Home » Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Mamele care își ucid copiii

Andrada Ilisan noiembrie 12, 2018 Opinie, Sinteze, Societate/Life
41 comentarii 5,796 Vizualizari

Imediat după Dumnezeu urmează mama.

Mama e stăpîna copilului ei. Ea îi dă viață și tot ea îi poate da oricînd moarte. Mama îi poate face orice copilului ei. Și copilul poate fi alesul sau captivul acestei faceri. Mama îl poate hrăni cu ea însăși (laptele matern) și îl poate omorî la ea în burtă. Se poate arunca pe scări, își poate răscoli uterul cu o sîrmă, își poate introduce în vagin alcool, hipermanganat de potasiu, chinină, muștar, își poate face băi fierbinți de șezut, poate bea bere fiartă cu hrean răzuit ca să scape de sarcină (aici). Vîsc, levănțică, coada șoricelului, cimbrișor de cîmpie, sunătoare, gheara diavolului, ulei de ricin, toate plantele acestea pot produce „eliminarea spontană a produsului de concepție”. Niciodată nu sunt mai sadice coada șoricelului și cimbrișorul ca atunci cînd ies în calea femeii gravide. Femeia poate consuma scorțișoară, papaya, goji, ananas și pătrunjel ca să îl desprindă pe făt de ea. Papaya încetinește secreția de progesteron, iar progesteronul ajută la fixarea sarcinii. Practic, îi tai fătului gheruțele cu care se agață de tine. Pa, pa, făt. Cantități uriașe de ananas în primul semestru pot cauza sîngerări și pierdere de sarcină. Ura! Moarte pe cale naturală. Pătrunjelul e doldora de vitamină, și el. Înmoaie pereții cervicali, dă spasmuri și voila, pierdere spontană de sarcină. Gîndindu-mă la avort, am dat căutare pe net: „cum să îți provoci avort pe cale naturală”. Scrolînd printre articole, am deschis “Top 23 natural remedies for abortion to end a pregnancy”. Neobișnuită abordarea articolului. Dacă am înlocui sarcină nedorită cu ten frumos sau corp de vis, articolul ar putea rămîne fix același. „Top 23 de remedii naturale ca să obții un avort de vis: Herbalists recommend that you combine drinking the Parsley with inserting the sprigs in your vagina to maximize your chances of succesful abortion.” Pentru un ten de vis, pentru un abdomen de vis, pentru un avort de vis se recomandă acțiunea pe mai multe fronturi. Atît consumul pe cale orală, cît și inserția vaginală. Succes! Sigur, dincolo de pătrunjel și papaya, se profilează modernul, sterilizatul și performantul cabinet de obstetrică.

Dar mama are un acces unic la copilul ei. Ea nu trebuie să ceară permisiunii lumii ca să oprească sarcina. Sarcina e ea. Nimeni și nimic nu se poate interpune cu adevărat între ea și copilul ei. Poți privi la o femeie și să nu vezi că e însărcinată. Mama își poate ascunde copilul de lume. De realitate. Mama poate avorta oricînd. Dacă ea decide acest avort, acest avort va avea loc. Dacă mama nu dorește copilul, copilul nu va veni pe lume. Dacă societatea dorește ca femeia să nu mai facă avort, atunci trebuie să înțeleagă de ce femeia nu își dorește copilul. Nu e suficient să o numească criminală. Cred că soarta de mamă e mai complicată și dilema noastră mai grea.

Maternitatea nu e compusă numai din carusel, fluturași, dragoste nesfîrșită, jertfă și panglici de mătase. Maternitatea nu e compusă numai din dragoste de mamă. Maternitatea e compusă și din depresie postpartum, din psihoză postpartum. Din idei delirante și halucinații. Din nopți nedormite, frică, izolare, nesiguranță, febra laptelui, însingurare, dereglări hormonale. Maternitatea e alcătuită și din părăsire. Urmează să vină copilul pe lume și pleacă bărbatul (tatăl) din lume (din lumea mamei). Fata se trezește cu un copil pe care tatăl nu îl vrea. Fata, deși e însărcinată, nu e încă mamă. Bărbatul îi dă de înțeles că un avort e cea mai bună soluție. Cu cît se gîndește mai tare la sarcină, cu atît se îngrozește mai tare. Ce o să facă singură? Cum o să îl crească? Ce o să facă de Crăciun? Cine o să meargă cu ea la vaccinuri? Cine o să care căruciorul pe scări, cine o să îl bage în uscătorie? Cine o să care scutecele, trotineta, ghiozdanul? Cine o să îl ducă la urgențe cînd o să facă copilul febră 40? Niciodată n-au fost mai abisale trotineta și ghiozdanul. Deocamdată, pentru fata-mamă părăsită, copilașul e inexistent. Nu-l vede. Nu-l internalizează. Se gîndește obsesiv că bărbatul pe care îl iubește o să o părăsească și o să rămînă singură. Gîndurile obsesive nu au avut niciodată reputația de a limpezi realitatea. E misterul acesta copleșitor al maternității: că mama, după ce a adus copilul pe lume, trebuie să și-l ia înapoi în ea. Să îl poarte definitiv în ea. Să-l oglindească. Mama va fi prima lume în care va trăi copilul. Mama e tărîmul dintre viață și moarte. Mama își poate ține copilul flămînd, îl poate ține legat în lanțuri. Îl poate împușca. Îi poate da drumul în lac. Îl poate îneca în cadă. Sau îl poate iubi orbește.

Da.

Mama poate orice.

Megan Huntsman (40 ani)

Timp de 10 ani, imediat după naștere, și-a sufocat toți cei 6 copii. Nou-născuții omorîți erau înfășurați în prosoape, băgați în pungi de plastic și depozitați în garaj. Fiecare copil în cutia lui de carton. Tatăl copiilor a declarat că nu a știut de nicio sarcină. Polițiștii care au percheziționat garajul și au găsit cei 6 copii au spus că “așa ceva nu se uită niciodată.” Mama a dat vina pe metamfetamine și alcool. “Depresia și alcoolul au pus stăpînire pe mine așa cum au făcut-o și drogurile. Nu pot da o explicație rațională pentru crima bolnavă și idioasă pe care am comis-o. Am ținut secretul timp de 18 ani.”

Ka Yang (34 ani)

Și-a băgat bebelușul de 2 luni la microunde: 2,5-5 minute. Bebelușul a fost găsit cu arsuri pe tot corpul și cu pijămăluțele intacte. La autopsie s-a stabilit că avea 60% din intestine topite. Mama a declarat că a și-a pierdut cunoștința în timp ce lucra la calculator cu copilul în brațe și că l-a găsit cu arsuri lîngă un calorifer electric. Procurorii au spus că mama a ascuns adevărul pînă cînd polițiștii au găsit o suzetă în cuptorul cu microunde. Ulterior mama a recunoscut fapta și a declarat că are personalitate dublă. Avocata a spus că femeia suferă de mult timp de epilepsie și că nu și-a omorît intenționat fiica. Un apropiat al familiei a declarat că mama era o femeie blîndă și că nu a știut ce face. Ceilalți 3 copii ai femeii au rămas în grija restului familiei.

Diane Downs

Pe 19 mai 1983, plină de sînge, dă buzna la urgențe cu cei 3 copiii ai săi spunînd că au fost atacați și împușcați în mașină de un individ cu părul mare (bushy-haired stranger). Cheryl (7 ani), mijlocia familiei, moare la fața locului. Fata cea mare Christie (8 ani) suferă un atac cerebral și își pierde temporar capacitatea de vorbire, iar mezinul (6 ani) ajunge la spital paralizat de la brîu in jos. În timp ce copiii au fost împușcați toți în burtă, mama nu prezintă decît o rană ușoară în braț. Personalul spitalului intră la suspiciuni. Pentru cineva care tocmai a trecut printr-o astfel de traumă, femeia pare neobișnuit de calmă. Aici, la minutul 4:11 se poate vedea cum povestește ce s-a întîmplat. Sau aici, la minutul 1:00. E frapant neverosimilul mărturiei: “… și tot trăgea și trăgea totul se petrecea cu încetinitorul oamenii spun că am fost norocoasă…. păi nu mi-am putut lega șireturile timp de două săptămîni…” (minutul 3:02). Documentarul pune la dispoziție și reconstituirea video a momentului atacului. Se poate vedea cum Diane Downs se amuză și pare într-o dispoziție de zile mari. În timpul procesului iese la iveală proasta îngrijire a copiilor, că deseori erau văzuți prost imbrăcați și flămînzi, că mama avusese nenumărate aventuri extraconjugale, că își lăsa copiii singuri și că în preajma crimelor întreținuse o relație cu un bărbat însurat care nu dorea copii. Și pe care îl amenințase că îi va ucide soția dacă nu se desparte de ea. Cînd Downs se mută în alt oraș, bărbatul însurat răsuflă ușurat. În trecut, pentru a-și suplimenta veniturile, depune cerere pentru un program de mame-surogat. Nu trece însă testele psihologice. Deși e foarte inteligentă, apare ca fiind psihotică, rezultat cu care se laudă prietenilor. Se angajează apoi la Poșta SUA. Copiii petrec mai mult timp cu bunicii sau cu cei doi tați. Ulterior reușește să fie acceptată ca mama surogat. Cîștigă 10,000 de dolari după ce duce la termen o sarcină sănătoasă (aici). In timpul procesului, seduce un gardian și rămîne însărcinată. E găsită vinovată. Fiica cea mare își revine din paralizie și depune mărturie că cea care i-a împușcat pe ea și pe frații ei e mama lor. Procurorii afirmă că Downs și-a împuscat copiii ca să își poată continua liberă aventura cu numitul Knickerbocker. Diane Downs își menține nevinovăția pînă în ziua de azi, deși declarațiile ei au suferit modificări de-a lungul timpului, de la un bărbat cu păr mare a trecut la doi atacatori care purtau mască de ski: “Nu sunt proasta: i-as fi omorat prin metode mai destepte”. Fred Hugi, procurorul care a condus cazul, a înfiat cei doi copii ai mamei criminale. Fiica născută în închisoare, deși i-a scris scrisori în anii copilăriei, nu vrea să mai aibă nimic de-a face cu mama ei și o consideră un monstru.

Susan Eubanks (33 ani)

Și-a împușcat în cap cei 4 băieți. Vîrste: 4, 6, 7 și 14 ani. Procurorii spun că în ziua crimelor femeia s-a certat într-un bar cu iubitul ei, s-au întors amîndoi acasă, el i-a zis că nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu ea, ea l-a a înjurat, i-a smuls cheile de la mașină și a scos telefoanele din priză. El a mers pe jos la o benzinărie unde a cerut escorta poliției ca să își recupereze mașina și să își strîngă lucrurile din casă. Între timp, femeia îi tăiase două cauciucuri la mașină și lăsase farurile pornite ca să se consume bateria. În timp ce iubitul își strînge (în prezența poliției) lucrurile, apare fostul soț. Pleacă împreună spre același bar din apropiere. În drum spre bar, iubitul îi povestește fostului soț cum Susan l-a amenințat că se omoară și că își omoară și copiii. Seara, fostul soț își verifică mesageria vocală și găsește un mesaj straniu de la fosta lui soție: “Ia-ți la revedere.” Atunci alertează poliția. Băiatul cel mare a fost împușcat în timp ce se uita la Tv, iar ceilalți 3 au fost împușcați la ei în pat, în timp ce se jucau pe Nintendo. Juraților le-a luat două ore și jumătate să o condamne la moarte. Condamnata a declarat că și-a omorît copiii fiindcă a crezut că o să le fie mai bine morți, că uciderea lor a fost parte din ce trebuie să fie o crimă-suicid și că a fost un act de iubire. A mai declarat că printre factorii care au condus la crimă sunt și părinții ei alcoolici, depresia și tratamentul ineficient pe care l-a primit pentru starea ei mentală. Judecătorul a stabilit că motivul crimelor l-a constituit ura profundă pentru fostul soț.

Susan Smith (24 ani)

A lăsat mașina în care se găseau cei doi copii ai săi să alunece pe rampa ce dădea în lac. 6 minute i-a luat mașinii să se inunde de apă. Copiii au murit înecați. La poliție mama i-a dat dispăruți, declarînd că un individ de culoare i-a atacat mașina și a răpit copiii. În fața televiziunilor naționale a declarat plîngînd că își așteaptă copilașii acasă (vezi minutul 10:20): “Vreau să le spun copilașilor mei că mami îi iubește. Trebuie să aveți grijă unul de altul. Mami și tati vă așteaptă acasă.” Autoritățile declanșează investigații și mobilizează resurse uriașe pentru găsirea copiilor răpiți. Apar primele suspiciuni. Mama pare implicată. “Mă doare să fiu acuzată că aș fi făcut ceva.  Instinctul unei mame e să își protejeze copiii. Nu mă gîndesc decît dacă copiii au cu ce supraviețui.” După 9 zile, recunoaște că le-a dat drumul în lac.

Mama: Vroiam să mă sinucid (trăiam într-o vale a plîngerii) și să iau și copiii cu mine. Nu vroiam ca copiii mei să rămînă fără mamă. Așa că s-a gîndit să îi omoare prima oară pe ei și după aceea să se sinucidă și ea.

Procurorii: Mama a vrut să scape de copii ca să poată fi disponibilă pentru burlacul Tom Findley. Mama lucra ca secretară pentru tatăl acestuia. Dovezi: scrisoarea.

Scrisoarea (Fetele decente nu se culcă cu bărbați însurați): “Dragă Susan, nu mi-e deloc ușor să scriu scrisoarea aceasta fiindcă știu cît de mult te gîndești la mine. Și vreau să știi cît de mult mă flatează că mă privești cu așa admirație. Susan, prietenia noastră înseamnă mult pentru mine. Ești printre puținii oameni de pe pămîntul ăsta căruia simt că pot să îi spun orice. Ești inteligentă, frumoasă, sensibilă și deții multe alte calități pe care eu și bărbații în general le apreciază la o femeie. Cîndva vei fi minunata soție a unui bărbat norocos. Dar, din păcate, nu voi fi eu acela.

Susan, aș putea să mă îndrăgostesc de tine. Dar, așa cum ți-am mai spus și altădată, sunt niște lucruri… în ceea ce te privește…care nu sunt potrivite pentru mine și da, mă refer la copiii tăi. Sunt convins că copiii tăi sunt niște copii buni, dar chiar nu contează cît de buni ar fi… chestia e că eu nu îmi doresc deloc copii. Poate că în viitor o să gîndesc altfel, deși mă îndoiesc. Ținînd cont de nebunia vremurilor de azi, nu îmi doresc să mai aduc încă o viață pe lume.

Dar să nu fii descurajată. Ce e al tău, sigur e pus deoparte. Oricum ar fi, înainte să te așezi la casa ta, trebuie să faci ceva. Fiindcă ai rămas însărcinată la o vîrstă așa tînără, ți-ai ratat mare parte din tinerețe. Ce vreau să spun e că nu demult erai tu copil și în clipa următoare aveai tu copii. Sfatul meu pentru tine e să îți alegi cu mare atenție următoarea relație. Îmi dau seama că lucrul ăsta nu o să fie ușor, ținînd cont de faptul că ești un pic cam nebunatică, dar știi cum se spune: „lucrurile bune li se întîmplă celor care știu să aștepte”. Nu zic să nu te distrezi, ba chiar cred ca ar trebui să te distrezi și să te bucuri de viața de care nu ai mai apucat pînă acum să te bucuri. Numai să nu te implici pînă cînd nu ai viața aranjată așa cum îți dorești. După aceea, lucrurile vin de la sine.

Susan, nu sunt nervos pe tine pentru ce s-a întîmplat la petrecerea cu jacuzzi. De fapt, sunt chiar recunoscător. Așa cum îți spuneam, începusem să mă gîndesc că noi doi am putea fi mai mult decît simpli prieteni. Dar văzîndu-te sărutînd un alt bărbat, lucrurile se așează un pic altfel. Vom rămîne mereu prieteni, dar nu îmi pot permite să mă apropii iar de tine. Mi-ar părea rău ca oamenii sa te perceapă ca pe o persoană nereputabilă (sic!). Dacă vrei ca într-o bună zi să pui mîna pe un băiat de treabă ca mine, trebuie să te porți ca o fată decentă. Și știi, fetele decente nu se culcă cu bărbați însurați.”

Istoric de viață: Părinții divorțează cînd Susan Smith avea 6 ani. O lună mai tîrziu, tatăl ei se sinucide. Mama se căsătorește cu un om înstărit. La 16 ani, Susan Smith începe o relație incestuoasă cu tatăl vitreg. Mama fetei îi declară unui asistent social că: “Bev (tatăl) se uita la Tv cînd Susan (fiica vitregă) i s-a urcat în poală și a adormit. El i-a desfăcut o bretea de la sutien, i-a mîngîiat sînul și apoi i-a luat mîna și i-a pus-o pe penis.” Tatăl vitreg nu neagă evenimentul și îi spune soției (mamei) că s-a simțit ca un “pervers”. Mama și fiica fac ceva terapie și se întorc acasă. Nu depun plîngere împotriva tatălui. În clasa a XII-a primește premiul pentru “cea mai prietenoasă fată”. La 17 ani se angajează la un supermarket local. Are relații cu 3 bărbați simultan: managerul însurat de la supermarket, tatăl vitreg și un coleg de aceeași vîrstă. Rămîne însărcinată. Face avort. Managerul însurat încheie relația cu ea, iar ea are o tentativă de suicid (aspirină și paracetamol). Managerul se transferă într-un alt oraș. La 20 de ani (gravidă în 2 luni) se căsătorește cu David Smith. În 1991 li se naște primul copil. În 1993 li se naște cel de-al doilea copil. La începutul lui 1994, Susan intentează divorț. Se angajează ca contabil la o interprindere locală foarte prosperă. Promovează repede în poziția de secretară-șef. La scurt timp începe să iasă cu fiul patronului, Tom. David (soțul cu care e în divorț) îl contactează pe burlacul Tom și îl avertizeaza să o lase în pace pe Susan. Soții se împacă. Burlacul îi scrie scrisoarea pe 17 octombrie (vezi mai sus). Susan e devastată. Dar continuă relațiile cu soțul și cu tatăl vitreg. Îi mărturisește lui Tom despre relația cu tatăl ei vitreg, dar și de o așa zisă relație cu tatăl acestuia, șeful ei. Pe 25 octombrie 1994 se învoiește mai devreme de la muncă. Se întîlnește cu un amic căruia îi povestește că e îngrijorată de cum a primit Tom confesiunile ei și că se gîndește să îl caute la firmă ca să îi spună ca totul a fost o minciună. Conform spuselor prietenului, Tom nu e deloc bucuros să o vadă și Susan părăsește la scurt timp biroul. La 8 seara pune copiii în mașină și se îndreaptă spre lac. 9 zile mai tîrziu e arestată. Cu ocazia asta i se pronunță și divorțul.

Oana Neț

“… în după-amiaza zilei de 13.03.2018, în jurul orei 17.20, a venit cu fiica sa acasă de la grădiniță, având de gând să-i facă mai întâi un duș și apoi să o ducă la bazinul de înot. Ulterior, au intrat amândoua în baie, ocazie cu care i-a pregătit cadă, umplând-o cu apă, iar fiica sa punând șampon, după care fetița a intrat în vană. La un moment dat, probabil cu gândul că dacă ea și fiica să vor muri, o să scape de stresul și situația tensionată din familie pe care o crea soțul ei, precum și de frica să nu fie amăgită din nou de acesta și astfel pentru a scapă de incertitudinea în care a ajuns să trăiască, a ținut-o pe fetiță ei cu capul sub apă. Inculpata a arătat apoi că nu-și amintește cum a reacționat fiica ei în acele momente, și dacă s-a zbătut sau nu în timp ce o ținea cu tot corpul și capul sub apă. Mai mult, nu s-a mai gândit deloc la fetiță și ce s-a întâmplat cu ea, singurul ei gând fiind acela de a dispărea, adică de a muri, scop în care, a luat o sticlă din plastic din dulăpiorul din baie, ce conținea erbicid, după care a băut circa jumătate din ea. De asemenea, a încercat să-și taie venele cu un cater, însă nu a reușit, iar ulterior a încercat să-i taie venele și fiicei sale. În continuare, a intrat într-o stare de semiconștiență, din care și -a revenit undeva în jurul orei 22.00. Când s-a trezit din acea stare, a realizat ce a făcut, mai exact că și -a omorât copilul, motiv pentru care a sunat la 112 și a anunțat incidentul.”

„Nu am observat nimic nelalocul lui în comportamentul ei”, spune Diana Urzică, directoarea Școlii din Pișchia. Părinții de la grădinița din Timișoara unde a profesat un an relatează altceva. „Era o prezență aparte. Vorbea puțin. La ședințe, aproape tăcea tot timpul, iar când vorbea cu tine nu te privea niciodată, părea că se uită prin tine. Părea stresată, dar era calmă. Resemnată. Depresivă”, a declarat, pentru EVZ, una din mame.”

“Oana Răzvana Neț a fost cerută de soție de un antreprenor timișorean care a fost cel mai fericit om din lume știind că devenea tată. Au vrut să facă totul ca la carte pentru micuța Eliza. Tatăl îi fă- cea baie copilei, o culca, avea grijă să fie hrănită și schimbată. Eliza era lumina ochilor lui, sensul vieții. Când relația de cuplu a început să scârțâie, bărbatul ar fi decis să se separe. Iar femeia nu a vrut decât răzbunare cruntă. A decis într-o secundă că își va îneca fiica, și a făcut-o fără să ezite.”

“În fața anchetatorilor, femeia a mărtusit că certurile provocate de soțul său erau tot mai dese și s-ar fi gândit că acestea o vor afecta pe fetiță. Da, de asta mi-am omorât copilul, le-ar fi spus femeia la audieri, potrivit știrilekanald.ro.”

“Colegele de celulă au auzit-o cum vorbea singură, cum regreta crima, întrebându-se cum a putut să comită o asemenea nenorocire.”

Andrea Yates (37 ani)

În decurs de o oră și-a înecat toți cei 5 copii. Mary (6 luni), Luke (2 ani), Paul (3 ani), John (5 ani) și Noah (7 ani).

“Andrea Yates este cea mai bolnavă (sickest) femeie pe care am cunoscut-o vreodată.”

“A știut de la bun început ce face”.

“Andrea era o mamă minunată și noi o idolatrizam.”

“În lumea ei, nu exista altă cale de ieșire pentru copiii ei decît să îi trimită la Dumnezeu”.

“Uneori trebuie să numești lucrurile pentru ceea ce sunt: acte diabolice”.

A sunat la 911. Apoi și-a sunat soțul (manager de proiect la NASA) și i-a spus că trebuie să vină neapărat acasă. De ce, au pățit ceva copiii? Da. Care dintre ei? Toți. Cînd polițiștii au ajuns la ușă și au întrebat care e problema, femeia a răspuns “Mi-am omorît copiii.” Ajunge și soțul care nu e lăsat să intre în casă și rătăcește de la o fereastră a casei la alta. Lipindu-și fruntea de zid îi strigă (în funcție de documentarul la care privești): “Andrea, pînă la urmă ai făcut-o/Andrea, you really did it!? sau: “Cum ai putut să faci una ca asta, Andrea?” A doua azi, același soțul, ținînd un portret înrămat al familiei în brațe, dă o declarație de presă: “Pe de o parte o invinovățesc că a făcut-o, pe de altă parte nu o invinovățesc pentru că nu era ea cînd a făcut-o…, avea psihoză de la efectele secundare ale antidepresivelor”. 4 ani mai tîrziu divorțează de Andrea Yates, 5 ani mai tîrziu, în biserica în care avusese slujba celor 5 copii înecați, se însoară pentru a doua oară. La final, o urcă pe soție într-un Corvette roșu și pleacă în luna de miere.

Avocatul declară că femeia se consideră vinovată și cere să fie pedepsită. “Cînd se uita la tine… nu avea pupile. Avea ochi ca rechinii.” Apărarea a susținut nevinovăția pe motive de insanitate a spiritului, iar procuratura a cerut pedeapsa cu moartea. Asistenta procurorului: “Dacă o femeie ar intra într-o casă străină și ar omori 5 copii mici, toată lumea ar considera că e demnă de pedeapsa cu moartea. Dar cum se face că o mama poate lua viața celor 5 copii ai ei și lumii să îi fie imposibil să conceapa aceste crime ca un act diabolic care merită pedeapsa cu moartea? A știut ce face, a ales ora potrivită și ordinea potrivită, i-a omorît de la cel mai mic la cel care opunea cea mai mare rezistență.

Prietena cea mai bună: “Știți cum e, cînd ești adolescent, ți-e rușine cu familia ta. Dar Andrea nu era așa. Ea le era foarte devotată părinților. Și aprecia excelența”. Unul dintre cei 4 frați vorbește despre pornirea ei sinceră de a-i ajuta pe ceilalți, pe cei bătrîni, pe vecinii din cartier. Nimeni nu și-o imagina pe Andrea măritată cu 5 copii fiindcă nu ieșea niciodată la întîlniri, nici în liceu, nici în facultate.

Termină o școală foarte bună de asistente medicale. Lucrează între 1986 și 1994. În 1993, la scurt timp după ce se căsătorește cu Rusty (29 ani), rămîne însărcinată. Unii dintre apropiați spun că Andrea își dorea foarte mult să se întoarcă la munca ei de asistentă medicală, soțul spune că “am tot vorbit despre asta, i-am zis că daca vrea poate să se întoarcă la muncă și ea a zis că nu. Sunt mamă acum, asta e tot ce contează, asta e singurul lucru pe care vreau să îl fac.” Psihiatrii apărării spun că nașterea primului copil a declanșat ceva. Andrea a început să aibă gînduri sau imagini cu un cuțit cu care înjunghie pe cineva și că a început să îl audă pe diavol vorbindu-i. Însă “Andrea trebuia să fie perfectă. Studenta perfectă, fiica perfectă, asistenta perfectă. Nu se punea problema să spună cuiva despre aceste probleme sau cineva din afară să afle că avea astfel de viziuni. Așa că semnele neplăcute au fost trecute sub tăcere.” “Așa era Andrea, dacă își propunea să țină în ea ceva, atunci cu siguranță nu sesizai nimic, niciun indiciu.” Soțul i-l introduce pe predicatorul Michael Woroniecki, fost coleg de facultate. Acesta, împreună cu soția și cei șase copii, călătoresc dintr-un stat într-altul, predicînd pe stradă sau în campusurile facultăților despre decăderea acestei lumi materiale, despre inutilitatea cunoașterii academice și propovăduiește reîntoarcerea la o viață simplă. Un coleg de facultate comun crede că predicile și instrucțiunile acestui Woroniecki i-au determinat pe soții Yates să părăsească suburbia unde locuiau și să se mute într-o rulotă într-un camping din apropiere, adoptînd un stil nomad de viață, emulînd invățăturile predicatorului. Andrea Yates folosea pentru copiii ei numai scutece de pînză pe care le spăla de mînă. Pentru Woroniecki, să ai o casă și un job curent însemna să participi la planul satanic al diavolului împotriva lui Dumnezeu. Biserica era apostată. La al 3-lea copil, Andrea se găsește deja într-o legătură strînsă cu cuplul nomad, corespondînd în mod regulat cu aceștia, scrisorile și înregistrările audio fiind modul principal prin care liderul își păstorea adepții. La al 4-lea copil, soții Yates cumpără de la soții Woroniecki un autobuz în care își mută familia din vechea rulotă.

Din scrisorile pe care liderul spiritual i le scrie mamei, reiese că acesta o numește “evil” și “wicked”, “you are a daughter of Eve who is a wicked whitch”. În ceea ce îi privește pe copii, predicatorul considera că mamele din ziua de azi sunt prea permisive cu copiii lor. Într-o altă scrisoare, intitulată “Perilous Times.”, predicatorul îi scrie (italicele îmi aparțin):

“A woman is created to be a “helper”. This does not mean a wife. It means a servant, single or married. If a girl does not know how to be a servant then she is learning how to be a ruler. Its called witchcraft. My daughters share and teach the gospel. They do not preach. They are completely content to be servants. NO witchy contention to compete with their brothers… The eternity of my children is my accountability while they are children and I would be sending them to hell if I raised them to think according to the standards of this world.”

În timpul unui interviu cu psihiatrul închisorii, Andrea Yates spune: “Copiii mei nu erau drepți. Se sminteau fiindcă erau eram îndrăcită. Felul în care îi creșteam eu nu putea să îi salveze. Erau condamnați să piară în focurile iadului. (“It was the seventh deadly sin. My children weren’t righteous. They stumbled because I was evil. The way I was raising them they could never be saved. They were doomed to perish in the fires of hell.”). Una dintre cererile ei a fost să fie rasă în cap fiindcă credea că poartă pe scalp semnul bestiei, semn al condamnării întru eternitatea iadului pentru ratarea ca soție, mama și persoană.

În 1999, Andrea se îngrijea de tatăl bolnav de Alzheimer, de proaspătul bebeluș si de educația celor 3 băieți (în regim de homeschooling). Toate acestea într-un autobuz dezafectat, complet izolată de orice fel de comunitate de mame, rude sau vecini, aflîndu-se sub păstorirea spirituală a liderului care îi scrie că e îndrăcită și vrăjitoare și că Iisus îți spune să îți ucizi fiul/fiii (minutul 22:14): “Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici”. “Da, Iisus îți spune să îți ucizi copiii.”

Înainte să împlineasca 35 de ani, Andrea devine pentru a 4-a oara mamă, aducîndu-l pe lume pe Luke. Într-o zi îl sună pe soțul ei și îl roagă să vină urgent acasă. Acesta pleacă de la NASA spre parcul de rulote și o găsește pe soție tremurînd, rodîndu-și la propriu degetele: “Am nevoie de ajutor!” Femeia suferise o cădere nervoasă. Soții Yates se hotărăsc să ceară ajutor, dar deteriorarea mentală a femeii continuă. Doctorii psihiatrii spun că Andrea Yates a devenit tot mai izolată în sine și mai secretoasă cu fiecare nouă sarcină.

Ajuns acasă la soția care tocmai suferise o cădere nervoasa, îi ia pe toți si ii duce la o plimbare pe malul marii. “De ce ai facut asta, Rusty? De ce i-ai scos la plimbare?” e întrebat. “Nu știam ce altceva să fac”, răspunde. A doua zi își duce soția și copiii la bunica maternă. Acolo (17 iunie 1999) Andrea ia o supradoză din somniferele tatălui, încercînd să se sinucidă. E transportată la spital. Ulterior spitalizării, i se pune diagnosticul de tulburare de depresie majoră si psihiatrul îi prescrie Zoloft. E externată fiindcă asigurarea îi expirase. Ulterior, ajunge la un alt psihiatru care recomandă trecerea pe Zyprexa, un antipsihotic folosit în tratamentul tulburării afective bipolare și a scrizofreniei. Andrea nu dorește să ia medicamente, cu atît mai mult cu cît liderul spiritual era împotriva medicamentelor și a doctorilor. Așa că se “preface” că le înghite; starea ei se deteriorează, îi cade părul, revin halucinațiile. O voce îi spune “Ia cuțitul, ia cuțitul.”

20 iulie 1999, a doua tentativă de suicid: Ia un cuțit din bucătăria mamei, se duce la baie și și-l pune la gît. Dă peste ea soțul care încearcă să i-l smulgă. “Lasă-mă, lasă-mă să o fac…” E transportată iar la spital, de data aceasta la o clinică particulară. Le marturisește medicilor că a ajuns să aibă pînă la 10 viziuni violente în ultimele zile. Medicii remarcă urme de unghii pe picioarele ei, se pare că sunt urme lăsate de ea însăși pe propriul corp pentru a se împiedica singură să nu le facă rău copiilor. Iese la iveală că mulți dintre membrii familiei extinse au suferit de depresie sau bipolaritate. I se recomandă șocuri electrice, însă soții refuză acest tratament. Este externată cu tratament antidepresiv si antipsihotic. Sunt stabilite întîlniri lunare cu medicul psihiatru. Medicii psihiatrii intervievați în documentarul Crimes of century atrag atenția că oprirea, reluarea și oprirea la loc a tratamentului antipsihotic perturbă activitatea neurochimică a creierului și, mai mult, agravează crizele psihotice ulterioare, fiind mult mai greu de controlat cu aceași medicație. După tentativele de suicid și internările repetate, mama soacră îi cere soțului fetei să renunțe la autobuz și să îi ofere fiicei sale o casă normală. Astfel că în timpul uneia dintre internări, Rusty Yates cumpără casa în care aveau să își găsească sfîrșitul cei 5 copii. În septembrie 1999, mama bolnavă se întoarce din spital în noua ei casă, îi organizează petrecerea de 1 an mezinului și gătește un tort în formă de camion. În noul cămin, pare că starea ei se îmbunătățește. Se îngrijește mai departe de mezin și le face homeschooling celor 3 fii mai mari. Copiii par înzestrați și creativi (desenele, fotografiile și filmulețele familiei sunt grăitoare în această privință). Cîntă la pian, se joacă și desenează păuni fermecați. Zîmbesc mereu, sunt comunicativi, jucăuși și par foarte fericiți. În ciuda recomandărilor doctorilor, în noiembrie 1999 cuplul decide să mai facă un copil. Psihiatrii avertizează că probabilitatea unui nou atac psihotic este de 50-80% în cazul unui istoric de psihoză postpartum. Soțul: “Dacă ți se oferă un Mercedes pe gratis cu condiția să ai gripă 2 săptămîni, ai accepta? … Da, există riscul ca Andrea să se îmbolnăvească iar, dar există medicamente, o să ia medicamente și o să fie bine.” Andrea renunță la antipsihotice (Haldol) și la anticoncepționale. 4 luni mai tîrziu rămîne însărcinată cu cel de-al 5-lea copil. În noiembrie 2000 se naște Mary. Mama pare că gestionează bine nașterea și îngrijirea fetiței. În primăvara lui 2001, cu cîteva luni înainte de crime, se stinge din viață tatăl bolnav al femeii, de care fusese extrem de apropiată. Starea femeii se deteriorează sever. Încetează să mai vorbească, să bea lichide și s-o hrănească pe fetiță. Devine atît de nonfuncțională (catatonică) încît necesită spitalizare imediată. Intră sub îngrijirea unui nou medic psihiatru. Pe 3 mai 2001, umple cada cu apă în mijlocul zilei. Bunica paternă care se afla în casa soțiilor se îngrijorează. Soțul o duce iar la spital. “She would later confess to police that she had planned to drown the children that day, but had decided against doing it then.” Îi apar noi porțiuni goale de scalp (în urma smulgerii părului).

Pe 20 iunie 2001, soțul Rusty pleacă la muncă și o lasă pe Andrea singură cu copiii, în ciuda avertizărilor medicului psihiatru de a nu fi lăsată nesupravegheată cu copiii.

Între 9 și 10 dimineața se petrece dezastrul.

Specialiștii spun că 1% dintre cazurile de omor invocă insanitatea de spirit. Și doar 26% dintre acestea au cîștig de cauză juridică. Texasul este unul din statele americane cu criteriile cele mai stricte în ceea ce privește insanitatea spiritului: 1) persoana suferă de o boala mentală severă (apropiații sau cunoscuți au cunoștință de aceasta și pot să certifice existenta în timp a acestei suferințe) și 2) persoana nu știe că a înfăptuit răul cînd a comis crima.

Philip Reisnik și Park Dietz, cei doi medici psihiatrii care au depus mărturie la proces, au fost amîndoi de acord că: 1) acuzata suferea de o boală mentală gravă în momentul înecării copiilor, 2) a crezut că acționează in interesul copiilor ei (salvîndu-i de iad), 3) știa că ceea ce face e împotriva legii. Reisnik, spre deosebire de Dietz, a susținut că, în pofida întelegerii că fapta sa era împotriva legii, Yates a crezut că face ce e mai bine pentru copii. Procurorii: “Dacă ea susținea ca satana îi spune să îi omoare pe copii și ești o persoană credincioasă, atunci pleci de la presupunerea că ceea ce îți spune el e greșit!” Plecînd de la acest raționament, acuzarea a stabilit că femeia a știut tot timpul că e greșit ce face, prin urmare fapta ei de a-i îneca nu putea fi în cel mai interes al copiilor. Mărturia doctorului Dietz: “Yates a știut că ceea ce face nu este numai împotriva legii și societății, ci și împotriva lui Dumnezeu.”

În documentarul “Crimes of the century”, reputatul psihiatru Philip Reisnik și polițistul de serviciu care a pătruns primul în casa familiei Yates, descriu pe rînd imaginea celor 5 trupușoare moarte. Polițistul povestește că a găsit-o pe mamă cu privirea complet pierdută, stînd pe canapea, a trecut de ea și a cercetat mai departe, așteptînd să găsească trupul unui bărbat din moment ce fuseseră înștiințați că e vorba de omucidere la domiciliu. În dormitor, ce pare inițial a fi capul unei păpuși ieșit de sub o pătură – și pe care îl atinge cu degetul ca să verifice dacă e copil adevărat sau păpușă, – se dovedește a fi capul unui bebeluș dintr-un lung șir de 5 copii, aliniați unul lîngă celălalt. Doctorul povestește că celui mai cuminte dintre frățiori (John), i-a fost așezată în brațe mezina de 6 luni a familiei, ca să aibă mereu grijă de ea. Aici vocea psihiatrului se îneacă, vizibil tulburată. Ultimul înecat a fost fiul cel mare, Noah (7 ani) care a opus cea mai mare rezistență (minutul 19:52). Și-a ridicat de două ori capul de sub apă, spunînd “Mami, o să fiu cuminte!” Anterior crimelor, mama copiilor a vrut să îl ucidă pe Satana de 2 ori, ca să se impiedice să le facă rău copiilor (cele două tentative de suicid menționate mai sus). Vocea din cap îi spune că copiii sunt răi și vor ajunge criminali în serie sau homosexuali. Mai bine să îi omoare ca să nu ajungă în iad. Mai bine să ajungă ea în iad, dar să îi salveze pe ei. În interviul cu medicul psihiatru, imediat după luarea in custodie, spune că personajele din desene animate au început brusc să le vorbească (minutul 36:27): “Hey kids, stop eating so much candy.” Apoi imaginea a pîlpîit și desenele au revenit la normal.

La minutul 32:07 se poate vedea cum (deja încarcerata) Andrea Yates repetă (ratînd ușor pronunția) versetul din Luca, invocat anterior de liderul spiritual Woroniecki: “Mai de folos e să îți legi de gât o piatră de moară şi să te arunci în mare, decât să smintești pe unul din aceştia mici.”

În urma primului proces, deși pledează nevinovată pe motiv de insanitate, după numai 3 ore și jumătate de deliberări, e găsită vinovată și condamnată la închisoare pe viață. Juriul urmează să decidă dacă va suferi pedeapsa cu moartea prin injecție letală sau încarcerarea pe viață. Decide încarcerarea pe viață. În 2006, plecînd de la mărturia mincinoasă a expertului psihiatru Park Dietz, procesul ei se rejudecă. Dietz declarase că Andrea Yates s-a inspirat pentru crimele ei dintr-un episod din “Law & order” pe care l-a urmărit în săptămîna dinaintea crimelor – în care o femeie își îneacă copilul ca să păcălească autoritățile și să evite tragerea la răspundere. Ulterior a ieșit la iveală că acel episod din Law & Order nu existase în realitate. Apărarea invocă din nou insanitatea spiritului. Între timp, opinia publică devenise mult mai conștientă și informată cu privire la suferința postpartum. Juriul crede de data aceasta și (după 13 ore de deliberări) Andrea Yates este găsită nevinovată. Bolnava este trimisă într-un ospiciu unde se găsește și azi.

Vedeți? Că mama e stăpîna acestei lumi? Împărăteasă, eroină, sfîntă, martiră. Dar și ucigașă. Sadică. Nemiloasă. Întuneric.

Tații copiilor uciși

În “Understanding the borderline mother. Helping Her Children Transcend the Intense, Unpredictable, and Volatile Relationship”, Christine Ann Lawson propune 4 tipologii materne borderline. Orfana, Eremita, Regina și Zgripțuroaica. The Waif, The Hermit, The Queen și The Witch. Orfana este patologic de neajutorată, Eremita este patologic de temătoare și neîncrezătoare, Regina este controlatoare și capricioasă iar Zgripturoaica sadică. Însă cu adevărat interesant este faptul că autoarea propune, pe lîngă aceste mame de basm (“make-believe mothers”) și tații de basm aferenți (“fairy tale fathers”) cu care aceste femei tind să facă pereche. Sigur că tipologiile nu au valoare de construct valid științific, însă ele sunt utile să ilustreze anumite tendințe patologice și felul perfid în care captivitatea copilului e hrănită de ambii părinți. Tații: Prințul broscoi, Vînătorul, Regele și Pescarul. The Frog-Prince, The Huntsman, The King și The Fisherman.

Datoria tatălui este să păzească copilul de iraționalitatea mamei. Să se interpună între copil și regimul unei maternității tiranice sau subjugante. Să nu fie tatăl din “Hansel & Gretel” și nici pescarul umil și compliant din “Pescarul și nevasta lui”. Să știe să îi spună: “Gata, femeie, cut the bullshit, nu poți fi Dumnezeu! Gata cu pretențiile și mofturile absurde! Gata cu obsesile, cu încăpățînarea. Ești deja regină, împărăteasă, papă, mii de făclii îți luminează tronul, ești îmbrăcată in veșminte de aur, ai pe cap trei coroane de aur puse una peste alta și toți regii și împărații îți sărută îngenuncheați picioarele.

Dar să nu fie nici tatăl copiilor sufocați ai lui Helen Hunstman și nici tatăl din bar al copiilor împușcați în cap ai lui Susan Eusbank. Să nu fie un simplu “tată martor” care asistă neputincios, absent sau orb la soarta fizică și psihică a copiilor lui, ci un tată martor care contribuie la existența copilului în lume. Un tată soț care confruntă apucaturile rele ale nevestei și îi cere, oferindu-i înțelegere, să se schimbe. Un tată soț nelaș căruia nu îi e frică de mama copiilor lui. Și care la final să nu poată fi scuzat că n-a știut, n-a observat, că n-a avut ce face. Copilul are doi părinți. Un mamă și un tată. Nu asta spunem mereu? Nu asta cerem mereu pentru bunăstarea și integritatea fizică și sufletească a copilului? O mamă și un tată?

Tatăl nu poate decît să completeze iubirea mamei. Să se adauge acestei iubiri care stă la baza ființei copilului. Nimic nu poate înlocui dragostea de mamă – ea e infrastructura copilului, ea dă substanța emoționalității sale, interiorității sale. Copilul este, înainte de toate, flămînd după mama lui. Este flămînd după prezența ei, după înțelegerea ei, după consolarea ei și după iertarea ei. Ea e împărateasa micuței lui lumi. Cruzimea (neiubirea) ei înseamnă anihilare. Un copil chinuit și neiubit de mama lui e un copil azvîrlit din lume.

Știu, sună ca naiba, dar femeile iubesc adevărul. Femeile sunt pragmatice. La fel ca adevărul. Sunt atente la detalii. Și “văd” dincolo de fapte și vorbe. Lor li s-a “arătat” Iisus. Ele au văzut primele dincolo de fapta morții. Au o memorie care conservă excelent substanța (atmosfera) neverbalizabilă a relațiilor. Dacă le promiți chestii, trebuie să te ții de promisiune. Dacă nu umbli cu fofîrlica, dacă te prezinți în mod onest, dacă nu te dai mai rotund decît ești, o să le scutești de iraționalitate, de crize de isterie, de absurditate. Bărbatul mincinos, ipocrit, laș întreține iraționalitatea femeii. Ea simte vrăjeala, abureala, ipocrizia (contactul slab al discursului cu realitatea), dar nu o poate numi precis. Simte ca bărbatul ei o vrăjește, dar (against all odds) se încrede in el. Crede că dacă va crede suficient de tare în broscoiul ei fermecat, acesta se va transforma din broscoi în prinț. Din psihopat plin de promisiuni în bărbat adevărat care se ține de promisiuni. Dar să nu ne culcăm prea repede pe-o ureche fiindcă textul nu urmărește deloc răspunsurile simple. Lîngă dreptatea femeii, stă dreptatea bărbatului. Dacă bărbatul e cinstit, dacă bărbatul e bun la inimă și are simțul datoriei (ca Vînătorul), absurditatea și tirania ei nu mai pot fi scuzate. Absurditatea tiranică trebuie confruntată și mîna de fier cu care domină căminul familiei (tocmai fiindcă soțul e moale = blînd, evitant dar statornic și conștiincios) înlăturată. Dacă bărbatul e loser, poate că femeia își va deschide ochii și va înțelege că broscoiul nu se va schimba niciodată în prinț. Femeia care se încăpățînează în psihopatia bărbatului, care se agață cu dinții de broscoiul ei – cine suntem noi să o oprim să își consume dragostea? Dacă pe cei doi îi țin curelele să facă echipă, atunci vor întelege împreună că sensibilitatea și severitatea ei tind să devină “exagerate” (absurde), iar neseriozitatea lui tinde să hrănească această absurditate. Și invers. Cu cît el își încalcă mai des cuvîntul față de ea, cu atît ea devine mai “exagerată”. Cu cît el minte mai tare, cu atît îl prinde ea mai des cu minciuna. Cu cît el e prins mai tare cu minciuna, cu atît caută să își salveze pielea. Cum îți salvezi pielea? Dînd vina pe celălalt: “Ce vorbești? Nu-i adevărat! Ești tu nebună!” Cu cît e ea mai nebună, cu atît trebuie să mintă el mai des. Și uite așa se instalează nenorocirea în cuplu (basm). Chestia tristă e că fetelor nu le plac băieții serioși. Au o slăbiciune pentru gagiii care le promit “luna de pe cer”. Cu cît fata e mai vulnerabilă, cu atît prinde mai sigur promisiunea “lunii de pe cer”. Fiindcă promisiunea acoperă într-o clipită toate fricile și toate nesiguranțele: toată frica ei de abandon ei, toate complexele, toată înfricoșarea lumii exterioare plină de necunoscut. Broscoiul fermecat alină anxietatea. Cînd fata are lîngă ea un bărbat care îi spune “Baby, nu te teme, o să am grijă de tine”, “Baby, stai linistită, o să te fac fericită”, baby simte, sigur, că l-a prins pe Dumnezeu (Baby) de picior. Nu că ar fi rău ca un barbat să îi promită fetei lui că o să aibă grijă de ea. Dar, din nefericire, promisiunea cu fericirea o auzi mai ales de la șmecherași. Bărbații serioși au simțul răspunderii și nu obișnuiesc să rostească declamativ vorbe mari (e o lege psihologică ce ține de tipare, nu de feminism). Marile promisiuni le rostesc cu ușurință șmecherașii narcisici. Inși pentru care imperativul promisiunii (angajamentul) nu durează. Viitorul e doar o trăire intensă de moment. Atenție, deci, la fericire & golănași luați împreună.

N-am ales calea ușoară scriind despre mamele criminale. Am pus în joc și boala tulburător de severă a mamei, mintea ei furată de psihoză, cuțitul pe care și l-a pus la gît, urmele unghiilor, fericirea și chipurile acelor copilași care dovedesc fără urmă de îndoială că pînă să îi omoare, i-a iubit nespus, dar am pus în joc și strigătul de ajutor al copilașului de sub apă, “Mami o să fiu cuminte!

Le-am pus pe toate la un loc ca judecata să fie cu adevărat sfîșietoare. Și ce e sfîșietor să ne facă mai cumsecade. De dragul celor care merită iubirea și decența noastră, am compilat aceste crime și am scris acest text. Chiar dacă e plin de crime, el vrea să fie despre dragoste. Cred că pentru cele ce au ucis, totul e pierdut. Omul nu poate să ucidă și să rămînă viu. Dar pentru cei încă cu adevărat vii, există mereu viitor. Tocmai fiindcă mama are putere infinită asupra copilului ei, trebuie să nu îi facă răul. Tocmai fiindcă are putere de viață și de moarte asupra pruncului ei, trebuie să îi dea doar puterea de viață.

Crima e foarte profitabilă pentru omul de rînd. Eu măcar nu am omorît pe nimeni. Răul care se face pe lume e în altă parte. Nu-l fac eu. În comparație cu criminalele astea, eu nu pot fi decît un om de nota zece. Cu siguranță că ajută la notă să nu ucizi (pe bune) oameni. Dar eu tot cred că datoria noastră e să evităm, cu orice preț, să ieșim basma curată. Să ocolim comparațiile foarte profitabile. Facile. Mi se pare că sunt atîtea ticăloșii pe care oamenii și le fac, zi de zi, unii altora. Cînd vezi cu ce dexteritate înflorește iadul, adică cu ce ușurință lucrurile se pot transforma în catastrofă, nu îți rămîne decît să fii pe fază. Să nu îl distrugi pe Celălalt avînd scuza că tu măcar l-ai distrus încet și sigur, lăsîndu-l de fiecare dată în viață.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. Gogu spune:

    Tatal are un rol esential, egal cu cel al mamei. Daca nu mai e tatal, rezulta problemele mentionate corect de autor. Si atunci, de ce lucram temeinic la distrugerea conceptului de “familie” in zilele noastre? Doar o intrebare retorica

    • Harald spune:

      Foarte bună întrebarea, deși are toate șansele să rămână retorică. Din ce se poate vedea în vest, psihologii nu au curaj să-și pună în pericol cariera înotând împotriva curentului neo-marxist. Există o excepție notabilă tocmai în Canada: Jordan Peterson, profesor de psuihologie la Universitatea din Toronto.

    • pffffff spune:

      Serios nea Gogu? “Daca nu mai e tatal, rezulta problemele mentionate corect de autor.”

      Tatal meu a plecat in lume cand aveam mai putin de 2 ani. Am ramas singur cu mama. A avut grija si ambitie sa merg la scoala pana departe in universitati din strainatate cu diplome inalte.

      Nu ma laud, doar ca nu sunt de acord (si sunt exemplu cel mai viu) cu idea “daca nu mai e tatal, rezulta problemele mentionate corect de autor.”

      O mama fiind singura cu un copil nu e familie? Copilul sigur va iesi un degenerat?

      Uite de asta nu am fost la referendum. Ideile voastre nici nu merita sa fie luate in seama. Si nu sunt homosexual. Sunt hetero. Am intrebat-o pe mama o data ce ar fi zis daca as fi fost homosexual. Mi-a raspuns ca m-ar fi iubit neconditionat in orice situatie.

      Iubirea este importanta, nu ce cititi si mai ales ce interpretati voi intr-o cartulie asa zisa sacra. Auzi la el, nea Gogu…daca nu mai e tatal…pfff…am stiut sa imi caut role-model-ul masculin acolo unde mi s-a potrivit cel mai mult, nu am avut nevoie de un tata care nu s-a dovit la inaltimea responsabilitatilor parentale.

      • Harald spune:

        @pffffff – deci recunoașteți necesitatea unui model masculin, da?

        Nu vă împiedică nimeni să reformulați întrebarea lui @Gogu într-un mod în care să vă satisfacă, dar ea rămâne valabilă.

      • NAXALT spune:

        NAXALT stands for “Not All X Are Like That”.

        In any discussion of group patterns, someone will inevitably use the NAXALT fallacy, as though it is a meaningful rebuttal. When discussing group patterns, it is not.

        https://poseidonawoke.wordpress.com/2016/04/02/naxalt-tldr/

        • pffffff spune:

          Baza libertatilor individuale sta la baza oricarei legi democratice. Daca principiul NAXALT se aplica inseamna ca legea nu e universala ci denota dictatura majoritatii, deci este ne-constitutionala. De ce? Constitutia este universala si se bazeaza (in cazul unei democratii) pe Carta Universala a Drepturilor Omului.

          Role-model-ul masculin betiv si curvar nu este un role-model de dorit. Mai bine lipsa.

          • NAXALT spune:

            NAXALT descrie o eroare de gindire, o judecata corupta, perversa, gresita (logical fallacy), nu e nici lege, nici principiu, nici nu are vreo legatura cu dictatura sau cu constitutia. Ba nici macar cu Carta Universala a Drepturilor Omului. :-)

            Daca eu spun “Lebedele sint albe” (vezi link-ul de mai sus), a ma contrazice cu “Dar exista si lebede negre” e lipsit de sens, fiindca e doar un fel mai naiv de a spune “Patternul pe care tu l-ai identificat, ca lebedele sint in general albe, e fals, fiindca eu am vazut o lebada neagra”.

            Problema e ca, atunci cind spun “Lebedele sint albe”, afirmatia poate fi interpretata ca “Toate lebedele sint albe” sau ca “In general, lebedele sint albe”. Intr-o discutie despre group patterns, afirmatia “Lebedele sint albe” e o generalizare, nu o universalizare (absolutizare).

            Cind te uiti la o padure din departare si vezi ca majoritatea copacilor sint uscati, doar ici-colo cite unul verde, cum o descrii? Oricine ar fi privitorul, va zice, generalizind, ca padurea e uscata.

            P.S.
            In ce priveste “Role-model-ul masculin betiv si curvar” sintem de acord. Nu cred ca te-a contrazis cineva. Deci nu despre asta era vorba in propozitie. Si nici despre ONU, drepturi, libertati, carte, constitutii etc.

          • Harald spune:

            @pffffff – Constitutia este universala si se bazeaza (in cazul unei democratii) pe Carta Universala a Drepturilor Omului.

            Ar mai trebui săpat un pic pe lângă ideea asta, să vedem dacă stă în picioare sau nu. Oare Statele Unite or fi având constituție?

      • mrs spune:

        nu există exemplu ”cel mai viu”, și apoi, cartea aia sacră care tot deranjează pe toată lumea a trecut demult orice test și a rămas valabilă mai departe, e atemporală.
        Că deranjează lumea… asta e! Totuși adevărul nu trebuie să ne supere, ci să ne îndrepte. Dvs., dle Gogu, sunteți o situație, dar nu e de dorit să se întâmple ca regulă traumele dvs. de abandon. Se simte în mesaj neiertarea față de tată. Deci, undeva în ființa dvs. sunt răni deschise.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @Gogu, sigur că are un rol esential. Și absența lui are un rol esențial. In universul psihologic, nimic nu rămîn necontabilizat, toate se socotesc, și cele ce sunt, și cele ce lipsesc, și cele pe care le recunoaștem, și cele care ne scapă. Însă textul ăsta e despre mame. Am subliniat contribuția unică a mamei, făra ca prin asta sa o neg a tatălui sau fiu marxistă. :)) Sper să urmeze un text despre bărbatii care îsi ucid femeile (familia). Autoarea nu iși propune să aleagă invingători (Bărbatul ori Femeie), ci să genereze dileme. Dar na, vrabia malai visează. :)

    • mike spune:

      Si pe mine m-a crescut tot mama si am ajuns foarte bine la 40 de ani. Nu inseamna ca daca nu ai doi parinti ajungi un om cu probleme, de orice natura ar fi acestea. Decat cu un tata violent sau indiferent, mai bine fara. De aceea nici eu nu m-am dus la referendum pentru ca important nu este cine te creste, important este sa cresti in armonie si iubire. Asadar, cred ca un cuplu de gay sau lesbiene ar putea adopta copii foarte bine atata timp cat le ofera dragoste, confort si o educatie buna.

      • Harald spune:

        @mike – Si pe mine m-a crescut tot mama (…). De aceea nici eu nu m-am dus la referendum

        Odată ajunși în punctul ăsta, poate ar trebui să vă întrebați de ce la școală nu e predată matematica de către profesoara de engleză. Sau de ce neurorchirurgii nu se recrutează dintre absolvenții de Automatizări și Calculatoare. Răspunsul e simplu: ca să nu se creeze confuzie. Numai că unii psihologi obișnuiesc să scrie cuvântul cu majuscule. Vă las pe dvs să ghiciți de ce. Sau să ghiciți de unde provine abordarea ”da’ de ce să fie cum zici tu”, care apare frecvent în comentarii.

        • mike spune:

          @Harald fiecare intelege ce vrea. Credeam ca sunteti expert doar in neo-marxism, nu si in psihologie.

          • Harald spune:

            @mike – drama e alta: fiecare înțelege ce poate, nimic în plus. Iar cealaltă relație e exact inversă: după ce înțelegeți psihologie, înțelegeți și ce e neo-marxismul.

            Femeile au un alt mod de a gestiona conflictele, iar a învăța de la o femeie cum se gestionează un conflict e rețeta pentru dezastru. Al nostru, al tuturor. Al civilizației occidentale în ansamblu. Cel mai recent exemplu l-a oferit Obama, cu ale sale ”lady strategists” care au îngropat Ucraina și aspirațiile ei spre NATO.

  2. mike spune:

    Foarte interesant acest domeniu si mai ales ce-i motiveaza pe acesti oameni sa ucida astfel. Cred ca cele mai interesante cazuri sunt acelea in care psihopatii criminali ucid pentru transmite un mesaj care trebuie mai intai descifrat de politisti pentru a identifica criminalul. Mai cred ca aceste mame care-si ucid copiii astfel sunt sociopate, nu neaparat prihopate, existand diferente intre cele doua comportamente. Sociopatia se dobandeste datorita mediului in care creste un copil (lipsa empatiei parintilor, violenta fizica, psihica, etc) , iar psihopatia se pare ca este ceva genetic. Personal, nu cred ca psihopatia este o boala, deoarece psihopatul este perfect constient de ce face in momentul crimei, este ca si cum si-ar satisface o dorinta, insa prin crima. Boala psihica, iti controleaza creierul de obicei, nu mai esti constient de ce faci (sindrom biploar, dementa, schizofrenie, etc). Psihopatii pot fi de obicei foarte inteligenti, insa fara pic de empatie. In urma unor studii se pare ca ~4% dintre CEO din opmanii mari sunt psihopati sau au trasaturile unor psihopati. Legat de depresia post natala, mai cred ca aceasta poate declansa un sindrom sau o boala psihica, insa doar daca exista fondul genetic sau predispozitia la asa ceva. Cred ca de obicei aceasta stare trece de la sine intr-un timp scurt, mai ales daca femeia are sprijin afectiv din partea sotului/familiei.

  3. Fârtat Cicero spune:

    Am pus articolul ăsta pe lista celor mai bune texte pe care le-am citit.

  4. George Petrineanu spune:

    Articolul e binevenit. Dar e vorba de realitati care apar peste tot dar pe care majoritatea oamenilor din incremenita civilizateie româneasca nu poate nici pe departe sa le gestioneze. E peste puterile lor desi odata si odata trebuie sa inceapa tranzitia.

    Nu stiu de ce a trebuit sa enumerati toate aceste detalii. Ca element in pledoarie Desigur, puterea exemplului, dar cred ca si o zecime dintre ele cu comentarii si explicatii de rigoare ar fi fost de ajuns.

    Sint unul dintre cei care nu le judec pe aceste mame si caut sa inteleg. Voi continua sa o fac. Problemele pe care le prezentati se datoreaza dupa parerea mea si clivajului aparut la trecerea noastra ca specie de la biologic la biologic-uman. Platim un pret pentru a fi oameni si o parte a acestui pret e foarte dureroasa. Functia biologica de mama genereaza si dileme cognitive grave. Mi se pare firesc, la fel de mult pe cit e de dramatic.

    Nu prea am inteles rostul acestei parti:
    ,,Femeile sunt pragmatice. La fel ca adevărul. Sunt atente la detalii. Și “văd” dincolo de fapte și vorbe. Lor li s-a “arătat” Iisus. Ele au văzut primele dincolo de fapta morții. Au o memorie care conservă excelent substanța (atmosfera) neverbalizabilă a relațiilor. Dacă le promiți chestii, trebuie să te ții de promisiune. Dacă nu umbli cu fofîrlica, dacă te prezinți în mod onest, dacă nu te dai mai rotund decît ești, o să le scutești de iraționalitate, de crize de isterie, de absurditate. Bărbatul mincinos, ipocrit, laș întreține iraționalitatea femeii.”
    Femeile si barbatii sint actorii aceleiasi drame. Nu sufera in acelasi timp si nu pierd in acelasi timp, dar afectati sint si unii si altii.
    De ce ar fi ,,isteria femeii” doar o oglindire a ipocriziei barbatului (deci o manifestare daunatoare care insa e proiectata asupra altcuiva) in timp ce trebuie sa se asume ca ,,minciuna si ipocrizia barbatului” ii apartin doar lui far posibilitate de a le proiecta? E oare femeia numai un receptacol de cele bune si cele rele? In afara problematicii acute a copiilor, cred ca o femeie si un barbat sint potential candidati pentru aceleasi tipuri de manifestari daunatoare ca ipocrizie, minciuna, isterie etc. S-ar putea ca statistic distributia sa nu fie egala intre barbat si femeie, dar ele exista pe ambele parti. Daca femeile sint in mare parte victime ale tranzitiei biologic-uman (pe linga posibilele accidente individuale ale psihicului care le scot din normal, la fel ca si pe barbati) atunci in aceeasi masura si barbatii sint victime ale aceluias lucru pentru o parte din manifestarile lor daunatoare. Am simplificat si nu am mai pomenit rolul cultural, al gindirilor impuse, al identitailor impuse care si ele ne impovareaza si ne scot in afara cursului normal (rezultanta a nazuintei de armonie dintre individ si nevoia lui de socializare) pe care si asa noi insine ne e greu sa ne mentinem.

  5. Prototipescu Fanel spune:

    hmm… oare ar trebui imi actualizez managementul de risc cu proceduri care sa includa dragostea sub forma de instrument de preventie ?
    pe-acolo de unde vin eu nu prea ne pricepem la psihologie, dar in principiu clasificam mintile in “obosite” si “odihnite”, iar tocmai alea odihnite par sa prezinte un grad sporit de risc….

  6. balta spune:

    Nu are mama dreptul sa ucida copilul. Exemplele enumerate sunt mari exceptii. De fapt, acestea nu sunt mame. Mari exceptii. Se mai spune mame denaturate. Mama este invers, chiar daca tanara e comoda, lenesa, are un stil de viata dezorganizat, dupa ce naste si se trezeste in ea instinctul matern – nu doarme noaptea, ingrijeste cu ravna copilul, il iubeste, se sacrifica foarte mult fizic si emotional.

    • George Petrineanu spune:

      Domnul sau doamna balta,

      Vizavi de exigentele pe care le atribuiti mamelor, intrucit scrieti sub anonimat, sint curios daca la ceeace spuneti se adauga si propria experienta. Eu nu am nascut, nu voi naste niciodata, dar citind relatari despre ceeace presupune sa fii mama, de la gindurile de dinainte pina la aducerea copilului la virsta majoratului, se pare ca situatiile sint mult mai diverse. Exista cele pe care le descrieti, exista femei tinere care de frica si rusine joaca rolul mamei perfecte chiar daca vor altceva dar se tem de scandalul imens care l-ar stirni in jurul lor, si exista poate 2-3% din populatia feminina a globului care din motive pe care nu le mai repet eu, recurg la a fi exact opusul imaginii noastre despre ,,mama”. Pe care dintre ele vreti sa le cuprindeti si de ce le-ati exclude pe o parte dintre ele?

      • balta spune:

        N-o sa nasti, evident, dar tu ai sau ai avut mama care s-a sacrificat pentru tine si te-a iubit, desi daca te gandesti mai bine , era foarte tanara si putea sa aiba viata personala si sa topaie prin cluburi asa cum fac acuma femeile in toata firea, pana la 30-40 de ani.

  7. Fârtat Cicero spune:

    Citind reacţiile la articol, mă simt îmboldit să comentez:
    suntem tentaţi, atunci când aflăm de câte o monstruozitate, să o catalogăm ca excepţie – e o anomalie, pe noi nu ne poate atinge aşa ceva; or, noi toţi, prin acţiunile noastre, reacţionăm la ce ne oferă mediul, iar atunci când acest mediu cumulează acele tensiuni critice care nasc acţiunile noastre deformate, nimeni nu este scutit, fiecare din noi poate cădea, virtute absolută sau păcat absolut nu prea le sunt date muritorilor; categoric, fiecare plăteşte pentru fapta sa, asta iese din discuţie, însă gândul că noi, cei din locul comun, nu putem ajunge în acea lume a tenebrelor care naşte acte care ne par monstruoase, e greşit: să luăm aminte că natura umană ascunde şi sublimul şi abisul, e în fiecare dintre noi, doar că normalitatea vieţilor noastre nu o trezeşte; abia când te duci la limite poţi vedea ceea ce eşti.
    În complementaritate, există şi oameni care au traversat infernul şi au rămas în picioare – vezi povestea lui Aurelian Gulan.
    Să luăm aminte, nu să ridicăm din umeri, nici să nu dispreţuim.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      E totusi placut să vezi ca nu esti singur cu textul tau, ca sunt cititori care merg la țintă. Multumesc pt comentariu (i), Fârtat Cicero.

  8. RazvanM spune:

    In cam toate povestile enuntate mai sus apar simptome ale schizofreniei, boala ingrozitoare ce este diagnosticata adesea in mod gresit ca depresie sau cadere psihica. Este o boala de care sufera in numar mai mare femeile.

    In orice populatie exista cateva procente bune de oameni care sufera de schizofrenie, diagnosticati sau nu.

    Referitor la influenta pe care o pot avea persoanele apropiate asupra unui bolnav de schizofrenie, aceasta este mai mult iluzorie. Acesti oameni pot fi extrem de inteligenti si inventivi. Un simptom al bolii este disparitia temporara sau permanenta a unor limitari morale ceea ce poate duce la actiuni planificate si surprinzatoare chiar si pentru membrii familiei.

    • Zev spune:

      Rezon, dom’ Razvan. Sunt dementi/te dar nu’s tampiti/te. Cand lucram la un pui de lege amploiarul imi platea abonamentul la Lancet. Nu pot sa spun ‘decat’ (hehe) suntem un bunch of sick puppies. Multi au incercat sa vanda alte realitati – dobitocii care ucid oameni in numele islamului sunt de fapt simpli oameni afectati de o problema mentala, cu toate derivatiile etice etc. Ma recunosc plapand in dilema etica (cross that, insert morala), animalul originar din mine spune (si a spus) cand un talamb de somalianezois s-a apucat sa omoare oameni in Melbourne, bravo VicPolice ca l-au impuscat in piept, si gata. Si dup-aia ma gandesc, poate gresesc, cat de tulrburat, macinat, spuneti dv ca terminologia mea e limitata, tre’ sa fie unul care-si ucide copii,sau oameni aflati intamplator pe o strada? Sau poate noi suntem prea tembeli ca sa acceptam influenta bolilor – sau chiar a derapajelor temporare – psihice asupra noastra? Mergem umpic mai departe, cat de mare e (Andrada, bagati un doctorat pe tema?) influenta unei afectiuni psiho pre-existente in cazurile de terorism?

      Oricum, pana ne lamurim psiho si etic, siguranta oamenilor primeaza, asa ca bravo Victoria Police, kill’em all.

      • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

        @RazvanM, textul și-a propus să se rețină de la orice fel de interpretare și diagnosticare. A fost o atitudine asumată, cu un scop anume. Esența textului nu e despre cantitatea de schizofrenie din populația, ci de potențialul de rău din fiecare. Vedeți, mereu tendința să izolăm răul, răul nu ține de noi, tine de o subcategorie izolată. Restul suntem brici :) avem realitatea la degetul mic.

        @Zev: dacă aș avea cîte-un un doctorat pentru fiecare comentariu mucalit (mulțumesc pt comentarii)… :) in rest, nu mă pricep și nici nu am studiat psihologia terorismului (de pildă psihologia musulmanului care se aruncă in aer – mi-e usor străină realitatea lui interioară în care pare-se, cîntărește enorm miza religioasă). Sau dacă socotim terorism și actele de omor in masă ale tinerilor/indivizilor americani, tineri care deschid focul asupra colegilor și profesorilor lor, atunci sunt interesată. Dacă situația de viață mobilizează inainte de toate individualitatea, personalitatea (patologică sau nu) a individului, atunci sunt interesată.

        • Zev spune:

          @Andrada si Mike,

          Andrada vor fi comentariile mele mucalite, dar la modul bonom, sper ca asta transpare.

          Amandoi – ce ma intriga pe mine, de unde si chestia cu doctoratul, este faptul ca unii teroristi sunt fie in stadiile incipiente ale radicalizarii, fie practic ne-expusi. In plus, daca ar fi atatia atentatori cati vorbesc de moartea crestinilor prin moschei , pai am fi morti, numai indonezienii si malaiezinii cati sunt. E cam ca berea de dupa servici pentru ei :). Nu stiu, nu e profesia mea, doar imi pare ca din melanj lipseste ceva, Andrada. Si vad o galeata de bani venind pentru finantarea unui PhD pe tema, hehe. Da Mike si eu mi-am aruncat la un moment dat ochii pe Coran, aveam o copie pe care mai jurau concitadinii, si sincer si cu mana pe Biblie jur, ca acea carte scrisa la modul cum scrie Kurt pe Contri, mai mult pune intrebari decat raspunde, si dubleaza cu copy/paste in germana de nici dracu’ nu mai intelege, asta ce vrea? Versetele (parca asa le cheama) sunt foarte interpretabile (cel putin in engleza)

          • Zev spune:

            PS – cand spun sunt interpretabile, e la modul ‘muslimane fa-ti casa pe alta strada decat crestinul sau evreul’ versus ‘muslimane omoara evreul, iar daca un alt necredincios are o casa vecina cu a ta, ia-i gatsii’ kind of thng. Imi e aproape fizic greu sa o spun, dar da, factorul religios e o chestie, dar e tare mult bazat pe interpretare. Parerea mea, fara cercetare si calificari, e acolo e buba (Andrada nudge-nudge, wink-wink, vorba lu’ Monty Pythons, eventual un co PhD cu un semantician?)

      • mike spune:

        @Zev cred ca problema musulmanilor care se sinucid si implicit ucid si alti oameni , are legatura cu religia. Este singura religie care poate influenta psihicul uman atat de mult incat sa detrmine astfel de gesturi. Parerea mea, desigur. Si cred ca religia asta are la baza teama, groaza de pedeapsa lui Allah , chinurile groaznice descrise in Coran. Am citit cateva randuri (de curiozitate) acum cativa ani si m-am ingrozit. Asadar, musulmanii nu cred ca sunt nebuni. Eu de exemplu, n-as putea sa ma arunc in aer doar pentru ca astfel as putea sa ajung in Rai inconjurat de 10 blonde si o roscata, deoarece nu cred nebunia asta. Prefer sa fiu viu si sa le aleg eu aici pe Terra. Un musulman chiar crede asta, iar in numele lui Allah poate sa faca orice. Ciudat, nu? Totusi, un doctorat ar trebui facut pe tema asta :)

        • Zev spune:

          Una haioasa, Mike, apropos de credinta muslimanilor. Stateam intr-o carciuma cun muslimanez din fostul URSS, in Danemarca. Eu la postgrad, el la fel. Eu comand un antricot de porc, el la fel. Eu cer un Tuborg, el la fel. Ardelean fiind si nevaccinat de PC pe vremea aia, ma mananca undeva sa-l intreb, tati, vad ca porcusorul-porcusor, berica-berica, dar cu Coranul cum te’mpaci? La care gagiul imi da din umar o lectie de viata – ‘Eh, Allah spune ca aia si ailalta nu sunt bune, dar spune si ca daca vrei neaparat, e okay’. Pai, nu?

  9. Stefan spune:

    Eu aș spune că: “Imediat după Dumnezeu urmează tatal.”
    Fără acei mici spermatozoid care reușesc să penetreze ovulul, exista doar Nimic. O aglomerare de ovule care se elimina lunar până la epuizare.
    Nu, mama nu este stăpână copilului ei, tatăl îi conferă acest drept/posibilitate.
    Da, rolul tatălui nu prea este asumat și este din ce in ce mai minimizat, odată cu dezvoltarea tehnicilor de fertilizare in vitro. Dar fără el, ovulul este nimic.
    Dar ce vorbesc, bărbații au pierdut chiar și acest tren în fața femeilor :|
    https://m.huffingtonpost.co.uk/2015/12/18/fertility-treatment-ivg_n_8836470.html Prin inginerie genetica se pot concepe copii de la cupluri de același sex.
    Revenind la articolul doamnei Ilisan, recunosc că nu l-am înțeles, doamna fiind femeie. Cazuri patologice de mame. Dar istoria e plina de eugenism pe baza de sex încă din Sparta antica si de tati/regi care și-au ucis copiii pentru a nu avea rivali la tron. Mai spre epoca moderna, sterilizări legale ale oamenilor bolnavi de schizofrenie, impunerea copilului unic in China si uciderea legală a celorlalți, foametea generalizată din taberele de refugiați din Africa samd. Câteva mame deviate mintal sunt nimic fata de deviațiile instituite legal!
    Să fim serioși, e plina lumea de copii plantați de tati prin diverse utere dar nerecunoscuți și neprotejati de ei! Mai devreme sau mai târziu in istorie, toți avem în arborele nostru genealogic sange de bastarzi.
    Nu mai amintiți femeile doamna Ilisan!

    • Stefan spune:

      *smintiti

      • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

        Haideți că mi-a plăcut maxim comentariul dvs. O să scriu și despre bărbații care își ucid femeile (familiile). Atunci să văd pe unde scoate cămașa spermatozoidul dvs. :)

  10. ED spune:

    Textul de mai sus parca descrie scene din filmele americane produse de Hollywood.

    1. Taki Theodoracopulos, “Where Has All the Talent Gone?”:
    “Parerea mea e ca misiunea filmelor post-Fred & Ginger a fost sa reduca, atit cit le-a stat in putinta, manierele si moralitatea societatii. Cu mult timp inainte de inventarea camerei de filmat, vechii greci obisnuiau sa ii arunce pe dramaturgi in puscarii pentru coruperea societatii, o practica care nu a mai fost urmata de generatia noastra fiindca nu sint destule celule in puscarii in care sa fie aruncati toti cei vinovati.

    In between, Cervantes was a jailbird and funny with money, Lope de Vega liked talking about rape a bit too much, Ben Jonson killed a man and went to jail three times, Racine was a gigolo to Madame de Maintenon, Milton was a wife beater who ended up in a madhouse, Samuel Johnson did a Taki twice for debts, Voltaire was constantly thrown out of Paris and France and did Bastille time, Diderot stole money from a priest, and the wonderful Tennessee Williams abused booze and boys all of his short life. The list goes on and on, and only the sainted and best of all, Sir Tom Stoppard, escapes the Hall of Shame.”

    2. Patrick J. Buchanan: “In America, familia s-a dezintegrat. In timp ce nasterile in afara casatoriei in anii 1950 erau rare, azi 41% din toti copiii americani sint nascuti in afara casatoriei, iar Hollywoodul celebreaza acest stil de viata. Jumatate din copiii nascuti in America de femeile sub 30 de ani sint ilegitimi. 3 din 10 copii albi se nasc in afara casatoriei, la hispanici rata e de 53%, iar la negri 73%. Copiii din familii dezintegrate sint de multe ori mai susceptibili decit ceilalti de a abandona scoala, de a consuma droguri, de a se asocia in gasti, de a comite crime, de a sfirsi in inchisori, de a-si pierde sufletul si de a produce inca o generatie de suflete pierdute.”

    2.1 In anul 2041, albii vor deveni o minoritate in USA.

    3. Monty Pelerin: “Tarile mor lent. Cei care traiau in timpul declinului Romei probabil ca nu aveau habar ca ceva rau se petrecea. Declinul s-a intins pe vreo doua sute de ani. Oricare din cei care au trait in timpul declinului au vazut doar o mica parte din ceea ce se petrecea si probabil ca nu au realizat nici o clipa ca asta ar fi fost altceva decit ceva obisnuit.”

    4. “How did you go bankrupt?” Bill asked.
    “Two ways,” Mike said, “Gradually and then suddenly.”
    —The Sun Also Rises by Ernest Hemingway

    5. In 1983, Solzhenitsyn a primit Premiul Templeton, oferit de Fundatia Templeton din Pennsylvania. E un premiu anual oferit unei persoane in viata care, in opinia juriului, “a avut o contributie deosebita la afirmarea dimensiunii spirituale a vietii.”

    La primirea premiului, la virsta de 65 de ani, Solzhenitsyn a citit un discurs intitulat “Ateismul: Primul pas catre Gulag.”

    Cu mai mult de o jumatate de secol in urma, cind inca mai eram copil, imi amintesc ca auzeam oameni mai in virsta oferind urmatoarea explicatie pentru marea nenorocire care lovise Rusia: Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; din cauza asta s-au intimplat toate nenorocirile.

    De atunci am petrecut aproape 50 de ani studiind istoria revolutiei noastre [rusesti]. In timpul asta am citit sute de carti, am adunat sute de marturii personale si am scris deja opt volume incercind sa dau la o parte darimaturile ramase in urma acelei convulsii.

    Dar, daca mi s-ar cere azi sa formulez cit pot eu de concis principala cauza a ruinatoarei revolutii care a inghitit 60 de milioane de oameni, nu as putea sa o formulez mai clar decit repetind: Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; din cauza asta s-au intimplat toate nenorocirile.

    Ceea ce apare aici e un proces de importanta universala. Si, daca mi s-ar cere sa identific pe scurt trasatura principala a intregului secol 20, as fi incapabil sa gasesc altceva mai precis si mai concis pe care sa il mai spun inca o data: Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu.

    Concluzia lui Solzhenitsyn despre Occident, asa cum il vedea acum peste 30 de ani la el acasa (in USA): “aluneca implacabil catre abis”.

    6. “The most effective way to destroy people is to deny and obliterate their own understanding of their history.” (Cea mai eficienta metoda de a distruge un popor este sa il impiedici sa isi cunoasca propria istorie.) — George Orwell.

    • Harald spune:

      Lumea care a dispărut odată cu Imperiul Roman era o lume degenerată. Cauza cea mai probabilă a degenerării a fost deconectarea clasei conducătoare de nevoile reale ale societății și de metodele concrete de a obține hrană și adăpost.

      Exact asta se întâmplă în prezent la Hollywood, dar și prin alte mari orașe din State și din Europa. ”Elitele” obțin bani mult peste nevoile reale, își cumpără tot ce au nevoie și încă de 10 ori pe-atâtea lucruri de care n-au nicio nevoie. Dar asta fără să aibă habar de modul real în care oamenii simpli își obțin cele necesare traiului. ”Elitele” sunt practic deconectate de realitate, trăiesc într-o lume artificială și au impresia că toată lumea trăiește la fel.

      Deocamdată, încă n-au apărut în diverse provincii lorzi războinici analfabeți, deci nu ne scufundăm chiar acum într-un nou Ev Mediu. Iar ce va fi peste 200 de ani, vor vedea cei care vor trăi acele vremuri. În prezent, societatea încă este capabilă să se regenereze, la fel cum s-a regenerat în urma tranziției de la Carter la Reagan, la fel cum s-a regenerat în urma tranziției de la James Callaghan la Margaret Thatcher, la fel cum s-a regenerat în urma tranziției de la Brejnev la Gorbaciov etc etc.

  11. Balta spune:

    Cand vorbim de mama, ne amintim de mamele noastre, asa ca sa spun mai simplu.
    Pentru cei mai sensibili si cu descernamant, Feciora Maria este prototipul de mama si esenta a ceia ce inseamna mama si femeie.
    Daca autoarea, ca profesionist intr-un anumit domeniu, studiaza patologiile, asta-i alta chestiune. Dar nu vorbim despre ceia ce inseamna Mama.
    Copilaria si Mama inseamna paradisul fiecarui om. Asta este diferenta esențială intre femeie si barbat.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      E foarte greu să inghițim răul matern. Sau mai jos, firea complicată a maternității. Știu. și tocmai această dificultate întărește observația că mama e însăși substanta individului, să o nege înseamnă să se nege pe sine. Lucrurile stau altfel cînd vine vorba de tată. Răzvrătirea impotriva tatălului e altă mincare de pește.

  12. Alina Rednic spune:

    Am citit fara sa respir. M-am oprit, am respirat si am citit din nou. Felicitari!

  13. The Noble Savage spune:

    Nu am avut rabdare sa citesc decit in diagonala gramada de povesti de groaza fiindca, slava internetului, dau aproape zilnic peste astfel de aberatii de foarte multi ani si sint deja supra-saturat.

    Da, omul poate fi violent si singeros. Asta e. Se stie. In plus, e si cel mai singeros animal de pe planeta si caracteristica asta l-a plasat rapid in postura de stapin peste toate celelalte vietuitoare. Daca nu ar fi fost asa, ar fi pascut iarba, ar fi dat lapte, s-ar fi numit capra si ar fi fost hrana pentru ursi si lupi.

    Crestinismul e religia care a reusit cel mai bine sa imblinzeasca animalul din om, aproape tot ce e bun, frumos, exceptional si grandios in lumea civilizata de azi (stiinta, arta, cultura) fiind rezultatul muncii creative a barbatului alb, crestin si heterosexual. Cine nu pricepe asta azi, sa mai astepte 5-10-15 ani de progresie a ateismului in Europa si in America de Nord. La un moment dat lucrurile vor deveni clare si pentru cei mai orbi.

    E un spectacol pe cit de dezolant pe atit de fascinant sa vezi indivizi care lacrimeaza dupa minunata natura umana careia crestinismul i-ar fi pus lanturi, garduri, bariere, constringeri, strivind si sufocind cele mai naturale si inocente porniri si instincte.

    Nu e locul sa fac un inventar al caracteristicilor de speriat ale naturii umane, dar macar despre canibalismul si infanticidul pentru ciorba si friptura de copil- interzise de crestinism, la fel ca multe alte aberatii care ar face viata sociala un infern si care inca se mai practica in Africa necrestinata – trebuie sa amintesc. In timpul macelului hutu-tutsi (800.000 de tutsi omoriti de tribul hutu in doar 100 de zile din anul 1994), femeile tutsi, dupa ce erau violate zile in sir, erau transate, iar din pulpele lor razboinicii hutu faceau fripturi la gratar. Nu ma refer la canibalismul din disperare al omului delirind de foame (ca acela aparut in Ucraina in timpul Holodomorului, de exemplu), ci la canibalismul ca stil de viata.

    Despre familia heterosexuala si monogama, care este cadrul in care se intimpla uneori tragedii indescriptibile, se poate spune, parafrazindu-l pe Churchill, ca e cea mai proasta forma de organizare a vietii sociale cu exceptia tuturor celorlalte forme care au mai fost incercate din cind in cind. Asta e motivul pentru care a fost promovata de crestinism.

    Citeva vorbe despre falsul postulat al naturii bune a omului, despre credinta ca fara civilizatie (crestinism) oamenii sint in esenta buni si ca tocmai civilizatia e cea care ii strica, despre “minunata” natura umana asociata ideii romantice, fanteziste, cunoscuta sub numele de “salbaticul cel nobil” (The Noble Savage), un stereotip (nascut din literatura) al indigenului idealizat, care nu a fost corupt de civilizatie si care intruchipeaza bunatatea innascuta a fiintei umane:

    Ötzi the Iceman

    Una din cele mai vechi mumii din lume e un om al gheturilor, batrin de 5000 de ani, descoperit in Alpi.

    Cercetatorii au sugerat ca fusese un cioban pasnic surprins de o furtuna neasteptata de zapada. Dar asta a fost doar pina cind i-au descoperit o sageata in spate si pe cutit singele a patru indivizi. Omul gheturilor avea si rani defensive pe brate. Ceea ce s-a intimplat a fost foarte probabil o lupta pe viata si pe moarte.

    Dar atunci intrebarea e: de ce sa presupui ca a fost “pasnic” inca inainte de a studia probele?

    Exista tendinta de a idealiza descoperirile arheologice in lumina unei credinte care este oricum numai stiintifica nu. “Salbaticul cel nobil” e o astfel de credinta. Credinta ca viata a fost mai buna in societatile primitive. Ca oamenii au trait pasnic si in armonie cu natura. Aceasta idee e sufletul ecologismului modern si baza implicita a multor politici publice. Este, de asemenea, in spatele credintei ca violenta e invatata.

    Dar e o problema cu “Salbaticul cel nobil”. Nu exista dovezi ca el ar fi existat vreodata. In trecut, razboaiele erau pretutindeni si mortale. Resturile umane descoperite arata ca 25% dintre barbati au sfirsit omoriti. Conflictele intre vinatori-culegatori erau universale si intense. Practicile de canibalism si infanticid erau comune. In ceea ce priveste traiul in armonie cu mediul: pasunat intensiv, despaduriri, agricultura nesustenabila. Societatile stravechi s-au prabusit din cauza unui ciclu nesfirsit de suprapopulare, epuizare a resurselor si razboaie. Cind li se ivea ocazia, isi atacau vecinii si puneau stapinire pe resursele lor.

    “Salbaticul cel nobil” e un mit vechi si de succes, insa decenii de descoperiri arheologice arata ca viata in Gradina Raiului era urita, brutala si scurta.

    “Omul nu este un animal nobil, ci un animal ignobil. [...] Si orice incercare de a crea institutii sociale pe o falsa viziune a naturii umane e probabil sortita esecului.” – Stanley Kubrick.

  14. MK-ULTRA spune:

    Despre Andrea Yates puteti sa cititi si aici:

    Big list of drug-induced killers



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrada Ilisan


Andrada Ilisan

Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei ataș... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)