Home » Global / Europa »Media / Tech »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Intre “retelele sperantei” si “explozia mamaligii”

Dan Pascariu noiembrie 19, 2015 Global / Europa, Media / Tech, Opinie, Societate/Life
2 comentarii 1,362 Vizualizari

In urma tragediei de la “Colectiv”, romanii au iesit din nou in strada, intr-un numar impresionant, protestind impotriva clasei politice, a coruptiei elitelor, a ineficientei institutiilor statului, solicitind demisia guvernului Ponta si instalarea unui guvern de tehnocrati. Au fost proteste similare celor din ultimul sfert de veac, aparute in momentele in care “mamaliga romaneasca a explodat”. De data asta, protestatarii s-au mobilizat si organizat pe retelele de socializare, au alcatuit documente cu revendicari si au facut chiar propuneri de ministri. Ulterior, reprezentantii “strazii” au fost invitati de Presedinte la consultarile cu societatea civila. Miscarea recenta se incadreaza generic in categoria “revolutie Twitter”!

In acceptiunea actuala, termenul de “revolutie Twitter” se refera la diversele miscari de protest din ultimii cinci-sase, in mai multe parti ale globului, care au fost coordonate prin intermediul retelor sociale, Twitter si Facebook, pentru planificare, mobilizarea participantilor si popularizare in intreaga lume. In aceasta categorie intra miscarile din tari cu regimuri autoritare, Iran, Tunisia, Egipt, Libia, Siria, Yemen, Rusia, Turcia, dar si cele din democratii liberale, “Occupy” in SUA, “Indignados” in Spania”, “Aganaktismenoi” in Grecia, sau “Indignati d’Italia”.

Recentele proteste din Romania, dupa evenimentul din “Colectiv” pot fi incluse in aceasta categorie, care presupune miscari spontane, neviolente si fara lideri.  Revolutiile de tip Twitter au trei elemente comune: sunt concentrate in jurul generatiei tinere, sunt declansate, mobilizate si intretinute prin retelele sociale si cer schimbarea aranjamentelor politice si sociale existente, pe care nu le mai considera juste si legitime (am dezvoltat subiectul intr-un articol anterior).

Fara indoiala, insa, ca exista o mare diferenta intre miscarile populare de protest din tarile cu regimuri autoritare si cele din democratiile liberale. In tarile din prima categorie, in pofida regimurilor autoritare stabile, care nu permiteau partide politice de opozitie si  controlau strins societatea civila, au avut, totusi, loc schimbari sociale importante, iar noile clase de mijloc au inceput sa manifeste frustrari fata de lipsa de libertati politice si economice.

Cu numai doi ani in urma, miscarile populare din piata Gezi, din Istanbul, dadeau impresia ca au schimbat in mod fundamental peisajul politic al tarii, iar rezultatul alegerilor parlamentare din Turcia, din iunie, pareau sa confirme acest lucru. Insa rezultatele alegerilor de saptamina trecuta, au scos in evidenta fragilitatea acestui succes. Strategia confrontationala a presedintelui Erdogan, concretizata in victoria partidului sau, a pus la indoiala, cel putin pentru moment, impactul real al miscarilor de strada.

Acelasi lucru s-a intimplat in Rusia. Protestele uriase din iarna lui 2012, de la Moscova, au dus nu la slabirea guvernarii presedintelui Putin, ci la consolidarea puterii acestuia. Peste tot unde te uiti, esecul acestor “revolutii Twitter” pare sa fie total (cu exceptia partiala a Tunisiei). Cea mai tragica este “Primavara Araba”, in urma careia au ramas razboaie civile in Siria, Libia si Yemen si recrudescenta autoritarismului in Egipt, stat in care oportunistii au profitat si au deturnat revolutia.

Probabil ca, prin consecinte care ne afecteaza si pe noi, dezastrul cel mai mare a fost in Siria, unde esecul miscarilor de protest a avut ca rezultat peste 250.000 de victime, milioane de refugiati care invadeaza Europa si, cel mai grav, crearea, intr-un vacuum de putere, a statului islamic ISIS, care se dovedeste deja cea mai mare amenintare terorista pentru lumea occidentala.

Se pune intrebarea: de ce a crezut Occidentul ca aceste “revolutii Twitter” vor avea succes? Mai intai, pentru ca multi si-au imaginat ca imitarea practicilor si principiilor din tarile occidentale reprezinta drumul garantat catre succesul democratic. De fapt, una dintre marile probleme ale guvernelor din tarile in curs de dezvoltare este ca s-au angajat in ceea ce economistul Lant Pritchett numeste astazi “mimetism izomorfic“, iar Titu Maiorescu definea, in vremea junimistilor, drept “forma fara fond”. Este vorba despre copierea formelor exterioare ale guvernelor din tarile dezvoltate, fara insa a fi in masura sa inglobeze sau sa replice si substanta care sa duca la rezultatele pe care acestea le obtin in diverse domenii precum educatie, sanatate s.a.m.d.

O alta cauza este naivitatea Occidentului, atit la nivelul oamenilor politici, cit si la nivel academic. Multi considera ca sistemele politice responsabile au mecanisme de autocorectie pentru a preveni decaderea: daca guvernele nu performeaza sau elitele corupte captureaza statul, non-elitele pot, pur si simplu, sa voteze eliminarea lor de la conducerea treburilor tarii. Desigur, exista momente in istoria democratiei moderne cind acest lucru s-a intimplat intocmai. Dar nu exista nici o garantie ca aceasta auto-corectie va avea loc, deoarece non-elitele sunt fie slab organizate, fie nu-si inteleg in mod corect propriile interese. In plus, adesea, conservatorismul institutiilor face reforma extrem de dificila.

Nu trebuie uitat, apoi, ca institutiile reflecta tipul de civilizatie si valorile culturale ale societatilor in care functioneaza, si nu este deloc sigur ca ordinea politica democratica din Occident poate fi transplantata si inradacinata cu usurinta in contexte foarte diferite din punct de vedere al civilizatiei si culturii. Majoritatea oamenilor care traiesc in tarile dezvoltate, stabile si bogate, habar n-au cum au ajuns acolo. Lupta pentru a crea institutiile politice moderne a fost atit de lunga si atit de dureroasa, incit oamenii care traiesc in statele industrializate sufera acum de o amnezie istorica cu privire la modul in care societatile lor au propasit. La urma urmei, democratiilor liberale le-au trebui aproape 200 de ani ca sa ajunga la nivelul de azi.

O alta intrebare este: de ce au esuat, cel putin deocamdata, “revolutiile Twitter” din aceste tari? In primul rind, din cauza coercitiei si manipularii din partea unor state care si-au folosit aparatul represiv si propagandistic la maximum.

Si era evident ca astfel de proteste erau de natura sa polarizeze societatile, intre cei care doreau schimbare si cei care se multumeau cu status-quo-ul greu de suportat, dar stabil. Astfel, in Iran, Rusia si Turcia, cele care au profitat de polarizare au fost “partidele stabilitatii”, in dauna “retelelor sperantei”, asa cum inspirat le-a numit un comentator. De aceea, in tarile mentionate, disruptiile politice si sociale create de protestatari n-au rezultat in mai multa democratie si pluralism, ci intr-o consolidare in jurul statului si a liderului autoritar, care a exploatat  cartea nationalista.

In democratiile liberale, desi au contestat sistemul politic si economic actual, protestele s-au indreptat mai degraba impotriva inegalitatii economice si de sanse, a coruptiei elitelor, a ineficientei institutiilor statului si a masurilor de austeritate, pe fondul crizei. Mai toate, insa, au avut un lait-motiv in privinta nemultumirilor fata de clasa politica.

Miscarile care cer resetarea clasei politice sunt binevenite, in masura in care atrag atentia  asupra deconectarii acesteia de asteptarile societatii. Dar, duse la extrem, ele pot cadea victime ideii ca organizatiile apartin trecutului si ca retelele reprezinta viitorul, ca statele nu mai conteaza si ca spontaneitatea este adevarata sursa a legitimitatii… Si astfel, miscarile de protest risca sa plateasca, in final, pretul pentru etosul lor anti-institutional.

“Distrugerea creativa” este un concept important in business, preluat in comunitatea tehnologica sub forma “inovatiei disruptive”. Dar societatile nu sunt formate doar din antreprenori si inovatori si, cel mai adesea, cererea de schimbare continua poate duce in final la contrariu, respectiv la cerere pentru stabilitate. In Rusia si Turcia, protestatarii n-au inteles acest lucru. In schimb, Putin si Erdogan au priceput si au asteptat rabdatori pina la momentul potrivit, pentru a-si reafirma puterea.

Ideile si strategiile pentru schimbari sociale sunt modelate de experientele istorice si nu de tehnologii, care nu sunt altceva decit instrumente. Se poate demara si intretine o revolutie pe Facebook, dar nu se poate face un guvern pe Facebook. In schimb, se pot organiza partide care sa obtina un impact semnificativ in alegeri folosind inteligent retelele sociale.

Într-o democrație reprezentativă, majoritatea cetățenilor câștigă dreptul de a guverna prin intermediul partidelor care s-au bucurat la vot de cea mai mare încredere. Într-o democrație participativă, minoritățile, de orice natură, trebuie sa fie ascultate si respectate, insa ele nu pot nici conduce guvernul, nici impune agenda. Faptul ca o parte semnificativa a populatiei nu se mai considera reprezentata este cu totul altceva si, in acest sens, mobilizarea sociala este benefica in masura in care poate duce la schimbari politice. Aceste schimbari se pot materializa prin crearea de noi grupuri care solicita participare la  sistemul politic, dar numai in cadrul regulilor constitutionale, care sunt singurele ce pot regla conflictele de natura politica.

Revolutiile, indiferent ca sunt pe Twitter, Facebook sau baricade, au o viata (de)finita, nu pot fi perpetue si trebuie sa se incheie intr-un fel sau altul. Din acest motiv, pentru miscarile de protest din Romania (dar si din alte tari) nu exista decit doua variante din care sa rezulte o finalitate pozitiva, si amindoua presupun ca participantii sa se “murdareasca”, intrind in mod direct in politica: fie sa se inscrie in actualele partide mari si sa incerce sa le transforme din interior, fie sa formeze noi partide cu care sa intre in parlament, facind “un alt fel” de politica. Amindoua cer, insa, rabdare, perseverenta, organizare, mai putina pasiune si emotie si mai multa ratiune si logica. Si asta pentru ca, in timp ce emotiile motiveaza, logica este cea care convinge.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. man of war spune:

    aveti dreptate cu “mimetismul izomorfic“
    vad ca sinteti bancher, o meserie onorabila ca oricare alta atunci cind e bine facuta, cu onestitate.
    pina a intelege “retelele sperantei” si “explozia mamaligii”, n ar fi mai util (din postura Dvs de bancher) sa le explicati conationalilor cauzele care au dus la devalizarea bancilor romanesti (in procesul “tranzitiei”) sau bula imobiliara care a distorsionat drastic o piata care nu mai avea nimic de a face cu liberalismul autentic ? cum explicati Dvs faptul ca escrocheria imobiliara romaneasca desi izbucnea mai tirziu ca n alte locuri, n a fost prevenita ? Adevarul e “sistemic” domnule ? iar cind banca “sistemica” nu poate fi impiedicata sa si pacaleasca clientul, care i rolul “regulatorului”?

  2. dana eugenia spune:

    domnule pascariu – nu sunteti asociat cu “adevarul absolut” nici in materie de activitate bancara (indelungata) nici in materie de drept penal :)

    …asta cu “incepea cariera” de tinar absolvent in Banca Romana de COMERT EXTERIOR in anul 1973 m-a dat gata …

    va multumim din suflet pentru fondarea facultatii particulare “IBR” datorita careia front-office-urile bancilor romanesti sunt pline de lucratori comerciali cu studii serale facute la IBR, care-si prind urechile in core-banking la cea mai neinsemnata operatiune de depunere numerar/schimb valutar :) … si asta e doar ce (mai) vad in banci, acum ….
    (la respectabilul interval de 10 ani dupa ce-am scapat “din sistem” :) )



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Pascariu Dan


Dan Pascariu

Dan Pascariu este Preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)