joi, martie 28, 2024

Împușcături la Academie. Ce spune presa

Nerăcorit după ce îi făcuse pe Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu ș.a. ”haimanale” și ”derbedei”, în conferința de presă a noului președinte al ICR, Nicolae Breban s-a instalat mai întâi în studioul Antenei 3, unde a mai scos panglici otrăvite pe gură, apoi a descins la Academie transformând o ședință a Secției filologie și lingvistică într-o mahala. I-a trecut prin minte și a spus în plen că intelectualii amintiți ar trebui împușcați pentru ce au scris despre poporul român. Ce îl mână pe scriitorul Breban în aceste atacuri veninoase? Explică Cristian Teodorescu în Cațavencii:

”În arțagul de azi al lui Nicolae Breban se ascunde o rană nevindecată de aproape 50 de ani, pe care marele romancier o oblojește cu leacuri băbești și prin autosugestie. Din categoria leacurilor băbești: amintirile lui plăcute despre Dumitru Popescu-Dumnezeu, pe care Breban îl laudă și azi fiindcă ideologul lui Ceaușescu era admiratorul cărților sale. Elogiile lui pentru Cornel Burtică, din același motiv, și, nu în ultimul rînd faptul că Breban crede și azi despre securistul infam, Pleșiță, că putea fi un om cumsecade, pentru că îi mai făcea lui cîte un hatîr. Lui Breban îi place puterea și se autosugestionează că o are… De fapt Breban a căzut în plasa propriului său orgoliu și din disident, cum fusese, ajunsese să fie bănuit de mulți scriitori că făcea jocul regimului, ca dovadă ambulantă că Ceaușescu tolera disidența. Cînd s-a întors în țară după Revoluție și a primit de la Andrei Pleșu conducerea revistei Contemporanul, Breban a avut surpriza să nu fie întîmpinat ca un mare disident, cum se credea, și i-a cășunat pe păltinișeni, fiindcă, după părerea sa, confiscaseră o putere care i se cuvenea marelui romancier care era. Atunci a început Breban războiul lui de întîietate culturală, al cărui ultim episod a avut loc la conferința de presă a noului șef al ICR, Radu Boroianu…Aidoma soldaților japonezi uitați în junglă care nu știau nici după 30 de ani că războiul se terminase, romancierul pare să nu fi aflat că Patapievici nu mai de cîțiva ani președintele ICR-ului și a proclamat o victorie personală asupra păltinișenilor și mai ales asupra emulului lor. Atacatul Patapievici n-a găsit de cuviință să-i răspundă, lăsînd grenadele lui Breban să se fîsîie, încît arțagul președintelui onorific al ICR, venit să facă ordine în cultură, s-a transformat într-un pîrțag ridicol”.

Cum reacțiile oamenilor de cultură au fost insulare după primele sudalme, iar Uniunea Scriitorilor n-a suflat o vorbă, deși protagoniștii sunt membrii săi, Breban a comis-o iar, cu vanitatea inflamată, încercând să recupereze notorietatea pierdută și căderea în insignifianță a tagmei scriitorilor. Nici Academia nu s-a delimitat în fața accesului de ură care s-a exprimat primitiv deși, cum bine spune Gabriel Liiceanu într-o scrisoare publicată pe contributors.ro, ”când se întâmplă ca între zidurile Academiei să se ceară împuşcarea unui scriitor, în discuţie e Academia însăşi”. Ceva a obținut: presa l-a remarcat. Nu pentru operă, ci pentru scandal. Altminteri, reacțiile au fost individuale și oengistice, nicidecum instituționale: poeta Ileana Mălăncioiu i-a tras un perdaf pe loc lui Breban, lingvistul Grigore Brâncuș a cerut puțină decență, Teodor Paleologu a condamnat ieșirea, Andrei Pleșu a cerut să intre în lotul condamnaților la moarte, Grupul pentru Dialog Social a difuzat un protest semnat de un număr important de intelectuali.

S-a trezit și Radu Boroianu, președintele nou al ICR, la trei săptămâni după ce încuviințase, inert și îngăduitor, bădărăniile lui Breban la adresa fostei conduceri, dezicându-se acum public în Observatorul cultural:

M-a marcat ieșirea curmezișe a marelui romancier și cărturar Nicolae Breban, ieșire greșit temperamentală, vulgară, fără rost”. Două concuzii merită reținute din comentariile presei: ”Problema nu este Breban. Problema o reprezintă cei care se identifică cu Breban și și-ar dori ca România să se întoarcă în „raiul” naționalist-comunist al anilor ’60-’70. Problema o reprezintă cei care, în frunte cu Victor Ponta, vor să țină România în afara Occidentului… În acest scop, oameni ca Nicolae Breban sunt esențiali”(Cristian Câmpeanu, România liberă) și ”Breban nu numai că s-a dezonorat ca academician , dar și-a asigurat și o bătrînețe hîdă”(Cristian Teodorescu, Vox Publica).

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Ce bine i se potriveşte şi culturnicului N Breban zicala spusă de Sf. Ap. Petru : „Câinele se întoarce la vărsatura lui şi porcul scăldat se tăvăleşte în mocirlă” ( II – 2,22).

    Cultura nu formează caractere. Dar poate fi o trmbulină pentru lichele.

    • Sampalean

      Poate ca n-ar fi cazul sa trageti o asemenea concluzie despre cultura. Poate ca ar trebui sa le limitati la Nicolae Breban.

  2. Autoarea a intrat cu acest articol pe un teren minat, presedintele Academiei sustine ca nici vorba de asa ceva. Citez din Mediafax:
    „Nici vorbă de aşa ceva. În Academia Română nu s-a discutat despre acest lucru. Este o chestie absolut mincinoasă. Domnul Breban a vorbit la televiziune, la Antena 3, a spus că, dacă cineva, un polonez ar fi spus ce a spus domnul Patapievici despre poporul român, probabil că l-ar fi împuşcat (polonezii, n.r.). Asta a fost ce am auzit eu la televizor. La Academie, el nu a vorbit despre acest lucru. A vorbit despre poziţia lui faţă de Institutul Cultural Român. Asta a fost. Propoziţia asta cu împuşcarea, asta este o minciună. Cine scrie chestia asta fabulează. Erau 15-16 oameni, membri ai Academiei care pot confirma, inclusiv un vicepreşedinte al Academiei. Nici vorbă de aşa ceva. Domnul Liiceanu să-şi găsească alt subiect pentru propaganda lui, dar Academia nu este implicată în niciun fel în această chestiune şi acuzaţia adusă domnului Breban cu privire la Academie este inexactă”, a declarat Eugen Simion citat de Mediafax.

    • Si uite asa il facurati pe Eugen Simion presedintele academiei. La mai mare! Sau mai pe sleau: cine se aseamana se aduna.

    • Gresiti, Michael! Breban a repetat la Academie ce a spus la Antena 3, fapt pe care l-a recunoscut public, motivand ca e o simpla metafora. Astfel Eugen Simion, care il acoperea, a ramas de rusine. Academia nu difera cu nimic de alte institutii lase, unde sefii nu isi asuma nimic si se ascund de adevar. ICR-ul condus de Patapievici nu era asa, de aceea trebuia sa dispara. Fiindca facea diferentza.

  3. Dacă nu uităm ”cazul” Beligan de anul trecut (și cîte altele…) ”se pare” că AVEM O PROBLEMĂ.

    NIMENI nu s-a șters (la gură) cu hîrtia igienică trîntită în studiourile TVR de Rebengiuc. Mai mult, chiar și ”maestrul” a devenit brusc foarte îngăduitor, acceptînd să ”joace” alături de mumia teatrului comunist (în ”Danaidele”).

    Eu nu susțin nici împușcarea, nici întemnițarea, nici măcar arderea în efigie a ”foștilor” (securiști, activiști, artiști – ăia cu o mie de fese risipite prin toate bărcile oportunităților ”profitabile”). NU ! Niciodată nu am sperat ca respectivii MĂCAR să se șteargă la gură de balele varanice secretate din belșug în cei 45 de ani de mizerie (în primul rînd intelectuală).

    ȘTIAM că pentru sociopați Isus NU EXISTĂ.

    Doar am crezut că MĂCAR ”intelighenția” noastră îi va ostraciza minimal. Adică MĂCAR să le întoarcă spatele disprețuitor (un fel de „Punctul 8 de la Timișoara”).

    N-a fost să fie ! După 1945 Furtwängler, pentru infinit mai puține ”greșeli” decît Breban & Comp., a fost de-a dreptul persecutat; Ferdinand Porsche a făcut chiar și pușcărie. La noi, însuși toxicul Adrian Păunescu și-a putut lăbărța nesimțirea orinde i-a venit bine.

    Nu vă mai legați de politicieni ! Cîtă vreme ”floarea națiunii” se complace în compromisuri călduțe (NICI AȘA, NICI ALTMINTERI) rămînem captivi ai termenului brucanian (x2, x3, x infinit).

    • Ei da,
      acum ca ni l-ai propus pe gurul de la Criticatac drept reper de luciditate, plecaciuni.
      Ti-a trebuit mult sa-l gasesti?
      Plus: ori citezi anapoda din Mediavax ori te-ai ratacit.
      Presedintele Academiei Romane este Ionel Valentin Vlad, inginer electronist.
      Eugen Simion a fost. Si e si „un fost”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro