Home » Opinie » Citesti:

Jurnaliști care au fost, jurnaliști care rămân…

Mircea Morariu mai 4, 2020 Opinie
4 comentarii 653 Vizualizari

3 mai a fost Ziua Mondială a Libertății Presei. Cum spuneam în comentariul publicat ieri, nu am prea avut motive să o sărbătorim cu mare bucurie. Poate însă că nu ar fi rău să ne amintim că au fost vremuri în care situația era încă și mai proastă. Când aproape că nu era nic urmă de adevăr în presa românească. Tocmai de aceea, aș dori să evoc personalitatea a trei jurnaliști care, într-o Românie neliberă, într-o Românie în care fiecare cuvânt scris era atent cumpănit și drastic controlat, în care presa avea arareori dreptul și libertatea de a nu fi supusă propagandei și minciunii comuniste, au adus, de la 2000 de kilometri distanță, vocea adevărului. Jurnaliști ce s-au aflat la cârma postului de radio Europa liberă.
Noel Bernard

A fost, fără doar și poate, cel mai popular director al Departamentului românesc al Europei libere. Atât de popular, atât de identificat cu instituția pe care a condus-o între 1954 și 1958, iar, mai apoi, între 1966 și 1981, încât cenzura comunistă a fost silită să îi lase numele tipărit nu doar în articolașele din Săptămâna, Luceafărul sau Flacăra în care propagandiști ai regimului încercau să îl compromită, ci chiar în romanul Orgolii al lui Augustin Buzura.
Lui Noel Bernard i se datorează în chip esențial felul în care Serviciul românesc al Europei libere și-a înțeles și și-a îndeplinit misiunea de informare spre transformare, a servit interesele unei părți importante, majoritare a societății românești.
În timpul celui de-al doilea directorat al lui Noel Bernard, Europa liberă în limba română a devenit, pentru milioane de conaționali de-ai noștri, un post de radio național, avanpostul liberalismului occidental pe care dorea să-l anihileze regimul comunist impus de tancurile sovietice. Felul în care Bernard a conceput politica editorială a Departamentului pe care l-a condus, modul în care și-a ales și promovat colaboratorii a contribuit decisiv la consolidarea prestigiului de care s-a bucurat ani de zile printre români un post de radio american cu sediul la München, dar care, în cazul în speță, era unul așa cum autoritățile de la București nu puteau admite, tocmai fiindcă, spre deosebire de felul în care erau silite să reacționeze mediile românești, Europa liberă s-a pus în slujba adevărului.
Noel Bernard a fost înainte de orice un gazetar neîntrecut. Cu toate că a părăsit România la vârsta adolescenței, a fost un subtil mânuitor al limbii române și un rafinat cunoscător al realităților românești. Era gata la orice sacrificiu personal, nu economisea deloc nici energie, nici timp, își asuma frecvent riscuri spre a intra în dialog cu persoane care, prin cine știe ce mod ori miracol, ajungeau să intre în posesia unui pașaport și să plece temporar sau definitiv România. Asta din dorința de a afla direct de la sursă ceea ce se întâmpla zi de zi în țara pe care și-ar fi dorit să aibă ocazia de a o vizita, de a o revedea. Era gata- gata să facă asta dacă Serviciul de securitate și managementul american ale postului nu i-ar fi interzis călătoria tocmai fiindcă dețineau informații că autoritățile comuniste îi pregătesc o capcană.
Chiar și așa, Noel Bernard știa aproape totul despre realitatea românească. A fost printre primii care a intuit renașterea cultului personalității Conducătorului. Iată un fragment dintr-un comentariu datând din 30 octombrie 1979:
Dacă facem abstracție de un minicult al personalității, care a început să se dezvolte în ultimul an în jurul doamnei Elena Ceaușescu, nu există în România nici o altă personalitate politică căreia să-i fi fost permis să se reliefeze sau să-și afirme un profil propriu. Dimpotrivă, în măsura în care exista vreo personalitate cu profil politic, ea a fost îndepărtată ori redusă la anonimat.
Editorialele sale, din care, din păcate, nu s-a păstrat decât o mică parte ( editoriale reunite în cartea Aici e Europa liberă, apărută mai întâi la München, iar după 1989 în două ediții succesive și la București) erau surprinzătoare prin felul echilibrat, nepătimaș, nuanțat în care jurnalistul examina, simțea, trăia aspectele cele mai hidoase ale unei realități la care regimul Ceaușescu condamnase națiunea română.
Bernard era, înainte de toate, o prezență radiofonică extraordinară, un neîntrecut om al microfonului. Pe site-ul postului, la secțiunea Din istoria Europei libere, se găsesc ultimele editoriale scrise și vorbite de Bernard de la microfonul Europei libere. Două dintre ele, cele consacrate ascensiunii și decăderii lui Leonte Răutu și eșecului propagandei ceaușiste, sunt absolut antologice.
Rămân în memoria ascultătorilor operațiunile radiofonice de mare anvergură coordonate de Noel Bernard în august 1968, când țările Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia sau în 1977, după devastatorul cutremur de la 4 martie.
În acest din urmă caz, emițând 24 de ore din 24, Europa liberă a devenit o punte de legătură între românii dinăuntrul și din afara granițelor țării, a sfidat frica de Securitate, a arătat puterea Solidarității omenești. Despre palpitul vieții cotidiene al acelor zile din Departamentul românesc avem mărturia a două dintre vocile de aur ale acestuia –Ioana Crișan (Gertrud Dumitrescu) și Ioana Măgură- Bernard- ambele intervievate de Mircea Iorgulescu în emisiunea Oameni, destine, istorie. Interviurile pot fi ascultate și azi grație internetului.
Într-un editorial datând din 11 martie 1977, Noel Bernard spunea aceste cuvinte și astăzi actuale:
Pe marginea acestei tragedii, mă refer la nenumăratele vieți pierdute și cei rămași invalizi cât și la marile pierderi materiale provocate de cutremur, pe marginea acestei tragedii, postul nostru de radio a putut contribui într-o mică măsură la solidaritatea ce s-a creat între români- nu numai între cei din țară, ci și între cei de acasă și cei care trăiesc departe de vatră. Ca printr-un miracol, granițele au dispărut, ideologiile s-au topit și inimile au vorbit. Solidaritatea umană a triumfat asupra tuturor certurilor și conflictelor…A fost nevoie de un cutremur pentru a se produce solidaritate între români, o solidaritate vizibilă atât în jurul ruinelor din orașele devastate de cutremur, cât și pe undele postului nostru de radio…Ar fi păcat ca acest capital de solidaritate umană și națională să se irosească din nou și să trebuiască să așteptăm până la calamitatea viitoare ca să reapară din mijlocul bănuielilor, al resentimentelor și poate chiar al urii”.
Sunt numeroase indicii că Noel Bernard a intuit semnificația tulburărilor sociale din Polonia din vara lui 1980. El însuși făcea zilnic, în deschiderea Programului politic, rezumatul evenimentelor, neomițând niciodată să le găsească nebănuite conexiuni cu prezența la Vatican a unui Papă de origine poloneză. Viitorul îi va da dreptate.
Un suspect cancer pulmonar, avea să-l răpună pe Noel Bernard la 23 decembrie 1981. În cartea Orizonturi roșii, fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa vorbește în câteva rânduri despre ordinele pe care le-a dat Ceaușescu în vederea lichidării lui Noel Bernard. Printre soluțiile imaginate de profesioniștii crimei politice de la București, se află și provocarea unui cancer prin iradiere. Va fi fost oare pus în aplicare diabolicul plan?
Mihai Cismărescu
Succesorul lui Noel Bernard avea să fie Mihai Cismărescu, cunoscut publicului ascultător sub numele de Radu Gorun. Intelectual rafinat, autor al unor tratate de Drept internațional publicate în Germania, multă vreme șef al Compartimentului de știri al Departamentului românesc al Europei libere, dar și formator al unei imbatabile echipe de “știriști”, Mihai Cismărescu nu a rămas decât un an ca director en titre. După ce în cursul lui 1981, anul bolii lui Bernard, a asigurat interimatul, conducerea americană a decis numirea lui Mihai Cismărescu ca director. Un cancer la fel de suspect precum cel al predecesorului său a intervenit la scură vreme și l-a obligat pe Mihai Cismărescu să se pensioneze în ianuarie 1983. Și-a învins suferința și s-a adresat ascultătorilor pentru Mesajul de Anul Nou, în 31 decembrie 1982. Nu a mai avut puterea de a-și lua “la revedere”, când a intervenit retragerea. Două luni mai târziu de la microfonul pe care îl slujise ani de zile, i s-a anunțat decesul.
Nu a fost neapărat o vedetă. Nu era îndeajuns ajutat nici de timbrul vocii. Dar mărturiile colegilor lui Mihai Cismărescu vorbesc despre o ființă discretă, rezervată, elegantă, politicoasă, mereu informată, pasionată de muncă, obsedată de rigoare și de precizie. Avea răspuns la orice întrebare, era perceput ca o veritabilă enciclopedie. Iar dacă, din întâmplare, nu putea să răspundă pe loc, se documenta rapid și îi punea la dispoziție cu generozitate informația colegului care apelase la știința și memoria lui.
Vlad Georgescu
Următorul director al Departamentului românesc al Europei libere a fost Vlad Georgescu, intelectual de înaltă ținută, distins istoric, autor al unei nefalsificate Istorii a românilor. În 1977, Vlad Georgescu și-a plătit disidența cu detenția și tortura în celulele Securității. A preluat conducerea Europei libere în limba română în 1983, într-un moment în care acțiunile regimului de la București în vederea discreditării și intimidării redactorilor acestui post de radio se intensificaseră, dar și când audiența Radioului se ridica la circa 70%, un procent fără egal în istoria mediilor de informare transnaționale.
În primul său editorial, Vlad Georgescu le spunea ascultătorilor: “Vom continua să ne facem datoria în ciuda insultelor, în ciuda amenințărilor, în ciuda pericolelor”. Iar într-un editorial ce a trecut pe unde la 11 noiembrie 1984, Vlad Georgescu spunea:
:Terorismul de stat, crima politică sunt dovezi de disperare, nu de forță. Președintele comuniștilor români ar trebui să înțeleagă că situația internă nu se poate îndrepta prin eliminarea fizică a celor ce îi critică politica, ci prin schimbarea acestei politici ruinătoare chiar și pentru clasa politică ce conduce astăzi. Nu aruncând în aer Europa liberă va găsi dl. Ceaușescu răspuns la gravele întrebări pe care și le pun românii în legătură cu politica sa. Încercând să ne arunce în aer, comuniștii români nu fac decât să arate românilor și străinătății, pe lângă adevărata lor față, și adevărata lor slăbiciune. Iar, în ceea ce ne privește, nu vă faceți, domnilor, nici o iluzie! Vom continua să ne facem datoria pentru că ea izvorăște din conștiința adâncă că slujește țării și neamului’’.
Insultele și amenințările cunoșteau apogeul în noiembrie 1987, atunci când Europa liberă în românește și directorul său au luat decizia de a difuza largi pasaje din Orizonturi roșii. Deși într-un editorial prefațator (ce poate fi ascultat accesând site-ul postului), Vlad Georgescu și-a exprimat o seamă de rezerve cu privire la conținutul cărții (rezerve reiterate la încheierea difuzării, în ianuarie 1988), directorul Europei libere a apreciat că e de datoria postului să aducă la cunoștința ascultătorilor conținutul unei teribile mărturii despre clanul ce se află în fruntea României. Aceste “coperte” socotite absolut utile de Vlad Georgescu ca și decizia de a nu lăsa să scape pe post aspectele senzaționaliste, comerciale, nu tocmai credibile din cartea fostului general dovedesc cât sunt de neavenite îndoielile post factum ale unora dintre foștii angajați ai postului care socotesc că decizia fostului lor șef ar trebui azi reevaluată. Reascultarea editorialului prefațator ca și a discuției finale dintre Vlad Georgescu și Emil Hurezeanu le-ar putea tempera, cred, elanul dubitativ.
Încă înainte de difuzare atât Vlad Georgescu, cât și Emil Hurezeanu, care a asigurat selecția și adaptarea radiofonică, dar și crainicii care citeau pe post extrasele au primit amenințări cumplite. Au fost supuși unor intimidări continue. Amenințări a primit și managementul american. (cf. Richard H. Cummings- Securitatea contra Radio Europa liberă, Editura Adevărul, București, 2011).
La scurtă vreme după încheierea transmiterii extraselor din cartea lui Ion Mihai Pacepa, aveau să se manifeste primele semne ale cancerului confirmat în iulie 1988. Un cancer galopant care l-a răpus pe Vlad Georgescu la 13 noiembrie 1988. Va fi fost oare mâna Securității? O anchetă începută de FBI, anchetă determinată de suspecta incidență a cazurilor de cancer la vârful Departamentului românesc al REL, a rămas fără rezultat. Supoziții, speculații sunt multe. Unele vorbesc despre faptul că însuși managementul american nu a dorit, din calcule meschine, să se afle adevărul. Un adevăr care se găsește în arhivele fostei Direcții de informații externe, actualul SIE. Arhive rămase până azi inaccesibile sub motivul că ar conține informații a căror dezvăluire ar pune în pericol securitatea națională.
Mă întreb în ce măsură dezvăluirea unor detalii privind colaborarea regimului ceaușist cu teroriști precum Carlos care, conform unor informații existente în arhivele de la Budapesta și Berlin, ar fi pus la cale atentatul de la 21 februarie 1981 de la sediul Europei libere, cu bătăuși precum cei ce au agresat-o pe Monica Lovinescu în 1977, cu criminali ca aceia care l-au atacat pe Emil Georgescu la 28 iulie 1981 (creatorul Actualității românești va muri, în condiții suspecte, în 1985), cu indivizi în sarcina cărora ar cădea asasinarea lui Noel Bernard, a lui Mihai Cismărescu ori a lui Vlad Georgescu, ar pune în pericol securitatea națională a statului român de azi.
Cum Europa liberă înseamnă o bornă de neocolit a memoriei colective a suferinței românești din vremuri nu tocmai foarte îndepărtate, cred că e de datoria regimului democratic de azi, dar și de datoria presei să facă demersurile necesare în vederea limpezirii aspectelor tenebroase ale atacurilor la adresa libertății de exprimare, a libertății presei, a vieții unora dintre jurnaliștii care s-au pus în slujba acestor idealuri.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Constantin spune:

    Exemplul Radio Europa Liberă este unul strălucit și sper ca varianta actuală a REL să devină mai activă, cât mai curând.

    Funcția de manipulare a presei a existat și pe vremea celor trei jurnaliști elogiați de autorul articolului, dar, a prevalat funcția de informare, iar manipularea a fost una pozitivă. Dacă astăzi presa accesibilă majorității românilor manipulează contrar intereselor cetățenilor și în folosul unui grup infracțional organizat de tip mafiot care a capturat statul de 30 de ani, REL a manipulat în favoarea interesului cetățenilor.

    Radio Europa Liberă a informat în mod constant cetățenii statelor din Europa de Est cu privire la valorile fundamentale ale democrației, cu privire la drepturile și libertățile de care erau privați, cu privire la valorile culturale și sociale. A alimentat dorința de libertate a românilor.

    Astăzi, în schimb, atunci când Președintele Republicii critică pe un ton moderat, echilibrat, grozăvia aberantă prin care Camera Deputaților adoptă o inițiativă legislativă „…care subminează grav ordinea constituțională din România. Unitatea Statului român.”, după cum pe bună dreptate spune dl Mircea Morariu, există unele voci din presă, aflate în slujba cletopcrației, care consideră în mod manipulatoriu că declarația Președintelui ar fi o ieșire cu caracter naționalist.

  2. ion adrian spune:

    Referitor la dl Vlad Georgescu pot face o marturisire pe care poate a o pot sustine si altii daca au fost pe faza si au urmarit emisunea prin anul 1983-1984 nu mult apoi V.G murind si ma refer la cea saptamnala pe care o avea ca Director si o reluare in care Vlad Geogescu vorbea cu asculatorii prin scrisorile primite de la acestia. Atunci printre diverse scrisori a fost una la care VG m-a impresionat prin raspunsul sau dar care nu a fost reluata la reluarea emisiunii urmarita in special de mine si poate in arhiva postului s-ar putea gasi. Cert este ca a fost o reactie de cenzura a finatatorului respetiv Departamentul de stat al USA pentruca VG era diretor al postului si nu avea pe cineva in structura postului deasupra sa adica nu cred ca si EU aveaun ofiter de cadre.
    Ce a spus V.G.? Pai la afirmatiiile de multumiri, laude si de speranta ale ascultatorului fata de post care erau chiar foarte entuziaste istoricul V.G a uitat o clipa ca este Diretorul unui post de radio finantat de o putere non romana si a spus : Draga tine cont ca acum politica postului este in deplina concordanta cu aspiratiile tale si ale romanilor, dar acesta nu este un post romanesc al vostru, el este finantat de guvernul ameican ale carui intrese coincid actualmente cu ale voastre . Retine te rog asta . si a trecut la alta scrisoare. Eu am ramas masca pentruca eram cam necopt si nu gandisem niciodata in acesti termeni dar lectia pe care mi-a dat-o romanul istoric Vlad Gerogescu nu am uitat-o niciodata si ma bucur ca am ocazia sa o rostogolesc si aici.

    • Constantin spune:

      Dl Emil Hurezeanu, actualul nostru ambasador la Berlin, a vorbit la sfârșitul anului trecut (https://www.youtube.com/watch?v=6N5qZRMM8K8 ), dar și cu alte ocazii, despre felul în care a funcționat REL.

      Au fost momente în care interesele și poziția pe scena intarnațională ale SUA au coincis cu cele ale guvernului României de atunci. Astfel, deși poate a părut surprinzător pentru ascultătorii români, unele critici au fost mai puțin intense decât altele, dar niciodată nu a existat o atitudine favorabilă regimului.

      Remarcabile, însă, au fost întotdeauna acuratețea informațiilor și profesionalismul jurnaliștilor.

  3. Cap de Locuitor spune:

    De ce ?

    Pentru ca securistii de atunci conduc Romania de azi !

    Orice desecretizare contine, pe linga planuri si date, nume – nume care azi se gasesc in virful politcii si economiei romanesti ; cei de atunci si odraslele lor nu vor sa se stie ca sint criminali



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Domnule Teodorescu, calculul scorului relativ de influenţă (SRI) e destul de simplu. Pentru fiecar...

de: Alexandru Babes

la "Competiția de proiecte de cercetare Idei 2020, impresii la cald"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iunie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)