joi, martie 28, 2024

Măsuri și proceduri

Am participat prin anii ‘80 la un fel de „şedinţă de excludere”. Un coleg de an fusese la un chef prin cămine, iar la acel chef altcineva, din altă facultate  se îmbătase și nu ştiu  de ce voise să iasă pe geam – căminele din Regie nu au balcoane. S-a prăbușit de la etajul căminului, pierzându-şi viaţa.

Acum „se dorea” să se dea un exemplu, aşa că venise „pe linie de ASC” indicaţia şi la noi în facultate ca toţi cei care participaseră la acel chef să fie excluşi din organizaţie. Evident, sancţiunea în sine nu ar fi fost vreo mare chestiune, doar că genul ăsta de „probleme la dosar” putea deranja mai târziu într-o eventuală carieră. Aşa că am asistat la o şedinţă bizară, în care „şeful ASC pe facultate ” – pe care nici nu-l cunoşteam, noi fiind în anul întâi sau doi – încerca să ne convingă să votăm excluderea, cu textul : „oricum va fi exclus” iar toţi ceilalţi încercau să îl convingă că o pedeapsă mai blândă, de genul „mustrare” ar fi mai potrivită. Evident, nu aveai cum să îl convingi pe „activist”, pentru că el nu venise acolo să discute, ci să confirme o hotărâre deja luată. Nici nu mai ştiu cum s-a terminat povestea; cred că nici măcar n-am mai votat; colegul respectiv a fost obligat să repete anul – nu ştiu precis prin ce procedură administrativă – iar de apartenenţa la ASC nu mai ştiu nimic. Sper că a fost dat afară, ca să poată completă mai târziu „NU” în formularul pentru viza de USA, la întrebarea „Aţi fost membru al unei organizaţii comuniste sau fasciste?”

Dar unde voiam să ajung:  la expresiile impersonale.  Hotărârea „s-a luat” pentru că „s-a dorit” un exemplu dur pentru studenţii care nu respectă disciplina în cămin. O propoziţie care exprimă sentimentul mioritic al obedienţei, aşa cum a fost el instaurat de comunişti.

Şedinţele comuniste ajunseseră la un rafinament  al bătutului apei în piuă greu de egalat; ele funcţionau însă şi ca o supapă de defulare a „supuşilor”. Pentru că în general activistul empatiza cu „oamenii muncii”, îi asculta cu atenţie – cred că prin anii ‘80 se discuta destul de liber la genul ăsta de şedinţe, nu era nimeni arestat în sală sau a doua zi, cum probabil că se întâmpla prin anii ‘50 – Empatiza, dar „nu avea ce face” pentru că, nu-i aşa, „s-a hotărât”. De către cine? Habar n-am, „mai sus” .

Ieri dimineaţă ( vineri 28) am auzit la radio o discuţie cu domnul Arafat pe tema „Colectiv” şi am avut tot acest „deja vu” când respectivul domn a afirmat ceva de genul: „dacă respectam procedura, numărul victimelor era mai mare”.

Ok, de acord, dar cine a scris acea procedură? În buna tradiţie de la noi, probabil că şi acea procedură „s-a scris”. E proastă, noi o încălcăm, dar procedura rămâne. E cea mai clară dovadă a continuităţii nostre milenare, păstrată aşa de la începutul veacurilor…. Probabil mai veche decât Biblia însăşi.

Inginerilor nu le place să scrie proceduri, iar IT-ştilor cu atât mai puţin. Dar câteodată suntem nevoiţi. Există pe lume standarde în domeniul calităţii, inclusiv celebrul ISO 9001 şi cele derivate din el, pe care dealtfel instituţiile statului obişnuiau să îl ceară de la orice firmă care dorea să lucreze un proiect cu ele. Dar dincolo de standarde, există şi nişte principii de bun simţ. Activistul de care vorbeam la început primea ceea ce acum se numeşte „feed-back” de la organizaţie. Dar nu îl dădea mai departe. În anii ‘80 era absolut normal; trăiam într-o dictatură, omul se temea că va răspunde cu funcţia pentru veştile proaste. Dar acum? Dacă vrei să rezolvi ceva, e de ajuns să întrebi. Iar dacă ai scris o procedură, trebuie să îţi asumi răspunderea.

Deci, cine scrie procedurile?

Ca să declanşăm iar „lanţul amintirilor”, eram tot prin anii ‘80 în armată. Comandantul companiei noastre era unul din acei ofiţeri făcuţi ‘pe bază de origine sănatoasă”, un eufemism pentru a spune că probabil avea doar 4 clase de şcoală când a intrat la şcoala de ofiţeri. Cei mai tineri erau mult mai bine şcoliţi, se vedea asta destul de clar şi chiar şi el trata situaţia cu oarecare umor. Pentru că nu avea prea mare talent la scris, cum spuneam, îşi adunase la „cancelarie” un număr de soldaţi dintre noi, cei cu termen redus, care se ocupau de hârtiile necesare. Evident, experienţa lor militară era nulă, dar măcar ştiau să scrie în limba română. Cei care studiază evenimentele de la ‘89 ar trebui să aibă şi asta în vedere când analizează reacţia armatei în situaţia dată.

Ceea ce am descris mai sus pare  caricatural dar modelul funcţionează mai mult sau mai puţin identic şi prin diverse instituţii şi chiar companii private. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi la ING.

Pentru că, încă o dată, inginerilor, şi în general profesioniştilor nu le place să scrie proceduri. Cum ziceam, înainte de 2008 nu puteai să faci nici cel mai mic biznis cu statul dacă nu aveai o certificare ISO ( evident, statul însuşi nu ştiu dacă are vreo certificare, dar cel puţin de afară pare complet haotic, deci această cerinţă pare oarecum incompatibilă, dar asta era situaţia).

Aşa că s-a construit la repezeală o industrie a certificărilor ISO. În general tot din marea categorie a inginerilor fără vocaţie sau fără perspective, disponibilizaţi de prin fabricile comuniste care funcţionau tot pe principiul „s-a dispus”; pentru că în general clienţii nu doreau acreditarea pentru a-şi îmbunătăţi propriile procese ci pentru a putea să participe la licitaţii, şi pentru că pe de altă parte autorizarea costa destul de mult iar pentru „beneficiar” rezultatul nu era neapărat vizibil, această industrie a început să producă mormane de hârtii, pentru a-şi justifica banii încasaţi. Dacă însă un fierar ar implementa o procedură ISO cu una din aceste firme, caii ar muri desculţi. Evident, nu acesta e spiritul standardelor, pentru că nu scrie nicăieri că o firma de doi angajaţi trebuie să aibă o procedură mai mare de o jumătate de pagină; acesta este mai degrabă „specificul local”, altoiul comunismului pe trunchiul viguros al birocraţiei.

Ce e mai trist în această situaţie este că procedurile intră în continuare în derizoriu. Nu le putem aplica, nu le putem ocoli, să le ignorăm, aşadar….

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Ei bine, este un fapt: „procedurile” il tin pe post pe doctorul Calafat in cuda unor catastrofe intimplate. Si carora le-a gasit intotdeauna scuza „procedurilor”.
    Este o anectoda cu intrebarea „dar cine il tine pe asta in viata?” ori „pe cine are el in spate?”
    „Procedurile”, maica :P
    Gurile rele (nu trebuie luate in seama) spun ca Serviciile.
    NB,
    daca pe timpurile celor ce ne povestiti, dle Mihai Badici, era riscant foarte sa spui adevarul/parerea, lipsa de curaj de acum este umilitoare.

    • Domnule Victor L, nu mă interesează aspectul cu „serviciile”, mai ales că trăiesc de prea multă vreme în România ca să fiu conştient că „serviciile” nu au un singur cap, ci mai multe, care fiecare sprijină pe cineva, ceea ce în general e bine pentru democraţie :) Ceea ce mă interesează e ca respectivul domn să îşi angajeze un „scriitor de proceduri” competent sau să plece. Probabilitatea unor catastrofe de amploare nefiind deloc mai mică decât „epsilon” ( cutremure, incendii – mai ales că încă mai avem mineri) se pot produce, iar a spune în direct şi fără să îţi tremure vocea că procedura e proastă ( si ştim asta de un an cel puţin) mi se pare…. nu ştiu cum să îi zic….

      • In loc ca „domnul respectiv” sa-si angajeze un literat nu e mai bine ca cei lterati sa scrie proceduri care sa nu permita angajari sau numiri pe functii a sfertodoctilor ori analfabetilor?

  2. daca lucrezi pentru mcdonald procedurile sint standard, ce sa gresesti cind lungimea cartofului si grosimea chiftelei este automatizata ? in romania intri cu zimbetul pe buze (in speranta ca fiara din spatele ghiseului va uita de propriile i frustrari familiale !) si iesi injurind (fiara ti a spus NU , ai uitat actul legalizat care confirma ca porti 42, desi i ai explicat ca nu te ai dus acolo sa ti faca pantofi la comanda). intr o tara civilizata nu vei auzi niciodata NU iar functionarul totdeauna iti va zimbi (in fond tu l platesti). in romania militianul iese din boscheti, sare disperat in fata masinii si te amendeaza ca n ai centura ! intr o tara civilizata omul legii te avertizeaza ca esti pe cale sa virezi pe o strada interzisa, inainte de a rinji satisfacut c ai incalcat deja legea sau de a constata decesul ! cind toate canalele de televiziune sint inundate de politruci analfabeti si militieni cu doctorat, elogiind faptele lor de vitejie (au depasit planul la amenzi si au incasat in totalitate taxa pe stilp), cind totul se nvirte n jurul acestor prostanaci, ei bine, tara respectiva isi merita soarta

  3. Din proprie experiență pot să vă spun că ”un scriitor de proceduri competent” este o contradicție de termeni :)

    La propria firmă, deci fără nicio constrângere din afară, tot este foarte greu să scrii o procedură care să corespundă realmente cu ce se face în realtate. În activitatea practică se rotunjesc de foarte multe ori colțurile, pentru a câștiga timp. Dar nu poți scrie în procedură că e OK să rotunjești colțurile, pentru că nu e OK.

    Mai mult decât atât, multe operațiuni mărunte sunt cunoscute de cel care le realizează, dar nici măcar acela nu le conșțtientizează ca atare. Le aplică sau nu, pe măsura necesităților, dar nu le consideră proceduri. Și n-ai cum să-l convingi să stea să le scrie, că dacă îi plăcea să stea să le scrie nu ar fi fost el cel care să le pună în practică.

    Dacă ai mai multe puncte de lucru cu aceeași activitate, se observă în doar câteva luni că procedurile ajung ”personalizate”, fiecare punct de lucru ajunge să aibă anumite preferințe, pe criterii greu de înțeles. Iar în multe cazuri aceste proceduri nu sunt mai proaste, nu sunt ”personalizate” spre a fenta (asta deja ar implica rea-credință, ceea ce e mai ușor de depistat). Sunt pur și simplu diferite pentru că așa îi vine mai la îndemână celui care le pune în practică, iar dacă îl forțezi să le schimbe, calitatea muncii lui scade în mod evident.

    Am fost multă vreme adeptul procedurilor clare, eram de părere că tot ce merge prost în România e din lipsa procedurilor clare. Însă realitatea de pe teren m-a cam contrazis: procedurile scrise sunt bune cu rol orientativ, pentru cineva care încă nu știe cu ce să înceapă operațiunea respectivă. Imediat ce respectivul capătă experiență, se distanțează din ce în ce mai mult de procedurile oficiale și eficiența lui ar scădea dramatic dacă s-ar ține de ele.

    • Ei, nu e chiar aşa. Problema e că extrema în care cad toţi scriitorii de proceduri este să detalieze toate etapele. Ceea ce e evident absurd. Procedurile trebuie să cuprindă etapele principale, ca să poată fi ulterior auditate, nu să se piardă în detalii, pentru că nu programezi roboţi. Adică scrii în procedură că montezi frâna, după care strângi şurubul; nu trebuie să descrii cheia de trei’şpe :) Dacă bicicleta sau avionul pleacă cu şuruburile nestrânse ştii pe cine să strângi de gât.
      Cel puţin în zonele în care e vorba de urgenţe, în lipsa unor proceduri simple şi clare apare panica. Si vă pot spune asta din experienţă: nu am lucrat la pompieri, dar sunt administrator de sistem :)
      Toate teoriile de securitatea datelor cer să ştii de la declanşarea atacului nişte lucruri simple: cine face parte din echipa de răspuns ( pe cine trezeşti din somn), cine ii trezeste din somn ; unde ai pus backup-ul şi care e procedura de restore etc.
      Sub imperiul panicii poti face lucruri prosteşti, de genul să suprascrii backup-ul cu unul gata infectat de exemplu.
      Procedurile nu ies perfect din prima, tocmai de asta birocratii competenţi, spre deosebire de cei incompetenţi, insistă pe sistemul de feedback: după incident să se analizeze răspunsurile şi să se corecteze procedurile. După câteva iteraţii, procedura începe să arate binişor. În schimb, birocraţii incompetenţi umplu fiecare etapă de detalii inutile, care bineinteles că nu se vor potrivi la următorul atac. Sigur, dacă esti singurul administrator la o firmă mică procedura e „in capul tău” dar dacă implică mai mult de doi oameni, e bine să fie scrisă

      • Ceea ce scrieți este real, dar nu prea contrazice ce scriam eu :)

        Procedurile ajung scrise de birocrați incompetenți pentru că profesioniștii competenți preferă să se afle pe teren, nu să scrie proceduri. Statutul de administrator la o firmă mică nu are nimic de-a face cu asta. Procedura e necesară pentru alții (pentru cei care o învață, pentru cei care o auditează etc.) nu pentru cel care o concepe de la zero și o aplică în mod curent.

        Panica și competența se cam exclud reciproc, iar existența procedurii nu aduce competență. Dimpotrivă, competența e cea care concepe o procedură și ar fi ideal să o și redacteze spre a fi disponibilă și pentru alții. Tot competența e cea care ajustează respectiva procedură după necesități și după condițiile reale de pe teren. Adică se abate cu bună știință de la procedura scrisă, tocmai pentru că ea nu corespunde situației de fapt. Procedura scrisă descrie cazul ideal, neîntâlnit în practică.

        La capitolul ăsta aveți exemplul celui care a aterizat în râul Hudson: a ales cea mai bună soluție, în raport cu experiența lui de planorist, a pus magistral în practică respectiva soluție, dar n-a mai ajuns să închidă și valvele pentru amerizare pentru că operațiunea asta era la sfârșitul check-list-ului (i.e. procedurii). Și el a început derularea acelui check-list la doar câteva sute de metri altitudine, nu la 11.000 de metri, altitudinea de croazieră la care începea procedura oficială.

        Asta nu înseamnă că respectiva procedură se poate modifica acum. Nu poți scrie în procedură că un planorist se poate abate lejer de la ea pe baza propriilor evalurări și experiențe. Procedura rămâne așa cum e, majoritatea simulărilor ulterioare au demonstrat că piloții care au aplicat-o au prăbușit avioanele, așa că următoarea situație similară rămâne de fapt la mila Domnului. Concluzia pentru acei alți piloți fiind clasică: practica ne omoară :P

  4. Scopul oricarei proceduri este acela de a asigura o initiere si o ghidare coerenta,logica,pe intelesul tuturor celor angajati intro activitate care are un scop precis si anume crearea unui produs sau a unui serviciu de calitate.
    De aceea ea trebuie scrisa de oameni care cunosc indeaproape activitatea care trebuie reglementata pentru a fi cat mai clara si concisa.
    Daca insa cei care o scriu habar nu au cu ce „se mananca”activitatea respectiva sa nu se mire nimeni ca aplicarea procedurii poate conduce la confuzie si implicit la haos.

    Pe de alta parte,in mana unui profesionist adevarat procedura,daca e scrisa bine, este un fir rosu conducator care garanteaza obtinerea unui rezultat dorit.
    In mana unui prost insa ea devine o sabie cu care el iti poate „taia capul”……nu scrie la procedura cum sa fac asta….nu o fac !!

    Desigur procedurarea activitatilor simple de genul cum sa bati un cui intrun lemn ( exagerez putin ca sa fiu inteles mai bine ) este o prostie din start si cu toate astea am intalnit si astfel de proceduri.Ele sunt facute ca sa justifice banii ceruti celor care solicita un set de proceduri pentru o anumita activitate.

  5. unul dintre articolele slabe ale domnului badici, fara cap si fara coada.
    de obicei imi place cum scrie dar as prefera sa o lase mai moale cu ritmul asta saptamanal in care se ambitioneaza sa publice.

  6. Problema interpretarii care adauga la lege – procedeu nepermis si josnic. Vorbim nu despre procedura certificarii ISO, ci despre „procedura” care a condus la solicitarea certificarii ISO si cand nu era evident necesara.

    Articolul mai curand exemplifica aceasta modalitate oribila de reglementare: procedura.

    Procedura este sora mai mica (dar nu mai putin periculoasa) a hotararilor de guvern prevazute expres in lege in lege pentru ca legea sa fie aplicabila.

    De la fondurile europene si pana la renuntarea la solicitarea cazierului de la petent, „procedura” a ingropat enorm de multe legi si idei bune.

    De vina este prostul obicei de a lasa lucrurile in coada de peste in lege, sub motivul pueril ca „legea nu trebuie sa preveda detalii”. Asa ca multe legi sunt de fapt colectii de principii.

    Sintagma „legile noastre sunt bune, dar nu se aplica” se explica prin aceasta retinere in a atinge nivelul de detaliu necesar aplicarii unei legi.

    Retinerea aceasta, la andul sau provine din:
    a) incapacitate administrativa
    b) de-responsabilizarea partidelor politice, cat timp votul are in vedere persoana si nu ceea ce partidul respective isi propune sa faca.

    De exemplu, solicitarea de cazier petentului continua si acum, in ciuda legii, sub motiv ca „nu exista procedura…” (!!!!)

    • Ati atins un subiect-cheie doar că nu sunt suficient de competent pentru el, problema „normelor de aplicare”. Ar mai fi diversele norme interne ale diverselor companii ( am avut de-a face cu compania de electricitate de exemplu, care a hotărât cu de la sine putere că stâlpii de electricitate plătiţi de noi intră în proprietatea lor fără nici o despăgubire. Da, poţi refuza, dar n-o să ai curent :) ). Aici cred că e o problemă esenţială a rezistenţei aparatului administrativ la reformă, pentru că celebrele „norme de aplicare” nu se mai votează în Parlament; după umila mea părere ar fi ilegale. O să rugăm un jurist cu ocazia asta să ne lumineze dacă are disponibilitatea…

      • Da, ar fi bine. Dar din moment ce societatea asa considera – ca normele de aplicare adauga de fapt la lege- problema e mai degraba de natura administrativa decat juridica.

        Si, chiar daca un jurist ar confirma ilegalitate lor – de fapt neconstituionalitatea unor asemnenea norme si proceduri s-ar gasi probabil un altul care sa afirme exact contrariul.

        E destul de dificil de analizat si decis asupra neconstitutionalitatii unor proceduri.

        Revin la ideea ca politicul este cel ce conduce societatea si din pacate este exact cel care este lipsit de raspundere. Paartidul politic este cel care ar trebui sa sa exprime in campania electorala asupra acestui subiect si electoratul sa decida in consecinta, in functie de cum vede fiecar votant aceasta problema.

        Evident, este valabil pentru foarte multe probleme care framanta societatea romaneasca: neglijam faptul simplu ca intr-o democratie cu mai multe partide, ele fac legile si conduc tara. In parlament se voteaza legile, nu se fac. In Guvern se elaboreaza legile la indicatia partidului la guvernare.

        Ori, singura garantie (slaba, dar unica) in ce priveste respectarea dorintelor societatii este ceea ce sustine fiecare partid in parte si detaliaza in campanie.

        In alegerile parlamentare atat partidele cat si electoratul se cdoncentreaza asupra candidatilor la Camera Deputatilor si Senat, uitand ca nu aceia fac legile.

        Despre doctrine si programe politice nu se vorbeste deloc. Nu se vorbeste in sens politic. Diverse grupuri de ganditori analizeaza si comenteaza optiuni doctrinare. Dar acelea nu ajung niciodata la partide, ce se concentreaza pe candidati. Ca si electoratul, de altfel.

        Recentul absenteism de la vot cam asta a aratat: solicitarea populatiei ca partidele sa conduca.

  7. O mare parte din parul alb îl am din lupta cu procedurile, lupta exrrem de apriga la concernele germane, deși în articol am impresia ca se face o confuzie intre diferitele documente. Nu trebuiesc confundate descrierile proceselor de proiectare, sau fabricație, control ca ex. cu instrucțiunile de fabricație, montaj, control pe de alta parte. Nici unele nici altele nu trebuie sa fie perle literare, din contra, trebuie sa fie simple concise și sa conțină tabele, organigrame, desene, fotografii etc.

    • Intenţia mea a fost să mă refer doar la procedurile de asigurare a calităţii şi /sau la cele de acţiune în caz de dezastru, măcar pentru că aici cam ştiu despre ce vorbesc ( după cum am zis, nu am lucrat la pompieri dar am mai făcut planuri de răspuns la incidente în IT iar uneori am avut „bucuria” să le şi aplic) . Discuţia a fost oarecum extinsă de comentatori dar asta nu schimbă esenţa problemei. Poate ar fi fost util să dau un link la interviu, pentru că de fapt articolul acesta e scris ca o reacţie, voiam să scriu despre altceva iniţial.
      Ce e ironic este că am scris un articol asemănător cu ocazia prăbuşirii pilotului Iovan în Apuseni. Cel puţin impresia mea e că de atunci şi până acum nu s-a întâmplat nimic, nu vrem să învăţăm nimic, de fapt nu ştim cum să învăţăm… Aparent, nici in Apuseni nici la Colectiv nu a existat un coordonator, iar propozitia care m-a revoltat a fost de genul „procedura spune că arşii trebuie duşi la spitalul de arşi, ori dacă îi duceam pe toţi acolo ar fi fost mult mai multe victime”. Bun, cine a scris procedura chiar nu stia că spitalul respectiv are capacitate limitată? Si dacă nu a ştiut prima dată, a doua oară tot aşa e procedura?

      • Mi-am amintit un exemplu care vă dă dreptate: în armată îi scriam lecțiile comandantului de pichet, un căpitan care nici românește nu prea vorbea. Era dintr-un sat de ucraineni și dăduse șpagă ca să fie mutat într-o unitate care de fapt era un fel de batalion disciplinar pentru cadre :) numai ca să fie aproape de casă.

        Una din lecții era despre organizarea tragerii în poligon și i-am rescris-o complet, după observațiile ”de la fața locului”, plus obișnuința de a folosi în mod curent Kalașnikov-ul (care nu se numea așa în lecție, evident, dar asta rămâne între noi). Experiența lui în materie era foarte aproape de zero, avea un Kalașnikov ”al lui”, însă era la mine în rastel și i-l dădusem o singură dată. Dar și atunci fără muniție, cu două încărcătoare goale.

        Presupun că măcar în școala de ofițeri trebuie să-l fi folosit, dar n-aș fi pariat pe asta: o tragere constând din aruncarea grenadei, organizată în acel an special pentru ofițeri, se terminase cu 2 morți și vreo 5 răniți, după ce unul dintre ei scăpase grenada în șanț, iar ei încercaseră să iasă direct din șanțul adânc de doi metri, în loc să ia unul grenada și să o arunce în cele 3-4 secunde cât au mai avut la dispoziție. Bineînțeles că în mod normal n-ar fi avut ce căuta atâția oameni simultan în șanț, dar așa e când se rotunjesc colțurile.

        A făcut un scandal monstru când a văzut lecția rescrisă, regula lui de bază era să le copieze pe cele din anii precedenți. Nu prea a avut noroc, că era dimineață și eram complet treaz, așa că m-am certat cu el ”ca la ușa cortului”, cum ar fi zis bunică-mea. Când eram băut eram foarte cooperant și amabil, rămânea întotdeauna cum zicea el și n-a înțeles toată armata (mea, nu a lui) de ce apăreau la mine asemenea schimbări inexplicabile de comportament :)

        A doua zi când a venit la program, își schimbase total atitudinea cu privire la lecția rescrisă: fusese singurul pe care l-a lăudat comandantul de batalion, pe ceilalți îi făcuse albie de porci pentru că toți copiaseră aceeași lecție, probabil pentru al patrulea sau al cincilea an la rând. Numai el găsise ”scrritorul de proceduri competent”, dar chiar și asta fusese de fapt împotriva voinței lui :P

      • ISO 9000 si ISO 14000. De astea e vorba, in principal , desi mai sunt si altele.

        Acestea sunt strandarde ce prevad proceduri pentru organizatie. Procedurile insa trebui adaptate la specifricul si dimensiunile organizatiei respective.

        Adesea se colicita o certificare independenta a procedurilor de calitte, respectiv de mediu. Aici intervin cei nominalizati in articol: unii sa elaboreze procedurile si altii sa le confirme (pot fi si aceleasi fi.rme).

        Problema nu e daca trebuie sa nu sa existe astfel de proceduri – majoritatea organizatiiloor oricum le au (chiar daca sunt verbale, din obisnuinta, tot le au).

        Problema se pune asa:
        a) cat de intinse trebuie sa fie
        b) cat este de necesara solicitarea dovedirii lor

        Si indraznesc sa spun, in consonanta cu autorul – ca s-a exagerat.

        ====

        Cu totul alta este situatia procedurilor in aplicare – cele pentru legi sunt adesea de forma daugarii la lege – nepermis si neconstitutional.

        Cele pentru diverse alte sitautii – cazul Colectiv – sunt fie inexistente, fie formale, fie oricum respectarea lor nu inseamna faptic nimic.

        Punctul esential in acest caz al procedurilor de verificare consta in competenta celor care au sarcina sa verifice. Nici o procedura, oricat de aurita ar fi, nu-i va baga in cap celui care o aplica cunostintele necesare.

        A doua problema, poate nu evidenta este cea a normalitatii fara apel la coercitie.

        Nici o societate normala la cap nu poate planta cate un politist, pompier samd langa fiecarfe cetatean , zi de zi, pentru a se asigura ca se respecta normele legale.

        Prim cale de aplicare a legii este respectul sau din considerente morale. Stiu ca suna ciudat, dar o societate care a renuntat la morala nu va putea respecta legile, practic si logic vorbind.

  8. Ierarhia documentelor cu rol orientativ sunt in ordine: strategiile, politicile (de tara, de firma), standardele si procedurile.

    Procedurile exemplifica modul specific cum trebuie sa se faca un lucru anume.

    O procedura nu poate fi mai buna decat posibilitatile pe care le detine o firma sau o institutie.

    Exista in general doua moduri de a realiza governance-ul si anume top-down si bottom-up.

    Top-down inseamna ca am stabilit ce trebuie facut, am definit best-practice-urile si ii las pe altii sa-si bata capul cu implementarea lor si bottom-up in care pe masura necesitatilor se dezvolta si documentele care sa asigure o organizare mai buna a activitatii.

    In general top-down-ul si bottom-up-ul functioneaza impreuna prin aceea ca la un anumit nivel se creioneaza strategii si politici, lasand la nivel departmental, institutional sa se creioneze standardele si procedurile specifice in functie de posibilitati.

    Acum ce se intampla este ca daca in teorie toata lumea doreste un nivel de calitate superior in pracitca acest lucru costa, adica e nevoie de resurse, de oameni calificati, de aceea in practica se ajunge tot timpul la un compromis intre ceea ce s-ar dori si ceea ce se poate face cu ceea ce este disponibil.

    Legat de proceduri, in mod specific, acestea traseaza responsabilitati si responsabili, o data trasate nu mai exista scuza ca „nu s-a stiut” si ca „nu stiam cine trebuie sa se ocupe”, din aceasta cauza, pentru ca angajeaza responsabilitati, ele sunt facute uneori foarte limitativ pentru ca sa nu existe responsabilitati mari.

    Intr-o alta nota de idei, ideea pe care vad ca se merge in prezilele alegerilor, preluata probabil din influxul mentalitatii occidentale, cea a proiectelor (de tara ?), standardelor, procedurilor transforma tara intr-un fel de corporatie, ceea ce cred eu ca este destul de pagubos intrucat inhiba spontaneitatea.

    Competenta nu se genereza dintr-o abordare structurata de sus in jos ci din experienta de viata, de jos in sus. Abordarea competentei intr-o maniera sintetica si cel mai probabil etica nu va crea competenta ci va crea doar organizare, structura si cel mai probabil constrangere.

    • F. Bine punctat. Ca o completare, procedurile sunt scrise în mare parte de specialiștii domeniului respectiv, nu de niște scribalei așa cum se sugerează pe aici.

    • Practic, e foarte simplu (sau ar trebui sa fie…): legea trebuie sa fie suficient de detaliata pentru a putea fi direct aplicata.

      Intr-adevar, cred si eu ca asistam la o incercare de a prevedea viitorul :-). Cu cat ai mai multe „restrictii” (sau prevederi de detaliu) in programe si strategii, in proiecte de tara, cu atat esti nevoit sa stii mai mult despre ce s-ar putea intampla in viitor.

      De aici si modalitatea obisnuita de functionare a unei democratii:
      – o ideologie politica este preluata de partid in doctrina sa
      – doctrina se detaliaza in programe si planuri – relevant la alegeri
      – planurile si programele se detaliaza in legi, hotarari de guvern, ordine de ministru
      – alegerile urmatoare certifica sau infirma aplicarea ideologiei respective de catre partidul respectiv.

      Locul procedurilor vine de la sine, intr-o societate cu un nivel de competenta personal suficient. Nu stiu sa existe vreo „teorie a procedurilor”. Inclin sa cred ca un numar mic de proceduri, care se si aplica, ar caracteriza o societate avansata din punct de vedere democratic.

      In Romania pare ca totul se amesteca:
      – nimanui nu-i pasa de fapt de vreo ideologie sau doctrina (nici macar partidelor!)
      – toata lumea e concentrata pe controlul direct, iar cand acesta nu merge, justitia este chemata sa inlocuiaasca controlul, in timp ce nimeni nu isi pune problema de a vedea ce nu este in ordine legal si administrativ (de moral nu mai vorbesc)
      – competenta personala iese din discutie, nimeni nu se gandeste si la ea – doar sa faca din ce in ce mai multe proceduri, pana vom ajunge la benzi desenate cu casute pe care sa le bifezi…

      Ideologiozarea partidelor si revigorarea moralei. Procedura apare acolo unde libertatea e negata. Desigur, libertatea in sine nu este un panaceu universal, dar o democratie in care procedura este telul suprem al tuturor politicilor – asta e o contradictie in termeni.

      • E foarte corect ce spuneti si aveti si coerenta … in sensul ca mergeti pe aceasta idee a partidelor, democratiei.

        Cred ca pericolul de a cadea in anarhie si riscul unor miscari de strada violente e semnificativ mai redus, daca nu chiar inexistent, fata de acum un an.

        Acum, mai ales ca lucurile s-au cam fasait … si ceva fundamental nou in afara de USR si Ciolos nu avem.

        Sigur se flutura competenta dar mi-e ca dintr-un stadiu de comoditate mediocra.

        Acestea fiind spuse cum face sa ne miscam spre ceva nou … Cum cream ceva ? Ca democratia … si cadrul politic sunt lucruri cunoscute … Sigur nu de toti, nu la fel de coerent, corect, lucid, activ …

        Deci aceasta „competenta” fluturata mediocru si introdusa in cadrul democrat, ideologic, procedural si nu ma pot abtine sa nu zic si etic suna ca un fel de am pus batista pe tambal si gata e liniste si pace.

        Trebuie un pic de freamat creator … ceva, o iesire din rand … ca altfel ne transformam toti in functionari, etici bineinteles, si corporatisti si traim dupa proceduri … adica procedural, competent … cu incompetenta evaluata, prin incapacitatea de a urma procedurile …

        Si ce faci daca nu vrei sa le urmezi daca nu-s bune, daca is prea multe, daca se poate altfel, ce facem ? Inghitim in sec si propunem o revizuire ?

        • „Facem un partid” :)
          Probabil ( sau cel puţin sper) am ajuns în punctul în care în sfârşit societatea pare a avea resursele de a se organiza „de jos în sus”. O să râdeţi, dar din punctul meu de vedere asta a început cu Dan Diaconescu Direct – da, sună stupid, dar majoritatea oamenilor ăia care au început partidul erau plini de bune intenţii. Şi extrem de naivi, de asta au fost uşor de dus de nas şi bineînţeles că de asta nici n-au făcut nimic. Probabil nici USR n-o să reuşească mare lucru, dar aici deja discutăm de alt nivel, mi se pare că e o mişcare care ar putea să atragă în teritoriu oameni de un calibru intelectual suficient pentru a funcţiona. Mai ales dacă sunt suficient de inteligenţi încât să nu se „repeadă din prima” la plăcinte . Relaţia între politică şi tehnocraţie e un pic mai subtilă, cred eu, partidele ar fi trebuit să îşi aibă deja „tehnocraţii” lor, un eşalon doi solid şi pregătit – si care să împărtăşească viziunea politică respectivă; pentru că aici e problema noastră de fapt. Nu e nimic anormal să fii economist bun de stanga si economist bun de dreapta. Mai degrabă mi se pare anormal să fii economist bun … neutru :)

          • Economistii nu pot exista fara economie. E inca prevalent un mod de gandire abstract privind chestiunile practice, care isi are originile in organizarea planificata a economiei si societatii.

            Mi-ar place sa vad o reforma autentica in educatie. Putem invata si lua exemple de la tari ca Finlanda, Japonia, America, Germania, Estonia, Armenia.

            Ma gandesc si la un specific local … la o colaborare intre rural si urban … Din pacate nu prea vad cum putem resuscita orasul altfel decat muncind pentru corporatii … Exista niste nise pe fonduri europene, o colaborare intre stat si universitati totusi destul de subtire …

            Orasele comuniste au mare nevoie de o refacere, pentru a deveni mai propice vietii in comun … Mall-uri culturale ? Parcuri tematice gen adventure parc … Smart cities ? Un transport citadin modern: se poate lua exemplu din Cehia.

            Sunt multe lucruri care se pot face …

            • Educatia este prin excelenta nationala. La fel ca hora sau doina. De aceea nici nu este in competenta UE. Ea ramane la competenta exclusive a statelor membre.

              Fondurile europene ar trebui sa co-finanteze ideile noastre si finantarea noastra, nicidcum sa tina loc de idei si in nici un caz sa inlocuiasca bugetul de stat.

              Fondurile europene de acum asa si sunt solicitate: sa ajute la implementarea strategiilor nationale pe sectoare.

              Ori, in acest moment, ele sunt decuplate de strategii. Asta si pentru ca strategiile sunt niste Frunze in vant, la randul lor ele fiind elaborate in absenta oricarei orientari politice.

              Educatia in Romania este foarte usor de reformat. Trebuie doar sa trecem peste niste idei preconcepute cat se poate de daunataore:
              – ca daca vei cheltui mai mult in educate, vei avea rezultate mai bune – complet fals!
              – ca reforma trebuie acceptata de profesori (citeste de fapt sindicate) – sindicatele din invatamant se vor opune intotdeuna unei reforme, pentru ca dezorganizeaza mecanismele utile lor
              – ca reforma trebuie facuta toat o data (imposibil, trebuie sa o iei pe etape, dar gandit coherent)
              – ca in Romania nimic nu se poate – asta e probabil cel mai greu, pentru ca am inceput sa ne simtim bine cu dezastrul nostrum, e al nostrum, ce ne facem daca il rezolvam….

              si mai sunt si altele.

              RErome a facut
              – UK – foarte sofisticata, interesant de studiat, mai ales in cepriveste diversificarea scolilor si homechoolingul partial
              – Spania – de invatat lectia dezastrului provocat de idea paguboasa ca toata lumea sa aiba o calificare, ceea ce a condus lascaderea calificarilor de varg
              – Italia (cea mai recenta) – cu omniprezentul Renzi la carma, luat la bumbacit de sindicate dupa ce a crescut puterea directorilor de scoala si a crescut numarul de contracte pe teremen nelimitat

              ;;;

              si nu in ultimul rand, Asia. Acolo veti vedea o Coree de Sud sufocata de aplicarea invatarii-dresaj, aceeasi care s-a dovedit paguboasa in SUA, veti vedea o serie din tigrii asiatici cu system de invatamant intr-o reforma continua, China cu rezultate bune m dar paradooxal constienta ca pe ansamblu drumul nu e cel potrivit (lips spiritului inovativ pare sa ii deranjeze foarte tar in ce priveste obiectivele educatiei).

              Dar as trimite si la conservatorsmul SUA pentru idei solide in ce priveste reglarea de piata si rolul individualismului. La reformele totalitare de la jumatateaea secolului XX, care au impus un rezultat rapid.

              Ken Robinson – de ani de zile vorbeste despre o noua paradigm a invatarii, experinte cum sunt Khan Academy samd samd.

              Exista suficienta experienta in lume. Problema e ca nu paote fi copiata pur si simplu. trebuie sa stai si sa analizezei ce e posibil de adaptat aici, in ce fel si de unde.

              Apoi trebuie sa imaginezi o modalitate de urmarire a reformei, ca nimeni nu poata da garnatii ca totul va fi OK, 100%. Trebuie sa prevezi cum ar trebui si modifici masurile pe parcurs si, mai ales sa nu-ti fie frica de asta.

              E usor. Dar trebuie sa ai mintea deschisa, Principalul obstacol e de fapt mintea noastra, pe care am setat-o sa creada ca nu se poate.

        • Ultima minune certificata a fost cam demult :-)

          Primul pas este sa fim constienti de situatia in care suntem.

          Al doilea pas – instruirea.

          In scola copiilor li se povesteste „educatie antrepenoriala” de catre persoane care nu au nici o idee despre ce-o fi ala profit (am impresia ca in unele cazuri, unii cred ca profitul e ilegal, dar poate e doar o impresie gresita).

          La fel, despre democratie, cel mai des am auzit ca ar fi „ceva opus comunismului” (!). Cum o functiona, putini par sa stie. Vorbesc despre cum functioneaza in viata reala, nu despre metateorii :-).

          Trebuie educatie. Oricum o dai si o sucesti, nimic nu pica din cer si nimic nu se poate fara efort. Ne plangem degeaba si cautam pisica neagra noaptea intr-o camera unde nu-i nici o pisica. Educatia catastrofala poate fi inlocuita de educatia in familie si de extracurricular.

          DAR timpul petrecut in scoala + teme face imposibila aceasta posibilitate de reglare. Timpul petrecut in scoala trebuie drastic redus (la jumatate).

          Aceasta redsucere a planului cadru e 50% din solutia pentru repunerea societatii pe sine, da rezultate in 3-4 ani (la alegerile urmatoare) si se poate rezolva prin ordin de ministru in doi ani.

          Sigur, mai ramane restul de 50%. Dar altfel nu putem avansa nici cu 1% pe deceniu. Daca ne uitam cu sinceritate la noi, recunoastem ca tot progresul a fost cam pana in 1995. Dupa aceea, foarte putin s-a schimbat fundamental. Faptul ca asta e situatia in mai toata Europa de est (cu exceptia Poloniei si poate si a Sloveniei si Cehiei), nu ma incalzeste prea tare.

          Vreau insa sa subliniez ca vorbesc despre educatie ca fiind ansamblul scoala+famiilie+ extracurricular+ studiu individual. Una din erorile des intalnite este sa consideri educatia ca fiind limitata la scoala si eventual compeltata in restul componentelor.

          Scoala trebuie croita sa complementeze celalte componente. Acum e doar un obstacol.

          Acest obstacol este cel care opreste manifestarea civica, directionarea politicului de catre societate. Altfel spus, indobitociti de o scoala carfe nu ne mai lasa nici macar sa invatam singuri, nu mai suntem in stare nici sa intelegem ce e politica.

          =====

          In ce priveste „aici si acum” cred ca am inceput deja sa facem cate ceva. Fie el acel ceva postarea pe Contributors.

          Eu cred in puterea exponentialelor. O idee care este preluata de cate doi oameni, la fiecare conversatie ulterioara, va conduce la raspandirea sa rapida.

          Nu te joci cu puterile lui doi :-).

          • Imi place ca sunteti tonic. Va admir sincer ca aveti capacitatea asta … De acord cu ce spuneti … Democratia e buna cand e participativa, Elvetia si cand este tehnologizata, Estonia care face aspectul participarltiv mai usor realizabil si mult mai practic.

            Legat de politica prefer sa raman dobitoc … asta inseamna sa fii sincer … desi imi fac mea culpa si imi denunt activitate pe Contributors care a fost una subversiva cu o pronuntata tendinta de a influenta mentalul cititorilor.

  9. Procedurile bine gandite au cel putin un mare avantaj: minimizeaza marja de eroare umana. In situatii de criza, n-ar trebui sa ne bazam (exclusiv) pe prezenta de spirit, pe inteligenta si pe luciditatea celor chemati sa ajute. Japonia face exercitii regulate de comportare in caz de cutremur si sunt convins ca are proceduri bine puse la punct. Si Japonia a reusit sa treaca mai mult decat onorabil peste incercarile din martie 2011.

    Cine sa scrie proceduri?… Oamenii cu cea mai mare experienta si cu cele mai notabile rezultate in domeniul respectiv. Profesionisti adevarati, nu politruci. Exista, in toate domeniile – sunt cei ce au rezistat schimbarilor de regimuri politice post-decembriste, sunt cei ce n-au nevoie de apartenenta politica pentru a fi recunoscuti ca oameni ce-si fac bine treaba.

  10. In unele tari exista o profesie numita technical writer

    „A technical writer is a professional writer who produces technical documentation that helps people understand and use a product or service. This documentation includes online help, manuals (system, end-user, training), white papers, design specifications, project plans, test plans, business correspondence, etc.”

    link:https://en.wikipedia.org/wiki/Technical_writer.

  11. Am constatat că foarte puțini (inclusiv din cei care promovează ISO la noi) au înțeles corect ce presupune o procedură. De fapt, în prtactica noastră s-a denumit „procedură„ ceea ce de fapt este „instrucțiune„.
    O „procedură„ nu trebuie să detalieze „cum„ trebuie făcut un anumit lucru. Procedura documentează „procesul„: cine face, ce face, cînd face. Altfel spus face vorbire despre „tasks„/activitățile unui proces. Dar pentru asta ar trebui ca „cineva„ să cunoască foarte bine procesul: input – activități-output-obiective.
    Cum se face„ se documentează în „instrucțiunile de lucru„: aici ar trebui să se scrie foarte detaliat exact cum se face o anumită activitate.
    De exemplu am o procedură de adăugat un calculator în rețeaua companiei și instrucțiuni de lucru pentru partea de conectică: cum „mufez„, cum testez etc.
    Din păcate însă, în practica noastră, principiul alicabil cel mai adesea este „in template we trust„

  12. Fobia de proceduri

    Articolul ne ofera opinii surprinzatoare pentru o persoana cu o pregatire umanista si cu atat mai mult pentru una cu pregatire tehnica (http://www.contributors.ro/author/mihai-bdici/?bio) :

    „ Inginerilor nu le place să scrie proceduri, iar IT-ştilor cu atât mai puţin.
    „Pentru că, încă o dată, inginerilor, şi în general profesioniştilor nu le place să scrie proceduri.”

    In primul rand, autorul confunda specificul unor domenii ( cum este in acest caz creativitatea specifica domeniului IT ) cu importanta standardelor si procedurilor specifice altor domenii.
    Un exemplu . In vara trecuta un tanar IT-ist din Bucuresti a aplicat pentru o banca occidentala de la noi. Dupa exact doua ore din prima zi de munca , si-a depus demisia motivand ca „nu poate lucra cu atatea restrictii” spre uimirea sefului de la resurse umane care nu a putut intelege un astfel de comportament care sarea din grila pe care el o utiliza de obicei.
    In al doilea rand, autorul nu pare sa inteleaga importanta respectarii unor proceduri care sunt esentiale in domeniul tehnic, economic,etc. Aceste opinii sunt mai degraba reprezentative pentru mentalitatea unor functionari de la stat si pentru cei abonati la contracte cu statul decat pentru o mentalitate moderna si europeana :

    „ Cum ziceam, înainte de 2008 nu puteai să faci nici cel mai mic biznis cu statul(s.n.) dacă nu aveai o certificare ISO ( evident, statul însuşi nu ştiu dacă are vreo certificare, dar cel puţin de afară pare complet haotic, deci această cerinţă pare oarecum incompatibilă, dar asta era situaţia).”
    „Aşa că s-a construit la repezeală o industrie (s.n.)a certificărilor ISO. În general tot din marea categorie a inginerilor fără vocaţie sau fără perspective (s.n.), disponibilizaţi de prin fabricile comuniste care funcţionau tot pe principiul „s-a dispus”; pentru că în general clienţii nu doreau acreditarea pentru a-şi îmbunătăţi propriile procese ci pentru a putea să participe la licitaţii, şi pentru că pe de altă parte autorizarea costa destul de mult iar pentru „beneficiar” rezultatul nu era neapărat vizibil, această industrie a început să producă mormane de hârtii, pentru a-şi justifica banii încasaţi.”
    „ Dacă însă un fierar ar implementa o procedură ISO cu una din aceste firme, caii ar muri desculţi.”(?!)

    In esenta, autorul subestimeaza pur si simplu importanta standardelor internationale in domeniul calitatii si managementului si aduce in derizoriu eforturile Romaniei de a implementa aceste standarde care nu trebuie confundate cu comportamentul veros al unor functionari de stat sau privati care „adapteaza ” normele europene la interesele lor particulare.
    Problema este ca fara indeplinirea acestor standarde Romania nu se poate desprinde niciodata de birocratia impersonala traditionala la noi si nici de sindromul iresponsabilitatii sociale in care intotdeauna „mortul este de vina” . Fara indeplinierea acestor standarde, Romania nu va scapa niciodata de blestemul haosului institutional din sectorul de stat (https://sergiusimion.blogspot.ro/2016/05/romania-virtuala-sau-de-la-open-data-la.html) prin traditie incapabil sa ofere date certe si de improvizatia din sectorul privat romanesc in masura in care acesta nu utilizeaza inca aceste standarde.
    Chiar si numarul exact al populatiei Romaniei este obiect de disputa ( !) intre Institutul National de Statistica , Ministerul de Interne , Biroul Electoral Central si Autoritatea Electorala permanenta generand situatii tragicomice la nivel social ( http://cursdeguvernare.ro/vasile-ghetau-alegerile-europarlamentare-2-milioane-de-rezidenti-in-alte-tari-rataciti-intre-ministerul-de-interne-autoritatea-electorala-permanenta-si-primarii-2.html ).
    In mod evident , procedurile sunt esentiale pentru orice tara europeana incepand cu semnalizarea gropilor de pe strazi si terminand cu construirea centralelor nucleare. In anii `90 , muncitorii canadieni de la Centrala Nucleara Cernavoda semnalizau cu banda galbena, si conform standardelor lor , orice groapa mai adanca de 20 de cm spre amuzamantul copios al omologilor lor romani care radeau de ei , uitand ca doar prin respectarea unor standarde proceduri pe intreg fluxul tehnologic ( inclusiv in pregatirea personalului ) canadienii au realizat cele mai sigure centrale nucleare din lume.
    Si totusi, desi au trecut atatia ani , la noi inca mai mor oameni in mod stupid deoarece cad in gropile nesemnalizate corespunzator pe strazi sau printre blocuri pentru ca nu exista sau nu se respecta o procedura ,si doar strainilor le trece prin cap sa solicite despagubiri in aceste cazuri ( http://www.evz.ro/a-cazut-intr-un-canal-fara-capac-la-1-decembrie.html ). Daca mai scapa cu viata , bineinteles.
    Dincolo de arhicunoscutele gropi nesemnalizate de pe strazi si de infectiile nosocomiale din spitalele noastre tipice pentru inexistenta si /sau incalcarea procedurilor , este dramatic faptul ca dupa un sfert de secol de la Revolutie procedurile aplicate la noi intr-o situatie de urgenta sunt si acum inaccesibile oamenilor obisnuiti fiind incadrate la rubrica „secret de stat”( probabil ca sa nu poata fi nimeni tras la raspundere ! ) :

    „România are nevoie de o procedură simplă, clară şi accesibilă pentru situaţiile de urgenţă, atrag atenţia specialiştii.
    În ţara noastră, doar anumite persoane au acces la un set de norme aplicabile în situaţii limită şi care sunt încadrate drept secret de stat, în timp ce în SUA un aşa-numit plan naţional de răspuns este disponibil în mare parte pe internet.”
    „Sunt o serie de principii de organizare a locului de intervenţie care nu prea s-au respectat niciunde, inclusiv la Colectiv… aţi văzut oameni care erau pe acolo şi care participau şi alţii care lucrau(s.n.). Deci asta trebuie eliminat. Multe dintre neconcordanţele care au fost observate sunt din cauza lipsei de coordonare(s.n.) şi, ce e cel mai complicat lucru de realizat în România, nu prea sunt obişnuiţi să coopereze (s.n.).”
    http://www.romania-actualitati.ro/rrapages/view/95703

    Dincolo de secretomanie , lipsa de coordonare si lipsa de cooperare, exista ceva si mai dramatic respectiv incapacitatea cronica a statului respectiv a institutiilor abilitate de a interveni in cazuri punctuale :

    http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-george-mioc-ceo-psi-industries-mitul-raed-arafat-se-prabuseste-fara-plasa-de-siguranta-14354027 ;

    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/raed-arafat-explica-de-ce-bucurestiul-capitala-europeana-nu-are-perne-pneumatice-in-dotare-casarea-lor-in-1997-s-a-facut-pentru-ca-nu-mai-erau-utilizabile-video-112345.html;

    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/seful-igsu-in-acest-caz-perna-a-fost-adusa-ca-o-masura-cu-totul-exceptionala-nu-ca-o-varianta-viabila-pentru-salvarea-femeii-112343.html

    In cazul extrem al unui dezastru major care ar putea afecta mii de oameni , autoritatile abilitate sunt pur si simplu incapabile sa-i faca fata ( http://www.mediafax.ro/social/in-caz-de-seism-puternic-75-din-locuitorii-tarii-ar-fi-afectati-igsu-recunoaste-lipsa-dotarilor-15567358 ).
    In acest ultim caz, cum spunea filozofic un ministru din anii `90, putem spera doar in ajutorul lui Dumnezeu , deci nu ne ramane decat sa ne ridicam ochii spre cer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro