marți, martie 19, 2024

Liviu Dragnea a devenit cumplit de previzibil în manifestările lui publice

Dacă ar fi să îi dăm crezare d-nei Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, devenită dușmanul pe viață și pe moarte al d-lui Liviu Nicolae Dragnea, președintele PSD convoacă CExN al partidului doar atunci când este sigur că nimic neprevăzut nu poate să intervină. Că are voturile asigurate, că a cumpărat destule conștiințe, că orice deviaționism a fost anihilat din fașă, că totul este bine pentru el și duduca Irina și că o să fie și mai bine.
Dacă d-na Firea, altminteri o persoană perfect familizarizată cu năravurile și moravurile mai marelui social-democraților români, căci nu e departe vremea când era solistă în rîndurilor elogiatorilor lui Dragnea, așadar, dacă doamna Firea are dreptate, atunci nimic senzațional nu se va întâmpla la ședința convocată pentru astăzi a CExN. Dragnea își va impune favoriții și își va decapita dușmanii, va hotâri cine pleacă și cine rămâne în guvernul condus de formă de ultra-petrolista Viorica Vasilica Dăncilă. Aceasta însemnănd că până la ora 11, când ar urma să înceapă areopagul prea-cinstiților din forul de conducere al social-democraților români, El Lider Maximo a hotărât soarta lui Paul Stănescu, unul dintre inițiatorii revoltei eșuate din septembrie. Un ins despre care se spune că, între timp, și-ar fi făcut un fel de mea culpa. Modelul Grindeanu, care a sărutat spăsit mâna pe care nu a putut să o muște, este regulă de conduită politică în PSD în anul de grație 2018. Poate să depună mărturie pentru asta răspopitul Niculae Bădălău.
Aceeași d-na Firea ne-a mai spus încă înainte de începutul week-end-ului că, în ceea ce o privește, își așteaptă cu conștiința curată sentința. Totuși rămâne încă de văzut dacă Dragnea va merge până acolo încât să o excludă din PSD pe una dintre divele PSD-ului, astăzi trecută în rezervă, care, totuși, mai deține atuul funcției de primar general al Capitalei, sau se va mulțumi doar să îi aplice vreo sancțiune, să o deposedeze de demnitatea de președintă a organizației municipale București și, cu ajutorul fidelilor din Consiliul general, să îi blocheze inițiativele, elanurile de independență, chiar și cele ce ar putea fi în folosul bucureștenilor, doar spre a-i bloca orice șansă de realegere în primăvara-vara anului 2020.
Dl. Liviu Dragnea însuși ne-a înștiințat încă de lunea trecută că astăzi ne va oferi gratis, în realitate pe banii și pe nervii noștri, un nou episod din serialul live în care joacă. Un one man show mustăcit cu numele Valiza. Președintele PSD va face o nouă dezvăluire referitoare la trecutul președintelui Iohannis și al soției sale, Carmen. Mai exact, va remixa aceleași acuze pe care le tot repetă încă din 2014 încoace România tv, Antena 3, TVR 1 prin intermediul emisiunii lui Ionuț Cristache, cristoiublog, Evenimentul zilei și Cotidianul.
Liviu Nicolae Dragnea a devenit cumplit de previzibil în manifestările lui publice. Giumbușlucurile ilustrei lui persoane nu s-au îmbogățit decât cu un plus de vulgaritate- a se vedea cum a reacționat dl. Dragnea în clipa în care aceeași d-na Firea i-a pus la îndoială bărbăția- și cu câteva împrumuturi din arsenalul lui Traian Băsescu. Numai că Basescu era orginalul, în vreme ce Dragnea este o copie. O imitație proastă. Cam tot la fel cum este PSD în raport cu predecesorul său. PSD nu este decât un nou PCR, mai abitir chiar decât era în vremea FSN-

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Eu renunțai de mult să mai cat în „adâncul” trebilor și-ncepui să mă mulțămesc cu lucrurile de … suprafață.

    Cum ar fi cu hazul din pusu’ titlului „Liviu Dragnea a devenit cumplit de previzibil în manifestările lui publice” și-nceputu’ din prima frază cu … „dacă ar fi să îi dăm crezare …”. Nu cred că trebuie să spui mai multe.

    Tot în prima frază mai văzui două lucrușoare ce-mi zgâriară urechile de țăran:
    – expresia „dușmanul pe viață și pe moarte al d-lui …”. Păi, dom’ profesor, noi în popor spunem de-o luptă, de-o încercare că fu pe viață și pe moarte. P’ăl de-l dușmănim fără limită îl numim direct și simplu … ori „dușman de moarte” ori „dușman pe viață”.
    – apoi, probabil că vruserăți să spuneți dușmanul … domnului (dlui) Liviu, dar scriserăți dușmanul dumnealui (d-lui) Liviu, ceea ce sună ca la doamna Veorica. Da’ măcar dânsa le comite doar … oral.

    Sigur că mai găsii la fiecare paragraf câte-un prilej de cârcoteală, dar nu avui timp să rescriu tot articolu’ lui dom’ doctor. Așa că nu mai zic decât că așteptam măcar 1 (una) previziune afirmată/ asumată cu certitudine pentru manifestările ce va să fie trecute în contu’ lu’domn’ Liviu (ceva acoló care să rezoneze în înțeles cu … „cumplit de previzibil”-ul declarat).

  2. „Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, devenită dușmanul pe viață și pe moarte al d-lui Liviu Nicolae Dragnea…”

    Am mai văzut o dată filmul ăsta, cu dl Sorin Oprescu în rol principal.
    D-na Firea se pregătește să devină candidat independent la președinția României, cu sprijin PSD în turul al doilea. Este singurul mod în care cleptocrația își poate crea șanse de a obține și funcția de Președinte al Republicii.

    Până atunci, d-na Firea va fi susținută fără probleme în acțiunea de risipire a banilor bucureștenilor (inclusiv ai mei, carevasăzică) pe tot felul de proiecte favorabile PSD, ori măcar a unei părți din acesta. Reunirea forțelor PSD, eventual și cu sprijinul altor marionete ale oligarhilor din alte partide, se poate face fără probleme după alegerile parlamentare.

    • Firea este un exemplu intersant de marxista pudica.

      Companiile muncipale ale primariei din Bucuresti sunt replica locala a Fondului Suveran.

      Pe langa Firea, Ceausescu ar parea neoliberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro