joi, martie 28, 2024

Jocul de-a Șova

De vreo două luni, aproape fiecare zi aduce cu sine un electroșoc. Lucrurile se petrec după un scenariu care se repetă exasperant: în marșul lor triumfal spre ceva deocamdată greu de înțeles (și încă mai greu de acceptat), useliștii se află în fața unui gest de sfidare la adresa politicii normale și civilizate; îți spui că nu-l vor face, că nu-l pot face, pentru că s-ar compromite grav; ei bine, îl fac – și, în felul ăsta, a doua zi ajung în fața unui nou gest de sfidare, iar îți spui că nu-l vor face și iar îl fac. E un joc pe care USL-ul îl practică având ca adversar doar stupoarea și consternarea. Ultima etapă a acestui joc a fost numirea în funcția de ministru a domnului Dan Șova.

După ce Traian Băsescu l-a ales pe Victor Ponta să formeze guvernul, se zvonea că Dan Șova urma să fie ministrul Justiției. Vestea m-a înghețat și l-am urmărit cu îngrijorare pe dl Șova într-o emisiune la TVR – era întruparea unui rău care începea să se simtă limpede. Brusc, dl Șova căpăta siguranță, amploare și greutate politică, era o prezență  pe cât de concretă, pe-atât de paradoxală. Și totuși, dl Ponta nu l-a pus în guvern. Mi-am zis: uite că n-a îndrăznit s-o facă. Ei bine, acum a îndrăznit.

Se întâmplă că, în urmă cu mai multe luni, dl Șova a negat realitatea unui eveniment istoric tragic, iar cuvintele domniei sale au stârnit o reacție violentă. Mi-e teamă că gravitatea situației în care s-a pus dl Șova nu e prea bine înțeleasă, de aceea îmi permit să încerc o lămurire a lucrurilor.

În primă instanță am fi tentați să spunem că tema holocaustului e una care îi privește dacă nu doar pe evrei, atunci în primul rând pe ei. E absolut firesc ca în urma unei asemenea traume istorice să activezi la maximum mecanismele memoriei colective, să încerci să reprezinți un rău care, de fapt, nu poate fi prins în adâncimile lui. Însă eu nu despre perspectiva evreilor asupra holocaustului vreau să vorbesc, ci despre perspectiva neevreilor. Secole de-a rândul, evreii au fost cel mai la îndemână țap ispășitor, dar nu singurul. Tot ce s-a întâmplat în jurul celui de-al Doilea Război Mondial i-a vizat în primul rând pe evrei, dar nu numai pe ei. Hitler a omorât milioane de evrei, dar a omorât și milioane de neevrei: polonezi, ruși, francezi, olandezi, țigani și chiar germani care nu intrau în schema lui ideală – tot ce se abătea de la norma unui stat totalitar. Acest stat totalitar și acțiunile declanșate de el reprezintă pentru Occident răul suprem cu care s-a confruntat direct, iar, atunci când Europa a început să se reconstruiască după război, sensibilitatea față de acest rău a fost un fel de busolă, un criteriu călăuzitor evident: oroarea nu trebuia să se mai repete. (Netrecând prin experiența comunismului și existând în plus tentații ideologice explicabile fie prin naivitate, fie prin interese pecuniare, Occidentul a fost mai puțin sensibil la răul din lumea gulagurilor – iar asta rămâne o problemă delicată.)

Cum însă evreii au fost ținta predilectă a totalitarismelor de dreapta, antisemitismul a devenit un fel de hârtie de turnesol pentru lumea civilizată. El nu se referă doar la evrei, nu e antonimul filosemitismului. În spatele antisemitismului nu se află pur și simplu antipatia față de evrei, ci o violență potențială orientată împotriva oricui se sustrage unor norme totalitare, oricui nu intră în schemă, un resentiment care vizează valorile umane fundamentale, un atentat la civilizație. Așa judecă Occidentul gesturile antisemite – iar asta nu din vreo simpatie suspectă față de evrei, ci dintr-un elementar instinct de conservare.

Dar în discuție nu intră doar holocaustul. Aceleași judecăți se aplică și în cazul masacrării armenilor în Turcia. S-a întâmplat să mă întâlnesc cu un intelectual turc foarte școlit, cu studii în Anglia. Conversația noastră s-a desfășurat firesc până l-am întrebat cum vede tragedia armenilor. A explodat. Bineînțeles, n-a fost nici un masacru, armenii au fost de vină, ei i-au provocat pe turci, care, bieții de ei, au reacționat cum au putut. Nu-mi venea să cred că un om aparent inteligent putea debita asemenea enormități. În plus, era supărat pe Europa că găsește în bagatela armenească scuza de a nu primi Turcia în uniune. Era limpede: în ciuda studiilor lui, omul nu înțelesese absolut nimic din criteriile după care, de bine de rău, Occidentul se călăuzește.

E normal ca organizațiile evreiești să fi reacționat la numirea dlui Șova. Nu mi se pare însă normal că alte organizații, neevreiești, au reacționat cam palid. Nu știu dacă poziția dlui Șova îi amenință pe puținii evrei rămași în România, dar știu sigur că ea amenință tot ce poate însemna la noi în țară o viață liberă și civilizată. Din partea mea, dl Șova poate face în fiecare lună un pelerinaj la Muzeul Holocaustului din New York, poate să se taie împrejur, poate să învețe ebraica, poate să-și prezinte la Antena 3 zece, o sută, o mie de prieteni evrei. Nu mă încălzește cu nimic. Dl Șova este pur și simplu nociv pentru noi, toți românii.

Pe de altă parte, mă îndoiesc că dnii Ponta și Antonescu înțeleg miza reală a problemei – pentru simplul motiv că nu-i văd deloc preocupați de valorile europene. Ei au învățat pe dinafară câteva clișee pe care le rostesc cu emfază și care nu înseamnă nimic pentru ei. Și totuși, bănuiesc că își dau seama cât de riscant, de compromițător e să pui în guvern pe un negaționist al holocaustului. Dar au făcut-o, au făcut-o și pe asta. Inconștiență? Dorința de a sfida? Sau o fi dl Șova vreun personaj providențial, de neocolit? Habar n-am. În aceste ultime două luni am obosit, orice speculație mi se pare ridicolă.

Acum USL-ul se joacă de-a Șova. Care va fi următoarea etapă a jocului său paradoxal?

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

    • Ba, mi-e teamă că Şova este „generaţia următoare” în PSD. Chiar după ce va cădea actualul guvern, Şova se va retrage o vreme în planul secund, dar după câţiva ani va reveni. Şova mi se pare întruchiparea răului absolut. Este suficient să-l urmăreşti în emisiunile TV pentru a vedea că omul nu e întreg; este de o agresivitate ieşită din comun, poate doar la Boureanu să mai fi văzut aşa ceva acum vreo 3 ani.

      În plus, spre deosebire de mulţii tâmpiţi din politică, Şova are şi două facultăţi (Istorie şi Drept) – or e lucru cunoscut că amestecul între inteligenţă şi lipsă de caracter este cel mai sinistru.

      • Cu riscul de a-i scandaliza pe mulţi, fie ei şi psihologi profesionişti, eu spun că nu putem vorbi de inteligenţă dacă vorbim de lipsă de caracter (şi a propos de Moromete, eu „mă bazez” :) , şi o spun cu modestie). Inteligenţa nu înseamnă abilităţi speculative, capacitate operatorie (ar spune Jean Piaget) mentală, ci performanţă mentală adaptativă (spune tot Piaget, dar nu numai el), capabilitatea de a rezolva probleme; cele mai relevante sunt problemele „de viaţă” – iar printre acestea cele mai complexe, şi evident dificile, sunt problemele sociale. Îşi închipuie cineva că poţi rezolva asemenea probleme făcând abstracţie de valori, neavând un ataşament ferm la valori, neavând caracter?! Poţi rezolva o problemă ce presupune curaj şi generozitate fără să ai „organ”, fără să ai caracter, fiind un aventurier iresponsabil în loc să fii curajos, fiind un fanatic „inginer social” în loc să fii generos? OK, caracterul nu e suficient, dar e necesar, altfel nu vorbim de inteligenţă, ci de şmecherie sau, mai ştii, de fandacsie :) … „Ce-am făcut cu viaţa mea?” e o întrebare obligatorie pentru un om inteligent, mai ales bilanţ („mintea românului de pe urmă”), dar când evaluăm o persoană care se ocupă de problemele tuturor, dacă nu întrebăm „Ce-a făcut cu viaţa noastră?” nu putem să spunem dacă e inteligent sau doar un prost cu fumuri sau chiar mai rău.
        Ca să cobor cu picioarele pe pământ: poate să aibă şi 20 de facultăţi (ce naiba de criteriu e ăsta?!), mie Dan Şova tot mi se pare un submediocru cu fumuri, fanatic şi vizitat de „viziuni”. Un personaj desprins din „Demonii” lui Dostoievski. Şi nu se va opri, că aşa sunt construiţi oamenii de genul ăsta.
        Dar haideţi să-ncheiem în altă notă: să observăm că are un nume predestinat… şovinismului :)

        • v am apreciat comentariul;romanica e majoritar sova,sau ponta ori antonescu.sint produsele unei constructzii numita romania.
          acolo inca se vorbeste de revolutie,ori mai blind,revolutie furata.
          acolo nu se spune inca ca acel stat a facut epurare etnica.
          ca a fi rumin inseamna ca ai 2000ani pe acel pamint si totzi ceilaltzi sint minoritatzili conlocuitoare.
          domnilor!cititzi forumuri la articole ce ating coarda natzionala a ruminului!

      • paralela intre sova si boureanu mi se pare perfect justificata, o aveam si eu in minte de ceva timp. si sunt de acord si cu constatarea ingrijoratoare ca acestia (impertinentul boureanu, sfidatorul si, vai!, atat de limitatul ponta, maleficul si insetatul de sange sova, serafic coruptibila iacob – ridzi, alunecosul si inconsistentul corlatean, mult prea ieftinul Cernea s.a.) nu sunt exceptii care se auto-elimina din viata politica, ci personaje reprezentative pentru ceea ce, din pacate, s-ar putea sa fie „noua clasa politica romaneasca”. totusi, inca sper ca altfel de tineri / noi politicieni vor deveni vizibili si relevanti, poate modificand atmosfera asta mocirloasa si imunda care copleseste momentan viata noastra publica.

      • OAMENI BUNI , DRAGI CONTEMPORANI , CE FACEM ?CONTINUAM SA OTRAVIM?
        Nici n-a apucat să zică Traian Băsescu „chestor”, de la sediul lui de campanie, că Parchetul l-a şi pus pe chestorul Manoloiu sub acuzare. S-a răstit Traian Băsescu la Curtea Constituţională, că încalcă legea, şi Curtea Constituţională a dat iute un comunicat, că de fapt n-a zis ce-a zis şi că în comunicatul ei despre listele de alegători s-a strecurat o greşeală. Deoarece una a dictat Curtea şi alta a scris persoana care i-a băgat cuvintele în computer! Dar Curtea asta Constituţională nu se uită şi ea pe ce-şi pune semnătura? Are încredere oarbă în persoana care-i dactilografiază comunicatele?

        Ca apoi să aflăm una şi mai şi, că dintre cei nouă judecători ai Curţii nu ştiu decît unii ce a emis ea în ultimele zile. Ceilalţi au aflat după aceea. Cum vine asta? Unii sînt mai judecători decît alţii în această Curte? Şi dacă tot s-a plîns ea mătuşii sale de la Veneţia că o ameninţă unul şi altul n-ar fi trebuit să spună şi cine a ameninţat-o? Sau ea a spus, dar persoana care i-a dactilografiat plîngerea n-a găsit de cuviinţă să mai scrie şi numele cu pricina, ca să nu fie acuzată de Traian Băsescu că primeşte indicaţii prin Vocea Rusiei?

        S-a uitat strîmb T.B. la Ioan Rus – ministrul şi-a dat demisia, însă nu înainte de a-l acuza şi pe Crin Antonescu că a încercat să-l sperie cu niscai presiuni. S-a pus Parchetul în mişcare după vreo declaraţie a lui Antonescu de cînd a ajuns el interimar, încît să-l apuce temerile pe Ioan Rus dinspre partea lui? Nu s-a pus, fiindcă Parghetul are pe cap alte treburi, care se potrivesc, bucăţică ruptă, cu agenda răfuielilor preşedintelui suspendat.

        Şi dacă tot veni vorba, aceste coincidenţe nu sar în ochi oficialilor îngrijoraţi de la Bruxelles? Sau dacă Traian Băsescu e suspendat nu mai contează ce-i iese din gură? E şi el un simplu cetăţean care-şi dă cu părerea, anticipînd, întîmplător, cu o zi înainte ceea ce urmează să facă Parchetul?

        S-a reîncarnat Mama Omida în preşedintele suspendat şi ghiceşte de-acolo ce-au de gînd procurorii? Ori s-a trezit în procurori duhul justiţiei din anii 50, cînd cei puşi sub acuzare trebuia să demonstreze că sînt nevinovaţi, nu acuzatorii lor să le dovedească vinovăţia?

        • Nu ghiceste. Stie. Asta e diferenta.
          ponta si crin ( si nici ale lor codoase) nu au nici un motiv sa spuna: „CCR, nu te face ca cauti.
          Cauta”
          Iar Curtea ( macar de „ochii lumii”), ofteaza si … se face ca lucreaza.
          Toti il stiu de frica pe Basescu. Doar crin si ponta, zambesc larg. Aproape mai larg ca tatal
          lor. Si aproape mai larg ca tatal lor mare.

    • O intrebare:
      Este normal ca intr-o tara care a trecut printr-o revolutie anticomunista sa votam
      un Mazare cu basca lui Che Guevara
      un Ponta cu sapca lui Mao?

  1. Articolul de mai sus, o penibila (si riscanta) incercare de a justifica ostentativele (si fara sens in acelasi timp) proteste si presiuni exercitate de diverse organizatii evreiesti impotriva intrarii in guvern a dealtfel foarte dubiosului Sova.

    • incercati cumva sa negati dreptul ORICAREI organizatii sa se ridice contra negationistilor? Atentie MARE, MARITA! Negationismul este ( de asemenea in RO) pedepsit de lege. Sova este penal si sa zica bogdaproste ca nu i s-a facut plangere penala, caci nu vad ce parchet ar respinge sesizarea si ce tribunal ar refuza condamnarea. In oricare alta tzara europeana cariera politica a lui SOva era terminata inca de la momentul interviului.

  2. Excelente rânduri, domnule Zografi! Le citesc în prelungirea acelei ontology of cartoons pusă la lucru pentru a descrie realitatea și noima bolândă a administrației Ponta. Iată un nou episod în care peisajul guvernamental devine debușeu ideal pentru un sfârâiac vid, zâmbăreț și pervers ca o cutră cu nouă vieți… Sinistru e că aceste caricaturi sprințare produc efecte în lumea românească reală, că ghidușia lor nefastă se revarsă, din benzile desenate ale Puterii, peste viețile și vulnerabilitățile noastre.

  3. Va salut din Romania reala.Urmaresc de ceva vreme publicatia.Am citit si am comentat la diverse articole si am observat inflacararea cu care scriu cititorii cei convinsi de adevarul absolut.
    Sunt pro sau contra.Au un tel, acela de a apara de pe forum democratia si statul de drept.
    Ce vor face insa dupa? Dupa 31 august, 31 septembrie..si tot asa?
    Cu siguranta vor fi si alte subiecte fierbinti.In timpul asta avem o economie devastata.In primii 10 ani de dupa celebrul 89, am facut tot felul de experimente economice.Am distrus o industrie, mai mult sau mai putin depasita tehnologic.Am creat o structura a economiei mai mult sau mai putin compatibila cu cea a tarilor avansate. Apoi ne-a lovit criza subprime.Care nu ne afecta pe noi intrucat eram mai smekeri.Apoi ne-a afectat.
    Investitiile straine majore le avem in retail,in energie, petrol, banci si asigurari.
    Construim in delir.Producem bunuri non tradables.In timp ce rumanul de rand se cruceste in fiecare zi la piata privind preturile dictate de noul trend al monedei unice europene, investitorii straini realizeaza profituri uriase.Creste euro.Super! Se scumpesc pe rand combustibilii, energia, preturile la alimente.Pana si cartofii au sarit la pret!Sunt turcesti.

    Ce face antreprenorul roman din agricultura? A folosit fondurile europene sa isi construiasca o retea de irigatii? Nicidecum.E mai misto sa faci rugaciuni de ploaie la divinitate.A sprijinit vreun guvern post decembrist micii intreprinzatori? Stiti vreo banca dispusa sa ii finanteze pe prapaditii care mai ofera de munca in aceasta tara?
    Cate locuri de munca ofera multinationalele? Pana in 200.000.Cam ce cifra are populatia activa a tarii? Peste noua milioane.Si va asigur ca nu socotesc si mortii.

    Bun. Conteaza ca in tara asta sa deschizi un business e o aventura? Conteaza ca si daca esti amploaiat, tot nesigur iti este viitorul?
    Nu.Nu conteaza.Oamenii culti si inteligenti ai acestei natii nu au timp pentru nimicuri.Ei se ocupa de sfertodocti precum Sova , Ponta&Co LTD.

    Pai, alde Sova si compania sunt cadrele de nadejde ale partidului.Altii nu au.Nu au de unde sa ii aduca, pentru ca trebuie sa fii dotat cu obraz gros si nesimtitor la problemele reale.Trebuie sa ai capacitatea de a abera la nesfarsit.Nu oricine are asemenea abilitati.
    Politica de cadre a oricarui partid din Romania nu are la baza competenta in X materie, ci capacitatea de a fi vocal, irational, demagog.Asta aduce voturi.Si intocmai sistemului american, trebuie sa finantezi, pentru ca politica presupune un circ costisitor.
    Ce se intampla acum in Romania este rezultatul dezastrului creat de experimentele sfertodoctilor.Sova este doar un element al multimii ” SFERTODOCT” care terorizeaza psihic si economic aceasta tara prapadita.Ii dati prea multa importanta.Evreii l-au iertat pentru necunoasterea situatiei reale.L-a iertat si Parchetul pentru necunoasterea legii.Sa ii iertam pe toti si sa intoarcem si obrazul celalalt.Dumnezeu ne va recompensa in ceruri ca am tolerat incompetenta trimfatoare in fruntea tarii.20, 30, 100 ani.

    • Perfect de acord. Dar ce propui? Dincolo de amărăciunea ta (altfel destul de iritată, dar inteligent şi frumos controlată, ţinută în frâu), ce crezi că e de făcut? Ce le propui „oamenilor culţi şi inteligenţi ai acestei naţii? Concret. Tăcerea „demnă” ? For what, pentru Dumnezeu!, for what? Vrei să vorbească numai sfertodocţii şi din când în când câte-un semidoct? Sau vrei să propui resemnarea? Păi la ce bun cultură şi inteligenţă dacă altă soluţie decât resemnarea ca să zic aşa „nu se-arată-n zare”?! Sau ştiu eu ce vă mai trece prin cap, să ne mutăm pe Marte, să facem bărcuţe de hârtie pe Dâmboviţa şi pe fluviul Dunărea, să creştem şoricari, să…
      Zău aşa, ce vă deranjează la platforma Contributors („publicaţia”, cum îi ziceţi ci ingenuitate)? Şi – revin – ce propuneţi?

    • dar d na silvia!dvs punetzi problema si apoi datzi si raspunsul,doar ca nu sesizatzi!
      atzi uitat?traitzi in romanica si acolo ruminii sint stapini,vorba cintecului lor preferat

      • „Zău aşa, ce vă deranjează la platforma Contributors (“publicaţia”, cum îi ziceţi ci ingenuitate)? Şi – revin – ce propuneţi?”
        Autorii care scriu pe aceasta platforma preiau propriile articole de pe bloguri sau care deja au mai fost publicate pe hotnews, in revista 22, etc.
        Dumnealor sunt formatorii de opinie, nu eu.Dumnealor au forta de a identifica solutiile potrivite pentru ca iau pulsul vietii politice a Romaniei in timp real.Dumneavoastra mie mi-ati adresat provocarea: ia da-ne solutia, hai, ca noi abia asteptam sa o analizam.
        In mod abil ati transformat ironia din ultimile fraze ale comentariului intr-o asa-zisa solutie propusa de mine.Ce putin comentatorul ce v-a urmat a fost direct, fara ocolisuri.
        Una din solutiile mele ar fi schimbarea mentalitatilor. Reintoarcerea la valorile eticii( nu eticii si echitatii socialiste cum m-ati fi taxat).Poate vi se pare neinteresant, dar politicienii fixeaza regulile economice.Adeseori dupa interesele personale.Politicienii insa ii avem asa cum sunt datorita pasivitatii noastre, indiferentei vadite fata de binele general, individualismului feroce care ne macina, dorintei noastre perpetue de a ne fuduli cu avutul si cu vila in fata fraierilor.Cum schimb eu aceste mentalitati?
        Cum conving eu pe cineva ca scoala romaneasca nu produce doar tampiti?
        Pot eu sa fiu mai convingatoare decat presedintele Basescu citat in „The Economist?”
        Sau cum pot eu sa conving, in contra unor autori de marca de pe aici, ca nu doar cei supradodati studiaza in Europa?
        Pot eu sa va conving ca Romania este un stat neofeudal, intepenita in mentalitati de secol XIX? Atunci tinerii nostri studiau la Paris..acum prefera Londra.OK , ei ce solutii au?
        Nu la problemele complicate de matematica, la problemele curente ale vietii.Au o unica solutie.Raman in vest.
        Eu sa va dau solutii? dar aveti deja solutiile in minte: merge rau la Romanica? No problem.Emigrez.Nici nu-mi bat capul ca pe fraieri ii sufoca o categorie devenita intre timp atotputernica tocmai datorita mentalitatii noastre de fugari in vest.
        Poate va mai amuzati pe youtube de compatriotii nostri care se pozeaza in Spania langa vreo masina „tare”.Altii se fudulesc cu vilele pustii de prin sate.Romania se pustieste in goana noastra perpetua dupa fudulie.
        Este foarte interesant ca eu trebuie sa gasesc solutiile.Si apoi cine le aplica?Dumneavoastra?
        Am scris prin 2009 ca solutia reala la criza economica este morala in afaceri si eliminarea coruptiei.
        Cumva s-au luat dupa mine? Erau cei de dreapta la maneta.
        Acum sunt la maneta niste ametiti.Ca nici ei nu stiu care e stanga si care e dreapta.
        Unii cititori de pe aici au solutia: il dam jos pe Basescu si gata relele natiei.Asa au gandit si in 89.Altii vad rezolvarea in ramanerea lui Basescu.Nu mai conteaza ca ametitii vor puterea absoluta si va fi iar haos.Gata, totul e ok.Dar clasa politica din ce fel de oameni e formata?
        Care sunt originile ei?Cumva fostii baieti cu ochi albastri deveniti miliardari peste noapte?
        Sa fi avut dreptate comunistii cand spuneau ca acela ce detine puterea economica, va detine puterea politica?

    • Nimic nu e „in van” cand este vorba de „cautare” cand este vorba de incercare de
      „dobandire de cunoastere”.
      Nici nu ne imaginam (unii) ca fiecare picatura pusa, aici sau aiurea, in creuzotul cuvintelor,
      metamorfozeaza „solutia” indulcind-o sau amarand-o, osciland-o intre a fi „medicament” sau
      a fi „otrava”.
      Era „alexandrilor macedoni” a trecut. Rezolvarea adevarata a problemelor nu se face cu
      „argumentul fortei” ci cu „forta argumentului”.
      Ponta vrea bataie in afara ringului. Eu, nu. Si daca mai sunt ca mine, poate el vom face sa
      guste ( precum a.nastase din cei 5 ani de presedentie ) din legile pe care le promoveaza.
      Eu sunt emigrant, emigrat tot din grija psd-ului. Poate facem o rocada. Mica.

  4. Mie nu mi se pare o mutare chiar așa de proastă.

    Șova va fi dat jos repede – și va pica de martir, a fost mătrășit din cauza evreilor.

    Iar Ponta va mai obține ceva capital (mai ales după finalele de la bârnă/sol) :P.

    Capital politic local, zic.

  5. Foarte bine punctat. Din pacate stim ca cine trebuie sa inteleaga tot n-o sa inteleaga. Romanul are un sistem de „valori” special, care ii permite sa vegeteze cu superioritate. El e in principiu reticent fata de orice valoare occidentala si admira in liniste orice se opune acestor valori.

  6. Excelent articol ! Felicitari !
    Si totusi, asa, din gafa in gafa, din sfidare in sfidare, poate ca la toamna sustinerea populatie pentru USL se va mai diminua… Nu mult… Acolo, cateva procente… Bune si alea ! Tot inainte, d-le Copy-Paste ! La mai multe „sove” !

  7. Excelent articol, ca de obicei. O singura remarca: nu stiu daca „evreii au fost ținta predilectă a totalitarismelor de dreapta”, asta in masura in care regimul nazist, la care va referiti, nu pare a fi fost neaparat de dreapta. Pe linga referintele clasice in domeniu sint sigur ca ati urmarit si socantul documentar „Soviet Story”.
    Cu stima,

    • Corect. Si nazismul si stalinismul au fost de stinga: Stalin l-a internationalizat, Hitler l-a numit national-socialism, cu nenorocirile pe care le-a produs. Ambele au distrus vieti, au ucis, in numele socialismului. Ultimul bastion stalinist in Romania este Ion Iliescu. El a fost si ultimul care a incercat deschis reabilitarea socialismului si comunismului. Ce fac azi pupilii lui, doi impostori, este incercarea de a-i duce visul la implinire, dar fara declaratii oficiale. Batrinul kaghebist nu vrea sa moara pina nu-l vede macar mijind. O sa ne rinjeasca sadic, cu funeralii nationale, steag in berna si zile de doliu, de pe lumea ailalta: te-am terminat prin urmasi, popor dispretuit!

      • Marele Constantin Radulescu Motru scria, in 1939 sau 1940! (si ce minte a trebuit sa aiba pentru asa o clarviziune) ca intre nazism si bolsevism nu este deosebire de ideologie, ci de interese.

  8. „Dar au făcut-o, au făcut-o și pe asta. Inconștiență? Dorința de a sfida?”

    Sfidare in toata regula! Ca de altfel si lipsa demisiei lui Ponta dupa demonstrarea plagiatului si a masteratului la Catania., pe acelasi vechi principiu: sotul infidel care, surprins de sotie in pat cu amanta , ii spune primei „Draga, ce vezi nu-i adevarat!!!”

    Este complet aiuritor ceea ce se intâmpla in Romania! Ceea ce ma ingrijoreaza cel mai mult, este faptul „ca nu vedem padurea de copaci”, ca intelectuali, jurnalisti de renume se afla parca sub privirea cobrei, incapabili de reactie. Se multumesc sa „constate”,sa „analizeze” bucatele de realitate fara sa se gândeasca macar o clipa, ca aceste „bucatele” fac parte dintr-un puzzle infiorator, pe care altcineva tocmai il construieste.

    …In ultimele zile, Antena3, prin gura opinionistilor isterici si a „vedetelor pe micul ecran” (o zi Antonescu, o zi Ponta) transmit clar un mesaj inspaimântator, culmea fiind aseara, la sfârsitul emisiunii lui Gâdea, când a intervenit saltimbancul de serviciu (Badea) care a exprimat urmatoarea idee: „Chiar daca CCR aservita lui Basescu va invalida referendumul, chiar daca presedintele (uzurpator-n.a.) impreuna cu noi nu vom reusi sa-i aparam pe cei 7,5 mil de alegatori, acestia vor sti sa-si faca singuri dreptate”.
    De aici pâna la „linsati-l pe Basescu” nici nu mai e nevoie de cuvinte.

    Mi-e tare teama ca acum,” eminentele cenusii ” (cei din spatele nenorocitilor astora doi) au deja un plan foarte minutios pentru „masa de manevra” si ca va fi un septembrie sângeros cu consecinte dramatice pentru România si chiar pentru Europa.

  9. Nu vreau sa ma trensform intr-un avocat al diavolului. Nu-l plac pe domnul Sova, mi se pare prea alunecos. Totusi, nu pot sa nu reamintesc un lucru: dumnealui si-a cerut scuze pentru declaratiile respective, balbaind cum ca nu a dorit sa nege holocaustul, ci ca poporul roman nu si-ar fi dorit asa ceva si a aruncat responsabilitatea pe conjunctura vremii si politica nazista.
    Nu stiu cata sinceritate cuprindeau aceste scuze, dar, plecand de la premisa bunei-credinte, e oare o scapare de acest fel un stigmat vesnic, care-l dezonoreaza insurmontabil pe debitor?
    Intreb acest lucru pentru ca au mai existat si alte VIP-uri care s-au exprimat nefericit si chiar mai direct la adresa unor comunitati, motivand de asemenea ca nu au fost intelesi. Si au ocupat sau ocupa functii inalte in statul nostru.

    • hantzy mi se pare mie sau recidivezi? Negationismul este penal! pe unul care fura sau ucide il ierti pt. ca cere scuze? Cariera politica a lui Sova trebuia sa se termine de atunci (ca in orice tzara civilizata).

      • in ce sens recidivez si prin ce anume?
        Sova mi-e chiar antipatic, asa cum am scris, deci incheierea carierei sale nu m-ar deranja. Dimpotriva.
        El insa sustine ca nu a negat drama evreilor, ci ca a fost gresit inteles. Am lasat toata libertatea conforumistilor de a-l crede sincer in demersul sau ulterior sau nu. Inteleg ca dumneata il consideri vinovat si deci terminat dpdv politic. E ok, insa nu din aceasta perspectiva intrebasem, ci presupunand ca ar fi de buna credinta cand sustine ca a fost gresit inteles. Acuzatia de antisemitism e una deosebit de grava, iar abuzul cred ca e la fel de nedorit ca si indulgenta in acest caz. E suficienta suspiciunea pentru stigmatizare?

    • Domnule Hantzy! Ti-ai permite sa vorbesti asa in Germania?
      Iti spun eu ca nu, fiindca „alunecosul” tau, (asta-i dragalasenie, presupun), era demult judecat si deja la Zuchthaus. Asa ca, n-aveai de ce sa bagi batul prin gard.
      Sau le transmiti romanilor ca si autoritatile germane, daca-ti ceri niste scuze de conjunctura, pling si te iarta? Scuzele ar fi fost bune in tribunal pentru imblinzirea pedepsei, dar numai atit.

      Practici pe aici discursul pontesc, cu aura de „neamt”. In Vaterland ai precis altul. Daca-l ai!

      • Madamo, dragalaseniile sunt doar ochii alunecosi si inima zburdalneca …
        Mi-e egal Sova, iar daca legea spune ca trebuie sa mearga la Zuchthaus n-oi fi tocmai eu ala care sa ma opun.
        Dar tocmai in Germania a fost un astfel de caz, care mi-a inspirat intrebarea:
        Jürgen Möllemann a fost un politician german, decorat chiar de federatie, impotriva caruia au fost aduse o multime de acuzatii de antisemitism. Desi Westewelle sau Schröder au clamat distantarea fata de declaratiile lui Möllemann, el nu a fost niciodata judecat si condamnat pentru aceste declaratii. Ba chiar si-a cerut scuze spunand „Sollte ich die Empfindungen jüdischer Menschen verletzt haben, möchte ich mich entschuldigen.“ (Daca am ranit sentimentele poporului evreu, imi cer scuze!”), pentru ca la scurt timp sa-l excluda din randul acestora pe Friedman, vicepresedintele comunitatii evreiesti.

        • :) Si un mare LOL!, Hantzilein, ( ca tot trecusi la tatisme), cazul Möllemann s-a stins, fiindca nefericitul s-a sinucis. Am banuit, ca a mai vrut sa vada, pt. ultima oara, Vaterlandul de sus.

          Subtirel! Azi sunt generoasa, mai ai doua incercari.

          Sova n-o face. El tine, mai nou, seminarii despre Holocaust. Daca tot nu convinge, va imbratisa religia mozaica. Cu un Florian, s-ar putea sa-i si reuseasca.

          • tatismele nu erau ale mele, ci ale lui Caragiale … vina mea ca le-am considerat prea cunoscute si n-am pus ghilimele.

            Nu adaug decat ca nu era vb nici de Sova si nici de Möllemann, ci de cu totul altceva.

            PS. Privitor la Möllemann, atunci cand a murit, exista doar o singura urmarire a autoritatilor impotriva lui, pe motive de fiscalitate. Ea s-a finalizat cu un verdict in 2008, nefiind curmata deci de moartea sa.

            • Nu de tatismele acelea era vorba. Sa ne oprim, discutia e derizorie si plictisitoare. Eu am s-o tin pe-a mea, tu pe-a ta si vom ajunge la concluzia jalnica, ca suntem si romani.
              Eu am trait mereu cu impresia, ca romanii care traiesc in strainatate se modeleaza dupa „mersul” din tara respectiva.
              Constat insa, ca majoritatea „admira” statele in care traiesc, iar o data intorsi acasa, (ca vacanta sau alt motiv), alunga admiratia si spun: „las´sa fie la ei acolo”

              Case closed!

  10. Antisemitismul nu a fost promovat doar de extremismul de dreapta ci si de cel de stanga… Stalin i-a prigonit si mai rau pe evrei!!!
    Principalul motiv pentru care evreii au fost prigoniti de-a lungul istoriei, mai ales de marile puteri ale timpurilor, il reprezinta abilitatea lor de a face bani din orice, de a face averi din nimic(vreau sa zic ca sunt foarte muncitori, foarte ordonati, foarte atenti si foarte depstepti). Cum un regim totalitar(stanga sau dreapta) consuma resurse foarte multe, la un moment dat, alimentarea acestui sistem este posibila luand(deci cu forta) posesiile altora(celor care au), in cazul nostru evreii, impotriva carora declansezi progromuri pentru a-ti motiva hotia: nazistii si comunistii au fost cireasa de pe tort, dar in istoria omenirii au mai fost episoade la fel de sangeroase si la fel de revoltatoare impotriva evreilor!!

  11. Dl Sova este un politician tanar care mai are inca de lucrat la adaptabilitate si maleabilitate fata de subiectelor politice. Daca o sa isi mentina aura de intrasigent, o sa piarda!
    Dansul nu trebuie sa uite ce este politica! Aceasta i-o paote intoarce oricand!

    Nu mi-l doresc vreodata sa il am in echipa mea, nici chiar daca ar fi vorba de un concurs pentru construit castele de nisip sau baloane de sapun! Cu carsima sa risc sa pierd concursul din start!

    Aparitia sa pe scena politica este praful pe care il arunca PSDul in contextul cu schimbatul la fata! stim cu toti ca el e o papusa pe langa atati motani, cameleoni, serpi si gusteri care colcaie prin backstage-ul politicii romanesti!

  12. Problema majora a declaratiei antisemite a lui Sova este data de faptul ca nu avea nici o caedere sa se exprime int. r-oasemena cauza

    Nu apar cauza evreilor, stiu ei mai bine sa o faca, dar Sova nu s-a angajat intr-o disputa istorica (a fi fost partial – nu total- scuzat) , pentru ca nu e istoric. S-a exprimat ca jurist intr

    • Din pacate e; e absolvent de istorie. Nu stiu cum vin de se leaga o gramada de fire catre facultatea de istorie si Zoe Petre, Dinu C. Giurescu: absolventi Sova, Crin Antonescu – nu stiu Daniel Barbu absolvise istoria artei dar n-a „practicat”.
      Ciudata optiune pentru multimilionarul euro Sova: facultatea de istorie dupe (sic!) cea de drept. Sa fie vreun spirit ahtiat de cunoastere?

  13. Dupa cum se poate observa usor nu au existat reactii internationale serioase la numirea lui Sova. Asa ca nimanui nu-i pasa daca ministru in Romania e un nazist sau un puscarias. La urma urmei, prim ministru e un hot plagiator. Informal Romania a iesit din UE. Vedem acum ce se va intimpla formal, cu banii de imprumuturi, acolo e toata miza.

  14. Superba analiza!
    Am acelasi sentiment halucinant ca nu se poate sa o stalceasca mai rau si …in fiecare zi reusesc.
    Poate asta e planul? Poate vor pur si simplu sa scoata „cu binisorul” Romania din Comunitatea Europeana?
    Boier Voiculescu – adica sefu’ adevaratu’ – n-a pus niciodata mare pret pe Europa.
    Ce nu e bun pentru voiculesti nu e bun nici pentru Romania. Nu?

  15. Sova, ca licentiat in istorie, se justifica asa: ” la vremea respectivă în cursurile de istorie contemporană problema evreiască în România pur și simplu nu era tratată”.

    Oare nu poate cineva de la Universitatea din Iasi sa ne confirme/infirme situatia de acolo? Sova a terminat facultatea in 2001, nu ’51, deci ar trebui sa ia pozitie profesorii sai.

      • Nu aveti de ce sa va cereti scuze dl. Zografi, toata stima pentru verticalitatea de care dati dovada si pentru articolele excelente pe care le publicati aici. Am vrut doar sa asigur acuratetea articolului, sunt convins ca a fost o scapare neintentionata.

  16. Pai, cred ca e deja binisor consacrat, dl.Sova. Si n-am pus ghilimele pt. ca NU SUNT NECESARE.
    Nu cred sa nu stiti, dar nu numai distinsul dl.Sova si-a cerut scuze dar si comunitatea evreiasca l-a iertat…ba chiar l-a laudat, cica ar fi primul politician care si-a cerut scuze in acest context si asta ar arata, pe scurt, un minunat potential. Adica, dintr-un colt important si sensibil al societatii romanesti, cu importantissime conexiuni externe, de unde ai astepta mai drastice ridicari de deget aratator, ni se semnaleaza un viitor promitator pt. un ins pe care noi, ca niste fraieri naivi, il desconsideram…
    O fi canicula, bat-o vina, dar mie jocul imi pare tot mai perfid, cu subterane incredibile, lipsit de speranta…

  17. am parcurs aproape toate comenturile.
    ma iertatzi ptr curajul de a analiza,shtiu ca multzi ma depashesc in educatzie;dar ce am remarcat e felul alunecos,specific unui loc ca romanica,in aprecierea acestui personaj.
    intr o tzara civilizata,acest individ era judecat

    • Pai nu intelegeti, DUSU, ca tocmai se pune o caramida importanta la temelia avantului politic pe care-l va lua Sova, DE FAPT sustinut taman de cei de la care speram sa vina pulverizarea sa?!…Cititi mesajul meu anterior. Va deveni de neatacat; acum 5 min vad pe un canal TV ca va organiza cursuri depre holocaust, uau!!! Repet: jocul e muuuuult mai tenebros decat credeam…

  18. Uimirea oamenilor cu simtul masurii fata de traiectoriile incoerente ale liderilor USL imi aminteste de mitul Securitatii omnistiente, omniprezente, omnipotente. ….pe cand, in realitate, Securitatea eram, precum toate institutiile statului comunist ineficient si corupt, amatorista, primitiva, brutala in prostia sa.

    nu trebuie sa ne miram. Gesturile USL par incoerente… findca sunt. Explicatia este simpla: pur si simplu, incompetenta, acoperita de smecherie, si manata de ideea ca „ei au puterea” (desi din cand din cand se dumiresc ca nu este asa).

  19. L am cunoscut pe Dan Sova cand aveam vreo 7 ani, la Neptun, la Casa Scriitorilor unde venea pentru ca tatal lui era scriitor. Ei bine pe atunci avea o obsesie: nu suporta negrii! Aveam intre noi un mulatru, copil din mama romanca prozatoare. Micul Dan poreclit Comanel nu suporta sa il va a pe mulatru, il poreclise Omul negru, sau Omul-Drak si arunca mereu cu pietere si nisip in el. Pana la urma ceilalti copii s-au revoltat si l-au gonit pe Comanel, care s-a ascuns in poalele mamei sale. Iata ca si acum a ramas cu rasismul pe cap, jalnic om…

    • Nu ti se pare ca un copil de 7 ani sa-i fie frica de un negru, e normal ?
      Nu crezi ca pe timpul oprimarii comuniste tu erai favorizata la Casa scritorilor ?
      Nu e corect sa denigram totul . DAN SOVA, in drept, este o valoare nationala !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Zografi
Vlad Zografi
De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science. A publicat volume de povestiri si a scris teatru, cu mare succes de public. Este coordonatorul colectiilor de stiinta ale editurii Humanitas.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro