joi, martie 28, 2024

Liviu Dragnea, cele trei secunde de reculegere și softul bolșevic al discreditării

Bun, deci la comanda lui Liviu Dragnea, pe 18 octombrie 2015, toată pesedimea (4000 de capete) s-a ridicat în picioare, Iliescu inclusiv, și a păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor. Aici a trebuit să caut pe net înregistrarea, să văd exact, fără trascriere, despre ce victime a fost vorba: ”victimele dictaturii comuniste”, zice proaspăt alesul, fost candidat unic la șefia PSD: ”să ne cerem iertare chiar dacă nu noi sîntem vinovați”. Se pot observa, în fotografia publicată de Hotnews, siluetele, văzute din spate, ale pesediștilor ridicați în picioare. Un domn cu cămașă albă stă cu mîinile în buzunare. Altcineva imortalizează momentul cu un smartphone. Dragnea a plusat: ”și să le cerem iertare românilor că nu am făcut-o mai devreme”. Și după nici cinci secunde (eu am numărat trei) s-au așezat. Iliescu inclusiv. Nu părea surprins, nici deranjat, dar să zicem că după atîta amar de ani știe să-și controleze mișcările feței. Înregistrarea video de pe site-ul PSD dureaza patru ore. Am urmărit fragmente, merită. Singurul ale căreui trăsături faciale au fost alterate: fostul manechin Călin Popescu Tăriceanu, în secundele în care alesul a pronunțat cuvintele ”ICR”, ”am greșit” etc.

Nu cred că trecuseră trei minute de la momentul de reculegere, cînd Dragnea făcea deja glumițe cu Ponta, ”să nu ne mai faci vreo nefăcută”, iar Ponta, umflat în pene pentru că alesul spusese apăsat că ”Ponta este cel mai bun prim-ministru” și că ”PSD va rămîne la guvernare”, face un semn cum că de acum înainte își va ține gura.

Merită vizionate și momentele inaugurale, cu muzică de fond înălțătoare, cînd proaspăt alesul face o baie de mulțime printre cei 4000 de tovarăși de luptă și dă mîna cu unul și cu altul. Evită să-i privească direct și trage ocheade hoațe spre cameră. În spate, responsabil cu agitația și propaganda, cu simpatia și prietenia față de mase, e mai extravertitul Zgonea. Pesediștii mărunți care au șansa să dea mîna cu alesul, sînt extaziați. O doamnă mai în etate și de aspect mai modest e trecută cu vederea, e sărită de la întinsul mîinii și se întristează vizibil. Dar vine Zgonea din spate și o consolează abundent. Pe primele rînduri, tînărul rebel Mihai Sturzu privește spre Sala Palatului emoționat pînă la lacrimi, simte mulțimea, rumoarea, momentul istoric. E pur și simplu transportat. Imediat în spatele lui Dragnea se agită un băiat pirpiriu, probabil un aspirant bun la toate, care vrea să iasă în evidență prin abnegație. Doamnele pesediste par îmbrăcate într-un fel de uniformă, coafură țeapănă tip Marlyn Monroe, fard gros, strident, culorile alese pentru vopsirea părului sînt două: blond platinat (modelul Firea) și roșu Apaca (modelul Olguța). Pantofi cu platformă, tocuri imposibile, expresie a feței forțat zîmbitoare, tip stewardeză de linie aeriană națională de țară săracă, dar ambițioasă. Umanitate pesedistă pe care o cunoaștem cu toții, pe care o vedem de la bun început prin birouri, instituții, primării și de care știm, din instinct, că e bine să ne ferim sau, la o adică, să o lingușim, ca să nu avem probleme. Îl văd pe Bănicioiu, ministru tînăr, mi-l amintesc din anii de facultate, se ocupa cu locurile de cămin din Grozăvești, via Liga Studenților (sau cum se numea ea pe atunci), era un fel de vătaf peste mica mafie care scotea profit pe spinarea studenților mai fără posibilități, în căutare de loc de dormit. Probabil a fost un antrenament bun. O văd pe fosta campioană olimpică Gabriela Szabo, participă activ la procesiune, la spectacol, dar mi se pare că întrevăd pe fața ei o urmă de ironie. Sau e wishful thinking din partea mea? Înțeleg că absolvenții de ”Titu Maiorescu” sau de ”Dimitrie Cantemir” (ce oameni minunați ajunși nume de universități privato-secursitice!) au avut nevoie de PSD ca să reușească în viața, dar o campioană olimpică? Printre cei care dau mîna călduros cu președintele PSD 97% îl văd pe Sorin Ilieșiu, ce tristețe… Ar fi însă trist și atît, dacă ar fi vorba doar de o simplă cădere de caracter, dar Sorin Ilieșiu e printre inițiatorii decredibilizării raportului din 2006 – a se vedea imundul grupaj realizat la sfîrșitul anului 2014 de revista Contemporanul, revistă condusă de ”Nicolae Breban, propus la Premiul Nobel de Uniunea Scriitorilor” (cîtă imoralitate, cît anacronism și cîtă lipsă de gust estetic din partea Uniunii Scriitorilor!), unde Sorin Ilieșiu, Victor Ponta și Tăriceanu folosesc toți trei și în mod repetat cuvîntul ”farsă” la adresa momentului 2006 din Parlamentul României.

Dar să revenim, să nu fim răi, bîrfitori, limbi ascuțite de oameni care stau de-o parte în loc să se ”implice”, să facă ceva pentru țară. Să credem că poate, cine știe, chiar e vorba de un moment-zero, de un punct de cotitură, de începutul unui consens diferit de cel iliescian. Cred că nu e om în România, oricît ar fi de critic, de circumspect, de suspicios, de pesimist, care să nu-și dorească să se termine o dată circul și să începem să funcționăm normal, cu un partid de stînga, cu un partid de dreapta, cu o politică coruptă într-o măsură suportabilă, ca în orice țară civilizată, cu o democrație imperfectă, dar funcțională, fără răni ale trecutului, fără ranchiune instorice, fără falii, altele decît cele normale între oameni diferiți. Trăiesc într-o țară care a depășit un război civil, care a votat o constituție democratică, unde un prim-ministru fost falangist, a știut să-și sfideze foștii camarazi și atotputernica biserică catolică și a trecut legea divorțului și atîtea altele (am scris aici despre acest magnific personaj politic spaniol). De ce nu s-ar putea și în România? Mai ales că iată, Ion Iliescu, intangibilul Iliescu, a luat-o și el pe drumul declarațiilor în fața unui judecător. Dacă au putut spaniolii, de pildă cei care au stat prin pușcării, urmașii celor executați de Franco, să dea mîna cu călăii lor sau cu urmașii urmașilor, de ce n-am putea noi să ne împăcăm cu doamnele cu părul roșu sau platinat, să acceptăm că și ele au dreptul să se exprime politic, că e loc pentru toată lumea? De ce n-am putea să vorbim serios despre Liviu Dragnea șef de partid, așa cum o fac deja majoritatea jurnaliștilor din România, și să lăsăm la o parte casa cu heliport din mijlocul celui mai sărac județ al României?

Păi am putea, cred, dacă spectacolul oferit ar avea măcar o umbră de credibilitate, de autenticitate. Dacă n-ar fi prea multe coincidențe, prea multe potriveli, condamnare pesedistă a comunismului, urmată de inculparea lui Iliescu, urmată de închiderea dosarului revoluției, neclaritatea care planează asupra NUP-ului dat de Koveși (urmăriți aici dialogul Băsescu-Koveși pe această temă, din septembrie 2009, dă de gîndit). Apoi condamnările și încarcerările și eliberările în serie din ultimii ani, nesoldate cu nici un fel de asumare, de condamnare publică, fără nici un efect de reeducare: Adrian Năstase, fost pușcăriaș, conferențiază liniștit, la MAE, pe probleme rafinate de politică externă; Voiculescu e la pușcărie, dar pare că e undeva în spatele studioului lui Gâdea, nesupărat de nimeni și trăgînd de firele marionetei; Becali își vede în continuare de binefaceri.

Dar să revenim la condamnarea comunsimului marca PSD.

Cînd se fac asemenea declarații, de condamnare a comunismului sau a oricărui alt rău istoric trecut, de recunoaștere a greșelilor (”chiar dacă nu sîntem noi vinovați”), în general oamenii maturi acceptă că e vorba despre un gest simbolic și nu așteaptă sinceritate la nivel personal, din partea protagoniștilor. Nu e nimeni naiv să creadă că Băsescu era preocupat pînă la fibră de condamnarea comunismului în 2004 (căci nu era vreun studios al fenomenului, așa cum a recunoscut, nici o victimă a regimului, așa cum iarăși a recunoscut), așa cum nimeni nu așteaptă de la Dragnea să jure pe roșu că îi pare rău pentru ceva ce, ca un copil încăpățînat în rele, spune că oricum n-a făcut. Deci să fie foarte clar că își cere scuze doar ca să facă un hatîr părinților și să primească jucăria. Acest tip de nesinceritate e de la sine înțeles, dar are nuanțele lui stilistice. E vorba despre calitatea spectacolului, de senzația de autenticitae, nu de sinceritatea omenească a protagoniștilor. E vorba despre ceea ce vine după. E vorba de ceea ce lasă limpede de înțeles că țintește un asemenea gest simbolic, dacă citim printre rînduri, dacă privim cu atenție gestica, timingul, scăpările involuntare, cusăturile care se văd. E ca în cazul literaturii, știm cu toții că e vorba de ficțiune, dar poate să fie una de bună calitate, credibilă și autentică sau poate să fie o făcătură. O abureală, un lucru de mîntuială. O formă fără fond totală, cum bine zicea Maiorescu, adăugînd cea mai importantă, de fapt, parte a teoriei lui: forma fără fond nu e doar comică, ridicolă, ci face rău pentru că ”desprețuiește” (discreditează) ideea de la care pleacă și pe care o maimuțărește.

Cred că singurul lucru pe care îl vizează gestul lui Dragnea este decredibilizarea, încă o dată, a raportului Tismăneanu și a acțiunii șefului statului din 2006 de condamnare publică, explicită și categorică a comunismului și, totodată, decredibilizarea, cu anticipație de cîteva zile, a entuziasmului care ar fi putut însoți inculparea lui Iliescu. Încă o dată, pesediștii fac ceva cu gîndul la Băsescu, eterna obsesie. Și cu frica de stradă, altă obsesie.

Aici nu e vorba despre cine are mai mult sau mai puțin dreptul de a condamna comunismul sau dacă raportul Tismăneanu e mai bun (deși este!) decît textul lui Ilieșiu, dacă discursul lui Băsescu e mai bun (deși este!) decît improvizația sumară și prost interpretată, în falset de la cap la coadă, a lui Dragnea.

Aici e vorba despre aceeași veche metodă de propagandă care recomandă parodizarea unui moment important, cu un grad mare de probabilitate de a se transforma în reper public, în catalizator al moralității adormite, decredibilizarea prin imitare, prin maimuțărire, prin semnalare negativă (după ce s-a încercat atunci, la cald, decredibilizarea prin circul organizat de recent decedatul Vadim). Momentul 2006 și momentul inculpării lui Iliescu, despre care cu siguranță Dragnea știa. Și tocmai pentru că știa, s-a grăbit nu să-l elimine pe Iliescu, nu să facă curățenie cu anticipare, nu să se delimiteze și să o ia, glorios și moral, deșteptat brusc din somnul rațiunii și al eticii, pe calea cea dreaptă. Nu. S-a grăbit să dezamorseze orice posibilă izbucnire de fericire populară, să discrediteze în avans orice avînt anti-Iliescu al străzii care cine știe la ce ar mai fi dus. Dacă se bucură și condamnă comunismul însuși PSD-ul cu cele cîteva mii de capete platinate sau roșcate, cu cele cîteva mii de cefe groase îmbuibate, venite din cele mai sărace județe ale țării, atunci ce sens mai are să ne bucurăm și să-l condamnăm noi, restul? Vorba lui Caragiale, nu mai are nici un haz.

Nu știu dacă alesul cu 97% a făcut-o conștient, metodic, mă îndoiesc că la nivelul conducerii PSD există atîta skill de comunicare explicit, deși cu siguranță agitatori care să asigure ridicarea în picioare în timpul celor trei secunde au fost, căci Dragnea, se știe de la alegeri, de la referenum, e un bun organizator, știe să ia oamenii ”pe sus”, cînd e cazul. Ideea în sine a momentului cred însă că i-a sugerat-o cineva sau mai bine zis ceva, nu neapărat o persoană, cît o stare de spirit, aproape un instinct pe care aceste animale de pradă pesediste l-au dezvoltat și perfecționat în ultimii 25 de ani. Un software bolșevic internalizat care nu dă greș. (Și care vine din negura vremurilor comuniste, în studiul meu despre ”Gazeta literară” l-am văzut la lucru de nenumărate ori, un posibil moment ilustrativ ar fi mascarada pe care a reușit s-o facă Dej după raportul Hrusciov din 1956, acțiune exemplară, de manual, de maimuțărire și de evitare a unei posibile deschideri, premeditat dezamorsată, explicată extraordinar de Vladimir Tismăneanu în ”Stalinism pentru eternitate”). Singura defecțiune posibilă în acest spectacol al manipulării la care se dedau ei și urmașii urmașilor lor fără nici un rictus de jenă, e încăpățînarea unui om viu, cu nume și prenume, care nu se lasă și ajunge la CEDO. Încăpățînarea unor avocați, a unor fundații sau pur și simplu durerea imposibil de atenuat în timp a unui părinte care și-a văzut fiul omorît și nu știe de către cine și în ce context. Diverse accidente soldate cu morți și un martor care îndrăznește să vorbească la DigiTV. Cine știe ce amănunt care face ca lumea, pulimea cum zic ei, să iasă în stradă, așa, ca din senin. S-au mai văzut cazuri în istorie, așa cum s-au mai văzut atotputernici blindați cu toate armurile posibile, bani, influență, propagandă, secrete, Servicii, crime, totul calculat, totul pus la punct, într-o iluzorie perfecțiune, și care, în ciuda tuturor precauțiunilor, au sfîrșit prost și mai ales au sfîrșit brusc, fără să aibă timp să înțeleagă cum a fost posibil, unde au greșit, ce n-a mers.

Text publicat pe blogul: www.luminitamarcu.wordpress.com

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Stimata Doamna Marcu, prima problema: nu putem da mana cu doamnele platinate gen Firea sau Udrea fiindca nu putem da mana cu cei (chiar daca vorbim de ”duamne” ne referim la multimea care le include ) al caror unic program politic este jaful banului public, furtul pe toate caile (de la plagiat in sus, sau in jos, cum doriti). Cum putem da mana cu talharii? Cu prostii se mai poate, dar cu cei care-ti jefuiesc visurile si buzunarul, nu. Regret apoi preluarea de catre dvs. a termenului folosit, se pare, in premiera, cu aplomb de derbedeu, de Oprescu. Nu cred ca pierdea ceva textul Dvs. daca-l faceati uitat. Si ultimul lucru, o nedumerire sincera: ce-nseamna ”a jura pe rosu”? Se afla explicatia la intersectia dintre sociologie (suburbanul ultimilor ani?) si filologie? Am auzit cred, prima data, acum doi ani expresia asta.

    • Cam toți copiii jurau pe roșu la grădiniță sau în școala primară, în urmă cu 40-50 de ani. Și nici măcar nu avea legătură cu pionierii, părea să fie ceva mai adânc decât atât. Poate pentru că un obiect vestimentar roșu te păzește de deochi? :)

    • Nu stiu la ce termen al lui Oprescu va referiti, daca l-am plagiat involuntar, imi pare rau. Semnificatia lui ”a jura pe rosu” v-au explicat-o deja doi comentatori amabili. Pot adauga ca am folosit expresia din jargonul copiilor tocmai pentru a sublinia derizoriul gestului si al momentului. Iar imposibilitatea dvs. de a da mina cu tilharii o inteleg perfect, dar e un pic comica atita inversunare, atit timp cit nu doar ca nu se iese in strada, dar dvs. insiva nu faceti nici macar gestul de a protesta impotriva lor cu nume si prenume. Personal nu ma intereseaza identitatea dvs. adevarata, cred ca e limpede ca-i respect pe toti cei care aleg sa semneze cu un alt nume, eu insami am facut-o atunci cind anumite conditii laborale nu-mi permiteau opinii politice asumate public, dar daca sinteti atit de inversunat, atit de exigent moral, atunci ar fi logic sa va asumati si consecintele personale ale protestului, altfel ramineti in conditia lui Conu Leonida, revolutionarul sub plapuma, cu indignarile lui comice si perfect inutile.

      • Se referea, cred, la termenul de „pulime” (pentru a defini marea masă a legătorilor PSD-ei) a cărui utilizare în discursul politic nu a fost nicidecum inaugurată de Oprescu, ci de însuși Năstase prin 2003-2004 și care Năstase a fost dat în gât odata cu publicarea seriei de stenograme de la ședintele politbiuroului PSD-ist în preajma alegerilor din 2004.

        E posibil să-l fi ultilizat și Opărescu, dar în mod cert nu are cum să fi fost primul. El e primar abia din 2008.

        Cât despre „juratul pe roșu” vine din cutuma pionerească: Forma supremă de jurământ a micilor comunișți era juratul pe cravata roșie de pionier. Adică juratul „pe roșu”. Asta o stiu de la invățătoarea mea – o babornița comunistă smintită care ne-a explicat sensul înalt al sintagmei în urma unei întâplări dramatice din viața ei.

        Eram prin clasa a III-a și ne jucam cu o minge de tenis în clasă în pauză (afară ploua). Cineva a lovit taboul tovarășului de deasupra caterei și a spart geamul. Am adunat și aruncat cioburile și i-am pus poza înapoi în ramă. Cum era hârtie cretată nu se vedea că n-are vitrină. S-a oprit ploaia și cineva a deschis unul din geamuri. O adiere de vânt a provocat căderea pozei tovarășului pe catedră pe când hoașca ne explica cu ochii dați peste cap, mâinile împreunate și cele trei guși tremurând de emoție că ea nu înțețege cum de poate tovarâșul Nicolae Ceaușescu să facă față programului său atât de încărcat. Când a deschis ochii și l-a văzut pe Tovarăș privind-o zâmbitor și într-o ureche de pe catedră a leșinat și s-a prăbușit de pe scaun.

        A rămas înconștientă până a luat-o cu targa. Ăia de la salvare erau doi amărâți pirpirii ce s-au optintit din greu să ridice ditai animalul ce avea binișor peste un chintal. Am ieșit toț buluc din clasă după ăia cu targa ca după urs. Zbieram și vociferam cu toții. Pirpirii au scăpat-o de pe targă aproape de parter. Dihania și-a revenit de pe urma șocului și a început sa chirăie și să se smiorcăie că ea n-are nici o vină și că nu știe cum de i-a căzut tocmai ei To’așu’ pe catedră, în timp ce șontâcăia spre ușa slavării. Doamna Horwitz, profesoara de germană, zbiera cu vocea ei stridentă ”Ferluchter! Räuber! Zurück! în timp ce încerca să ne tragă la o parte.

        Pocitania s-a întors la școală, ca nouă, după nici două zile. Nici măcar nu mai șchiopăta. Ne-a explicat pe larg cum devine treaba cu juratul pe roșu și apoi ne-a pus să jurăm pe roșu că vom spune tot adevărul despre cine i-a spart geamul Tovarășului. După aia ne-a băgat câte unul în bibliotecă (o cuțumie de vreo 5-6 mp vis a vis de clasa noastră) unde s-a apucat de interogatorii. Cum n-a aflat nimic ne-a amenințat că o să ne dea e mâna organelor.

        • :P :P :P
          La bine spusele ” zâmbitor și într-o ureche”.
          Cica multele poze cu Ceausescu erau din lateral si ii aparea doar o ureche.
          Aflindu-se ca lumea facea bancuri ca pingelica e „intr-o ureche” au inceput sa ii apara pozele numai din fata ca sa i se vada ambele urechi.

          • Într-adevăr poza într-o ureche pe fond albastru a făst înlocuită cu una în două urechi și mai mare pe fond căcăniu (așa cum deveniseră și vremurile :) ). Numai că poza în două urechi n-a supraviețuit nici ea prea mult. Fotograful care o făcuse a fugit în vest și a spus la Europa Liberă că la retuș îi pictase pe cravată unelte de cizmărie.

            Fatalitatea a făcut că treaba să fi fost dezvăluită într-o Sâmbătă seara. Au lucrat tipografiile patriei Duminica de le-au sărit băștile la dregerea situației. Un văr era inginer la tipografie și l-a umflat militia din bar de la Conti (habar nu avea cum de l-au putut găsi ;-) ), de lângă prietena lui Sămbătă seara. A fost mobilizat ca la război tot personlaul tipografiei (cu corectori și legători cu tot :-) ) până ce s-au tipărit noile poze. Negativele. hârtia cretată și cernelurile speciale pentru vreo 4 județe au fost aduse de la București in cursul nopții de Sâmbătă spre Duminică cu avionul. În pofida acestei mobilizări fără precedent, Luni dimineata nu am putut intra în liceu (eram în clasa a IX-a) până pe la 10 (ni s-a spus că e o scurgere de gaze) din cauză că încâ nu terminaseră de înlocuit pozele cu pingele din fiecare clasă.

    • Nu sunteţi singurul nedumerit la întâlnirea cu expresia „a jura pe roşu”, d-le Grammaticus. Eu sunt şi mai ignorant: am citit-o azi pentru prima dată! Am însă o scuză: am absolvit şcoala elementară acu’ vreo 60 de anişori. În afară de asta, fie nu citesc ceea ce trebuie, fie citesc cea ce nu trebuie…
      Lăsând gluma la o parte, limbajul precum şi limba evoluează continuu, iar preluarea cuvintelor sau expresiilor din folclorul urban (sau chiar suburban) este facilitată de mass media şi în special de reţelele „de socializare”. Nu ne putem împotrivi acestei tendinţe, deşi în multe cazuri ni se zbârleşte părul pe spinare. Pe mine mă irită folosirea unor cuvinte sau expresii ca „acuză” (în loc de acuzaţie), politicianul X care a fost „remaniat”, scriitorul Y care a fost „debutat” , „a ostiliza Rusia” ş.a.m.d.. Au devenit însă, din păcate, corecte şi nu are nici un sens să le combat, chiar dacă n-am să le folosesc niciodată. Să sperăm că cel puţin aberaţiile lingvistice legate de „decât” şi „până” vor fi evitate în continuare.

  2. Halucinant! O lume lipsită de vene, de sânge, de viață. Pare că morții lui Dragnea se răzbună și s-au cuibărit în ei! Îmi amintesc primele versuri dintr-un celebru poem al lui Christian Morgenstern: Dacă morții si-ar da seama că-s morți/ Și nu ar mai zâmbi cu buzele putrede. ( citat din memorie, nu am pretenția exactității) Și tot ca ei își poartă pălăriile, tocurile, mănușile tot ca ei, iele, duamnele, sunt vopsite strident. O lume de spectre malefice! Și atât de grăbiți că nu mai au răbdare, preocuparea pentru a da bine pe sticlă e scurtă. Unde merg aceste închipuiri bolnave, devenite realitate, târându-ne și pe noi odată cu ele? Ceva trebuie să se întâmple, neapărat!

  3. Si Agatha Christie ar fi fost invidioasa pe descrierea adunaturii psd-iste..Dar si Caragiale! Cat priveste juramantul pe rosu e intrat in folclorul bucurestean inca de acum 50 de ani !

  4. „(…) neclaritatea care planează asupra NUP-ului dat de Koveși (urmăriți aici dialogul Băsescu-Koveși pe această temă, din septembrie 2009, dă de gîndit).”

    Da, chiar dă de gândit. Cred că cineva care și-ar dori neapărat să se afle cum au murit 1600 de oameni la Revoluție și la Mineriade, ar fi arătat ceva mai multă încredere față de cea însărcinată cu clarificarea respectivelor dosare. O încercare de a veni în întâmpinarea nevoilor procurorilor ce investigau cazurile ar fi fost mult mai credibilă. „Ce pot să fac pentru a vă ajută să rezolvați cu celeritate dosarele? E necesar un acces nelimitat la Arhive? Să înființez vreo comisie de investigații, care să vă ajute în munca de cercetare? E nevoie poate să formăm un departament special pentru soluționarea acestor dosare? Alcătuiți, vă rog, o strategie de lucru și vă promit toată susținerea mea în această direcție.” Asta ar fi fost, cred, atitudinea unui șef adevărat. Muștruluiala mediatizată denotă incapacitatea unuia ajuns din întâmplare la butoane. Iar dacă ne gândim că asta se întâmpla la Cotroceni cu numai două luni înainte de prezidențiale începe să devină clar motivul „dialogului”. După alegeri tema a murit din nou.

    • Domnule Hantzy, ca întotdeauna comparam prestatia lui Basescu cu un model ideal, ce ar fi facut ”un sef adevarat” e destul de greu de aproximat concret, dar foarte usor de imaginat bombastic. Mai usor si mai onest ar fi sa vedem ce au facut sau au zis ceilalti trei președinti, Iliescu, Constantinescu si Iohannis cu privire la acelasi subiect. Si astfel, punindu-l mereu pe Basescu in relatie cu perfectiunea, am ramas extraordinar de inteligenti, extraordinar de critici si extraordinar de ineficienti. Si am ajuns unde sintem.

      • oare omu cere perfectiune de la tovarasu basescu ?
        sa fie el ,doamna, atit de diferit de ceilalti doi comunisti ? ca i ma jmeker decit ei,neindoios
        oare ce i face pe unii( pe care ii cred onesti) sa uite(ori poate tineretea,bat o vina !?) cum a ievoluat tovarasu basescu ? tara aia ii asa de tinara ,implicit oamenii care o locuiesc,ca nu stii unde ii este inceputu ! tot timpul acolo se reclama si proclama un inceput !? ati uitat cum tovarasul basescu s a certat cu tovarasul petrica( ala cu doamnele de la APACA; noi nu vrem Kent,nu vrem valuta, vrem petrica sa ne….)si a facut o alta ramurica a PCR ului ?
        sigur,commisia de condamnare a comunismului ! adica a lui Marx si Engels,ca i o dus in ieroare pe comunisti; da ce ziceti ca mai ieri conducatori patriei,care uite toti condamna comunismul,au refuzat la Tallin sa semneze un document(semnat de cinci state foste comuniste) de infiintare a unui Tribunal ptr judecarea comunistilor !?

        • dupa ce le a redat romanilor prosperitatea („sa traiti bine”) acum incearca sa le inapoieze si tara („tara mea”, „tara lor”, tara cui ?)
          nu credeti ca i hilar sa va concentrati si sa ridicati in slavi indivizii ? oricare ar fi aceia ? cu atit mai putin niste specimene grobiene fara o cultura si intelegere de ansamblu a lumii ?

        • @Luminita Marcu
          dupa ce le a redat romanilor prosperitatea („sa traiti bine”) acum incearca sa le inapoieze si tara („tara mea”, „tara lor”, tara cui ?)
          nu credeti ca i hilar sa va concentrati si sa ridicati in slavi indivizii ? oricare ar fi aceia ? cu atit mai putin niste specimene grobiene fara o cultura si intelegere de ansamblu a lumii ?

          • noooo … prosperitatea ne-a redat-o ilici-kgb, cel care a dat de prin ’90 legile privind proprietatea … datorita caruia lumina de la rasarit a ajuns si la noi, imediat … in loc sa ajunga prosperitatea de la apus …

            ce nu intelegeti voi, nostalgicii comunisti, este ca proprietatea privata e baza tuturor lucrurilor bune – nu haosul stat-privat in care ne-au tinut ilici si acolitii lui … in care inca ne tine USL-ul … din haosul proprietatii si-au scos averile , din contracte ascunse si ilicite cu statul …
            daca statul avea doar atributii de educatie (10%) aparare si politica externa … iar restul era privat, altundeva erati acum…

            daca 10% din educatie era „de stat” si restul privata, altfel erau educate generatiile actuale – parintii ar fi stiut daca ii platesc copilului liceul sau scoala profesionala, in functie de aptitudini … fiecare ar fi avut rostul lui si nu am fi avut situatia de someri cu diplome angajati de hypermarketuri sa aranjeze marfa in raft

            dar e greu de procesat atata informatie, fara un profesor de la latrine care sa va dea mura-n gura … sunt mai mult decat sigura…

        • Pai scrieti, doamna Marcu, scrieti care sunt faptele alea ale lui ca presedinte, ce au accelerat rezolvarea dosarelor Revolutiei si Mineriadelor. Concret, la obiect, fara inflorituri! Eu nu l-am asemuit cu Franco si nu i-am criticat nici macar trecutul nomenclaturist, daramite cel pecerist, asa ca piruetele departe de jaloanele dialogului nu sunt necesare, caci astea sunt de fapt manipularile care nu mai tin.
          Deci scrieti, doamna Marcu, scrieti prin ce a eficientizat dumnealui activitatea procurorului general si ce a urmat dialogului ala de da de gandit! Hai, curaj, ca eu oricum nu pot cenzura nimic.

          • @ Hantzy,
            special pentru tine de la radio Erevan”

            „Bula vine la tac-su : „m-a bagat in belea profa caci mi-a cerut sa zic maine la lectie cum sa fie un sef de stat”.
            A doua zi, Bula la scoala: Doamna!!!
            -Iliescu a aratat cum NU trebuie sa fie un sef de stat
            – Constantinescu a aratat ca ORICINE poate ajunge sef de stat
            – Basescu a aratat cum TREBUIE sa fie un sef de stat
            – Iohannis arata ca NU E NEVOIE de sef de stat”

          • Victore, te-a tras CURENTUL?!

            Fantezii are si Iliescu, dar realitatea e alta: de bine ce le-a zis-o Basescu rusilor cu lacul Marea Neagra, Putin a umflat Crimeea. Eficient!

        • cred ca nu gresesc, dvs d-na Marcu , ati scris parca despre bunicul dvs !?
          nu ma asteptam deci, sa faceti o asemenea afirmatie: „toata lumea matura înainte de 1989 a fost, din pacate),” tovaras ! ? ori poate-matur- nu i socotiti incepind de la 18 !?
          as putea sa depan ceva amintiri,dar m as simti prost ,ca sa aduc contraargument la ce spuneti
          nu a exista miscare de dizidenta d na ! dar oameni care au mincat pesmeti ca sa nu se inhaiteze cu gunoaiele comuniste au fost !
          opinia dvs in privinta jmekerului basescu in oponenta cu ceea ce probabil d nul hantzy vede in el, e o chestiune doar de „wishful thinking ” din partea amindurora,cred io. lumea acolo in patrie a evoluat putin, mai bine spus, s a tratat putin impotriva spalarii pe creer si basescu a evoluat.dar multe din realizarili lui sint in opinia mea datorate solicitarilor occidentalilor.
          mie nu mi place nici un comunist si de cele mai multe ori limbajul lor ii da de gol

          • Amu, bade dusule, nu ți-o fi cu bănat, da’ io mi-s cătrănit doar o țâră împotriva lu’ alde Trăian, iară nu așé precum oi crede matale. Dar oi avea și io subiectivismu meu, ce mă-mpunje să voi mai mult de la cial ce poa’ să deie mai mult. Să-l asemui p’aista cu v’un nemernic, doar așé, ca să deie cu plus, nu se cade!
            Da’ amu dacă dna Armanca s-a specializat în media, dom’ Crânganu e tartorul hidrocarburilor și Herr Badici ne predă filosofie cibernetică, un milion de conforumisti sunt experți în pesedea și iliescologi de elita, am găsit și eu o nișă. No, zi-i că-l sudui mintenaș!

          • sigur ca nu stiu ce masuri folositi ! de aia pun „posibil,ori probabil!”
            si amu autoarea l o comparat pe jmeker cu aia de or ocupat acelasi scaun (si iese pe plus),ca nu l putea compara cu Bush ori mobutu

          • Cind spun ca „inainte de 89 toata lumea matura a fost tovaras” nu vreau sa spun in nici un caz ca toata lumea a fost ticaloasa, nici macar comunista, nici macar slugarnica etc. Vreau sa spun ca toata lumea a trait in acel context de control ermetic, indiferent de atitudinea fiecaruia in parte. Bunicul meu, care a fost, sint convinsa, exemplar in toate situatiile (desi imi pot imagina anumite compromisuri absolut necesare, anumite taceri, umilinte etc) tot cu „tovarase” trebuia sa i se adreseze contabilului de la Protoierie, de pilda sau functionarului de la Sfatul popular. Imi place sa cred ca nu i se raspundea cu „tovarase parinte”, desi nu sint sigura.

          • am prins inca ultimii profesori,doar citiva, din scoala veche; oameni cu studii la Budapesta sau Viena.
            unul dintre acestia purta tot timpul palarie si saluta la intrarea in holul principal al facultatii prin ridicarea palariei si inclinarea capului.ne aflam zeci in pauze acolo.
            n am avut nesimtirea sa fiu comunist ,asa ca istorioara o stiu de la un membru: secretarul de partid pe unitate s a adresat Domnului Profesor cu acest „tovarase” la care Profesorul a raspuns ca el nu e tovaras !
            cred ca daca am trait intr un control ermetic nu pot fi catalogat de tovaras !?ma adresam cu tovaras acestor capitalisti de astazi,ca asa cereau ei

          • Bade dusule,
            Doar iti spusai: „voi mai mult de la cial ce poa’ să deie mai mult.” E evident ca nu mai e nevoie sa compar. Dar de ce naiba sa renunt la ideal, la superlativul absolut si sa ma multumesc cu unul relativ? Si cat de relativ!

            „Traind în cercul vostru strâmt
            Norocul va petrece, (…)”

            M. Eminescu – Aprilie 1833

        • Dar de ce sa-l comparam doar cu presedintii romani? De ce sa nu-l comparam cu presedintele R.Reagan sau cu prim-ministrul M.Thatcher? Nici ei nu au fost intruchiparea conducatorului de stat ideal, dar nici nu-mi imaginez cati alde T.Basescu trebuie pusi unul peste altul ca sa ajunga macar la geninuchiul lui R.Reagan, de exemplu.

    • @ Hantzy,
      doare?
      Doar cu durerea asta ai ramas din admirabilul articol?
      E to(n)tusi o dovada ca nu esti imun; trateaza-te!

  5. Am citit cu o realmente incintare articolul Dvs. Nu numai ca fond, dar si ca stil. Felicitari !
    Impartasesc parerea Dvs despre personalitatea lui Alfonso Suarez, dar ia-s adauga si pe cea a fostului monarh spaniol Juan Carlos, neuitind sa spun ca, eu ii consider oe amindoi, creatia exceptionalului om politic care a fost Franco. Mentinerea neutralitatii Spaniei in cel de al doilea razboi mondial, restabilirea ordinei si punerea la munca a unui popor prin excelenta preocupat de aspectele decorative ale vietii , dar mai ales conceperea tranzitiei spre democratie , gasirea si pregatirea din timp a oamenilor capabili sa o realizeze, sint trei realizari ce cred ca au marcat definitiv destinul Spaniei

  6. Am uitat sa adaug ceva.
    Cred ca formularea Dvs ” SOFTUL BOLEVIC AL DISCREDITARII” va face cariera, ca si, mai demult, expresia lui CTP, RINJETULBOLSEVIC AL LUI ION ILIESCU.
    Stiati ca scoala de spionaj a KGB, avea ( poate o mai avea si azi ), cursuri / clase, sectii ( nu mai tin minte exact ) de diversiune si dezinfirmare. Se spune si ca Ion Iliescu a r fi absolvit aceasta sectie.

    • @ Dan Nicolescu,
      poate nu stiti ( prefer sa cred asta), dar CTP aplauda, in `90, (si) minerii care plantau panselute in Bucuresti.

        • Ceva mai devreme gasea chiar autoarea circumstante atenuante pentru fostii „tovarasi” sau oameni ai pesterilor, sub motivul ca au evoluat si important este ce spun si fac acum, nu cu 25 de ani in urma. Nu mi-e clar: are CTP si el acest drept „de a fi gratiat” sau nu?

          • Acest drept îl are în principiu oricine. Citiţi cu atenţie articolul la care duce linkul indicat de mine şi judecaţi singur dacă vreţi să-i acordaţi dvs. aceste circumstanţe atenuante. Eu mi-am spus părerea.

          • @ Hantzy,
            se vede de la o posta ca tu pledezi pentru gratierea lui Iliescu si a criminalilor din jurul său.
            Un avocat sau un sustinator pot s-a faca.

          • Merci, asa cred si eu in principiu. Dar cand pentru a-l discredita pe unul dezgropi cadavre, iar pentru a-l albi pe un altul torni tarana deasupra, principiul nu prea pare sa se mai aplice. Ca, in final, fiecare are dreptul al opinia proprie e alta chestie, dar atunci nu mai merita sa invocam principiile.

          • Depinde de calitatea regretului. Intr-o situatie absolut asemanatoare a fost jurnalista Lelia Munteanu. Daca faceti un pic de cercetare, o sa vedeti cum se raporteaza Lelia Munteanu acum la ce scria in 1990. Diferenta de CTP e uriasa si nu in favoarea ultimului. Asa incit, da, conteaza ce facem acum si aici, dar si cum o facem. CTP are acelasi aplomb, aceeasi suficienta, aceeasi aroganta ca in 1990, pe absolut acelasi subiect, doar opinia e contrara acum. Nu e credibil si nici nu seamana cu marii jurnalisti care stiu sa-si asume, apasat si repetat, eventualele greseli.

          • Se pare că nu ne prea înţelegem, d-le Hantzy. Nu pretind să avem aceeaşi părere, dar ar fi bine să avem măcar o bază comună pentru a judeca lucrurile. Linkul indicat de mine ne demonstrează, dacă suntem dispuşi să-l interpretăm „la rece”, nu numai opiniile lui CTP de acum 25 de ani, ci şi, aşa cum subliniază şi d-na Marcu, poziţia sa recentă, deoarece republicarea precum şi comentariile pe marginea textului din 1990 AU APĂRUT ÎN 2010. Nu ştiu să fi publicat CTP mai recent şi altceva referitor la această temă, eu bănuiesc că nu, deoarece, aşa după cum afirmă chiar el în acest text, consideră cazul încheiat (adică CTP = victima unor neînţelegeri şi intrigi). În ceea ce mă priveşte, consider şi eu cazul încheiat. Nu aveţi decât să nu fiţi de acord cu mine, dar nu mă puteţi convinge.

          • Ei, daca e vorba de nuante, eu raman tehnician si nu pot debveni stilist, oricat as incerca. Dar cred ca acea calitate a vreunui regret se poate masura si altfel decat in modul apasat si repetat prin care si-l face cunoscut.
            Exista chiar si o varianta „soft” a regretului, prin care eviti, pur si simplu, sa-l exprimi. Si prinde la cei mai multi. Mai ales la cei carora exprimarile eliptice le furnizeaza tolerante suficiente pentru a rastalmaci spusele si scriptele manent de altadata.

          • P.S. Si pentru ca veni vb de Lelia Munteanu, multumesc d-lui Lungu pentru linkul oferit. Alaturi erau vreo doo articole ale dumneaei, ce merita citite.

          • @Mihail Lungu,
            NU, nu ne intelegem. Nu este relevanta pentru mine opinia vreunui conforumist, oricare ar fi, despre CTP. Relevant e cum identificam criteriile cele mai potrivite, pentru a o sustine.

  7. @Dan Nicolescu 25/10/2015 la 13:17)

    Nu inteleg ce ati vrut sa puneti cu ultimele doua fraze/propozitii; poate puteti fi mai explicit

    Da, cu siguranta orice serviciu de informatii (KGB, FSB, CIA, SRI, SIE, informnatii sau contrainformatii ale armatei), are nevoie de absolventi de cursuri de diversiune si/sau dezinformare si probabil ca si Ion Iliescu le-a absolvit.

    Oricum, este cert ca in guvernul Romaniei (de azi) sunt 6 (sase) ministri cu doctorate in informatii acordate de Academia de Informatii. Oare de ce o fi nevoie de doctorat in informatii ca sa fii ministru ? Nu prea cred ca este o coincidenta ……………………doar daca acesti ministri mai au si un alt doctorat in alt domeniu (juridic, tehnic, economic etc., nu stiinte politice).

    Apropo, fostul presedinte George Bush senior a fost cef CIA.

    • Nu am nimic impotriva sefilor de servicii de inforrmatii care ajung in posturi politice cheie sau supreme in tarile lor. Cunostintele in materie de informatii nu pot decit sa- i ajute . Sint cazuri cunoscute in URSS, USA si mai nou in Rusia post-comunista.
      Am vrut numai sa subliniez ca actiunile lui Ion Iliescu din decembrie 1989 si pina in iunie 1990, poarta pecetea scolii de diversiune a KGB si ca totul a fost planuit si executat dupa manual.

  8. @ victor & dana & eugenia
    haioase reactii, nu ma deranjeaza tocmai pentru ca le cunosc prea bine. sint fie de pensionari (care au trudit cu folos si aplaudat cu patos in epoca de aur, iar acum vor pensii indexate) fie de brainwashed heads inregimentati intr o haita de partid sau alta care descopera spiritul civic o data la patru ani. in ambele cazuri, persoane care niciodata n au facut nimic pe cont propriu. ce nu inteleg acestia este faptul ca inainte de a idolatriza pe cineva (care i da, care i face si l satisface ) ar trebui sa si ia viata in propriile i miini. iar pentru a avea acest privilegiu n au nevoie de idolii lor politici. dimpotriva. X-ulescu sau Y-ulescu (politruci lacomi, mediocri sau avizi de putere in marea lor majoritate) nu sint Dumnezei, ar tyrebui sa i priveasca ca pe niste slujbasi in solda lor. platiti sa le presteze niste servicii (precum doica care ti are grija de copii), sau sa fie niste arbitri intr o competitie sportiva (o exprimare mai plastica) bazata pe fairplay si jucata cu placere. cum te ai simti reprezentat/a de o/un eba, udrea, salam sau copilul minune ? ca specimene de acest fel, sa legifereze si sa decida pentru tine ?

    • cum nu ? folosesc alte litere da nu uita de national,democrat,unit,rominesc
      ia sa vedem citi au carnetul rosu ! uite ca am uitat versurili

      • Daca cineva mi-ar fi spus in 1990 ca la 26 de ani de la eliminarea lui Ceausescu vom mai vedea la congrese politice scandari si aplaudaci in extaz, transpusi in alta realitate, aceleasi cuconeturi injectate si aceleasi burti revarsate pe care sad cravate prost potrivite, as fi spus ca fabuleaza. Uite ca am trait-o si pe asta. PCR si Secu redivivus, cum zicea un vechi clip publicitar la tigarete Kent in anii ’90: aceeasi aroma si gust placut, azi intr-o noua prezentare. Do you believe in magic?. Nu ne ramane decat sa facem haz de necaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Luminita Marcu
Luminita Marcu
Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colaborator din 2001, titular în departamentul de Studii literare, din 2005). A publicat cartea Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol în 2006 la Editura Polirom, traduceri din engleză şi spaniolă şi numeroase articole în presa din România. În curs de apariție la Editura Cartea românească, lucrarea ”Gazeta literară 1954-1968. O revistă culturală în comunism”. Aprilie 2010 - aprilie 2014, director adjunct al ICR Madrid. 2007-2010, consilier de presă al Institutului Cervantes din București. Din septembrie 2014, lector, prin concurs, la Universitatea din Salamanca (titular al cursurilor de Literatură română în cadrul Literaturilor romanice și de Limbă și civilizație românească).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro