorin Popescu iulie 22, 2018 Analize, Armata, Global / Europa, Opinie
11 comentarii 3,401 Vizualizari

După câteva zile de analiză “la rece” a întâlnirii bilaterale la vârf de la Helsinki (care au consemnat turbulențe media în SUA, retractări ale președintelui american, mesaje-țintă transmise în evantai de vocile publice ale părților, reuniunea anuală a ambasadorilor și reprezentanților permanenți ai Federației Ruse de la 19 iulie a.c., Moscova etc.), se conturează deja primele chei de decodificare a discuțiilor ruso-americane la vârf în format tête-à-tête (Helsinki, 16 iulie 2018).

Confidențialitatea discuțiilor, tentativele numeroase de “decriptare” a acestora, în special la Moscova și Washington, dar și în general în lume, reflectările media divergente etc. au creat impresia că la Helsinki au fost enunțate și discutate (chiar convenite) o serie de noi idei” geopolitice, care, ulterior, par a fi fost pierdute (ca în celebrul triunghi al Bermudelor) la fel de repede precum vor fi intrat ele în mapele de lucru ale celor doi lideri.

Este clar că discuțiile nu au condus la armonizarea pozițiilor divergente ruse și americane privind “temele fierbinți” ale actualului moment geopolitic. Nu a fost adoptată o declarație comună, așa cum se spera în negocierile preliminare, nu a fost adoptat post-Helsinki nici un document (s-a preferat soluția ambiguă a unei conferințe de presă în care fiecare parte și-a evidențiat pozițiile, caz care sugerează clar un eșec al dialogului, absența unor poziții comune minimale pe perioada discuției în format tête-à-tête), nu au fost anunțate decizii politice majore adoptate prin consens etc. (d.e., potrivit presei americane, ambasadorul SUA la Moscova, Jon Huntsman, ar fi declarat, în cadrul unui briefing desfășurat la Washington cu reprezentanții statelor “Five Eyes”  — SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă — că nu s-a ajuns la nici un acord în cadrul discuțiilor de la Helsinki: “no agreements were made in Helsinki”).

Părțile văd în dialogul de la Helsinki o primă rundă de discuții/negocieri, care va continua în perioada următoare, în condiții și formate ce vor fi definite ulterior (cel mai probabil, printr-o vizită a președintelui rus Vladimir Vladimirovici Putin la Washington – aici aș fi oleacă ironic și aș sublinia că, spre deosebire de serviciile speciale americane, eu am anticipat invitația adresată de Donald Trump omologului său rus de a efectua o vizită oficială în SUA – “Sunt extrem de convins și că, la 16 iulie, Donald Trump îl va invita pe Putin la Washington în vizită oficială (această vizită ar fi prima a unui președinte rus din 2005 încoace), ceea ce va pune sub semnul întrebării credibilitatea sistemului actual de sancțiuni internaționale la adresa Federației Ruse și actuala campanie transatlantică de izolare a Moscovei pentru activitățile sale destabilizatoare în regiunea extinsă a Mării Negre”,  Dorin Popescu – vezi articol).

Cei doi președinți au avansat reciproc, în cadrul întâlnirii în format restrâns, o serie de propuneri/soluții/inițiative care urmează a fi detaliate și dezvoltate ulterior, prin canale diplomatice. Au fost discutate și prezentate “noi idei”, după cum au precizat ulterior câțiva dintre “locotenenții” diplomatici ai celor doi șefi de stat (Dimitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Anatoli Antonov, ambasadorul Federației Ruse la Washington, Sarah Huckabee Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Garrett Marquis, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Natională al SUA, Jon Huntsman, ambasadorul american la Moscova etc.).

Să analizăm câteva din “noile idei”, mai ales cele care privesc direct România și aliații săi.

Cei doi șefi de stat au discutat îndelung teme privind relația dintre NATO și Federația Rusă. Președintele rus a transmis cu siguranță omologului său american că: încercările NATO de a crea baze şi de a dezvolta infrastructura militară NATO în apropierea graniţelor ruseşti este văzută ca  o ameninţare directă la adresa Rusiei, la care se va răspunde în mod adecvat (1); tentativele „iresponsabile” (citat din președintele rus) ale NATO de a include Ucraina şi Georgia “în orbita alianţei” vor avea consecințe (2); Rusia şi NATO au nevoie de o nouă agendă de lucru pozitivă, care să vizeze mai degrabă “găsirea unui teren comun” şi nu confruntarea; “cheia pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa este extinderea cooperării şi restabilirea încrederii şi nu desfăşurarea şi construirea de către NATO a unei infrastructuri militare în apropierea graniţelor ruse, ceea ce se întâmplă acum” – Vladimir Putin, Moscova, 19 iulie 2018 (3).

Nu sunt clare mesajele președintelui american pe tema NATO care vor fi fost transmise președintelui rus, însă avem un prim indiciu indirect: declarațiile lui Donald Trump, ulterioare discuției cu Vladimir Putin, care pun public sub semnul întrebării (în premieră la acest nivel) oportunitatea activării celebrului art. 5 al Tratatului Alianței (Art. 5 al Tratatului NATO: Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice…).

Faptul că președintele celei mai puternice țări membre NATO invocă public, în premieră, o serie de îngrijorări cunoscute și discutate confidențial în Alianță în ultimii ani, mai ales după anexarea Crimeei, precum și rezerve oficiale privind oportunitatea îndeplinirii obligațiilor țărilor membre NATO de sprijin colectiv (inclusiv militar) în cazul unui atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre Părți, care ar reprezenta, de facto, un atac împotriva tuturor, este îngrijorător și primejdios, mai mult – poate goli de conținut toate inițiativele militare recente ale NATO pe flancurile sale estic și sudic.

Președintele rus a propus totodată omologului său american desfășurarea unui referendum în raioanele de est ale Ucrainei, în așa-numita regiune Donbas, pe baza modelului de referendum desfășurat în Crimeea și care s-a desfășurat (în prezența omuleților verzi) strict pentru crearea unui pretext juridic de anexare a Peninsulei de către Federația Rusă. Din nou este îngrijorător că președintele american nu a respins pe loc această inițiativă, care pare a se situa în siajul politicii ruse de a justifica și permanentiza noile realități geopolitice create prin forță militară, încălcarea dreptului internațional și războaie hibride în regiunea extinsă a Mării Negre. Reacția slabă a președintelui american poate încuraja și alimenta totodată preocupările și îngrijorările (câteodată chiar speculațiile) Kievului privind posibilitatea ca Moscova să obțină, la Helsinki și ulterior, o slăbire/nuanțare a deciziei administrației americane de a nu recunoaște anexarea Crimeei și a eforturilor SUA de a preveni transformarea Donbasului într-o a doua Peninsulă.

În fine, s-a discutat mult, în presa americană post-eveniment, despre pozițiile publice slabe, confuze și chiar jenante ale președintelui american pe tema ingerinței ruse în alegerile prezidențiale din SUA. Ceea ce nimeni nu pare a semnala, în actualele condiții, dincolo de aspectele factuale ale acestei ingerințe, demonstrate de comisia americană de anchetă (în termeni care l-au făcut pe președintele american să revină asupra declarațiilor sale de la conferința comună de presă și să susțină că are încredere în agențiile americane de informații), este că ingerințele Rusiei în politica internă a SUA continuă; în acest sens, post-eveniment, ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, a simțit nevoia de a “spăla” imagina pătată a președintelui american în presa și în mediile politice de peste Ocean, iar președintele rus a declarat, la reuniunea anuală a șefilor misiunilor diplomatice ale Federației Ruse (Moscova, 19 iulie 2018) că “sunt anumite forțe în America ce încearcă să dezavueze și să micșoreze rezultatele întâlnirii de la Helsinki… Vedem că în SUA sunt forțe care cu lejeritate sunt dispuse să sacrifice relațiile ruso-americane pentru ambițiile lor în lupta politică din America”.

O altă concluzie este că cei doi lideri recunosc implicit eșecul întâlnirii bilaterale de la Helsinki. Deși încă în aceeași zi (16 iulie a.c.) cei doi lideri precizau că au ajuns la acorduri pe mai multe teme, în special Siria, fără a da detalii, deși președintele rus invocă în mod repetat, post-Helsinki, “rezultate” concrete ale acesteia (fără a le numi), la trei zile după Helsinki acesta declara totodată că “relațiile ruso-americane sunt în multe domenii mai rele încă decât erau acestea în perioada războiului rece” (vezi aici).

Din această perspectivă, este clar că discuțiile ruso-americane la vârf vor continua, însă decizia președintelui american de a alege Washingtonul ca loc al noii runde a dialogului bilateral la vârf, în cadrul unei viitoare vizite oficiale a lui Vladimir Putin la Washington (vizită care va avea loc, cel mai probabil, în toamna acestui an; invitația președintelui Trump a contrariat mediile politice și administrative americane), pare a fi inoportună, înscriindu-se în logica unei curtoazii exagerate a liderului american față de omologul său rus, pe care este clar că îl percepe ca pe un model politic propriu.

În plan imagologic, Federația Rusă pare a fi câștigat competiția implicită de imagine. Liderul rus s-a poziționat clar și dur, a transmis mesaje ferme, a utilizat o infrastructură amplă de distribuție prin intermediari a conținuturilor discuției individuale etc. Narativele rusești privind tematica și “rezultatele” întâlnirii de la Helsinki domină spațiul informațional mondial, iar mesajele administrației americane par a fi, în comparație, palide și inodore.

În context, oficiali ruși de rang înalt și presa rusă menționează alte două idei, chiar consensuri realizate la Helsinki, pe teme “fierbinți”: Siria și combaterea terorismului.

Gen. col. Mihail Mizințev, șeful Directiei management-operațional al Statului Major General rus, a declarat recent că, “urmare a acordurilor obținute de președinții rus și american în timpul reuniunii lor care a avut loc luni la Helsinki”, Moscova a transmis deja Washingtonului propuneri concrete privind acțiuni comune ruso-americane de reconstrucție post-conflict a Siriei și de facilitare a revenirii în țară a refugiaților sirieni. Potrivit acestuia, Rusia propune, în special, pregătirea unui plan comun privind revenirea refugiaților sirieni în locurile în care aceștia locuiau înainte de conflict (în special a celor care au fugit în Iordania și Liban), înființarea unui grup de lucru format din ruși, americani și iordanieni pe baza Centrului de coordonare ruso-iordanian de la Amman, precum și crearea unui grup similar în Liban. Este de menționat că propunerile Moscovei nu pot întruni un consens al părților implicate în negocierea soluționării conflictului din Siria, pe fondul pozițiilor contrare ale SUA și UE privind asistența reconstrucției post-conflict a Siriei (potrivit acestora, este prematur să se vorbească în momentul de față despre asistența internațională a reconstrucției).

O altă “nouă idee” rusească privește discutarea detaliată a unei propuneri mai vechi a Moscovei, despre care menționam înainte de Helsinki: crearea unei unități comune împotriva cyber-terorismului și, complementar, restartarea grupării anti-teroriste globale, propunere care a fost deja criticată și ridiculizată la Washington (vezi articol).

Unii oficiali americani menționează totodată că cei doi lideri ar fi convenit ca părțile să instituie o comisie mixtă, formată din oameni de afaceri, foști militari sau diplomați, care să transmită Kremlinului și Casei Albe noi propuneri, idei și soluții de consolidare a dialogului bilateral și a cooperării multisectoriale dintre Federația Rusă și Statele Unite.

Întâlnirea celor doi președinți de la Helsinki va fi urmată, potrivit înțelegerii celor doi lideri și cutumelor diplomatice, de așa-numite follow up-uri la nivelul Consiliilor de Securitate Națională ale părților, de un dialog instituțional între cele două Consilii  (working-level dialogue) etc.

Concluzionând: „rezultatele” întâlnirii ruso-americane la vârf par a fi modeste; s-a confirmat și cu această ocazie că Moscova deține supremația diplomatică și imagologică în dialogul cu Statele Unite (enunțam înainte de Summit că Moscova va juca o vreme rolul de primă vioară în noua filarmonică mondială), iar Statele Unite par a nu avea recuzita necesară recuperării actualului decalaj; declarațiile în premieră ale președintelui SUA privind activarea art. 5 al Tratatului NATO vor produce efecte (cel puțin la nivel retoric) și vor alimenta rezervele unora dintre țările membre NATO, în special ale celor aflate în zona de est și sud a Alianței, privind riscul ca unele State Membre să nu sprijine efectiv alte State Membre în cazul unor atacuri militare împotriva celor din urmă; Moscova joacă încă extrem de puternic în viața politică de peste Ocean; declarațiile și întreaga conduită publică a președintelui american au provocat îngrijorări și frustrări atât în mediile republicane, cât și în cele democrate; conduita președintelui american a generat impresia că Statele Unite nu au, la Casa Albă, un lider eficient și credibil, care poate juca geopolitici câștigătoare la nivel mondial; rămâne sub semnul întrebării antinomia dintre declarațiile soft ale președintelui american și acțiunile sale hard (a se vedea sprijinul american pentru noile inițiative militare ale NATO, adoptate la Summitul de la Bruxelles), antinomie pe care unii analiști o atribuie caracterului imprevizibil și histrionic al lui Trump; Moscova pare a fi acaparat inițiativa diplomatică în dialogul bilateral ruso-american; “noile idei” rusești exprimate la Helsinki sunt, de facto, narative vechi ale diplomației rusești, aflată în garda permanentă ridicată față de acțiunile și inițiativele NATO pe flancurile estic și sudic; este de dorit ca președintele american să revină asupra declarațiilor sale privind inoportunitatea activării art. 5 (s-a invocat punctual Muntenegru, însă problema este una de principiu), așa cum a revenit în cazul presupusei neînțelegeri privind ingerința rusească la alegerile americane din 2016 (cel puțin pentru România și țările baltice o revenire – chiar dezavuare – a acestor declarații ar fi liniștitoare, necesară și meritată); în următoarea perioadă, se va clarifica și mai mult agenda discuțiilor și natura “rezultatelor” convenite la Helsinki (este de dorit ca triunghiul Bermudelor să permită totuși recuperarea, fie și parțială, fie și deformată, a “ideilor” schimbate de cei doi lideri); pe măsură ce acestea vor deveni clare, vor fi cunoscute și exprimate și pozițiile principalilor lideri europeni, precum și ale altor actori globali (d.e. China); pare a continua trendul slăbirii coeziunii relației trans-atlantice; în acest context, Bucureștiul ar putea profita de apropiata președinție semestrială a Consiliului Uniunii Europene pentru a insera în lista sa scurtă de priorități consolidarea relației transatlantice.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Lucifer spune:

    Cheia de la care trebuie plecat în înţelegerea acestei întâlniri cred că ar trebui să fie următoarea: TOATĂ Lumea vrea schimbarea actualei Ordini Mondiale stabilite la sfârşitul WW2, modificată în urma “războiului rece”. Toţi vor asta, mai ales Europa(Germania, Franţa), Rusia, dar şi SUA şi China.
    Dar crearea unei Noi Ordini Mondiale nu este simplă şi ca urmare asistăm la toată agitaţia asta politico-diplomatică(chiar militară…) care, deocamdată, doar tatonează cărţile de joc ale celorlalţi competitori/adversari. Mai precis, fiecare vrea să ştie cam care este putere(politică, economică, militară) a celorlalţi şi, mai ales, care sunt interesele lor politice. Ca principiu, fiecare parte vrea o ciosvârtă cât mai mare din noua organizare a “zonelor de influenţă” pe care ar vrea să le controleze exclusiv. Este, de fapt, o nouă încercare de RE-ÎMPĂRŢIRE a Lumii.
    Nu trebuie să interpretăm prea mult această întâlnire de la Helsinki, ea a fost doar o întâlnire de tatonare, de listare a problemelor. Mai este mult până să se descâlcească lucrurile şi, mai ales, să avem soluţii. Pentru România este rău fiindcă “Europa noastră” se poziţionează contra SUA, cel puţin în problemele economice şi chiar în cele politice.

    Iar am ajuns în “triunghiul Bermudelor”! Şi ce liniştiţi dormeam!

  2. victor L spune:

    De cind am mers la scoala – si sint multi ani de atunci – aud incontinuu despre victoriile URSS-ului/Rusiei asupra capitalistilor americani. Ca un facut, nu stiu cum se facu, dar URSS-ul pierdu Razboiul Rece cu SUA. Nu cu Germania sau Franta, ci cu SUA.
    Iar azi, cind Germania e clar ca joaca la doua capete (ar fi prima data?), am vrea ca SUA sa-l infrunte pe Putin spre a ne apara si mingiia orgoliile. De parca doar Europa este in preocuparea americanilor. Situatia din Pacific nu ne inmtereseaza, eventual chibitam de pe margini sa vedem cum se descurca cu “piticul atomic” nord coreean.
    Ca tot ce au lasat in urma predecesorii sai in lume, Trump trebuie sa rezolve la fel cum ai bate cu pumnul in masa, ca Vâșinski, ori sa trintesti usa de sa cada tencuiala.
    Spre sfirsitul vietii am revenit la faza cind americanii sinjt invinsi de rusi pe toate fronturile. Dar razboiul nu cred ca il vor pierde americanii.
    Despre art. 5 NATO.
    Daca nu vrei sa participi la apararea ta, tu, dece ar trebui sa te apere americanul?
    Aaaa, da, sintem obisnuiti sa stam cu ochii pe cer sa vedem puzderia de avioane americane care ar veni sa ne scape de rusi.

    • Josef Svejk spune:

      Da aveți dreptate, America o tot ia pe coajă în Pravda de vreo-un secol :)

      În ce privesțe circul cu articolul 5, întrebarea care a provoocat valuri e la minutul 1:33 de mai jos

      https://www.youtube.com/watch?v=OXoVv2cGRoI

      Sunt tare curios, dacă cinneva de pe acest forum poate răspunde la întrebarea ziaristului Tucker Carlson; „De ce ar trebui fiul meu să meargă la război să apere Mntenegru (și a adăugat mai încolo) sau Albania?!”

      Răspunsul lui Trump a fost că: „Și eu am pus aceeași întrebare [...] Muntenegru e o țară cu oameni foarte puternici și agresivi…. Și felicitări ești în al III-lea război mondial…”

      • silicon_v spune:

        Iti dai seama ca situatie e groasa rau cand presedintele Americii incepe sa gandeasca si sa se exprima ca un om normal, iesit seara la carciuma ca sa bea o bere cu prietenii.

        Pentru a intelege cat de cat rostul invitarii Muntengrului la Nato, pentru securizarea coastelor Marii Adriatice si a blocarii accesului Rusiei la portul Bar:
        https://www.rferl.org/a/montenegro-nato-key-ally-or-adriatic-afterthought/28508845.html

        • Josef Svejk spune:

          Tocmai că mi se pare ceva foarte potrivit că președintele poate să gândească ca un om simplu ieșit de la cârciumă. Exact de acolo pleacă marile dezastre – de la politicienii ce își pierd capacitatea de a judeca ca un om simplu ce iese de la cârciumă…

          Nu ați răspuns totuși la întrebare. Merită tânărul american să fie trimis să se bată pentru Muntenegru?! O țară în care aderarea la NATO s-a făcut fără asemntimentul majorității cetățenilor și unde există încă resentimente puternice împotriva NATO și filorusism gârlă de pe urma bombardării Yugoslaviei în 1999. Muntenegru fiind pe atunci partea a Yugoslaviei.

          Ce înseamnă apoi „blocarea accesului Rusiei la portul Bar?!” Adică nu mai au navele muscălești voie să ancoreze acolo?! Fals! Ele pot ancora acolo așa cum o fac la Kiel, la Bremen, și în nenumărate alte porturi al membrilor vechi & fondatori ai NATO, deveniți azi amici de nădejde ai URSS…

  3. Tendentiosul spune:

    Aceasta “analiza” este in linie cu tot ce putem gasi in presa romaneasca adica un acord “national” ce musteste de Anti-Americanism!Regasim aceasi placa deja ruginita a “prieteniei Trump-Putin”,a “slabiciunii Washingtonului fata de Moscova cu idea mai noua a “suprematiei Rusesti”in lume!Autorul uita ca Moscova nu are efectiv cum sa detina suprematia,nici militar,nici economic si nici imagologic(chiar si imagologic Rusia a pierdut mult in ultima vreme chiar in Europa de Est).Am vazut mult prea multe analize despre “Apusul Superputerii Americane” legate de “Emanciparea Europeana”,Ascensiunea Chinei”,si politica de Forta bruta si subtila a Moscovei ca sa nu ma imunizez!De fapt ce uita toti analistii de stanga Europeni si Americani este ca de fapt Trump este un Geniu cu adevarat!Este Singurul Presedinte Adevarat al unei Democratii Mari cu Potential inca urias de a ramane Singura Superputere Globala chiar si cu o “Prezenta in Lume,Influenta”ceva mai diminuata!Ce nu a reusit inca este sa aduca in tara trilioanele de Dollari detinute de Multinationalele Americane in strainatate si sa corecteze excesele Chinei,Europei si Canadei in Politica Comerciala!Dar e pe drumul cel bun!God Bless America!!!

  4. Zev spune:

    Faina treaba, fara rautati gratuite, echilibrat si cogent. Nu sunt de acord chiar cu totul caci nu poci, dar am vazut multe adevaruri punctate decent si analitic. E clar ca rusii incearca sa umple de continut ceea ce a fost o intalnire fara mare substanta. Atat timp ca Trump este contestat virulent acasa, marja lui de manevra va fi mica, de aici superioritatea imagologica a rusului, in plus fata de punerea piciorului in prag in Siria – pai Rusia n-a avut o operatiune militara de succes afara din WW2. Georgia sau Cecenia sau Ucraina au fost glumite, e ca si cum ne-am bate noi cu Luxemburg. Continui sa nu fiu de acord cu mult-vanturata erodare a art 5, mie imi pare o interpretare tedentioasa a comentariilor lui Trump re Muntenegru. Erau evident carca de elefanti in camera, asta o pricepem cu totii indiferent de convingeri. Pana la urma, atat timp cat vorbesc nu se bat, we live in hope :)

    PS Domnu autorul, se scrie DonbasS, e abrevierea de la Donskoi Bassein (na trebuia sa ma agat si eu de ceva :))

    • Harald spune:

      @Zev – există o dispută naționalistă și pe tema denumirii: rușii scriu Donbass – Донба́сс , în timp ce ucrainenii scriu Donbas – Донба́с.

      Originea denumirii e corect explicată, dar diferența de scriere tocmai de-aici provine: în rusește e Donetskii bassein – Донецкий бассейн , în timp ce în ucraineană e Donetskii basein – Донецький басейн. În vremurile noastre, a scrie Donbass cu doi de ”s” deja e considerată o declarație politică pro-Rusia :)

    • Harald spune:

      @Zev – știam eu că mai lipsește ceva, e vorba de Doneț, un afluent al Donului, nu de Don în sine.

  5. Decebal spune:

    Toata lumea se grabeste sa faca anlize, dupa discutia Trunp – Putin. Analize la ce?… Ca au intarziat, ca au fost incordati, analize ale declaratiilor publice?… C’mon, people!…
    Lucrurile importante s-au discutat intre patru ochi, fara consilieri, iar consecintele lucrurilor importante se vor vedea in timp, nu imediat. Abia dupa ce propaganda se stinge, se pot vedea rezultatele.
    Pana la Trump, in politica mondiala se manifesta un sigur lider imprevizibil. Acum sunt doi, care se lupta pentru “titlu”, spre deliciul tribunelor. Insa, pana la urma, business -ul si armatele conduc lumea, nu politicul… :)
    Macar, dupa acest summit, niciuna dintre parti nu o poate acuza pe cealalta ca refuza dialogul… :)
    NATO si RUsia sunt inamici, nu aliati. In acest context, schelalaielile Rusiei cum ca NATO se extinde catre est sunt penibile. La fel ca si schelalaielile Occidentului la adresa atacurilor informatice ale Rusiei.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dorin Popescu


Dorin Popescu

Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectua... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)