N-aș fi supus atenției publice experiența de candidat într-o competiție de cercetare dacă n-aș fi crezut, pe de o parte, că ea e semnificativă pentru modul mai general în care funcționează o instituție fundamentală precum UEFISCDI, plasată sub dubla egidă a Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Cercetării și Inovării. Pe de altă parte, n-aș fi scris textul de față dacă nu s-ar fi dovedit deja că mecanismele interne de autoreglare ale sus-menționatei instituții sunt ineficiente – din rațiuni pe care le voi detalia mai jos – în asigurarea bunei desfășurări a concursului. Recunosc, nu în ultimul rând, că dezvăluirile publice ale unor colegi din domeniul științelor sociale și umaniste m-au încurajat să le reafirm poziția prin precizări suplimentare.
Așadar, să încep cu începutul: înalta afiliere, dublată de o responsabilitate care provine din gestionarea unor fonduri publice, ar fi trebuit să asigure garanții de profesionalism și de respectare a unui cod deontologic elementar. Așa încât am decis, în prima lună a anului 2017, să înaintez o propunere în cadrul „Proiectului de cercetare pentru tinere echipe” cu speranța, desigur, ca el să fie finanțat –, dar și cu consolarea preventivă că experiența în sine a evaluării poate fi benefică în viitor.
Cele mai problematice aspecte s-au dovedit a fi legate de lipsa de competență a evaluatorilor, împreună cu declinarea oricăror responsabilități în procesul evaluării din partea instituției organizatoare. Le iau pe rând:
1. Specialist în literatura română, dar interesat în același timp de integrarea ei într-un circuit teoretic mai amplu, îmi propusesem o morfologie a romanului românesc din unghiul impactului traducerilor (a translational literary history), argumentând împotriva organicismului istoriilor literare de secol XX prin apelul la metode recente precum Descriptive Translation Studies, World Literature Studies sau analize cantitative. Proiect în a cărui utilitate cred în continuare.
Avântul romantic și optimismul instituțional au început să se năruie, însă, odată cu devoalarea primelor fișe de evaluare. În locul unor rapoarte care să ateste specializarea evaluatorilor în domeniu, mi s-au servit niște notițe stupefiante. Să mai menționez că nu-mi consider propunerea infailibilă și m-aș fi așteptat la observații legate de viabilitatea sau compatibilitatea metodelor, de eficiența conceptelor lansate, de completări ale stadiului cercetării, eventuale scăpări bibliografice…pe scurt, scholarly stuff. Mă rușinez retrospectiv de naivitatea de a fi crezut că voi dialoga cu specialiști. În locul unor observații pertinente, care să justifice depunctarea, m-am lovit de agramatisme („dar totuși”), de fraze generale precum „Ce se mai poate spune nou despre romanul românesc?” sau de denaturări crase ale proiectului, care atestă cititul „pe genunche”, conform unei expresii consacrate în spațiul academic românesc. Proiectului unei istorii literare transLaționale i se răspunde cu îndoiala în raport cu o istorie transNațională, față de care evaluatorul își manifestă sfătos îngrijorarea că nu și-ar găsi destui „avocați sau adepți”. Răstălmăcirilor literale li se alătură nu mai puțin stupefiante erori factuale, precum reproșul absenței articolelor ISI – menționate în CV. Recunosc că mi-am compus răspunsul (așa-numitul „rebuttal”) reluând argumentele științifice, dar fără mari speranțe, având în vedere că evaluarea cobora discursul la un atare nivel.
„Norocul” a venit, totuși, în urma unei campanii publice a altor colegi înscriși în aceeași competiție, care a făcut ca UEFISCDI să schimbe unul dintre evaluatori ce își întocmea evaluările cu copy-paste de la un proiect la altul. Se pare că propunerea mea beneficiase și de expertiza acestuia, motiv pentru care vineri, în 16 decembrie 2017, UEFISCDI mă anunță printr-un e-mail cu privire la reluarea procesului de evaluare.
Din păcate, noul raport atestă aceeași specializare în domeniu, dublată de alte „exigențe”– conform dictonului expertul nu-i expert destul dacă nu-i și exigent. Singura obiecție legată de conținutul propriu-zis se referă la sugestia extinderii domeniului de investigație a romanului tradus în România – fixat de mine la 1821 – asupra secolului XVIII, cu „un examen al traducerilor de beletristică efectuate (din belșug, la scara de atunci) în secolul al XVIII-lea, uneori prin mai mulți intermediari”. Buimăcit, recunosc că n-am înțeles imediat dacă evaluatorii se referă la secolul XVIII î. Hr. sau d. Hr, întrucât ambele sunt cam la fel de relevante pentru traducerea romanului în spațiul românesc. Mă îndoiesc că era nevoie de referințe exacte și de mai mult de o licență în studii literare (românești) pentru a demonstra absența genului și a unui sistem al traducerilor în secolul XVIII, dar fie: Dicționarul cronologic al romanului tradus în România, editat de Institutul „Sextil Pușcariu” din Cluj (Ed. Academiei Române, 2005) atestă faptul că… singurul roman tradus dinainte de 1820 datează din 1794. Or, în condițiile în care evaluatorii nu indică date inedite sau nu trimit la alte lucrări de specialitate, tind să cred că cercetătorii Academiei Române au dreptate.
Pe scurt: e destul de deprimant să fii evaluat de cineva care afirmă cu seninătate că există „traduceri (…) din belșug” în literatura română pre-modernă și care nu chestionează probleme de morfologie a genurilor într-un secol în care romanul abia prinde contur în Occident. La fel ca primul, raportul semnat în această formă de toți cei 3 evaluatori mai conține, evident, și alte inadvertențe factuale: cele două articole premiate de UEFISCDI devin doar unul, iar contribuția la un volum colectiv publicat la Bloomsbury Academic e respinsă ca nefiind o contribuție într-un „volum publicat la o editură prestigioasă internațională”. Trecând peste amănuntul stânjenitor că acolo au publicat nume recunoscute în domeniu precum Harold Bloom, Patricia Waugh, David Damrosch și alții, evaluatorii susțin că editura nu se găsește pe listele publicațiilor de impact internațional. Privite mai atent, aceste liste menționează totuși editura Berg Publishers, achiziționată de Bloomsbury în 2012. De altfel, chiar link-ul atașat editurii Berg Publishers de către UEFISCDI trimite la Bloomsbury. E drept că eroarea evaluatorilor ar putea fi, în acest caz, motivată de lista scientometrică furnizată de UEFISCDI, neactualizată din 2012!
Nu mai insist: toate aceste detalii n-ar fi fost atât de importante, dacă, în urma semnalării lor explicite în procesul de rebuttal, evaluatorii le-ar fi adus corecții sau precizări suplimentare. În schimb, raportul final primit pe data de 12 februarie 2018 păstrează aceleași enormități științifice: semn că nici autorii lui, nici instituția organizatoare n-au considerat necesar să îndrepte date concrete de istorie literară sau detalii furnizate de CV-ul candidatului. Sau, mai grav: nici unii, nici alții nici nu le-au citit măcar. În fond, ce contează? Sub protecția anonimatului și în absența controlului calității de către UEFISCDI, care menționează profilactic că eventualele contestații vizează exclusiv vicii de procedură, neputând „avea ca obiect punctajele şi comentariile asociate criteriilor de evaluare” –, se poate spune orice despre orice, chiar și într-un raport girat de o instituție plasată sub egida guvernului României.
2. Și aici ajungem, de fapt, la responsabilitatea acestor evaluări, cu atât mai mult cu cât – s-a observat, cred – ele nu privesc probleme de calitate sau de interpretare (pe care am ales să le las deoparte tocmai din cauza subiectivității lor inerente), ci chestiuni factuale, a căror respectare vizează o deontologie academică elementară. Este UEFISCDI doar un secretariat tehnic care întocmește tabele, așa cum încearcă să acrediteze în spațiul public, neasumându-și chestiuni legate de domeniul de competență a evaluatorilor sau de calitatea evaluărilor? Nu era obligația instituției organizatoare de a asigura convergența minimă între contestațiile aplicantului și rapoartele de evaluare, de vreme ce printre principiile menționate pe site-ul UEFISCDI regăsim obiectivul „facilitării comunicării între evaluatori/raportori oferind totodată posibilitatea aplicantului de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la comentariile evaluatorilor”? În strânsă legătură cu întrebarea anterioară: nu reprezintă neverificarea/menținerea unor rapoarte care conțin date eronate, semnalate de candidat, un viciu de procedură? Mai departe: este suficientă „declararea în scris” a competenței în domeniul propunerii de proiect pentru ca evaluatorul să nu mai fie monitorizat de instituția organizatoare? Nu în ultimul rând, cum este posibil ca UEFISCDI – care încurajează declarativ inovația în cercetare – să indice și să admită evaluarea unor cercetători conform unor factori de performanță (edituri de prestigiu internațional) neactualizați din 2012?
Acestor semne de întrebare li se adaugă contextul mai general al organizării competițiilor. Nerespectarea niciunui termen (proiectul trebuia să demareze de la 1 iulie 2017), încălcarea prevederilor din pachetul de informații (rapoartele de evaluare sunt în română, deși trebuiau redactate în limba engleză), telefoanele personale de la administrația UEFISCDI (mă îndoiesc că am fost singurul apelat) pe parcursul procesului de evaluare pentru a preda rebuttal-ul înainte de dreptul de 5 zile al fiecărui candidat, cu riscul de a nu intra în dezbatere în cadrul panelurilor reunite ale domeniilor –, toate acestea conturează imaginea unei instituții pentru care principii precum „transparență și încredere în administrație”, „profesionalism”, „egalitate de șansă și performanță” nu sunt decât cuvinte de frontispiciu. Mă încăpățânez să cred că impostura, ignoranța, arogarea unor competențe inventate sau complicitatea în fals nu reprezintă norme ale mediului academic românesc și că experiența acestor evaluări nu oferă o oglindă fidelă a cercetării de azi. În schimb, mi se pare necesar să ne întrebăm public de ce o instituție gândită drept garant al calității academice nu are credibilitatea necesară de a atrage specialiști adevărați, cărora să nu le poată fi imputate lipsa acută de expertiză și de integritate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stimate autor,
In spiritul dezbaterii libere, constructive, propuneti o solutie. Anularea finantarii pentru toate proiectele socio-umaniste cistigate in aceasta competitie, si repartizarea sumelor catre celelalte domenii ? Din ce vad, doar socio-umanistii (perdanti) critica sistemul respectiv.
Ar fi oare mai indicat ca in urmatoarea competitie sa depuneri direct la ERC ? Nu stiu..dar inchideti expunerea intr-o nota pragmatica.
Daca ati fi avut experenta mai vasta in sistemul de publicare cu review-eri (cel mult detestat de socio-umanisti), ati fi invatat ca review-erii odata alesi, au dreptul la opinie. daca nu va convine sau favorizeaza opinia, puteti schimba vehicolul de diseminare (finantare, in cazul de fata). Nu-i logic ?
Ma intreb, pe de alta parte: oare colegii ce au cistigate proiecte in socoi-umanioare, va impartasesc opiniile super-critice ? Ar fi dispusi sa se ralieze demersului d-voastra, si de dragul opiniilor expusa, sa renunte la proiectele cistigate ? Se poate invoca ‘viciu de procedura generalizat’ in socio-umanioare, care le-a favorizat pe dedrept cistigarea proiectelor.
Succes si multumim pentru opinii.
Stimate domnule Inginer-Profesor de Științe exacte,
Dacă primiți un al doilea review care conține 90-100% în mod literal aceleași comentarii (conținute într-o primă evaluare retractată la un moment dat de către editorul de publicație peer-review/în cazul de față de către UEFISCDI), ce concluzie logică veți trage din acest fapt? Oare nu ar fi normal ca noua evaluare să fie făcută de cu totul alți evaluatori față de cei care au dat vot ”AGREE” pe un raport retras ulterior de către UEFSISCDI?!
Asta se cheama ‘ghinion’. Citez din clasici in viata. Traiti cu acest risc. Un sistem ‘fool-proof’ nu exista (decit daca aveti in S-H rata de succes de 100 %), sau nu mai depuneti..cautati surse de finantare alternative. ERC ?
Desigur, trebuia sa apara si cineva care sa insiste pe diviziunea intre domenii, ca si cum nemultumirile fata de concursurile uefiscdi ar trebui publicate doar pe contributors. Aveti aici doua link-uri cu probleme similare ale colegilor din alte discipline:
http://ad-astra.ro/2018/01/27/inapoi-in-epoca-de-aur-cu-finantarea-proiectelor-de-cercetare/, http://mic-mic-anc.ro/2018/02/11/mizeria-iese-de-sub-pres-odata-cu-singura-competitie-nationala-relevanta-de-proiecte-de-cercetare-lansata-in-2017/.
Nu va faceti ca nu intelegeti ca nemultumirile nu sunt legate de un anumit punctaj obtinut sau de un anumit comentariu, ci tin de proasta organizare a sistemului, care duce la selectia unor evaluatori fara competente de baza in domeniu. „Odata alesi”, desigur că aceştia nu pot face altceva decât să-şi etaleze incompetenta. Solutiile ‘pragmatice’ sunt putine, in lipsa dorintei de a reconsidera in mod radical aceste competitii. Pentru inceput, ar trebui reintrodusi evaluatorii straini, pentru ca in mod evident comunitatea academica romana nu poate furniza destui experti pentru o evaluare decenta a acestor proiecte. S-ar elimina, astfel, si suspiciunile legate de conflicte de interese care nu sunt prevazute in regulamente (chiar daca evaluatorii nu sunt membri ai echipelor de proiect, ei sunt de multe ori colegi de departament cu concurentii sau au alt tip de relatii profesionale cu ei). Dar, cu siguranta, atata vreme cat regulamentul de organizare si desfasurare va fi prost intocmit si prost aplicat, problemele vor persista, chiar daca nu vor avea aceeasi amploare.
D-le Rusu,
Nu mimati neintelegerea textului, si nu va fofilati in a raspunde clar si concis la parerile mele, asta doar daca chiar sinteti inclinat s-o faceti cu argumente.
Nu este vorba de a face diviziune intre domenii, ci in a spune lucrurilor pe nume.
Este cel putin ciudat ca, contestatarii, sint predilect din S-H. De ce ?
Este cel putin ciudat ca, in acelasi referential, doar pierzatorii/ne-norocosii din S-H au obiectii. Pina la un punct, psihilogic vorbind, inteleg. Dar apasarea contestatarilor devine deja prea mare pentru a-i suspecta doar de deziluzii normale oricarui esec, de moment. De ce atita frustrare si apasare ? De ce nu cereti colegilor vostri cistigatori/norocosi din S-H sa se ralieze public nemultumirilor voastre ? In fond, dupa argumentatia voastra si tinind cont ca ‘roata norocului’ s-a invirtit la ei dupa celeasi reguli ca si la voi, ei sint cistigatori partial si pe insuccesul vostru. Ar fi normal sa vorbiti cu aceasi voce, sau nu ?
De ce nu propuneti, public, micsorarea finantarii pe proiect la S-H, astfel incit rata de succes sa fie mai mare, la S-H ? Nu stiu daca stiti, dar costurile cercetarii in stiinte ingineresti, stiinte aplicate, sint cu mult mai mari decit costurile aferente cercetarii poeziilor. Asta e fapt, nu rea-credinta sau dezinformare, cercetati va rog. Deci nu credeti ca se pot cerceta poezii cu 1/4 din suma curenta ? Pariez ca da.Si asa, ramin banii pt. mai multi care cerceteaza poezii..E matematica simpla si chiar utila.
Daca vreti mai mult totusi..de ce nu depuneti la ERC ? Pt. curiozitate, comparati ‘felia’ dedicata ‘poeziilor’ la ERC vs. abordarea paguboasa, unitara (un inginer primeste aceeasi finantare ca si un poet) de la noi..Si cu toate astea..tot aveti obiectii..
Vedeti va rog, in final, partea adevarata si constructiva – chiar daca nu convine – a ceea ce am spus mai sus.
„Este cel putin ciudat ca, contestatarii, sint predilect din S-H” – tehnica arhicunoscuta: daca nu poti denigra mesajul, denigreaza purtatorul.
Nu cred ca are rost sa comentez mai mult.
‘Vedeti va rog, in final, partea adevarata si constructiva – chiar daca nu convine – a ceea ce am spus mai sus.’ Stimate domn, prefer partea falsă şi tendenţioasă a demersului dvs., pentru că e mai sugestivă şi mult mai întinsă. În dispute cu troli nu mă lansez, de regulă, pentru că îmi consumă din timpul, şi aşa destul de redus, pe care l-aş putea folosi pentru scopuri mai demne, cum ar fi cercetarea. Eu nu am răfuieli cu cei care lucrează în alte domenii, aşa cum este evident că aveţi dvs., şi nu văd rostul lor. Dar, fiindcă ţineţi să mă acuzaţi că nu vreau să înţeleg opiniile dvs., când este evident că dvs. rataţi miza textelor care au fost publicate şi a argumentelor aduse aici, just this once, haideţi să clarificăm punctual:
1. ‘Din ce vad, doar socio-umanistii (perdanti) critica sistemul respectiv.’ V-am arătat că nu e cazul şi că problema pare a fi sistemică, deoarece şi în alte domenii au fost sesizate probleme grave. Nu aţi răspuns nimic la link-urile furnizate, ci o ţineţi tot pe a dvs., că e o problemă a celor din socio-umane. Să spunem, în termenii dvs., că…vă fofilaţi? Nu doar atât, dar textul dvs. e traversat de o presupoziţie ad hominem extinsă în mod nejustificat la reprezentanţii unui întreg domeniu (de fapt, ai mai multor discipline). Nu, contestatarii nu sunt în mod predilect din socio-umane, doar că problemele de evaluare semnalate în celelalte domenii sunt probleme globale, în timp ce problemele noastre au apărut la nivelul evaluării individuale, dar indică tot o disfuncţie de ordin global în selecţia evaluatorilor. Oricum, contestaţii şi nemulţumiri publicate nu înseamnă contestaţii şi nemulţumiri existente, iar baza generalizărilor dvs. este extrem de fragilă. Pentru un om de ştiinţă vă lansaţi cam uşor în asemenea generalizări, nu credeţi? Tocmai asta se încearcă prin intervenţiile şi completările individuale, să dăm seamă de amploarea şi resorturile fenomenului.
2. Preocupat fiind de răfuielile dvs. cu cei din socio-umane, ale căror motive nu le cunosc şi nici nu mă interesează, rataţi complet miza textelor. Aici nu e vorba de capricii de autor generate de orgolii supradimensionate, nu contestă nimeni dreptul evaluatorilor la opinie critică. Ne-am asumat acest lucru când am depus proiectele. E vorba de erori grave, care au fost sau pot fi probate, de incompetenţă, superficialitate în citirea şi evaluarea proiectelor şi în argumentarea calificativelor atribuite, complicitate tacită la aceste fapte etc. Fiecare dintre cei care s-au exprimat aici a ridicat aceste probleme în rebuttal-uri (cei mai mulţi dintre noi de două ori), dar nu ni s-a răspuns în niciun fel nici de către evaluatori, nici de către instituţia care avea obligaţia de a ne asigura şi proteja dreptul la o evaluare corectă. Or, acest lucru transformă eroarea în abuz. Dvs. cum ne sfătuiţi să acţionăm atunci când suntem victimele unui abuz de putere? Probabil, ar trebui să tăcem mâlc, căci sigur se va găsi cineva să ne acuze de frustrări şi resentimente, aşa cum faceţi dvs., reducând toată această afacere la nişte orgolii rănite. Dar uitaţi că suntem membrii unei comunităţi ştiinţifice şi avem obligaţia de a reclama asemenea abuzuri pentru ca ele să se repete tot mai puţin în viitor. Uitaţi şi că aceste proiecte sunt finanţate din bani publici şi că fiecare dintre noi are interesul ca aceste fonduri să fie distribuite ca urmare a unui proces corect de evaluare.
3. De ce nu aplicăm la ERC? Văd că e o marotă a dvs., dar e complet irelevantă în cazul de faţă. Aici nu e vorba de ERC, ci de abuzurile din competiţiile UEFISCDI. Ce legătură are una cu alta? Dacă dvs. vă plângeţi că aţi fost tâlhărit în plină zi la Bucureşti şi poliţia, care se afla lângă dvs., nu a făcut nimic, iar eu vă răspund întrebându-vă ce căutaţi la Bucureşti, de ce nu aţi mers la Paris mai bine, cam ce relevanţă credeţi că are replica mea? Şi până la urmă de unde ştiţi că nu avem de gând să aplicăm la ERC? Aaa, aţi făcut dvs, o prespunere..Ei bine, pâna una alta, am depus proiecte la UEFISCDI, am investit zile întregi, energie şi nervi în întocmirea documentelor, redactarea proiectului, elaborarea răspunsurilor şi aveam dreptul la o evaluare corectă, pe care nu am primit-o. Şi să nu facem chiar nimic după toate astea? E evident faptul că depunem proiecte cu predilecţie în locurile în care estimăm că avem şanse mai mari (cam câte granturi ERC se finanţează în România, în raport cu cele finanţate prin programe naţionale?), dar asta nu ne invalidează statutul de cercetători sau calitatea cercetării noastre. Nu uitaţi că suntem la început de carieră şi că scopul programelor de tip PD sau TE este tocmai să ne sprijine ca, pe viitor, să ajungem şi acolo unde sunteţi atât de nerăbdător să ne vedeţi.
4. Toate interogaţiile pe care le lansaţi sunt pseudo-probleme, iar soluţiile pe care le propuneţi sunt, natural, pseudo-soluţii, pentru că vorbiţi pe lângă subiect. În primul rând, nu noi avem obligaţia de a propune soluţii la contestaţiile prezentate, ci instituţiile care se ocupă de organizarea acestor competiţii. V-am spus acest lucru şi mai sus. Apoi, este foarte amuzant cum încercaţi să ne convingeţi că şi cei care au şanse să câştige ar trebui să se ralieze demersului nostru, dar ştiţi mai bine doar…Dvs. ce aţi face în locul lor? Sunt sigur că ne-aţi susţine, aşa cum o faceţi şi aici, unde nu sunteţi direct interesat…Până la urmă, am fi îndreptăţiţi să considerăm că ei au beneficiat de o evaluare mai corectă sau cel puţin au bune motive să creadă asta, din moment ce au primit punctajele pe care le-au primit. Nu avem probe să contestăm corectitudinea evaluării lor, dar ceea ce putem spune este că aici nu ar trebui să fie o loterie, în urma căreia doar unii au parte de evaluări după standarde, în timp ce alţii (foarte mulţi) trebuie să sufere consecinţele unui sistem prost organizat. Poftim, ii invit eu aici să ia poziţie în acest caz. Şi ce am rezolvat cu asta?
5. Aş insista puţin mai mult pe propunerea dvs. pentru scăderea bugetelor la secţiunea noastră, pentru că e în mod evident reducţionistă şi rău-voitoare. Eu sau colegii mei nu avem căderea să facem o asemenea propunere, pentru că nu cunoaştem bugetele care au fost prevăzute în fiecare proiect şi nu avem de unde să ştim dacă acestea sunt estimate în mod realist. Aceasta era sarcina evaluatorilor, nu a noastră. Cu ce drept pot propune eu să se scadă la toate proiectele 75%? Cu ce drept o faceţi dvs.? Pe ce temeiuri? Pentru că, stimate domn, noi – cei care lucrăm în socio-umane – nu cercetăm doar ‘poezii’, aşa cum cu aroganţă daţi de înţeles. Mulţumesc pentru lecţia legată de nevoile diferite ale cercetătorilor, dar ar fi trebuit să le-o oferiţi organizatorilor competiţiei, nu mie. În aria ştiinţelor umaniste intră şi cercetări de arheologie, paleografie şi alte preocupări destul de costisitoare sau, in orice caz, laborioase, astfel încât pretenţiile dvs. de a estima resursele necesare din afara domeniului nu sunt judicioase deloc.
„Pt. curiozitate, comparati ‘felia’ dedicata ‘poeziilor’ la ERC vs. abordarea paguboasa, unitara (un inginer primeste aceeasi finantare ca si un poet) de la noi..Si cu toate astea..tot aveti obiectii.” Cât resentiment gratuit, stimate coleg, şi apoi ne acuzaţi pe noi de asemenea atitudini…Ce legătură au obiecţiile aduse cu resursele alocate la ERC? Protestele noastre nu au avut ca obiect banii acordaţi, ci viciile de evaluare. Noi vorbim de stele, dvs. de ovăz. Finanţarea competiţiei e una, modul în care se realizează evaluarea e alta. Ce folos că se acordă sume mari (dar asta nu e tocmai adevărat, iar distanţa între call-uri e foarte mare), din moment ce ele nu sunt distribuite în urma unui proces de evaluare corect…
Şi am mai putea continua, dar nu are rost…V-aş ruga, în schimb, să vă luaţi fariseismul, falsa grijă şi condescendenţa nemotivată şi să le exersaţi în altă parte. Noi am avut destul parte de acestea din partea evaluatorilor noştri încât să putem fi scutiţi măcar aici şi acum de aşa ceva…
In ce priveste comentariul d-lui S. Mateiescu, există o suspiciune destul de răspândită printre concurentii pe care ii cunosc ca reevaluarea a fost pur formala, adica s-a eliminat punctajul evaluatorului copy-paste si s-a facut media intre cele ramase sau ceva asemanator. In ce ma priveste, am primit si eu acelasi raport in proportie de 90%, doar ca erau eliminate frazele care apartineau lui ‘copy-paste’ si inlocuite cu niste ineptii suplimentare din partea celorlalti evaluatori. Desi justificarile au ramas in mare masura aceleasi, punctajul acordat directorului de proiect mi-a fost scazut in mod semnificativ (ce as putea intelege din asta?), ceea ce a dus si la scaderea radicala a punctajului final. As face aici observatia ca ponderea acordata acestei sectiuni este prea mare pentru o competitie destinata tinerilor cercetatori, mai ales ca nu exista niciun tip de diferentiere intre cei care sunt deja in sistem si cei din afara lui. A face din toata aceasta afacere o simpla disputa intre diverse forme de narcisism sau a o concedia invocand diferentele intre domenii, asa cum fac unii, e superficial si iresponsabil, tinand cont ca sunt carierele si destinele personale ale unor oameni in joc.
Pentru un neinitiat ca mine am cautat la repezeala pe google UEFISCDI („F” de la finantare). Poate mai e de folos si altcuiva.
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
Dle Autor:
1. Poate reveniți puțin la afirmațiile concrete din articolul meu, dacă tot sunteți profesor de științe exacte: n-am contestat nicăieri „opiniile evaluatorilor”, ci erorile factuale păstrate în rapoarte (referitoare la date concrete de istorie literară, la numărul articolelor din CV-ul candidatului etc.). După cum există în științele tari opinii și conjecturi, tot așa există și în științele socio-umane date liminare care constituie baza ipotezelor.
2. O explicație pentru care în domeniul științelor socio-umane sunt probleme mai mari de evaluare e pentru că aici evaluatorii își declară „pe propria răspundere” – fără a fi monitorizați de cineva – competențe în domenii învecinate. De exemplu: dacă sunt specialist în istorie, de ce n-aș ști și filozofie sau litere, nu? Or, vă rog să constatați că aceste rapoarte neprofesioniste demonstrează că nici în domenii mai puțin exacte chestiuni precum stadiul actual al cercetării, cunoașterea bibliografiei internaționale și a contribuțiilor recente nu sunt de neglijat. Altfel, ce evaluăm? În domeniile exacte despre care vorbiți, e adevărat, e mai mică probabilitatea ca un specialist în chimie să-și aroge competențe și pe inginerie, fizică etc.
3. Conform principiului „doar cei perdanți protestează”, bănuiesc că orice proces de semnalare a unor nereguli și de reglare a mecanismelor instuționale devine inutil. Am ieșit aici – la fel ca alți colegi – pentru că dialogul
intern în procesul de evaluare s-a lovit de ignoranță: erori evidente chiar și pentru nespecialiști au rămas neîndreptate.
Ca sa parafrazez vorbele unui profesor de fizica din facultate: mai intai postulam ca un sistem corupt e diametral opus unui sistem bazat pe merit, iar apoi toate aceste ineptii si abuzuri decurg in mod absolut natural.
Sunt un realist pragmatic. Nu cârcotesc daca stiu că nu exista o rezolvare rațională. In departamentul meu deviză este: „solutions, not problems!”. La orice întrebare, răspunsul aproape automat este: „ok, și cum/ce ai face tu că să rezolvi problema?”
Știu că umanioarele sunt diferite de domeniul real, mai idealiste. Dar oamenii din umanioare sunt forțati să trăiască în mediul real, deci forțați să fie pragmatici.
Întrebările mele sunt:
1. Ați fost vreodată evaluator și cum ați procedat în acea situație? La ce secțiune credeți că sunteți specialist și cam cat timp și disponibilitate ați fi acordat fiecărui proiect in parte? Ați fi scris la fiecare răspuns un roman sau ați fi încercat să găsiți răspunsuri standard? Vă puteți imagina cam cate proiecte le evaluator au fost?
2. Dacă ar fi fost să vă evaluați proiectul, ce ați fi scris diferit la răspunsuri, cat de mult ați fi intrat în probleme, cât credeți că ar fi fost marja de eroare cu care ați fi putut lucra?
3. Cum ați rezolva dumneavoastră problema evaluatorilor din domeniul umanioarelor? V-ați gândit că se lucrează cu oamenii care sunt rămași în Ro si că alții mai buni nu avem decât în exteriorul țării?
Mulțumesc! Chiar daca pare un truism, schimbarea incepe cu noi înșine. :|
„Vă puteți imagina cam cate proiecte la evaluator au fost?” :) Q.e.d.
„V-ați gândit că se lucrează cu oamenii care sunt rămași în Ro si că alții mai buni nu avem decât în exteriorul țării?”. Ati atins o problema. In 2017 Ministerul Cercetarii a obligat UEFISCDI sa renunte la folosirea unor evaluatori straini si sa foloseasca doar evaluatori romani, recrutati multi dintre ei dintre apropiatii PSD. Vina pentru problemele evaluarii este deci in foarte mare masura a Ministerului Cercetarii (si a tuturor celor care au sustinut pe politrucii pusi de PSD la conducerea acestuia).
Semnalarea problemelor e doar o parte a solutiei. Orice discutie serioasa despre responsabilitate trebuie sa inceapa de la cadrul legislativ care guverneaza alocarea banilor. Deja, din articolele si comentariile precedente am inteles oarecum ca UEFISCDI doar organizeaza, dar lista evaluatorilor o face altcineva (CNCS?), aprobarea e de la MCI, si or mai fi si alte comitete si comitii de care auzim doar cand le mai desfiinteaza puterea pe genunchi (gen CNECSDTI), dar care poate au un cuvant de spus in povestea asta.
In lipsa unei analize legislative, focalizarea pe UEFISCDI mi se pare impuscarea mesagerului pentru ca aduce vesti proaste. Indiferent ce scrie pe un site sau altul, responsabilitatea unei institutii se refera strict la obligatiile care ii revin conform legii. Daca cadrul legislativ obliga, e vina legislatorului, nu a celui obligat sa execute. Pana la o astfel de analiza, ar trebui sa ne pastram enervarea la borcan, pentru cei care o merita. La urma urmei, acelasi UEFISCDI a gestionat si programele din call-ul 2014, cand au fost evaluatori internationali.
Eu unul sunt convins ca vina apartine in special factorului politic din minister, hotarat sa elimine ramasitele guvernarii tehnocrate in cercetare, ca doar noi nu ne vindem tara lui Soros si strainilor. Asa cum de altfel au si promis in campanie.
Dle Kinn, mulțumesc pentru precizări. Parțial, aveți dreptate, desigur: evaluatorii nu sunt furnizați de UEFISCDI. Instituția organizatoare a competiției are, însă, atribuții în rezolvarea unor probleme de procedură semnalate de candidați pe parcursul procesului de evaluare (nu e un „simplu mesager”). Așadar: dacă nu intervine în evaluările propriu-zise, în schimb, UEFISCDI trebuie să rezolve vicii de procedură concrete: semnalarea unor plagiate în rapoarte de evaluare, menținerea unor erori factuale în interiorul lor etc. Fapt care s-a și întâmplat, în luna decembrie, când instituția a înlocuit un evaluator copy-paste, făcând uz de această prerogativă și reiterând în spațiul public „toleranța zero față de abaterile deontologice”. Nu cere nimeni mai mult decât atât, dar nici mai puțin: UEFISCDI trebuie să monitorizeze corectitudinea competiției, fapt pe care l-a gestionat deficitar. Și poate că intra în atribuțiile UEFISCDI să aloce evaluatorii furnizați de CNCS în concordanță cu subdomeniile proiectelor și să verifice declararea „în scris” a domeniilor de competență a acestora: adică nu istorici la literatură și invers etc. Se poate asigura o bună desfășurare a competițiilor la acest nivel fără proceduri minime de verificare, control și autoreglare instituțională? În afara acestor atribuții, mă tem că nu se justifică zeci de posturi într-o organigramă instituțională autonomă, finanțările ar putea fi alocate direct de Ministerul Cercetării, prin secretariat. În plus: e creditabilă o instituție care plătește servicii a căror calitate nu e verificată? UEFISCDI e ordonator de credite și – conform tuturor uzanțelor administrativ-financiare – trebuie să verifice calitatea serviciului prestat. Probabil există și proceduri interne care prevăd modalitați concrete de evaluare a acestei calități, doar că ele nu prea funcționează. Sau dacă nu există, acesta e un viciu de procedură în sine.
Nu cunosc prea multe despre functionarea interna a UEFISCDI, dar ca „unitate executiva” mi s-ar parea normal sa nu aiba atributii stiintifice, ci doar organizatorice. De altfel, frunzarind acum un raport de activitate din 2016 de pe site-ul lor, am dat de fraza urmatoare:
„Experții evaluatori utilizați în procesul de evaluare au corespuns criteriilor impuse de către
pachetele de informații, fiind validați de către membrii consiliilor consultative (CNCS, CCCDI) care coordonează, din punct de vedere științific, competițiile organizate la nivelul PNCDI III și
aprobați de către ANCSI.” Asadar, impresia mea este ca toate aspectele stiintifice sunt delegate unor organisme superioare (CNCS, CCCDI, ANCSI bla bla) care coordoneaza toata latura stiintifica.
Or, chiar daca dvs le spuneti erori factuale, multe dintre problemele semnalate de dvs sunt totusi de natura stiintifica, chiar daca sunt elementare: date concrete de istorie literara (sa verifice functionarul UEFISCDI numarul traducerilor din secolul XVIII, si echivalentul acestei aberatii in alte 10 domenii stiintifice, de la sanatate la chimie?), numarul articolelor ISI (sa verifice functionarul UEFISCDI bazele de date ISI si daca evaluatorii acreditati de minister si consiliul CXYZ sunt capabili sa numere? de altfel, acestia ar fi putut evita sa spuna un numar exact in raport), definitii copiate de pe Wikipedia. Mi se pare peste atributiile unui functionar executiv. In opinia mea, un copy-paste intre rapoarte diferite, cum e cazul din decembrie, nu tine de domeniul stiintific si poate fi judecat de un functionar,, pentru ca evaluatorul a incalcat cerinta organizatorica de a produce rapoarte specifice proiectelor diferite. Dar daca evaluatorul alege sa isi sustina pozitia intr-un raport cu citate din Wikipedia, sau Harold Bloom, sau Elena Ceausescu, mi se pare deja o alegere stiintifica care tine de calitatea stiintifica a evaluatorului, si nu de aspecte functionaresti.
In fine, ar fi interesant daca cineva mai in tema ar putea clarifica responsabilitatile stiintifice ale UEFISCDI, CNCS si alte prescurtari din acestea, conform cadrului legislativ actual. Eu unul nu le cunosc.
Din nou: ceea ce se poate imputa nu e lipsa de expertiză științifică a UEFISDCI, ci lipsa de reacție în momentul semnalării unor probleme grave: cred că menținerea unor rapoarte în care, pe lângă erori științifice, nu corespund numărul de articole raportate de candidați, articole cu indicatori clari de performanță (indexări, articole premiate de UEFISCDI însăși), ridică semne de întrebare serioase asupra supervizării, chiar funcționărești, cum o numiți. Iar chestiunile de competență a evaluatorilor rămân problema UEFISCDI, care împarte proiecte în funcție de (sub)domenii și stabilește normele evaluării. Cui ar trebui să se adreseze în sesizarea unor nereguli un candidat care depune un proiect, nu instituției organizatoare? Și rapoartele pline de falsuri, care deformează date concrete din propunerile de proiecte/CV-uri, nu sunt contrasemnate și validate de UEFISCDI? Nu în baza acestor rapoarte UEFISCDI întocmește ierarhia și stabilește finanțările? Nu mai insist, probabil că în urma multelor contestații, UEFISCDI va fi nevoit să vină cu lămuriri legislative în următoarea perioadă. Deocamdată, n-am văzut informări publice ale instituției care să-și decline direct responsabilitatea monitorizării evaluatorilor și a corectitudinii informației din rapoartele de evaluare: ceea ce poate însemna că, juridic, problema e mai complicată decât credeți, chiar ca avocat convins al instituției.
Ziua buna,
Dle Goldis, semnalez probleme similare la PD-ul meu. Sunteţi la curent dacă cineva strânge plângerile multora din TE si PD pentru a crea un memoriu adresat MCI si CNCS? Dacă nu, haideţi să facem asta.
Mulţumesc,
AC
Dvs nu pareti a constientiza ca problemele semnalate de dvs sunt de natura stiintifica, in timp ce UEFISCDI nu are atributii stiintifice. Exista nevoia clara a unui mecanism de feedback si control in tot ceea ce priveste calitatea evaluatorilor, de la selectia lor pana la rapoartele pe care le dau, dar acest mecanism trebuie rezolvat la nivelul autoritatilor stiintifice care i-au selectat si validat in primul rand. De adresat, in acest caz particular, normal ca trebuie sa va adresati UEFISCDI, conform procedurii. Dar atribuirea responsabilitatii e altceva decat adresarea unei contestatii, pentru ca necesita putin efort in a deslusi originea problemei, si dvs nu pareti a fi facut cel mai mic pas in aceasta privinta. Cum s-ar spune, contestatia o lasati la secretara, dar nu o rezolva secretara si nici nu e ea responsabila.
Veti fi surpins cat de multe se pot afla in 15 minute petrecute pe site-ul Uefiscdi. De exemplu, regulamentul de functionare aprobat prin ordin de ministru, care specifica misiunea si enumera atributiile institutiei. Spoiler alert: asigurarea suportului administrativ si logistic pentru consiliile ministerului, precum si implementarea programelor acestuia.
Kinn: V-aș ruga să citiți regulamentul respectiv în întregimea lui, nu doar primul alineat – și dintr-o perspectivă neutră și literală, nu din cea de avocat din oficiu al instituției.
La informarile de la programul PD, sta scris:
„În data de 28 noiembrie 2017, UEFISCDI a primit o nouă listă cu 7 potenţiali evaluatori validaţi de CNCS şi aprobaţi de MCI.”
Prin urmare, eu deduc de aici ca lista de evaluatori nu este la alegerea UEFISCDI, ci vine de la CNCS si MCI (minister). Care inca furnizeaza evaluatori in luna noiembrie 2017, la 6 luni dupa expirarea termenului initial de finalizare a evaluarii!
Ceea ce mie mi se pare absolut impardonabil e faptul ca proiectul tau a fost evaluat de un filosof, nu de un literat. Cei 3 cercetatori care au dus la identificarea practicilor evaluatorului copy-paste sunt filosofi (iar proiectul meu, tot de filosofie, a fost evaluat tot de el in prima instanta), deci interpretarea cea mai caritabila pentru organizatorii competitiei e aceea ca evaluatorul respectiv este filosof (lucru confirmat de zvonurile care circula privind identitatea lui). Si atunci cum a ajuns el sa evalueze proiectul tau?
Simplu, alocarea evaluatorilor s-a facut dupa sub-domenii (si nu dupa aria de cercetare), lucru confirmat de cei de la UEFISCDI in Prezentarea lor privind procesul de evaluare. Iar sub-domeniile sunt nemaipomenit de generoase. Banuiesc ca proiectul tau a intrat in subdomeniul SH5 – „Cultures and cultural production: Literature, philology, cultural studies, anthropology, study of the arts, philosophy”. Deci, dat fiind ca si muzicologia e o arie de cercetare din sub-domeniul asta (aria SH5_5 din pachetul de informatii), se prea poate ca proiectul tau sa fi fost evaluat de un muzicolog. Sau de un filosof, cum ti s-a si intamplat, in prima instanta…
Deci, sunt de acord cu cei ce ziceau ca ar trebui ca evaluarea CV-urilor sa se faca in paneluri disciplinare comune (dar „sub-domenii” precum SH5 nu ar ajuta cu nimic in aceasta privinta, caci, din nou, am ajunge ca CV-urile literatilor sa fie ierarhizate de filosofi sau muzicologi).
De asemenea, sunt de acord ca proiectele propriu-zise sa fie evaluate blind si ca e absolut necesar sa se revina la evaluatori internationali: dar aceste doua masuri nu vor fi prea eficiente atata vreme cat alocarea proiectelor catre evaluatori se va face dupa sub-domenii precum cel indicat mai sus.
Pe web-site-ul institutiei discutate se afla – pentru cei insistenti – liste ale proiectelor finantate.
Sunt numai institutii de stat – unitati ale Academiei Romane si universitati de stat.
M-am uitat si pe conditiile de eligibilitate pe care Romania le pune pentru participarea la diverse programe europene (cercetare si inovare) – practic tot numai institutii de stat au acces, cu finantare din partea Romaniei 100%. Entitatile private sunt trimise la legea ajutorului de stat si …gata!
===
Apoi in statistici aparem pe ultimul loc la economia bazata pe cunoastere si pe inovare.
Cum se poate asa ceva?
Din simplul motiv ca dam bani ca sa intretinem niste structuri ineficiente, fara nici un fel de legatura cu realitatea. Si asta, sub stindardul „cercetarii fundamentale” – minunatie care nu rezista la o investigare mai serioasa. Sigur ca sunt cateva domenii unde rezultatele nu sunt imediate, dar cercetare de dragul cercetarii nimeni nu face. In afara de romani, bineinteles.
===
Doriti o evaluare corecta?
Va spun eu cum: incercati sa atrageti bani din sectorul privat pentru temele respective si statul sa le finanteze doar 50%.
Aveti o tema in domeniu umanist? Foarte bine, publicati-o si statul sa va dubleze suma incasata.
====
Dar nu inteleg de ce din impozitele mele se supra-finanteaza sectorul de stat al cercetarii si educatiei, in conditiile in care deja sunt o data platiti o data din impozitele si taxele mele pentru activitatea curenta. Daca s-ar rezuma finantarea de la buget la 10% din ce este in prezent (pe proiecte sau direct, nu am nimic impotriva) ar creste si atractivitatea sectorului, s-ar elimina toti impostorii si profitorii si ar fi si bani destui pertnu alte lucruri.
Nu am nimic impotriva insa sa fie finantate insitutiile de stat de sectorul de afaceri cu cat doresc.
===
Sunt bani foarte multi irositi, despre asta e vorba.
Cat proveste UFSCDI, o sa cred ca foloseste eficient banii publici cand voi vedea ca finanteaza cerectarea privata si cand voi vedea ca sectorul de afaceri este prins in strategia de finantare in mod real, nu de forma. Pana atunci, oricate mecanisme administrative veti pune in miscare, nu veti schimba decat coada lopetii cu care se arunca banii pe fereastra.
Si chiar nu vad nici un motiv pentru care UFSCDI este atat de hulit. Pana la urma, nu face si el parte din sectorul de cercetare? Oamenii de acolo nu sunt tot din cercetare? Si inclin sa cred ca mai au si ei dreptate, pentru ca si in evaluare lucreaza oameni, nu sfinti.
Si ia sa ii puneti pe cei care se plang de rezultatele evaluarii sa evlueze la randul lor pe altii. Sa vedeti cum se transforma in mici fiare, in numele unei stiinte si a unei cercetari romanesti care, inexplicabil, are o prezenta internationala sa zicem, diplomatic, modesta. Cand faci tu, e minunat si mai mult decat ai fost platit. Cand face altul acelasi lucru, e o prostie. De ce? Pentru ca au ajuns prea usor in locuri mult prea comode.
Am mai spus-o pe aici: ne plangem de starea catastrofala a educatiei in Romaniei dupa care ridicam in slavi cercetarea din Romania- un evident nonsens.
===
La fel ca si in educatie si in sanatate, si in cercetare este valabila aceeasi lehamite cetateneasca. Ca intr-un banc publicat pe HN „Si eu sunt contra lor maica, dar ce poti sa le faci!”.
Daca raman 10% din fonduri, 50% din institutuele de stat si se conditioneaza finantarea de participarea sectorului privat, asta e solutia. Doare, stiu.