Home » Armata »Opinie » Citesti:

Între „…lucrul bine făcut” și „…România normală” nu există fapte

Iordache Olaru octombrie 29, 2019 Armata, Opinie
21 comentarii 4,366 Vizualizari

Motto „Românii au atâta noroc, că n-au nevoie de politicieni”. P.P. Carp

În 2016, scriam că partidele politice ar trebui să reconsidere oferta cu privire la securitate și apărare, și mai sugeram că, indiferent de domeniu, mesajele ar trebui să genereze încredere, optimism și dorința de a face ca lucrurile să se întâmple, iar obiectivele propuse să fie concrete, măsurabile și verificabile în timp, sugerând că, acestea, trebuie să facă diferența dintre trecut și ceea ce se propune pentru viitor.

Obiectivele din domeniul apărării și securității naționale pe care le-am citit în documentul „Împreuna pentru România normală”, scris de echipa de campanie a candidatului Iohannis, nu au legătură cu realitatea ultimilor cinci ani.

Deși a trecut amar de timp de la declanșarea campaniei prezidențiale, lipsesc dezbaterile și confruntările, din care am putea înțelege ce doresc candidații să facă. Dezbaterile electorale pot fi un filtru al afirmațiilor fără suport, sau, cum este cazul președintelului în funcție, ar putea să evidențieze legătura între ceea ce s-a făcut sau nu, și ce vrea să facă în continuare dacă va obține un alt mandat. În lipsa acestei necesare dezbateri sunt 2 aspecte importante pe care le pun în sarcina președintelui ca fiind „lucruri nefăcute sau prost făcute”. Altfel, presupunerile și speculațiile vor înlocui comunicarea transparentă în legătură cu bilanțul și performanța președintelui în mandatul care se încheie.

1. În 2016, i-am trimis o scrisoare președintelui în funcție, cu argumentele necesare inițierii, în CSAT, a Analizei Strategice a Apărării (ASA). Printre altele, i-am scris: „…Analiza Strategică a Apărării (ASA) va demonstra hotărârea dvs. de a consolida controlul democratic asupra organismului militar, inclusiv prin generarea unei viziuni cuprinzătoare, credibile și cu costuri rezonabile asociate fiecărui program, pentru evitarea experimentelor, eliminarea birocrației excesive, irosirea resurselor, revigorarea optimismului personalului și încrederii acestuia că reformele vor avea, în primul rând, efecte pozitive și vizibile în planul capabilităților, infrastructurii și pregătirii entităților pentru misiuni de înalta intensitate”.

La această scrisoare mi-a răspuns într-un limbaj de lemn un consilier prezidențial, care îmi garanta că ASA s-a făcut, deși nu exista niciun document public care să demonstreze afirmația. Era o minciună, pentru că premierul Cioloș îl contrazicea la bilanțul ministerului apărării, afirmând că este nevoie de acest proiect.

Nu am fost surprins că președintele în exercițiu, nu a răspuns comentariilor, sugestiilor și propunerilor pe care le-am făcut atunci, pentru că incapacitatea candidatului Iohannis de a comunica direct, transparent, onest și fără inhibiții este cunoscută. La fel ca și predecesorul său evită răspunsurile dureroase la întrebările legate de problemele din domeniul apărării, neînțelegând că un „un lucru bine făcut” ar fi însemnat un proiect politic și militar solid, credibil și transparent în obiective și scopuri, în așa fel încât să se evite continuarea pe segmente, la întamplare, a reformei din armată, care deseori a scăpat controlului civil și democratic al organismului militar. Dovada? Vă rog să citiți în continuare.

2. În vara anului 2017, au plecat în rezervă peste 15 generali și un număr însemnat de ofițeri cu experiență extinsă în structurile de comandă naționale sau aliate. Nici președintele și nici șeful apărării, generalul Ciucă, nu s-au opus acestor plecări, deși vârsta celor pensionați le-ar fi permis să continuie să lucreze în sistemul militar. La acel moment scriam: „În 28 decembrie 2018, atât propunerile de amator ale ministrului Leș, cât și ilegalitatea decretului președintelui dovedesc lipsa de dialog inter-instituțional, incapacitatea sau lipsa de voință a președintelui de a fi mediator, dar induce contribuabilului impresia ca problemele armatei sunt neglijate, și că sunt lacune serioase în ceea ce privește pregătirea, avansarea și promovarea generalilor în funcții de maximă responsabilitate. De ce CSAT și președintele nu au făcut nimic pentru a-i trezi din «somnul cel de moarte» pe miniștrii apărării din ultimii patru ani, dar și pe șeful apărării, generalul Ciucă, care nu și-a pregătit succesorul?”.

Are de gând președintele să ne explice măcar acum culisele prelungirii mandatului șefului apărării, în condițiile în care constatăm că șeful apărării, generalul Ciucă Nicolae este nominalizat pentru funcția de ministru al apărării nationale?! Își imaginează candidatul Iohannis ce impact a avut atunci și acum această „manevră politicianistă” pentru ierarhia militară și spiritul de corp din armată? Sigur că nu, pentru că altfel i-ar fi întors din drum pe generalii și coloneii care au plecat dezorientați și umiliți după o carieră în care și-au pus speranta că Legea statutului cadrelor militare și Ghidul carierei militare nu sunt doar simple hârtii de sertar.

Cum poate explica președintele Iohannis că după plecările masive în rezervă, un procent însemnat din structurile Statului Major al Apărării sunt încadrate cu generali sau ofițeri împuterniciți, care au grade inferioare funcțiilor pe care le ocupă? Această situație îmi amintește de perioada comunistă, iar cuvântul „împuternicit” erodează zilnic încrederea militarilor în structura de comandă și în gradele militare. Mai mult, modificările la Legea Statului au fost făcute deseori cu dedicație politică sau „pe persoană fizică”. Cum poate cineva să explice modificarea duratei stagiului minim în grad, în așa fel încât un general să poată fi avansat în 4 ani, de 3 ori?!

Orice comandant de bună credință știe că structurile militare sunt ierarhic structurate pe paliere de comandă și de execuție, care acționează integrat, unitar și inseparabil. Este evident că militarii români sunt dezamăgiți și abandonați de comandantul lor pentru că nu îi cunoaște și nu le-a apărat drepturile.

Da! Asta este realitatea! Ofițeri care s-au obstinat să înțeleagă și să adapteze legile, regulamentele și metodologiile din domeniul politicii de personal conform standardelor din Vest au constatat că efortul și speranțele lor sunt năruite. O consecință colaterală va fi că tinerii valoroși vor evita cariera militară, pentru că a devenit neatractivă, iar cei care vor decide să servească în armată nu vor avea calitățile fizice, morale și intelectuale cerute de o meserie care  este solicitantă, uneori frustrantă și, adeseori, cere sacrificiul vieții pentru îndeplinirea misiunilor. Știe comandantul suprem cât la sută din posturile militare scoase la concurs au fost ocupate în ultimul an?

Președintele trebuia să vegheze ca prioritățile armatei să fie în atenția liderilor politici, să sugereze Comisiilor de apărare să facă audieri, să participe la sedințele de guvern care aveau pe ordinea de zi probleme legate de securitatea națională și să înțeleagă de ce se întamplă asemenea anomalii, să ceară impunerea legii și clarificări, pentru stoparea oricăror modificari arbitrare ale legilor care vizau viața și statutul militarilor activi și în rezervă.

N-a făcut asta, iar „lucrurile bine făcute” au rămas, pur și simplu, bine nefăcute.

Din păcate, șeful apărării, generalul Nicolae Ciucă, nu a făcut scut împotriva acestor samavolnicii, nu și-a apărat camarazii, ceea ce a adus atingere onoarei și demnității de militar. Pentru toate acestea constatăm că este recompensat cu funcția de ministru al apărării. Să înțeleg că este membru al PNL?, și că astăzi, când scriu aceste rânduri triste, este civil și că nu mai este militar? Iată ce scriam public în legătură cu acest aspect: „De exemplu, mă mir de ce generalul Ciucă a urmărit blazat evoluțiile și a acceptat jocurile politicianiste, în care, cu sau fără voia lui, a intrat!!! Aș fi foarte interesat să aflu cum s-a ajuns la acest moment și ce a făcut pentru evitarea ridicolului și ironiilor la care s-a expus el, și, implicit, ierarhia militară. Nu cumva prin tot ceea ce s-a întâmplat, prelungirea mandatului era o soluție bună pentru el, în primul rând? Generalul Ciucă a avut obligația, ocaziile și poziția, în diverse momente umilitoare pentru corpul militar, de a lua atitudine deschis și hotărât pentru apărarea onoarei militare și a intereselor armatei, dar nu a făcut-o. Oare de ce?”

La această ultimă întrebare avem acum răspunsul: generalul Ciucă știa că trebuie să i se prelungeasca mandatul ca să aștepte momentul potrivit de a trece cu tot cu arme și bagaje în barca politicienilor unde nu culoarea politică are relevanță. Practic, ne-am întors în anul 1993, când România a avut pentru ultima dată un ministru militar! Ghinion!

Concluzia: „lucrul bine făcut” rămâne doar o lozincă goală, așternută pe hârtii și pliante fără valoare și semnificație!

Îl rog, îl implor chiar, pe candidatul Iohannis să citească Secțiunea 3, Interzicerea și restricția unor drepturi și libertăți din Statutul cadrelor militare, dar și următorul citat: „Ceea ce face slab statul nu este incapacitatea lui de a-și proiecta puterea militară sau de a purta războaie în afara granițelor sale, ci inabilitatea sa de a controla ceea ce se întâmplă în interiorul propriilor granițe” (Richard Haass).

Concluzia: „Ghinion!”

Iar generalului (civilului) Nicolae Ciucă îi recomand să citeasca acest text:

Steve Jardin, la un celebru curs de la Harvard Kennedy School, despre politicieni: cine dintre voi vrea sa fie politician? Aproape toată sala a ridicat mâna, iar replica lui Jardin nu a întârziat să apară. Mai în gluma, mai în serios, a tunat: Dacă ați ridicat mana, ieșiți afară! Nu am ce să vă învăț. Lumea are nevoie de lideri, nu de politicieni. Avem deja prea mulți politicieni și prea puțini lideri!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. JK spune:

    Ironia orwelliană a situației face ca prin “Românie normală”, toți să înțelegem “Românie ideală”. Ceea ce n-a fost, nu e și nu va fi. Iar prin “lucru bine făcut” înțelegem “declin continuu”, eventual “hoție” pentru că puține lucruri sunt făcute așa de bine ca hoția.

  2. Josef Svejk spune:

    Ha, ha, ha…

    Biata tarisoara noastra risca sa ajunga in criza de generali. :) Pai asta nu s-a mai intamplat de secole, din vremea fanariotilor. Chiar si atunci, chiar daca nu mai aveau armata, Principatele continuau sa aiba mndre structuri de comanda si tot soiul de biv vel vornici ai ostirii ce nu mai exista nici macar pe hartie…

    Romania are azi ~ 90000 de mii de angajati in aparare din care ~ 750000 sunt militari, iar restul personal civil. Nu mai retin unde citisem acum cativa ani ca Romania avea o mandrete de 50 de generali activi si inca vreo doua companii de generali in rezerva, gata oricand sa serveasca patria contra unui ciolan destul de zemos. Asta insemna cam un general la fiecare 1500 de militari. Aica fiecare regiment sau batalion mai marisor cu generalul sau :) 15 din cei vreo 50 au binevoit sa treaca in rezerva. E intr-adevar un cataclism :)

    M-as fi asteptat ca dl. general in retragere sa fie revoltat de starea penibila echiparii armatei tarii, a faptului ca nu exista nicio modalitate de a oferi tinerilor romani macar o pregatire militara de baza – deci in timp de razboi sau cataclism Romania practic nu are rezerve pe care sa le poata mobiliza intr-un termen rezonabil. M-as fi asteptat ca dl. general in retragere sa fie oripilat ca se cheltuie sume imense (de cateva ori mai mari ca ceea ce merge pe echiparea armatei!) pe pensiile speciale ale “cadrelor militare” pensionate pe la 30 – 40 de anisori dupa ce au servit cu eroism nepereche prin mandrele regimente de diribau ale armatei comuniste in epicele batalii ale recoltei. Dar nu… Dl. general e ingrijorat de trecerile in rezerva ale micilor napoleeoni ce au zacut decenii in sir ca mucegaiul prin birouri…

    • gheorghe mereuta spune:

      mai josef , atentie mai mare la ordinul de marime al cifrelor exprimate; cum poate o tara cu o populatie de aprox. 23 milioane de locuitori sa aiba o armata de 90 000 de mii adica 90 milioane din care , 750 000 militari ?!!!!!!!!!

      • Josef Svejk spune:

        Nu atât măriema armatei contează cât capacitatea ei combativă. Sigur că o țară mare are nevoie de o armată mai mare, dar nu cred că există o corelație liniară. Am văzut Israelul cu o armată bine condusă și bine echipată zdrobind în mod repetat armatele arabe întpdeauna de câteva ori mai mari și întotdeauna luptând simultan pe mai multe fronturi.

        Credeți că armata română în halul în care e azi (sau în halul în care era în 1985) poate apăra România?! Dacă cei 15 napoleni de birou erau ținuți cu tot dinadinsul în uniformă ar fi făcut asta armata română mai capabilă?!

        Să nu uităm nicioclipă că pensiile speciale ale „cadrelor miliatere” pensioante pe la 30-40 de ani după ce au frecat menta în amata comunistă au înasemnat mereu între jumătate și trei sferuti din chetuielile de apărare. Cheltuirea lor măcar 10 ani (nu 17!) pe echiparea armatei ar fi permis ca armată română să fie azi cea mai puternică forță militară din regiune și să nu se teamă de nimic.

        Când colo România are azi în serviciu tancuri model 1949 (T-54/T-55) și piese de aritlerie chiar mai vechi. Arma de bază a infanteriei e Kalașnoikov model 1947 trecută pe calibru NATO. România are 12 avioane F-16 fabricate în jur de 1980 și cumpărate pe bani buni din Portugalia care le-a primit în anii ’80 pe gratis de la SUA. Interesant e că SUA au oferit României îm aceeași perioadă între 24 și 48 de F-16 gratis la mâna a doua din rezerva USAF și de generație mai nouă ca cele portugheze, cu condiția ca România să plătească pregătirea personalului și scoaerea lor din conservare. Numai că Ponta și „strategii” de la MApN au zis că afacerea portugheză arată mai bine :) La astea se mai adaugă probabil una sau două duzini de Mig-21 (avion conceput la mijlocul anilor ’50) faricate în 1974 și cu resursa aproape expirată după toate modernizările…

        Ca o comparație în 1967 Israelul nu și-a pemis să aibă nici un post de televiziune (România îl avea din 1957) și nu-și permitea un sistem de pensii publice, dar și-a cumpărat cela mai bune bune avioane de luptă de pe piață (Mirage III) și cele mai bune tancuri de vânzare (Centurion). În 6 zile a zdrobit oștile a 4 țări arabe (consiliate de „strategi” sovietici din ăștia ca ai noștrii) luptând simultan pe 3 fronturi. Oști arabe ce aveau un număr triplu de avioane de luptă și de aproape 6 ori maimulte tancuri. La infanterie arabii aveau o superioritate de 10 la 1…

        • Ursul Bruno spune:

          Intradevar in anii 50-60 Israelul a facut ravagii printre beduini care dintr-o data s-au trezit de pe camile in tancuri si avioane insa nu numai materialul militar a fost un avantaj, forta umana, soldatii si ofiterii fiind cei care cu ajutorul echipamentelor performante au reusit sa invinga trupele arabe insa fara ajutorul SUA nici ei nu ar fi fost in stare de “minuni” pe campul de lupta, SUA investint sume uriase in dotarea armatei Israelului fapt care si astazi se intampla din motive bine stiute.
          De unde echipament performant in armata romana daca nu exista destule resurse banesti, putinele resurse fiind directionate catre solde, pensii, pensii speciale etc.etc acest capitol inghitind aproape tot.
          Daca rusul trage cateva salve de rachete din Crimea noapte buna Romania, ne arunca inapoi in epoca fanariota, pana ajung trupe NATO sa ne apare praful se alege de noi.
          Rusia cunoaste foarte bine capacitatile noastre, nu prezentam nici un pericol pt dansii, cu alte cuvante, nu suntem bagati in seama. Poate e mai bine ?? !!

          • Josef Svejk spune:

            În 1967 au fost la inițiativa lui DeGaulle Israelul a fost supus unui embargo al vânzărilor de arme întâi franceze și apoi europene. Embargo practic în efect până azi. Ăla a fost moemtul de început al declinului industriei aeronautice franceze. Succesul avioanelor Mirage în aviația israeliană a dus la vânzări imense de avioane franceze peste tot în lume. După 1967 francezii au început să le vândă arabilor dar asta a fost o problemă imensă pentru că israelienii le-au doborât cu aceeași abnegație în 1973 ca pe avioanele rusești :) De atunci încoace israelienii au fost forțați să utilizeze doar armament american sau producție proprie. În următorul război, cel din 1973, dezastrul arab a fost total. Cu toate că de data asta vechii generali burțoși din 1967 fuseseră trimiși la plimbare iar rușii dotaseră armatele arabe cu cel mai modern echipament sovietic disponibil, iar unități sovietice de aviație și antiaeriană apărau Cairo și Damasc. După 3 săptămâni de război armata israeliană trecuse pe țărmul african al canalului Suez. Între tancurile lui Ariel Șaron și Cairo nu mai era nimic afară 80 de km de șosea. Cele două mari grupări armte egiptene erau una încercuită în Sinai și a doua blocată fără muniții, hrană și combustibil în delta Nilului. Pe frontul sirian a fost și mai rău. Armatele siriană și corpul expediționar irakian se dezintegraseră complet și fugeau cu taxiuri, căruțe, camioane, orice se putea deplasa, unde vedeau cu ochii. În 1973 fără să fi cumpărat vreodată un tanc sovietic, cu un total de ~ 4000 de tancuri arabe capturate în ultimele 2 războaie, Israelul devenise al doilea mare operator de tancuri produse în URSS, după URSS timp de câteva luni până ce rușii au re-echupat armata egipteană… Au făcut avere vânzându-le la greu în lumea a III-a, dar totuși în 1990 mai aveau de vânzare peste 1500 de tancuri sovietice în conservare.

            Ultimul război arabo-israelian, cel din 1982, a fost și cel mai epic dezastru în pofida faptului că rușii au dotat armata siriană în medie mai bine ca pe cea sovietică. Armata siriană a fost complet pulverizată. A fost cel mai catastrofal raport de pierderi în aviație ajungând la 70 de avioane arabe pierdute pentru unul israelian – față de raportul „normal” de între 1 la 10 și 1 la 15 în războaiele precedente. A fost ultima oară când arabii au mai încercat ceva în plan militar. De atunci încolo s-au specializat în terorism.

            În ce privește armata română, începând din 1948 s-a produs cel mai cumplit proces de contraselecție imaginabil cu urmări grave până în zilele noastre. Scursura societății a fost transfromată în „cadre militare”. Grobieni incompetneți, servili, lași și cu demnitartea viermelui. Am făcut cele 9 luni de serviciu militar în regimentul 60 aeropurtat în 1988-1989. Pe atunci cică „unitate de elită” a armatei. Maiorul ce era șef de sta major al batalionului, absolvent al academiei militare, era pratic incapabil să citească o hartă. Singurul lucru la care se pricea era să ragă dezarticulat până răgușea. Comandantul batalionului (altfel un individ jovial) era mai mult beat decât treaz. Comandantul companiei (și ăsta maior) avea un vocabular de vreo 100 de cuvinte și se făceau pariuri dacă știe sau nu tabla înmulțirii :) Cineva îi pusse diagnosticul de „senilitate precoce”. De altfel îi alintam „Senilu’ ”. Cealaltă compaie TR avea și ea un maior la fel de inteligent. Atâta doar că ăla parcă guița mai mult. „Competența” marilor noșrtii conducători de oști s-a văzut cu ocazia revoluției, când armata s-a împușcat pe sine însuși într-o veselie.

            Sistemul pare să se fi perpetuat și după 1990. Marea schimbare e că România a inventat generalul de intendență :) cu 4 stele în persoana lui Gabriel Oprea. „Strategii” noștrii au prins apoi gustul titlurilor academice. Nu-i mai ajunge să fie general cu vocabular de 150 de cuvinte, cu coloana vertebrală de moluscă și să facă reclame la oale și testosteron în urniformă de general. Nope. Vrea și titlul de „doctor în științe militare”.

            Pentru mine imaginea embelmatică a generalului roman e cea a generalului Gheorghe Lupu, „eroul de la Costești”din 1999. După ce și-a condus jandarmii cu atâta dibăcie că au fost dezarmați și bătuți de mineri, eroicul general le-a spus celor dn jur „Dragilor, cred că e momentul să mă retrag” și în pofida taliei sale porcine a sărit cu vioiciune în protbagajul unei mașini a presei. Care mașină l-a scos viu și nevătămat de pe „câmpul de luptă” spre a prezerva sămânța prețioasă a napoleonilor din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic. Cum însă minerii pusesră filtre pe drumuri, gloriosul strateg s-a asuns apoi într-un coteț de găini al unei gpospodării. Când l-au scos de acolo plângea de ți se rupea inima și-i îi tremurau mâinle țipând: „Nu da mă, că-s bătrân, bolnav și am copiii!!!” Câțiva ani mai târziu a fost decorat pentru serviciile inestimabile aduse patriei de președintele țării cu nu’ș ce cruce de cavaler a Stelei României… A trecut desigur în rezervă cu „onoare”… Practic pe ghiftuirea ăstora se duce bugetul apărării unei țări a cărei armată pare echipată de prin muzee. Nu m-aș mira ca prin rezerva strategică să mai fi rămas și niscai sulițe ale răzeșilor lui Ștefan cel Mare. Noroc că avem „cadre” și „generali” să facem baraj pe Dunăre din ei…

  3. Mircea M. Cociu spune:

    O întrebare pertinentă la care, în primul rând, ar trebui să răspună toți președinții post-decembrie 1989. Acum, însă, Iohannis va trebui să dea seamă! Nu va da, măcar pentru că și-a dorit să fie prim-ministru… Și că, neavând o altă ofertă, promițătoare, din partea dreptei, care să acceadă în funcția de la Cotroceni, eu, cel puțin, îl voi vota. Ca și în 2014, căci Ponta trebuia oprit.

  4. Ursul Bruno spune:

    Tot nu ati inteles nimic de 30 de ani , presedintele Romaniei nu poate interveni in politica tarii decat declarativ apeland la bunul simt, responsabilitate si cinste.
    Programele lansate sunt o “foaie de parcurs” pt. guvern si parlament iar daca aceste instutiii ale statului sunt ocupate cu rezolvarea altor probleme, ghinon !! pr romani.
    Puteti scrie 100 de scrisori presedintelui si tot nu se va putea clinti nimic atata timp cat conflictul politic intre presedinte, guvern si parlament este deschis.
    Aceste pozitii sunt infantile si denota lipsa intelegerii realiatilor politice romanesti in care actorii principali sunt in acesta ordine, parlamentul, guvernul iar la umrma de tot presedintele. Nu v-ati pus intrebarea cum ar fi arat politica romanesca cu un presedinte psd-ist si un guvern/parlament cu majoritate PNL+ restul ?

    • Octavian spune:

      Cititi va rog mai atent articolul, autorul face referire strict la documente sau reponsabilitati ale Administratiei Prezidentiale sau ale CSAT-ului.

      • Ursul Bruno spune:

        Un fost militar crtica sistemul din care a facut parte pe timpul presedintelui Basescu, de atunci nu s-a schimbat nimic fundamental in armata romana.
        Armata este supusa intr-o democratie controlului parlamentar si al legilor, presedintele neavand nici un instrument prin care ar putea schimba ceva,
        Presedintele este un “caine de paza” fara dinti si nu isi poate impune vointa daca nu exista consens intre actiunile sale si cele ale guvernului / parlamentului.
        Institutia prezindentiala este de 3 mandate, de 15 ani intr-un conflict continuu atat cu guvernul cat si cu parlamentul, a fost optiunea electoratului si expresia votului al acestuia care din lipsa simtului politic a ales cum a ales.
        Poate de acum inainte treburile se vor indrepta si conflictul se va inchia insa tot numai in conditiile in care electoratul este dispus sa aleaga in acest sens.

      • Iordache Olaru Olaru Iordache spune:

        O precizare necesara pentru care va multumesc.
        Pentru detalii a se citi si: http://www.contributors.ro/editorial/mai-exista-control-democratic-al-organismului-militar/

        • Ursul Bruno spune:

          Tot ce se intampla in armata este urmarea actiunilor politice ale celor care conduc Romania, parlament, guvern si presedinte, ordinea este voit aleasa un functie de importanta institutiei enumerate.

  5. Harald spune:

    A fi lider nu se învață nicăieri, e din naștere sau nu e deloc.

    • eu****** spune:

      Pana si liderii mai invata, dar este drept doar din cand in cand…

      INtr-o lume intr-o continua transformare ai mereu nevoie de noi invataturi si decat sa le iei pe propria piele lectiile mai bine citesti sau asculti pe unul care stie despre ce vorbeste. Parerea mea!

      • Harald spune:

        Au și liderii de învățat una-alta, dar comportamentul de lider nu se poate învăța, asta era ideea.

  6. eu****** spune:

    Finalul este absolut!

    Presedintele in exercitiu este o persoana slab pregatita dar ceea ce il tine pe linia de plutire este discretia – tacerea in acest caz i-a adus mai multe decat daca vorbaria… – si abilitatea de a se mula perfect pe un inters sau pe un alt interes. Incearca sa dezvolte o coloana vertebrala dar aceasta, de obicei, nu poate sa fie sustinuta decat cu ceva mai multa minte, mai ales cand te afli pe pozitii de mare anvergura…Deci, nu am ce sa ii cer sau ce sa ii reprosez! Este un Dancila 2 masculin – intr-o forma mai evoluata, mai slefuita.

    In ceea ce il priveste pe generalul Ciuca este un excelent organizator, o minte iscusita dar are cateva lipsuri – numai cateva: nu a inteles ca armata va trebui sa gestioneze si un buget si nu poate sa vietuiasca decat intre sumele alocate si aceastea trebuiesc cheltuite cu cap, si a lasat unor politici puterea de a decide in locul sau – ceea ce este bine, dar poate sa fie si rau…Cred insa ca isi cunoaste foarte bine intinderea plapumii – si asta conteaza enorm intr-o tara cu bastinasi lipsiti de un minim bun-simt.

    Nu vad o problema legata de faptul ca dl. Ciuca va conduce Ministerul Apararii – insa are extrem de multe de invatat si problema in RO este ca trebe sa gasesti pe cineva in ro, sau in afara ei, ca sa te invete mai multe… Mintea dl. Ciuca este deschisa si receptiva – ceea ce este mare lucru – deci are sanse de a gestiona excelent Ministerul Apararii.

    In rest sunt in maxim acord cu observatiile autorului.

    Si as mai spune: Lideri, Lideri dar cu ceva minte si bun-simt la purtator – asta lipseste in RO

  7. F. P. spune:

    Am intentionat sa bifez lectura fara un comentariu. Dar m-am razgandit la ultima idee, la care adaug o distinctie terminologica. Am vaga impresie ca Steve Jardin, profesorul de la Harvard, mentionat de autor, ar confunda politicianul cu politicianistul. In plus, ca ar reduce liderul la prerogativa de a da ordine executive. Si pentru a intelege de ce sunt critic cu ultimele doua profiluri liderologice, cred ca incadrabili in ele ar fi, fara echivoc, Donald Trump si Klaus Iohannis. Cu tot ceea ce ei fac in politica, incepand de la lipsa lor de viziune si tensiunile disruptive pe care cei doi politicianisti le genereaza, fiecare in sistemul lui de referinta. Asta, ca sa vorbim si pe concret, nu numai pe principii.

    Politicianul este un vizionar, care vede cu mult inaintea celorlalti in viitor, un intuitiv si un anticipator fara gres, si, bineinteles, un hiperlucid, fara de care celelate nu ar fi posibile. Cu asa ceva te nasti, este o chestiune de influente cosmice, cred, in harta natala. Aceste capacitati sunt si educabile, pe ele se adauga si achizitii ulterioare, dar rolul determinant in varfurile de excelenta, de genialitate daca vrem, nu vin din cele dobandite, ci din dotarile din nascare. Nicolae Titulescu, de pilda, a fost un gigant al geopoliticii si diplomatiei, care a vazut beneficiul imens si inegalabil al apropierii de un colos geopolitic, comparativ cu ceea ce oferea orice alta alternativa geopolitica, dar aflata la mare departare. Dezastrul care a venit din contrazicerea sa de catre regele Carol al II-lea, probabil un pigmeu politic sau poate prea legat de interesele care veneau din genealogia sa, carora le-a dat prioritate in dauna celor romanesti, nu au intarziat sa apara. Iar acel dezastru nu a putut fi reparat pana azi, inca ne urmareste ca un blestem. Sa facem un exercitiu de istorie contrafactuala “Ce ar fi fost daca (…)? Mai bine nu, sa-l faca fiecare, individual si neauzit…

    Politicianistul e un profitor si un incurca lume, el vine in politica sa se imbogateasca. Daca-mi este permis un non-exemplu pentru aceasta speta, de la altii, desi avem si noi, Lenin a fost un vizionar fenomenal, cu o capacitate de sacrificiu pe masura, care a venit sarac in politica si a plecat sarac din politica si din aceasta lume. Politicianul este un integrator societal, un balantator si proportionator in alocarea resurselor si directionarea efortului principal. El stie sa asculte, sa distinga si sa priceapa ceea ce altii nu aud, nu vad si nu pricep. Este o mare arta sa imparti niste resurse determinate la cerintele, de obicei supraevaluate, ale tuturor domeniilor. Chiar daca, sa zicem, cultura tipa mai elevat, mai importante si de luat in seama sunt tipetele razboiului si economiei, in caz de criza militara sau economica. Desi a fost o personalitate politica si culturala, sef de partid conservator si cu contributii junimiste fondatoare, germanofil si germanofon, P.P. Carp nu a fost un vizionar. In Consiliul de Coroana de la Sinaia, din 21 iulie 2014, a fost un opozant acerb al alaturarii Romaniei la Antanta. Cred ca din oportunism fata de regele Carol I. Dupa parerea mea, PP Carp a spus o idiotenie absoluta prin fraza “Romania are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”. Nemaivorbind de lezromanismul sau aiuritor si inexplicabil, manifestat doi ani mai tarziu, la un nou Consiliu de Corana, pe 14 august 2016, care a decis ca Romania sa intre in razboi de partea Antantei. Atunci, PP Carp l-a contrazis pe regele Ferdinand, cu cuvintele de trista memorie: “Ma voi ruga la Dumnezeu ca armata romana sa fie batuta!”. Ce am fi fost astazi, daca am fi intrat in WWI de partea Puterilor Centrale? Noroc cu prim-ministrul liberal Ion I. C. Bratianu, un vizionar care vedea mai departe decat PP Carp orgoliile si interesele personale, si cu regele Ferdinand, un alt vizionar si lucid, spre deosebire de predecesorul sau.

  8. man of war spune:

    cred ca sint o mina de oameni, in special tineri, care pot fi numiti militari si stiu sa tina o arma n mina. sint cei care au fost in irak si afganistan. restul sint sobolanii de birou cu burti proeminente si cefe late (la fel ca tovarasii lor de arme din militie). te intrebi cum a rezistat ceausescu un sfert de veac, cum de romania a fost mai apoi si mai sever umilita si jefuita cu atitia razboinici si justitiari cu lefuri grase. parerea mea : toate scursurile ce “au servit” statul bolsevic inainte de 89 (de la apv isti, militieni si pina la justitiari – pilonii oricarei dictaturi) trebuiau trimise acasa c un sut in fund nu cu pensii speciale. abia atunci am fi putut vorbi de o romanie normala.

  9. https://www.youtube.com/watch?v=r0m_h0p-Dbw spune:

    Generalii nu sunt Lideri, daca asta va intereseaza – cu exceptia lui Napoleon, care si-a subordonat armata – generalii nu ajung Lideri in societatile civilizate si democratice.
    Daca pot deveni lideri in state civilizate, dezvoltate, prospere si democratice?
    Putin probabil.
    (Lenin era un Lider, insa el nu ar fi avut cum deveni vreun Lider pentru britanici, iar Hitler nu ar fi avut cum sa acceada la putere fara sa se fi indeplinit toate acele conditii)
    In Romania, in cel mai sarac, inapoiat si fara viitor stat din Europa codus pe cai gresite de postceausisti modificati genetic de rusi inca de pe vremea lui Tudor? ar putea fi posibil, daca n-am fi in NATO-UE, ca un nou ceausescu sa devina general, mai degraba, decat un general sa devina PRESEDINTE sef de partid!

  10. ihornea spune:

    Pornesc de la două realități care mă conduc la concluziile ce le voi înșira pe marginea acestor concluzii:
    1. nu voi scrie sub pseudonime, ca să îmi ascund identitatea sau să las cititorul să încerce să descopere cine oi fi (ca in cazul FP, care bănuiesc că este distinsul nostru coleg, ajuns in ierarhia militară până la gradul de locțiitor al șefului SMG, de altfel un foarte iscusit in ale leadership-ului, în general și în cel militar), mai ales că multe dintre comentarii dovedesc o „aplicare osebită asupra cestiunii”.
    2. cunosc autorul din 1987, când absolveam împreună Academia Militară (singura formă de învățământ militar care s-a consacrat prin calitatea procesului desfășurat, spre deosebire de ceea ce a urmat si mai ales cea ce avem in prezent). De atunci se impunea ca un continuator al fostei tradiții de șef de promoții, fiind batut „la o mustață” de un infanterist (alaturi de care am lucrat, de asemena in J5 al SMG), că asta era cerința zilei, ca regina bătăliei să fie fruncea.

    Si acum voi sublinia două lucruri:
    1. această necesitatea a procesului de analiză a apărării (Defence Review) a fost subliniată de către generalul Olaru din 2008, la o discuție la care a fost invitat de către președintele de atunci. Rezultatul a fost ca cei îndrituiți s-o aprobe s-au speriat și au băgat problema sub preș. Mai ales că, deși, tehnic vorbind, problema se rezolvă de către structurile S.M.Ap (SMG pe atunci), împreună cu Departamentul pentru politica de apărare, decizia derulării procesului este una eminamente politică. Idea unui Defence Review a fost prezentată de general, atunci, si comisiilor pentru apărare si securitate din Parlament, dar acolo „vidul” este profund, majoritatea celor care le compun fiind fără o pregătire militară solidă (colegii naționale de apărare), dar și total dezinteresați de fenomenul militar în România postdecembristă, iar rezultatul în practică este pe măsură.
    2. Leadership-ul militar românesc veritabil l-am avut doar in timpul regalității, mai precis pe timpul lui Carol I si a lui Ferdinand (regi cu o solidă pregătire militară). Atunci, cei ce se școliseră in vestul Europei, reveneau acasă si aplicau ceea ce învățaseră și văzuseră acolo. Așa au fost generalul (mareșalul) Prezan, generalul (mareșalul ) Antonescu și alții (pe care, din considerente pur personale, nu am să-i enumăr). După, tot leadershipul nostru, de la ’48 încoace, s-a școlit, până în 1965-1966, la Moscova. După ’66 am avut un sfert de veac de școală în domeniul apărării, pur românescă, în care leadershipul în domeniul apărării a îmbrăcat, eminamente, caracterul regimului sub care a lucrat. Azi avem un mozaic americano-britanico-francez și german (cu inflexiuni si de la alte state europene membre NATO) care face greu de cristalizat o viziune despre care este locul și rolul generalului în mecanismul politic de luare a deciziei în problemele apărării. Și asta, mai ales, în problema bugetului alocat ( 2% ). Alocarea s-a făcut, s-o spunem clar, nu pentru ca politicienii români au tras concluzia după un Defence Review, așa cum au făcut-o cei polonezii, ci pentru că ne-a zis-o Trump.
    Acum poate că avem mai clar ceea ce s-ar fi impus să facă dl. Ciucă pe timpul cât a fost general (ajungând la demnitate de patru stele doar că a jucat „cartea președintelui” in luptele politice in care Johannis a implicată AR la nivelul de miniștrii) și de aceea putem să înțelegem „unde bate” generalul Olaru.
    Nu vreau să mai subliniez decât subtilitatea celor spuse de autorul articolului comentat, când vorbește de legile care reglementează activitatea pe line de personal în AR, unde ar fi de scris o sagă întreagă, începând cu primele desființări de structurii în AR și primele disponibilizării, care, ulterior, au impus un procedeu ptr disponibilizați, ulterior ca regulă. Cei îndrituiți să facă o „after action review” in MApN, sper s-o facă prin 2100, 2150, când AR va fi cu totul și cu totul altceva decât ceea ce e azi: un teren al luptei politice neloiale, plină de dedesubturi murdare care culminează (lupta) cu „vopsirea” (așa cum si articolul lasă a se înțeleagă) lui Cică în politician. Ceea ce cred că uită să sublinieze autorul (și poate o va face dl. gl. Olaru într-o imediată și următoare postare pe Contributors) este că trecerea de la statul de militar de carieră la cel de politician de profesie a unuia școlit in SUA, la înaltele ei școli militare este greu de conceput, dacă nu chiar imposibil, lăsând în urmă întrebarea: CE A DEVENIT DL. N. CIUCĂ DUPĂ TRECEREA ÎN REZERVĂ ȘI ÎMBRĂCAREA HAINEI DE POLITICIAN, CĂ POLITICIAN ÎN NICI UN CAZ, NU?!! (sunt două exemple care au precedat „cazul Cică” în AR, ce ar putea fi folosite; eu nu le numesc pentru respectul ce-l port instituției numită ARMATĂ, unul din pilonii de bază (stâlp al puterii după filozofia greacă) ai fiecărei societăți în parte, care poate fi un instrument al politicului, dar care niciodată nu i se poate substitui).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Iordache Olaru


Iordache Olaru

Absolvent al Liceului Militar, al Scolii militare de ofiteri activi de artilerie, sef de promotie, al Academiei Militare si Colegiului National de Aparare. Trecut in rezerva in an... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)