(O analiză simbolică a momentului întreruperii discursului)
Datorită încărcăturii evenimentelor legate de Revoluția din 1989, multă vreme nu am reușit să ascult discursul din piață devoalat de atmosfera de atunci. Aceasta e transcrierea, așa cum reușit să o aud cu detașare abia zilele acestea. Analiza la sfârșitul transcrierii.
Joi, 21 decembrie 1989. Momentul întreruperii discursului
[Transcriere proprie. Defectele de limbaj aparțin locutorului.]
(antelocutori)
(urale)
Nicolae Ceaușescu: (cu tonul obișnuit) „Dragi tovarăși și pretini, cetățeni ai capitalii României socialiste. Doresc, în primu’ rând, să vă adresez dumneavoastră, participanților la acestă mare adunare populară, tutulol loc’itorilor mun’cipului București, un salut călduros, rev’loţionar, împreună cu cele mai bune urări de succes în toati domenilii de activitate.”
(urale)
NC: „Doresc, de asemenea, s’adresez mulțumiri inițiatorilor (zâmbește și privește în partea dreaptă) și organizatorilor acestei mare manifestări populare din București… (vuiet în piață)…considerând acesta…(vuietul crește)… ca o…”
Elena Ceaușescu: (către cei din balcon) „Trage cineva.”
Emil Bobu: (la urechea lui NC) „Vine Secu’.”
EC: „Ăă, ce vine? Cutremur?”
NC: „Cee?”
EB: „Vine Secu’. Secu’.”
NC: „Cee?”
EB: „Vine Secu’. Repede! Secu’.”
NC: „Nu, mă, ho!” (adresându-i-se probabil lui EB care-l presa să se retragă)
(o voce): „A dat unul ceva, o… (neinteligibil, probabil „o plesnitoare”)”
NC: „Alo, aa..lo…”
EB: „Ia, stați…”
NC: „Alo…”
EC: „Liniște.”
NC: „Alo…alo…aa…lo.”
EC: (pur și simplu scandează) „Li-niş-te, li-niş-te, li-niş-te!”
NC: „Alo…alo….”
EC: „Li-niş-te!”
(o voce, probabil EB) : „Dragi tovarăși!”
NC: „Alo…alo….” (bătăi cu mâna în microfon)
EC: „Liniște!”
NC: (i se adresează lui EC) „Stai, fă!” „Alo, tovarăși!” „Tovarăși, așezați-vă liniștiți!” „Tovarăși!”
EC: „Stați liniștiți!”
NC: „Tovarăși!”
EC: „Alo…”
NC: „Tovarăși! Așezați-vă liniștiți!”
NC: „Alo…”
EC: „Stați liniștiți, oameni buni!”
NC: „Tovarăși, așezați-vă liniștiți!”
EC: „Alo… (bate în microfon, probabil cu un pix) Ce-i cu voi? Liniște! (bate foarte des în microfon)”
EB: „Tovarăși!”
EC: (continuă să bată în microfon) „Liniște!”
EB: „Tovarăși, stați pe loc!” (mulți fugiseră după izbucnirea inițială și se dispersaseră).
EB: „Adunați pă toți tovarășii!”
EC: „Adunați-i pe toți. Ce e cu voi? Stați liniștiți! Liniște! N-auzi?”
EB: „Liniște! (cineva tot bate în microfon, probabil cu mâna)”
NC: „Alo…”
EB: „Ia, uite, stau oamenii… (neinteligibil)”
NC: „Alo…”
EB: „Tovarăși, mergeți acolo …(neinteligibil)”
EB: „Liniște!”
NC: „Alo… așezați-vă liniștiți la locurili voastre! (se adresează celor din balcon) Asta-i o provocare. (din nou la microfon) Alo! Alo!”
EC: „Așezați-vă liniștiți. Stați liniștiți!”
NC: „Alo… cetățeni ai capitalii…”
EB: „Mergeți înapoi, tovarăși.” (NC îi face semn să tacă, privește spre piață și își mușcă buzele cu expresia celui care-și dă seama că situația nu e în regulă, apoi face cu mâna fără prea multă convingere gestul acela de salut din coloana oficială).
EC: „Stați liniștiți!”
NC: (către cei din balcon) „E un grup, acolo…”
EC: „ Liniștiți…liniște! (apoi către NC) Vorbește-le, vorbește-le!” „Alo!”
NC: (reia pe tonul obișnuit) „Încă o dată, doresc să subliniez că trebuie să demonstrăm cu toată puterea forța și unitatea în apărarea independenţii, integrității și suveranității României etc. etc.”
(NC încheie discursul în fața activiștilor de nădejde. Acesta este ultimul contact cu poporul).
Poporul oglindă. Dictatorul își pierde fața
Din momentul întreruperii inițiale până la reluarea discursului trec mai puțin de trei minute. Ceva, aparent o explozie, ceea ce o face pe EC să spună că se trage, a generat o busculadă în piață. E momentul în care, marea aceea obișnuită de portrete nu mai arăta ca de obicei. Mulți fugeau speriați. NC și EC simt probabil la propriu că le fuge pământul de sub picioare, simt că pierd controlul. Privirea lor se baza pe această mare nedefinită de portrete cu chipul lor, mare care scanda disciplinat ovații cu numele lor. Practic, ei se priveau în piață ca într-un fel de oglindă și depindeau de ceea ce vedeau. Ei nu vedeau poporul așa cum era el, ci poporul care-i reprezenta pe ei, agitând pancarte cu numele şi chipul lor. Oglindirea trebuia să fie fidelă, statornică. Momentul busculadei, provocată de posibila explozie, corespunde cu spargerea oglinzii. Pur şi simplu, nu se mai regăseau în ceea ce se vedeau. Decorul devenise neobișnuit. Nu e întâmplător că tot ceea ce strigă e „liniște” și, prin acel „alo”, repetat obsesiv, prin bătaia în microfon, fac un apel la calm. Oglinda trebuia să-și revină. NC spune „stați liniștiți la locurile voastre”. Oglinda, compusă din trupurile celor care formau poporul docil, trebuia recompusă. „Ceaușescu și poporul” era o lozincă formală doar pentru cei care o scandau. Nu însă și pentru NC care se oglindea în acest popor format din oameni fără chip și docili, oameni care trebuiau împreună să formeze chipul lui. Or, în acel moment, chiar chipul lui de dictator își pierdea fața. Asta e deruta. Schimonosirea feței lui NC corespunde schimonosirii feței lui reflectate în piață de poporul fără chip.
Personajele principale
NC. Deși conștient de ce se întâmplă, NC pare tot timpul convins că lucrurile se pot rezolva. Face apel la recuzita pe care a folosit-o ani de zile și care, crede el, i-a asigurat stabilitatea. Tonul declamator, revoluționar, gestul oficial de salut cu mâna al mulțimilor, apelul la unitate, pericolul extern și mitingul în sine. Acesta era acolo, pentru a demonstra stabilitatea, ca o măsură de reasigurare. Poate a părut de neînțeles și imprudent pentru cei din jur, dar el a avut nevoie de miting mai mult pentru siguranța personală. Avea nevoie să se asigure. Fără popor, un dictator nu mai este dictator, își pierde identitatea.
EC. Câteva lucruri se pot spune cu claritate. La început e într-un fel de confuzie. Nu pricepe ce se întâmplă. De altfel, trebuie spus, în acel moment, acolo în piață, nu se declanșase, nu în mod explicit, Revoluția. Nu era vorba decât de un moment de confuzie. Mulțimea se rupsese. Contestarea nu era fățișă. Întreruperea, provocată sau nu, e doar un moment de panică. Prima oară, EC are impresia că se trage. Apoi, când Bobu, mai intuitiv, mai prevenitor, spune că vine Secu’, dând astfel semnalul retragerii, nici EC și nici NC nu se grăbesc să plece. EC, sau pentru nu aude bine, sau își formulează propria interpretare a panicii din piață, întreabă: „Ce vine? Un cutremur?” Cere confirmarea. La care NC îi răspunde tot cu o întrebare „Cee?” S-ar putea ca acel „Nu, mă, ho!”, în sensul că „Nu, mă, ho, nu-i cutremur.” al lui NC să-i fie adresat, dar cel mai probabil, acesta îi răspunde lui Bobu care-l presa să plece. Din acest, moment încolo, EC nu face decât să repete cuvintele lui NC și ale lui EB. Este mereu în umbra celor doi. Ce se mai remarcă e tonul de mamă, pe care, de altfel, l-a folosit mai târziu cu soldații. Când spune „liniște”, o spune de parcă s-ar adresa unor copii neastâmpărați.
EB a interpretat mai repede ce se întâmpla. De altfel, dacă era după el, probabil că mitingul nu ar avut loc și ar fi plecat deja în locuri mai liniștite. Așa, a rămas cu tovarășu’. Dar, Bobu, de la prima mișcare a mulțimii – deși încă nu se declanșase, cel puțin nu la vedere, Revoluția în piață – e pe picior de plecare. De la primul semn nu prea clar – deși poate era clar, Timișoara se declarase deja oraș liber – vrea să plece. Dacă vede că tovarășul suprem nu pleacă, rămâne și încearcă să facă ordine. Ceea ce pentru un scurt moment reușește. Dar, deja filmul atât de mult rulat, se stricase. Ordinea era compromisă și, deși a fost temporar și fragmentar restabilită, nu avea să mai dureze prea mult.
Cei trei amestecă raporturi de familiaritate și putere și se vede clar cine e șeful, căci Bobu în pofida instinctului rămâne cu tovarășul iar EC este mereu în siajul lui NC.
Această scenă a balconului este la nivel simbolic – căci NC se adresează „cetățenilor capitalei”, deci centrului poporului – momentul simbolic când are loc ruptura dintre dictator și popor. Evident, e vorba de ruptură din punctul de vedere la lui NC. Filmul acela monoton care rula de atâția ani, oglinda care-l reflecta fidel s-a spart. Când se uita în piață, dictatorul se vedea pe sine iar fără acea reflecție, trebuia să dispară. Fără sclav, nu există stăpân. Tot așa, un dictator nu este posibil, decât atâta vreme cât are cui dicta și atâta vreme cât se poate oglindi în poporul supus cu forța.
În loc de concluzie
Acum câțiva ani, s-a făcut o investigație despre ultimele zile din viața lui NC. Ce m-a frapat atunci era faptul că progresiv – până în momentul în care cuplul este preluat de cei doi milițieni – NC este abandonat de toată lumea din jurul lui, de Bobu, de echipajul elicopterului, de cele două gărzi de corp care pur și simplu se „pierd” pe drum. Cu siguranță nici nu se putea altfel. Deși, paradoxal, un dictator depinde de un popor, el este singur, tocmai pentru că este un dictator. O dată ce oglinda a fost spartă, dictatorul dispare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
M-ar fi interest cum exact a inceput totul acolo, in timpul meetingului. In ce zona au inceput scandarile neprogramate? Ce era cu acea bubuitura la care si EC face referire? Trebuie ca a fost un om sau un grup de oameni care au initiat acele scandari, acel vuiet. Cine erau acei oameni? Ce era de fapt acel vuiet? Oare exista vreo filamare mai de sus, unde sa se vada toata multimea si implicit de unde a pornit „nesupunerea” ?
Era ultima zi a semestrului la facultate si vroiam sa merg la palatul telefoanelor sa vorbesc acasa. Am coborit la statia Izvor iar cind am vrut sa merg pe fostul Blv Kogalniceanu catre palatul telefoanelor am fost blocat de militieni care mi-au spus ca trecerea e inchisa deoarece e un meeting in Piata Palatului. M-am intors in Regie, mi-am luat bagajele si am plecat cu un tren din Gara de Nord. Dupa 6-7 ore de mers, acasa, la ai mei nu era nimic diferit. De la Europa Libera stiam de ce se intimpla in Timisoara. A doua zi, in orasul meu mic, din Moldova, inca oamenii nu aveau voie sa circule in grupuri de mai mult de trei… asta pina cind a aparut Dinescu la televizor si totul a devenit mai clar.
Raspunsurile exista in dosarele procurorilor militari. Le vom afla si noi, dupa ce moare Iliescu..
Interesant. Nu am citit niciodata transcrierea, spune mult mai multe despre oamenii care ne-au condus atatia ani.
In alta ordine de idei, citesc cu stupoare pasajul urmator:
NC: „Alo… așezați-vă liniștiți la locurili voastre! (se adresează celor din balcon) Asta-i o provocare. (din nou la microfon) Alo! Alo!”
Nu vi se pare cunoscut? Cred ca tov. Iliescu l-a folosit de fiecare data cand a fost contestat in public de cate cineva. Mai apoi a trecut la „E o manipulare”, dar multa vreme a folosit aceeasi expresie: „E o provocare”. Macar acum stim de unde si-a insusit-o, din sedintele de partid de la nivel inalt. Cred ca asa se exprimau si cand vorbeau de America, Germania sau alte state: „E o provocare…”. Agenturili.
25 de ani de la evenimente! Ce stim:
O bubuitura a declansat revolutia romana dar nimeni nu si-a arogat inca meritul provocarii ei. N-a venit inca nimeni sa zica: „bai, eu, Dorel, aveam o sticla de bere Olimp ascunsa-n san pentru dupa miting, da am scapat-o pe jos cand m-am aplecat si asta a bubuit, toti s-au speriat, au aruncat pancardele si-au rupt-o la fuga…”
Ceausescu isi pierde pe drum cele doua garzi de corp.
Gorby n-a salvat prea multe date in format electronic.
Iliescu inca traieste.
Dosarele procurorilor militari s-au amestecat cu cele ale retrocedarilor de suprafete mici in favoarea persoanelor sarace.
Din cate imi aduc aminte, Sergiu Nicolaescu si-a asumat aceasta explizie.
A spus ca a aruncat doua, trei grenade pe care le folosea la filme, a montat niste boxe puternice pentru a da senzatia ca vin niste tancuri. Toata dezordinea din miting a fost regizata de el.
Astea sunt cuvintele lui. Daca o fi adevarat, cine stie?
Nu mai stiu de unde am aceasta informatie, dar o am. :)
Doua note personale.
Un fel de repetitie nereusita pentru 21, a avut loc imediat dupa discursul lui Ceausescu la ultimul congres in noiembrie. Atunci cuplul a fost convins sa treaca pe jos, prin piata unde erau masati peste 100,000 de oameni sa-i aplaude si sa le scandeze numele. Simultan cu trecerea lor prin piata, s-a lansat un fel de zvon printre cei ingramaditi in piata ca mitingul s-a terminat si ca se poate pleca acasa. Ruperea dezordonata a randurilor de catre cei din piata s-a lasat cu o mare busculada cauzata de scurgerea acelei mase imense prin singura iesire lasata libera de securistii si militienii care priveau de pe margini razand, strada ingusta unde erau gradina Boema si gradina Cina. In acel haos si in amenintarea perceputa de toti ca se putea muri calcat in picioare, Ceausestii si garda au fost inconjurati de ‘ziaristi’ straini care chipurile doreau sa ii ia un interviu ad-hoc lui Ceausescu. S-au dat lupte corp la corp intre garda si ‘ziaristi’ si Ceausestii au fost exfiltrari din piata.
Pe la inceputul anilor 2000, Emil Bobu, in palton si cu o caciula de oaie taraneasca indesata pe cap, la cumparat cartofi si morcovi in piata Floreasca, povesteste amuzat ce si cum din cariera lui pe langa Ceausescu, unui negustor dela taraba amuzat si el: „Ia mai zi, nea Bobule !”.
Interesant, ceva similar s-a intâmplat după discursul de la congresul precedent (XIII).
Tot așa, unii au inceput să plece, alții s-au luat după ei, și piața s-a golit aproape complet.
Milițienii nu se distrau; dimpotriva, urlau intre ei „refaceți cordoanele!”, cu efect nul pentru că erau complet inferiori numeric.
Dincolo de antipatia fata de Iliescu (care nu trebuie sa aiba niciodata nici un merit), dincolo de efortul conjugat al militarilor de a-si legitima crimele din 1989 – de pilda cu povestea cu soldatii rusi in masini Lada – dincolo de periodica RESETARE a istoriei pe masura ce unul sau altul dintre marii lideri intra in paine , astfel incat lupta cu comunismul sa inceapa ”CU ADEVARAT” in 2004 , iar mai nou in 2014 , dincolo de toate acestea nu se pot sterge cu buretele episoadele superbe ale Revolutiei din 1989 – mai multe la Timisoara – dar destule si prin alte parti.
Un asemenea moment este si acesta , analizat in articol – SPARGEREA OGLINZII , felicitari autorului.
****
Emil Bobu fusese la Timisoara de pe 20 decembrie la pranz (ora 12.00) pana in noaptea de 20/21 orele 4.00, cand au revenit cu helicopterul la Bucuresti. A se vedea in acest sens de exemplu relatarea revolutionarului Marius Mioc.
http://mariusmioc.wordpress.com/2012/01/04/cum-au-venit-si-au-plecat-din-timisoara-bobu-si-dascalescu/ In aceasta cheie trebuie citit comportamentul avut de Bobu la cateva ore dupa revenirea sa in Bucuresti .
Asadar spre deosebire de Nicolae si Elena Ceausescu – care stiau doar teoretic despre ”TULBURARILI” de la Timisoara, tovarasul BOBU VAZUSE CU OCHII LUI ca oglinda fusese facuta deja tandari de timisoreni. Prin urmare A INTELES IMEDIAT cand a venit randul Bucurestiului.
Reamintesc ca pe 20 decembrie in Piata Operei se afla deja intreaga Timisoară, iar cei doi bosi comunisti – Bobu si Dascalescu – au avut discutii contondente cu liderii Revolutiei la judeteana de partid.
Ce o fi fost in sufletul bietilor tovarasi la revenirea in Bucuresti ? Pe de-o parte LE RA FRICA DE SEFUL LOR. Pe de alta parte LE ERA FRICA DE TRENUL CARE URMA SA-I CALCE.
PS. In ceea ce priveste atitudinea MATERNA a Elenei Ceausescu …. este cert ca vreo 40 dintre ”copiii” ei erau incinerati pe sest – cred ca exact in timpul mitingului de pe 21 din ordinul Mămicii. Legenda este ca Niculae nu ar fi stiut , dar eu nu cred .
Emil Bobu era mai batrân și mai carunt. Cel ce-i șoptește lui Ceausescu un „vin in sediu!” pare a fi un securist de prin gardă sau asemănător.
Corect…nu este Emil Bobu cum nici nu zice Vine secu :)) e prima oara cand aud asa ceva…Ii spune „Intra-n sediu” (ori sa intre Ceausescu in sediu ori il anunta ca intra manifestantii in sediu).
Ce vrea sa spuna Emil Bobu cu:”Vine Secu`”?
Are o ambiguitate pe care nu o intelg.”Vine Secu`” in ajutorul nostru sau impotriva noastra?Pare amenitatoare.Vine secu` peste noi(ceausascu si clica),vine secu peste ei(poporul adus cu forta la miting)?Trebuie sa pleci ca intra secu in ei si nu e bine sa fii de fata?Inseamna ca se asteptau la oarece provocari si aveau un plan de interventie a securitatii?
„Vine Secu'” e pur şi simplu semnalul plecării. Secu’ făcea oficiul de protecţie şi pază. Secu’ era, printre altele, ca SPP-ul de azi. Când Bobu spune „Vine Secu'”, le semnalează că trebuie să plece, să se retragă.
Nu spune „Vine secu”…ci „Intra-n sediu !”. Pe de alta parte ala nu este Bobo Emil ci un securist din garda lui Ceausescu. Mai cautati…
Tipul din garda lui Ceausescu (nu este Bobu Emil) zice „Vino-n sediu”. Nu face referire la cei de jos ca intra in sediu din simplu motiv ca a doua oara zice „Vino-n sediu, repede…! Uite a dau unu cu ceva acolo…uite!” dupa care Ceausescu ii raspunde „Nu ma ho!!!”.
Se aude clar: „Vino-n sediu repede !” Este seful garzii de corp a lui Ceausescu, cu care, dupa tonul si promptitudinea cu care acesta vorbea cu presedintele (il si tutuia), a avut o relatie foarte apropiata.