vineri, aprilie 19, 2024

În noiembrie, Dumnezeu e Bog

Alegerea unui președinte socialist pro-rus peste Prut, coroborată cu virajul roșu de la Sofia, confirmă cele mai sumbre previziuni pentru viitorul României și al românilor din matrice (de dincoace și de dincolo de Prut).

Dincolo de infirmitățile care au dus la alterarea votului pro-european peste Prut (amestecul cinic al Moscovei prin război informațional/hibrid și circulația veselă a autocarelor de votanți transnistreni exact în raioanele încă populate de buletine de vot, derapajele de construcție electorală, limitarea anticonstituțională a dreptului de vot în cel puțin 14 secții din diaspora, manipularea electorală cu mesaje rudimentare, scrise la estul Basarabiei – precum interzicerea prin decret a unionismului), una din principalele cauze de fond ale suspendării proiectului european la Chișinău, în marja acestui scrutin, o reprezintă falimentul politicilor românești în Basarabia.

Clasa politică din România, în marea ei majoritate, în mod special liderii care au generat și implementat aceste politici după 1989, este responsabilă într-o măsură uriașă pentru degradarea vectorului pro-românesc și pro-european de peste Prut. Știu foarte bine o parte a cauzelor obiective ale acestui eșec, legate strict de mafia politică din Basarabia, de clanurile infracționale, de discreditarea ideii europene prin corupție și mafiotism etc. În momentul de față, dincolo de decupajul politic tern și trist de la Chișinău, ne interesează în mod prioritar de ce Bucureștiul a ales, de aproape 30 de ani, să asiste cinic și rece la drama rerusificării / pierderii / înstrăinării Basarabiei.

Aici suntem la o sută de ani de la Marea Unire: la București, falimentari în politicile de sprijin pentru Basarabia; la Chișinău, robi ai unor producte ideologice roșii, barbare în raport cu norma europeană (nostalgia pentru pâinea de 16 copeici și rachiul de o rublă a decis alegerea lui Dodon).

Ce vom avea după încercuirea socialistă a României, finalizată duminică?

Furtunile politice de care vorbeam vor lovi în mod sistemic și atipic România.

Nu se va mai putea construi un proiect politic riguros 100 de ani de la Marea Unire, în absența condițiilor minime pentru derularea acestui proiect în parteneriat cu instituțiile statale din Basarabia. Mai mult, orice trimitere la proiectul centenar, firească și inevitabilă, chiar obligatorie, care va exista în România până în 2018 și, inerțial, după 2018, va provoca reacții vituperante la nivelul Președinției R. Moldova. O cortină de fier va izola din nou Chișinăul de București. Proiectul centenar va fi sabotat cu zel pe o geografie extinsă, de la Budapesta la Chișinău.

Simt nevoia de a sublinia, pentru claritate, că miza strategică a proiectului Centenar nu este reunificarea provinciilor istorice cu Țara, ci consolidarea sentimentului național în termeni care să securizeze un viitor mai bun pentru copiii noștri, în toate provinciile locuite de români.

Nu sunt semne că la București există bărbați de stat dispuși să își sacrifice liniștea lor politică pentru inițiative curajoase și pragmatice, în numele României, al trecutului și viitorului ei. Sigur, va exista, în următorii doi ani, o agendă retorică internă a clasei politice de la București privind Basarabia, Marea Unire etc, care va mima o solidaritate sensibilă, însă agenda va fi una stridentă și ipocrită, calculată pe baza unor interese cinice de grup.

Situația politică și de securitate din ce în ce mai tensionată din jurul României – din estul acesteia și din extinderile roșii de la vest și sud – va face din ce în ce mai importantă remodelarea clasei politice autohtone, construirea uneia responsabile, înțelepte, curajoase, pragmatice.

Nu nutresc iluzia că alegerile parlamentare din decembrie 2016 vor genera un plus de maturitate politică la nivelul decidenților de la București. Pe listele de partid coexistă, ca de obicei, figurile solide și responsabile cu parveniții de profesie. Încă nu sunt premise, nici măcar minime, pentru ca elitele administrative și politice din România să gândească un proiect responsabil pentru viitorul copiilor noștri. Cu atât mai puțin unul pentru românii din vecinătate, unde proiectele vitale cer celeritate și curaj.

Este nevoie ca interesul pentru securitate al decidenților de la București să dubleze grija pentru domenii sensibile precum educația și sănătatea. Este nevoie de politici publice coerente care să consolideze capabilitățile de apărare ale României, în mod individual și colectiv. Mai mult, este nevoie de campanii interne de responsabilizare a românilor față de teme ce nu aduc capital electoral, precum securitatea și politica externă: dacă politicile securitare se vor derula fără consens sau parteneriat cu societatea civilă, efectul acestor politici va fi contrar – vor duce la decredibilizarea și dezangajarea românilor, tipice pentru proiectele promovate în mod analfabet.

Înconjurată de simpatii și nostalgii rusești, de la est la vest, de la nord la sud, România este, de duminică, o enclavă politică.

Sunt sigur că numeroase teze pro-rusești, aparent naive, care au în spate instituții străine acestei țări, vor încerca și în continuare să destrame liniștea non-rusească de la București. De aceea este nevoie în România de o clasă politică responsabilă, dar și de o societate civilă atentă – pentru ca aceste teze să nu ne distrugă enclava.

Ca de obicei, profeții pragmatici (fricoși) de pe Dâmbovița vor sugera că orice politică activă sau curajoasă a Bucureștiului față de Basarabia poate provoca, aici, acum, cataclisme. Pe fondul acestei frici, pe care o cunoaștem, pierderea Barasabiei, divorțul ei definitiv de valorile care definesc spațiul european, se va produce.

Vom avea și profeți ai steagului ridicat, care pot perverti cu bune intenții cauze nobile. Sarcina statului (respectiv, a bărbaților de stat pe care spuneam că nu îi văd) este să împace dimensiunea curajoasă cu cea pragmatică și să le folosească înțelept pe amândouă atât pentru supraviețuirea administrativă, politică și democratică a României, cât și pentru păstrarea în matrice a românilor de la Chișinău și Cernăuți.

Nu avem nevoie de apatii și de îngheț în numele unei pragmatici a fricii. Dimpotrivă, avem nevoie de proiecte și inițiative politice de amplitudine, avem nevoie de joc politic exemplar în est, avem nevoie de implicare și curaj, avem nevoie de o politică externă activă și responsabilă, deopotrivă pragmatică și curajoasă. Avem nevoie de logici de construcție lucide și curajoase care să se combine, nu de unele care se exclud.

Deocamdată, în acest noiembrie, rugile către Dumnezeu din bisericile rusești au ecou în ceruri, iar Dumnezeu este Bog. Alegerea unui președinte american imprevizibil, neatent la geopolitici, combinate cu noi președinți filoruși la Sofia și Chișinău, sunt finalul unui proiect politic construit cu multă celeritate în laboratoarele Liubliankăi. Deocamdată, în acest noiembrie, Dumnezeu e Bog.

Nu o Catedrală a Neamului îl poate aduce pe Dumnezeu înapoi în România și în estul trist al Europei, ci proiectele politice curajoase, responsabile, strategice.

Trebuie să ne înarmăm cu lucididate și răbdare pentru tot ce poate fi mai tragic. Nu avem multe motive de optimism, chiar dacă știm că și bunul Homer mai moțăie câteodată.

Totuși, cel puțin două motive există: un lider politic de mare amplitudine la Chișinău (Maia Sandu) și o pasiune mistuitoare pentru românii basarabeni din Europa de a-și salva țara. Pe aceste fundamente, Bucureștiul trebuie să construiască. Acum.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Toată lumea este furioasă şi aruncă vina în capul altora.Pentru polemică,România NU este atât de anti-rusă pe cât cred unii.Cine ne-a condus în ultimii 26 de ani?Urmaşii comuniştilor şi securiştilor.Cine au fiost ei?Iată:
    -Ion Ilici(sic!) Iliescu care a ajuns la putere cu sprijinul fostei URSS cu care a făcut apoi un tratat de prietenie
    -Adrian Năstase care a dat o parte din economie la ruşi primind în schimb „câte ceva”(„mătuşa Tamara” ştie de ce…)
    -Mircea Geoană care în plină campanie electorală pleacă incognito…la ruşi
    -Victor Ponta ale cărui opţiuni asiatice sunt clare(vezi chestia cu kazahii,particparea cu Putin la jocurile de la Soci,afacerile cu China,ultimele declaraţii politice de bucurie pentru alegerea lui Dodon şi a bulgarului ăluia,etc)
    -Călin Popescu Tăriceanu care a ordonat retragerea armatei din Afganistan şi predarea fundaţiei Gojdu la unguri
    -MRU care a sistat negocierile cu Rusia în privinţa tezaurului
    -Tr.Băsescu şi afacerile cu Gazprom
    -etc

    Vreau să spun că „partida pro-rusă” este puternică în România şi,dacă PSD+ALDE câştigă alegerile,apropierea de Rusia va fi manifestă.

    Români,vi se pregăteşte ceva!

    • Ca sa fii un „expert” creibil, ar trebui sa ai si indoieli, dar cind afirmi ceva dind cu barda si mintind, poate gasesti ceva naivi, dar si astia s-au scumpit.
      Zici ca MRU a sistat negocierile cu Rusia in privinta tezaurului si, automat, ni-l prezinti ca pro rus; nu e cam mult si cu prea putine dovezi?”
      Apoi, afacerile lui Basescu cu Gazprom; eu unul acum aflu prima data. Stiam ca „a furat’ Flota, ca a furat din banii perntru rascumpararea ziaristilor rapiti in Irak, ca e mosier veros, dar pina si cu rusii? Las-o jos ca macane, Lucifere :P
      ( Stiu, stiu, nu sari ca ala din baie: notariatul fiicei lui Basesescu a legalizat niste tranzactii intre cineva si filiale Gazprom. E asta o colaborare a fostului marinar cu rusii? Coboara pe pamint, mai blind ;) )

      • @ victor L (14/11/2016 la 17:25)

        Fiecare se informeaza despre ce doreste. Tu te informezi numai ce doresti despre idolul tau basescu. Nema problema; dar asta nu inseamna ca despre ce nu vrei sa te informezi nu exista.

        Eu nu m-am interesat / informat (in mod special) despre afacerile famigliei basescu dar citind unele ziare romanesti (pe Internet, nu dau nume ca-i „publicitate mascata” si nu-i legal) am aflat ca toate actele notariale pentru statiile de benzina gazprom din Romania (n-am idee despre ce acte este vorba ca nu locuiesc de multi ani in Romania) au fost facute de biroul notarial al Ioanei Basescu.

        Daca-i adevarat, ma intreb retoric (te rog sa nu sa raspunzi cu „abureli””) cat de anti-Rusia este idolul tau ? Daca nu-i adevarat presa din Romania (sau o parte din ea cum spun unii cand nu-i lauda sau face dezvaluiri nu tocmai favorabile lor) este „corupta”, „cumparata” etc.

        Totusi pentru o persoana ca tine care afirma ca a trait cinci ani in regimul pre-comunist (adica in Romania Regala) mi se pare putin deplasat acest fanatism.

        Este parerea mea, o respect pe a ta si nu trebuie sa raspunzi sau sa te disculpi.

  2. Dacă nu se protestează energic şi nu se cere anularea acestor alegeri „mitocosite” în văzul lumii cu o sfidare demnă de ţarişti şi stalinişti – nu au ajuns buletinele de vot! Doamne, ce găselniţă sfidătoare!!- aceste alegeri sunt o nouă anexare a Crimeii. PAŞNICĂ, dacă aia militară nu v-a plăcut!!!! Dacă nu veţi înţelege asta – anularea alegerilor, repetarea lor cu un număr suficient de buletine de vot şi mai ales nevalidarea lor de Curtea Constituţională – atunci vai de mama lor de români…. Şi nu numai cei din Basarabia…

  3. E fantastica „obraznicia” din Basarabia .
    Canalele de televiziune rusesti sunt urmarite cu preponderenta de populatia romaneasca ( aia ruso-ucrainiana le urmareste exclusiv si „obligatoriu” , fiindca n-a catadicsit sa invete limba romana) Se zice ca programele rusesti sunt mai de „calitate” !! Si ( unele) se pare ca sunt intr-adevar . Rusii au deci ( aproape) monopol pe mass-media din Basarabia . Ca sa vorbim in clar : televizorul din (aproape) fiecare casa e fixat toata ziua pe posturi rusesti . Asa ca „Ati mintit poporul cu televizorul ! ” e la fel de valabil si in Basarabia , ca si in Romania . Si influenta propagandei TV in caz de alegeri e … DECISIVA .
    UE si Romania le-au construit basarabenilor sosele , le-au reparat scolile si le-au dat burse elevilor si studentilor basarabeni . Felurite notabilitati americane si din tarile UE au defilat pe la Chisinau non-stop . S-au dat bani grei pt. ca Basarabia sa nu intre in faliment . Inclusiv prin acordul cu FMI . Deci eforturi s-au facut . Rusii evident ca n-au dat nici un ban . Ei baga banii exclusiv in propaganda si in schemele lor „subterane” .
    In aceste conditii , ingratitudinea populatiei romanesti ( moldovenesti ) , decisiv majoritara in Basarabia , este revoltatoare .
    NU stiu daca putina „austeritate” – cu bagarea cel putin a bugetarilor lor la un regim de „foamete” si salarii neplatite – nu ar avea darul de a-i trezi la adevarata realitate . Aceea ca ei supravietuiesc doar pe ajutoarele / pe banii din Occident . . Rusia , preferata lor , nu le da nimic . ( sa asteptam sa le dea !!!)
    Cred ca varianta asta ar fi de incercat . Cel putin pe o perioada limitata. Si cel putin inainte de eventuale alegeri parlamentare . Istoric vorbind , o astfel de „varinata” a functionat cu succes in anii ’90 , in cazul Bulgariei . Careia i-a iesit „ruso-filia” din cap dupa ce a intrat in …FALIMENT .
    Cu toata dragostea pentru fratii nostrii basarabeni , care sunt si ei disperati de deciziile unei anumite parti dintre conationalii lor „spalati pe creer” …. :-)))))

  4. Cred ca ne amagim aici. Datorita pozitiei geografice, Dumnezeu nu poate fi decat Bog ptr toti vecinii nostri mai putin cei unguri – la ei exista o momentana ratacire, ptr ca ptr ei Dumnezeu nu e Bog, e Got. Ptr vreo cincizeci de ani conducerea tarii s-a tot inchinat la Bog, dar mai recent a inceput sa se dezvolte o miscare puternica pro-Zamolxis. Singura noastra sansa e sa ne ne dezvoltam cat de mult coridorul spre Ungaria (eventual sa ne ‘integram’ mai puternic cu ungurii / ‘blasfemie!’, striga’v’or unii..) ‘iesirea’ noastra spre UE, altfel in timp Bog va deveni zeul nostru suprem. Nu cred ca moldovenii vor putea scapa vreodata de rusi, poate doar daca vor renunta complet la transnistria si gagauzia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorin Popescu
Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte fondator și în exercițiu al Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House” (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este vicepreședinte al Asociației “Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană” / ICDE, fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea “Andrei Șaguna” Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității “Ovidius” din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza “Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica”. Este autorul volumelor “Noica. Bătălia continuă” (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), “Figuri ale textului anteic” (Editura Ideea Europeană, București, 2016), “Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis” (Editura Ideea Europeană, București, 2017) și “Captivi la Pontul Hibrid” (Editura Ideea Europeană, București, 2021). A publicat cca 200 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro