În 1989 eram în armată, la Șimleu Silvaniei, foarte aproape de Pericei, satul în care s-a născut Iuliu Maniu. În duminica de 17 decembrie era un soare plăcut și o mulșime de părinți veniseră în vizită la băieții lor, militari în termen.
Tot atunci s-au întors din permisie câtiva colegi din Timișoara, care ne-au povestit ce se întâmpla de 2 zile acolo. Nu îmi venea să cred dar, spre seara, conducerea garnizoanei a emis deja câteva ordine „neobisnuite”; Ceva se intampla în mod serios.
Starea de alertă s-a menținut până a revenit Ceaușescu din Iran și a organizat celebrul miting din 21 decembrie 1989, care s-a transformat în revoltă populară. Sau revoluție.
Atunci, am crezut că a fost o Revolutie, adică o întoarcere cu 180 de grade a unei situații, o schimbare majoră a țării, însă, în timp, am înțeles că a fost vorba de o Revoltă și că de atunci, de fapt, Revoluția continua, zi de zi, în conștiința fiecăruia dintre noi.
Dar cât de mult s-a schimbat România atunci? Și mai ales cine și cum a transformat-o?
Cum era de așteptat, practic eșalonul doi al PCR a rămas pe loc, bucurându-se de eliberarea de sub Ceaușescu. În sfârșit își puteau etala economiile depuse la CEC sau îngropate, de frică, în curtea casei.
Foarte repede mirosul confiscării revolutiei de către activiștii și securiștii regimului Ceaușescu a fost simtit. Nu a trecut nicio lună de zile și FSN-ul condus de Iliescu a luat hotărarea să participe la alegeri, spurcând astfel idealurile Revoluției, salvând baza de activiști ai PCR, oameni de care țara avea nevoie…
Comuniștii și-au schimbat numele și nu au fost dispuși să cedeze puterea către cetateni. Atunci, pentru multi, a fost clar că Iliescu este doar un reprezentant al „sistemului” care a profitat de conjunctura internațională, să se pocăiască și să-și vopsească fața în culorile democrației.
Erau tot cei de dinainte, tot cei care conduceau, administrau țara pe timpul lui Ceaușescu. Și da, știm cu toții, cum furau din „avutul poporului”, cum își țeseau pânza de interese și relații, cum își faceau parte din ceea ce administrau, cum raportau până și lui Ceaușescu realizări grandioase.
Acestea erau avantajele faptului de a fi activist și securist față de condiția cetățenilor obișnuiți. Fără acestea ce sens avea să îți asumi riscurile funcției de activist? Pentru aceste avantaje activitistul trebuia să producă frică și denunțuri, să propovăduiască victoria socialismului.
Erau aceeași oameni și nu doreau să se schimbe nimic. Vorba lui Caragiale: să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic… fără controlul nostru. De ce nu doreau să schimbe nimic? Pentru că nu doreau să renunțe al privilegii. Oamenii credea că acum ei se vor retrage și în locul lor vor veni… cine? Acum poate înțelegem că nu avea nici cine să vină în locul lor. Trebuia să trăim în continuare împreună.
S-a văzut că Iliescu era mult mai pragmatic și nu un om cu principii democratice. Era pregătit să ne ducă către un socialism cu față umană. Acesta regreta, în primele zile ale schimbării, cum unii au întinat valorile comunismului. Se referea la gruparea de activiști care l-au sprijinit pe față pe Ceausescu, nu la activiștii comuniști, din opoziție, din rândul cărora facea parte și el.
Doar conjunctura internatională a determinat drumul nostru. Uniunea Sovietică se destrăma, așa că singura direcție era spre vest.
În ianuarie 1990 s-a organizat primul meeting de după Decembrie 1989 împotriva constituirii FSN ca partid politic, care s-a sfârșit tragic sub bâtele minerilor, dar care era doar un mesaj pentru ce va avea să vinâ în iunie 1990.
Neocomunismul original și originar românesc punea mâna pe Romania.
Minerii vin, din nou în București, în 18 februarie 1990 pentru a restabili ordinea după ce se înregistrează violențe în urma unui nou meeting anti-FSN. Elementele vechii și noii securități sunt implicate în deturnarea meetingului și pornirea violențelor.
În 11 martie 1990 dezamăgiți de confiscare idealurilor revoluție începute la Timisoara, societatea civică a Timisoarei lansa „Proclamația de la Timisoara”. Impactul mesajului Proclamației a fost limitat și privit de mulți ca agitator și enervant. Activiștii și securiștii au știut și au mizat pe acest lucru. Au zâmbit, au luat în râs Proclamația și și-au văzut de treabă mizând pe faptul că o bună parte a populației va fi multumită doar cu aerul de libertate și cu ceva carne în frigider. Și au avut dreptate. Proclamația de la Timișoara a rămas doar un diamant în noroiul societății românești. Aplicarea punctului 8 din Proclamație ne ferea de problemele de astăzi.
În 22 aprilie 1990 oamenii s-au adunat în Piața Universității. Au rămas acolo până în 15 iunie 1990. Oamenii și-au strigat nemulțumirile iar Iliescu i-a făcut golani. Ceaușescu îi numea huligani. Puterea nu a dialogat nicio secundă cu manifestanții. Au așteptat până la alegeri.
Duminica Orbului, 20 mai 1990, a tranșat problema legitimității și, cu metode democratice, activiștii și securiștii au acces la puterea pe care oricum nu au abandonat-o nici măcar o secundă. „Acum știm precis spre ce ne îndreptăm. Toți” spunea Petre Roman. Atunci nu știam, acum știm.
Continuarea manifestațiilor în Piața Universității a fost mult prea mult pentru neocomuniștii aleși democratic de popor. Iliescu și oamenii lui nu erau interesați deloc de mesajele manifestanților. Doreau stabilitate nu agitație. Cine erau acei golani din Piața Universității și ce drept au ei să-și strige nemulțumirile? Niciunul, așa că, Iliescu și cei din jurul său, neobișnuiți cu modul democratic de a asculta mulțimea care nu era de partea lor, au organizat un război civil în toată regula, asmuțind o parte a populației împotriva alteia.
Golanii au devenit acum elemente fasciste, drogate. În confruntare unii erau cu mâinile goale, înarmati cu idei și idealuri iar ceilalți cu bâte și fără prea multe idei proprii. Au câștigat cei cu bâtele. „Dacă ar fi să comparăm cu felul în care acționează poliția în vest, ei (minerii) au fost niște mielușei” declara tot Petre Roman.
Instituțiile statului, obediente, nu au văzut nicio neregulă. Iliescu a fost considerat de cei care se uitau la televizor, un erou.
Roata se învârte în 24 septembrie 1991, când minerii – forța folosită de Iliescu și Roman împotriva opozanților politici, se revoltă din cauza neîndeplinirii unor solicitări sindicale. Minerii amenință și se îndreaptă spre București să-i pună la punct, de data aceasta, pe foștii lor aliați. Reusesc să creeze haos și dezordine. Și de data aceasta au murit oameni.
Guvernul Petre Roman 2, format pe resturile fumegânde ale mineriadei din 13-15 iunie 1990 iși dă demisia și se formează un alt guvern, condus de Teodor Stolojan (la vremea aceea FSN)
În anii următori filonul comunist-FSN-ist s-a împrăștiat practic, pe întreg spectrul politic românesc, în toate partidele. Trebuie să recunoaștem că este o ironie a sorții ca Petre Roman să fie membru PNL; Dar traseismul politic nu doar ca a fost acceptat în Romania, mai mult, el a fost și legiferat nu demult.
Punctual, pentru o scurtă perioadă de timp, suficientă pentru a dezechilibra balanța politică. Dar nu-i bai, vorba reclamei, e vorba despre aceeași oameni, foști activiști și securiști care sar dintr-o barcă politică în alta.
Romania a fost condusă apoi, tradițional, într-o înțelegere aproape perfectă, prin sforării. Alegerile au dus la putere și stânga și dreapta. Lupta, deși părea ideologică era, de fapt, personală, așa cum este și acum. Ura și invidia personală au marcat politica românească în care nu a fost vorba aproape niciodată de cetățean ci de egourile personale ale politicienilor.
Diferența stânga-dreapta s-a rezumat la diferența dintre impozitul diferențiat și cel cu cotă unică. Referitor la legile proprietății lucrurile s-au liniștit după ce activiștii au fost siguri că tot ei pun mana pe case si terenuri. Nu văd niciun alt demers seminificativ venit din partea guvernelor noastre care să fi constituit un mare salt înainte social sau economic.
Nu s-a făcut nimic pentru dezvoltarea zonelor slab dezvoltate din țară. Practic, în cei 100 de ani de Unire lucrurile nu s-au schimbat. Zonele cele mai dezvoltate au rămas cele mai dezvoltate iar zonele cele mai sărace au rămas cele mai sarace. Progresele au fost lente, de multe ori forțate de aderarea noastră la diferite organizații internaționale.
Acceptarea noastra în UE și primirea unui statut de membru egal, a fost condiționată de monitorizarea progreselor pe justitie. Cred că guvernanții noștri credeau că va fi așa… o glumă această supraveghere. Majoritatea românilor au încruntat din sprâncene și au acuzat occidentul că este nedrept. Ironic. Cu nedreptatea și corupția în tot sistemul judiciar (doar cei care nu au avut de-a face cu el nu știu cum era acesta) ne plângeam că alții sunt nedrepti cu noi. Dar, iată că, nu a fost chiar o glumă iar acum, odată întărită independența justitiei, termen doar teoretic până nu demult, mai marii vremurilor noastre sunt deranjați structural că trebuie să răspundă pentru cheltuirea banilor publici. Acest lucru arată înapoierea structurilor statale și a mentalităților oamenilor politici, rămași ancorați în vechea traditie.
Linia roșie a comunismului vopsit în neocomunism, travestit și răspândit în majoritatea partidelor românești brăzdează istoria ultimilor ani.
Pe fondul acestei stări de fapt, foarte mulți oameni consideră că nu mai e nimic de făcut și trebuie să ne supunem, pentru că nu avem altă ieșire. Fiind expuși de atâta timp la nedreptate nu avem altă soluție decât să o acceptăm. Această perceptie a faptului că un eveniment este necontrolabil afectează sănătatea mentală dar și fizică a oamenilor. Oamenii sunt afectați de stress, de perturbarea emoțiilor fiind ori pasivi ori agresivi și pot avea dificultăți în a rezolva cauzele problemelor. Sunt afectați de ceea ce se numeste „neajutorare învățată”.
Martin Seligman, un psiholog american, a realizat o cercetare, care demonstra faptul ca oamenii „învață neajutorarea”. Pe scurt, și făcând o paralelă, acesta demonstrează că oamenii care sunt supuși mereu nedreptăților și care deși au mijloace de rezolvare a acestora (de exemplu, o judecată dreaptă) nu reușesc să obțină dreptatea, atunci când vor fi supuși unor noi nedreptăți, de exemplu abuzurilor, nu vor riposta, ci se vor obișnui și le vor accepta.
Oamenii nu vor reacționa, chiar și atunci când există soluții, decât extrem de greu, sentimentul de neajutorare dominandu-i. Seligman vedea această condiție psihologică de a învața neajutorarea ca fiind legată de cazuri de depresie severă. Pur și simplu oamenii nu se mai așteaptă ca să poată scăpa, evada din situația dată.
Pentru a scăpa din această capcană este nevoie ca oamenii să vadă că nedreptatea poate fi înfrântă și pot ieși din situația de neajutorare. Eu cred că ceea ce DNA a reușit să facă în ultimii ani este să demonstreze oamenilor că se poate ieși din situația de neajutorare, că toți suntem egali în fața legii, indiferent de ce poziție socială ocupăm la un moment dat. Nimeni nu e mai presus de lege.
Odată ce oamenii văd că dreptatea învinge își vor forma reflexele democratice necesare. Dar nu este suficient ca oamenii din marile orașe să își formeze aceste reflexe democratice. Este și mai important ca aceste reflexe să fie formate acolo unde oamenii sunt săraci și dependenți de ajutoarele sociale. Acolo unde există așa numiții baroni locali, care ce sunt altceva decât stapanul de la care vine și binele și răul. Aceștia se substituie instituțiilor statului.
Cine sunt cei mai afectați de nedreptate? Cine sunt cei care nu văd nicio soluție? Cine sunt cei care nici măcar nu se așteaptă să găsescă o soluție problemelor lor? Exact oamenii cei mai săraci. Lor trebuie să le arătam că se poate ieși din situația de captivitate, că nu sunt la mila activiștilor de partid fie ei și vopsiți și travestiți.
Cum sa facem acest lucru? În primul rând trebuie să avem oameni de calitate în funcțiile publice. Nu infractori. Nu mediocrități. Nu slugoi. Cum poate un infractor să construiască bugetul țării? Cum poate un om care nu are experiență într-un domeniu să conducă un minister? Cum poate un om care are datorii de orice fel altuia, să nu-i asculte ordinele, dar să asculte doleanțele cetățenilor? Eu cred că nu poate.
Trebuie să le explicăm oamenilor captivi că primul pas este să fie considerați egali și nu cetățeni de mâna a doua cu destinele cărora se joacă orice baron local. Ei vor înțelege acest lucru când vor vedea că un boier de pe moșia lor, pe care l-au văzut de-atatea ori furând dar n-au avut curajul să ridice glasul împotriva lui, va fi pedepsit așa cum merită. Orice om înțelege sentimental de dreptate.
Revolutia continuă și astăzi și va continua zi de zi în conștiința noastră. Va continua și pe stradă, dacă va fi nevoie pentru că cetățenii știu că există pârghii democratice prin care linia roție a comunismului poate fi oprită. Nu mai sunt neajutorați.
Vă aduc în atenție câteva rânduri din Proclamația de la Timișoara, valabilă și astăzi:
„Această Proclamație se adresează în primul rând celor care au primit revoluția cadou și se miră de ce suntem nemultumiți, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste și a mai apărut și câte ceva în prăvălii. Acum știu de ce suntem nemultumiți: nu acesta a fost idealul Revoluției de la Timișoara. Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre 16 si 22 decembrie 1989, nu considerăm Revoluția încheiată. O vom continua pașnic, dar ferm. După ce am înfruntat și am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni și nimic nu ne mai poate intimida.”
Revoluția continua!
Note:
1. Citatele sunt preluate din filmul Mineriada Piata Universitatii 13-15 iunie 1990 – sursa YouTube
2. Pentru detalii despre Martin Seligman si experimentul la care fac referire va rog accesati https://en.wikipedia.org/wiki/Learned_helplessness
3. Accesati textul Proclamatiei de la Timisoara aici https://ro.wikisource.org/wiki/Proclamația_de_la_Timișoara
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„În ianuarie 1990 s-a organizat primul meeting de după Decembrie 1989 împotriva constituirii FSN ca partid politic, care s-a sfârșit tragic sub bâtele minerilor,” Da, atunci piata a fost aproape la fel de plina ca si acum si sub presiunea ei Iliescu a facut un semipas inapoi si a dat verde la CPUN primul palament necomunist in totalitate de dupa abolirea monarhiei si cucerire totala a puterii de catre bolsevici.Si de aunci bulgurele cu greu se rostogoleste , nu sta pe loc, dar foarte, foarte greu. Cred ca de acum miscarea se va accelera.
Da, bulgarele se rostogoleste. Nu uitati, in 1990 in Piata eram noi si mai era Timisoara. Acum s-au „miscat” inclusiv oameni din fiefurile lor.
Excelent articolul dar va mai dura mult pana cand toti romanii vor cere lucruri esnentiale pentru functionarea unei societati normale de la clasa politica. Pana atunci va trebui sa luptam in strada pentru fiecare nedreptate.
Puntul 8 de la Timisoara trebuie sa devina Punctul 1 de la Bucuresti
in 14 decembrie 1989 , fiul meu, aradean ca si tine ,s-a intors din armata. O facuse la ”batalioanele” de munca( armata speciala …la lopată) drept ”recompensa” la tentativa de trecere frauduloasa a frontierei intre CARPINIS-FOIENI, prins ca elev de liceu cu exact o lună înainte de a împlini 18 ani. Revolutia l-a gasit la TIMISOARA unde plecase la sora lui, studenta in anul III. Mama lor, sotia mea, mă trimisese , cu limba de moarte sa-i aduc acasa. Nu i-am putut convinge. M-au convins ei pe mine si … am ramas. In noaptea de 20 decembrie, dupa infernul prin care am trecut acolo, împreuna cu fiul meu,(astăzi medic ) am plecat pe jos ajungand pîna la VINGA,iar de acolo cu o Dacie de ocazie pînă acasa. 22 decembrie 1989 ne-a gasit in piata PRIMARIEI din ARAD unde s-a citit Hotarîrea Frontului DEMOCRATIC de la Timisoara, inainte de fuga cu elicopterul a dumnealui…” toașu ”. Probabil erai pe-acolo si îți amintesti.
Da, noi care am trait ,am suportat si ne-am chinuit pe deasupra si cu democratia originala a … tovarasului ILIESCU, fost secretar cu propaganda al jud TIMIȘ, ne cunoastem bine mușterii si nu-i uitam , NU-I PUTEM UITA ! Poate altii mai departe de BANAT,coborîți cu sutele in GARA CFR ARAD inarmati cu bîte( si ce bîte bine lucrate !) ca sa intareasca randurile luptatorilor pentru …actuala democratie a d-lui MELESCANU.( alt) aradean de bine si …de-a binelea !
Hai ,ca-i destul… Nu mai vreau sa deapan amintiri din vremea celei mai nobile si mai umaniste orînduiri din lume. SPIRITUL TIMISOARA (ARAD) nu are voie sa moara !!
PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA este valabila si astazi !
Prăbușirea tiranului (Der Sturz des Tyrannen-Rotbuch 1990-Helmut Frauendorfer, Richard Wagner, Herta Müller, William Totok) a apărut 1990.
Am stat 1989 în decembrie după revolta din Timișoara la 17.12.1989, seara și noaptea (înaintea mitingului de la București) în fața ambasadei de la Bonn, cu sute de români care au semnalat bucuroși că salută România nouă liberă. Aici la Bonn noaptea am văzut lucruri uluitoare: Doru Braia și alti cîtiva „demonstranți” evită ziua zona ambasadei române și prefeă un loc neutru la Bonn, unde un grup mic simulează atașament față de Timișoara. Noapte D.B. (candidat la…??.. ) se furișează înăuntru în ambasada română și pleacă cu valiza noaptea pe furiș din ambasada Bonn. E singura dată cînd am anuntat în direct (seara pe la ora 22) la Radio Europa liberă cele întîmplate în ambasada de la Bonn (cu poliția germană în interiorul clădirii…???!!!… cine le-a” șoptit” că demonstranțiii din fația ambasadei sunt români netrebnici…) spunînd clar că aici și acum la Bonn simpatizanții pasnici (cei mai mulți cu pașaport românesc!) vor să viziteze „calm” ambasada, în semn de responsabilitate civică, din prima zi în era nouă pentru toții în țară și în occident (Banater Post 2017 prezintă o carte cu toate textele tratatelor între ceaușisti și Westdeutschland… un miliard DM în mîinile cui au rămas 1990?….). Aici începe controlul, respectul si responsabilitatea fiecăruia pentru România nouă. Aici si azi! Pînă la ora unu noaptea ambasada Bonn a permis 1989 în șir de cîte unu o vizită în interior. Sunt o sută de martori (ingineri români, etc) pentru seara/ noaptea în decembrie 1989 la Bonn.
… „…. Comuniștii și-au schimbat numele și nu au fost dispuși să cedeze puterea către cetateni. Atunci, pentru multi, a fost clar că Iliescu este doar un reprezentant al “sistemului”… „….
Tovarășii PCRiști /securiști au schimbat de cîteva ori 1990 -2017 etichetea, dar năravul ba (Iliescu, gorbaciovist…). A urmat …. FSN /…PSD, fără ca PCRul și securitatea să fie scoase 1990 democratic în afara legii și desființate democratic (Proclamația de la Timișoara 1989 cere o pauză de 10 ani pentru colaboraționismul celor de sus cu dictatura, fără răzbunare!). De ce nu s-a clarificat pînă azi „rolul conducător al partidului” în tot ce a fost naționalcomunismul ceaușist (… .. unii „grei” de ieri și de azi vorbesc 2017 aici în publicația de față .. de „popor” … suntem iarăși un „popor” ….ca interbelicii & naționalcomuniștii?!…. ….. din SUA 1776 și Paris 1789 libertatea și NATIUNEA, în sens de citoyeni atașați/ loiali republicii lor, sunt vocabularul libertății.. alții peferă/ vorbesc/ scriu și azi la București de „popor”…. ca origine etnică? … origine sanguină?…stat național UNITAR centralizat…?!…).
Clarificarea noțiunilor în România noua liberă? După 27 de ani democrație originară autohtonă specifică ( … … vînzarea citoyenilor evrei, sași, șvabi pentru dolari….epurarea etnică… un „popor”?…)?
Lustrificare? Cînd?
Pe furiș, noaptea, tovarășii de azi,cu eticheta nouă PSD, au jonglat 2017 cu legi, și-au bătut joc de o țară întreagă? Cîte pagupe (… trei milioane de sesonieri în occident ….. mai sunt de eliminat citoyeni 2017 din „popor”…?… care?… ) s-au făcut brandului românesc în UE și lume de către PSDiștii lui Dragnea în cîteva zile 2017? Pînă cînd în numele „poporului”? Pînă unde cu care „popor”? Citoyenii?
In stațiile de metrou din occident s-au arătat 2017 în public zi de zi imaginile minunate din București, cu oameni CITOYENI simpatici, fermi și voioși, care își asumă responsabilitate azi, pentru interesele țării. România nouă și-a arătat în ianuarie 2017 adevărata față. România nouă e tînară și hotărîtă. Nu doarme noaptea. Nu cedează!
Ce va urma?
da; eshalonul doi ! ha ha eshalonul unu o fost bagat in pushcarii ?
Domnule Kurt ; in tara rominilor unele cuvinte au alt inteles decit cel ce probabil il au ptr dvs
io nu cred ca nu intelegeti ce i aia popor romin !? uitati va si la acest autor care pare un om normal si sincer; credeti ca nu stiu ei cum au trait dupa miliardul din minoritatili nationale ?
hai sa spun si io o poveste : era odata ca niciodata, o fabrica unde oameni muncii lucrau cu entuziasm ptr ridicarea patriei pe alte culmi de civilizatie si progres. si cum se mai intimpla ca oameni imbatrinesc,directorul fabrici urma sa se pensioneze; da nu poti lasa sute de oameni fara conducator ; ar insemna vid de putere ! ca ala de la rivolutia intregului popor romin ! si atunci, secretarul pcr si vicesecretarul pcr s au gindit la un inlocuitor ; grija comunistilor era si cite ore de sex pot face romini !ei, si s au gindit la un om muncitor si educat ce lucra in fabrica; doar ca asta nu era comunist ! si l au chemat sa i explice ca ar trebui ceara sa se faca comunist ptr a putea accede la shtabime; omu o fost chemat odata, apoi cum a trecut ceva timp, l au chemat a doua oara; el a spus ca nu este pregatit inca ptr un pas asa mare! sa fii comunist era o mare responsabilitate ! ( se vede si azi!)asa ca s au indreptat spre alta persoana care nu doar ca vroia ,dar avea si sustinere de la organe.persoana a fost trimisa la capitala romanicai unde timp de ceva saptamini a fost pregatit; gurili rele spun ca bombonel i ar fi fost unu din profesori.cind cu marea rivolutie, s a cacat pe el o zi ( pina a fost informat)dupa care a organizat apararea cu sticle Molotov a unitati socialiste impotriva teroristilor arabi; rominica tara mea de dor, loc de furtishaguri si jmekerii
BRAVO, KURT ! Nu stiu cine esti (n-are importanta ) ,dar cunosc bine pe Richard Wagner si pe Willi Totok ! Si l-am cunoscut … binisor si pe ” her ”Nikolaus Berwanger, descris de cei doi !!
cred ca sinteti inca un tinar, domnule autor !?
si sinteti crescut de statul rominilor ; se vede ! da i bine sa fii de ai lor ca altfel trebe sa emigrezi, sa te exilezi