joi, martie 28, 2024

Karl Popper despre referendumul din 6-7 octombrie

Un mare filozof al secolului XX, Karl Popper (1902-1994), a imaginat un format de dezbatere pentru uz didactic care îi poartă numele și care e folosit azi în școli din întreaga lume, inclusiv în România.

Partea cea mai interesantă în acest tip de dezbatere este că echipele care urmează să pledeze pro și contra unei ”moțiuni”, unei afirmații date, nu se formează prin libera alegere a concurenților, în raport cu convingerile fiecăruia, ci prin tragere la sorți.

Unii i-au reproșat filozofului că în acest fel i-am antrena pe elevi pentru un soi de ”avocățeală”, pentru a susține lucruri în care nu cred. Popper a răspuns însă că tocmai aici rezidă elementul cheie al formatului propus de el, care nu reprezintă doar un exercițiu de dexteritate argumentativă ci, în primul rând, unul de empatie: să te poți pune în pielea celui care crede altceva decât tine, să încerci să privești lumea cu ochii lui.

Mai face însă Popper o precizare crucială: că în formatul acesta de dezbatere trebuie evitate teme care aduc atingere convingerilor intime ale persoanelor, precum credințele religioase sau orientările sexuale.

Mă îndoiesc că inițiatorii actualului referendum din România sau susținătorii acestuia îl vor fi citit sau înțeles pe Popper.

Mă veți întreba, poate, ce legătură e între o metodă pedagogică de instruire a elevilor și una politică de a-i chema pe cetățeni să decidă într-o chestiune controversată. Are. Și în cazul dezbaterii școlare și în cel al referendumului atât tema cât și formatul sunt date din exterior – de către profesori și cei care, ca și Popper, au imaginat diverse forme de desfășurare, în primul, de către cadrul legal, inițiatori și organizatori, în cel din urmă. Lucrul acesta nu este deloc lipsit de importanță. Din contră: e esențial. Pentru că și într-un caz și în celălalt, așa cum ne avertizează Popper, e dezirabil să fim foarte atenți la efectele pe care le putem declanșa printr-o alegere inadecvată a temei în raport cu formatul.

Am publicat pe 2 octombrie, tot în Contributors, un articol despre referendumul de pe 6-7 octombrie, încercând să atrag atenția că această chemare la vot nu este doar în mod ridicol inutilă ci și inoportună și, prin urmările antrenate, nocivă. Am încercat să dialoghez cu comentatorii acestui articol – îmi păstrez naivitatea, indispensabilă pentru încrederea de care am nevoie pentru a scrie și publica, că nu sunt toți trolli sau postaci și că mare parte dintre ei sunt la fel de sinceri cum am fost și eu când am scris textul cu pricina. Fără acest pact de încredere reciprocă orice comunicare publică devine de prisos.

Am întâlnit frecvent, în aceste comentarii, ideea, exprimată implicit sau explicit, că există două ”tabere” care își vor disputa victoria pe 6 și 7 octombrie. Felul în care spațiul public a luat foc de controverse tema ”familiei tradiționale” pare să confirme o atare intuiție.

Vreau să fiu limpede și răspicat: aceste două tabere nu există. Mai precis, nu au existat până la inițiativa nefericită de a lansa acest referendum.

Ce e în joc, de fapt? Protejarea societății? Dacă am pus chestiunea în termenii ăștia, deja am postulat un ”inamic” care o amenință. În fapt, votanții sunt chemați să-și exprime atitudinea față de LGBT, față de homosexualitatea gay în particular.

Din câte mi-am dat seama, discutând cu persoane diverse, există – exsta – o multitudine de poziționări legate de această temă indubitabil controversată. De la cele radical împotrivă – ”Ar trebui vârâți la pușcărie”, ca pe vremea lui Ceaușescu și, în perioada postdecembristă, până în 2001 -, până la cele extrem de permisive – ”De ce să nu aibă și ei dreptul de a-și serba nunta în public, cu lumânări și buchet de mireasă?”

Personal, mă situez, ca și, cred, mare parte dintre concetățenii mei, undeva între aceste extreme. Sunt întâi de toate conștient de faptul că opiniile personale au rădăcini adânci, pentru fiecare dintre noi, de ordin cultural – vizând propria noastră formare – și emoțional, așa că, în măsura în care nu sunt dăunătoare celorlalți, trebuie respectate în fiecare caz în parte. O ”negociere” 100% rațională a lor e imposibilă: suntem, ca oameni, ”animale raționale”, însă nu putem trăi fără emoțiile și credințele care ne însoțesc pas cu pas.

Mă situez, ziceam, undeva pe la mijloc. Foarte pe scurt: consider că și cuplurile stabile homosexuale ar trebui, legal, să capete un statut juridic care să le protejeze relația. (Am cunoscut astfel de cupluri în care existau relații mult mai armonioase decât în o sumedenie de căsnicii heterosexuale, ”tradiționale”). Consider totodată că, în plan simbolic, cel puțin în România – extrem de atașată de valorile simbolice – a boteza acest statut ”căsătorie” este inadecvat. Este, din punctul meu de vedere, o dilemă pur terminologică, însă cu consecințe simbolice majore (ideea de ”concurență”, de ”uzurpare” etc.) Cât privește chestiunea adopției, sunt, ca mulți alții, mai degrabă indecis. Consider că în România adopția a fost și a rămas o dureroasă stringență practică – cum asigurăm soluțiile cele mai bune, realist vorbind, pentru noianul de copii abandonați pe care statul se dovedește incapabil să îi crească într-o formă acceptabilă? Ca orice chestiune practică, ea necesită o rezolvare eficientă de același ordin, nu una ”ideologică”. Mă rog, aspectul colateral al adopțiilor este, pentru mine cel puțin, extrem de complicat.

Și acum, înapoi la referendum. Acesta, prin însuși ”formatul” său, cu DA versus NU, transformă o problemă sensibilă și nuanțată în confruntarea dintre două ”tabere”: pro și contra LGBT. Este ceea ce au făcut politicienii noștri și fac în continuare de doi ani încoace: să spargă societatea românească în ”tabere” opozabile – statul și ”statul paralel”, majoritatea și minoritatea, puterea legitim aleasă și protestatarii față de modul de a guverna al acesteia, românii din țară și cei din diaspora etc., etc.

Refuz să intru în acest joc destructiv. Iar faptul că acest referendum a reușit să contrapună tocmai cele două teme pe care Popper recomanda să le abordăm cu prudență – religia și sexualitatea – mă umple de oroare. Să jubilăm dacă religia va câștiga bătălia cu sexualitatea? Sau viceversa? E un joc iresponsabil, pe care nu am de gând să îl joc.

Cât despre ”datoria civică” de a vota la fiecare plebiscitare, aceasta e o mare confuzie în care, mărturisesc, ca votant conștiincios, m-am aflat și eu ani buni, până să înțeleg că între alegeri și referendumuri e o deosebire radicală. În cazul alegerilor ești chemat să-ți exprimi opțiunea dintr-o ofertă politică. Nici ritmul, nici tema alegerilor nu stau la îndemâna factorilor politici: ambele sunt stabilite prin lege. Votând, indiferent cu cine, îți exprimi solidaritatea nu numai față de democrație – un cuvânt demonetizat din nefericire prin uz impropriu și abuz terminologic în România postdecembristă – ci și față de statul de drept, față de ordinea politică pe care o instituie legea. Referendumul, dimpotrivă, reprezintă o posibilitate legală, ce impune doar anumite condiții minimale (în privința asta, vă rog să vă reamintiți ce dispute infernale s-au purtat în clasa noastră politică, după cum a bătut vântul, privind pragul electoral necesar validării). Momentul și tema sunt la libera alegere a inițiatorilor. Ca atare, cum am mai spus-o, nu este doar un drept, ci chiar o datorie cetățenească de a-ți manifesta acordul sau dezacordul față de acestea. Pentru mine, deopotrivă tema și momentul sunt inoportun alese. Asta voi ”vota” pe 6 și 7 octombrie.

Cei care vor continua să mă considere susținătorul vreuneia dintre cele două ”tabere”, despre care cred, încă o dată, că nici nu există în afara ”formatului” inept impus de acest referendum, nu pot să le răspund decât că nu au înțeles nimic din luările mele de poziția. Sau, și mai probabil, că nici măcar nu au vrut să înțeleagă.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Rational am aceasi pozitie.

    Dar emotional, dat fiind faptul ca sunt gay, ma simt constant redusa de societate la ceva mai putin din ce sunt.

    Asta se intampla din cauza faptului ca societatea nu este suficient de matura ca sa ma accepte. Referendumul pare sa fi starnit discutii in toate sferele sociale si cred ca e un pas important in procesul nostru de maturizare ca societate.

    Admir rationalismul critic al lui Popper. Dar doresc eu ca lucrurile sa fie la fel ca si pana acum?

    • Ăsta este adevărul dureros de după șfoara cu motocei a referendumului: nu suntem o societate matură (în sensul civilizației occidentale). Dar asemenea subiect e ocolit și de tradiționaliști și de moderniști, pentru că nu aduce voturi. Simplu. Globalizarea și criza scot mai bine în evidență cine suntem și unde suntem: o țară schilodită de comunism, condusă de securiști hoți, drogată cu minciună și care pur și simplu habar nu are unde merge. Și care se agață ca înnecatul de pai de tot felul de futilități care dau o oarece impresie de coeziune și caracter național.

    • Am o singură întrebare: credeți că lucrurile vor fi mai bune după referendum? Eu mă îndoiesc profund și încerc în articolul meu să arăt și de ce. Indiferent care va fi rezultatul, unii vor fi declarați ”învingători” și alții ”învinși”. Vă dau dreptate sută în sută: e mare nevoie să discutăm deschis, chiar și polemic, pe tema LGBT. Cred că cei care au inițiat referendumul aveau destule resurse la îndemână ca să poată antrena societatea românească. Ei au preferat, însă – într-un mod ticălos, aș zice, chiar dacă termenul sună cam dur – să aleagă această finalitate: învingători și învinși. Acolo unde, dimpotrivă, ar fi nevoie să începem să ne înțelegem unii pe alții și să reușim să conviețuim.

      • Nu trebuia sa existe acest referendum.

        Cand am spus ca nu as vrea ca lucrurile sa fie la fel ca si pana acum ma refeream la faptul ca as vrea sa avem drepturi egale cu restul oamenilor.

        Asta s-ar intampla daca oamenii ar fi solidari. Boicotati din motive rationale dar fiti si solidar pe langa rationalist !

  2. Inca un articol bine argumentat si atent pozitionat. Rescpect punctul dvs de vedere si il consider bine argumentat, doar ca in momentul in care alegeti sa nu legitimati acest demers, indirect votati „NU”. La final cand ne vom uita la rezultat, lipsa votului dvs va fii aceiasi cu cei ce nu sunt de acord cu modificarea. Daca nu se punea problema cvorumului din punctul meu de vedere rationamentul si actiunea (sau lipsa ei) functionau bine. Din pacate eu nu vad ca aceasta pozitie sa existe in acest moment. Referendumul se organizeaza indiferent de pozitia noastra.

    Anumite valori cum e cea de acum nu are zone gri, nu are zone de mijloc. Fie se voteaza ca dorim modificarea fie neparticipand si facand sa cada referendumul aprobam forma mai larga de famlie si legitimam actiunile agresive ulterioare de promovare a ideologiei LGBT ce vor urma.

    Cum ati spus natura referendumului te pune in situatia de a alege intre 0 si 1. Nu ne pronuntam acum asupra parteneriatului civil, pur si simplu ne pronuntam asupra familiei este familia. Uitandu-ne prea larg riscam sa pierdem din vedere nucleul acestui demers – modificarea textului constitutiei, pentru protejarea familiei in forma ei actuala.

    Nu va consider caci sunteti partinitor, dar gestul dvs va partinii in final tabara „NU”. Stiind aceasta cred ca e un moment bun sa avem si dialogul, procesul de gandire in a incerca sa vedem unde ne aflam intre cele doua extreme care le-ati prezentat? mai aproape de latura conservatoare sau cea progresista. Si apoi acctionat in consecinta: mers la vot sau stat acasa. Daca nu facem aceasta, ne putem doar justifica actiunile noastre ce eu o numesc lasitate civica. Situatia exista, refrendumul vine, avem de ales ce sa facem.

    • Stimate domnule Andrei, îmi propuneți o serie de ”raționamente de oportunitate”. Termenul nu se referă, bănuiesc că știți, la vreun fel de ”oportunism”, ci de căutarea răspunsului la întrebarea cât se poate de legitimă: ”Ce e mai avantajos să fac, ca să-mi ating scopul?” Să zicem că au aș fi pentru căsătoriile LGBT. Atunci mă gândesc: ce e mai bine să fac? Să nu votez, și atunci referendumul pică din lipsă de cvorum? Sau, în caz că se întrunește totuși cvorumul, să votez NU, și atunci poate pică prin majoritatea celor care au votat, ca și mine? Aceeași dilemă se poate naște și pentru cineva care vrea să obțină contrariul. Am făcut și eu cândva asemenea ”calcule”, de estimări de oportunitate. Nu mai vreau să le fac. Pentru că mi-am dat seama între timp că un vot construit nu pe ce crezi tu, ci pe ce crezi că ar putea să creadă alți votanți, e viciat din rădăcină. Așa că prefer să votez pentru ce cred eu: că suntem puși în fața unui referendum inept și nociv.

      • Puteți crede sincer că referendumul e inutil și nociv, alții pot crede că e ilegitim, că ne e vârât pe sub ușă de Rusia sau de o conspirație baptistă americană, gestul dvs. vă plasează în tabăra anti. Nu puteți clama imparțialitate. Dacă o faceți, vă autoamăgiți.

        În prezența unor căni de lapte servite de un restaurant pentru micul dejun, oamenii se pot împărți foarte simplu în băutori de lapte și nebăutori de lapte. A-i împărți după vârstă sau după sex sau după părerea lor despre proprietățile laptelui (deși acestea pot juca un rol în opțiune) e finalmente irelevant în raport cu acele căni de lapte și cu restaurantul care le oferă.

        • Iertați-mă, dar până și exemplul pe care îl invocați e nepotrivit. Unii nu se ating de cană, alții beau doar un pic, alții mai mult, alții toată cana. În schimb, mi se pare concluzia pe care o trageți: la actualul referendum nu contează ce cred oamenii, contează doar meniul și cine îl oferă. Parc-așa spuneați, că e singura chestiune ”relevantă”.

      • Va multumesc pentru raspuns. As dori sa va descriu pe scurt oportunitatea acestui referendum. Avem azi un termen ce gramatical nu este clar „soti”. Intentia lui a fost de referire la barbat si femeie, si avem si o interpretare de la curtea constitutionala in acest sens. Suntem o societate care tranzitam de la comunism spre democratie. Cred ca avem un nivel democratic destul de bun, azi. Urmand modelul european sau cel transatlantic societatea acolo a ajuns intr-o post democratie in care corectitudinea politica si extremismul de stanga conduce universitatile, media, guvernele (exceptand eroarea Trump). In toate aceste tari agenda acestor curente a fost impinsa de organizatiile LGBT. La noi acasa ne vedem si pe noi pe acest parcurs. Recent am avut evenimentul „Strategia de educație parentală”. In acelasi timp il avem pe domnul judecator Daniel Morar care a avut o opinie separata pe aceasta chestiune. Maine, sau peste 10 ani, la CCR pot fii mai multi domni cu pozitii similare care pot da o alta interpretare acestui termen de soti. In acel moment, leguitorul va fii obligat sa modifice legislatia in acest sens.

        Toate aceste premise mie personal imi arata ca directia inspre care ne indreptam este cea de adoptare a tot mai multe puncte de pe agneda LGBT, iar eu nu imi doresc ca o minoritate cen CCR, parlament, sau guvern prin OUG sa poata modifica ceva ce poporul roman il doreste intr-un anumit fel.

        Daca lucruile pot sa se schimbe in viitor relativ usor, si avem de a face cu o chestiune care populatia romaniei prin cei 3 mil de semnatari o considera relevanta, scopul acestui referendum este bine conturat, este preventiv si este de interes. Daca nu ar fii asa nu ar fii strans numarul imens de semnaturi. Coruptia este un subiect extrem de important in societatea romaneasca in zilele acestea, si „abea” a strans 1 milion de semnaturi.

        Exercitiul propus de Karl Popper este foarte util in dezbateri. Si motivul pentru care a exclus religia si orientarile sexuale este evident: tine de valori. Valorile religioase sunt fixe si asa vor ramane. Imi va fii imposibil sa argumentez impotriva valorilor.

        Laic vorbind, deiczia definirii familiei apartine societatii si se exprima democratic. Dar se exprima pe baza valorilor ce le avem: religioase sau laice. Aceasta ne spune si curtea europeana de justitie, avem dreptul de autoderminare in acest sens.

    • „(…)aprobam forma mai larga de famlie si legitimam actiunile agresive ulterioare de promovare a ideologiei LGBT ce vor urma.”

      Pe de o parte este cat se poate de omenesc să oferi și altora beneficiile unei relații recunoscute. Asta ar fi în favoarea lărgirii formei.
      Pe de alta, există riscul unui cataclism nuclear sau măcar a unui potop care să măture România de la Constanța până la Bihor, dacă am admite căsătoriile gay. Eu cred că, dimpotrivă, odată ce obțin ce vor, vor fi mai reținuți.

      P.S. Dacă suntem în situația unei alegeri binare, de ce amestecă unii aici pedofilia, zoofilia sau poligamia? Ultima ar fi chiar de dorit, dpdv al procreeri, care pare a fi argumentul suprem al celor din tabăra lui NU.

  3. Logica dl. Papadima prezintă o mică fisură.
    Referendumul vizează nu unul, ci două subiecte sensibile, neagreate de Popper pt a fi propuse într-o dezbatere, spune dumnealuu. Răspunsurile cu DA sau NU nu ar fi potrivite pt un asemenea demers.
    Dar ce se întâmplă în Parlament? Acolo parlamentarii nu votează cu DA sau NU? Sunt de acord cu o lege sau nu sunt și legea trece sau nu trece. Simplu.
    Populația nu are acest drept?!
    Tocmai acesta e scopul referendumului. În ceea ce privește problemele spinoase, populația e chemată direct.
    Dl. Papadima dorește ca nici Parlamentul să nu legifereze în această chestiune? Mă îndoiesc.
    Și, atunci, întreb: cu ce e mai calificat să hotărască în chestiunea sexualității și a religiei un parlamentar (să zicem, ca exemplu, Liviu Pop) decât un cetățean (să zicem, ca exemplu, Liviu Papadima).
    Dacă argumentul e că de aceea votăm parlamentari, eu propun să renunțăm complet la referendum, căci se dovedește inutil. Măcar să știm o treabă.

    • Dragă domnule Bogdan, ceea ce spuneți despre forul legislativ poate fi adevărat doar în condițiile în care acesta e preschimbat într-o mașinărie de vot, așa cum din nefericire am văzut în România ultimilor ani. Nu însă într-un parlament normal dintr-o țară normală. Acolo se fac legi, se dezbat, se expertizează, se amendează șcl. Rezultatul depinde de calitatea morală și profesionalismul parlamentarilor și al consilierilor lor și de comportamentul partidelor politice care populează această instituție. Nu degeaba i se mai spune și ”organism deliberativ”

  4. nu exista pozitie de mijloc in aceasta speta. Ori DA, ori BA.
    Pozitia dvs „de mijloc” este anti-referendum numai citind primele randuri. Este o pozitie de mijloc pentru Franta sa zicem, dar pentru Romania este o pozitie clar anti-familie.
    Si, in general toti cei care se proclama „deasupra tuturor”, de mijloc, nici cu unii nici cu altii, etc, spun doar intr-un mod mai diplomatic ca sunt pro-LGBT.

  5. Stimate domnule profesor,
    Interesant si incitant apelul dumneavoastra la dezbatere. Fiind in pozitia de elev fata de regulile de argumentatie, va rog sa fiti indulgent in cazul lipsei vreunui element din inferentele pe care doresc sa le aduc in discutie. Desi utilizez cu predilectie afirmatiile, rog ca acestea sa fie considerate asa cum ar trebui, adica sustinerea unei pareri, sustinere care se materializeaza si in acordarea statutului de ipoteza unora dintre enunturi.

    Miezul problemei este dat de asteptarea legitima pe care o are societatea romaneasca fata de institutia familiei. Aceasta asteptare genereaza un carusel de drepturi si obligatii specifice. Unii membri ai acestei societati se asteapta ca familia sa dea nastere la copii, sa-i creasca si sa-i educe intr-un mediu cat mai apropiat societatii in care urmeaza acestia sa se integreze. Copilul, oricare copil, are, ca proaspat membru, dreptul de a trai intr-un mediu familial care sa-l pregateasca pentru aceasta integrare, diligenta minima fiind, pentru fiecare copil in parte, asigurarea aceleasi diversitati de gen si anume barbat si femeie. Lipsa acestei diversitati poate afecta negativ relatia cu ceilalti colegi de scoala, fiind cunoscuta toleranta redusa a copiilor fata de cei care sunt altfel, chiar si in societatile in care adultii sunt foarte toleranti.

    Legitimitatea asteptarii isi are originea in necesitatea asigurarii viitorului societatii. Efortul pe care unii membri il depun pentru asigurarea acestui viitor contribuie esential la fundamentarea dreptului acestora de a decide contextul in care se socializeaza beneficiile acestui efort. Bunastarea ne-a permis sa evoluam de la repudierea familiilor lipsite de darul facerii de copii, la asistarea sociala in cam toate cazurile de nematerializare a asteptarii legitime fata de familie. Astfel, orice membru al societatii care nu a avut calitatea de genitor este in fapt un asistat social pentru partea de beneficiu consumat de el, dar generat de aportul societar pe care l-au adus genitorii.

    Imi permit sa va rog sa nu abordati problema simplist, cum ar fi sustinerea contrargumentului care arata ca platitorul de taxe si impozite nu poate fi considerat asistat social in nici un caz. Si genitorii platesc aceleasi taxe, iar aportul genitorilor nu poate fi evaluat in bani si nici compensat prin ajutorul material dat de stat. In plus, solutia cumpararii de forta de munca este imorala fata de natiunile din care aceasta provine si riscanta dupa cum dovedeste istoria. E ca si cum ne-am cladi o identitate spirituala prin achizitii materiale a ceea ce se intimpla sa gasim de vanzare de pe piete straine. Dar nu aceasta este esenta problemei in materia cumpararii fortei de munca, ci faptul ca non-genitorii vor obliga genitorii sa accepte riscurile generate de aceasta cumparare. Daca insa ne indepartam si de dorinta pastrarii identitatii culturale a Romaniei, acceptand compensarea, ajungem, prin globalizarea si uniformizarea drepturilor non-genitorilor, tot de unde am plecat: la scara libera de frontiere non-genitorii beneficiaza de aportul adus de catre genitori.

    Ce aduce nou acest referendum din punctul de vedere al pozitiei societatii fata de non-genitori si de educatia copiilor ? Practic definirea asteptarii legitime fata de institutia familiei. Insist spre clarificare: problema nu se pune in raport cu drepturile membrilor familiei de a avea sau nu copii, drept respectat de catre societate, ci a asteptarii pe care societatea o are fata de familie. In cazul familiei compuse dintr-un barbat si o femeie societatea are asteptarea legitima (si sustinuta prin acordarea de drepturi specifice, fapt important de altfel) ca: i) acestia sa procreeze si ii) sa beneficieze in urma acestui fapt, respectandu-le in acelasi timp dreptul lor de a decide. In celelalte cazuri aceasta asteptare dispare.

    Cum am putea sa numim culegerea de beneficii generata nu de exprimarea vointei membrilor societatii prin vot a modului de definire a familiei, ci de lipsa acestei definiri ? Este adevarat ca absenteismul, indiferent de motive, este o expresie a punerii in fapt a democratiei. Dar aceasta nu inseamna ca democratia nu are si forme de manifestare incadrabile ca imorale. In acest context, beneficiul urmarit prin absenteism nu are girul tocmai al acelora care genereaza acest beneficiu, ceea ce ridica serioase probleme de moralitate. Inclusiv in plan academic, prin derapajul controlat fata de rigurile argumentatiei.

    Reducand, am putea considera o comunitate de 100 de familii tinere din care 99 nasc, cresc si educa 200 de copii. Peste ani, toti genitorii retrasi din zona activa vor beneficia de prezenta in comunitate a copiilor lor, iar non-genitori vor fi repudiati in diverse grade. Vorbim in acest caz de o epoca primitiva a comunitatii. Percepte morale sau chiar alte motive pot face ca non-genitori sa aiba acces la acelasi beneficii ca si genitorii, fapt care il consideram normal astazi, sub spectrul umanismului si al tolerantei. Dar strict sub acest aspect, non-genitorii au statutul de asistat social, adica au drepturi acordate de catre societate si nu castigate in urma aportului lor societar. In aceeasi comunitate ne putem inchipui despre relatiile din afara familiei a unui copil crescut de doi barbati sau de doua femei. Aici nu ma aventurez, intrucat nu stiu suficient de multe despre educatia sociala primara si psihologia copilului in comunitatea celor de o seama. Am vazut insa cum inca sunt luati in bascalie, de catre colegi, acei copii scunzi sau grasi sau cu ochelari grosi sau din motive pe care le consideram ca fiind … copilaresti. Si asta inca intr-o societate cu indelungata practica democratica. E adevarat ca nu poate fi peste tot la fel si nici nu se poate stabili o regula. Dar daca esti copil gras, este posibil sa iei picioare in fund de la colegi doar pentru ca esti gras, probabilitate existenta si in scolile cotate ca fiind foarte bune. Restul inferentei ramine la aprecierea dumneavoastra.

    • Domnule Sorin Petrescu, îmi pare rău să vă contrazic. Rațiunea istorică a familiei nu a fost niciodată procreerea. Asta se poate face în câteva minute de către orice cuplu heterosexual fertil (cum, potrivit statisticilor privind avorturile și abandonurile, se pare că se și face cu asupra de măsură în România). Rațiunea familiei heterosexuale a fost și este ca, dacă părinții fac copii (în lumea noastră actuală, cel mai adesea dacă decid să facă) să îi și poată crește. Metode de procreere precum fertilizarea in vitro sau cu ”mamă purtătoare” trec drept acceptabile pentru cuplurile heterosexuale care își doresc copii dar nu pot avea, sunt în schimb ilegitime pentru cuplurile homosexuale. Iertați-mă, dar instrumentarea familiei drept incubator demografic pentru propășirea națiunii a fost făcută la noi doar în timpul lui Ceaușescu, când s-au introdus amenzi pentru soții care nu aveau încă urmași. Nu știu dacă ați trăit acele vremuri. Eu nu mai vreau să aud astfel de linii de argumentare. Națiunile cu deficit de natalitate, cum e și România, își bat capul ce politici publice să adopte ca să își convingă concetățenii să facă și mai ales să crească – de făcut e lesne, precum ziceam – copii. Noi credem că rezolvăm chestiunea printr-o serie de interdicții, directe sau indirecte. Of, ar mai fi atâtea de spus, de discutat. Dar, vedeți, referendumul bate la ușă și eu ostenesc să repet că nu sunt nici pro nici contra căsătoriilor LGBT.

      • Domnule profesor,
        Imi este teama ca am citit istorii diferite. Este adevarat ca a fost unul, Platon parca, care a dezvoltat ideea mecanizarii / bagatelizarii procreerii, dar pina prin zona pre-modernismul european nu prea am gasit vreun curent favorabil aparitiei copiilor altfel decat in cadrul familiei, decat, poate, prin ceva texte literare, dar si acelea destul de criticate la vremea lor. Iar acest lucru nu a fost exclusiv european sau crestin. Si in lumea iudaica gasim asta, precum si diverse forme de ostracizare a familiei nefertile. In conditiile in care cunoasteti foarte bine rigorile date de interpretarea textelor precum si reflectarea miscarilor sociale, sunt cel putin bulversat de afirmatiile dumneavoastra. Pozitionati-va oriunde vreti dumneavoastra in Europa secolului 18 si incercati sa argumentati ca ratiunea familiei nu a fost, la acel moment, procrearea, ci, asa cum spuneti: asigurarea conditiilor de crestere a copilului in cazul in care acestia apar.
        Ar mai fi ceva. In practica analizei tezelor fundamentale apare asa numita reducere la momentul zero. Se regaseste in ceea ce am scris mai sus, dar pentru a o critica, va sunt necesare ceva argumente.
        In ceea ce priveste derapajul argumentatiei, nici nu trebuie sa caut prea adanc, intrucat este mult prea evident. Spuneti ca: “instrumentarea familiei drept incubator demografic pentru propășirea națiunii a fost făcută la noi doar în timpul lui Ceaușescu, când s-au introdus amenzi pentru soții care nu aveau încă urmași”. De aici rezulta ca: i) reduceti teza mea privind asteptarea legitima a societatii fata de familie la “instrumentarea familiei drept incubator demografic pentru propășirea națiunii”, ceea ce este nepermis sub aspectul argumentatiei academice, ii) reduceti societatea la aparatul executiv al ei si ii) imi atribuiti ca linie de argumentare faptul ca stimularea procreerii nu poate fi facuta decat coercitiv, lucru care nu se regaseste in ceea ce am scris. Acest din urma derapaj mi se pare insa cel mai interesant, intrucat scoate din ecuatie tocmai ceea ce a caracterizat propensiunea catre scopul procreativ al familiei: cultura. In Europa familia a stat de secole sub semnul culturii crestine. Este adevarat au existat multe nedreptati manifestate in interiorul familiei, unele chiar infioratoare, dar meritul acestei culturi a fost ca nu le-a legitimat. Multe sunt de discutat, dar numai in limitele decentei academice.

      • As adauga ca familia aparut si ca o instituitie economica. De la impartirea hranei, a adapostului si pana la cresterea copiilor, toate se puteau si se pot face mai eficient in doi sau mai multi (de unde familiile poligame din lumea islamica sau alte culturi, inclusiv cea iudaica veche) prin diviziunea muncii intre mama si tata si reducerea cheltuielielor per capita.
        Unul din motivele decaderii actuale a civilizatiilor occdentale este renuntarea la familia traditionala, introducerea unor aranjamente temporare de tip parteneriat, cu implicatii economice (indivizii nu mai economisesc, iar la fiecare separare se pird bunuri materiale), dar si asupra dezvoltarii emotionale a copiilor.

    • Ați ridicat o problemă delicată și importantă, care mă tem că nu are soluție. Așa-numiții „genetic free riders” au existat și vor exista întotdeauna. Iar conceptul de free riders se poate aplica și în alte sfere, nu doar în sfera reproducerii speciei. Se poate aplica și în domeniul economic (trântori sau moștenitori de bogății au fost și sunt), și în sfera emoțională (ați auzit de conceptul de vampir energetic? Nu e SF, e pur și simplu o persoană care te seacă de resurse emoționale dacă stai s-o asculți și să-i înțelegeți dramele, problemele). Dar societatea nu e un contract multi-generațional (sau e doar unul nescris, fără norme clare și recompense / sancțiuni). Omul trăiește și moare, făcând ce vrea și ce poate în limitele legii (și uneori peste). Se poate totuși imagina o societate în care contează, pe lângă capitalul financiar sau capitalul de inteligență, și capitalul reproductiv. Și în funcție de acest capital oamenii pot urca sau coborî pe scara socială, pot fi recompensați sau sancționați (formule incipiente a avut și RO: mamele eroine sau taxa de celibat din ultimii ani ai lui Ceaușescu). Nu exclud ca unele societăți să adopte asemenea formule. Sărăcia de resurse umane te poate împinge la multe. Nu văd deloc imposibil ca într-un viitor în care omenirea intră în declin demografic global (deci nu doar unele țări) să fie propuse soluții care azi par halucinante sau nefezabile.

  6. Problema e ca aspectul general al homosexualitatii si al anumitor drepturi a fost abordat in toate societatile de o maniera care nu lasa loc de nuante. Iar asta face parte dintr-o strategie bine pusa la punct. Orice dezbatere pe subiectul in cauza nu se poate face in momentul de fata decat de pe pozitii antagonice, deci inadecvate dialogului. Ori esti pentru ori contra. Argumentele practic nici nu mai conteaza, ele fac parte dintr-un arsenal de lupta si nu dintr-o analiza logica.

    • Stimate domnule – după pseudonim bănuiesc că nu sunteți o doamnă – vă începeți comentariul cu o informație 100 % eronată. Vă mulțumesc.

  7. Dle Papadima, primiti va rog un singur amendament la cele scrise in analiza dvs. Mai precis la paragrafele din final. Confruntarea nu se reduce la doua „tabere” pro și contra LGBT. Indraznesc sa va sugerez sa mergeti mai departe, pe linia lui Popper, legat de chestiunea convingerilor intime ale persoanelor, precum credințele religioase sau orientările sexuale. Momentan impresia mea este ca v-ati oprit cu analiza la orientarile sexuale si din aceasta cauza percepeti existenta celor doua „tabere” polarizate in raport cu acest subiect. Pana aici sunt de acord cu dvs. Discutia, pentru a fi intreaga, cred ca ar trebui sa vizeze si polarizarea legata de convingerile religioase. Stiti de ce? Daca ramanem asa, la jumatatea drumului, vedem doar balaurii si monstrii dezlantuiti pe tema sexualitatii si ramanem cu convingerea ca in Romania exista o comunitate (LGBT) aflata intr-o stare de vulnerabilitate. Ceea ce este adevarat. In plus, ramanem cu convingerea ca aceasta stare de vulnerabilitate este datorata comunitatilor religioase. Ceea ce este partial adevarat. In orice caz, situatia este paguboasa pentru noi toti, indiferent de orientarea sexuala a fiecaruia. Dar ceea ce este, cred eu (la o analiza ati putea eventual sa ma corectati daca gresesc), partea intunecata a problemei, este polarizarea pe chestiunea religioasa. Credeti-ma, dle profesor, nu cred sa fi pomenit in Romania o atat de furibunda propaganda anti.religioasa, decat probabil prin anii ’50. Afise rupte, injuraturi pe strada, vehicularea unor poncife ideologice antireligioase in mass media. Un exemplu concret, aproape personal: astazi, chiar cu putin timp inainte de a va scrie aceste randuri, fiica mea s-a intors de la scoala (un liceu respectabil) pur si simplu terminata psihic, pentru ca in saptamana aceasta aproape ca nu a fost ora la care profesorii, in loc sa predea ce aveau de predat, le-au explicat elevilor cum toti preotii sunt burtosi, primitivi, ignoranti, splatai pe creier, hoti, corupti, curvari, traiesc in opulenta, conduc masini de lux si altele asemenea. Nota bene, nu au vorbit despre referendum, ci despre lucrurile mentionate mai sus. Fiica mea, BTW, este fiica de preot. Da, sunt preot ortodox. Nu am masina de lux, am cca 1.85 si aprox 93 kg (usor supraponderal probabil, dar cred ca e ok la varsta mea) si da, l-am citi si pe Popper. L-am citit, am inteles cat am putut si am ramas cu interesul, curiozitatea si dorinta de a-l relua la un moment dat. La fel a fost si cu Levi-Strauss sau, inca inainte de a fi tradusi in romaneste, cu Francoise Thom, Bernard-Henri Levy sau A Besancon, Koestler si ma pot lauda cu multi altii. La fel ca multi oameni din tara asta, trag de salariu de la o luna la alta. Majoritatea cunostintelor noastre sunt, prin forta lucrurilor, preoti. Dar fiica mea nu cunoaste niciun preot care sa corespunda descrierilor facute de catre profesorii ei. Se prea poate ca, daca acest lucru nu s-ar fi intamplat, nu m-as fi gandit sa va scriu acest comentariu. Nu cred ca aveti idee de cate ori am fost scuipat pe strada, in zilele acestea, de oameni pe care nu-i cunosc. La propriu. Stiti de ce va scriu lucrurile acestea? Pentru ca, din cate stiu, pana acum cel putin, polarizarea unor atitudini pe teme de convingeri sexuale, chiar daca este un lucru pagubos, cum spuneam si mai sus, totusi nu a avut efecte dramatice intr-un sens mai larg. Pe cand polarizarea atitudinilor pe teme de convingeri religioase a condus aproape sistematic la drame umane la scara larga. Personal mi se pare extrem de periculos ca acest subiect este ocolit, astazi. Acesta ar fi amendamentul meu. M-ar bucura sa continuati analiza si in aceasta directie. Inca si mai tare m-as bucura, daca ati putea sa ma contraziceti.

    • Stimate Domn, bunicul meu din partea tatălui a fost preot. Nutresc un enorm respect față de această profesiune care se cere îndeplinită, într-o măsură mult mai mare decât altele, nu doar cu dexteritate, ci și cu vocație.
      Îmi cer scuze dacă am creat impresia că mă interesează doar sexualitatea, LGBT. Mă interesează, desigur și asta, tot așa cum mă interesează și credința. În articolul meu mă ocup însă de o chestiune doar politică: cât rău poate provoca o inițiativă neinspirată și, în ultimă instanță, iresponsabilă.
      Dacă am lăsat impresia că mă axez în primul rând pe chestiunea sexualității, ignorând latura religioasă, este pentru că, în ultimă instanță, ”tema” referendumului se vizează, în mod evident, căsătoria laică, nu pe cea oficiată de preot în biserică. Știți și dumneavoastră, ca și mine, că cele două fațete ale căsătoriei au fost disjunse cu mult timp înainte, inclusiv în România.
      Iată ce scriam în articol:

      Refuz să intru în acest joc destructiv. Iar faptul că acest referendum a reușit să contrapună tocmai cele două teme pe care Popper recomanda să le abordăm cu prudență – religia și sexualitatea – mă umple de oroare.

      Sunt, ca și dvs., profund dezgustat de valul de injurii la adresa credinței și a bisericii în tăvălugul luărilor de poziție ”pro” și ”contra” modificării Constituției. Punerea unei chestiuni atât de sensibile – și a fost dintotdeauna – ca cea a relației dintre religie și sexualitate în termenii unei ”competiții”, a unei ”bătălii” este, pentru mine, cea mai dureroasă consecință a acestei monstruozități politice. Am ajuns ca galeriile de la un meci de fotbal, strigând una împotriva alteia: ”Ții cu LGBT?”, ”Ții cu Biserica?” E abominabil.
      Văd și din intervențiile comentatorilor că deja nu mai putem ieși din logica asta perversă: ”Tu, de fapt, cu cine ții? Spune, nu o mai lua pe ocolite”.
      Tatăl meu a fost, între războaie, un ortodoxist convins, apropiat al lui Nichifor Crainic. M-am îndepărtat de multe dintre opiniile lui, dar nu am încetat niciodată să îi respect credința și rectitudinea morală care se sprijinea pe aceasta.
      Părinte, nu putem trăi nici fără sexualitate, nici fără credințe. Așa a fost și așa va fi și de acum încolo. Iar noi, în loc să căutăm căile de a le împăca, alegem să le învrăjbim.
      Nu putem trăi totodată fără iubire. Iar ea, în ciuda a ceea ce cred ignoranții, se manifestă și în cazul cuplurilor LGBT, la fel ca în cazul cuplurilor heterosexuale, tot așa cum se manifestă și la credincioșii creștini.
      M-aș bucura tare mult să putem sta odată de vorbă, după ce vor fi trecut ”zgomotul și furia” acestui moment nefast al istoriei noastre.
      Până atunci, vă rămân întru totul îndatorat pentru comentariul dvs.

    • Sunteti poate singurul preot roman care a avut curajul sa intre pe aceasta platforma si sa-si exprima un punct de vedere. Pe Contributors salasluiesc liber schimbisti si ultra progresistii, unii la fel de intoleranti precum profesorii din liceul fiicei dvs. Din pacate veti vedea foarte rar pe aceasta platforma puncte de vedere ale traditionlistilor, ale celor cu verderi conservatoare. Daca Maiorescu sau PP Carp ar fi putut publicat pe Contributors ar fi linsati mediatic.
      Aveti si nu aveti dreptate.
      Polarizarea si atacurile anti-BOR nu sunt noi si au niste motive obiective. Romanii au ajuns la a asimila intregul cler ortodox cu imaginea proiectata de prealatii acestei institutii.
      Intamplator citeam zilele acestea Fratricizii de Nikos Kazantzakis si m-a izbit capitolul in care ascetul parinte Iannaros ii descrie pe calugarii de la Sfantul Munte ca burtosi, lacomi si trandavi. Capitolul in care preotul il sileste pe un calugar sa doneze saracior bunuri, calugar venit sa ceara bani dintr-un sat sarac in schimbul inchinarii la braul cusut cu aur al Maicii Domnului merita citit chiar si de patriarhul Daniel. Veti spune ca asta e literatura, pusa in pagina de un scriitor care in tinerete a avut convingeri comuniste. Poate. Am citit apoi un blog in care un poet si publicist roman din diaspora face face paralela per pedes apostolorum si Mercedes apostolorom. Trebuie sa recunoasteti ca ceva e putred in BOR cand staretul unei manastiri, care a facut juramant de saracie, se plimba cu Mercedesul, ca de episcopi nu mai vorbim.
      Nu va indemn la o disidenta in cadrul BOR, pentru ca este foarte periculos, dar ma intreb daca nu e timpul ca in ortodoxie sa apara un Martin Luther, care sa scoata biserica din feudalism. Ortodoxia se lauda ca a pastrat cel mai fidel formele si traditiile bisericii primare. Dati-mi voie sa va contrazic si sa spun ca daca era asa epsicopii de azi ar fi trait precum cei din sec 4-6, adica in modestie. Majoritatatea cutumelor si traditiilor bisericii ortodoxe sunt mult mai recente, ele au aparut in feudalism, ca de exemplu mersul pe la casele oamenilor de Craciun si Boboteaza.
      Daca BOR vrea sa supravietuiasca inca o generatie trebuie sa iasa cat mai repede din feudalism. Am cunoscut un singur episcop, cam tanar pentru acesata profesie, om care a trait prin mai multe continente, si daca speranta este in acesata generatie de prealati, atunci totul este pierdut.

    • Interesant si pertinent. Pe contributors n-o sa va scuipe nimeni, ne mai harjonim noi, dar cu masura. Si poate ar trebui sa va ganditi la mutatul fetitei dv la alta scoala, nu cred ca are nimic (bun) de invatat de-acolo. In rest, imaginea preotilor este facuta de preoti. Decat sa tranteasca BOR bunkerul ala in centrul Bucurestiului, nu mai bine de o catime din banii aia platea spatiu in media, si spunea uite, avem vre-o doi-sase-zece popi cu mertane, dar 100k merg cu Solenza(sau magarusul, skateboardul, schiurile etc). Noi (BOR) avem asseturi in valoare de, cheltuieli x, venit y, din care de la stat y1, pentru caritate crestina cheltuim z, in operatiunile caritabile aia si aia si ailalta. Daca nu poate, e nasol.
      Si mai e si euristica – sase popi mai slabuti trec neobservati, ca postasul Agathei Christie (parca), unul dolofan in mertan zgarie retina omului care-si trimite copilul la scoala cu wcul in curte. Pe fondul comentariului, astept cu nerabdare reactia lu’ dom profesor, daca va fi una, cand imi preda niciodata nu rata o minge ridicata la fileu cogentsi civilizat. Iar ce spuneti dv e, din punctul meu de vedere, si cogent si civilizat. Cele bune, domnule popa atipic – na ca am scapat in stereotip, nu :)

    • Ceea ce dvs numiti „polarizarea legata de convingeri religioase”, eu as numi dezaprobarea ferma a manipularii efectuate in numele lui D.zeu.
      Ceea ce dvs numiti „convingeri intime” nu mai au nimic intim, ci au invadat spatiul public, cu o agresivitate condamnabila, in opinia mea, si imputabila clerului religios care-si permite sa diabolizeze pe unii, sa avertizeze pe altii, si sa ameninte pe toti, in numele lui D.zeu.
      Aceleasi discursuri insuportabile, purtate de profesorii fiicei dvs, pe care dvs le-ati resimtit ca fiind ostile religiei, eu le vad ca ostile preotilor!
      Desigur, nu toti preotii sunt identificabili, dar la fel de adevarat este ca religia nu se rezuma la preoti…deci, da, generalizarile sunt de evitat, dar de toata lumea!
      In ceea ce ma priveste, sunt foarte indignata de nivelul discutiilor dintre BOR si societatea heteroclita a RO, ori de cate ori se exprima, spontan, in public…imi amintesc acum de drama de la Colectiv si reactia dlui Daniel care a spus in fata camerelor tv „tinerii trebuie sa vina la biserica, ca sa invete religia crestin ortodoxa”
      „Trebuie”! Trebuie sa votati pe Ponta, trebuie sa votati pentru salvarea familiei traditionale!
      In numele lui D,zeu, probabil…
      Eu m-am oprit cu practica religiei la cele 10 porunci, si incerc sa le respect, de-aia mi s-o fi parand ca a 3-a se incalca acum, in RO, fara rusine, ca si a 2-a cand oamenii sunt incurajati sa se prosterneze la moaste…Bref, este totusi, ingrijorator ca, dupa aproape 30 de ani de studiu asiduu al religiei in scoala publica romanesca, tara sa fie confruntata cu atata coruptie, miciuna, agresivitate si lipsa de respect atat fata de oameni, cat si fata de natura, in general. Despre armonia din familii si societate, sau despre nivelul de spiritualitate al oamenilor, ce sa mai spun…? Ca nu numarul de biserici sau de preoti conteaza, ci calitatea actiunilor lor concrete, probabil…

  8. Îmi pare rău că aveți naivitatea de a pretinde să vă credem imparțial. Taberele există fără să vă ceară permisiunea, iar dvs. v-ați plasat clar atunci când ați anunțat boicotul. Atitudinea dvs. slujește unei tabere, iar absența dvs. va vorbi clar, indiferent de cuvintele pe care le scrieți. De ce nu ați anunțat participare la vot și vot alb?!

    • Nu aștept din partea nimănui să-mi ceară vreo permisiune. Avem doar opinii diferite și – din felul în care îmi vorbiți – se pare ireconciliabile. Nu-i nimic. În ce privește întrebarea finală, sper că e retorică. Ce înseamnă ”vot alb”? Că am uitat să-l ștampilez înainte de a-l vârî în urnă? Cred că votul meu este mult mai clar.

    • raționamentul dvs este ușor stalinist: da, absența slujește unei tabere. Dar și prezența slujește celeilalte tabere. Tertium non datur. Cu alte cuvinte cineva a hotărât că eu, nebunul satului, trebuie să fiu ori cu Steaua ori cu Dinamo, și mă forțează să mă înrolez. Cine e nebunul satului deci? :)

      • Faceți analogia incorectă, d-le Badici. Există cazuri în care inacțiunea e perfect imparțială. Nu votez nici Steaua, nici Dinamo, deci fiecare echipă primește de la mine zero voturi. Și există cazuri, ca acum, în care inacțiunea te plasează într-o tabără (fiindcă miza acum e cvorumul). Puteți să-i spuneți stalinism dacă doriți. Eu am un alt nume: logică.

        Și nimeni nu a hotărât nimic pentru dvs. Sunteți liber să nu jucați acest joc Obiectez doar dacă acest refuz e numit imparțialitate, cum face dl. Papadima. Regret să reafirm: se amăgește și ne amăgește.

  9. Atât timp cât legea civilă prevede faptul că uniunea între două persoane cu scopul de a crea o familie se numește „căsătorie”, de ce este nevoie să inventăm o altă instituție juridică pentru uniunea între două persoane ce au același sex?

    PS: în limba română forma ghilimelelor este „ ” (se începe în partea de jos și se încheie în partea de sus).

  10. A propos de echipele de dezbateri ale lui Popper. Cunosc bine acest tip de exercițiu intelectual practicat în mai toate școlile private de elita din Occident. Aceste echipe sunt terenul de recrutare al celor mai demagogi politicieni, a politicienilor fara nici o convingere. Si asa ajung unui in Parlament imediat după absolvireacunui universități, de preferinta Oxbridge.
    Exista campionate între licee, care stabilesc cine este cel mai abil susținător al unei cauze in care nu crede.
    Tare ma tem ca o astfel de gimnastica intelectuală este dăunătoare, în special cand este experimentată in scoli, pe caractere încă neformate.
    Revenind la subiect, englezii au o expresie f potrivita; let the sleeping dogs lie. Cu alte cuvinte nu stârni o problema cand nu este absolut necesar, pentru ca s-ar putea sa te muște de turul pantalonilor, sau mai rau s-ar putea sa te impusti in picior, alta expresie plastica englezească.
    La noi o elita intelectuală reeducata pe aiurea, majoritatea integrată în USR, ă ridicat problema redefinirii căsătoriei și acum își dau seama ca au făcut o gafă monumentală, le-au servit celor din PSD o oportunitate de cras exercitiu politicianism.
    Cand Alexandru, Balcescu, Cuza sau chiar Maiorescu se întorceau din Occident nu veneau cu teorii străine spiritului acestui popor, cum fac astăzi unii intelectuali care se trezesc in Amsterdam. Bonjuriști secolului 21 sunt mai departe de ce se întâmplă în România decât boierii sec 19 care se întorceau de la Paris în straie nemțești, dar cu spiritul nealterat de political corectness.

    • Și eu cred, ca mai mulți oameni ”de modă veche”, că misiunea școlii ar trebui să fie nu doar aceea de a forma ”forță de muncă calificată” ci și, cum se spunea odinioară, ”caractere”. Mai cred însă și că exercițiul empatiei este deosebit de important în formarea caracterelor. Avem în SUA politicieni demagogi, nimeni nu contestă, cum avem peste tot. Însă nu pentru că s-au exersat cu Popper. Ce spuneți atunci despre ai noștri? Pe de altă parte, aveți dreptate: tipul ăsta de dezbatere e de folosit doar de la o anumită vârstă încolo – așa cum se și folosește. La noi, unde e cazul, de regulă începând cu clasele mari de liceu.

      • Mai adaug un comentariu, referitor la pro-occidentalii de odinioară. Nu prea e așa cum spuneți. Însuși Maiorescu, cel care a articulat teoria ”formelor fără fond”, a fost vehement acuzat de ”cosmopolitism”, pentru că teoria lui lovea orgoliile naționale în numele ”adevărului”. La un moment dat s-a discutat în Parlament ”incompatibilitatea” lui Maiorescu cu funcția deținută, pe motiv că ar fi… adept al lui Schopenhauer.

    • „ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravatei cum să facă nodul” ce vă inspiră? :)
      De la „Paris” veneau tot felul de oameni, unii cu un pospai de cultură, alții cu studii solide, ideile lor deasemenea erau amestecate, unele utopice, altele vag idealiste, altele corecte dar radical diferite de obiceiurile locale…. Ceea ce era rău atunci și e rău și acum e catalogarea tuturor la grămadă, mai ales când se face cu bună știință. „Vom critica ideea, iar nu persoana” pare de bun simț, dar dacă a trebuit să fie afirmată într-un program literar probabil că e tocmai pentru că și pe atunci oamenii tindeau să confunde ideea cu persoana..

      • Domnule Badici, iertați-mă, era vorba despre cei menționați de comentatorul meu, și care au avut un rol decisiv în modernizarea României, precum ”Alexandru” (probabil Alecsandri?), Kogălniceanu, Maiorescu etc. Dacă vreți să vorbim despre Chirițe și Junii corupți, sau despre buticurile actuale de care ne amuzam încă de la începutul anilor 90 – vă mai amintiți de poantele cu Generalul Store? – asta e cu totul altă temă.

        • Îmi cer scuze, recitind văd că am fost nepermis de eliptic, comentariul meu îi era adresat lui @cinicul și ceea ce voiam să spun este că acuzația de „idei străine neamului românesc” nu e prea nouă ( fără să am acum o referință scrisă, presupun că unionistul Alecsandri despre care se vorbește o fi primit destule reproșuri de la tradiționaliști pe tema asta) și dacă stăm bine să ne gândim printre cei vizați de Eminescu erau și liberalii, cei care aveau în definitiv să construiască statul român modern cu unele din aceste „idei de împrumut”. A respinge o idee pe criteriul că e „străină de popor” mi se pare absurd. Oare teoria relativității ori legea gravitației or fi „străine de popor” or dimpotrivă, expresii ale gândirii populare? :) Sigur, nu toate ideile noi sunt bune, dar la fel, nu toate ideile noi sunt proaste, cam asta ar fi concluzia. Mai ales că, vorba ceea, nu prea suntem vreun vârf de cultură și civilizație ca ideile noastre tradiționale să fie neapărat cele mai bune…

        • Da, e vorba de Alecsandri, scrisul pe telefon mobil este o mare provocare pentru cei care n-au copilarit cu jocuri electronice.
          Teoria formelor fara fond a lui Maiorescu s-a verificat foarte repede. Lipsa fondului nu era prezenta doar in literatura, ea s-a vazut in toata viata sociala din Romania, care s-a miscat mai repede decat ii permiteau experienta istorica si traditiile bune sau proaste ale acestui popor. Prabusirea in 15 ani a democratiei interbelice a aratat cat de lipsite de fond au fost institutiile importate peste noapte din Occident.
          Atacul curent la formele traditionale de asezare a societatilor europene, si nu numai, va avea repecursiuni negative si o bucla corectionala se si intrevede.
          Traditia este o forma de conservare a valorilor acumulate de o comunitate, de pastrare a individualitatii unui grup social si este in acelasi timp o rezistenta la schimbare. Uneori schimbarea se face mai usor, alteori este nevoie de timp si chiar de evenimente traumatice pentru a deveni operationala (vezi renuntarea la sclavie).
          O noua traditie nu se infiripa peste noapte de niste bonjuristi educati pe aiurea.
          Mi-a placut o fraza din Harold J Berman: Prin traditie inteleg acest sens de continuitate intre trecut si viitor, parteneriatul intre generatii si, in miscarea noastra catre posteritate, privirea inapoi la strabunii nostri pentru inspiratie (traducere personala).
          Da, trebuie sa privim si inapoi pentru inspiratie, nu doar sa importam orbeste toate modele zilei, mode, poate, trecatoare.

      • Da, mai veneau unii si cu idei peste vremea respectiva, precum falansterul de la Scaieni (cred ca la el va refereati). Si totusi nici unul n-a incercat sa legifereze (si acest verb trebuie subliniat) noi moduri de viata precum au incercat cei cativa ultra-progresisti din USR. Un singur deputat USR, domnul Varga, a avut curajul sa ridice manusa si sa scrie o replica la un comentariu al meu mai vechi si sa spuna ca in partid a avut o dezbatere aprinsa asupra subiectului si ca ~48% s-au pronuntat impotriva pozitiei curente a USR. Dezbaterea s-a facut bineinteles la doar nivelul conducerii partidului.

  11. „Cei care vor continua să mă considere susținătorul vreuneia dintre cele două ”tabere”, despre care cred, încă o dată, că nici nu există în afara ”formatului” inept impus de acest referendum, nu pot să le răspund decât că nu au înțeles nimic din luările mele de poziția”..

    …sigur ca sustineti una din tabere!…cum sa nu faceti acest lucru, din moment ce afirmati deschis care este actiunea concreta fata de optiunile puse in fata !? Poate multi cititori au exact aceleasi critici fata de formatul inept sau inoportun, dar merg la vot si aleg sa voteze NU sau DA. Articolul de fata nu este menit doar sa starneasca reflectie, ci este si afirmarea unui act de pozitionare in aceasta dezbatere, pozitionare sustinuta cu greutatea prestigiului personal al autorului. In 1946 Silviu Brucan cerea intelectualilor, in numele democratiei progresiste, sa coboare din „turnul de fildes” si sa sa faca figura de persoana angajata la noile vremi. Astazi, ca reactie la aceeasi democratie progresista, romanii starnesc un referendum in chestiuni ce tin, in aparenta, de proprietatea asupra sensului cuvintelor. Intelectualii sunt chemati, sau simt ca e cazul, sa isi afirme optiunea. Sau tac. Diferenta este ca atunci eram in zorii unui ev aprins…sau, poate, nu e nici o diferenta..

    • Domnule / doamnă j001, discuția cu oameni care nu vor să asculte ce spui dar vor să-ți arate musai că greșești este, credeți-mă, ostenitoare și de la un punct încolo lipsită de sens. Mă mărginesc să repet un singur lucru: nu mă refer doar la ACEST referendum, ci la ORICE referendum. E o deosebire radicală între alegeri și referendumuri. Cele dintâi au un caracter regulat și sunt indispensabile pentru menținerea unui sistem democratic, indiferent cine candidează. Cele din urmă au caracter ocazional, conjunctural. De aceea, tot pentru o bună funcționare a democrației, consider că nu e cazul să particip la niciun referendum care e inept și care, indiferent de rezultat, din punctul meu de vedere face mai mult rău decât bine. În cazul alegerilor, responsabilitatea cade în seama participanților. În cazul referendumurilor, tocmai datorită caracterului lor ocazional, în seama propunătorilor.

      • Acesta mi se pare un argument onest, d-le Papadima: nu mergeți la referendum pentru că estimați că acest exercițiu face mai mult rău decât bine. Și dvs. nu vreți să girați răul. Am înțeles. We can agree to disagree: eu merg la referendum pentru că îmi doresc un rezultat anume (să treacă) și cred că acest rezultat va aduce mai mult bine decât rău. Vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o comentatorilor. Puțini editorialiști fac asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Papadima
Liviu Papadima
Doctor în filologie în 1999, cu o teză despre literatură şi comunicare. Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi în străinătate (Universitatea din Viena, Vrije Universiteit, Amsterdam). Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro