Home » Justitie/Ordine publica »Opinie » Citesti:

Justiția, călcâiul lui Ahile

Claudia Postelnicescu mai 27, 2015 Justitie/Ordine publica, Opinie
11 comentarii 1,410 Vizualizari

Ahile, cel scăldat în ambrozie de mama sa pentru a-l face de neînvins adversarilor în luptă, are un călcâi vulnerabil, altfel n-am mai fi avut niciun mit frumos; fără slăbiciuni și vulnerabilități nu există șansa măreției, asta învățăm de secole. Justiția, protejata zeiței minții și inteligenței divine Atena, a fost în vremurile moderne apărată instituțional prin separarea ei de celelalte puteri, legislativă și executivă; în câteva secole de gândire juridică s-a constatat că așa funcționează cel mai bine o societatea democratică și stabilă, lâsând justiția să domnească și să se guverneze singură. Aflăm ieri că președintele Senatului cere președintelui demiterea unor înalți magistrați din cauza soluției într-un dosar penal. Suntem deci, în mod paradoxal, într-o situație în care putem identifica rapid inamicii justiției privind anumite călcâie care au călcat strâmb. În același timp, suntem în mitul invulnerabilității imperfecte a justiției, al cărei călcâi al lui Ahile sunt și oamenii din sistem, care din rea-credință sau incompetență o viciază, dar mai ales a celor care țintesc permanent câte o săgeată otrăvită către călcâiul ei, săgeți înmuiate în subtilități de tot felul mai nou, pentru a dărâma mitul invulnerabilității crescute pe fondul succesului DNA în condamnarea corupției. Ni se transmite doct la televizor și prin comunicate, de către non juriști, diferența dintre ”suspiciuni rezonabile” și ”indicii temeinice”. Eu știu că Senatul și Camera Deputaților au corp de juriști prin departamente, cărora le pot cere câteva studii de drept comparat de prin alte sisteme juridice. Ar afla, de exemplu că ”suspiciunea rezonabilă” este standardul juridic în sistemul juridic penal american și, de-a dreptul șocant!, este standardul legal în statele UE și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Probabil însă că nu sunt juriști acolo, nu e nevoie de ei, nu există buget pentru consultanță juridică sau nu există interes pentru a afla despre ce vorbești, dacă ești într-o funcție publică și te-ai decis să vorbești despre ceva ce nu cunoști.

Ce nu înțeleg cei care solicită intervenția președintelui, după de ce li s-a cerut documentarea procedurii din Parlament cu privire la senatorii puși sub urmărire penală (ce coincidență!) și nici alții care deja propagă informații false în spațiul public este faptul că președintele nu are absolut niciun fel de atribuții în situația dată. Scrie în Constituție, scrie în legi, și e standard principiul enunțat mai sus, cel al separării puterilor în stat. Țipă politicienii de rit nou de dimineața până seara că vor justiție independentă, dar cer demiteri și tăieri de capete ca pe vremea lui Stalin, vorbind despre ”represiunea statului” și ”nedemnitatea” magistraților, și altele asemenea.

Câteva clarificări:

  1. În fond s-a decis arestarea și condamnarea persoanei de către judecători, pe baza probelor administrate în cauză.
  2. Orice hotărâre judecătorească are căi de atac, adică instrumente legale puse la dispoziția justițiabilului pentru a-și apăra drepturile și cauza, dacă se consideră nedreptățit, deci un alt filtru de magistrați care să evalueze dosarul.
  3. Persoana a recurs la această cale și a fost achitată în apel, complet de doi judecători, pe baza examinării acelorași probe din dosar.
  4. Așadar mai mulți magistrați, pe același caz, au dat două hotărâri complet diferite. Nu este prima oară, mi s-a întâmplat și mie, și oricărui avocat. Te poate stupefia o astfel de soluție, dar explicațiile sunt simple, dar oricum inexacte, până când nu vom citi motivarea instanței: 1. ori judecătorii din fond (prima instanță) au apreciat și interpretat greșit probele și vinovăția, ori judecătorii din apel. Motivele pot fi multe, plecând de la dificultatea cauzei, capacitatea judecătorilor de a discerne și a emite judecata (vocație, pregătire, inspirație) sau alte motive mai sofisticate, ce țin de politic și de lupta care se dă pentru preluarea justiției de către politicieni, asalt început în 2012 și reluat, după unele pauze strategice, recent.

    Întrebările legitime care se pot pune:

    1. legat de celeritatea arestării și judecării în prima instanță, este de aflat: dacă un înalt magistrat, implicat activ în lupta anticorupție, și-a folosit în vreun fel influența pentru a se începe urmărirea penală și excesul de zel în acest caz?
    2. de ce este preluat acest caz și manipulată opinia publică fie într-un sens, fie în altul: de la ”șantajul asupra președintei ICCJ” s-a trecut rapid la ”denunțul calomnios al președintei ICCJ”? Ambele formulări sunt induceri în eroare a opiniei publice. Indiferent de părerile personale despre acest caz, cât timp s-a dispus achitarea nu mai putem vorbi despre șantaj. Cât timp în România se fac la ordinea zilei denunțuri calomnioase mânate de răzbunări de tot felul și curg plângerile penale neîntemeiate e foarte periculos să îngrădim dreptul unei persoane – orice persoană – de a se adresa justiției.
    3. dacă s-a comis un abuz, autorul plângerii fiind magistrat, există pârghii și instrumente prin care se poate acționa. De asemenea învinuitul se poate reabilita pe căi legale. De ce se fac judecăți juridice în presă și prin mass media de către persoane fără studii juridice? De ce formatori de opinie interesați sau cointeresați se pronunță ferm și neiformat pe probleme juridice?
    4. de ce președintele Senatului nu cunoaște Constituția, atribuțiile președintelui și ale puterii judecătorești, dar totuși își permite să dea indicații președintelui și să facă afirmații legate de ”nedemnitatea” unor magistrați?
    5. de ce se discută, din nou, despre ”puterea represivă” a statului împotriva cetățeanului într-un caz dedus judecății, cu un proces judecat în două instanțe, cu complete și judecători diferiți, când statul pune ofițeri acoperiți din SRI să lucreze împreună cu ANAF sau să urmărească în detaliu, până la finalizarea lor, dosarele cheie de pe rolul instanțelor, mai ales cele instrumentate de DNA și DIICOT?
    6. de ce nu există un mai mare interes din partea societății civile, nu a politicienilor, pentru a se clarifica acest scandal, cât mai rapid, cu date și informații exacte și pertinente?
    7. de ce există un atât de mare interes pentru a discredita justiția și magistrații, chiar și de la persoane cu bune intenții? Este cel mai grav lucru. E adevărat, la fel de grav, este să închidem ochii și să pretindem că totul funcționează legitim și legal, cu aparența unui stat de drept și riscul de a ajunge într-un scenariu ca Leviathan, filmul lui Andrei Zvyagintsev.

    Ar mai fi multe de spus, însă trebuie să tragem și câteva linii de concluzii. Sunt multe erori și anomalii în sistemul de justiție. Nu întâmplător România a fost condamnată la CEDO în nenumărate cauze și a plătit până acum daune, în 20 de ani, de 55 milioane euro. Responsabilitatea pentru aceste erori revine însă puterii judecătorești doar în proporție de 46,57% (34 cauze) comparativ cu puterea legislativă care este responsabilă în 63,01% cauze în care s-au pronunțat hotărâri de condamnare (46 de cauze)[1]. Până și aici, în această statistică, puterea legislativă, așadar parlamentarii, este un factor de regres și stagnare pentru justiție și pentru România. E bine să fim conștienți de acest lucru.

    Dincolo de asta, din cauza atacurilor permanente asupra justiției și a agendei publice și din ce în ce mai vizibile a grupurilor de interese mafiote care încep să populeze pușcăriile, noi, avocații, nu ne mai putem pronunța decât cu reticență sau deloc atunci când au loc încălcări flagrante ale drepturilor individuale și când există abuzuri, de exemplu dacă există situații de arest sau detenție preventivă dispuse arbitrar, în funcție de persoana învinuitului sau când demnitatea sau dreptul la imagine și viață privată ale învinuiților sunt terfelite în mass media. Nu putem pentru că, în vacarmul asurzitor de pseudo-voci credibile, pseudo-lupători pentru justiție nu ne mai auzim și, mai periculos, riscăm să intrăm, fără voie, într-un grup sau altul, pentru că în România, din păcate, nu se evaluează o situație pornind de la niște criterii și standarde ale statului de drept, ci pornind de la niște priorități și agende de interes (legitime sau mai puțin legitime) ale unor grupuri. Îmi pare rău (sau bine, depinde de perspectiva din care se citește) să o spun, dar avocații sunt cel mai bun barometru al unui stat de drept, iar avocații litiganți sunt cei care apără și susțin domnia legii în instanțe, acesta este rolul lor, iar vocile credibile pe teme de justiție trebuie să vină din din profesiile juridice, nu de pe margine, oameni care cred că se pricep la toate dacă au fost participanți sau au organizat trei seminarii pe justiție, pentru a ieși o dată din ceața asta indusă de unii și de alții în mod interesat.

    Trăim, fără niciun dubiu, în țara evenimentelor senzaționale, de urgență sau de-a dreptul catastrofale, zilnice, acesta e ineditul locului; dacă în alte țări situațiile ieșite din comun sunt rare, la noi emoțiile, dezbaterile urlate și scandalurile sunt zilnice. Numai în ultimele zile avem: o sinucidere nefericită care pune din nou în discuție capacitatea reală de intervenție a instituțiilor statului cu prerogative în domeniu, precum și lipsa de empatie, de discernământ și de respect pentru viața omului (și voi scrie separat pe acest subiect); scandalul imens de mai sus, pe tema unui dosar cu decizii contradictorii, radical opuse, în fond și în apel, într-o cauză penală în care s-a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă lungă și în care plângerea penală a fost făcută de un înalt magistrat al ICCJ; un scandal legat de incompetența crasă și reaua-credință a celor care ne conduc, mai precis a liderului Senatului, al doilea om în stat, cel care poate conduce țara, în situația în care președintele Klaus Iohannis ajunge în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, dacă este suspendat sau dacă pățește ceva. Mai sunt câteva scandaluri în fundal, cum este cel foarte serios legat de implicarea la un nivel extrem de periculos a SRI în justiție și, în general, în viața cetățenilor, cu declarații explicite din partea unui general SRI și ale actualului șef al SRI. Mai apare și cartea Adrianei Săftoiu, care confirmă rolul și puterea foarte vastă a SRI în administrarea dosarelor. Dacă am corela aceste informații cu cele cuprinse în comunicate ale DNA care laudă explicit colaborarea cu SRI și să coroborăm și cu lipsa de legitimitate a comisiei parlamentare de control a activității SRI condusă de oameni afiliați serviciului și sferelor puterii, dar și cu faptul că este un serviciu puternic militarizat, ne putem ușor înspăimânta. Pe scurt, o mulțime de probleme și sunt convinsă că în cursul zilei de astăzi o să mai apară ceva, la fel de exploziv.

    NOTE


    [1] http://adevarul.ro/news/eveniment/In-ultimii-20-ani-romania-fost-obligata-cedo-plateasca-55-milioane-euro-1_55645cbdcfbe376e359c6a3f/index.html

    Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



    Currently there are "11 comments" on this Article:

    1. Decebal spune:

      E razboi. Cad mastile, se dau jos manusile, se loveste sub centura. Timp de ani de zile, fiindca nu i-a taiat nimeni vreun cap, hidra coruptiei si-a pierdut capacitatea de a-si regenera capetele. Astazi, cand Justitia si institutiile care-o sprijina au inceput sa-i taie din capete, hidra isi simte sfarsitul aproape si se zvarcoleste, imposcand venin in jur si stropind pe toata lumea.

      Oamenii de rand incep sa vada doua baricade. Pe una se afla parlamentul, politicienii demagogi si corupti, C.N.A. -ul, avocatul poporului si alte institutii politizate. Pe cealalta baricada stau D.N.A., S.R.I. si celelalte institutii care sprijina Justitia. Mi se pare normal ca oamenii cinstiti, indiferent de simpatiile lor politice, sa-si doreasca sa traiasca intr-o tara cinstita si sa fie condusi de oameni cinstiti. Mai devreme sau mai tarziu, invrajbirea oamenilor pe motive politice va pali in fata interesului comun. “Hidra” simte ca sfarsitul e-aproape si se va lupta cu disperare.
      Coruptia este considerata atentat la siguranta nationala. UE considera coruptia ca fiind un posibil aliat al fortelor anti-europene. SUA considera ca democratia si statul de drept sunt puse in pericol de coruptie. In conditiile-astea, ce sanse credeti ca are “hidra”?…

      • Hantzy spune:

        hidra o fi reprezentata de corupti, de politicieni demagogi, de avocatul poporului chiar, dar nu de Parlament. Structura sa eterogena nu se reduce la presedintele Senatului. In rest sunt in total acord cu cele scrise.

        • Decebal spune:

          Din pacate (pentru oamenii onesti care or mai fi prin parlament), parlamentul este perceput prin prisma deciziilor sale, respectiv votate de majoritate. Cata vreme exista votul secret, nici macar nu stim care sunt cei ce nu voteaza unele legi aberante sau incuviinteaza arestarea unui coleg. Asa ca parlamentul, in totalitate, este perceput, cred eu, ca avand caracteristicile majoritatii sale.

          Am un coleg de serviciu – om de la tara, care, dupa ce ajunge acasa, mai munceste 4-5 ore prin curte si prin gradina. Are fixurile lui, ca oricine, dar e un om cinstit. Inainte de europarlamentare, incercam sa inteleg de ce voteaza cu PSD. Bineinteles, avea “un cui” pe Traian Basescu si mi-a zis, cumva cu fronda, ca el voteaza cu PSD cat o sa traiasca. Cu vreo trei saptamani in urma, discutam cu el despre “ofensiva” DNA. Amandoi am fost de acord ca Justitia face treaba buna si ca ar trebui sa-i “scoata din circuit” pe toti cei vinovati, indiferent de culoarea lor politica. Iar el spunea “Si sa-i bage si pe parlamentarii astia, ca nu fac nimic!” Omul se referea la toti parlamentarii. Dar cireasa de pe tort a fost intrebarea lui, atunci cand i-am spus ca anul viitor avem alegeri parlamentare. A zis: “Si cu cine sa votam? Tot cu astia?” I-am raspuns ca trebuie sa apara un partid nou, care sa merite votat.

          Exista speranta! :)

          • Polilogu spune:

            Exista speranta? Poate. Dar nu mai devreme de vreo 10 ani.In…” nebunia” discutiilor de acum pe tema justitiei , toate la un loc , fie din dreapta, fie din stanga, confuzia si nebulozitatile de tot felul fac imposibila, deocamdata , aparitia de”partide noi”.Articolul de fata are un merit aparte: schitiaza un raspuns la puzderia dezbaterilor dupa ureche. Era de asteptat de la ”batranii” intr-ale profesiei.Aș…Clarificarile reale si de fond ale statului de drept si ale cartei drepturilor omului mai au de asteptat. Pana cand? Pana candva cand, generatia d-nei avocat ajunge la ceea ce trebuie sa se ajunga. Intr-o democratie adevarata,fireste.Asa ca ,a venit vreme ca si la noi acasa sa incepem sa stim carte. Justitia este prima chemata, in acest proces al suișului democratic, sa stie…CARTE.Altfel, si acesti ultimi 25 de ani vor ramane tot un experiment politico -social pentru Romania.Un asalt al altor totalitarisme(mai sofisticate sau mai putin sofisticate)ar putea,tocmai de aceea, aparea ca posibil.

            PS- plasarea…” ambroziei” si nu a Stix-ului in contextul argumentatiei e judicios asamblata,O nota in plus pentru articol !

            • Decebal spune:

              N-am nicio indoiala ca nimic nu se va intampla peste noapte. Important este ca toti pasii pe care-i facem, oricat de mici ar fi, sa-i facem inainte.
              Eu cred ca cel putin un partid nou se va afirma, la momentul oportun, pentru alegerile din 2016. Nu cred ca se va afirma prea devreme, pentru a nu le da celor vechi timpul sa puna tunurile pe el, dar eu cred ca oamenii onesti vor avea cu cine vota, in 2016, fara a avea impresia ca fac un compromis, ca in noiembrie 2014.
              Nu neg, poate fi “whishful thinking” din partea mea. Om vedea…

          • Hantzy spune:

            Discuția este prea amplă pentru a avea pretenția să o pot cuprinde în câteva rânduri, înainte de a pleca la slujbă. Totuși, îți sugerez sa faci chiar dumneata o statistică provizorie: câți onești “or mai fi prin parlament” față de câți sunt suspectați sau chiar urmăriți instituțional. Sau câte “legi aberante ” au fost votate față de câte neaberante. Mediatic anormalul e scos în evidență și asta conduce rapid la impresia pe care o împărtășiți, dar e periculos sa continuați astfel. Dacă independenţa justiţiei e amenințată doar prin demiterea, legală ori nu (uite o lege neaberantă, votată de același legislativ penal), a doi înalți magistrați, atunci cineva ar putea crede, mergând pe raționamentul d-voastră în cazul parlamentului, ca s-au terminat persoanele oneste din justiție. Teribil!

            • Decebal spune:

              Da, discutia e ampla.
              Eu am scris “parlamentul este PERCEPUT prin prisma deciziilor sale, respectiv votate de majoritate”. Parlamentarii onesti, ca sa arate ca exista, trebuie sa-si faca simtita prezenta si sa-si afirme convingerile. Altfel, sunt in aceeasi oala cu toti parlamentarii. De ce nu o “initiativa pentru un parlament curat” – parlamentari din partide diferite care sa propuna eliminarea votului secret, de exemplu?

              Dincolo de cate legi aberante si cate legi corecte a dat parlamentul (o statistica pe care nu o pot face, recunosc), cred ca exista moduri mai simple de a evalua o institutie publica. De exemplu, analizand modalitatea de selectie a membrilor sai. Si analizand evolutia averilor membrilor sai. Si analizand directia actiunilor membrilor sai. Si analizand cat de influentata este de politic institutia respectiva. Si analizand cine sunt oamenii care conduc institutia respectiva. Cam cum vi se pare ca “iese” parlamentul la o analiza de acest fel, in mintea unui om obisnuit?

    2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Mă scuzați, dar nu e vorba de ambrozie ci de rîul Styx.

      O, tu Hades, Cerber și Persefone ! Ce de masterate-doctorate… tantalice.

      • Claudia Postelnicescu Claudia Postelnicescu spune:

        În mitologia greacă și romană în Styx, ținut de călcăi de Tetis; în alte surse în ambrozie, fiind surprinsă de ceilalți zei. Din motive tantalice, am preferat ambrozia pentru acest articol.

      • donquijote spune:

        C-o fi ambrozie, c-o fi Styx, c-o fi sangele balaurului fafnir, sau orice altceva care confera protectie absoluta, ideea fabulei este simpla: este de ajuns o mica fisura (si o sageata mica dar bine tintita si evident, otravita) ca sa intre otrava in corpul cel mai infailibil (o fi corect?) si sa-l doboare.
        Ma surprinde ca faceti tocmai dumneavoastra aceasta observatie. De regula urmaresc comentariile dumneavoastra cu multa atentie dar acesta pare scris de altcineva.
        Urmaresc si articolele doamnei Postelinicescu si cred ca reprosul este total nemeritat (fie si daca am accepta ca a facut o gafa tehnica, i-as zice “licenta poetica”)
        Ma asteptam sa aveti un comentariu la tema si chiar eram foarte interesat sa vad punctul dumneavoastra de vedere.

    3. iosiP spune:

      Stimata doamna Postelnicescu, imi permit sa va adresez cateva intrebari (postate, de altfel, si la articolul domnului Danilet, doar ca acolo nu prea ma astept la vreun raspuns):

      1. In calitate de presedinte ICCJ, doamna Livia Stanciu nu si-a putut da seama ca plangerea sa este nefondata?

      2. Care a fost motivarea arestului preventiv (pe sase luni!) al inculpatei? Chiar prezenta acea femeie un pericol public, putea sa influenteze martorii, sa distruga dovezi etc.?

      3. De ce a fost depusa plangerea la DNA si nu la politie/judecatorie sau acolo unde ar depune plangere orice muritor de rand? Sau nu suntem toti egali in fata legii?

      4. Considerati ca plangerea ar fi avut aceleasi consecinte pentru doamna Rarinca daca era depusa de catre Dorel de pe basculanta? Daca nu, cum explicati?

      Pe de alta parte, ati scris:
      “Cât timp în România se fac la ordinea zilei denunțuri calomnioase mânate de răzbunări de tot felul și curg plângerile penale neîntemeiate e foarte periculos să îngrădim dreptul unei persoane – orice persoană – de a se adresa justiției.”
      Ei bine, sau nu am inteles eu ce vreti sa spuneti sau, cu tot respectul, avem opinii diferite intrucat eu unul deduc cu totul alta concluzie din premizele dumneavoastra, aceea ca ar trebui descurajate denunturile calomnioase, iar asta nu se poate face decat obligand denuntatorul sa plateasca sumele revendicate (si obtinute) de catre persoana care a suportat arestul preventiv – sau orice alte interdictii legale – si a fost ulterior achitata. Plus o amenda substantiala, pentru ca a incarcat instantele (platite din taxele si impozitele tuturor) cu un caz fara valoare.



    Comenteaza:







    Do NOT fill this !

    Autor

    Claudia Postelnicescu


    Claudia Postelnicescu

    Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea d... Citeste mai departe


    MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

    E randul tau

    cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

    de: r2

    la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

    Cauta articole

    decembrie 2016
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Noi    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  

    Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro

    (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)