Nimic din ceea ce ne înconjoară nu mai pare să evoce, astăzi, claritatea tăioasă a ideilor lui Maiorescu şi Carp. Este ca şi cum peste patria noastră s-ar fi aşternut mâzga fetidă a purulenţei morale. Beţia de cuvinte este, în România de astăzi, regula de la care nimeni nu se abate. Ea este tiparul în care gândesc şi acţionează cei care au ambiţia de a servi binele public. Deformarea limbii,sub presiunea unui conformism contagios, aduce cu sine cuvintele tocite, golite de sens şi domnia suverană a anacolutului şi a dezacordurilor. George Becali şi tiradele sale definesc această nouă eră a limbii române: o eră a primitivismului agresiv şi tenace.
Ceea ce rămâne din junimism, s-ar părea, nu este decât seria de texte acoperite de zgura vremii şi suita de portrete ale unor domni de demult. Între noi, cei de astăzi, şi ei, cei de atunci, graniţa este teribilă şi profundă, de parcă o altă lume s-ar fi înălţat pe ruinele lumii lor. Istoria deceniilor de după 1918 este istoria îndepărtării decise şi implacabile de juninism. Moderaţia, atât de blamată de avântatele spirite revoluţionare, a sucombat sub asediul violenţei politice. Precizia discursului, atât de importantă pentru ei, a fost evacuată în favoarea intonaţiei totalitare. După invazia etnicistă a anilor interbelici a urmat avansul democraţiei populare şi sinteza ceauşismului. În acesta din urmă, dreapta şi stânga radicală au fuzionat, spre a da naştere unui compus hibrid în care mulţi dintre compatrioţii noştri au văzut propria lor reflecţie identitară. Victoria fanatismului şi a demagogiei a fost totală. Între comunism şi post-comunism,continuitatea nu este dată doar de continuitatea elitelor, ci şi de supravieţuirea unei umanităţi. Profilul antropologic al celei mai drepte dintre lumi se conturase, în cele din urmă.
Şi totuşi,junimismul nu este un simplu obiect din recuzita muzeală a unui trecut irelevant. Se află în el, dincolo de secolul şi jumătate care a trecut de la edificarea monumentului său, un nucleu dinspre care iradiază, încă, energia lucidităţii şi moderaţiei. Întoarcerea la junimism, astăzi, nu înseamnă reîntoarcerea ridicolă şi mecanică la un timp revolut, ci recuperarea, pentru cei de acum, a unui timbru intelectual care nu are nimic vetust în sonoritatea sa. Junimismul revizitat este calea de acces spre valorile şi reperele care se pot organiza asemeni unui baraj în calea avansului acestei Românii bolovănoase, sterpe, demagogice şi corupte. Acest junimism regăsit se confundă cu propria noastră capacitate de a reinventa luciditatea patriotică, ca o alternativă la marasmul ce compromite şi scufundă în tăcere complice.
Iar acest patriotism al lucidităţii este inseparabil de privirea pe care suntem obligaţi să o îndreptăm asupra societăţii şi contemporanilor noştri. Este acea privire care trece de aparenţe,spre a denunţa solidarităţile clientelare care parazitează instituţiile statului, compromiţând reperele care ne definesc. Este acea privire care se îndreaptă spre comunităţile în care locuim, spre a pătrunde în inima imposturii care se hrăneşte din voturile cumpărate şi vândute în impunitate. Este acea privire care are darul de a lumina eşecurile noastre, încurajând efortul de construcţie. Este acea privire care nu culege din trecutul confecţionat comunist pildele mincinoase, ci merge spre rădăcinile curajului etic al celor care au rezistat, în numele libertăţii, în vremurile în care atâţia alţii au cedat, laş. Este acea privire ce preferă echilibrul intelectual inflamării demagogice, acea privire care se slujeşte de ironie spre a înlătura masca ipocriţilor pompoşi.
Junimismul, astăzi, este acest bloc pe care îl redescoperim ca pe un punct de plecare. Subdezvoltarea cronică care ne urmăreşte istoric nu poate fi înlăturată cu o baghetă magică, ca într-un reality-show lacrimogen. Centralizarea dublată de feudalizarea politică a judeţelor noastre este un rău pe care nu mai îl putem ignora, căci el macină la temelia democraţiei reprezentative. Elanurile autohtoniste, mai mult sau mai puţin dacopate în travestiul lor de conjunctură, sunt avatarul contemporan al unui agent patogen ce contaminează cultura românească. Lăcomia cu care titlurile academice sunt colecţionate este simptomul derivei încurajate de complicitatea unui întreg sistem al educaţiei naţionale. Junimismul,astăzi, supravieţuieşte în primul rând ca un îndemn la confruntarea cu impostura toxică din care se constituie spaţiul public. Limbuţii au luat definitiv locul oratorilor.
Luciditatea patriotică nu oferă comfortul de prime-time al popularităţii mediatice. Ea este blamată, invariabil, ca o trădare a naţiunii, ca o renunţare la sacrosancta mândrie de a fi român, acea mândrie pe care Victor Ponta o scria cu litere de foc pe afişele sale electorale. Ea este denunţată ca un semn de slăbiciune, la fel cum politeţea fermă este ridiculizată de cei ce cunosc şi practică doar invectiva.
A te situa în contra curentului, în clipele în care rătăcirea pare de neoprit, iată autenticul curaj al unui patriot. Singura dragoste de ţară este acea dragoste dominată de pasiunea lucidităţii. Aceasta este una dintre lecţiile junimiste. Aceasta este una dintre lecţiile pe care le putem duce mai departe, la rându-ne. Aceasta înseamnă a fi junimist, astăzi.
„ludicitatea patriotică”, ne spune titlul. Da, există şi asta…
Junimismul in politica a fost posibil de anumite conditii care nu se mai pot repeta azi. Intre lumea politiaca de atunci si cea de azi a aparut o fractura definitiva reprezentata de adoptarea votului universal.
Evoluează lumea noastră și mișcările culturale, politice etc. odată cu ea. Avem băsiști (ieri mai mulți, azi mai puțini), johanniști, pontiști,…becaliști (din ce în ce mai mulți), rtviști (foști Oteviști), anteniști…Nu ne putem plânge că ne lipsesc …iștii.
imi place ca decit 1918 va este referinta si dvs; ca de aia la revolutia intregului popor, cistigatori au ales o cea mai mare sarbatoare a rominilor. atunci romini s au simtit cistigatori
„Decat” un comentariu ca cel al lui Dusu este de ajuns spre a sublinia, prin contrast, locul gol lasat de disolutia principiilor junimiste, spatiu de manevra unde limba romana este torturata cu frenezie de orice individ care sta in spatele unui monitor si a unui nick-name.
ha,ha ha, este de ajuns spre a sublinia junismul
Parca-l aud pe domnul Ponta zicand, zilele trecute, ca este necesar, pe scena politica romaneasca, un partid nationalist ne-extremist… :) De parca nationalismul strigat in gura mare nu duce, intotdeauna, la extremism. Dar ce mai conteaza ce spunem, daca interesul politic (meschin) o cere…
Patriotismul adevarat este mut si, adesea, nestiut. Iar unul dintre izvoarele care alimenteaza patriotismul adevarat este caracterul. Asa ca, eu zic ca e pierdere de timp sa cauti patriotism la oameni cu un caracter indoielnic.
„Patriotismul luciditatii” ar trebui sa fie mai mult decat acea „privire” (critica) despre care vorbeste autorul articolului… ar trebui sa insemne implicare, fapte – mici fapte care, insumate, sa poata face (un mare) bine, natiunii. Fapte ne-spuse, facute din convingere, nestrigate, fara a astepta rasplata pentru ele…
V-ati refugiat intr-un discurs etic si cultural … evacuand subtil prin omisiune credinta.
Fara credinta discursul nu poate decat sa se inscrie in curentele vremii, in ceea ce numim corectitudine politica, nationalism …
Revolta impotriva globalismului, a capitalismului de corporatie transnationala tip „Barroso-Goldman Sachs”, i-a acum forma nationalismului in fiecare tara, inclusiv USA.
Politicienii abili, demagogi (ca Ponta, sau Basescu !) simt ca urmeaza iar o mare schimbare de directie (cum a fost si la sfarsitul anilor 1980/inceputul ’90) si vor sa se puna in fruntea curentului pentru a se promova pe sine iar la varful piramidei.
Problema lor e ca nu au credibilitate, prea mult timp au cantat serenada internationalismului anti-national, „ieuropean”, in timp ce Romania s-a dezintegrat politic (pierderea suveranitatii) si economic, chiar si biologic prin emigrare masiva in urma pierderii locurilor de munca si a distrugerii economiei nationale pentru a face loc exporturilor corporatiilor straine.
„Minunat lucru dragostea de patrie – avea să scrie Ceaadaev puţin mai târziu în Apologia unui nebun. Dar există ceva şi mai bun decât ea: dragostea de adevăr. Dragostea de patrie naşte eroii, dragostea de adevăr făureşte înţelepţii. Dragostea de patrie divide popoarele, alimentează ura naţională, uneori îndoliază pământul. Dragostea de adevăr răspândeşte lumina care duce la desfătările sufleteşti, care apropie oamenii de dumnezeire. Nu pe calea patriei, ci pe calea adevărului se urcă la ceruri.”
…scrisul istoric are menirea de a elibera iubirea de patrie, amor patriae, din robia sentimentelor și a miturilor și de a o reconcilia cu adevărul… (Dimitrie Cantemir).
multumesc Domnule Vasiliu
EU va multumesc ca mi-ati dat un feedback. Atit de des ai impresia ca vorbesti in pustiu…
io cred,sper, ca intre cei 980 ce au citit aci, sint macar 100 care gindesc ,dar nu exprima nici o pozitie; ptr ashtia mai scriu si io
ca n or fi doar oameni noi indibitociti, spalati pe creer sau formatori de opinii securist patriotice
Adevarul este credinta intru unul Dumnezeu, Hristos si Sfantul Duh primit pe linie apostolica de la apostolul Pavel si consfintit de Sfintii Parinti in cele sapte sinoade ecumenice.
dulaii pazeau cu strasnicie tarcul, orice behaitoare dornica de libertate care ar fi vrut sa l sara era numaidecit inhatata. viata era frumoasa n tarc (ferma animalelor) daca erau respectuoase (behaitoarele) cu securistii si porcii de partid si de stat, imune la minciuna si suficient de lenese / nepricepute incit aerul tare al libertatii sa i doboare. cind usile tarcului au fost sparte (de altii) behaitoarele s au mobilizat si incolonat imediat in spatele celui / celor care le promitea linistea si osul din care sa roada. cum ciomagarii nu mai puteau folosi bita (c asa i in democratie) si au perfectionat si multiplicat armele de manipulare. au inflorit si mai abitir doctorii / academicienii in ascultare, control si dezinformare. astia s „junimistii” puscariei fara garduri. singura lor miza (dupa ce au devalizat tara, lasind o fara oameni liberi, economie, infrastructura, educatie si sanatate) este sa isi protejeze statusul si averile colosale ridicate pe ruinele romaniei
In articol este viorba de luciditate patriotica si nu de una nationalista . Cred ca nationalismul nici nu poate fi lucid asa ca este foarte potrivit sa apelam doar la patriotism
Asadar sa ne iubim patria(nici asta nu este obligatoru) dar cu genele nu e cazul sa riscam prea mult ca sa nu fim dezamagiti :)
Etica cupleaza la ideea de stat iar asta nu are nicio legatura cu patriotismul ci cu nationalismul intrucat nu poate fi vorba decat de state-multinationale … Etica pan-nationala valabila pentru toate natiunile nu exista intrucat e de asteptat sa existe diferente ori cand exista diferente inseamna ca ceea ce e etic pentru unii nu e etic pentru altii si de aici rezulta ca etica cuplata cu natia duce la nationalism.
Credinta e singura care poate alimenta unitatea. Credinta impreuna cu natia genereaza patriotism.