Home » Opinie »Politica & Doctrine »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »marginali »social-democratie » Citesti:

INSCOP: șase luni până la prezidențiale – imaginea completă

Sondajul a fost efectuat între 1 și 7 mai, datele sale pot fi regăsite aici.

Turul unu

Ponta pe trend ascendent, trece de 40%. “USL trăiește” ziceau posterele PSD din campanie, și campania de atacuri reciproce între președinte și prim-ministru reafirmă acest lucru. Implicit: Antonescu pierde votanți (300 de mii în două luni) pe care îi preia Ponta.

Antonescu se află acum la 20%, adică nivelul scorului din 2009. De la începutul anului s-a pomenit într-un lift care merge în jos; ce îl mai menține pe locul doi, sau mai bine spus într-o luptă strânsă cu MRU pentru locul doi, este divizarea voturilor restului opoziției.

O șesime din electoratul lui Antonescu vine din afara PNL.

MRU. Într-o situație bună, pe trend ascendent, trece de 15%. Problemele lui, după cum am mai scris și spus, nu sunt sociologice ci politice, adică obținerea susținerii unui alt partid decât FC.

Mai puțin de jumătate din electoratul lui MRU sunt votanți FC.
Mai mult de jumătate sunt PDL-iști nemulțumiți de opțiunea Predoiu sau PMP-iști (reamintesc că acest partid, oficial vorbind, nu are candidat).
În cazul în care Elena Udrea ar candida, o bucățică mică din votanții PMP ar rămâne cu MRU.

Elena Udrea. Scor cu o cifră, dar aproape de 10%. Adică obține susținerea PMP-iștilor în cazul în care ar candida, și atât. Cum până la alegeri mai sunt șase luni de la efectuarea sondajului, și jumătatea din acelea de vară, iar Elena Udrea e un personaj cu notorietate colosală, nu prea mai e timp pentru schimbări de formă. Ea ar avea nevoie de dispariția candidaturilor lui MRU și Predoiu pentru a putea încerca să ajungă în turul doi. Acest set de evenimente este eminamente posibil.

Predoiu. S-a stabilizat sub 10%. E greu să fii candidatul la prezidențiale al partidului al treilea ca forță organizatorică. Nu toți votanții PDL îl susțin, după cum am arătat mai sus.

Vadim + Diaconescu. Sub 10%.

Turul doi

Față de sondajele anterioare crește numărul celor care nu-și exprimă opțiunea, ajungând la 12-14% în funcție de candidații ajunși în turul decisiv. Și mă aștept ca acest procent să crească în continuare. În 2009, de exemplu, din românii aflați în țară au votat în turul doi aproximativ două treimi.

Peisajul nu s-a schimbat foarte mult față de lunile precedente atunci când ne uităm la rezultate. Cei care și-au pierdut interesul între timp sunt oameni care nu aveau o opțiune de vot în primul tur, dar care înclinau înspre Ponta în turul decisiv. Față de sondajul de acum două luni, într-o luptă cu aproape-sigurul-candidat-al-PSD:

Elena Udrea a câștigat un pic peste două procente și este la 30 – 70 (adică Udrea 30, Ponta 70).

Emil Boc a câștigat trei procente și este la 34 – 66.

Antonescu este pe un trend descendent, ajungând la 41 – 59.
În martie era 42,5 – 57,5.
În ianuarie era 46,5 – 53,5.

Cu un semn al întrebării datorită marjelor, MRU este pe trend ușor ascendent ajungând la 43 – 57.
În martie era 41,5 – 58,5.
În ianuarie era 41 – 59.

Iohannis este în continuare la un scor foarte apropiat de cel al lui Ponta (48 – 52). Un impact semnificativ s-ar putea să-l aibă prezențele mediatice ale primarului Sibiului în care a negat teza loviturii de stat, ceea ce s-ar putea să-l coste susținerea simpatizanților lui Traian Băsescu.

Imaginea completă (“The Big Picture”)

Candidații actuali ai opoziției PNL-PDL-PMP-FC strâng în primul tur un total cumulat aflat între 4,0 și 4,6 milioane voturi.

În turul doi însă maximul pe care-l pot atinge (cu excepția lui Iohannis) este de 5,4milioane voturi.

Ponta are mai puțin de 4 milioane de votanți în primul tur, dar în perspectiva turului doi mai primește susținerea a cel puțin 3 milioane de persoane: oameni nu foarte interesați de politică, care n-au votat în primul tur dar cărora nu le plac figurile “dreptei”, PPDD-iști, PRM-iști și, într-o măsură mai mică, alte categorii de votanți.

Situația este volatilă atât din perspectiva puterii cât și din cea a opoziției:

Ponta trebuie să spere în turul doi la o prezență considerabilă, la cotele din 2009 sau mai mare. Cu fiecare votant în plus care intră într-o secție de votare “insula” votanților opoziției devine procentual mai mică. Chiar și în acest context o candidatură a lui Iohannis i-ar putea pune probleme.

Opoziția este răsfirată (ceea ce implică probleme de transfer ale votului) și izolată, imaginea liderilor săi nepercutând dincolo de electoratul deja persuadat în primul tur. Pe de altă parte forța sa combinată în turul doi nu este de neglijat. După negocierile din iunie situația se va modifica semnificativ în bine sau în rău.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Marcel spune:

    Sa speram ca opozitia isi va lasa deoparte lacomia si se va uni sub un singur candidat (probabil Iohannis) care sa-l bata pe Ponta, altfel Ponta ii va gratia pe toti baronii si ne vom intoarce in 1992, in epoca PDSR.

    • Harald spune:

      Johannis nu ar putea lua voturi de la PSD, Cristian Diaconescu ar putea lua. Rămâne de văzut dacă MRU, Predoiu și Udrea sunt dispuși să înțeleagă chestia asta. Antonescu nu e în niciun caz capabil. Cristian Diaconescu are credibilitate, când te uiți la fața lui. Antonescu nu. Antonescu nu e decât un alt candidat al PSD, cu rolul pe care l-a avut Vadim în 2000.

  2. Hantzy spune:

    In turul unu nu votez.
    In cel decisiv votez impotriva lui Ponta.

  3. berenger spune:

    profesionist sondaj: iohannis apare în răspunsurile la întrebările deschise de la paginile 5 și 7 (apărând ca cel mai puternic adversar al lui ponta în turul 2 și cel mai bun candidat pnl), dar nu e pomenit deloc în întrebările închise de la paginile 2 și 3 și 8.

  4. Traian spune:

    Gargara ca si sondajul Sultanescu-Inscop
    Veti vedea scorul MRU-FC in 25 mai,probabil sub 6-7. La ce sustinere viseaza ?

  5. ILIE DE LA SCULARIE spune:

    Analiza incompleta si cam amatoreasca . Ati uitat un segement important al votantilor. UDMR.

  6. Decebal spune:

    <> I-auzi!… eu credeam ca-i taman invers, ca majoritatea tacuta poate inclina balanta, dar nu sunt sociolog. Intotdeauna m-am intrebat, citind rezultatele diferitelor sondaje, cum sunt formulate intrebarile? Si, bineinteles, m-am intrebat cine e clientul care a comandat respectivul sondaj. :)

    Ehei, mai sunt 6 luni de “confruntari” si balacareala, intre candidati potentiali, harsiti in politica (si cu pielea groasa, deci). Dar, pe ultima suta de metri, atunci cand nu mai e timp de scormonit dupa schelete prin dulapuri, poate vor aparea candidati cu pielea mai subtire, dar cu alte sanse. Si alte sondaje febrile se vor face. “Good business” pentru “insttitutele” de sondaje.

    Cum spune cantecul: “Sa vedem, sa vedem, sa vedem, sa vedem ce-oooo sa iasaaa!”

    • Harald spune:

      Majoritatea tăcută nu vine la vot, n-are ce balanță să încline. Asta e doar wishful thinking din partea celor care nu înțeleg comportamentul oamenilor. Ori, sociologii îl înțeleg, ei cu asta se ocupă.

      • Decebal spune:

        Repet, nu sunt sociolog, dar simt ca si majoritatea tacuta ar veni la vot, daca ar considera ca are pentru cine.

