marți, martie 19, 2024

În PSD, nimic notabil

Nimic mai greșit decât opinia în conformitate cu care toate problemele românilor s-ar fi încheiat odată cu încarcerarea și eliminarea de pe scena politică a țării a fostului președinte al PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea.
Anii în care acesta s-a aflat la conducerea partidului și cei în care PSD a fost și continuă să fie principalul partid aflat la guvernare după alegerile din decembrie 2016 nu au făcut decât să amplifice o seamă de date aflate în bagajul genetic al partidului, în natura lui comunistoidă, afirmată ca atare încă din ianuarie 1990. De pildă, tot ceea ce s-a întâmplat în seara zilei de 10 august 2018 a repetat, în liniile sale esențiale, conduita agresivă, anti-democratică, disprețuitoare la adresa voinței populare a conducerii și a aparatului de putere, așa cum s-a manifestat el și cu ocazia mineriadelor. Însuși faptul că AGERPRES a pus slugarnic la dispoziția guvernanților toate înregistrările (imagini video, audio) de care dispune se află într-o linie de continuitate clară cu ceea ce s-a întâmplat în iunie 1990. Ca să nu mai vorbim despre scandalosul detaliu că refuzul ministrului de Interne, numita Dan Carmen, de a desecretiza și pune la dispoziția Procuratorii toate documentele ce ar elucida desfășurarea faptelor și ar duce mai apoi la pedepsirea vinovaților arată că guvernanții sunt hotărâți să își ascundă faptele, așa cum au făcut-o și cei care se aflau la conducerea țării în primele luni de după Revoluția din Decembrie 1989. Personaje grotești, mizere așa cum sunt Liviu Nicolae Dragnea, Carmen Dan, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Mihai Fifor, Rovana Plumb, Rădulescu-Mitralieră și alții de aceeași teapă nu reprezintă decât produsul și expresia continuării unui anume fel, complet nedemocratic, de factură clar totalitară de a face politică ce derivă din însăși natura comunistoidă a PSD. Care a găsit întrunite toate condițiile de a se manifesta ca atare din ianuarie 2017 încoace.
După tot ceea ce s-a întâmplat în zilele de 26 și 27 mai, PSD, trecut în administrarea provizorie a Vioricăi Dăncilă, nu a făcut decât să mimeze schimbarea și numai naivii din cale afară au putut să dea crezare, fie și doar pentru câteva ore, zicerii baronului de Vrancea Marian Oprișan că partidul ar fi devenit peste noapte cu totul altul. Nu, PSD a rămas același, doar două-trei figuri au făcut, mai de voie ori de nevoie, un pas înșelător în spate.
După respectivele zile de dezorientare ori poate chiar socotind că i-ar fi izbutit operațiunea de păcălire a populației PSD a revenit la vechile și toxicele lui comportamente. Căderea mai mult decât previzibilă a moțiunii de cenzură, justificată atât de o aritmetică parlamentară rămasă nemodificată cât și de certurile și luptele de orgolii din interiorul adevăratei opoziții reprezentate de partidele de dreapta ori percepute de opinia publică a fi astfel (PNL, USR, PLUS), jocul la două capete al partidului Pro România condus de dl. Victor Ponta au încurajat PSD să revină mai repede decât ne-am fi așteptat la vechile și condamnabilele lui comportamente. Chiar dacă d-na Dăncilă a înlăturat- o din preajma-i pe d-na Anca Alexandrescu, chiar dacă înaintea week-end-lui a făcut același lucru cu consultanții politici israelieni, chiar dacă dl. Darius Vâlcov are pentru moment drept unică ocupație rezolvarea marilor, imenselor probleme pe care le are cu justiția, fenotipul partidului a rămas același. Iar despre o schimbare internă nici măcar nu poate fi vorba.
Și numai simplul fapt că doamna Dăncilă face ce face și se gândește mai presus de toate la protejarea pe mai departe a baronilor locali fără sprijinul cărora nu va putea conduce, fie și doar pe termen limitat partidul, spune multe despre cât de rezistent la schimbare este în realitate PSD. Iar cât de obraznic și sfidător continuă să fie ne-o arată lansarea în spațiul public a ideii că în ziua de 26 mai s-ar fi comis mari nereguli electorale care i-ar fi afectat lui scorul. Când vezi că astfel de aberații sunt rostite cu nonșalanță nu doar de dl. Mihai Fifor, un ins de o plicticoșenie chinuitoare, ci și de dl. Florian Bogog, al cărui chip ar putea fi utilizat de orice viitoare ediție a Dicționarului explicativ al limbii române spre a ilustra cuvântul plagiat poți să fii sigur că nimic notabil nu s-a întâmplat cu adevărat în PSD. Cum nu se va întâmpla nici la sfârșitul săptămânii, atunci când va avea loc congresul extraordinar al partidului. Al cărui rost unic este acela de a rezolva doar câteva probleme de personal. Adică de a o plasa în funcția supremă de conducere pe doamna Dăncilă și, poate, de a îndepărta câțiva indivizi dintre aceia mult prea compromiși în perioada Dragnea. Atât și nimic mai mult. Atât fiindcă mai mult nici nu se poate. Nu o permite formula chimică toxică pe baza căreia a fost zămislit acest fals partid de stânga.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Tot ce ni se întâmplă, este din cauză că PSD are în spatele său o armată de teracotă. Birocraţii. Evident, nu toţi, cam 10% muncesc din greu, ei duc greul și tot ei au mari șanse să devină acarul Păun, în cazul în care problema sau dosarul nu se rezolvă așa cum trebuie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro