Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Klaus Iohannis – norocul din ghinion

Mihai Maci noiembrie 12, 2019 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
48 comentarii 8,416 Vizualizari

Tot ceea ce poate fi spus despre această campanie (cu turul II inclus) este faptul că a fost pe măsura personajelor sale. Onest vorbind, niciunul dintre candidaţi nu a părut capabil să ridice electoratul numind un ţel care merită şi care poate fi atins. Cutare a părut mai empatic, altul mai locvace, unul mai inteligent, alţii mai ciudaţi, dar toate aceste lucruri au rămas mereu proiectate pe cenuşiul monumental al principalului competitor. Şi, să fim serioşi, să pari mai empatic sau mai locvace decât d-l Iohannis nu e o performanţă deosebită. Domnia sa a fost un perfect Kagemusha, o umbră a războinicului (care, bănuiesc, îşi muşca pumnii de la Bruxelles, visând cum ar umple arena de victime), ce nu are în comun cu acesta decât un singur lucru: faptul că în ceasul decisiv se află la locul lui. Domnul Iohannis e acolo, la locul lui, învăluit în tăcere, ca o enigmă pe care aerul belicos al conducătorilor PSD-ului, cadrilul miniştrilor şi hărmalaia Parlamentului nu fac decât s-o amplifice. Egal cu sine însuşi, constant în monotonia sa (şi la veselie, şi la supărare), Preşedintele a reuşit – cumva miraculos – să îşi conserve cota de încredere după un mandat în care nu s-a ilustrat mai prin nimic (mie unuia doar participarea la şedinţa de guvern cu “elefanţii” din sală îmi vine în minte). Şi totuşi nu e nimic miraculos în această performanţă a şefului statului; în definitiv, domnul Iohannis a fost adus la putere tocmai de valul care voia – şi la noi, ca aiurea – “politica antipolitică”. Preşedintele vine – cu un scurt popas liberal – din administraţie, unde s-a ilustrat ca primar, ca lider al unui partid (mai exact, forum) care e mai curând unul al memoriei, activ la nivelul reprezentării şi care, asumându-şi condiţia radical minoritară, nu face nici politică, nici campanii şi, încă înainte de acesta, ca inspector şcolar la Sibiu. Cu alte cuvinte, domnul Iohannis a fost mereu pe funcţie şi s-a ilustrat – dacă ar fi să ne raportăm la încrederea de care a beneficiat – ca administrator eficient, nu ca politician, din cei versaţi în toate dedesubturile tranziţiei. Celebra replică din campania de acum cinci ani – “Decât să fiu mârlan, mai bine pierd” – i-a conturat un profil clar şi l-a scos din rândul politicienilor de wrestling cu care eram obişnuiţi. Lumea a înţeles atunci că Primarul Sibiului nu e oponentul domnului Ponta sau al PSD-ului, ci cel al felului în care se face politică la noi (dintotdeauna, nu doar în ultimii 30 de ani). Şi a fost ales – într-o confruntare epică – tocmai datorită faptului că părea a întrupa acest ideal (utopic) al cuiva care intră în jocul politic, dar refuză regula acestui joc, situându-se (funcţia prezidenţială i-o permite într-o anumită măsură) în afara lui. Timp de cinci ani, domnul Iohannis a fost ca un tată, care stă şi-şi vede de-ale lui închis în birou şi doar la răstimpuri – când copiii i se-ncaieră şi gălăgia lor depăşeşte acceptabilul – scoate capul pe uşă şi spune (fără să ridice vocea): “Măi!” Nu ştiu cum a privit dânsul ceea ce s-a petrecut în ţară (mă tem că n-o vom afla nici la ceasul memoriilor, care – inevitabil – vor fi la fel de “la pas” ca celelalte opuri), însă s-a văzut că “îngrijorarea” nu l-a determinat niciodată să treacă în ofensivă. Privind lucrurile de sus, Preşedintele a avut, dincolo de probabila antipatie pe care i-o stârnea omul, răbdarea de a asista la creşterea şi descreşterea puterii lui Liviu Dragnea, până când “marele partid” al lui Ion Iliescu a trecut în proprietatea doamnei Dăncilă, cu aerul dânsei de menajeră surmenată. Poate a fost doar un noroc, cert e că această atitudine zen i-a fost extrem de profitabilă domnului Iohannis. Şi al doilea mandat e moştenitorul reuşitei ei. Degeaba au încercat domnii Barna şi Paleologu să se prezinte ca “alternative” şi ca exponenţi ai valului contestatar la adresa politicii (şi a politicienilor); dânşii nu aveau de partea lor decât propriile pretenţii (pe care tocmai discursul lor – un pic prea vocal – le submina). Domnul Iohannis a tăcut, ca (mai) întotdeauna şi chiar prin această absenţă s-a situat dincolo de jocul pe care competitorii dânsului îl denunţau. Nu mă miră deloc faptul că şeful statului român are o relaţie atât de bună cu Preşedintele Statelor Unite. Amândoi au ieşit pe acelaşi val, de contestare a legitimităţii politicii tradiţionale (cu viaţa ei de partid, declaraţiile publice, negocierile /adesea de culise/, inevitabilele compromisuri etc.) şi popularitatea ambilor creşte pe măsură ce de dezinteresează (agresiv în cazul lui Donald Trump, pasiv în cazul domnului Iohannis) de “meandrele politicii”. În plus, cred că în tête-à-tête-uri domnul Iohannis îl ascultă – cu faţa împietrită într-un rictus – pe Preşedintele american, căruia (ştie toată lumea) îi place să vorbească şi să se laude. Aş îndrăzni să spun chiar – cu riscul de a cădea în protocronism – că Preşedintele nostru e cu un pas înaintea lui Trump în această “politică antipolitică”: în vreme ce liderul celei mai mari puteri a lumii face o groază de nefăcute pentru un politician, capul statului nostru nu face aproape nimic din ceea ce ar fi de aşteptat de la un politician. E dincolo de politică şi acest lucru se vede, mai ales atunci când vine lângă oamenii politici (acum cei din PNL): pare asemeni părintelui care, ieşit din birou pentru masă, sau pentru a se duce undeva, ascultă (sau doar pare că ascultă) o clipă copiii care se înghesuie în jurul lui, îi mângâie pe cap sau îi mustră, le zâmbeşte absent şi pleacă într-ale lui.

Toate acestea pot fi lecturate sub specia unor defecte structurale ale Preşedintelui ţării (şi nu puţini sunt cei care au făcut-o, mai ales în ultima vreme). Nu ştiu alţii cum sunt, însă mie unuia această apatie politică a domnului Iohannis mi se pare a fi o mare calitate şi o şansă istorică pentru România. Continuând tot aşa încă cinci ani, Preşedintele are ocazia de-a face o adevărată revoluţie în viaţa publică românească (şi în felul în care aceasta e percepută): de-personalizarea funcţiei prezidenţiale. Încă de pe vremea lui Cuza, şeful statutului a fost văzut ca un soi de deus ex machina, ca un “mişcător nemişcat” care imprimă dinamica întregului univers politic ce gravitează în jurul lui. Practic, aproape fără întrerupere, în cei 160 de ani de existenţă a statului român modern, cea mai înaltă funcţie a ţării a fost excesiv personalizată. Chiar şi de Carol I-ul, care – e drept – a încercat să infuzeze ceva din rigoarea propriei persoane moravurilor noastre balcanic-levantine. Carol al II-lea a dus la paroxism această personalizare, de aşa manieră că i-a deschis drumul lui Antonescu – cel care, ambiguu, se identifica cu ţara şi identifica ţara cu el – iar de la acesta am trecut la mareşalul inaccesibil (Iosif Visarionovici) şi, apoi, am revenit la bacii noştri, Dej şi Ceauşescu, mai ales ultimul asumând în nume propriu toată istoria contemporană a României. Ion Iliescu ne-a croit o constituţie regaliană, pe gustul lui Traian Băsescu, iar Emil Constantinescu avea şi el o pasiune de-a se juca cu prim-miniştrii. Ciudat, dar singurii care ies onorabil din lista conducătorilor ţării sunt regii Ferdinand şi Mihai. Ultimul, de vreme ce nu a avut şansa de domni niciodată, altfel decât tutelat de diverse forţe cărora nu le putea rezista decât retrăgându-se în sine. Primul, a trăit domnia ca pe o povară; nehotărât, incapabil să-şi exprime şi impună punctul de vedere, oscilând între influenţe şi presiuni, a fost nu omul voinţei, ci cel al datoriei. Şi, în mod straniu, s-a impus în istorie mult mai statornic decât flamboaiantul său fiu. E drept că noi toţi avem nevoie de o imagine vie a puterii politice, în care să ne proiectăm aspiraţiile şi pe seama căreia să ne descărcăm dezamăgirile, dar – dincolo de aceasta – ubicuitatea prezidenţială (precum cea, recentă, a lui Traian Băsescu) sfârşeşte prin a fi agasantă. În definitiv, principala funcţie a Preşedintelui e aceea de reprezentare şi un om care ne re-prezintă aşa cum ne imaginăm la modul ideal (precum domnul Iohanis în celebra fotografie de pe pistă, cu ochelari negri, sau la conferinţele de presă de la Casa Albă) e lucrul cel mai bun pe care-l poate face şeful statului. Dincolo de această imagine, atributele deciziilor cu privire la viitor le are Parlamentul, iar cele ale gestionării vieţii noastre de fiecare zi Guvernul şi administraţiile locale. Un Parlament puternic şi dedicat, un Guvern şi administraţii locale eficiente – asta este ceea ce ne trebuie. Şi, pe cât se poate, intrarea într-o logică instituţională, în care persoanele – cu trecutul, prezentul, capriciile, defectele şi afectele lor – să conteze cât mai puţin. De aceea cred că estomparea domnului Iohannis în rolul de Preşedinte e ceva mai curând bun, decât rău. Şi e ceva bun inclusiv din cauza faptului că această ştergere surprinde şi lasă fără o parte din obiectul activităţii zilnice media – media noastră atât de avidă de scandal, bârfă, colportaj şi conspiraţionism. Marele merit al domnului Iohannis ar fi acela de a-şi păstra şi în următorii cinci ani atitudinea distantă şi inaccesibilă. La capătul a zece ani vom şti, cel puţin, că există şi alternative la preşedinţii păpuşari şi la cei circari.

Aş mai dori să spun un lucru despre domnul Dan Barna şi unul despre domnul Theodor Paleologu. Domnul Barna, ca să zic aşa, a pierdut pe mâna dânsului. Lipsit de “maşinăria de partid” a PSD-ului şi a PNL-ului – singurele capabile să ajungă în orice cotlon al ţării – liderul USR a mizat, ca toţi creatorii de noi partide, pe tineretul urban educat (eventual cu un anumit standard de viaţă). Mai întâi, aceşti tineri nu (mai) sunt atât de mulţi pe cum par pe holurile unei Universităţi, prin cine-ştie-ce companii multinaţionale sau pe platourile diverselor televiziuni. Sunt – poate din păcate – un public de nişă. În al doilea rând, sunt cel mai volatil electorat al României: acum ies cu toţii pentru Roşia Montană (deşi o mulţime habar nu au ce e cu Roşia Montană), acum “se pişă pe el de vot”; acum se mobilizează împotriva ordonanţei 13, acum refuză orice politică şi vor ba “tradiţie” religioasă, ba happening postmodern; acum aleargă după gadgeturile lui Tim Cook, acum vor să muşte – ca din măr – din “roşia de la bunica”; acum “trăiesc din plin” viaţa studenţească, acum se dedică familei creştine. Îi fascinează totul, dar se plictisesc repede; vor să facă şi să dreagă, dar cum se apucă de ceva, cum îşi amintesc de rucsac şi-i cuprinde dorul de ducă. Probabil sunt mai deschişi, mai simpatici şi mai cosmopoliţi decât orice altă generaţie din istoria României; însă în mod cert sunt mai puţin disciplinaţi decât oricare alta. Pe cât sunt de agreabili, pe-atât de puţin se poate conta pe ei. Cred că aceasta e o lecţie pe care va trebui să o reţină orice om politic de acum înainte. Şi poate că şcoala, alături de multe altele, ar trebui să-i înveţe pe viitorii cetăţeni şi puţină disciplină; disciplina “lucrului bine făcut” ca să-l parafrazez pe Preşedinte. La capătul celălalt e o generaţie de oldies crescuţi în regim de instrucţie, care nu au libertatea (lăuntrică în primul rând) a celor tineri, dar care funcţionează remarcabil de compact (chiar dacă mai multe îi despart decât îi apropie). Dacă ajungi la acest electorat – până acum cu câţiva stimuli destul de pavlovieni etalaţi de “anumite televiziuni” –, el se comportă ca o maşină de vot impecabilă.

Un lucru şi despre domnul Paleologu. Spre deosebire de alţii, mie nu mi s-a părut “iepuraşul” lui Băsescu. Dimpotrivă, domnul Paleologu a avut mai multe de câştigat decât fostul şef al statului din această campanie. Mai întâi a revenit pe scena mare, după ce – în urmă cu patru ani – a eşuat în a obţine un mandat parlamentar. Probabil domnul Paleologu consideră că – daţi fiind ai lui, cu toţii, până la patsopt în Cameră – dânsul ar trebui să fie un soi de senator de drept, poziţie din care să moralizeze naţia asta tare de cerbice. Numai că, lumea decăzând şi nemaiţinând cont de elecţiunea divină (a Paleologilor din Bizanţ), acum trebuie să dai faţă cu cetăţenul turmentat care – asta e! – o preferă pe inenarabila doamnă Dăncilă. Astfel că domnul Paleologu şi-a deschis un business la domiciliu, unde susţine lecţii de retorică, oratorie, diplomaţie şi alte iniţieri în artele politicului. Până acum afacerea aceasta era doar onorabilă, căci publicitatea adevărată ar costat cât – încă – domnul Paleologu nu-şi permite. Dar această campanie a fost, pentru dânsul, o minunată ocazie de a face reclamă, în persoana domniei sale ca orator politic, activităţilor pe care le va continua după ce focurile rampei se vor fi stins. Şi nu mă îndoiesc că a fost o reclamă eficientă şi întreprinderea domnului Paleologu va cunoaşte un succes vrednic de laudă în anii ce vin. Melajul acesta dintre cultura clasică şi promisiunea unei cariere politice sub semnul marilor idealuri este exact alifia homerică cu care tinerii ai căror părinţi au făcut averi în ultimii 5 – 10 ani (în moduri care-l fac pe domnul Barna băieţel de cor) îşi vor reface virginitatea pierdută după ce au înţeles ce şi cum. Şi, bineînţeles, va fi un balsam şi pentru familiile lor. Aşa că jocul dintre domnii Băsescu şi Paleologu a fost unul de win-win; fiecare a câştigat ceva. Doar domnul Iohannis a câştigat de unul singur. Restul… Cu o parte ne vom revedea în 2024.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "48 comments" on this Article:

  1. sile1 spune:

    Cred sincer ca partidele politice din Romania nu sunt in stare sa descopere si sa propulseze oameni capabili,fini observatori si analisti ai vietii politice din tara,oameni cu idei despre ce au gresit unii sau altii dintre fostii presedinti si,desigur,cu ,probabil,idei despre ce ar trebui sa se faca in viitor.

    Domnul Mihai Maci este unul dintre acesti oameni,care prin elocinta de care da dovada,m-a convins ca ar fi meritat sa fie candidatul nostru la presedintia Romaniei pentru ca tara asta sa aiba intradevar un viitor luminos !

    Pacat ca nu s-a gandit nimeni la domnia sa !

    • Gheorghe Stănoiu spune:

      Sile 1 – Lasă-l frate pe dl. Maci unde e. Scrie prea bine să-l pierdem.

      • sile1 spune:

        Unii prieteni,mai pricinosi de felul lor, m-au intrebat daca cele scrise de mine nu reprezinta o ironie fina la adresa celor care pretind ca stiu de toate despre politica dar se tin departe de ea.

        Desigur, nu am raspuns la aceasta intrebare considerand-o rautacioasa !

    • cetățeanul turmentat spune:

      ”Pacat ca nu s-a gandit nimeni la domnia sa !” Doamne ferește! Se pare că domnul Maci este o persoană onorabilă care își cîștigă existența avînd o profesie respectabilă. Dacă intră în malaxorul ”serviciilor” (fără de care nu se poate ajunge boss de boss și caimacam în țara românescă) și ajunge ca Băsescu sau Iohannis? Adică te punem șef și după ce faci ce scrie pe ordinul de zi, o să ți se termine ața, o să rîză lumea de tine că ești un prost care se crede deștept, te pupăm pă portofel, salut, pa, bonjur! Poate mai sînt și oameni care vor să trăiască onest și să nu fie înjurați de mamă de trei sferturi din populația României (ăia care nu votează), ce vină are domnul Maci ca să ajungă prezidente într-o țară populată eminamente cu idioți?!

      • sile1 spune:

        Cineva ,profesor la Politehnica bucuresteana ,avea o cugetare care suna asa :

        -Daca prostii sunt majoritatea,de ce vor desteptii democratie ?

        Coroborat cu afirmatia care va apartine,citez :

        “…ce vină are domnul Maci ca să ajungă prezidente într-o țară populată eminamente cu idioți?!”
        as putea trage concluzia ca doar o dictatura instaurata de un reprezentant al idiotilor ar putea fi posibila in Romania.

        Oare asa sa fie ?

  2. Liviu Petre spune:

    Ce tot ii puneti domnule, si dv. si alti ‘analisti’, in cârca domnului presedinte Iohannis fanteziile dv. belicoase? Daca voiati sa vedeti cutite pe masa si sange pe pereti, ar fi trebuit cel putin sa veniti la vot acum trei ani si sa nu lasati PSD sa obtine acel scor incredibil la parlamentare, in loc sa mergeti la schi pentru ca ‘s-o descurca Iohannis intr-un fel, n-o sa ratam noi o zi superba pe partie’
    Asa, domnul Iohannis a facut foarte bine ceea ce trebuia, in cadrul constrangerilor actualei Constitutii. A reusit sa dezamorseze bombele plantate de PSD, fara sa arunce in felul asta țara in aer. Asta si asteptau si partenerii externi dela presedinte: sa puna PSD in coltul lui, fara razboi pe strazile Romaniei.
    Asa ca, daca vreti mai mult dela Presedinte, pregatiti-va sa schimbati Constitutia.

    • dinu b spune:

      Asta cu : “n-o sa ratam noi o zi superba pe partie” este la fel de adevarata si pentru Presedintele Iohannis

  3. Stalker spune:

    Excelent!!!… De aceea nu e nevoie de nici o dezbatere în turul 2… E ca și cum ai organiza un meci de box între două categorii: grea și cocoș (sau…)

  4. Lucifer spune:

    În fine, un text echilibrat pro-Iohannis, oarecum surprinzător, mai ales că intelectualilor români de regulă nu le place nimic(…). Aş adăuga aici remarcabila tenacitate nemţească a lui KWI care a rezistat ca un erou în contra atacurilor continui ale unui PSD atotputernic şi totalitar care a vrut să acapareze tot statul român, inclusiv a scoate România din UE şi a o alătura unora mai simpatici din Est. Se sperie gândul dacă Ponta ieşea preşedinte şi nu Iohannis. Probabil că în frunte cu cuplul Ponta-Dragnea acum defilam prin Asia, alături de Putin, Erdogan, Xi.
    Da, Iohannis nu a fost un tip simpatico-popular, dar a fost/ va fi un preşedinte necesar.

  5. Dana-Maria Petrea spune:

    Foarte buna analiza, cu pertinente puncte de vedere.

  6. PETRE DANES spune:

    Continuand asa d-nul JOHANNIS va face din functia prezidentiala o functie fara importanta.

    • Andi Ionescu spune:

      Nu o face domnul Iohanis. Functia prezidentiala e prin constitutie (aproape) lipsita de importanta, e mai mult simbolica.

  7. Constantin spune:

    “Probabil sunt mai deschişi, mai simpatici şi mai cosmopoliţi decât orice altă generaţie din istoria României; însă în mod cert sunt mai puţin disciplinaţi decât oricare alta.”

    Mă iertați, dar am unele nedumeriri legate de percepția dumneavoastră asupra propriilor studenți.

    Carvasăzică, se plictisesc repede de acțiunile civice. Dar, oare ce le-ar ține interesul treaz?

    Să zicem, schimbarea legii privind extrădarea, precum în cazul tinerilor din Hong Kong? Adică, să protesteze în număr mare, o lungă perioadă de timp, pentru o cauză civică, fără să se plictisească.

    Modificările legislației în domeniul justiției din România nu au meritat efortul, oare? Ba, eu cred că da.

    Contrazicând autorul, eu aș zice că de fapt tinerii români nu se plictisesc deloc. Dimpotrivă
    Sunt conformiști și se complac în situații de supraviețuire. Pentru că guvernarea cleptocratică ce a capturat statul la acest nivel le reduce viața. Și nu sunt lipsiți de surse de informare, dimpotrivă, călătoresc, au acces la unele dintre cele mai rapide conexiuni la Internet din lume etc. Dar nu le pasă.

    Tinerii români sunt rupți de evenimentele sociale, într-o societate atomizată și alienată, adusă la stadiul de supraviețuire, în statul UE cu cel mai ridicat risc la sărăcia extremă. Tinerii români sunt precum struții cu capul în nisip, așteptând vremuri mai bune pentru a se ridica, sau luându-și viața în mâni și emigrând.

    Tinerii români nu au conștiința propriei forțe civice, la fel ca înainte de 1989, pentru că au pierdut speranța unei construcții democratice durabile în România. Din Piața Universității din 1990 și până astăzi repetatele încrecări ale tinerilor au demonstrat că Sistemul (cel care l-a învins pe Dom’ Profesor) este mai puternic. Și nu vor să-și mai irosească viața luptându-se cu el, așa cum au făcut părinții lor.

    Faptul că poți merge neîngrădit să votezi NU înseamnă nicidecum și că votul este democratic, în lipsa unei decizii bazate pe corectă și obiectivă informare. Cineva întreba în spațiul acestei platforme de ce candidează dl Th Paleologu. Eu mă întreb de ce și acum, când pentru turul al doilea s-au calificat d-na Dăncilă și dl Iohannis, presa vuiește de numele d-lui Dan Barna și de atacurile mizerabile și de neînțeles la USR/PLUS, deja ieșite din cursă ?!

    Nu, tinerii români nu se plictisesc deloc de conformism și pasivitate civică.

  8. mafalda spune:

    Cu siguranta suntem ,ca natie, inca intr-o faza incipienta de intelegere a lucrurilor
    Inca confundam echilibrul ,normalitatea , decenta in exprimare , cu neputiinta sau nepriceperea . Oare intelegem diferenta dintre aceste notiuni atasate notiunii de om .
    Inca vedem doar suprafata subtire a lacului , fara a dori macar sa intelegem ceea ce este in adincimea lui .
    Inca suntem multumiti sa credem propria imagine ,construita de propiria noastra intelegere , fara sa putem trece peste emotionalul nostru atit de nociv si pagubos .
    Inca punem in centrul tuturor lucrurilor emotiile si nu concretetea faptelor si inca imaginarul nostru ne arata povestea si nu adevarul .
    Inca ne simtim lezati de neputiinta noastra si incercam sa transferam totul ca o imagine de neputiinta a altora .
    Inca mai credem in existentialismul adevarului si nu ne imaginam care este realitatea si partea ei de de adevar atasata unor presupuse imagini proprii .
    Inca incercam sa ne mintim singuri si sa ne falsificam adevarul inconjurator ,fie si din nevoia de pacalire a propriei fiinte , nevoie fara de care nu am putea supravietui
    Inca nu ne putem atasa intelegerea unui ideaL comun si ne complacem intr-o misterioasa abordare falsa si ne spijinim intelegerea nu pe cunoastre, ce pe sentimente ce nu au nici cea mai mica legatura cu realitatea .

    • Lucifer spune:

      Aveţi dreptate, românii sunt de-abia prin clasa a patra în domeniul învăţării democraţiei, mai ales că este o materie foarte grea. Nu se poate ca repede-repede să înţelegi democraţia şi mai ales să o aplici. Unor state foarte democratice de azi le-a trebuit sute de ani ca să ajungă la sisteme democratice funcţionale, şi asta cu mari violenţe sociale ca revoluţiile din Franţa sau războiul civil american. În plus, nu exista o reţetă de trecere de la comunism la democraţie. După 30 de ani, o clipă în evoluţia istoriei, iată că şi azi 2 milioane de români NU POT să se lepede de comunism.

    • Adrian spune:

      Ca sa nu fie dubii, Veorica ramane in istorie pentru ca nimeni de nivelul ei nu a ajuns pana aici. Dar despre confuzie as fi spus ceva: intr-adevar suntem confuzi, dar eu cred ca de fapt confundam gandirea inceata cu decenta, lipsa de idei cu echilibrul, discursul obsesiv cu normalitatea, aroganta cu fermitatea, vorbirea silabisita cu discursul samd.

  9. taciTurnu si CuCuveaua spune:

    Incotroceni, in cuibul sau de vultur impaiat e imposibil sa nu fie informat de catre ingrijitori de faptul ca ALEGERILE se castiga de catre cel care primeste mai multe voturi indiferent de cati vor fi votat. E adevarat ca se agita unii pentru el – norocu lui -, care sunt si foarte vizibili azi fiind la guvernare, dar totusi!
    (un absenteism masiv la vot din partea sustinatorilor sai, oricat ar mai fura serviciile…, voturi, l-ar putea face sa traiasca nite surprize neplacute – asemeni lui Gioana, sa se trezeasca linga dragostea lui a doua zi fara Sa-i mai fie presedinte! iar a doua zi sa-si reinceapa activitatea de profesor)

    • Lucifer spune:

      O logică periculoasă. Aşa te poţi trezi, din iresponsabilitate, cu preşedinte ţaţa Veorica. Nu ştiu cum, la români, prostia şi lenea individuală se transformă în iresponsabilitate şi ură socială.

  10. Explicit spune:

    In sfarsit, cineva care spune si altceva decat cliseele ultimilor ani despre functia prezidentiala. Stiam prea bine ca fostul primar sibian e neobisnuit cu vorbele intortocheate, atacurile sub centura si stilistica retorica indoielnica damboviteana.

    Si totusi oamenii l-au votat! Si de frica sa nu vina Ponta, dar si de dorul de “altceva” in manifestarea publica a functiei cu care ne obisnuisera – pana la satietate – Iliescu si Basescu.

    Cat despre Barna, mie lucrurile imi par mai simple decat mai toate analizele post-alegeri: omul inca nu are notorietatea necesara unei certificari populare pentru Cotroceni si, in lipsa unui pericol major dinspre PSD, era previzibil ca voturile anti-PSD sa mearga masiv catre candidatul mult mai cunoscut din aceeasi zona pro-europeana.

  11. stefi spune:

    Normal ar fi sa se duca la dezbateri. Ar arata respect sau macar politete fata de electorat. Este profesor si cred ca poate sa poarte un dialog cu o femeie chiar fara a fi mitocan.

    • Ursul Bruno spune:

      Dezbateri pe ce ? care ar fi subiectele ?

      • Mironescu Valeriu spune:

        Ma gandeam ca un subiect ar putea fi tara asta, oamenii din ea. Daca scoti partidul PSD din vocabularul presedintelui, acesta (re)devine mut. Ce a facut in 5 ani si ce are de gand sa faca in urmatorii 5 ? Datoreaza expunerea acestor chestiuni poporului, nu contracandidatului.

    • Adrian spune:

      Nu poate, stimata doamna. Asta e marea problema, chiar nu poate sa poarte un dialog. Mai pe romaneste are eleganta elevului scos la tabla care nu stie nici macar titlul lectiei, ce sa mai vorbim de continut. E adevarat si fostul premier stie lectia la fel de bine, dar asta nu il ajuta pe el. Pentru ca de fapt nu se expune in fata Vioricai, ci in fata electoratului. Si nu trebuie sa fi citit mai mult de un almanah ca sa iti dai seama ca nu poate. Nu stiu de ce insista unii ca nu exista teme de discutie, cu nu trebuie sa legitimeze bla bla, nu e in stare si cu asta basta.

  12. Decebal spune:

    Nici nu stii cum e mai bine sa fie!
    Cand candidatii la presedintie apar pe la televizor si zic “eu o sa fac si o sa dreg!” se gasesc destui care spun ca degeaba promit candidatii, ca n-au puterea executiva (conform Constitutiei) si nu vor putea face mare lucru.
    Cand candidatii nu apar pe la televizor si nu promit, iar nu-i bine, ca “ce campanie electorala amortita avem!”.

    Mie mi-a placut campania asta linistita. Stiam cu cine votez in primul tur, stiu cu cine votez in al doilea, asa ca n-am urmarit nicio emisiune electorala. O singura data, intr-o seara, m-am “impiedicat”, la televizor, de-o dezbatere de-asta si am urmarit-o pret de cateva minute, ca divertisment. Dezbateau domnul Diaconu si domnul Cumpanasu, doi candidati redutabili, la un post de televiziune redutabil langa un moderator pe masura. Afermim, TVR -ule, ca ai ramas la fel ca acum 30 de ani! :) (Da, stiu ca rad pe banii mei, dar macar rasul mi-a ramas!)

    Referitor la dezbatere, acum o vrea Dancila si n-o vrea Iohannis, iar cand o s-o vrea Iohannis, n-o s-o mai vrea Dancila. :)

    Iesiti la vot!

    • donquijote spune:

      Sanchi!
      Vorbim despre dezbatere, dar in realitate este despre confruntarea dintre candidati, confruntare pe care si-o doreste Dancila.
      Dumneaei avand probabil incredere ca gura ei mare care-i eclipseaza inteligenta, ii va aduce multe puncte, in timp ce Iohannis nu va riposta pe aceeasi linie.
      In confruntarea unu-la-unu nu va avea nicio importanta programul candidatului ci doar lista de invective pe care dancila este pregatita sa le reverse in direct.
      Daca urmarim declaratiile ei din toata campania si le punem cap la cap, putem sa schitam cu destul de multa precizie cum va fi acest “dialog”.
      In nciun caz o ocazie pentru expunerea programelor candidatilor.

  13. victor L spune:

    “norocul din ghinion” pare a fi traducerea vorbei mai vechi: “bine ca nu-i mai rau!”
    Adica: ne furam singuri caciula, si apoi ne miram ca ni s-a furat.

  14. Ssssst! Deranjati Presedintele spune:

    Dormi Iohannis, dormi in pace, tara presedinte te face !

    • mafalda spune:

      Tocmai a vorbit MANDA si in locul tau

    • Adrian spune:

      Sunt curios ce viseaza, are un ranjet care nu stiu daca e de bucurie sau de frica :)

    • Mironescu Valeriu spune:

      Nu tara il face, ci sistemul din spatele lui, care ii permite necombativitatea, dar care, sa fim siguri, isi va cere partea. Si nu cred deloc ca oamenii din scest sistem sunt ieftini.

  15. euNuke spune:

    in sfarsit, un articol bun, inspirat al domnului Maci. Mi’a facut placere sa’l citesc, am ras pe alocuri, am picat pe ganduri, m’am minunat de descrierea foarte plastica a tinerei generatii [lipsita de malitiozitatea altor intelectuali], iar in final mi’a lasat o senzatie de bine, iar de aceea nu o sa critic nimic [chiar daca's destule puncte in care nu sunt de acord cu dansul].

    ‘Domnia sa a fost un perfect Kagemusha, o umbră a războinicului’

    :)

  16. delia f spune:

    Excelent!!!!
    Mare noroc cu Iohannis si cei care l-au votat acum 5 ani. Va imaginati ce ar fi fost Romania cu Ponta, Dragnea &co?

  17. Ursul Bruno spune:

    Asteptarile multor romani de la un presedinte nu sunt compatibile cu fisa postului cum se spune si sunt rupte de realitatea politica impusa de constitutie.
    Sunt reflexele unei constiinte colective care s.au trasmis de la unii la altii, de la o generatie la alta. Johannis fiind primul presedinte care a rupt cu acesta “traditie” si isi exercita functia conform constitutiei fara s-o interpreteze si “chinui” dupa cum a procedat Basescu.
    Numai vedem mistocareala la cel mai inalt nivel, atacurile verbale ale lui Johannis fiind pe masura functiei pe care o reprezinta si nu conform limbajului colorat al taximetristului bucurestean.
    Mistocareala si limbajul colorat este ceva cotidian si normal in viata de zi cu zi, atat a romanului amarat cat si al celui bogat si instarit.
    Johannis nu face parte din acesta categorie, e sobru, batos si mai putin maleabil, nu este plastelina in mana nimanui.
    Mediului gazetaresc nu-i prieste, nu furnizeaza destula munitie si “Breaking News” urile de care acesta are nevoie, nu de alta, din lipsa calitatilor gazetaresti este mai usor sa balacaresti pe cineva decat sa cauti argumente si analizezi la rece un subiect politic.
    Consider hotararea de a nu lua parte la un “duel” cu Dancila oportuna, motivul principal fiind lipsa unui “program de guvernare prezidential” . Care program sa fie discutat si care ar putea fi finalitea acestuia ? Johannis a inteles , presedintele nu are nevoie de nici un program de guvernare, Dancila nu a inteles, argumetele ei fiind de pe pozitiile unui fost premier, sa facem si drege cat cuprinde.
    Rolul presedintelui este sa inspire optimism si incredere printr-un discurs si vocabular pe masura, fara promisiuni si efecte de “circoteca” ieftina.
    Cine intelege acest rol va alege Johannis in turul 2 . cine tot mai are impresia ca presedintele imparte “binefacerile”, alege Dancila iar cine ramane acasa este dezinteresat total, acum totul fiind exclusiv in mana romanului, a constiintei sale.
    Ar fi timpul ca in Romania dupa atata amar de ani sa intervina “normalitateta politica” cu un presedinte, guvern si parlament care trag in aceeasi directie.
    Ar un experiment nou si care in opinea mea trebuie incercat. mai rau de cum a fost nu va putea fi.

    • i se spunea BULLDOZERU spune:

      - “Din sfera mea venii cu greu
      Ca să-ti urmez chemarea,
      Iar cerul este tatal meu
      Si muma-mea e marea.
      Adevarul e ca NU a fost suspendat nici macar in ceasul a doishpelea deoarece intimideaza, orishicat, impune respect monstruoaselor coalitii ale PSD-ului privind la de un Basescu/ Cuza!

  18. Eduard spune:

    Foarte buna analiza…

  19. delia f spune:

    Pt. Dancila si Iohannis vorbesc faptele. Nu este nevoie de adaugat nimic.
    Serios, cine ar fi interesat cu adevarat de o dezbatere intre o retorica gaunoasa de alba-neagra si un tip care a dovedit ca are toate calitatile necesare postului dar nu este campion la spontaneitate si volubilitate?

  20. JK spune:

    Foarte bine caracterizați Johannis și Paleologu!
    Este un adevăr pe care puțini îl spun: Johannis se comportă așa pentru că n-a ajuns la politică, nu pentru c-ar fi scârbit de ea. Că e rău, că e bine …
    Generația millenials / Y este cum este (și cum devenim și noi, cei care nu-i aparținem, helas!) pentru că de când cu lucrurile virtuale și gratuite, am devenit toți o marfă. Mai precis, timpul nostru, atenția noastră, click-urile noastre au devenit marfă. Dacă nu suntem îmbolnăviți de ADHD, devenim disciplinați!

  21. MariS spune:

    Cred ca avem de ales acum intre un om infatuat, cu ranjetul arhicunoscut pe fata, cu dorinte de putere tot mai mari, (guvernul meu, parlament, primarii, servicii, justitia mea cu augustini si codrute care sa-i elimine concurentii) dar cu mari dificultati de comunicare, silabisind cu pauze texte scrise de altii, dar crezandu-se superior celor 2 mil de alegatori care au votat contrar dorintei lui si o persoana normala, pacifista si care recunoaste cu sinceritate ca mai face si greseli.
    Vom alege intre un tip care dispretuieste, da cu flit si invrajbeste ajutat de anumite servicii si media dinauntru si din afara si de asazisele elite si intre o persoana cu bun simt, modesta, dar sincera si care nu cauta conflictul sau invrajbirea, ci pacea si bunul simt.
    Daca romanii isi vor aduce aminte cum au fost manipulati la referendumul pentru familie, cu minciuni gen referendumul lui dragnea si vor veni la vot chititi sa taxeze acele minciuni si manipulari grosiere, s-ar putea ca gogoasa flamboaiata din primul tur sa se fasaie in acest decisiv tur, iar “norocul din ghinion” al primului tur sa se transforme in ghinion pur si simplu. Vom trai si vom vedea.
    Cat despre autor, il stimez si chiar mi-as fi dorit sa candideze si dansul, cu toate ca avem opinii diferite, dar eu apreciz mai mult calitatea omului decat opiniile sale.

  22. Argus Democraticul spune:

    Păi neo/comuniştii au avut grijă să taie legătura dintre generaţii, aşa că toate sacrificiile făcute de înaintaşi pentru demnitate,onoare, libertate şi democraţie au rămas în cel mai bun caz în filele unor cărţi.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)