Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Insuportabila excepționalitate a răului

Sorin Ghergut iulie 25, 2012 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
4 comentarii 1,565 Vizualizari

Ce-l poate face pe un om să recurgă la orice mijloace – minciună, manipulare, fărădelege – pentru a-și atinge scopurile? Un răspuns posibil e: cinismul absolut, amoralitatea. Cînd este vorba despre grupuri de oameni, între resorturile potențiale se adaugă slăbiciunea, poltroneria, alte vicii de caracter care nu ar implica neapărat, în circumstanțe normale, falimentul moral. Un posibil declanșator este și disperarea: să-ți vezi amenințată viața (libertatea, posesiunile). Un altul, fanatismul.

Condiția de cinic absolut nu e una neapărat ușor de asumat, psihologic, și e de așteptat să nu fie cea mai răspîndită. Motivațiile egoiste sunt frecvent însoțite de raționalizări menite să mențină iluzia unei conștiințe relativ curate. „Nu poți mînca o prăjitură și să continui să o ai“, ne previne o cunoscută zicală britanică (afirmare a prevalenței principiului realității în fața principiului plăcerii); dar în zona eticii (câtă vreme „scopul scuză mijloacele“), magia funcționează: principiile pot fi sacrificate fără a pierde sentimentul de îndreptățire.

Un alibi peren al lipsei de scrupule e inferioritatea morală a adversarului: (aproape) orice mijloc eficace pare să devină legitim împotriva cuiva care e gata să se folosească de orice mijloace împotriva ta. În sine, însă, războiul total e în afara eticii. Pentru a-ți descalifica moral adversarul e nevoie de ceva în plus: o primă condiție e să-l percepi ca inițiator al agresiunii „totale“. Până aici, însă, confruntarea s-ar putea reduce la una între prădători cu diferite grade de ferocitate. A doua condiție, esențială, pentru a-ți diaboliza, în proprii ochi, oponentul e ca acesta, într-un upgrade al lipsei de scrupule, să se pretindă altceva decât îl consideri, și anume altceva decît un prădător – și prin această redefinire să încerce să-și legitimeze lupta împotriva ta. Altfel spus, să adauge la ferocitate ipocrizia. Pentru un clan mafiot, lupta cu un alt clan mafiot e „business as usual“. Lupta cu un ex-membru al famigliei devenit exponent al „legii și ordinii“ (sintagmă lipsită în viziunea mafioților de vreo referință substanțială) devine o afacere de „onoare“, de eliminare a unei transgresiuni amenințătoare și scandaloase.

O trăsătură frapantă în dosarele de urmărire ale Securității, mai cu seamă în cele din „sectorul literar-artistic“, este predilecția pentru promiscuu, pentru dovezile de „imoralitate“ – zone cărora li se consacră, astăzi, tabloidele și televiziunile de scandal. Există, desigur, o justificare pragmatică: e vorba despre informații utilizabile pentru șantaj sau compromitere. Dincolo, însă, de asta, se poate presupune (speculativ) că informaţiile de acest fel despre dizidenţii activi sau potenţiali au servit şi pentru auto-justificarea oamenilor sistemului: „nu sînt (contrar a ce se pretind) mai buni ca noi“; „sunt mînați de interese joase, materiale, și nu de motivațiile înalte pe care le clamează“. Astfel, confruntarea poate fi redusă fie la una în logica (de dincoace de etică) a lui „care pe care“, fie – într-o versiune care conservă elemente ideologice – la „lupta de clasă“: partid și organe de securitate ca reprezentanți de avangardă ai „muncitorilor și țăranilor“ versus unelte și agenți ai „dușmanului burghez“ (și, în ocurență, occidental). Important e că binele devine o noțiune fără referent în afara clasei, clanului, castei.

Tot astfel, nici pentru cei mai lucizi dintre artizanii suspendării președintelui, invocarea corupției din cealaltă tabără nu este, totdeauna, doar retorică. Chiar la vîrful cabalei pro-demitere, nu avem de-a face doar cu calcule reci și fățărnicie pe deplin conștientă. Printre cei care mint sfruntat (în privința plagiatului, de pildă), vor fi fiind destui care consideră că o fac din interese „superioare“. Printre cei care recurg la populisme stridente și rudimentare, destui cei care se imaginează „bătîndu-l pe Băsescu cu armele lui“. Pentru cei care consideră că justiția nu și-a cîștigat, în ultimii opt ani, un grad mai mare de independență (noțiune, pentru ei, greu inteligibilă), ci e controlată și folosită fără reținere de președinte împotriva adversarilor, Traian Băsescu a încetat să fie un „om de onoare“ și orice armă a devenit astfel, împotriva lui, legitimă.

Andrei Cornea spune, într-un articol publicat în revista 22: „pericolul e mai mare decât ne închipuiam: într-adevăr, dacă guvernanții ar fi doar niște pragmatici cinici, atunci cu ei s-ar putea tra­ta cumva, iar deciziile lor ar fi raționale, chiar dacă inconfortabile în destule cazuri.“ (http://www.revista22.ro/re539eaua-16419.html). Cinismul absolut e ireductibil (și ca atare înspăimîntător), dar, cumva, predictibil: singurele „argumente“ pe care le cunoaște sînt bazale, frica și recompensa. Raționalizările autogratificante ale compromisului moral pot fi nebuloase, strâmbe, delirante, bazate pe o imagine schimonosită a lumii, dar sînt, în teorie, falsificabile. Dezacordul cu un cinic este axiologic, pe cînd controversa cu cineva care-și asumă, oricît de contorsionat, valori morale comune pare permeabilă la fapte. Problema este că resursele interpretative par, virtual, nelimitate. Anarhia metodologică lasă loc oricărui număr de „realități“ paralele. Cinismul pragmatic să fie, atunci, preferabil unei sminteli mai mult sau mai puțin oneste? O dilemă din care se iese, uneori, cu picioarele înainte.

(nota: textul a fost actualizat)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. ioan.d spune:

    Eu tare mă tem că în politica românească s-au strecurat foarte mulți dintre cei cu patologii psihiatrice precum: psihopați, cleptomani, etc.
    Merita aprofundat subiectul, vazut si articolul de mai jos, si mai ales merita sa reflectam daca trebuie sa ii judecam dupa normele conventionale sau ar trebui sa fim informati despre duplicitatea lor si pericolul real pe care ei il reprezinta pentru noi.
    http://www.ziare.com/life-style/psihologi/psihopatii-sunt-printre-noi-cum-ii-recunosti-1156163

  2. nola spune:

    Imi permit observatia ca notiunea de cinism, cu toate ca avem de a face cu o lipsa de articulare lingvistica adecvata in romana, nu poate fi redusa la lipsa de scrupule sau la relativizarea absoluta a diferentei dintre bine si rau.
    Cinicul, in inteles primordial filozofic, nu este amoral, ci purtatorul unei alte morale pe care o promoveaza prin atitudinea agresiv-histrionica fata de morala dominanta(Vezi Diogene, cainele).
    In aceasta situatie intelegem de ce nu-i putem considera cinici pe cei care in aceste zile asalteaza ordinea de drept din tara. Cinismul e o stare superioara a intelectului revoltat si dezabuzat. Cei despre care vorbim nu au acces la aceasta stare, ei sunt cea ce sunt: raufacatori pur si simplu. Penali, puscariabili, asa cum foarte bine ii apostrofeaza persedintele. Stiu foarte bine ce fac, dar, ca orice penal, considera ca daca actioneaza inteligent, reusesc sa-i insele pe ceilalti si scapa basma curata supa ce isi ating scopurile.
    Sunt chiar opusi cinicului prin faptul ca se linistesc in ideea ca si ceilalti sunt la fel ca ei.
    De altfel, daca observati, discursul lor “electoral” se bazeaza pe ideea ca Basescu este la fel ca ei, dar mult mai viclean.

    • Sorin Ghergut Sorin Ghergut spune:

      @ nola: Observatia despre intelesul termenului “cinism” este corecta. Dar si acesta, asemenea altor termeni care se refera la origine la conceptii filozofice (precum “materialism”, de pilda), a ajuns sa aiba un alt sens in limbajul de zi cu zi, mai putin respectabil decit cel din istoria filozofiei.

  3. Alexandru spune:

    Ce face diferenta intre o natie si o populatie, intre un popor civilizat si altul barbar ?
    Ma tem ca raspunsul inseamna domnia legii, suprematia ei absoluta în scopul prezervării drepturilor și libertăților individuale.
    Unde-i lege (dreapta) nu-i tocmeala.
    Ce ni s-a intimplat dupa 1989 ? Un grup de emanati si o justitie oarba (aservita) care s-a perpetuat pina astazi.
    Legiuitorii ar fi trebuit sa reprezinte modelele de urmat si nu tagma jefuitorilor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Ghergut


Sorin Ghergut

Poet și traducător. A publicat volumele Time Out (Editura Timpul, 1998) și Orice. uverturi și reziduuri (Editura Pandora M - Grupul editorial Trei, 2011). Prezent în antologi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)