        Sociologii fac si ei o meserie, ca sa manance o paine. Ca in orice meserie, sunt si oameni talentati, dar si habarnisti. Cred ca analizele celor talentati nu se dau publicitatii. :)

        • Ioana Hincu spune:

          majoritatea tacuta nu intelege pe ce lume este, in continuare. pentru ca daca ar intelege, ar avea pentru cine veni la vvot: pentru ea insasi, ca sa nu ne faca Ponta-PSD praf si pulbere, pt multi ani de acum incolo ( cu presedintia pe mana, nimeni si nimic nu-i mai opreste sa faca praf si justitia, si politica externa, ca restul l-aru rezolvat deja). Nu-mi spuneti ca n-au pe cine vota. In afara de Udrea (nu va fi ea candidatul “dreptei”, linistiti-va), oricare din celelalte optiuni ( inclusiv dubitabilul Ionannis din imundul PNL) e preferabila.

          Dar acuma na, daca majoritatea tacuta are si mintea odihnita pe deasupra, si n-a priceput in 24 de ani de libertate, ca in politica, in general, n-ai de ales intre ideal si ingrozitor, intre bine si rau, ci intre preferabil si detestabil ( vorba lui Raymond Aron, pe care sunt sigura ca majoritatea tacuta si cu creierul odihnit nu l-a citit)….

          Pai majoritatea tacuta a plecat la bere si in vacanta in timpul loviturii de stat din iulie 2012. Aceeasi majoritate tacuta a stat acasa, indiferenta sau dezamagita de candidatii- aceeasi-mizerie, in decembrie 2012.

          Reveniti-va la realitate: majoritatea tacuta tace ca nu-ntelege pe ce lume traieste si incotro merge. Si nici n-o intereseaza. Ramane, asadar, vreo jumatate din electorat (more or less), ca de obicei (uitati-va pe cifele de prezenta la vot de 24 de ani incoace; numai in mai 90 au fost mai multi, ca i-a manipulat perfect Ion cu unica televiziune si minciunile lui, cu liberalii si taranistii care ne vand tara) care sa aleaga intre aceste oferte. Iar din acestia, Ponta-si pasteraza destula milioane ca sa castige alegerile (electoratul lui captiv, adica nucleul dur de votanti PSD ramane, de 24 de ani incoace, peste electoratul opozitiei – sa nu zic al dreptei, ca n-avem)

          • Decebal spune:

            Cu tot respectul cred ca nu intelegem acelasi lucru prin “majoritatea tacuta”. Pentru mine, sunt acei oameni care au opinii, dar sunt prea scarbiti ca sa le manifeste prin vot sau, cand se duc la vot, aleg sa si-l anuleze. Se duc la serviciu si incearca sa-si faca viata mai buna prin munca. Pe acesti oameni (pe care eu nu i-as incadra in categoria nehotaratiolor sau a celor “care nu stiu pe ce lume se afla”) cred ca ar putea sa-i mobilizeze un candidat serios. Cei care nu stiu pe ce lume se afla sau gandesc simplist cred ca n-au indoieli cu cine sa voteze. :)
            Din acest unghi, mie mi se pare jignitor ceea ce ati scris, dar poate interpretez eu gresit sintagma “majoritatea tacuta”. De aceea, am incercat clarificarea.
            Cat despre un vot “anti-” ceva sau cineva, poate ca nu este considerat o optiune de catre cei care isi pun intrebari si incearca sa inteleaga. Ca motivatie de vot, votul “pentru” ceva sau cineva mi se pare mult mai constructiv.

  7. Albereto spune:

    Cand mai merg in vizita pe la bunici observ nostalgia oamenilor in varsta pt rege. Daca ar candida Johanis o buna parte din electoratul traditional captiv psd va vota cu el tocmai ca e neamt

    • pehash spune:

      Complicat.. Partidul vrea la ciolan si Iohannis nu are nimic de oferit partidului din acest punct de vedere. PNL nu mai e partid de dreapta in imaginea electoratului – ipoCrin a avut grija sa-si curete partidul de orice membru cu inclinatii liberale.
      Pe de alta parte, ar fi o irosire de talent. Postura prezidentiala nu-i da puteri executive si Iohannis nu are alte talente.

    • Harald spune:

      Un alt exemplu de wishful thinking :P

      Johannis nu ar obține niciodată majoritatea, tocmai pentru că neamț. Pentru fiecare cetățean care l-ar vota, există cel puțin 5 care nu l-ar vota.

    • Albereto spune:

      Sa-i luam pe rand
      – Antonescu – vorbeste bine si cam atat, fiind prezentat de la infiintarea usl candidat la presentinte s-a cam uzat, oamenii au ajuns sa-l cunoasca si s-au cam saturat de el, potential de crestere zero
      – Udrea – poate peste 10-20 de ani, acum societatea e prea misogina
      – Ungureanu – eu zic ca are sanse daca face scor bun la parlamentare, are notorietate spre deosebire de Predoiu, sa nu uitam ca a fost membru pnl
      – Johanis – imagine foarte buna, arata bine si prezentabil – lucru important – din cate am obs eu nu prea are carisma in emisiuni, vb extrem de scurt, fara stilistica si la obiect. Nu prea le are cu “vrajeala” sa zic asa
      – Predoiu – ar fi un bun presedinte zic eu, vorbeste frumos in emisiuni, convinge dar nu prea-l stie lumea
      – Diaconescu – poate fi asul din maneca, ramane de vzut

      • sfinx spune:

        Predoiu nu are nicio sansa… si asta cu “vorbeste frumos” e tare de tot. Omul are dificultati de exprimare, cum naiba sa “vorbeasca frumos” ?

  8. … mai e mult pana departe …

    Monica Macovei Presedinte !!!

  9. victor L spune:

    “imaginea completa” mi se pare prea mult, suna a aroganta.
    Si de aici incepe neincrederea.
    “un exercitiu” suna mai binisor.

  10. pehash spune:

    Daca sondajul este facut doar pe romanii din tara, sunt curios cum s-ar schimba cifrele daca ar putea vota si cei aflati in afara tarii (prin corespondenta, evident.. la cateva zeci de consulate nu pot vota milioane de oameni intr-o zi oricat si-ar dori).

    • În 2009 în turul doi (exemplul maxim de participare al votanților din diaspora) au fost 115 mii de voturi pentru Băsescu și 31 de mii pt. Geoană. Aceste 146 de mii de voturi au reprezentat aproximativ 1,5% din totalul voturilor exprimate în turul 2.

    • Ioana Hincu spune:

      putin. foarte putin. pentru ca si pana acum numarul sectiilor de votare si amplasarea lor permit unui numar foarte mic al romanilor din diaspora sa voteze 9geaba sunt milioane, si geaba ar vrea sa voteze; n-au cum).

      Iar acum, cu USL/PSD la putere, sectiile vor scadea si mai mult, conditiile de vot (formalitati, pasaport, documente pt a fi inscris pe listele de la sectiile de vot etc) sunt si mai restrictive. Prin urmare, e posibil sa voteze mult mai putini decat in 2009 (cifrele vi le-a dat Barbu)

  11. Florin spune:

    Antonescu este singurul capabil sa atraga o parte din cele 3 milioane de votanti (o mare parte din acestia au votat in vara anului 2012 pentru demiterea lui Basescu). MRU in turul doi inseamna Ponta presedinte si Basescu prim-ministru.

    • Bila spune:

      E, astea-s povesti. Daca in turul doi vor fi Ponta si Antonescu, voi sta eu si basistii mofturosi acasa si tot Ponta va castiga. Decat o dreapta PNL-ista la Putere, mai bine una non-PNL in Opozitie…

      • Ioana Hincu spune:

        ei, mai vedem cine intra in turul doi si ne mai gandim. dar pana una alta despre ce “drepta vorbim”? Ca n-avem. Poate n-ati inteles: a) in Romania n-am avut nici inainte de razboi, nici acum cultura clasic liberala, nici in societate, nici in Partidul National Liberal (voci ratacite, poate). b) in lume (occident) exista liberalism de dreapta (asa-zisul liberalism clasic) si liberlism de stanga (de sorginte anglo-americana; in fapt socialism rebotezat intentionat tocmai pt a amagi votantii – Norman Thomas, candidatul partidului socialist american la Casa Alba, spunea in anii 40 ca americanii nu vor accepta niciodata socialismul sub acest nume; insa, sub numele de liberalism, America va deveni socialista fara ca macar sa stie; si in deceniile urmatoare a devenit; cel putin la varf si la Casa Alba, inclusiv acum)

        Bref, incetati cu chestia asta cu “dreapta romaneasca”. Deocamdata n-avem. Avem insa, opozitie PSD. Si cata opozitie PSD exista si cat de eficienta, exact atatea sanse avem ca, la un moment dat, in urmatoarele decade (10-20 de ani) sa avem si dreapta politica si o cultura sociala a dreptei. Pana atunci, lucrurile cu dreapta/stanga romaneasca stau asa:
        http://ihincu.wordpress.com/2013/12/06/clarificari-vitale-dreapta-stanga-capitalism-piete-libere-inclusiv-de-idei/

        si cu liberalismul romanesc, istoric si actual, stau asa:
        http://ihincu.wordpress.com/2014/05/16/despre-noi-asa-cum-am-fost-si-vom-mai-fi-patriotism-nationalism-izolationism-iii/

        Nu ma credeti? Mergeti pe firul titlutilor si autorilor citati (putini, dar seriosi) si a bibliografiei aferente pe care au folosit-o, si veti intelege.

        Sau nu….

        • votant spune:

          Draga doamna Hîncu,

          Firul discuției era despre turul 2.Mai precis despre reprezentanții dreptei in turul 2.
          Afirmați ca nu exista dreapta. Sa presupunem ca este asa, nu exista dreapta.

          Cine credeți ca are șanse sa ajungă in turul 2?
          Cine credeți ca din cei clasați pe locurile 2-3-4 sau 5 vor ajunge in turul 2?

        • Babu spune:

          Da, doamna, aveti dreptate. Nu exista dreapta, dar cei care-si tot spun “dreapta” par sa aiba o apetenta ceva mai ridicata pentru occidentalizarea Romaniei. Chiar daca, un Cristian Preda, de exemplu, nu are nici o legatura cu ceea ce inseamna dreapta. Dar decat o dreapta euroasiatica tip Capsali sau Puric, mai bine una eurosocialista.
          Problema e ca opozitia fata de PSD nu e formata din toate celealte partide. Avem anexe gen PRM si PPDD sau complici, gen PNL.

          Inca ceva: uneori va asemanati cu AMP. Nu ca scriitura (dumneavoastra scrieti clar si inteligibil) nici ca idei (din fericire), ci ca personalitate. Condescendenta, cu pretentia de a-i educa pe toti cei din jur, si dumneavoastra fiind neindoielnic extrem de educata, aveti de lucru, nu gluma, la cati prosti are tara. Ar mai fi si autocitarile extrem de frecvente.

  12. briciu spune:

    Cea mai buna combinatie ar fi Johanis presedinte Basescu priministru !!!

    • Mihai Eftimescu spune:

      Da , ar fi minunat ! Totusi ar trebui pregatite si cateva variante de rezerva Monica Macovei – Presedinte si Cristian Diaconescu Premier sau MRU Presedinte si Predoiu – Premier si, in fine, la fel de performanti , Aurelian Pavelescu Presedinte si Mihai Neamtu Premier. I-am enumerat astfel pe toti cei buni la adunat voturi nominale. Personal nu as fi uimit daca Ponta nu ar candida si ar impinge in fata pe un fel de liberal. Crin nu cred ……desi daca duminica seara Ponta si Crin ar aparea impreuna razand si ne-ar spune TEAPA ! Nu as fi chiar surprins. Mai degraba mizez totusi pe o frumoasa voluta a domnului Johannis , ca sef nou al PNL , candidat la Presedintie sustinut de PSD care pastraza pentru el Guvernul. Tariceanu sau chiar Mircea Diaconu nu trebuie nici ei ignorati ca posibili candidati ai defunctei USL reinviate la Presedintie. Sigur ca numele lui Mircea Diaconu poate suna straniu. Doar ca el va castiga se pare o alegere nominala acum in timp ce Cristian Diaconescu a luat vreo 15% la Bucuresti la o confruntare pentru Primarie si tot il vad evocat pe post de Mesia



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Barbu Mateescu


Barbu Mateescu

Sociolog, Barbu Mateescu a absolvit in 2005 University of Pennsylvania Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)