Pe FreeEx, rețeaua de dialog a jurnaliștilor, s-a iscat de curând o discuție animată despre necesitatea unei legi a presei în România. Totul a plecat de la revolta realizatorului tv Vlad Petreanu, exasperat de indecența tabloidă în abordarea morții regizorului Sergiu Nicolaescu. ”E o isterie media ce nu s-a pomenit în jurul acestui eveniment, isterie în care au fost abandonate fără ezitare şi fără regret toate regulile profesionale şi de bun simţ… Presa nu este, fireşte, un corp de academicieni, aşa cum nici talk-showurile nu sunt proiecte de cercetare ştiinţifică, dar, de data aceasta, chiar au fost depăşite toate limitele. E nevoie să fie discutată şi adoptată o lege a presei, care să cureţe şi să salveze, până la urmă, acest domeniu care se scufundă în mizerie şi derizoriu (dacă mai e ceva de salvat). Breasla asta a jurnaliştilor are nevoie de o lege a presei, chiar dacă se împotriveşte cu înverşunare ideii, de ani de zile – o lege care să filtreze accesul în meserie, să impună sancţiuni pentru cei care-i încalcă regulile şi, în general, să reglementeze, în fine, un domeniu pe care jurnaliştii n-au reuşit să şi-l auto-reglementeze de două decenii încoace”, susține jurnalistul pe blog.
Dezbaterea nu e nouă, dar nici terminată nu e. Marii susținători ai unor reglementări legislative de presă au fost în toate timpurile politicienii. Ori de câte ori li s-a urcat sângele la cap că jurnaliștii își îngăduie prea mult, că își bagă nasul în treburile, dar mai ales în afacerile lor, au ouat câte o lege fantezistă. Să ne amintim: în 1992, senatorul PRM Vasile Moiş şi senatorul PDSR Ion Plătică au depus un proiect care obliga redacțiile să trimită ziarul pentru aprobarea difuzării ”prefecturii judeţene şi inspectoratului judeţean de poliţie în a căror rază teritorială îşi au sediile şi se difuzează“. Tot ei cereau ca ofensa adusă preşedintelui statului prin mass-media să se pedepsească cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În 1998, deputatul Petre Ţurlea (FSN), sprijinit de PUNR şi Uniunea Ziariştilor Profesioniști, iniţia un proiect de lege a presei, care prevedea monopolul UZP asupra legitimizării jurnaliştilor, cu drept de excludere din profesie. În 2008 senatorul PNL Ioan Ghişe, susţinut de Gheorghe Funar (PRM), a produs unul dintre cele mai controversate proiecte, cel al „ştirilor pozitive“. Astfel, programele de ştiri ale posturilor de radio şi televiziune erau obligate să aibă, în proporţii egale, ştiri pozitive şi negative. Era definit şi „delictul de presă“, care însemna, printre altele, şi „inserarea de informaţii, reflecţii sau comentarii despre fapte care nu au implicaţii asupra societăţii şi cauzează o daună materială şi morală unei persoane“, fiind sancţionată penal inclusiv „omisiunea”. În 2010 Silviu Prigoană, pe atunci senator PDL, visa să controleze şi presa scrisă şi Internetul, extinzând puterea CNA prin dreptul de a acorda şi retrage licenţe pentru ziare tipărite şi online. Nu mai departe acum doi ani Tudor Ciuhodaru (UNPR), Mircia Giurgiu (independent), Aledin Amet (minorități) și Petru Movilă (PDL) voiau să marcheze cu bulină roșie publicațiile tiparite și cele online cu conținut violent sau indecent. Datorită opoziției gălăgioase pe mai multe voci a breslei jurnaliștilor, proiectele au căzut.
Bun, atunci cum se pot limita excesele, încălcările prea dese ale deontologiei și normelor profesionale într-o meserie așa de influentă cum e jurnalismul? Cum oprești prostituția media de pe OTV și Antene, de prin Click sau Cancan? Răspunsul organizațiilor de media a fost autoreglementarea. Adică, la fel cum alte profesii liberale ca avocatura, medicina etc. au reguli si etică, tot așa poate funcționa și în cazul jurnaliștilor. Să se judece în interiorul breslei pe baza codurilor etice și să se elimine dinții stricați. Dar merge, se întâmplă?- se vor întreba scepticii care au mai văzut medici sancționați pentru malpraxis, sau avocați necinstiți cercetați, dar n-au văzut niciun jurnalist elminat, nici măcar pe Bogdan Chireac, dovedit și răsdovedit, pată penibilă pe obrazul breslei, pentru care organizațiile media au cerut eliminarea din meserie. Adică ce să-i faci? Simplu: să nu-l mai inviți, să-l arunci la coșul de gunoi al profesiei. În plus, subliniază membrii organizațiilor media-fanion, ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent, există un număr suficient de mare de legi, chiar prea multe, care pot sancționa mass-media ca Legea audiovizualului cu CNA la pachet, Legea informațiilor clasificate, Legea 544 a accesului la informațiile de interes public, Legea de organizare și funcționare a SRTV și SRR, Codul Penal, legile antidiscriminare, ca să nu mai vorbim de noul Cod civil, care aduce articole în avantajul vieții private, deci restrictive pentru jurnalism. Dacă întrebarea ar fi ce anume îl apără pe jurnalist de abuzul patronatului, cine îi apără drepturile de salariat amărât dacă nu are o Lege a presei, trebuie spus că în Contractul Colectiv de Muncă pe ramura Mass-media există întreg fundamentul pentru drepturile sale, inclusiv ”clauza de conștiință” de care n-a uzat până acum niciun jurnalist. Cum nici de alte drepturi din CCM, fiindcă tăcerea oportunistă e de aur.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Numai in Belarus cred ca exista posibilitatea de a opri prostituția media de pe OTV și Antene, de prin Click sau Cancan, mai exact NUMAI de pe aceste canale (bun si cuvantul asta, e in legatura cu „emanatia”) media.
In rest, cred ca meseria de ziarist este una dintre cele mai mizerabile si mai „puscariabile”.
Clauza de constiinta, e un lucru nou, dar e asa cum spuneti dumneavoastra cu tacerea. Desi numai din aur nu e tacerea in cazul acesta.
In USA nu exista cod de niciun fel. Dar justitia este rapida si dura. Niciun articol scris de ” urlatorii” din presa nu ar exista in USA, caci avocatul ziarului ar spune imediat ce risca facand ” afrimati nefondate” (eufemism pt. minciuna ordinara).
Presa este libera si asa trebuie sa ramana.
@dan bruma. Chiar si cand minte deliberat (mercenar)???? In care tara din lume ai mai vazut asta?
Ai vazut tu vreo condamnare pentru minciuna deliberata sau nedeliberata in lumea asta? Pai daca nu ai vazut atunci este pentru ca minciuna nu poate fi incadrata legal. Simplu.
Apropo de CCM şi de tăcerea nu doar oportunistă, ci şi inconştientă, mai întreb o dată: se va discuta vreodată public faptul că jurnaliştii NU VOR AVEA PENSIE sau vor avea una simbolică? Majoritatea sunt tineri, nu se gândesc aşa departe, dar ziua aceea va veni pentru toţi! Unii probabil speră sau chiar încearcă să cotizeze la o pensie privată, dar câţi reuşesc şi câţi au calculat cât o să aibă, estimativ, cu asta privată cu tot?
Cât despre deontologie şi legea presei, lucrurile sunt clare şi se pot măsura în efectele activităţii CNA: nu e nicio speranţă de curăţire a presei, câtă vreme amenzile sunt sau ar fi surclasate de beneficiile financiare aduse prin sporul de audienţă. Spui o porcărie sau o minciună, iei o amendă de cât? – 10.000 de euro, să zicem – pe care o recuperezi prin următoarea porcărie sau minciună. Nu o lege sau orice fel de reglementare poate rupe acest cerc vicios, ci numai şi numai BENEFICIARUL porcăriilor, adică publicul. El este cel care întreţine nebunia. Când nu va mai fi interesat de porcării şi minciuni, nu va mai asigura audienţa acestora şi lucrurile se vor tempera. Cui i-ar conveni să plătească 10.000 de euro pentru ceva la care se uită 0,1% din public şi, pe cale de consecinţă, nu cumpără nimeni publicitate?
@TCZ. A. eu stiam ca ziaristii sunt PFA, deci contribuie la diverse… B. Nu cumva un ziarist mercenar care ataca in public pe X este mai eficient decat un avocat? asa ca plata catre ziarist se justifica. ETajul si santajul (dixit Pamfil Seicaru) o fi disparut? sau a fost copiat de SRS, Chirieac etc?
Nu, nu sunt PFA, decât puţini dintre ei. Majoritatea sunt plătiţi (şi au fost plătiţi în aceşti 23 de ani) pe DDA, iar uneori pur şi simplu la negru. Eventual salariul minim pe economie pe cartea de muncă şi restul DDA – nepurtătoare de pensie. Ca să nu mai zic de cazurile în care (redacţia Zig Zag 1992-1995) în care, deşi salariul era integral pe CM, nu s-au plătit taxele şi în CM (a mea, de pildă) e ştampilă de la Camera de Muncă „Această perioadă nu se ia în calcul la vechime”…
Mai mult, plata prin DDA e departe de-a se limita la presă. Poate vă amintiţi că un politician-patron a afirmat că-şi plătea astfel lucrătorii de la firma de salubritate!! Şi sunt multe alte domenii. În paranteză fie spus, acesta e unul dintre motivele pentru care toate statisticile privind salariul mediu sunt fictive, mai exact o fi salariul, dar nu VENITUL mediu (naţional, pe un domeniu, într-un oraş etc.)
„Bun, atunci cum se pot limita excesele, încălcările prea dese ale deontologiei și normelor profesionale într-o meserie așa de influentă cum e jurnalismul? Cum oprești prostituția media de pe OTV și Antene, de prin Click sau Cancan?”
Păi nu le limitezi. Sînt preţul pe care îl plătim pentru libertate. Pe de-altă parte, nicio lege a presei din lumea normală nu se bagă în calitate. Exemplu Germania, unde fiecare Land are propria lege a presei, în care se reglementează doar chestii ca publicitatea mascată, dreptul la dezminiţire şi ceea ce ţine de due diligence (documentare, relatare fără distorsionare etc..).
Ceea ce au în schimb e o lege din 1975 care dă – în anumite limite – jurnaliştilor dreptul de a refuza să depună mărturie.
Cît despre calitatea presei germane – paleta e completă, de la Bild la Zeit.
Nu numai lege ci si UNJR
Ati mentionat in articol doua bresle care s-ar fi autoreglementat: juristii si medicii. Fals! Ambele categorii au foruri profesionale cu mare traditie si cu puteri profesionale depline, pana la ridicare dreptului de practica.
Prin urmare, cred demult s-ar fi impus si pentru jurnalisti o organizare asemanatoare majoritatii profesiilor liberale (medici, avocati, notari, arhitecti, executori, cadastristi etc. etc.), o Uniune Nationala a Jurnalistilor din Romania, care sa defineasca clar statutul meseriei, regulile, admiterea, premiile si sanctiunile.
Astfel, in conditiile de astazi, daca-l intrebi pe portarul de la TVR (fie si ala de la OTV, totuna)cu ce se ocupa, iti va spune ca este… JURNALIST!
Autoreglementarea e foarte simpla in cazul medicilor si al avocatilor.
Pierderea licentei sau radierea din barou duce la imposibilitatea practicarii meseriei.
Natura meseriei de jurnalist face ca o persoana care si-ar pierde licenta sa poata inca sa exprime opinii ca orice persoana particulara.
In ce mod puteti impiedica un journalist toxic sa se exprime in ziua de azi ? Ma gandesc la platforme virtuale (bloguri – scris, streaming – video audio)
Comparand presa din Franta si Marea Britanie, publicatii de genul The Sun, The Daily Mail nu se regasesec in hexagon. Credeti ca presa de investigatie din Franta are de suferit ? Franta are o lege a libertatii presei, Marea Britanie nu.
In ce masura prevederile din legile romane privind obligatiile jurnalistilor acopera responsabilitatile din legea franceza nu stiu.
Hmmm…autoreglementarea?!
Am vazut niste documente pe site-urile unor televiziuni, intitulate `Coduri deontologice` de am ramas inmarmurit: daca ipocrizia de a avea coduri de acest gen postate pe site raportate la decadenta emisiunilor TV e numita autoreglementare, atunci pot spune cu mana pe inima ca autoreglementarea nu functioneaza. Halul in care a ajuns o anumita parte a presei din Romania care incalca in mod grav, dar in mod grav drepturile omului, ne arata tocmai ca autoreglementarea nu functioneaza. E ca si cum ai spune unui bolnav cronic sa se vindice singur, cu diagnosticul pus de el insusi si cu tratamentul prescris de el insusi.
E gresit sa crezi ca existenta unei legi a presei ar limita libertatea presei. Atunci nu se intelege concepul de `libertatea a presei`. Unii vor sa inoculeze ca a fi liber inseamna a face ce vrei. Or, in clasa a XII, la filosofie, cand se analizeaza concepul de `libertate` se arata ca esti liber atat timp cat nu atingi libertatea celorlalti. Juristii au preluat aceasta viziune si astazi libertatile au limite.
Asa se face ca art. 10 par 1 CEDO defineste libertatea de expresie, iar in par.2 arata ca exercitarea acesteia nu poate aduce atingere sigurantei nationale, demnitatii persoanei, vietii private etc. Asadar, daca par.1 ocroteste mass-media, par.2 ocroteste cetateanul. Binomul trebuie sa functioneze.
Imi veti spune `Dar nu ai decat ca tu, cetatean vatamat de mass-media, sa dai in judecata trustul pt incalcarea drepturilor tale`. Gresit: indiferent ca dau sau nu dau in judecata, drepturile mele trebuie ocrotite in primul rand prin calitatea emisiunilor. Si in felul acesta sunt ocrotiti si privitorii la emisiuni, caci ei au dreptul la informatii corecte si transmise cu acuratete.
Iar imi veti spune `Pai nu ai decat sa schimbi canalul`. Nu e asa. Mass-media nu e ca paine de la magazin care daca nu iti place o pui inapoi in raft sau intri in alt magazin. Mass-media e o chestiune de interes public care intereseaza cetateanul. Cetatean care are dreptul la o presa sanatoasa. Ca `E`-urile din alimente. Pana in urma cu 15 ani nici nu vorbeam de ele, acum stim despre ce e vorba, ne uitam cu grija la eticheta produselor, producatorii sunt sancionati daca utilizeaza `E`-uri nocive etc. Asa si cu presa: o parte e destul de nociva ca sa mai rezolvi ceva doar schimband canalul.