Home » Justitie/Ordine publica »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Justiţia de ieri, de azi, de mîine

Serban Pretor mai 10, 2014 Justitie/Ordine publica, Opinie, Societate/Life
25 comentarii 1,675 Vizualizari

Ştirea că miercuri 30 aprilie 2014 Cutea de Apel Bucureşti a condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare pe agresorul secretarului de stat de la Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu mi-a amintit de o altă întîmplare cu un secretar de stat, agresat bestial în urmă cu 10 ani, pentru care aceeaşi justiţie română (sau poate alta) a avut o atitudine esenţial diferită.

Agresorul lui Bogdan Aurescu a fost trimis în judecată la începutul anului 2013, fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, după ce l-ar fi lovit cu pumnul pe secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, pe holurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, unde predă demnitarul. Motivul acestuia ar fi fost faptul că Aurescu ar fi încercat să îl denigreze în cadrul unei emisiuni televizate. Deşi acuzatul nu a recunoscut agresiunea, iar aceasta nu a fost dovedită prin leziuni sau urmări, ci doar cu martori, justiţia a fost fermă şi a pronunţat condamnarea.

În anul 2004, doi subofiţeri ai SPP (Serviciul de protecţie şi pază, a cărui sarcină principală este asigurarea protecţiei demnitarilor statului român) s-au arătat deranjaţi de prezenţa pe o şosea aglomerată a unui Trabant şi au decis să taxeze această prezenţă printr-un potop de pumni şi picioare, asezonat cu tot bagalul de înjurături din dotare, care a lăsat în nesimţire, într-o baie de sînge, pe conducătorul autoturismului, sub privirile îngrozite ale soţiei şi fiicelor minore ale acestuia.

Din primul moment s-a făcut tot posibilul pentru ascunderea faptelor, dar întîmplarea că proprietarul şi conducătorul Trabantului era o persoană publică, secretar de stat într-o instituţie a administraţiei centrale, a încurcat puţin planurile mai-marilor făptaşilor şi le-a deturnat petrecerea de sfîrşit de săptămînă de pe litoral. Toată ţara a aflat întîmplarea şi un val de indignare a cuprins cele mai diverse categorii de cetăţeni, de la simpli observatori pînă la persoane cu funcţii de răspundere din poliţie, SPP şi alte instituţii ale statului. Dar…ce e val, ca valul trece…

După cîteva zile de presiuni în care s-au lămurit că victima nu e sensibilă la avansurile lor şi vrea doar să se facă dreptate, organele au început să lucreze pentru ca dreptatea să fie oferită în porţii care să poată sătura şi pe cel mai înfometat doritor al ei:

- deşi toţi cei implicaţi erau din Bucureşti, iar incidentul s-a produs în apropiere de Lehliu, cercetările s-au desfăşurat la Medgidia şi Constanţa, departe de ochii presei centrale;

- preşedintele Iliescu, pe atunci în funcţie, şi-a exprimat public convingerea că cei doi haidamaci au avut cu siguranţă un motiv întemeiat pentru acţiunea lor;

- dosarul a fost umplut cu mărturii contradictorii şi declaraţii de susţinere a bătăuşilor din partea prietenilor şi a familiei, menite să contracareze comportarea antisocială a acestora şi antecedentele de cazier (pentru furt) ale unuia dintre făptaşi;

- şeful poliţiei Medgidia, cel care a vegheat ca, atît timp cît s-au desfăşurat în raza sa de acţiune, cercetările să urmeze cadrul legal, a fost mutat disciplinar, ulterior eliberat din funcţie şi pensionat anticipat;

- prima instanţă, la Medgidia, i-a achitat pe făptuitori (nu au fost întrunite elementele infracţiunilor (ultraj, vătămare corporală gravă, tulburarea ordinii publice – fapta nu prezintă pericol social !?!), iar sentinţa a fost confirmată şi definitivată de Curtea de Apel din Constanţa.

Nu reiau amănuntele cazului, ele pot fi găsite în extrase din presa vremii, mai ales că există elemente care, la o observare atentă, pot acum face să roşească pe mulţi dintre cei implicaţi.

Esenţialul care se poate desprinde din această întîmplare este felul în care arăta justiţia în glorioasa epocă Iliescu-Năstase. Cazurile se rezolvau discret, departe de ochii lumii, şi eficient, astfel încît „ai noştri” să fie feriţi de orice neplăceri, chiar dacă acestea puteau fi cauzate şi de mici defecţiuni chiar din interiorul sistemului.

Nostalgicii acestui tip de justiţie se găsesc acum nu doar în instituţiile de rangul doi sau trei, ci în cele mai proeminente poziţii ale statului. Faptul că justiţia a început să fie conştientă de menirea ei şi să capete forţa de a se exprima în concordanţă cu legile a devenit un „dat” pentru care numele Monicăi Macovei şi al lui Traian Băsescu nu vor fi uşor uitate atît de către cei care au dorit instaurarea statului de drept în România, cît şi de cei care s-au luptat din greu pentru demolarea lui.

Odată ce nu s-a mai putut interveni direct prin comenzi politice asupra actului de justiţie (celălalt mod de intervenţie, prin mituire, şi-a dovedit vulnerabilitatea în cele mai neaşteptate situaţii), s-a ajuns la disperarea subminării din temelii a edificiului legislativ prin modificarea acestuia în concordanţă cu interesele marilor infractori (ordonanţele cu dedicaţie, codul penal cu „marţea neagră”, Crin Antonescu cu constituţia etc.). Chiar şi noul cod penal, clamat ca deosebit de concordant cu normele europene, se arată mult mai blînd cu marii şi chiar cu micii infractori; doar două exemple: trecerea în arest la domiciliu a celor condamnaţi pentru fapte antisociale grave sau scoaterea de sub incidenţa legii penale a accidentelor de circulaţie pentru care victima nu a suportat consecinţe care să impună cel puţin 90 de zile de îngrijiri medicale (!?!).

Iritarea voiculesciană din momentul arestării unuia dintre ultimii stîlpi ai redutei pe care şi-o construise în interiorul sistemului de justiţie, explozia furibundă de invective şi ameninţări ilare la adresa celor care i-au dejucat planurile, sunt tot atîtea expresii ale disperării celor care sunt pe cale să piardă lupta cu un sistem care încearcă să reinstituie normele de convieţuire corectă în România şi să redea cetăţenilor ei sentimentul că este o ţară în care mai merită să se trăiască.

Disperarea acestor perdanţi, deocamdată puţini şi provizorii, naşte presiunile inimaginabile pe care actualii potentaţi politici, atît la nivel central cît şi în baroneriile de provincie, le exercită pentru subordonarea sistemului de justiţie. Acum apare mai evident ca niciodată, în toată monstruozitatea lui, cinismul remarcii voiculesciene potrivit căreia „degeaba avem puterea dacă nu avem şi justiţia”. Pentru orice observator, chiar nu foarte avizat, miza actualei bătălii „antibăsiste” este copleşitoare. Ocuparea Cotroceniului de către un exponent al actualei majorităţi ar lăsa-o pe aceasta fără adversar în lupta pentru subordonarea justiţiei, deci ar cîştiga partida în urma unui noncombat al întregului popor român. Tocmai privind lucrurile dintr-o asemenea perspectivă avem dreptul să cerem acestui popor, nu să-şi verse sîngele pentru o viaţă mai bună (nu se mai poartă în ziua de azi în ţările civilizate, în care viaţa oricum nu se mai desfăşoară la limita lui „nu mai am nimic de pierdut”), ci doar să fie atent la cum se situează, prin fiecare alegător, în cadrul procesului electoral care urmează.

Recomandarea recentă a lui Andrei Pleşu din Dilema veche, încheiată cu un modest dar convingător „Părerea mea!”, ar merita citită, înţeleasă şi însuşită de cît mai mulţi dintre noi. Părerea mea! (şi a unora al căror număr sper să devină important).

Pentru cei care au avut răbdarea să citească pînă în acest punct aş mai adăuga ceva, chiar dacă aparent se îndepărtează de la subiectul principal, dar poate aduce clarificări în cazul existenţei unor ezitări în faţa opţiunii pentru alegerile europarlamentare. Pe toţi cei care o văd pe Monica Macovei drept cel mai merituos reprezentant al României în Parlamentul European îi îndemn să reflecteze la următoarea realitate: Monica Macovei se află în fruntea listei PDL, are destule voturi ferme, deci nu are nevoie de cele ale ezitanţilor. Mihai Răzvan Ungureanu, cel recomandat cu argumente irefutabile de către Andrei Pleşu, şi pe care mulţi oameni de bună-credinţă ar dori să-l trimită în PE, riscă să rămînă pe din afară dacă partidul său, Forţa Civică, nu trece pragul de 5%. Mai mult decît atît, insuficientele procente acumulate de FC ar urma să se  redistribuie majoritarilor din PSD, deci către socialiştii lui Schulz din PE, îngreunînd şi astfel misiunea popularilor Monicăi Macovei. Dreapta românească are nevoie de o reprezentare consistentă în grupul popularilor europeni, astfel că măcar pentru cele două locuri pe care le poate aduce FC, aceasta merită să primească cele 5% voturi de supravieţuire. Că tot am vorbit de justiţie şi de viitorul ce i se pregăteşte.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Am cititit cu interes articolul și m-am întrebat de ce nu menționați pe cel agresat, posesorul Trabantului. Căutând am văzut că sunteți chiar dumneavoastră !

    http://www.curierulnational.ro/Opinii/2004-08-10/%E2%80%9CVina%E2%80%9D+de+a+fi+posesor+de+Trabant

    Mă înclin eleganței și altruismului. Cu MRU oricum votam.

  2. ispasu' spune:

    Daca presedinta, sau membra completului de la C.A.P. Cta. se numea Adriana Ispas, nici nu ar trebui, sa va mire “dubla masura”. Intr-o speta de furt intre soti, in acelasi an 2004,pe o plangere impotriva actelor procurorului, a respins plangerea sotului, pe motiv ca bijuteriile, … dolari, … lei si … euro, constituie bunuri strict personale ! (negru pe alb) . Solutia a fost confirmata de I.C.C.J. in ianuarie 2005, si viza un coinculpat (fratele sotiei invinuite), vajnic lucrator in Politie, ofiter, … etc. . Motivul celor de la suprema, a fost mai subtil, ei nu administrau probe in recurs, verificau doar legalitate … . Ulterior, la doi ani distanta, am intrat in Europa .

  3. Alius spune:

    Domnule Pretor, intamplarea de atunci m-a indignat la fel de mult ca si rezultatul “justitiei” Nascasiene. Sincer imi pare foarte rau de ce vi s-a intamplat si de nedreptatea care vi s-a facut.

  4. dusu spune:

    cum va ingaduitzi sa circulatzi cu un Trabant in romanica ?
    de ce a luptat poporul rumin impotriva exploatatorilor ? acum oamenii descurcaretzi au Audi,ceilaltzi ar trebui sa stea acasa si sa munceasca mai mult ca sa aiba si ei.
    cam slaba oferta ruminilor daca tot in tineretul comunist vad scaparea

  5. Eugen Vasiliu Eugen Vasiliu spune:

    Dupa indemnul domnului Plesu si dupa aceasta demonstratie impecabila, intelectualii de dreapta au nevoie doar de putina concentrare, pentru a inlocui voturile “EMO” cu votul “RATIO”,
    adaugnd la victoria Monicai Macovei (care iese oricum) si victoria lui MRU ( care are nevoie de voturile lor). Sa speram ca se aude…..

  6. Geo Stanciu spune:

    Da domnule, si eu ma inclin in fata elegantei dvs. Dar daca pana acum nu eram convins sa votez la europarlamentare pe MRU, acum m-ati convins dvs.

  7. TT spune:

    “Mihai Răzvan Ungureanu, cel recomandat cu argumente irefutabile de către Andrei Pleşu”
    *
    “Argumentele irefutabile” se întemeiază pe condiția (ipoteza) prezenței efective a dlui MRU la Bruxelles, or declarațiile publice repetate ale candidatului susțin contrariul: se va retrage de pe listă, în favoarea unui coechipier (evident, sub rezerva atingerii pragului electoral)
    Contradicția dintre acele “argumente irefutabile” și atitudinea beneficiarului MRU – argumentată – îmi insultă urechea. Creează dilema nouă- Ale cui sunt argumentele la fel de irefutabile?- și îmi amintește de dilema veche privind prioritatea dintre semnificația minciunilor lansate public și disprețul față de urechea ascultătorului.
    Înțeleg să susțineți orice mai mult decât speranțele ca PFC să depășească pragul și să câștige teren pe scena politică odată cu liderul, însă nu înțeleg să (p)reluați și să considerați argumentele ambilor domni la fel de oneste, sincere, raționale și irefutabile.

    • Harald spune:

      Mi se pare o atitudine demnă de cel mai criticabil politicianism, să te plasezi în fruntea unei liste de candidați pentru a atrage voturi, dar să demisionezi ulterior, bătându-ți astfel joc de voturile respective. Asta e o formă de deturnare a democrației, întreaga idee de a te plasa în fruntea listei se bazează pe faptul că oamenii te vor vota pe tine, nu pe cel de pe locul 3 sau 4 care va merge astfel la Bruxelles în locul tău.

      Există circumstanța atenuantă a anunțării intenției de la început (înainte de desfășurarea alegerilor that is) astfel că totul poate fi considerat o conspirație ”la vedere”, dar ideea că de fapt nu dai doi bani pe rezultatul exprimării opțiunilor de către electorat rămâne. Ar fi fost de preferat ca MRU să învețe ceva de la Corneliu Coposu, însă un asemenea ”pragmatism” e demn de Ion Iliescu. Păcat …

      • TT spune:

        De acord.
        Pe lângă cele din comentariu, mai există o serie de motive convergente spre aceeași dilemă: să nu ne lăsăm mințiți sub nicio formă sau ne gâdilă mai plăcut minciuna cu ștaif?

        PS. De vreo două săptămâni am un comentariu pregătit să tranșeze – la vremea lui – subiectul și subiecții… din alt punct de vedere. ( va apărea săptămâna viitoare).

    • iosiP spune:

      Se va retrage oare, in mod galant, in favoarea unei doamne foarte blonde (si recent revenite din “vizita de lucru” de la Nana)?

      • Prostu' satului spune:

        Doamna cu pricina nu candideaza, din cate stiu eu.

      • TT spune:

        Nu am văzut suficiente indicii ale disponibilității lui MRU să bată în retragere și nici nu-s convins că acest abandon ar fi calea optimă pentru Opoziție la alegerile prezidențiale. (cred doar în utilitatea retragerii Crinului din cursă, dacă și numai dacă PNL-ul ar fi în stare să demonstreze distanțarea reală de PSD odată cu sprijinul, faptele și rezultatele electorale în favoarea unui candidat non-PNL al Opoziției; până să cred în concretizarea acestui vis, mai am de dormit). Deocamdată nu consider soluția Udrea una validă, cu șanse justificate în lupta pentru Cotroceni.

        În schimb am văzut la MRU cum bate în atac. Cu arme neconvenționale, folosite “elegant” în lupta cu aceeași doamnă (condamnată pe viață la “talentul norvegian”).

        Ce noroc pe capul nostru, să avem parte de astfel de domni galanți și concentrați să nu piardă ocazia să ne împrospăteze memoria cu împroșcări cavalerești!. Aș paria că MRU în viața sa a întâlnit teste capcană, asemănătoare celui cu regele norvegian de la Turcescu, și nu a trecut de fiecare dată. .

        • TT spune:

          Un pic mai explicit sensul testului-capcană. Robert Turcescu nu a fost curios să afle direct de la Elena Udrea forma de guvernământ din Norvegia, ci i-a propus mișelește să interpreteze o situație ipotetică. La fel de ipotetică poate fi o problemă oarecare legată Președintele Marii Britanii, iar persoana testată o admite ca atare, fără să contrazică textul propus, cu toate că a văzut-o de nenumărate ori pe Regina Elisabeta a II-a….a Angliei.

          • TT spune:

            Habar n-am dacă Elena Udrea știa sau nu de existența unui rege al Norvegiei și nici nu mai contează în contextul acestei forme de înșelătorie jurnalistică. Nu i s-a acordat cu onestitate șansa să-și amintească, să se gândească sau să ghicească. Nu a avut nicio șansă.

            • Harald spune:

              Poate că eu sunt direct implicat, dat fiind nick-name-ul pe care-l folosesc de vreo 10 ani pe diverse forumuri :P dar este inadmisibil să vorbești despre președintele Norvegiei sau despre apartenența țării respective la UE. Am văzut în direct emisiunea respectivă, încă eram în RO pe-atunci și nu mi-a venit să cred nu doar câtă lipsă de cultură generală poate avea ființa respectivă, dar și cu cât aplomb poate să și-o manifeste!

              Nu era vorba de cine știe ce șef de stat de prin Asia, ar fi fost scuzabil să nu știe dacă Nepal e republică sau monarhie, de exemplu, dar forma de guvernământ a țărilor europene ar trebui să o știe orice persoană cât de cât educată. Ori, asta ne aduce la problema reală a Elenei Udrea, este pur și simplu needucată pentru nivelul la care aspiră. Ceea ce se vede și din vestimentație, prezență ”scenică” etc. O fi ea loială președintelui, dar asta nu ține loc de educație.

      • TT spune:

        Mai de-a dreptul.
        Examinatorul prezintă enunțul problemei (conține ipoteză, întrebarea și precizarea liniștitoare că-i vorba de o situație ipotetică)

        Un iepure are cinci picioare și aleargă pe distanța de 300 m. Câte urme de picior lasă pe zăpadă, știind că distanța dintre 2 urme consecutive lăsate de același picior este de 50 cm?

        Niciun examinat normal la cap nu contrazice din start ipoteza (de la această materie primă se pornește spre o concluzie-răspuns la întrebarea ridicată în problemă, așa cum a fost ea formulată/enunțată), cu atât mai puțin când mențiunea “situație ipotetică” are menirea să-i înlăture eventualele rețineri sau motive de neîncredere. În aceste condiții ipotetice, iepurele poate fi la fel de prezentabil cu 7 sau 10 de picioare. (în paranteză fie spus, eu chiar am văzut un iepure cu 6 picioare, împușcat de un vecin; picioarele din spate erau duble-apropiate)

        Dacă examinatorul are pretenția șuie să-i fie contrazisă ipoteza nitam-nisam, pe motiv că iepurele are numai 4 picioare, atunci problema are o singură soluție: examinatorul trebuie dus de urgență la psihiatru; nu contează cum îl cheamă, pacientul jurnalist are o problemă la bibilică; nu are și nu va avea nicio scuză, nici dacă – ipotetic vorbind – ar îndrăzni să le cerșească.

        PS. Numai MRU mai are o șansă să fie scuzat; depinde cât timp se mai codește și cu cine preferă să-și negocieze soarta politică: cu Hrebenciuc, pe care l-a lăudat pentru calitățile admirabile de negociator indispensabil oricărui partid [mai lipsea un pup și-l lingușea integral drept Guru de siguranță națională (probabil MRU se orientează pe “toate drumurile duc la Guru” după uzanța solemnă, postrevoluționară, descrisă recent de Cristian Sima)] sau cu Elena Udrea, numai dacă MRU nu persistă cu eleganța diplomatică în aceeași propunere decentă, scuzându-se ipotetic cu prioritate (de dreapta):
        “Dă-te, fă, mai încolo! Am și eu talente… de prezidențiabil”.

        La fel se manifestă diplomația cuvântului în violența domestică; bărbatul de stat se simte cu puterea cuvântului estompată (sau nu s-a lipit de el nicicând), recurge la alte arme și ultimele muniții, mai eficiente: înjurături, palme, pumni, picioare, un cuțitaș, un toporaș sau ce mai găsește convingătorul bătăuș la casa omului cumpătat… ipotetic.

        • TT spune:

          În concluzie, mai băbește nu se poate. Cu asta am încheiat.
          Concluzia turcească (100%, cu bila alba-negra): “Elena Udrea nu a știut câte picioare are un iepure”.
          Concluzia diplomatică (MRU) : “Elena Udrea are talente iepurești”.
          *
          Ambii gentlemani ipotetici au demnitatea să-și recunoască exagerarea (interpretarea denaturată) în ambele situații ipotetice:
          1. Problema iepurească a întrebat câte urme lasă iepurele ipotetic cu 5 picioare (în condițiile date), nu câte picioare are un iepure în realitate.

          2. Problema turcească a întrebat cum va proceda un președinte ipotetic al Norvegiei (în condițiile date), nu ce formă de guvernământ are Norvegia în realitate.

          • TT spune:

            Fiecare înțelege după posibilități.
            Nu-i obligatoriu să ne contrazicem la fel (cu noi înșine) sau să fim le fel de superficiali.

        • Harald spune:

          Eu nu cred că examinatorul trebuie dus la psihiatru, ci altcineva, capabil să inventeze o asemenea logică abracadabrantă care să o disculpe pe Elena Udrea :P

          Exact ăsta e rolul ziariștilor, să ne arate politicienii în adevărata lor față.

          • TT spune:

            @Harald
            Probabil ai suporta cu satisfacție un tratament jurnalistic identic, cu un test-capcană asemănător. “Ăsta-i rolul ziariștilor”, să ne satisfacă toate gusturile. :)

  8. Dumitru Simion spune:

    MRU n-are stofa. E o forma fara fond. Un utecist profitor care vrea sa se catere pe un scaun care nu i se potriveste, la fel ca si Ponta. Eu refuz sa aleg “raul cel mai mic”.
    E ciudat cine-l sprijina din umbra pe MRU.
    N-a venit cu nimic demn de luat in seama.
    Romania are si oameni de valoare dar nu are cine sa-i recunoasca si cine sa-i voteze si atunci ramane in acelas cerc vicios.

    • Dumitru Simion spune:

      Singura solutie, o adevarata revolutie!

      O revolutie pasnica bineinteles, pentru schimbarea clasei politice si a Sistemului Ticalosit!

    • Harald spune:

      MRU e un fel de Boc, face ce i se spune și are totuși incomparabil mai mult bun simț decât Ponta. Cât bun simț poate avea un politician român, într-adevăr, dar totuși asta alegem, politicieni români. A spune că alegem răul cel mai mic depinde doar de noi, ca persoană. Tot așa putem spune că alegem plusul de performanță, plusul de moralitate sau plusul de prestanță. Capitole la care Ponta îi este net inferior lui MRU.

      În concluzie, TREBUIE să alegem noi răul cel mai mic (pentru cine preferă să se exprime astfel) decât să aleagă alții un rău mai mare. Cam asta-i.

  9. Tudor spune:

    Legat de MRU si FC.

    Inca nu sunt hotarat, dar oscilez intre a vota cu FC si a vota cu PDL. PMP-ul s-a discreditat in ultima vreme dupa venirea Elenei Udrea, din pacate, si ar fi foarte greu sa ma mai convinga sa votez cu ei.

    Argumente pro PDL: capii de lista Stolojan si Macovei
    Argumente anti-PDL: alte nume de pe lista, conducerea actuala si istoricul ei partial anti-reformist, desi aceasta imagine anti reformista a conducerii actuale a PDL este mult supralicitata dupa parerea mea

    Argumente pro FC: le puteti citi in articolul de mai sus si in cel al lui Andrei Plesu.
    Argumente anti FC:
    – cvasi-lipsa de comunicare si prezenta publica; eu nici macar nu stiam ca MRU e cap de lista si nici acum nu stiu lista lor
    – probabilitate mare de a nu trece pragul electoral si in consecinta de a irosi votul

    Dupa cum am spus nu sunt hotarat, dar punand in balanta argumentele inclin totusi sa votez FC.

  10. Hantzy spune:

    Articolul de fata este dovada cea mai elocventa ca independenta justitiei este dependenta (sic!). Daca numai printr-o anumita alegere politica poate fi justitia lui Macovei “mentinuta” independenta, atunci totul e (Dez)iluzie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban Pretor


Serban Pretor

Serban Pretor - expert angajat in CNA de la infiintarea sa din 1992 Consilier al presedintelui CNA si director de strategie/reglementari pina in 2000. Membru CNA intre 2000-2006 ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)