joi, martie 28, 2024

Învățământ online. Despre frustrări și alte lucruri, în contra părerii generale

Sunt, probabil, printre cei pe care pandemia i-a prins pregătiți, devreme ce lucrez de acasă de ani buni; e drept că nu aveam provizii de drojdie dar se pare că nu a fost o problemă chiar așa de mare în final.

Bineînțeles, fiecare meserie are specificul ei și unele sunt mai adecvate lucrului online decât altele. Despre IT-iști se spune că oricum sunt un pic antisociali, deci prezența la birou înseamnă doar niște cafea în plus din banii firmei.

Însă acum aș vrea să vorbesc un pic despre învățământ.

Învățământul e o activitate complicată; nu știu dacă v-ați pus vreodată problema în felul ăsta, dar practic învățământul este o refacere pe scurt a aventurii cunoașterii umane, de la origini până în zilele noastre. E o poveste a acestei călătorii, și, la fel ca la toate poveștile, contează și frumusețea intrinsecă dar contează și talentul povestitorului. Shakespeare jucat de actorii de la Național nu e chiar la fel ca cel jucat de elevii din clasa a noua de la liceul de engleză din Craiova (dacă există așa ceva). De asta sunt de acord că învățământul online, comparat cu cel „offline” e o pierdere.

Din păcate, nu suntem puși între a alege online și offline, ci online sau nimic.

Nu e o surpriză că, în ciuda nenumăratelor proiecte pe fonduri europene și nu numai, ajunse în buzunare pe care le cam știm, legate de metode moderne de învățare online, momentul zero al închiderii școlilor ne-a prins complet nepregătiți. Nu putea fi altfel, pentru că de fapt corpul profesoral în ansamblul său este un organism social extrem de conservator. Comparați numai programa de învățământ actuală cu cea din 1970 și veți vedea că în ciuda nesfârșitelor „reforme” programa a rămas identică și include până și experimentele nefericite ale epocii elanului ceaușist ( una din obsesiile mele este „teoria mulțimilor” introdusă la clasele mici în ciuda oricăror recomandări pedagogice)

Aici se impune o paranteză: în viziunea mea învățământul trebuie să fie un pic conservator, în ciuda opiniilor destul de răspândite. Tocmai pentru că elevul de azi e cetățeanul de peste 10-15 ani iar moda zilelor noastre e destul de probabil că va trece până atunci, cred că școala trebuie să se mențină la valorile universale și perene, în dauna celor moderne și trecătoare. Dar, ca de obicei, trebuie o măsură în toate.

Din cauza asta am văzut cumva acest moment ca pe o oportunitate. Cum am fost și eu acel tip de student care își scria lucrările în ultima zi, tipologia de „geantă latină” cea mai răspândită pe la noi, nu mă așteptam ca învățământul să se înhame la această sarcină decât de nevoie și în ceasul al doisprezecelea. Suntem în ceasul al doisprezecelea ( și un sfert) deci dacă suntem în viață, trebuie să ne facem temele.

Peste tot am văzut că preocuparea există ( chiar și la școala copiilor mei) chiar din primele zile ale carantinei. În mod neorganizat, profesorii s-au străduit să le trimită filmulețe, materiale, chiar fișe de lucru scanate. După un timp am început să sesizez și o formă de organizare, inclusiv solicitarea de liste cu posibilitățile elevilor ( au/n-au Internet, au/n-au computer,tabletă). Lucrurile par că merg cumva spre bine, în stil românesc. Nu sunt românii cei mai organizați din lume, dar cumva reușesc până la urmă; cum organizarea propriu-zisă ne va mai lua o sută-două de ani, trebuie să ne mulțumim cu acest ritm și eventual să facem și noi ce putem să îl grăbim.

Simultan au început „cârtelile”. Evident că e greu să te muți online, iar când o faci în asemenea condiții e și mai greu. Mai simplu e să demonstrezi că e imposibil.

Cea mai des invocată problemă, cel puțin în cercul meu de prieteni, dar și prin presă, e cea a excluziunii sociale. Evident, o parte din elevi nu au acces la Internet (adevărat), nu au calculator ( rar, dar adevărat) sau smartphone ( aproape fals).

Problema excluziunii este reală, chiar dacă s-ar putea ca într-un stat fost socialist problemele să se pună altfel. Însă reversul medaliei este că cei care nu au calculator s-ar putea să fie în mare parte tot dintre cei care provin din familii defavorizate, care nu ajung nici la școala „offline”. Practic ei erau excluși de dinainte de pandemie; excluziunea nu îi afectează cu nimic în acest caz. Iar dacă cineva se hotărăște să facă totuși ceva pentru ei, cred că ar fi potrivit să înceapă cu niște anchete sociale.

Am crescut la țară, într-o familie „favorizată” (părinții mei erau profesori. Fac abstracție de aspectele „luptei de clasă”, care mi-au afectat familia dar în ‘70 când am fost eu școlar nu prea mai operau). Din punctul meu de vedere, excluziunea (pentru că da, există discriminare între sat și oraș, iar în comunism era probabil mai mare decât acum) s-a petrecut cu totul altfel decât în acest scenariu. Eram un copil normal cu pasiuni normale. Una din pasiunile mele era electronica ( în general mi-a plăcut să meșteresc tot felul de lucruri, am mai povestit asta, nu reiau). Și cea mai mare frustrare era că magazinul din sat nu vindea piese electronice. Aveam prin pod o colecție de reviste „Racheta Cutezătorilor” ( revista își sistase deja apariția în anii când am început eu să meșteresc) cu tot felul de lucruri interesante, aeromodele ( am construit unul, aproape toate celelalte necesitau „lemn de balsa” care nici el nu se găsea la magazinul sătesc),rachete, și multe montaje electronice.

O a doua frustrare era că nu prea aveam cu cine discuta toate astea. Abia prin clasa a cincea am reușit să îmi fac un prieten care avea cât de cât preocupări comune ( venise de la o altă școală primară din sat). Cred că din generația noastră am fost singurii care au mers la studii superioare.

O a treia frustrare aveam să o înțeleg mai târziu, era lipsa profesorilor de limba engleză. Societatea românească din anii ‘70 începea să se deschidă ( de fapt deja începuse refluxul, dar pentru că fenomenele sociale sunt mai lente, noi încă percepeam deschiderea) și limba engleză începuse să înlocuiască limba rusă mai peste tot. Însă tot nu erau destui profesori, așa că practic lumea școlară s-a împărțit în „orășeni” și „țărani”: predarea limbii engleze s-a făcut mai întâi în orașe. Peste deficitul firesc de profesori a apărut și ideea predării a două limbi străine, care l-a accentuat și mai mult. De fapt la Mârșani aveam doar profesori de franceză, doar că era imposibil să găsești un vorbitor de engleză care să suplinească „a doua limbă străină”; cum în anii ‘50-60 se învățase rusă, singura soluție era să găsești un suplinitor pe rusă. Problema asta a durat atât de mult încât în anii ‘90, exasperați, părinții au plătit o profesoară din Craiova pentru a preda (suplimentar) elevilor din sat limba engleză. Poate să pară ceva mărunt, dar nu uitați că mai departe, și la liceu, și chiar la facultate grupele se alcătuiau pe criteriul limbii străine. Deci lipsa profesorilor de engleză la țară ( și prin cartierele mărginașe ale orașelor) a generat „clase de țărani” și „clase de orășeni’ și în liceu și în facultate. Ceea ce azi s-ar numi discriminare.

De ce am povestit toate astea? Pentru că mie învățământul online, și în general educația online mi se par, dimpotrivă, incluzive. Dacă aș fi copil, azi, mi-aș putea comanda piese electronice de la „Adelaida” din Craiova ( scuzați reclama, e dezinteresată, doar pentru culoare locală) și probabil aș avea cont pe „forumul electroniștilor”. Aș putea să particip online la niște cursuri de engleză, poate chiar de la Londra, fără să mă mai preocupe întrebarea fundamentală dacă Ada doma sau ne doma.

(deși nu am nimic principial cu limba rusă, dacă nu vă dăunează, învățați-o).

Da, desigur, cineva va rămâne în urmă. Asta e o problemă asupra căreia putem medita. Pentru că e ușor, dar neadevărat, să credem că doar condițiile economice sunt cele care determină excluziunea. Din punctul meu de vedere trăim într-o țară pe care au construit-o, cu tot ce are ea mai bun, niște copii de desculți. Dacă ei, care erau mai excluși decât e cel mai exclus copil contemporan, au reușit să treacă peste asta, înseamnă că pot și cei de azi.

Mi se pare mai ușor și mai ieftin să duci 20 de calculatoare într-un sat sărac și o celulă 4G ( o scutire de impozit modică pentru operatorii GSM ar rezolva treaba) decât să duci 4 profesori buni. Sigur, nu e la fel, dar e mai mult, mult mai mult decât nimic. (apropo, cam toate școlile au un laborator de informatică, acum stă nefolosit. Știu că probabil voi revolta niște contabili, dar calculatoarele astea ar putea fi oferite cu titlu de împrumut celor ce nu au. Sunt perfect conștient că o mare parte din ele nu se vor mai întoarce la școală, dar sunt la fel de conștient că dotarea laboratoarelor din nou, în toamnă, e o nimica toată.)

Deocamdată încă nu îmi e clar care e planul ministerului. Mesajele sunt confuze și oarecum contradictorii ( se va continua predarea online dar mediile se vor încheia cu două note. Care, cele de acum sau cele ce se vor da online?). O intervenție de la începutul carantinei m-a lăsat perplex: nu avem cadru legislativ pentru predarea online. Mă întreb atunci ce cadru legislativ avem pentru a plăti profesorii dacă nu ar exista predarea online. Între timp lucrurile au mai progresat, sper că vor mai progresa (presiunea părinților ar putea juca și ea un rol în asta). Pentru că, și dacă ratăm anul ăsta, dacă vom avea un sistem cât de cât funcțional el va putea fi folosit ulterior; și dacă e iarnă grea și se închid școlile, și pentru căpșunarul care are nevoie de un curs de limba spaniolă sau italiană ( poftim, incluziune) și de către puiul de agricultor care se visează cercetător la NASA sau, poftim, la Măgurele. Dacă asta vi se pare puțin lucru…

Distribuie acest articol

106 COMENTARII

  1. Daca va asteptati de la Anisie la un plan, mi-e teama ca veti fi dezamagit. Aceasta doamna ministru nu se pricepe la educatie absolut deloc, dar face tot ce poate pentru a da cat mai multi bani cadelor didactice si pentru a-i scuti de orice raspundere si de orice munca.

    Educatia romaneasca este doar un sir nesfarsit de ocazii pentru spagi diverse, sub obladuirea statului.

    ===

    In Romania, educatia on line nu este nici mai buna nici mai rea decat cea in prezenta. Este la fel de catastrofala.

    As sublinia partea buna a crizei coronaviruslui: incompetenta profesorilor in online a salvat elevilor un semestru. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi priceput mai bine.

    Discutia imi aminteste despre dezbaterea din NSDAP cu privire la „solutia finala” – au incercat diverse metode de ucidere in masa. La fel, discutam de fapt in mod ar fi mai bine sa tampim. sa cretinizam si sa imbolnavim tanara generatie a Romaniei: sa-i distrugem on line, sau off-line?

    Mai bine i-am plati pe toti profesorii sa stea acasa si sa lase copiii in pace („Teachers, leave the kids alone!”).

    • Fiind oaia neagră a unei familii de dascăli ( cam singurul care nu e dascăl de trei generații) n-o să vă dau dreptate, nu pot fi atât de categoric. Am mai scris-o și cu alte prilejuri: poate că 90% din învățământ e umplutură. Dar dacă învățământul îți oferă ocazia unei întâlniri, una singură, fie că e fizică sau limba latină, ori chiar educația despre mediu, și asta rodește, nu e în zadar. Doamna Anisie e profesoară și cunoaște lumea din perspectiva unui profesor, deci nu mă așteptam la prea multe, dar mă așteptam totuși să forțeze oamenii să își facă „cumva” orele, fie și pentru a avea motiv să își revendice salariul.

      • In lumea de astazi este in zadar.

        Educatia prin transmitere de cunostinte de la o persoana la o alta persoana este de domeniul trecutului. Am in alta parte cateva postari explicative cupinzatoare despre invatarea distribuita.

        Iar in Romania, avand in vedere ca doar 1 cadru didactic din 10 e util la ceva, e mai rentabil sa desfiintezi scoala cu totul. Scoala din Romania intretine o sumedenie de profitori, nu mai are nicio legatura cu educatia.

        Ce importanta are ca in 5 zile de scoala, un elev are 2 ore utile la ceva? Pentru ele plateste cu irosirea celoralate 28 de ore din saptamana respectiva. Daca scadem si temele (in aceeasi proportie absurde), rezulta capeste 90% din timpul de invatare este aiurea. Are vreo importanta ca e on line sau in clasa?

        O reforma a educatiei in Romania se poate face numai daca mediana veniturilor va scadea la 25% din cea ce acum si somajul va trece de 10%. Nici atunci nu sunt chiar sigur ca se va putea.

        Vreau sa spun ca modalitata de desfasurare a invatamantului – on line sau in persoana – nu are nicio importanta – este un detaliu nesemnificativ in Romania.

        • nu pot să spun că nu aveți în linii mari dreptate, însă „la ce bun să produci microprocesoare dacă doar 10% sunt bune”? Pentru că momentan nu avem altă metodă, cam ăsta e răspunsul, cel puțin la microprocesoare. Din păcate nu suntem în momentul în care să facem vreo reformă din temelii, neavând nici politicienii, nici situația politică locală sau globală favorabilă. Și mai stăm și închiși în case :) Problema oamenilor care așteaptă revoluțiile este că nu se știe niciodată când vin ( și ce te faci, dacă, vorba lui Brassens, ai murit pentru ideea greșită? ) . Între timp existența noastră se scurge, și constatăm că s-a scurs degeaba, așteptându-l pe Godot…

          • Spun ca e util sa fim constienti de tendinta educatiei. Nu cred insa ca putem sa o controlam, deci in acest sens nu va avea loc nicio revolutie. Pentru ca avut loc deja.

            Din aceasta perspectiva, efortul depus pentru a beneficia de ceea ce are loc sub ochii nostri aduce mai multe beneficii decat periajul calului mort si impaiat care este educatia institutionala actuala.

            Nimeni nu e mai orb decat cine nu vrea sa vada. Noi nu vrem sa vedem, ne e teama sa constatam ca experienta noastra personala in educatie nu mai valoreaa nici cat o ceapa degerata. Cui ii convine sa constae ca a devenit o frana?! Solutia e instantanee: auto-amagirea. „Scoala trebuie sa arate cum arata pe vremea nostra!”, „Scoala a facut oameni din noi!”. Toate astea… amagiri.

            Foarte multi sunt in faza de respingere a lucrurilor care nu convin („denial’). Sa privim adevarul in fata: educatia asa cum era ea organizata in urma cu 20 de ani nu mai exista decat pentru a da salarii si a reduce astfel cheltuielile din fondul de somaj.

            Pentru elevi, ea este toxica. Dar s-au invatat sa o evite, in fiecare cultura in alt fel, in fiecare familie in alt fel. De peste 10 ani, singura utilitate a scolii consta in a invata tinerii cum sa evite lucrurile inutile.

            Cum arata educatia de astazi in lume – am explicat in alte postari. Dar nu are absolut nicio legatura cu educatia oficiala, institutionala. In unele tari din Europa, guvernele s-au miscat si accepta, gradual ceea ce nu pot evita si nici opri. Putini inteleg de fapt despre ce e vorba, dar spre lauda acelor guverne, pricep cum sa actioneze.

            ===

            In cazul Romaniei insa discutia este poate prea avansata. La noi in educatie se fura (timp, bani, de toate) si asta e!

            Solutia individuala este deocamdata una singura: trimiterea copiilor si tinerilor la studii in strainatate. Si ar trebui sa fim lucizi: merg la studii si vor ramane acolo.

            • La pașopt s-au întors. Eu văd din ce în ce mai tare că apare o nouă generație care se va întoarce, și … pre mulți va popi :) Doar că e posibil ca noi să fim prea bătrâni atunci .
              Pe de altă parte, aș vrea să adaug că în vremurile noastre mi se pare că nevoia de îndrumare e și mai puternică (tocmai pentru că avem la dispoziție prea multă informație nestructurată). Aveți dreptate că școala, acum, nu e capabilă și nici nu e organizată în așa fel încât să poată să exercite rolul ăsta nou, de ghid, însă, încă o dată, târâș-grăpiș, se mai schimbă. Exact cum ziceți, copiii învață să o fenteze, profesorii la fel ( că încetul cu încetul se schimbă generațiile, cele noi sunt la fel ca și copiii) și până la urmă nu au la ce să ajungă decât la ceea ce trebuie.

            • @Mihai Badici Din pacate, multi dintre cei care comenteaza despre invatamantul la distanta o fac ( chiar daca cu bune intentii) fara sa cunoasca realitatea. Nici macar faptul de a fi predat punctual „la distanta” nu este relevant.
              Situatia este foarte diferita in functie de context: una este sa faci un curs-doua la distanta din diverse motive, alta este sa predai efectiv o materie pe o perioada lunga de timp, sa ai si grija evaluarilor ( o alta bataie de cap) etc.. Nu mai vorbesc de faptul ca diferentele sunt mari in functie de materia respectiva.
              Experienta din ultima perioada ( 5 saptamani de predare la distanta, dupa o saptamana de tatonare, organizare etc) spune ca nu este un succes, dimpotriva, Nici pentru elevi, nici pentru studenti si nici pentru profesori .
              Printre elevi si studenti, chiar si printre cei motivati multi s-au pierdut „pe drum” ( mai ales la anul intai de facultate, cei din anii mari reusesc ceva mai bine). Oricum, marea majoritate nu „voteaza” pentru cursurile la distanta, fie ele video, forumuri adecvate disciplinei respective, documente extrem de detaliate etc. De fiecare data compara cu cursurile clasice si spun ca diferenta este foarte mare.
              Cred ca ar merge bine pentru cativa studenti motivati si care lucreaza independent, desi si aici exista limite. Despre cei mici ( scoala primara, colegiu, liceu): toti vor sa reinceapa scoala normala cat mai repede.
              Toate aceste pareri ( din propria experienta) nu le spun neaparat pentru dvs, am inteles punctul dv de vedere, ci mai mult pentru cei care nu stiu ce inseamna concret invatamant la distanta, nu au trait niciodata aceasta experienta nici ca elevi/studenti , nici ca profesori. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca experienta respectiva este traita intr-un mare oras european, sistem informatic bine pus la punct in scoli si universitati, ajutor pentru elevii si studentii care nu au computer, imprimanta, dintr-un motiv sau altul etc.
              Imi imaginez situatia in zonele rurale din Romania.

            • Eu cred că experiența acestor luni va fi neprețuită. E clar că online ai un alt specific, nu poți să predai la fel ca offline ( eu dacă stau într-un call cu diverși parteneri /contractori mai mult de o oră ies cu capul vâjâind). Profesorii vor trage niște concluzii (măcar cei cărora le pasă), tocmai pentru că nu avem încotro. De asta aș și vrea să profităm de acest moment, pentru că dacă nu venea el soluția majoritară era simplă: „nu folosește la nimic, nu ne batem capul”.

            • eu ma gandesc ca tocmai dificultatile intampinate ar putea stimula, chiar in prezent, o mai buna activitate in echipa, cu mai multa interactiune de clarificare a unor aspecte neintelese sau subiective, cu evaluari la care elevii sa se poata baza pe orice sursa de informare la indemana (se exclude memorarea), cu teme si contributii individuale din surse alternative, cu punerea in valoare a personalitatii elevilor, care ar deveni niste mici cercetatori; ulterior, predarea la distanta (atat online cat si offline) ar putea ajuta la personalizarea a mai multor materii optionale, dincolo de limitarile orarului saptamanal de prezenta fizica;

            • „Mihai Badici spune:
              02/05/2020 la 12:35
              Eu cred că experiența acestor luni va fi neprețuită”

              In mod sigur este si o experienta pozitiva: fiecare persoana implicata a fost obligata sa se adapteze, sa se implice, sa gaseasca solutii etc. Dar este la fel de adevarat ca nu se poate trage niste concluzii realiste din aceasta experienta, data fiind situatia generala.
              Nu este o situatie normala, trebuie tinut cont de faptul ca se lucreaza in conditiii nu neaparat ideale: multi dintre profesori ( cazul meu) se ocupa si de copii si de organizarea temelor acestora ” la distanta ( si va sigur ca nu este usor) , au si diverse reuniuni tot „la distanta”, plus alte respeosnabilitati adminsitrative, sau stiintifice, nu mai vorbesc de partea de cercetare, majoritatea studentilor sunt acasa ” la parinti”, unii se ocupa de frati-surori ami mici, nu au conditii ideale de invatat, de multe ori sunt in zone in care internetul este capricios, este si stresul gandindu-te ca te imbolnavesti tu sau cineva din familie etc.
              Deci in mare, ramane o experienta dar intr-un context cat se paote de particular si nimic mai mult.

      • Teoria mulțimilor ?
        Sună savant, dar nu e.
        Am auzit adulți plângându-se de ea, nu am auzit niciodată copii.
        Amintita teorie încape pe e o pagină. Și, oricum, la clasele mici nu se prezintă toată.
        În jurul nostru sunt fel de fel de mulțimi (grămezi, grupuri, etc.).
        În matematică noțiunea de mulțime este frecvent folosită.

        • Nu e vorba că e pe o pagină; copiii de clasa a doua nu se plâng, ei învață ce li se dă. Vorbesc de faptul că orice tratat de pedagogie spune că învățarea se face prin trecere gradată de la concret la abstract, iar noi aruncăm niște noțiuni relativ abstracte ( reuniune, intersecție) în clasa a doua, deși nu sunt folosite în continuare, deci nu au un rol în desfășurarea procesului ( în continuare se învață tot adunarea, scăderea și înmulțirea) . A fost un experiment al anilor ’70 care nu a avut concluzii sau urmări și probabil nici sens. Se poate muta în clasa a cincea fără nici o urmare majoră, nu mai vorbesc că se poate muta în a patra noțiunea de suprafață, care e mai concretă și măcar are un sens, mai ales pentru agricultori :)

  2. Problema de baza a invatamintului online e motivarea elevilor. Sunt o multime de elevi, si eu am fost la anumite materii astfel, care viseaza, se uita pe fereastra in timpul cursului si doar atentionarea profesorului ii trezeste.
    La invatamint online lipseste asta, nu prea multi parinti sunt capabili sa suplineasca „joarda” profesorului. Poate la anii mici mai merge, dar de la liceu in sus e f. greu.

    Si aici, la nemti, se misca greu, nepoata-mea a inventat metode noi de a schmekeri.

    • și calculatoarele copiilor mei s-au stricat tocmai după ce au primit contul de google meet, dar se rezolvă până la urmă :). Problema atenției și a interesului e aceeași și la învățământul offline. Se mișcă greu, dar măcar va fi o lecție învățată, a doua oară va fi mai ușor. Eu pot să spun doar că în satul meu natal ( mărișor, 5000 de oameni la ultimul recensământ) nu mai sunt decât unul sau doi profesori localnici. În rest totul e improvizație, anul ăsta unul, la anul altul… Ca o comparație, în ani ’70 am avut o profesoară de franceză navetistă ( din două) și una de desen (una din cele mai plăcute experiențe, pentru că era pictoriță) , în rest localnici. Deci problema critică acum nu e a accesului la școală ( care arată incomparabil mai bine) cât la profesori…

      • V-ați întrebat de ce este problema despre care spuneți la profesori? Intr-o țară care a trimis in ultimii 30 de ani profesorul la marginea societății, cele mai mici salarii dintre bugetari, tinerii dascăli n-au fost deloc încurajați să rămână în învățământ cu așa salarii, apoi atitudinea părinților, finanțarea pe elev au făcut ca tineri cu adevărat talentați să nu dorească să lucreze în învățământ.

  3. „mie învățământul online, și în general educația online mi se par, dimpotrivă, incluzive…”

    Așa și este!

    În primul rând, consider util să precizăm că „invățământul online” este „învățământ la distanță”

    Or, în România, deși există învățământ universitar la distanță, el a fost denigrat ani la rândul, vorbindu-se despre el ca despre „jocuri la calculator cu Xși 0”. De cele mai multe ori denigrarea învățământului la distanță a fost din interese meschine, uneori a fost pur și simplu din stupiditate.

    Învățământul la distanță, atât universitar, cât și preuniversitar, este răspândit în statele cu distanțe mari între centrele universitare și locuințele cursanților. Și funcționează foarte bine, având un pronunțat caracter incluziv.

    Este vremea să lăsăm prejudecățile inepte la o parte și să învățăm rapid din experiența universităților românești și străine în domeniul învățământului la distanță.

    • Da, cred că suntem de acord. Cu toate astea, tocmai în cercurile „socialiste de catifea” se vorbește împotriva lui din cauză că persoane defavorizate nu ar avea acces. M-am gândit să spun părere mea, nu de alta, dar se pare că după ’70 încoace ne-am transformat într-o nație de orășeni, majoritatea opiniilor par că știu viața la țară din „Moromeții” și filmele cu Nea Mărin…

    • Eu am ținut școala la distanță înainte să apară internetul și PC. Chiar nu înțelegeam de ce trebuie să-mi pierd timpul pe acolo atîta vreme cît aveam manualele și puteam învăța singur. Profesorii, care mă puneau să-mi iau notițe atunci cînd recitau încă o dată la ore ce scria în carte, erau ofuscați că-s cam bagabont și d-aia tot liceul am rămas corijent la cîte două materii în fiecare an și tot timpul am stat sub amenințarea exmatriculării pe caz de absențe (rezolvate cu scutiri medicale false). Ca și atunci și în ziua de azi mă bucur enorm că n-am pierdut vremea pe la școală și mi-am văzut de treburile mele care erau mult mai interesante. La facultate am intrat învățînd după programă numai ce era în carte și am intrat fără probleme. Toată viața a trebuit să învăț și să dau teste și examene și am făcut asta tot singur, fără niciun profesor. Mai tîrziu, în viața reală unde era vorba de meserie și bani, veneau cu o valiză de cărți și ne spuneau ”bre, peste două săptămîni dați testele din astea șase manuale, cine trece mai departe mai are două săptămîni să le învețe și pe restul de trei și vine examenul final”. O lună pentru nouă manuale, teste pe computer, fail or pass, după care intrai în ham, plus examene în fiecare an, uite așa trece viața și nu poți decît să le mulțumești celor care au făcut manuale deștepte din care orice tîmpit pricepe fără să aibă nevoie de profesori care te cheamă la școală ca să-ți recite ce scrie în manualul pe care îl ai acasă. Nu vreau să mă dau deștept că nici nu sînt, dar am convingerea că un om cu un IQ mediu poate să învețe singur fără nicio problemă dacă îi place ceea ce face. Noi avem tot felul de pedagogi de școală nouă care chinuie elevii cu tîmpenii și pretenții absurde, pînă cînd reușesc să scîrbească copiii de ideea de școală, așa cum au făcut și cu mine. Cel mai tare exemplu despre cum stă treaba cu învățătura îl am de la un inginer care îmi povestea cum păștea el oile pe cîmp cînd era copil și se uita cu invidie la muncitorii care treceau pe drum cu bicicleta spre uzină. Era un copil amărît, rămas orfan și crescut de niște rubedenii care l-au pus la muncă grea de la 10 ani și visul vieții lui era să ajungă muncitor și să aibă bicicletă. A ieșit la pensie din funcția de director tehnic la uzina de pe lîngă care păștea oile cînd era copil.

      • P.S. – IQ-ul e din naștere, individul nu are propriu-zis niciun merit personal, e doar un câștigător la loterie. În schimb, părinții și bunicii lui au de-obicei merite reale.

        • Îmi pare rău, a fost greșeala mea, am crezut că e o ironie la adresa mea comentariul cu „bunicii și părinții”, altfel nu îl lașam să treacă. Nu cred în IQ – e o măsură subiectivă- și ultimele încercări de a îmbunătăți rasa prin selactarea după IQ sau alte criterii s-au sfârșit prost ( și cred că sunt și ilegale). Voi șterge toate comentariile astea mai ales că nu prea au legătură cu subiectul. Mulțumesc pentru înțelegere.

          • Nu era nicio ironie, iar IQ-ul nu e deloc ”o măsură subiectivă”. Dacă se constituie un fond de 10.000 de întrebări și se selectează aleatoriu câte 100 dintre ele, răspunsurile vor ordona mereu subiecții în clasamente identice, indiferent de câte ori schimbați setul de întrebări. Alte corelații obiective: diferența între studentul mediu și elevul mediu de liceu e de 15 puncte, toate studiile ajung la aceeași concluzie. Evreii ashkenazi au în medie un IQ tot cu 15 puncte mai mare decât media pe întreaga populație, iar asta se crede că explică mulțimea de premii Nobel obținute de evrei.

            Armata americană nu primește pe nimeni cu IQ sub 83, exact din cauza analfabetismul fiuncțional menționat. Însă unele districte procedează exact invers, nu angajează polițiști cu IQ peste un anumit nivel fiindcă se vor plicitisi prea repede de specificul muncii. Testarea IQ-ului angajaților este într-adevăr interzisă în State, dar se practică oricum, mascată sub diverse forme.

            E alegerea dvs ce publicați și ce nu, dar IQ există, puteți urmări pe Youtube cursurile lui Jordan Peterson de la Universitatea din Toronto. Nu e ilegală discuția în sine despre IQ.

            • nu la comentariul dvs mă refeream ci la replică. Oricum, ideea e că încerc să dezamorsez un „flame”, nu să deschid altul :) Evident că nu e ilegal să măsori IQ-ul, dvs ați înțeles la ce mă refer :)

            • In cartea lui Peterson „12 Rules for Life” autorul pretinde ca marea lui idee „individul este in centrul filosofiei occidentale” i-a venit intr-un vis : „el era in suspensie sub domul unei categrale, centrul unei cruci arhitecturale, ceea ce il plasa in” centrul lui EL-insusi”, si nu era nici o posibiltate de fuga” . Si mai haios, intr-unul din capitole se bazeaza pe ” neurochimia homarului si comportamentul social al cimpanzeilor” pentru a emite diverse idei despre coportamentul socio-cultural uman.

              Ce se poate comenta mai mult! Fiecare cu nivelul sau de cultura si inteligenta. Daca unii se cred
              reincarnarea unui homar….treaba lor!

            • E vorba despre evoluție și despre mecanismele bazate pe serotonină, de asta antidepresivele folosite de oameni funcționează și la homari. Cercetările asupra homarilor nu-i aparțin lui Jordan Peterson, el doar le citează.

              Motivul pentru care îl urăsc neomarxiștii e altul: el demonstrează că diverse mecanisme sunt biologice, sunt înnăscute, deci nu poate fi creat ”omul nou” visat de comuniști pe vremuri sau de neomarxiști în prezent.

            • Trebuie sa ai un complex extrem de inferioritate ca sa-ti imaginezi ca , citez din cartea lui Peterson : „””un barbat care se tine drept, cu umerii „in spate ” are aerul unui cuceriror , barbatul combativ cu un nivel ridicat de serotinina ” si sa-l compari…..cu „un homar castigator” care are o putere de atractie irezistibila asupra femeilor. „.

              Si daca te uiti la el, este la fel de clar ca omul nu este nici un cuceritor, De altfel, salatele pe care le serveste sunt apreciate doar de barbati simpli, nesiguri pe ei, probabil l la fel de complexati ca Peterson, oameni care au nevoie sa li se spuna ca trebuie sa-si tina umerii drepti ca sa impresioneze o femeie :).

              In concluzie, nici macar un homard-femelle nu ar fi impresionat de individ!

              PS Pentru amatorii de Homar-Jeferson, un poster ca sa-i incurajeze! Si mai ales, nu uitati: umerii drepti!

              https://www.redbubble.com/fr/i/poster/Homard-Jordan-Peterson-par-LibertyTees/30522457.LVTDI

            • Pasarea …Mihai Viteazul :D
              Prin ” are aerul unui cuceritor” nu se intelege , neaparat, cuceritor de femei.
              Viata ofera multiple ipostaze de cuceriri.

            • Cred ca exagerati in critica/ridicularizarea lui JP. Ma refer la citarea povestii cu homarul, scoasa din context. Aici JP incearca sa arate ca in toate grupurile de organisme vii exista o competitie dura pentru suprematie si reproducere. El extinde apoi asta in la specia umana, barbati si femei, fiecare cu mijloace specifice, si are dreptate. Nu vorbeste de IQ. Uitati-va in jurul dvs la cei care au ajuns sa fie lideri, multi sunt fostii bully din scoala primara sau liceu, sau au chiar aici pe Contributors.

            • Cinicul spune:
              03/05/2020 la 3:05

              „Cred ca exagerati in critica/ridicularizarea lui JP. Ma refer la citarea povestii cu homarul, scoasa din context. Aici JP incearca sa arate ca in toate grupurile de organisme vii exista o competitie dura pentru suprematie si reproducere. El extinde apoi asta in la specia umana, barbati si femei, fiecare cu mijloace specifice, si are dreptate. ”

              Nu exagerez deloc cand ma amuz de paralela lui Peterson homar-om. Peterson se vrea a fi privit ca un psiholog de renume, universitar si blablabla. Cand enunti o teorie atunci aduci si argumente, ceea ce in cazul de fata lipseste cu desavarsire. Trecerea de la comportamentul homarului la cel uman se bazeaza ( in versiunea Peterson) pe prezenta comuna a „serotoninei, dopaminei, norepinephrine, cortisol and other neurotransmitters” si pe faptul ca homarul are un creier extrem de simplu! Toata povestea asta nu are nimic stiintific, maine apare altul care se viseaza cine stie ce guru trimis pe pamant sa destepte omenirea si care gaseste asemanari cu cine stie ce animal, insecta, nevertebrata etc.
              In plus, cine a avut curiozitatea sa citeasca despre serotonina si efectele acesteia la oameni, a aflat ca un deficit de serotonina este asociat unui comportament impulsiv, agresiv, chiar extrem de violent. Exact invers decat la homari∁ probabil pentru ca sistemul nostru nervos si creierul sunt complet diferite de cele ale unei nevertebrate, cum este homarul.
              In concluzie, cartea lui Peterson este un amalgam de idei, unele contradictorii, puse intr-un sos psihologic ca sa arate frumos pentru cei care citesc fara sa intre in amanunte, fara sa discearna unde se termina adevarul si unde incepe blablabla-ul despre biblie, religie , misticism, visuri cu Eu-ul suspendant sub cupola unei catedrale etc.
              Pe de alta parte imi dau seama ca unii oameni chiar au nevoie de asemenea carti, pentru ei reprezinta ceea ce pot intelege, ceea ce ii defineste. Cum spuneam, daca unii au afinitati cu un homar si este singura analogie care le permite sa inteleaga ceva din propria psihologie, este problema lor!

              PS Daca va intereseaza subiectul din punct de vedere stiintific, s-au scris multe articole, teze, carti in neurosciences. Un exemplu, o lucrare de doctorat cu multe referinte pe acest subiect:

              „Modulation de l’agressivité et du statut social par la serotonine et les ecdysteroides chez l’écrevisse.” 2012

            • Dominația și agresivitatea nu reprezintă același lucru. ”Cine a avut curiozitatea să citească despre serotonină” nu a înțeles nimic din ce-a citit. Agresivitatea se manifestă tocmai în lipsa unei poziții dominante, în timp ce o poziție dominantă autentică, necontestată, exclude orice agresivitate. Pentru că nu e necesară.

            • @harald „Agresivitatea se manifestă tocmai în lipsa unei poziții dominante, în timp ce o poziție dominantă autentică, necontestată, exclude orice agresivitate. Pentru că nu e necesară.”

              Incercarea moarte nu are: scrieti o lucrare de doctorat pe acest subiect ” pozitia dominanta exclude orice agresivitate”. Poate ajungeti mai faimos decat Peterson, care, a propos, nu este intr-o postura prea stralucita si are ceva probleme de sanatate: „Jordan Peterson recovering from tranquilizer addiction in Russia”. Se pare ca propriile convingeri nu l-au ajutat prea mult si spitalele canadiene si americane nici atat.

              Daca nu reusiti sa va publicati studiile cu tema respectiva in reviste de specialitate , incercati in revista pe care v-am recomandat-o deja: „Journal of scientific exploration” ( UFOology, paranormal activity, extrasensory powers, alien abductions …..).
              Oricum ar fi, cateva lecturi suplimentare despre psihologie si serotonina nu sunt inutile. Lectura placuta.

              PS Domnule Badici, ati remarcat sper, ca nu am facut nici cea mai mica afirmatie despre IQ-ul homarului.

            • Nu sunt specialist in subiect si nici nu ma identific cu cei pe care dvs il plasati, brutal si lipsit de eleganta, in categoria celor care „chiar au nevoie de asemenea carti, pentru ei reprezinta ceea ce pot intelege, ceea ce ii defineste.”. Daca reuseati sa aduceti un singur argument ca ceea ce misca omenirea de cand exista ea nu este dorinta de dominare si de reproducere mai aveam ce discuta.
              Comportamnetul de bully pe Contributors nu este rezervat doar barbatilor. Pacat ca engleza, o limba de altfel destul de bogata, n-a produs si un corespondent feminin.

            • @cinicul Incerc sa va explic fraza care v-a deranjat.
              Cartea lui JOrdan T este la fel de utila in psihologie ca sfaturile Oliviei Steer in medicina si cele ale fratilor Bogdanov in fizica si matematica. Este vorba de o carte pentru publicul larg, in principal adresata barbatului alb, cu inteligenta si reusita medii , care are nevoie de sfaturi pentru a se regasi, incapabil sa citeasca altceva decat fraze sforaitoare ( cu o spoiala de stiinta, luata de la altii) de la un tip care, reiau o fraza ditr-un comentariu anterior:

              ” pretinde ca marea lui idee “individul este in centrul filosofiei occidentale” i-a venit intr-un vis : “el era in suspensie sub domul unei categrale, centrul unei cruci arhitecturale, ceea ce il plasa in” centrul lui EL-insusi”, si nu era nici o posibiltate de fuga” .

              Este adevarat ca toti cei amintiti au publicul lor fidel , public convins ca au de-a face cu specialisti de renume etc. Jordan T este un psiholog oarecare ce nu s-a remarcat prin nimic inaintea acestei carti scrisa, repet, pentru marele public.
              De altfel, cartii lui Jordan P. i se spune si t”he revenge of the little white male.” , la revanche du petit mâle blanc”.

              Deci, da, consider- si nu am de ce sa imi schimb parerea- ca oamenii care apreciaza o astfel de carte in care trebuie sa cauti o idee originala ( daca scoti paralela cu crabul, care este mai mult decat trasa de par, nu ramane nimic) sunt cei care nu pot citi nimic serios ( sau daca citesc, nu inteleg), care cred in falsi specilalisti numai pentru ca au un oarecare titlu universitar si care au efectiv nevoie sa li se spuna ce sa faca si cum sa faca.
              Ceea ce nu inteleg este faptul ca multi dintre admiratorii lui Jordan P nu isi asuma personajul asa cum este si vor sa il vada ca un expert nemaipomenit, nemaintalnit si blablabla.
              Ceea ce ma face sa zambesc.

              PS Sa nu credeti ca am ceva cu cartile pentru publicul larg, dimpotriva, le cred utile daca sunt bine scrise si nu abuzeaza in blablabla-uri. Daca vreti un nume de mare om de stiinta care a reusit sa scrie intr-o maniera extrem de inteligenta carti pentru marele public acesta este Richard Feynman. Este drept ca acesta nu da sfaturi pretioase micilor sau marilor persoane complexate ci incearca sa explice rezultate stiintifice din domeniul sau, sa dea o idee despre viata si opiniile unui cercetator si celor care nu fac parte din aceasta tagma. Sia colo sunt sfaturi, intamplari care spun multe, daca le intelegi, pareri personale ale unui tip de exceptie etc.
              Un om mai mult sau mai putin simplu are de invatat de o mie de ori mai mult din cartile lui Feynman decat din ” umerii drepti si privirea inainte” ale lui Jordan T.
              Puteti de asemenea sa cititi despre viata celebrului John Nash, lupta lui permanenta cu boala, izolarea, tristetea, recunoasterea mondiala 25 de ani mai tarziu etc. Sunt lucruri care -daca sunt intelese- pot folosi mult mai mult decat sfaturile puerile ale lui Jordan P. Iar daca efectiv va intereseaza psihologia si avti nevoie de sfaturi atunci ar fi bine sa incepeti cu carti ale unor psihologi consacrati care au demonstrat ceva in domeniul lor.
              Dar, cum spuneam, fiecare citeste ce crede ca il defineste si il ajuta.

            • Vous etes tellement têtue.
              Evitati sa va referiti la esenta argumentului din discutia despre JP: dorinta de dominare si de reproducere inscrisa in comportamentui oricarei specii. Asta este tot ce afirma el, homarul n-are nici o relevanta. JP a folosit acest exemplu, dar putea folosi la fel de bine sobolanul, capra neagra, leul, cangurul sau bovinele (ca tot veni vorba de bully).
              Psihologia nu este o stiinta riguroasa (personal cred ca nu este o stiinta de loc, in general spre psihologie se indreapata cei care nu sunt in stare sa treca cu o medie decenta examenul la stiintele exacte: matematica, fizica, chimie), si a face un clasament intre psihologi este la fel de exact ca si a clasa istoricii sau fotbalistii.
              Va las dvs ultimul cuvant in aceasta discutie, vad ca sunteti hotarata sa invingeti chiar daca in forul interior stiti ca nu aveti dreptate. Si nu sunteti singura pe aici, de aceea va ciocniti cu unii comentatori la fel de incapatanti.
              Vous aviez raison, madame Je-Sais-Tout ! annonça madame Têtue en arrivant chez son amie.
              A bientôt

            • @Harald

              Vorbesti in necunostinta de cauza. IQul are si o puternica componenta culturala citeste si The Bell Curve). Daca azi evreii Ashkenazi au cel mai inalt IQ ca grup etnic/religios (urmati indeaproape de asiatici) la testele facute imigrantilor evrei la inceputul sec. 20 acestia erau sub medie (cum nu am chef sa mai citesc o data cartea am cautat scurt pe net si am gasit pdful de mai jos – cica 83% dintre evreii testati au fost gasiti „morons” – e doar un exemplu).

              file:///C:/Users/User/Downloads/Intelligence_Tests_and_Immigration_to_the_United_S.pdf

            • eu v-am zis că ajungem în bălării cu IQ-ul :) Vedeți că ați dat un link la propriul computer, noi nu avem acces. Mă rog, dacă e musai, putem încerca, deși specialitatea mea e… invers :)

            • Doar nu credeti ca s-a hotarat sa conteste IQ-ul evreilor ashkenazi fara un motiv personal perfect explicabil :)

            • https://www.jstor.org/stable/pdf/6403.pdf

              Am gresit cu linkul:) Multitaskingul e de vina:) Ce vreau sa spun e ca IQul e o chestie dificil de cuantificat si are doar sens in momentul in care comparam mere cu mere si nu mere din vest cu pere din sud. Nu e vorba de vreo diminuare a capacitatii intelectuale a vreunei rase ci dimpotriva. Datele din lucrarea de mai sus nu pot fi luate de bune in sensul interpretarii IQ la mod general, luat pe grupuri etnice) desi nu ma indoiesc ca sint corecte (vezi in special Tabelul II).

              Nu e locul aici sa discutam IQul … si inspecial cu oameni care te acuza de anti-semitism cind nu inteleg sensul discutiei si nici macar nu citesc linkul (care nu era citibil …).

              Nici nu e nevoie sa postati interventia mea. E mai mult pt dv.

  4. Sunteti in asentimentul meu referitor la dotarea copiilor defavorizati din mediul rural cu tehnica de calcul capabila sa asigure suportul pentru invatamantul online. Un curs bun online, face mai mult decat o lectie mediocra in offline.

    Problema pe care o vad eu este legata de socializare: simplul mers la scoala creaza legaturi sociale, simpatii, antipatii, afinitati (chiar dvs ati afirmat ca ati gasit pe cineva care sa va impartaseasca hobby-urile, in mediul scolar).
    In viata conteaza (mai) mult inteligenta emotionala (in viata pe care o stim noi) si mai ales relatiile pe care le formezi in cursul vietii. Ceea ce inveti, are valoare numai in acest context. Online-ul creaza false perceptii despre socializare si denatureaza deprinderile esentiale pentru a te integra in societate. Mai uit la feciorul meu care „socializeaza” cu foarte multe persoane din toata UE, prin intermediul jocurilor online. In real life, are serioase probleme de socializare…

    @neamtu tiganiu: adevaratia motivatie se bazeaza pe afinitati si interese comune, nu pe „joarda profesorului”

    • sigur, când se va putea din nou la școală, nu propun să se rămână online, dimpotrivă. Dar ce ar fi dacă un profesor căruia nu i se completează norma didactică la școala lui ar primi niște ore la Văscăuți? În loc să le facă cu secretara primăriei sau cu mai știu cine? Problema socializării copiilor de azi e oricum o problemă spinoasă și universală, și la ai mei am văzut-o, cumva va trebui să găsim o soluție…

      • Singura soluție eficientă o reprezintă școlile mari, cu sute sau mii de elevi, altfel nu se pot asigura profesori de calitate. Elevii trebuie aduși cu autobuze de prin toate satele adiacente, dar școala trebuie să fie una singură și mare, într-o localitate de minim câteva mii de locuitori.

        Rolul școlii nu este doar de a transmite cunoștințe, astea se pot obține și online, fără participare fizică. Rolul școlii înseamnă și ”înregimentarea” criticată de subsemnatul în diverse comentarii, dar această ”înregimentare” trebuie și ea învățată de undeva. Plus oportunitățile pe care diverse companii le vor oferi unor școli cu mii de elevi, dar nu le vor oferi și școlilor cu 15-20 de elevi, împrăștiate pe toate coclaurile.

        • Sunt de acord cu „școala cu sute sau mii de elevi”. Asta ar însemna să rămână școlile primare în sate, iar de la gimnaziu încolo să le concentrăm cumva mai multe într-un sat, avusese Cioloș în scurta lui guvernare o tentativă de a identifica UAT-urile viabile, care părea promițătoare . Așa am avea și profesori suficienți, și ceva dotare. Dar vă dați seama că respectivul ministru ar deconta electoral, așa cum decontează „criminalul Băsescu care a închis spitale” . Însă trăim vremuri interesante, orice se poate. Momentan fenomenul e de migrare a copiilor la oraș, unde școlile sunt supraaglomerate, și golirea școlilor sătești. Copiii ăștia migrează după profesori, nu după săli de sport sau wc în școală, cum cred „gringos” :)

          • Există și o altă realitate ”concurentă”, ca să spunem așa, în sensul că ajunge în același punct: există sate mici care se depopulează de la sine, aveau câte 300+ locuitori în 1989, iar acum au câte 45 sau câte 75. Să zicem că o grădiniță pentru 5-6 copii încă se mai poate face în sat, dacă or mai fi și aceia, dar deja școala primară nu se mai poate face.

            În UK, consiliile locale au obligația să asigure transportul la școală al copiilor peste o anumită distanță, iar uneori chiar apelează la taxiuri pentru asta, că așa ies cel mai ieftin. E nevoie de un însoțitor (numit ”escort” și de-obicei femeie) în afară de șofer, iar dacă uneori șoferul și escorta transportă 5-6 copii la aceeași școală, alteori cei doi adulți merg pentru un singur copil.

    • @Doru – ”joarda profesorului” se traduce prin limitări externe aplicate asupra comportamentului individual, astfel încât acesta să devină acceptabil în societate.

      Mai devreme sau mai târziu, individul se confruntă inevitabil cu aceste limitări externe, iar în lipsa unei educații începute în copilărie cu ”joarda profesorului” se ajunge mult mai des în închisorile statului. Exact cum nu desființăm poliția, deși este coruptă, tot așa nu e bine să desființăm nici ”joarda profesorului”, chiar dacă aplicarea ei e uneori discutabilă.

      • @Harald: cele mai bune sisteme de invatamant, cele din tarile nordice, nu folosesc „joarda profesorului” (folosirea „joardei” atrage concedierea si inchisoarea pentru profesor, nu ca la noi….). Elevul trebuie cointeresat, atras, stimulat. La fel cum o fac jocurile online.
        Violenta nu numai ca nu ajuta, dar produce violenta si mai multa.

        …ma rog, parerea mea!

  5. Eu cred ca nu e nicio problema. Toti copiii se pot muta pe online, chiar si cei din zonele defavorizate. Si eu am crescut la tara, fara a fi defavorizat, parinti profesori, cu pasiune pt. electronica si cu frustrarea ca am studiat rusa si nu engleza :). In primul an de liceu, la oras, desi eram printre putinii care nu vazusera un calculator ( Z80 ), m-am descurcat de minune la informatica:). Revenind la satul natal, acum este fibra optica si un semnal GSM excelent, antena fiind pentru toata lumea in „sight range”.

    Nici copiii nu sunt atat de saraci si defavorizati cum cred unii de la oras. Unii sunt (cel putin) la fel de isteti si dezghetati in materie de tehnologie ca cei de la oras, altii intr-adevar o duc mai greu. Insa alfabetizarea digitala nu e strict corelata cu nivelul de trai, mai scazut, ce e drept, la sat. Stim cu totii ca un laptop costa intre cateva sute de lei si cateva mii bune. Iti poti lua unul second hand, mai vechi, caruia nu ii mai tine bateria sau chiar unul f. bun dintr-o serie profesionala mai veche, la un pret modic, ce poate ajuta un copil sa invete online inca multi ani. E perceptia celor de la oras ca tehnologia si apa calda e doar pentru ei, dar nu e chiar asa.

    Pentru cei mai defavorizati, de la oras sau sat, care nu isi pot achizitiona un device propriu si nu au net, ma gandeam la ajutoare sub forma unor tablete sau mini-pcuri cu simuri GSM cu VPN, acces catre un fel de virtual LAN al ministerului. Sa nu isi consume tot traficul, ei, parintii sau fratii mai mari pe cine stie ce prostii. Solutii sunt multiple. Cred ca toti avem idei in sensul asta. Digitalizarea, o cutiei a Pandorei, care a fost tinuta inchisa tehnofobia profesorilor, a celor de la varf si alte mentalitati stupide de genul: „vai noi am trece pe online, dar ce te faci cu saracii aia de la sate, ce va faceti voi amaratilor fara net si fara gadgeturi, cum avem noi aici la oras?”

    • Sunt asociatii de firme care doneaza sute de calculatoare refurbished. Trebuie doar sa ceri si sa explici ce faci cu ele.

      Dar cadrele didactice nu se deranjeaza sa scrie o pagina ca sa le ceara.

      E vorba despre puturosenie, dezinteres. Nu despre „defavorizati”.

      Catedrala Mantuirii Neamului – cate tablete ar fi putut cumpara BOR din banii aceia?!

      Este vorba despre trufie si lacomie. Nu despre „defavorizati”.

      Romanii nu isi iubesc copiii.

      • Sunt de acord, firmele mari arunca la cativa ani computere foarte bune. Exista firme care le aduc, le reconditioneaza sau le vand SH, multe din ele functioneaza perfect, mai putin uzura morala gen au HDD in loc de SSD. Trebuie un progam coerent. Daca am sti ce softuri sunt cerute, am sti si ce calculatoare pot fi donate, eventual cu softurile preinstalate.

        Ideal ar trebui sa fie Linux cu Open Office si altele care functioneaza pe aceste sisteme de operare gen Google Classroom, Zoom/Skype/Teams cu costuri minime.

        Dar, asa cum ne-a obisnuit, statul va veni cu o oferta a unor amatori gen Siveco, cu aplicatiile facute in .NET deci Windows unde mai trebuie Office + antivirus, plus cine stie ce alte solutii „enterprise” gen Oracle sau ce s-au obisnuit ei sa bage pe gat clientilor ca sa ii mulga de bani.

        • Exista toate astea.

          O asociatie strange calculatoare de la firme, le reconditioneaza – pe cat posibil – si le doneaza cui vrea. Le doneaza, la da gratis cui le cere.

          O alta asociatie poate face rost de software gratis sau aproape gratis.

          O firma din Germania pune la dispozitie procesor de texte si calcul tabelar gratis – sau o versiune avansata cu cativa euro.

          Dar doamna Anisie are grija sa nu cumva sa li se scrinteasca profesorilor vreun deget scriind o jumatate de pagina de cerere/

      • 1. V-aș invita o săptămână într-o clasă cu 30 de elevi cu părinți ca dumneavoastră, care desconsideră profesorii.

        2. De ce în orice situație proastă din țară trebuie să fie BOR vinovat? Este cumva BOR guvernul României? Sau parlamentul României?

  6. Dincolo de povestirile ce ne marcheaza copilaria si poate si intreaga noastra viata , dar care spuse produc uneori intelegerea unor vremuri necunoscute pentru cei tineri , dincolo de asta textul are dreptate si cuvintele ce tin in viata scrierea de fata sunt atit de adevarate : -Din punctul meu de vedere trăim într-o țară pe care au construit-o, cu tot ce are ea mai bun, niște copii de desculți. Dacă ei, care erau mai excluși decât e cel mai exclus copil contemporan, au reușit să treacă peste asta, înseamnă că pot și cei de azi. – Da este extrem de corect ,dar (mereu este un dar ) acesti copii desculti ,deveniti capacitati ai cunoasterii , cind au ajuns adulti s au lasat condusi de catre unii pe care ii putem numi astazi (Un dictator si o nevasta de dictator) – descultii mintii – (imi pare nespus de rau ca trebuie sa scriu asta ,dar nu generalizez ) .Problema invatamintului este deosebit de greu de rezolvat . Orisice problema sanitara, legata de coronavirus , cit de mica ar fi ,goleste instantaneu pentru multa vreme locatiile in care se desfasoara acesta activitate . Ca un concept general valabil este necesara identificarea tuturor focarelor de infectii , anticiparea prezentei virusului in alte posibile focare si izolarea acestora pentru o buna perioada de timp .Abia dupa ce aceste focare sau viitoare presupuse focare ,sunt identificate de organele sanitare si aratate celor ce sunt gestionarii acestor situatii , adica guvernantilor , abia atunci se poate redeschide partial cu titlu experimental citeva locatii . Daca rezultatele sunt -OK- atunci se poate merge mai departe . In principal insa trebuie reconstruite toate formele de invatamint si priviind in viitor trebuie digitalizat aproape in intregime tot sistemul . Vor exista la inceput si locuri unde digitalizarea nu este posibila din lipsa de echipamente scolare de acest fel , dar sunt convins ca sistemul va fi ajutat in aceasta privinta de marile firme private , multinationalele cindva condamnate si in citiva ani totul va deveni o istorie ce ne va amuza . Digitalul, mai peste tot va prelua , va lua locul, contactului direct ce a devenit deja nefolositor si producator de pagube in rindul umanitatii .Sa avem un invataminit cit mai functional posibil este visul tuturor ,acum il putem face asa .

    • Acei ”copii desculți” erau obișnuiți de mici să fie umili, de asta s-au lăsat conduși de cuplul Ceaușescu. România pe ansamblu era o țară de oameni desculți, în anii de după război până și soldații încă aveau opinci la instrucție, nu bocanci. Taică-meu povestea că în 1961 – 1962, când făcuse el armata în București, la un regiment de rachete, aveau cizme la fel ca ofițerii, dar la majoritatea meselor primeau mămăligă, nu pâine.

      Politicienii care conduc astăzi România au avut în mod sigur bunici care umblau desculți, comportamentul lor e tipic pentru oameni crescuți în umilință, dar ajunși mai târziu să-i conducă pe alții.

  7. Invatarea online imi pare a se bucura de atentia cuvenita – aceasta convingere am dobindit-o urmare a faptului ca am vazut cu ochii mei elevii (din cls. a IX-a si a treia ai) vecinului de la periferia orasului (un fel de la tara) participind in mod curent in acest mod la lectii!
    Asa cum arata autorul, costul unui laptop second satisfacator (de pilda Dell 6400 sau alta marca veche) cu memoria 2 giga ram, este mai mult decit accesibil in acest scop.In tirgul auto din Tg. Jiu, sau la atelierele de reparatii, costul acestuia era de 100 – 150 de lei, iar in plus programul nou, care sa inlocuiasca programele cu care ajung in tara!
    Anul scolar se incheie in esecul unui semestru, iar cauza este lipsa de inventivitate si initiativa scolara a celor care gestioneaza soarta invatamintului de 3 decenii!Iar nicidecum al excuziunii sau lipsei de resurse ale familiilor elevilor!
    Incapacitatea administrarii economice si in genere a tot ceeace tine de sustinerea dezvoltarii economice – in primul rind educatie si formare culturala/profesionala – se regaseste in mod curent in tot ceeace fac guvernele, ministerul invatamintului si birocratia sa, care ,,guverneaza” de mintuiala absolut totul…

  8. Foarte buna dezbaterea si emotionanta, din perspectiva experientei personale a autorului. Ca unul care am mers ca profesor pe toate treptele, gimnaziu, liceu, universitate, sunt de acord si sustin formula on line, care poate suplini cu brio profesorii slab pregatiti care nici nu au ce cauta in sistem. Din punct de vedere a socializarii, cred ca o data pe luna se pot intalni si dezbate face to face cu profesori mai bine pregariti si cu vocatie pedagogica anumite aspecte mai complicate si elevii sa se cunoasca mai bine intre ei. Elevii din familiile sarace ar reduce cheltuielile cu transportul, pachetelul zilnic si pe haine strict necesare,etc. Ceea ce trebuie facut urgent este aerisirea programelor incarcate cu prea multe definitii si termeni care de multe ori nu sunt potrivite varstei copiilor si reducerea tocelii inutile in favoarea logicii si a creativitatii.

    • Asa pare, dar stiti care este efectul asupra sanatatii a 6 ore de stat la birou in fata ecranului?

      Sedentarismul este una dintre cauzele majore ale prabusirii starii de sanatate a populatiei. Traim din ce in ce mai mult, dar suntem si din ce in ce mai bolnavi de la varste din ce in ce mai mici.

      Am tot spus: cum putem recomanda elevilor invatamantul on line dupa ce le-am luat telefoanele si le-am pus intr-o cutie la intrarea in clasa?!

      Cum putem sa le punem tableta in mana, dupa ce toata copilaria le-am luat-o, spunandu-le ca „isi strica ochii”?!

      Suntem mai mult decat inconsecventi, suntem hidosi. Daca noua ne-ar face cineva acelasi lucru, ne-am supara, l-am reclama la Sindicat, la ITM la Protectia Consumatorilor.

      Educatia sta pe 3 picioare:
      – cunostinte
      – morala/etica
      – buna pregatire fizica

      • Cu regret, stimate Dedalus, nu va sustin ideea, dar scoala in sistem on line, cu lectii bine conturate si scuturate de balast, lasa timp si pentru miscarea fizica a copiilor. Timpul de predare se reduce la aspecte esentiale. Eu cand am predat aveam un plan de lectie pt. fiecare ora de predare si mergeam pe lucruri esentiale. La nivel de comunitate locala se pot practica diferite sporturi si intreceri. Depinde de relatia primarie scoala, pentru ca daca nu are scoala din sat teren de sport, orice prmarie poate amenaja un teren multifunctional si organiza manifestari sportive. Asa cum organizeaza evenimente cu ziua comunei sau altele, tot asa se poate face ceva pentru copii. Totul sa se vrea.

        • Sigur ca se poate, la nivel teoretic, dar practic nu face mai nimeni activitate fizica si pe primarii si pe scoli le doare in zona dorsalei Atlantice de orice activitate fizica. Constriesc sali de sport in care profesorii de sport le tin elevilor prelegeri. Salile de sport se construiesc pe principiul „Sa fie cat mai scumpe ca sa fie si comisionul gras!”

          Hai sa ne uitam in jurul nostru – cati copiii facand activitate fizica vedem? Hai sa ne uitam la planul cadru- cate ore au mai ramas de activitate fizica?

          Cate mingi vedeti in parcuri sau pe terenul de fotbal al satului?

          ===
          Bugetul de timp:

          6 ore on line + 9 ore somn + 2 ore teme + 2 ore masa =19 ore.
          Raman 5 ore in care trebuie inghesuite toate celelalte activitati.

          Dar nici asta nu e problema de fapt. Ci faptul ca a sta 6 ore lipit de ecran afecteaza foarte grav sanatatea.

          Daca nu e asa, atunci de ce ii oprim pe cei mici sa se joace pe tableta sau sa stea pe telefon?
          ===

          Cate afise ati vazut in scoli cu pozitia corecta la calculator si igiena lucrului la calculator? Cate tastaturi ergonimice, cati mousi ergonomici?

          Uitati-va in cabinetele de informatica: in unele monitorul este pus foarte sus- copiii dau capul pe spate ca sa priveasca.

          Igiena lucrului cu calculatorul este la pamant. Asta mai lipseste sa ii tinem pe copiii in aceste conditii daunatoare si acasa, in lectii online.

          Sedentarismul conduce in timp la boli grave, nu degeaba suntem pe primul loc in Europe la precaritatea starii de sanatate si la mortalitate ce ar fi putut fi evitata.

          De aceea spun ca ne uitam unde nu trebuie. Nu cunostintele sunt relevante in acest moment in Romania in ce priveste lucrul on line, ci igiena, activitatea fizica. Producem generatii cu sanatatea la pamant. Le dam cate un mar sau un corn (si acela plin de zahar!) si apoi ii tintuim ore in sir pe scaun cu ochii la o tabla sau la o persoana iar acum ii punem sa stea cu ochii in ecran.

          In aceste 2 luni de lucru on line s-a obosit cineva sa puna macar o pagina, un clip, despre igiena lucrului on line si a lucrului la calculator?

          Orele de informatica – acolo unde nu sunt inlocuite de matematica – incep prin a enumera componentele calculatorului si se termina intr-un paint-brush nesfarsit.

          Au controlat vreodata inspectoratele sau directiile de sanatate publica lucrurile astea? Ati ghicit: niciodata! Niciodata in 30 de ani!

          ===

          Daca intr-un fel sau altul cunostintele se pot dobandi si in non formal sau informal, sanatatea pierduta nu se mai recupereaza. Arterele coronariene cu ateroame, calcifiate, nu se mai refac. Diabetul nu e reversebil, anevrismele cerebrale nici nu stii daca le ai. Nici nu vreau sa mai continui.

          • La bugetul de timp, nu este asa, se vede ca nu ati lucrat in invatamant. Pe un orar de zi, sunt 5 discipline, mai putine in ciclul primar. Ora la clasa este de 50 de minute si 10 pauza. In sistem on line, ora de predare se poate reduce la 30 de minute, maxim 40 minute. Se elimina unele minute cu prezenta la clasa, verificarea orala, punerea de note in catalog, etc. Deci timpul se poate planifica ma bine. Despre igiena muncii la calculator orice parinte ori elev le poate gasi pe internet, la fel pentru profesori si parinti. Totul se poate rezolva daca se doreste, chiar si refolosirea salilor de sport, prin asociatiile de parinti, etc. Ca si altii ce posteaza aveti o abordare negativista, trebuie sa actionam pozitiv cu ceea ce putem si avem.

            • Planul cadru al gimnaziului (OM 3590/ 2016) cuprinde intre 30 si 34 de ore pe saptamana (creste usor pe clase).

              34 ore / 5 zile = 6,8 ore pe zi.

              Legea votata anul trecut prevedea reducerea cu 5 ore pe saptamana. Vom vedea ce va fi.

              Oricum, trebuie sa adaugi drumul, faptul ca trebuie sa ajungi mai devreme in clasa si dureaza pana pleci etc.

              ===

              Intre orele on line trebuie sa existe o pauza. Care poate – si trebuie – sa fie mai mare de 10 minute (*cel putin din ratiuni tehnice)

              Oricum, adaugand toate orele necesare, timpul liber al elevului dispare, fix in perioada cand are cea mai mare nevoie.

              ===

              Iar asa cum orice elev si profesor poate gasi pe internet despre igiena lucrului la calculator, la fel pote gasi orice despre matematica, istorie geografie etc. Atunci de ce mai avem nevoie de profesori!?

              Nu poti sa chemi elevii online si sa te doara in basca daca respecta igiena si ergonomia. Asta este fuga de raspundere. Cand monitorul e pus mai sus decat trebuie in cabinetul de informatica, ce mai poate face elevul?!

              De altfel, la fel se petrec lucrurile si in clasa: cine si cum explica vreodata cum trebuie sa stea in banca?! Multe banci sunt facute aiurea, in dispretul oricaror norme de igiena.

              Dam amenzi firmelor ca nu au impamantare, dar ne prefacem ca nu vedem ca numarul de chiuvete si toalete este mai mic decat prevede standardul.

              ====

              Tocmai de-asta spun ca lucrurile au degenerat: cadrele didactice predau – lucru de care nu mai e nevoie de fapt – dar nu mai educa – lucru de care e nevoie.

              Ne preocupa mi ti-tzi-ni-vi-li, dar nu ne intereseaza ca ne imbolnavim copiii. Intotdeuna altii sunt de vina…

  9. Eu am invatzat la scoala sa calculez radacina patrata prin metoda Newton. Cand insa am incercat sa programez calculatorul sa o calculeze nu am reushit prin metoda Newton asha ca m-am uitat pe internet shi am descoperit ca Heron din Alexandria calcula radacina patrata inca din antichitate si probabil nici el nu inventase metoda Heron care era cunoscuta mai de mult. Metoda Heron poate fi foarte ushor programata pe calculator spre deosebire de metoda Newton care eu n-am reushit. In plus metoda Heron poate fi generalizata pentru calculul oricarei radacini shi rezolvarea oricarei ecuatzii. Eu am reushit prin metoda Heron generalizata sa rezolv corect ecuatzii de gradele 2,3,4 shi 5 abea la gradul 6 au aparut erori care probabil pot fi corectate adaptand generalizarea pentru grade mai mari.

  10. Pe vremea mea profesrii (chiar si cel care era academician) veneau la curs si scriau notele de curs pe tabla. Nici vorba de intreruperi de genul: „Va rog, puteti sa mai explicati o data?” ori „”Cum ati facut trecerea de la formula x la formula y?” In principiu se putea sta si acasa doar ca profesorii nu voiau sa dea cursuri scrise si insistau ca studentii sa vina la cursuri. In occident am descoperit ca se putea foarte bine sa stai si acasa si sa vii la examen si sa-l si iei (nu eu, care apreciam relaxarea de a privi o demonstratie fara a mai trebui sa copiezi de pe tabla, asa cum era in Romania).

    Daca nu exista un schimb, o interactiune intre studenti si profesor nu conteaza daca cursul e in clasa sau pe net. Si ma indoiesc ca scoala romaneasca s-a schimbat atit de mult ((un var cadru universitar imi spune ca e cam ca pe vremuri, adica daca un profesor are o carte mai desteapta, o tine ascunsa de colegi).

  11. Parafrazind, putem spune: „cite calculatoare, atitea pareri”
    Asa ca, unii ar trebui sa stie ca nu toata lumea poate fi ca ei.
    Expierenta ta din familie si de la scoala nu poate fi generalizata.
    Asa ca revenim la original: ” cite bordeie, atitea obiceie”..
    NB,
    scoala onine e buna ca solutie de avarie (tot o parere de calculator).

    • cred că așa am zis și eu, pe undeva pe la ultimele rânduri cred că e aproape textual. Era o ocazie să îl testăm și experimentăm .

      • Nici nu voiam sa spun ca sint original si unic in gindire; asa vad eu problema.
        Iar daca pare ca am plagiat, imi cer scuze; nici vorba. Asa vad eu problema.
        „Pierderi colaterale” vor fi in orice sistem de scolarizare.Acum, cel putin, nu mai exista dosare cu parinti cu „origini nesanatoase” ca sa ai probleme la inscrierea in facultate.
        Mai ales ca acum ai „Spiru Haret” ori Universitatea Europeana Dragan (unde s-a scolit si ministrul de interne), care te primesc, doar bani sa ai.

  12. Banuiesc ca postarea pe care sunt pe cale sa o fac o sa aiba criticii ei, insa in SUA educatia are parte de mult mai multe posibilitati, care insa nu sunt acceptate in Romania.

    In SUA e acceptat un sistem de educatie acasa, la nivel elementar, primar, si liceu. Nu e asa de simplu cum apare. Un parinte trebuie sa obtina un atestat din partea statului ca poate sa se ocupe de educatie elevului. Se accepta un parinte cu facultate care sa prezinte un curriculum de educatie, dupa care parintele e autorizat sa predea acasa toate materiile din curriculum. Elevul trebuie sa treaca de testele de competenta anual corespunzand varstei, altfel educatia de acasa e anulata. De asemenea, elevul trebuie sa treaca de toate examenele nationale (SAT) si sa aiba toata experienta curriculara si extra curriculara ca sa fie admis de un colegiu sau facultate, similar cu orice fel de altfel de elev.

    Sistemul pare sa mearga bine in SUA. Cunosc o famile penticostala cu 10 copii care i-au educat pe toti acasa (mama e casnica) si majoritatea s-au inscris la colegiu. Nu inteleg de ce un astfel de sistem nu e functional in Europa, si in special in Romania. Am citit undeva ca Germania interzice prin lege educatia copiilor acasa. Un sistem de autorizare a educatiei acasa ar rezolva problema educatiei, partial, in caz de pandemie.

    Tot din SUA vine si conceptul de scoala chapter. De fapt, educatia de acasa e o forma autorizata de scoala charter. Nimeni nu impiedica parintele autorizat sa primeasca si alti elevi. Singura problema pe care o am in SUA cu scolile charter, ca si cu cele publice, este ca nu supuse la o evaluare privind nivelul de calitate a predarii, in acelasi fel cu standardele AS9100 care se aplica firmelor. Nimeni nu iti garanteaza un anumit nivel de calitate a predarii in SUA, cum nu exista nici in Romania, si asta e o problema.

    • In Europa situatia homeschool difera.
      In Romania, homeschooling e organizat sub scoli umbrela.
      In unele tari din Europa a inceput echivalarea educatiei non-formale.
      Learning Managment Systems aplica e-Portfolio pe competente, cu vizibilitate atat a competentelor cu certificat formal cat si a celor dobandite non-formal si combina resursele

      E o lume a educatiei in plin avant. Partea interesanta este insa ca networked learning nu depinde de sistemul de invatamant. Nu vorbesc despre online learning, ci despre self-directed learning in networked settings. Nu avem termeni echivalenti in limba romana, sau cei pe care ii avem genereaza confuzie.

      Chartered schools – stiu ca ele au deja o istorie in SUA. In Romania ar presupune insa o autonomie a gestiunii private. Deocamdata, aceasta autonomie nu exista nici la nivelul scolilor si universitatilor private.

      Chapter schools – nu stiu, as fi recunoscator sa imi dati mai multe informatii.

      ===

      Nivelul de calitate – intrebarea majora este la ce ar fi buna verificarea acestuia? De fapt, in aceste timpuri este imposibil sa determini competenta in afara lucrului, prin examene sau alte forme.

      Diversitatea in crestere a activitatilor, flexibilizarea competentelor, stergerea treptata a diferentelor dintre munca si activitate comerciala- toate astea fac inutile verificarile de calitate.

      Insa si aici networked learning vine cu o solutie: validarea sociala (peer-to-peer cumva). Perioada de proba este o alta forma de verificare. Recalificara la locul de munca, prin invatare informala sau formala are propriul sistem de verificare.

      Asa cum spuneam mai sus, scoala oficiala a pierdut rolul determinant. Ea este tinuta in viata cu ventilatia artificiala de catre stat.

      • @Dedalus,

        Vorbeam de charter schools, m-a luat tastatura pe dinainte in loc de minte. De fapt, in unele state cum e California, educatia de acasa este o scoala charter in care parintele devine profesor si poate lua sau nu alti elevi pentru educare. Asta e forma legala (charter school) pentru educatia de acasa. Insa ce se intelege in general prin charter school sunt scoli private de cartier, cu cost general redus si cu curriculum adecvat unei anumite audiente. De obicei au un sediu propriu.

    • @john Doe: nu stiu ce sa spun de scoala asta de acasa. Eu de exemplu, nu mi-as dori sa fiu tapul ispasitor de fiecare data cand copilul meu se trezeste ca nu face fata situatiei, pentru ca eu n-am inteles suficient de bine ce i-am predat.
      Mersul la scoala este mai mult decat o achizitie de cunostinte, este o obisnuinta cu un program, te scolila ora fixa, manaci, te speli pe dinti, te imbraci, pleci de acasa, te chinui sa nu pierzi autobuzul, ajungi la scoala, te hlizesti cu colegii, o iei in freza de la profesori, bati mingea in pauze, te uiti dupa colege, te indragostesti pe ascuns de unele, suferi cind nu te baga inseama, faci schimb de experiente personale cu prietenii, incerci sa fentezi temele, sa copiezi la teze, etc… Chiar si clopotelul pe care il astepti la fara zece minute si pauza de masa au importanta lor.
      Dincolo de cunostinele dobandite, cred ca un copil trebuie expus unui proces de invatare intitutional, cu proceduri, cu rutina, cu formalisme, in contact cu alte fiinte umane, sa inteleaga cum se formeaza ierahiile, intre cei de acelasi sex, intre cei aparent egali, fata de cei mai mari, mai mici, fata de profesori… Cred ca obtinem astfel fiinte umane mai adaptabile, mai constiente de lumea inconjuratoare, cu reactii modulate, mai capabile sa suporte rutina ( sau carantina de ex. ) si ierarhiile de care se vor lovi inevitabil in timpul vietii. Se vorbeste despre rezistenta scazuta la stress a noilor generatii, „fulgii de nea” cum i-au numit unii, poate ca si scoala moderna, lipsita de constrangeri, are o contributie majora la acest rezultat.

      • @Ioan,

        Scoala acasa are success in SUA pentru ca exista comunitati puternice la nivel local, si copiii au multe sanse de socializare. In primul rand, sunt comunitatile in jurul bisericilor, care au programe speciale pentru copii si adolescenti, si nu ma refer doar la scoala duminicala cu ore de religie. O biserica greceasca la care am mers un timp avea cursuri de limba, istorie si civilizatie greaca, de exemplu, clase de desen si alte cele, oferite de profesori voluntari. Bisericile penticostale au orchestra. Stiu o biserica unitariana care ofera clase pentru mai de toate. Dupa aceea, comunitatile locale au cluburi pentru copii si tineret, sunt tot felul de ligi de sporturi unde parintii isi pot inregistra copiii. Toate astea sunt lipsa in Romania.

      • „…scoala este mai mult decat o achizitie de cunostinte, este o obisnuinta cu un program, te scolila ora fixa, manaci, te speli pe dinti, te imbraci…”

        Învățământul la distanță presupune aceleași rigori.

        Trebuie să fii prezent la cursuri, care se succed conform orarului comunicat cu suficient de mult timp înainte.
        …Și nu poți să apari în public (în fața profesorului și a colegilor) în chiloți, decât dacă ești cumva Will Reeve la „Good Morning America”. :-)

        …Iar dacă nu mănânci ceva dimineața, indiferent dacă ești elev, student, ori profesor, nu vei putea rezista în fața calculatorului 4-5-6 ore, pentru că în pauzele de 10 minute abia ai timp să te pregătești pentru ora următoare.

  13. Eheeii…Dottorre…puțin…cum o să fie puțin?
    Ar fi foarte interesant de văzut dacă o perioadă mai lieee…beraliie din asta ar putea apropia ceva pe direcție.
    Cum e…știi foarte bine că faci retorică, din Enci-Clop Păee-edia SăsSepptica.
    Cu pesedenghii poci să faci numai …să facă, de fapt… Finanțe de la distanță….de prin Balneare, de obicei.
    N-ai să vezi un sodim fără 100 de parra șpăgGuțță.
    AiiTittilește-le și tu ceva…conturi…telefoane…ajută-i, pe calea pârnăiirii.
    Să fie măcar două mandate fără „aceiași mizeriile” astea, și vedem.
    Orice zic ăștia, Băsse a fost aur, față de ce a venit după. Să mergi de la Boc la veoorica mi se pare dincolo de masochism. Masturbarium mental.
    E foarte important ce va urma la alegerile de anul ăsta, ambele.
    S-ar putea întâmpla ce zici. Sau mult mai nmuuu…

    • eu nu am zis nimic de cumpărat. Da, oricum ce au școlile acum sunt de pe vremea celebrei afaceri Microsoft, deci într-o bună zi tot vor trebui schimbate. Dar sunt categoric împotrivă să o facem astăzi, măcar și doar pentru că piața chineză e perturbată și chiar și pe cinstite le iei cu 10% mai mult. Mă rog, nu prea mă interesează afacerile cu statul, sunt bănoase pentru unii dar imprevizibile, cât pot le evit. :)

      • Una din micile afaceri care par să fie la modă în prezent în UK este modernizarea calculatoarelor desktop cu procesoare Pentium 4 pe socket LGA 775 prin înlocuirea cu Xeon-uri dual-core și quad-core LGA 771 recuperate din serverele scoase din uz. Înlocuind și hard-disk-ul cu un SSD, măcar pentru sistemul de operare (datele pot rămâne pe un hdd separat) rezultatul e absolut fenomenal. Niciun procesor nu e mai bun decât două, iar un Xeon quad-core n-are adversar, comparativ cu Pentium-ul 4 care rula inițial pe acel motherboard.

        Cred că în România s-ar putea face asta chiar la nivel de elevi de liceu, presupun că se aduc servere scoase din uz din vest.

        • Confirm că există o piață semnificativă de servere și desktop-uri SH. Doar că în instituțiile de stat e practic imposibil să faci operații de genul upgrade sau investiții „nestandard”. Am încercat la o primărie măricică să îi conving să adopte o politică de upgrade cu vânzarea echipamentelor vechi către angajați, cum se procedează la firmele mai serioase – mi-a fost imposibil, și sunt destul de convingător de obicei :) . De asemenea îmi amintesc cu nostalgie de Romtelecom (primul meu job „în privat” a fost service fax-uri) pentru care am reparat vreo zece aparate la ceva de genul 250 de dolari/bucată, deși un aparat nou devenise vreo 200. „Nu avem fonduri de investiții, pe astea le băgăm pe reparații” :) Singurul mod în care poți ajuta o școală e să faci donația completă, la nevoie să îi ajuți și cu documentele de predare-primire :) Era în Abecedar, se numea „muieți îs posmagii” :)

          • Păi, numiți-le reparații și facturați-le drept reparații, chiar dacă în practică e upgrade :) Văzusem ceva de genul ăsta în urmă cu vreo 15-18 ani, în acte încă apăreau drept 486 reparate și răs-reparate, dar în practică erau P4 Northwood :) :)

        • Prostii ! Shi eu am la mine in cort o multzime de calculatoare pe care le-am recuperat de la gunoi shi le-am reparat. Toate functzioneaza shi pot fi conectate la internet. Pe unele dintre ele le-am upgrade cu procesoare moderne. Unele le-am donat altor homeless-i care traiau shi ei in corturile lor shi nu aveau calculator dar nici-o data nu mi-a trecut prin cap ca asta ar putea fi o activitate rentabila aducatore de venit caci nici nu e. Orice televizor mai bun include shi un calculator conectat la internet. Telefonul celular chiar shi cel ne-inteligent poate fi programat sa rezolve probleme. Programul se ruleaza pe server shi telefonul doar afisheaza rezultatele. Google produce la un pretz foarte rezonabil calculatore care pot fi atashate la orice televizor care nu are incorporporat deja un calculator. Modelul cel mai mic shi mai ieftin este putzin mai mare decat un memory stick shi se introduce in portul HDMI al televizorului de unde se shi alimenteaza cu electricitate. Chiar shi ala ruleaza Google crome shi se poate conecta la internet. Ele functioneaza cu tastatura wireless shi majoritatea pot fi shi voice activated. Cele mai mari shi mai scumpe includ hard drive shi CD Rom dar shi ele sunt alimentate cu electricitate de televizor. Problema saracilor este ca nu au televizor shi unii nici electricitate de aceea ar trebui construite televizoare alb-negru mai ieftine alimentate de la acumulatori incarcatzi cu baterii solare. Multzi homeless-i in SUA inclusiv eu au asemenea instalatzii solare in cort.

          • Grozavă ideea de a construi televizoare alb-negru în zilele noastre :) Ceaușescu se apucase și el de fabricat locomotive cu abur prin 1988 la Reghin. Și erau pe ecartament de 760 mm, pe linie îngustă :)

            Sunt pe toate drumurile monitoare color SH în zilele noastre, în cel mai rău caz ai de înlocuit în ele niște electrolitici umflați, dar afișaje LCD pentru televizoare alb-negru nu cred că îți fabrică cineva

            • Harald, Google produce deja calculatore mult mai ieftine decat displayul sau televizorul pe care se afisheaza rezultatele. Majoritatea sunt voice activated deci rezultatele programelor pot fi vorbite nu afishate pe display deci calculatorul poate fi folosit shi fara display. ex: OK Google translate 18 grade Celsius shi calculatorul itzi raspunde vorbind cu rezultatul in Kelvin sau alta scara de temperatura pe care tu o alegi. Potzi sa faci shi tu programe mai complicate tot folosind interfatza audio fara display care e mai scump. Daca totushi vrei shi un display sau televizor ar fi util unul alb-negru daca veniturile nu-tzi permit unul color. In SUA potzi totushi gasi pe la gunoi destule televizoare color pe care le potzi repara. Majoritatea au insa spart ecranul care poate fi inlocuit dar nu e ieftin. Toate ecranele color se produc acum in Japonia deci alte tzari nu pot controla pretzul ecranelor. Nishte savantzi Japonezi au luat premiul Nobel pentru ca au inventat LED-ul albastru. Noi ceilaltzi care nu am luat premiul Nobel nu putem produce ecrane color fara LED albastru dar am putea produce TV alb-negru sau alb-verde cum producea Romania. Tubul cinescop color care azi nu se mai produce nu l-au inventat Japonezii dar ei l-au perfectzionat shi practic cand inca se mai producea toate se produceau in Japonia. Analog LCD.

  14. Ce rost mai are scoala ? Sa produca shomeri ? Sau recoltatori de sparanghel prin Germania ? Nimeni nu mai cumpara produse Romaneshti. Cica sunt proaste. Ca sa proiecteze shi produca produsele occidentale singurele care se vand le trebue scoala occidentalilor nu Romanilor. Decat sa mergem la scoala mai bine sa bem. Oricum Trump ne va ucide pe totzi shi nu ne putem apara. Sa bem ca macar sa murim anesteziatzi. Romania oricum nu mai are nici-un viitor shi Romanii numitzi de Trump „inferiori” de „rasa Latina” nu vor deveni blonzi Arieni oricat s-ar educa la scoala. Lasatzi orice sperantza voi cei care inca nu atzi plecat din Romania !

    • @ Munteanu,
      citindu-te, resalizez ca pe linga oameni inteligenti plecati din Romania, a plecat si destula pleava.
      Care, desi puteau sa adune „sticle de plastic” in Romania, au preferat sa le adune in SUA, stind intr-un sat de milioane de someri.
      Tu ilustrezi perfect proverbul romanesc cu a fugit de dracu si a dat peste tat`su: ai fugit de frica lui Basescu si ai dat peste Trump.

    • @Munteanu _ „Ce rost mai are scoala ?”

      Pornind de la probleme reale, fără îndoială, comentariul dumneavoastră se îndreaptă către pseudo-soluții care sunt în fond exagerări fanteziste.

      Școala este prima care are rolul de a conduce la soluții raționale la acele probleme.

  15. Domnule Mihai Badici,

    vă mulțumesc pentru acest articol. După cum prea bine știți (întreg Universul știe, dar face pe prostul), mă aflu într-o nemiloasă competiție cu dumneavoastră întru câștigarea iubirii comentatorilor Contributors. De aceea, în măsura în care editorii platformei nu mă vor sabota cu răutate (nu-mi vor da la gioale, cum se spunea în curtea școlii – subliniez „școlii”), vă voi oferi cât de curând un articol în replică. „Cât de curând” – la mine înseamnă cam 2-3 săptămâni, maximum o lună, că ăsta-i ritmul de funcționare al minților profunde.

    • Partea bună cu iubirea ( și invers, cu nepăsarea) cititorilor e că e destulă pentru toți :)
      Aștept cu interes replica, dar poate ar fi bine să fie mai repejor, că trece pandemia și rămânem fără obiect :) Bineînțeles, glumesc, teza mea e că oricum aveam nevoie de învățământul ăsta „în completare”, lucru care nu trece cu pandemia…

  16. Din perspectiva stricta a procesului de invatare mi se pare ca articolul este foarte corect. Da, invatamantul online poate fi mult mai meritocratic decat cel clasic, se poate organiza mult mai bine si, in general, are un potential foarte mare. Cu toate astea, functia scolii nu este doar sa le asigure copiilor un bagaj un bagaj de cunostinte diverse. Copiii interactioneaza intre ei, au nevoie sa interactioneze intre ei, au nevoie de contact, de prietenii si de dispute cu alti copii. Poate la 5 ani mai e cum mai e dar un adolescent de 10 – 14 ani limitat doar la interactiunea cu parintii timp de luni de zile va suferi cu adevarat si, mai mult de atat, este posibil sa aiba si o trauma. In plus, dincolo de lipsa internetului, a smartphone-ului, etc sunt convins ca pentru multi copii exista o alta lipsa mult mai importanta: lipsa spatiului. Copiii au nevoie sa alerge, sa isi consume energia, sa faca sport, sa participe la competitii. In fine, recunosc necesitatea carantinei acum, ceea ce vreau sa spun este ca un invatamant online pe termen lung ar trebui suplinit cu:
    – activitati care sa le permita copiilor sa interactioneze intre ei in mod curent
    – activitati fizie
    – spatii pentru invatat avand in vedere ca multi copii traiesc in apartamente/case inghesuite.

    Ca o remarca de final, inclusiv pentru multi adulti, chiar si din IT lucrul de acasa aduce provocari noi, mai ales pentru cei aflati la inceputul carierei. Desi lucrez intermitent de acasa de mai bine de cinci ani, in viata mea nu am auzit atatia copii plangand, caini latrand,soti comentand si alte zgomote neidentificate cat am auzit in ultimele doua luni. Acum nu lucreaza de acasa doar specialistul care are un birou separat sau care si-a pregatit mansarda casei pentru lucru de acasa. Acum lucreaza de acasa si absolventul de 25 de ani care a inchiriat un apartament cu alti doi prieteni, toti incercand sa lucreze in acelasi spatiu impreuna cu prietena unuia dintre ei care a venit pe perioada pandemiei si cu pisica parintilor celuilalt.

    • iar cei care nu lucrează acasă, stau acasă și fac și mai multă gălăgie :)
      Bineînțeles că interacțiunea e importantă, când trece pandemia trebuie să ne întoarcem în clase. (ieri unul din copii a făcut sportul, exerciții în fața camerei, deci până la urmă e și asta posibil. Nu au reacționat rău :) ) . Dar unul din marile avantaje e că așa își mai diversifică și profesorii metodele, până la urmă le va fi și lor mai ușor să mai dea câte un test, să trimită o informație etc.

  17. Ma regasesc in unele din experiențele autorului. Crescut la țară, forțat sa învețe ceva rusă la liceu (si cat am urat-o) pentru ca numai pentru clasă A (cei din oras) am invatat engleză la maturitate.
    Acum două vorbe despre scoala la distanță. Este buna doar la nivel universitar si numai la universități serioase. Învățarea on line la univ de tip Titu Maiorescu nu se compara cu Open University. Prima este pierdere de vreme.
    A crede că punând niste profesori in fata unei camere de luat vederi și niste copii sa-i asculte in timp ce butonează tel mobil se cheamă învățământ înseamnă a ne păcăli. Învățarea presupune și talent și disciplină. Am văzut câteva lecții on line pe TVRi și ele ilustrează perfect inutilitatea acestui experiment. Ecuatii aruncate alandala pe ecran, lecții plicticoase de limba romana cu profesori nedoriți, etc. Am văzut o lecție de „public speaking”, da asa se chema, facuta de un profesor cu un vocabular limitat atât în romana cat si in engleză (cuvintele englezesti fiind foarte frecvente in lectia domniei sale).

    • Am mai răspuns de câteva ori, dar repet: ideea mea nu e să trecem la online definitiv. Avem acum două luni când nu avem încotro. Dar o să mai avem, de multe ori iarna, câte o săptămână când vine viscolul; de asemenea putem suplini lipsa profesorilor la o anumită disciplină ( ca atunci, engleza) prin ore online. Printre alte surse, am învățat, la fel, engleza și de la cursurile de la radio BBC, în anii ’90 nu erau prea multe posibilități :) . Bine, o înveți în mod natural din documentații tehnice și cărți de specialitate, ajungi să știi cum se zice la tranzistor MOS FET cu canal n dar nu și cum se zic la pisică :) .Și, apropo, problema era că nici măcar profesor de limba rusă nu aveam, am făcut cu o învățătoare care nu avea post. Doamnei Dicu, profesoara de rusă din liceu, îi păstrez o amintire respectuoasă. Dar nu vă spun ce artificii trebuia să facă secretariatul ca să ne poată programa orele de rusă celor câțiva „țărani” care mai rămâseserăm după treaptă în liceu.

  18. Domnule Mihai Badici, aveti dreptate, multi posteaza comentarii fara a avea o tangenta cu domeniul sau tema pusa in dezbatere. Multe comentarii sunt cu totul pe langa subiect, fara cunostinte si experiente solide. Unii sufera de complexul auto suficientei, ca se pricep la toate. Ca o concluzir, cred ca invatamantul de toate gradele de la noi, poate sa fie o parte on line, mai ales iarna cu nameti si geruri sau veri toride si una practica, concreta. Singurul lucru pe care l-am sustinut cu tarie a fost reducerea numarului de copii, de la gradinita, cu 10 copii la o educatoare, gimnaziu 20 si pana la liceu cu maxim 25. Am avut parte sa lucrez la o scoala in trei schimburi cu 40-42 de copii la o clasa. Dupa o zi de munca esti terminat. Va doresc multa sanatate si succes pe mai departe.

  19. Continuarea invatamantul online este o solutie de avarie si nu poate substitui nici o data invatamantul din scoli, licee si faculatI, legaturile emotionale dintre profesor si elevi neputand avea loc in spatiul virtual cum bine este punctat, invatarea fiind un procedeu ceva mai complicat.
    Acum putea vedea cat de complicata este relatia copiii-parinti in conditiile online, relatie care are foarte de mult de suferit, parintele neputand nici o data substitui in cadru didactic, incercarile disperate ale acestora producand tocmai efecte adverse, indepartarea copilului de parinte.
    Nu este suficient ca un copil sa stea in fata unui ecran si priveasca la tot felul de aplicatii, filmulete si alte substitute, un copil este o fiinta, ecranul si programele fiind ceva „stupid” in sens emotional.
    Una este sa fi laudat, , supus unor critici etc.etc. din partea unui unui profesor si alteceva este daca iti apar tot felul de simboluri care incearca sa exprime niste forme emotionale, firesti fiintei umane.
    Lucrurile se vor schimba in momentul in care inteligenta artifciala va prelua multe aspecte ale vietii cotidiene, ve prelua insasi actul educational, la urma urma urmei, la ce va mai fi nevoie sa fim educati, sa invatam daca acesta activitate va fi preluata de aligoritimi, sisteme IT , masini, computere, pt tinerea lor in viata nefiind nevoie de o multime de oameni educati, o educatie care implca mult efort si foarte multe costuri care nu se „amortizeaza” 100 % , vezi numarul mare de elevi care ajunsi in clase superioare nu stapanesc notiuni de baza.
    Nu suntem atat de departe de aceste scenarii pe cat credem, generatiile actuale fiind cele care le vor implementa pt ei si urmasii lor.

    • ca să discutăm și de aspectul ăsta, legat de părinți, chiar și într-un caz fericit ca al meu, în care să zicem că aș avea competențe să acopăr o mare parte din discipline ( având și o diplomă de română-franceză plus ingineria) , realitatea e că îmi lipsește timpul. Sincer, când s-au închis școlile mă panicasem un pic când am văzut că următoarea lecție la unul din copii era „sinus și cosinus” la matematică. Era cam prea importantă ca să o las să fie „fușerită” pe sfârșit de semestru așa că mi-am făcut timp și am predat-o eu; după câteva zile din fericire copilul m-a anunțat că la tangentă „nu mai este necesar, ne-a explicat-o doamna” :) Pentru home schooling cum se predică la noi tot trebuie cineva dedicat, ori un părinte care nu lucrează – și știe, ori angajat cineva. Unii oameni chiar se iluzionează că e suficient să stea copilul acasă, și gata, avem home schooling….

      • 70-80 % din populatie are studii medii prin care isi poate asigura existenta personala cat si al famililor insa nu dispune de cunostiinte didactice, iar de cele de specialitate gen matematica, fizica, gramatica, o limba straina, istorie nici vorba si nu merita acordata atentie prea multa acestei forme de invatamant, este si va ramane o varianta de avarie pe timp limitat si nimeni sa nu cada prada iluziei ca odraslele vor putea invata mai bine acasa de cat intr-un cadru organizat, cu exeptia unor sectanti de diferite religii.

        • Cu toate acestea consider esentiala „liberalizarea” unor materii in contextul home schooling-ului. Ma refer la limba romana si la istorie in general, pe care le consider materii de propaganda, nu aduc niciun beneficiu celui care invata, doar un fals sentiment de superioritate ca are o cultura.

          Literatura – s-au selectat opere romanesti de catre comunisti, pe baza de patriotism, unde oamenii isi accepta soarta ( Miorita, Ion, N. Potcoava, Fefeleaga ), fara sa faca nimic, pe cand, de la revolutia industriala, in literatura popoarelor mai avansate vedem eroi care prin puterea proprie si-au depasit conditia. Pentru mine literatura romana contribuie la o mentalitate „mioritica”.

          Istorie – multe date prezentate insipid, accent pe ce conducatori mareti am avut, in frunte cu Ceausescu pana in 89, l-am scos doar pe el, in rest totul a ramas cam la fel. Nimic din greselile lor pe care am putea sa le evitam. In final, scopul istoriei e sa invatam din greselile inaintasilor, nu sa vorbim despre istorie ca sa aratam ca suntem culti, in acele dialoage ale surzilor, cand oamenii nu au nicio treaba unii cu altii, nu se asculta unii pe altii, doar incearca sa puncteze la capitolul „impresie artistica” etalandu-si cunostinte, citate, etc.

          Adica copiii sa aiba libertatea sa aleaga dintr-o mult mai mare diversitate de opere literare, autohtone sau straine, iar istoria sa fie predata intr-o nota critica, de ex. ce a gresit Regele Mihai in al 2-lea razboi mondial. Evident, vor sari „cunoscatorii” in discutii interminabile, ba ca a gresit tot, ba ca n-a gresit nimic, toti isi vor pune cenusa in cap. Dar totusi, de undeva trebuie sa incepem, daca dorim sa nu mai spalam pe creier inca o generatie.

  20. Comentariul meu de mai sus, insertat intr-o succesiune bizara, era adresat la @ Alexa. Vad ca domnia sa a recidivat cu inca comentariu mai jos, pe care nu l-am remarcat la vremea potrivita. Ma opresc aici ca altfel cotinuam pe o tangenta care se indeparteaza simtitor de subiectul discutiei.

  21. Evreii ashkenazi sunt aparent mai inteligenti pentru ca parintii lor pun un accent f mare pe educatie. Si cu asta ma apropii de subiectul discutiei. Copiii ashkenazi benficiaza de sute de ani de educatie in familie si in scolile comunitare, religioase sau nu, fecventate fara cracnire in week end sau seara. Cine a citit cartile lui Shmuel Yosef Agnon va fi observat ce accent se punea pe educatie inca din sec 18 in comunitatile evreiesti din Polonia, Rusia sau Romania (are si o povestire care se petrece prin Moldova).
    Bineinteles ca educatia nu se facea online, ci de parinti (paradoxal cu multa participare a tatalui). La liceul la am invatat copiii evrei erau de departe mai avansati in educatia sexuala, mai rationalii si aveau o intelepciune si cumpatare care nu tinea de inteligenta proprie, ci de tranferul nemijlocit de la parinti si de la comunitatea in care traiau.
    Daca facem educatie online fara o participare intensa a parintilor, fapt reliefat si demnul Badici, rezultatele vor fi previzibile.
    Un alt aspect al educatie online este stressul suplimentar pe care acest tip de interactiune il pune asupra elevului. BBC publica un articol despre stressul cauzat de softuri de tip Teams sau Zoom:
    https://www.bbc.com/worklife/article/20200421-why-zoom-video-chats-are-so-exhausting?xtor=ES-213-%5BBBC%20Features%20Newsletter%5D-2020May1-%5BWorklife%7c+Button%5D

    La noi in companie cei de la HR (noi le spunem Human Remains) dadusera un edict ca nici un curs online sa nu depaseasca 3 ore. Noi nu l-am respectat si am avut saptamana trecuta o experienta directa a rezultatelor. Dupa un curs de 3 zile (online, cca 6.5 ore pe zi) despre un nou software am fost istovit mai rau decat daca faceam 6 zile de munca intensa la birou. Articolul de mai sus a fost publicat exact a doua zi dupa ce am terminat cursul si citindul-l am recunoscut anumite aspecte negative ale inteactiunii online.
    Un simplu exemplu: cand 20-30 copiii stau in banci in clasa atentia tuturora este (speram) spre profesorul de la catedra. Cand stam intr-o clasa de Teams softul ne supune atentiei profesorului, dar si a toturor celorlati colegi, si asta nu numai cand vorbim noi. In clasa daca un copil nu pricepe ceva poate chema profesorul la masa lui si va avea o interactiune ceva mai privata. In sistemul online copilul este expus observatiei tuturor si imi imaginez ca exista deja noi tipuri de bully-ing: boul de X n-a prioceput cum se rezolva o ecuatie de gradul intai. Sunt convins ca vor fi in curand PhD studii despre impactul psihologic al acestui tip de invatare.

    • Da, observația dvs ca și a cititoarei Alexa cred că e corectă. Nu prea poți să ții online orele ca și cele offline, în tot cazul nu 5-6 ore cât e programul normal. Însă nu cred că trebuie. Probabil că ar fi de ajuns o întrevedere de 20 de minute în care să li se explice în mare conținutul documentului atașat, dacă sunt ceva teme se atașează și alea.. și ar rămâne și vreo 15 minute pentru discuții private. Mă gândesc, fiindcă ați adus vorba, oare ar fi capabili pedagogii noștri de elaborarea unei „pedagogii online” oficiale? Că e clar că profesorii vor avea nevoie de îndrumare, probabil ar fi bine dacă ar exista un fel de ghid…

  22. Domnul Mihai Bădici este unul din autorii preferați de pe această platformă.
    De aceea, nu vreau să trec ușor peste afirmațiile din fraza „Evident, o parte din elevi nu au acces la Internet (adevărat), nu au calculator (rar, dar adevărat) sau smartphone ( aproape fals).”
    S-a cerut școlilor liste nominale cu elevii și cadre didactice referitoare la accesul la internet și dispozitive (D–desktop; L–laptop; T–tabletă; S–smartphone). Prezint situația la o clasă dintr-o localitate aflată la douăzeci și ceva de kilometri de Iași, asemănătoare cu a celorlalte clase. Ce-o fi prin „văgăuni”, mamă, mamă!
    Internet
    Da/Nu Dispozitive

    Nu S
    Da T
    Nu –
    Nu –
    Nu –
    Da S
    Da S
    Da S
    Nu –
    Nu –
    Da S
    Da S
    Nu –
    Da S
    Nu –
    Nu –
    Da S
    Nu –
    Da S
    Nu –

    • Dacă înțeleg bine tabelul, jumătate nu au nici un fel de dispozitiv. Asta e mai rău decât percepția mea, de la mine din sat (Oltenia) unde nu prea am văzut copil fără smartphone. Însă … nimic nerezolvabil, preocupare să existe, în zonele „favorizate” există excedent de dispozitive ce pot fi donate. Din tabel lipsește o informație mai importantă: accesul la Internet. Aici e mai complicat, dacă nu au, Ghiță cred că și-a luat deja banii pe proiectul lui, dar singura soluție fezabilă mi se pare asta, acordarea de facilități pentru operatorii care montează celule 4G în zonele defavorizate. Există posibilitatea tehnică să acorzi Internet gratuit doar la acea celulă ( elevul respectiv va avea Internet nelimitat în sat, dar nu și când vine la Iași, că asta ar deschide calea pentru speculă), trebuie doar solicitată. Asta durează, dar până nu începi nu poți termina…

        • Așa sunt mult mai ușurat, pentru că dacă cei cu smartphone au Internet înseamnă că acesta e disponibil în localitate. Dispozitive le putem da, de fapt sunt ieftine dar cred că o campanie de donații ar rezolva problema și cred că ministerul ar trebui să discute ceea ce ziceam mai devreme, posibilitatea de a obține și oferi acces Internet doar de la celula respectivă ( sunt sigur că operatorii ar fi deschiși la varianta asta, o dată pentru a-și arăta implicarea civică și a doua oară că din zece clienți gratuiți măcar unul va merge mai departe cu abonament plătit). Până nu rostogolim pietroiul nu vom ști însă toate problemele. Oricum mulțumesc pentru informare, pentru mine când e cu cifre e mult mai bine :). Discutam deunăzi cu niște prieteni sociologi care m-au trimis la un studiu al „Salvați copiii” unde am văzut și o concluzie la care nu mă gândisem: copiii din mediul rural sunt mai expuși diverselor forme de agresiune pe net . Presupun că din lipsa îndrumării, părinții de obicei neavând experiență cu tehnologia ca „orășenii” , intră în contact cu tot felul de necunoscuți, cu toate formele de malware posibile… Poate se poate face și ceva în sensul ăsta, câte un „fiu al satului” dornic să ajute…

  23. @Jimi H – nu înțelegi despre ce scrii, nici tu, nici Virginia Welle. Inteligența și volumul de cunoștințe dobândite sunt lucruri diferite. Inteligența autentică îi permite subiectului să se descurce în situații noi, pentru care nu era pregătit. În România se face distincția asta prin ”a fi deștept”. Deșteptăciunea diferă de inteligență, se obține prin învățare. Aceea e într-adevăr culturală, cum vrei tu și Virginia Welle.

  24. Mmm, mă surprinde neplăcut cum „savanții” de Ro îl blamează pe JP și îl compară cu Olivia Steer. El este psiholog clinician, are un doctorat în psihologie clinică și a predat 5 ani la Harvard. Adică, nu e de pe drum. Faptul că unii sunt sau nu de acord cu ideile sale, asta este alta poveste. Dar cred că este corect sa ii fie blamate ideile, nu omul JP. Adică să fie puse sub discuție ideile: exact, care idee a sa este controversata, și de ce. Idei nu scoase din context, ci cu capitolul întreg unde s-au prezentat.

    Revenind la articolul domnului Bădici, am observat că nu se pune in discuție acum, pe perioada izolării, problema învățării din manuale. Învățarea de pe hârtie și caiete speciale. Fiecare școală are manuale, mai noi sau mai rufoase. De ce nu sunt puse la dispoziția copiiilor defavorizați? Și monitorizata evoluția lor școlară prin intermediul platformelor online de la fiecare primărie de comuna. Sunt adunati 5 elevi cu masca in sala mare de ședințe și li se da testarea trimisa pe calculator de doamna de romana. Domn’ primar face poze și le trimite doamnei la corectat. Asta este, soluții de criza la situații de criza.
    Învățământul de pe manuale nu va fi niciodată depășit. Avem administrării de asistență socială, avem oameni plătiți sa urmărească acești copiii defavorizați, ce fac, ce mănâncă, cum învață, daca învață samd.

    Să nu uităm că învățământul este descentralizat, în administrarea primăriilor locale. Ele au obligația să atragă fonduri, sa aloce fonduri, să aibă grijă de copiii comunității și de școala pe care aceștia o fac. Sunt fonduri puse la dispoziție de UE pentru cumpărarea de platforme e-learning în comunitățile locale, sunt fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizați, sunt fonduri pentru dotarea școlilor și grădinițelor. Doar că cineva (cei responsabili = primăriile, inspectoratele samd) trebuie sa se implice și să o facă. Daca nu, se asigura că toți au manuale complete și caiete cu pix și gata. Asta este viața, niciodată dreapta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro