joi, martie 28, 2024

Michnik: Generalizarea anticomunista e inacceptabila

Ar fi trebuit probabil sa fie un fel de revansa, venita un anotimp mai tarziu, dupa intransigenta abraziva a Herthei Muller. Ar fi trebuit poate sa arate ca exista o experienta comuna a negocierii cu istoria recenta in estul european fost comunist. N-a fost asa si nu pentru ca opiniile lui Adam Michnik, invitatul de aseara al  „Conferintelor Ateneului”, seamana cu cele ale doamnei Muller (din contra chiar).

N-a fost asa  pentru ca, inca o data, s-a cautat confirmare acolo unde nu exista decat opinii justificate pe experienta personala si constiinta individuala.  „Am facut rau ca am cerut fostilor comunisti sa se dea o vreme la o parte”, a intrebat Gabriel Liiceanu.  „Da”, a fost raspunsul transant al fostului dizident polonez.

Extrase din discursul lui Michnik:

  • Gabriel Liiceanu ii acuza pe altii acum 20 de ani. Filozoful trebuie sa fie precaut cand isi pune hainele procurorului.
  • Teroarea din Romania comunista a fost  similara cu aceea din Albania si China revolutiei culturale. (Raspuns la o intrebare a lui Andrei Plesu, amfitrionul serii) Mi se pare riscant sa acuzi din postura de emigrant. Nu i-am criticat niciodata pe emigranti dar nu ascult cu placere oameni care ma critica pentru ca nu am fost suficient de rezistent
  • Un medic care si-a facut treaba nu era rezistent dar unul care si-a incalcat juramantul trebuie acuzat.
  • In 1945 profesorii au avut de ales (emigrare, rezistenta sau universitate). Le multumesc ca nu au ales primele doua ci au ramas in Polonia sa ma invete pe mine.
  • Hertha Muller reproseaza intelectualilor  romani  ca nu au fost eroi. Eroismul il poti cere doar de la tine. Nu il poti pretinde altora
  • (Despre acuzatiile la adresa celor care au indraznit sa reziste) Mostre de gandire bolsevica practicate in Rusia comunista: Soljenitin a fost  arestat pentru trotkism, Saharov a inventat bomba atomica! De ce sa ii respectam?
  • Pe  scurt: nu o inteleg pe Hertha Muller. De ce nu ii cearta pe Kohl sau Miterrand care nu au fost in niciun pericol?
  • Au fost oameni care mi-au reprosat ca scriu articole in loc sa fac greva foamei. Am raspuns ca oricum toata Polonia flamanzeste, ce rost are sa mai fac si eu greva foamei?
  • O rafuiala cu totalitarismul este o datorie intelectuala.  Ne vom rafui tot timpul cu comunismul si fascismul dar acest lucru nu trebuie sa devina un element politic
  • Vedem azi un anticomunism fara simptome.
  • E o boala a vremurilor noastre. E o vreme in care incercam sa distrugem autoritatile morale.  E o distractie periculoasa. Nu e cale catre adevar ci catre nihilism.
  • Hertha Muller nu intelege pana la capat.” Toti suntem vinovati ” pare sa spuna. Dar daca toti suntem vinovati nimeni nu e vinovat iar eu sunt la fel de vinovat ca Ceausescu.
  • Omul trebuie iertat pentru ce a facut nu pentru ce gandeste despre comunism. Iertarea e un act individual. Nu poti ierta in numele altuia..
  • Daca nu ar fi fost Jaruszelski  (ultimul lider comunist al Poloniei) am fi avut un Bucuresti asa cum ati avut voi.
  • Polonia nu a fost ca Romania. Comunismul polonez era dependent de Moscova.
  • 1989 – comunistii polonezi au fost patrioti. Atunci a fost evident ca trebuie terminat cu aceasta logica a revansei. politicienii nu trebuie sa faca dreptate. Cand politica intra in tribunal justitia iese pe usa din spate.
  • Perspectiva banditului: noi banditii din Varsovia nu ii lovim pe cei cazuti. Comunistii facea asta. in 1989 noi banditii din Varsovia nu i-am lovit pe comunistii cazuti
  • Am fost dusmanul nationalismului etnic. Dar stiu si ca ne realizam ca oameni in sfera culturii nationale, a limbii, a traditiei istorice. Se  poate trai si cu identitate supranationala  ex Zbigniew Brzezinski, Joseph Conrad, Eugene Ionescu etc
  • (Raspuns pentru Gabriel Liiceanu)  A a fost rau sa ceri in anii 90 comunistilor sa dea la o parte pentru ca ai luat asupra ta stigmatizarea unei categorii de oameni. Nu indivizi ci categorie. Cea mai mare neferricire sec XX e generalizarea. Bolsevicii le refuzau unor categorii dreptul de a exista in viata publica. Responsabilitatea ta e mai mare decat a unui muncitor, om de afaceri etc.
  • Generalizarea anticomunista e inacceptabila. Am fost facut tradator pentru ca m-am opus decomunizarii. Dupa 20 de ani am sentimentul ca eu am avut dreptate.
  • Exista o singura forma de decomunizare: alegerile libere. Toate celealte forme sunt anticomunism cu fata bolsevica, Metode de discriminare in afara legii si a democratiei. E un grup de oameni care isi da dreptul sa ii discrimineze pe altii.

Cateva observatii personale:

Hertha Muller (invitata primei editii a Conferintelor Ateneului) a fost, fara voie,  personaj principal si in episodul doi.  Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu au continuat sa caute un fel de justificare/confirmare pentru conduita unei generatii de intelectuali romani  in timpul comunismului si dupa caderea lui. Nu au obtinut-o de la laureata premiului Nobel pentru literatura, nu au obtinut-o nici de la Adam Michnik pe care, am avut intreaga seara aceasta senzatie, au incercat sa il ia martor.

Hertha Muller ne-a certat, a spus Andrei Plesu.  A continuat cu o comparatie:  Michnik, Havel sau Dinescu nu au facut la fel.  Nu am inteles daca supararea/tonul Herthei Muller ii afecteaza scriitoarei in vreun fel validitatea opiniilor

Statura lui Michnik este atat de mare in peisajul est-european post comunist incat isi poate permite luxul consecventei, chiar cu riscul de a-si supara sau intrista gazdele. Avantajul unei biografii corecte.  Neortodox pe standarde est-europene, Adam Michnik insista asupra unui discurs clasic corespunzator tiparelor democratiei liberale.

Teoretician al revolutiei antiutopice,  polonezul reuseste sa argumenteze elegant necesitatea iertarii si, mai ales, a individualizarii culpelor (si, de ce nu, a meritelor) in societatile postcomuniste

Gabriel Liiceanu isi marturisea dezamagirea (amaraciunea, in cuvintele sale) de a se vedea pus in situatia  sa fie acuzat de Hertha Muller pentru pasivitatea  de dinainte 1989 si de Michnik pentru generalizarile de dupa.  Inteleg genul asta de dezamagire, dar nu pricep de ce nu acceptam cu totii ca nu suntem polonezi asa cum parem sa stim bine ca nu suntem albanezi sau bulgari.  Hertha Muller avea poate dreptate.  Insa rezistenta retrospectiva nu exista. Ascultandu-l pe Gabriel Liiceanu nu poti sa nu te intrebi care este rostul acestei incapatanari intru comparatie  fortata cu dizidenta poloneza (sau ceha).  E acolo un fel de melancolie inutila a momentului pierdut pentru totdeauna.

Daca e ceva de facut, atunci probabil individualizarea lucida  propusa de polonez e solutia corecta.  Si poate o evaluare mai corecta si mai realista a tintelor. „Raii” comunismului trebuie identificati dupa buletin si articolul de Cod Penal incalcat.  Simpla credinta intr-o ideologie e cel mai mic dintre pacate.

Pe de alta parte, asa cum nu am fost polonezi pana in 1989 – nu am avut dizidentii lor-  nu am fost nici dupa. Iar dupa 1989  tocmai aceste absente au facut imposibila despartire de trecut si promovarea legitima a iertarii.  Deci teoria lui Michnik s-ar putea sa fie totusi inaplicabila aici.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Atitudinea personajelor din aceasta discutie (Liiceanu, Plesu, Herta Muller, Michnik )se deosebeste, normal, dupa cum ei au trait in tari diferite, in medii diferite precum si in functie de temperamentul, formatia culturala si viziunea fiecaruia asupra lumii. Asa privind lucrurile, fiecare are dreptate in felul lui, fara ca sa poata impune parerea lui celorlalt : contextul politic a fost diferit (chiar daca in anumite privinte asemanator), personalitatea fiecaruia este particulara. Sa-i ascultam, totusi, sa le apreciem punctul de vedere si , in final, sa ne construim fiecare parerea noastra ,

  2. „Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu au continuat sa caute un fel de justificare/confirmare pentru conduita unei generatii de intelectuali romani in timpul comunismului si dupa caderea lui.”

    Asta se numeste proces de intentie, domnule Tita. Poate incercati sa scapati intr-un oarecare viitor de tendentiozitate.

    • Se numeste observatie. Nu pricep de e tendentioasa o remarca referitoare la incercarea celor doi de a se plasa intr-un spatiu istoric si intelectual oarecare. Poate explicati…

      • Cata vreme va raportati la o intetntie pe care le-o atribuiti celor doi, se numeste proces de intentie si stiti asta foarte bine.

  3. Reusita sinteza, idem. amprenta personala din „epilogul” articolului! Felicitari! Un studiu comparat al comunismului deceniilor 6-7, sec. XX, in Europa, zic ca ar prinde extrem de bine. In ce priveste Polonia si reflexele legislative impotriva ideologiei comuniste, succesiv anului 1989, ele fac dovada unei sedimentari benefice a rezistentei decenale anticomuniste, nici pe departe comparabila cu cele ce s-au intamplat in Romania. As milita desigur, ptr. o abordare matura si sistematica a studiului comunismului in Ro., ceea ce, in fapt, chiar si partial, se deruleaza deja. Mass-media are si ea un rol f. important in acest sens, iar Hotnews imi pare remarcabil.

  4. Ei bine, nimeni nu a avut curajul sa-i spuna dlui Michnik ca schimbarea de regim in Polonia nu a fost la fel ca in Romania. Si ca judecatile sint oarecum pe alte paliere.
    Cind comunistii polonezi au acceptat alegerile ca mijloc de mers mai departe, in Romania s-a ales glontul si bita ca solutie.
    Nu putem judeca la fel; stiu, mi se va spune ca polonezii au avut Solidaritatea.
    Si noi am avut dizidentii nostrii, care au ales sa paraseasca tara.
    Nu putem folosi aceleasi sentimente in anticomunismul care incepe sa fie blamat, devine un fel de corectitudine politica a fostului lagar comunist.
    Dar stiti ce este corectitudinea politica? indemnul mas media de a apuca un rahat de partea curata.

  5. Spuneti ca domnii Plesu si Liiceanu „au continuat sa caute un fel de justificare/confirmare pentru conduita unei generatii de intelectuali romani in timpul comunismului si dupa caderea lui.” si ca n-ar fi obtinut-o. Cred ca amestecati un picutz planurile.
    Asa cum reiese si din citatele prezentate de dumneavoastra, domnul Michnik a contrazis acuzatiile aduse de doamna Muller atitudinii intelectualilor romani tacuti si/sau rezistenti prin cultura in comunism. El a sustinut, asadar, teza domnilor Plesu si Liiceanu in ce priveste conduita intelectualilor romani inainte de 89.
    Locul unde parerilor domnilor Michnik si Liiceanu s-au despartit a privit atitudinea de dupa 89. Domnul Liiceanu a scris Apel catre lichele, domnul Michnik a catalogat gandul din spatele acelei carti ca fiind, in cel mai bun caz, mensevic.
    Intr-adevar, domnul Michnik e consecvent cu sine insusi. Asta il plaseaza, pe palierul inainte de 89, de partea domnilor Plesu si Liiceanu si contra doamnei Muller si, pe palierul de dupa 89, contra domnului Liiceanu si, partial, contra domnului Plesu.

    • Domnule Brezeanu stiti ce impresie mi-a lasat intreaga discutie? Ca un strop de curaj la vremea lui iti asigura un somn linistit pentru multa vreme dupa aceea.
      A fost fascinanta, stralucitoare aproape, siguranta de sine a unui om care a luat deciziile corecte atunci cand se cereau. Si-a asumat riscuri. O spune chiar el, conditiile erau diferite, una era Polonia “patriotului” Jaruzelski, alta era Romania lui Ceausescu. E asta o scuza? Nu stiu. Strict de dragul discutiei as completa ca una era Romania lui Ceausescu si alta Cambogia lui Pol Poth. Si totusi, s-au gasit unii care sa i se opuna. Si nu prin tacere semnificativa.
      Pe de alta parte nimic nu invalideaza efortul de clarificare post-comunista. Problema e cum o faci si cat de eficient e.

      • Banuiesc, domnule Tita, ca aveti somnul destul de nelinistit, cata vreme ati stiut sa taceti asurzitor despre ce inampla prin trustul de presa in care lucrati (sau ati lucrat?).

        Daca in timpul lui Ceasescu libera exprimare era o chestiune de viata si de moarte, acum e doar o chestiune de schimbare a jobului. Cu toate acestea, va permiteti sa-i judecati pe cei care nu si-au riscat viata. Dumneavoastra ce riscati daca spuneti ce se intampla pe la Vantu?

        • @Andrei: Cititi din urma inainte sa va dati cu parerea. Faceti acest mic efort, daca tot v-ati obosit sa aflati cine sunt. Pe de alta parte, nu-s vinovat de lasitatile si ticalosiile dvs, oricare au fost acestea. Am un avantaj competitiv: m-am nascut la timp.

      • Dincolo de substanta discutiei (exista un comportament standard pentru un intelectual in vremea comunista? daca da, care e acela?), comentariul meu de sus viza, in primul rand, observatia dumneavoastra conform careia Adam Michnik s-a aflat in antiteza cu dnii Plesu si Liiceanu pe tot segmentul (pre si post 89) al atitudinii intelectualului fata de dictatura. A fost o clarificare strict jurnalistica, de genul „asta a spus omul”, nu neaparat a spus bine sau rau ce a spus.

        Cat priveste atitudinea sa relaxata, va impartasesc intru totul senzatia. Si regret nespus ca discutia nu a atins, deloc, cele spuse de dl Michnik in prima sa interventie. Va amintiti? „Ce ne facem, draga Andrei, ca tot ce am visat, toate lucrurile pentru care ne-am luptat, s-au implinit. Am vrut sa cada comunismul? A cazut comunismul. Am vrut democratie? Avem democratie. Am vrut alegeri libere? Avem alegeri libere.”

        Pe mine m-au tulburat vorbele astea. Si m-au facut sa ma intreb: nu cumva nu stim sa ne recunoastem visele cand acestea se transforma in realitate? Nu cumva, hraniti de vaicarelile din jur, postulam ca ne e rau, fara sa ne mai intrebam cum arata acest rau, este el rau?

  6. …algoritmii – instinctele – in incrustatiile executate de comunism in constiintele celor trecuti prin masina infernala dela gradinita pana la titluri academice (liiceanu – plesu – inclusiv autorul comentariului) difera substantial de echivalentul polonez….
    …cat priveste pe herta ea a fost refractara la incrustare prin imunitatea mostenita a minoritatii oprimate……
    …mai specific…moralitatea comunismului de sorginte sovietica instaurat de pauker – dej – ceausescu – si – pos-neo comunism a furnizat valori si idealuri similare cu ahmadinejad – sadam – mugabe…
    …ei nu cunosc arta compromisului si transarii definitive a unui trecut regretabil, urmaresc interese egoiste, tactica si strategia lor este alterarea realitatilor, inselarea si amanarea descoperirii adevarului…
    …putini au scapat in Romania de asta…si putini cat sant nu sant pregatiti sa reziste celorlalti…
    …competitia este definitiv pierduta…
    …vor trece generatii pana la schimbarea instinctelor…cu toata presiunea EU…

  7. Romania nu este ca Polonia deoarece represiunea de aici a fost mult mai severa si a afectat profund societatea. Dealtfel Adam Michnik a spus asta in mai multe randuri. Ce a facut el mai departe nu este decat a isi reitera principiile in care crede si a facut’o foarte bine.

    Ce este uimitor si obositor este cum de dl. Liiceanu si dl. Plesu ajung tot mai des sa joace un rol colectiv, acela al intelectualilor disidenti ai Romaniei, si sa raspunda pentru absenta sau erorile intelectualilor romani. Aceasta mi se pare regretabil fara a avea nici in clin nici in maneca cu consideratia pe care amandoi o merita.

    Este simplu de observat ca in Romania nu a existat o disidenta. De aici insa la a perora despre colabrationismul intelectualilor este un pas enorm. De ce ? Pentru ca intelectualii nu au fost aceiasi inainte si dupa. In Polonia profesorii de la Krakovia au continuat sa dea lectii in particular studentilor continuand parctic cursurile universitatii inchise. In Romania profesorii or fi continuat ei orele dar la inchisoare sau in vre’un domiciliu fortat. Nu au fost aceiasi nu aveau cum sa colaboreze. Unul cate unul dupa ani de zile au fost recuperati cu grija si siliti sa joace un rol pe care au trebuit sa il accepte cu inima indoita. Dar restul „intelectualilor” au fost creati de regim. Nu o sa vina nimeni acum sa imi spuna ca cineva a intrat la facultatea de istorie in 1950 cu idealul de a face istorie adevarata. Naibii, nu suntem veniti cu pluta ! Si ca cutate si cutare profesor era o revelatie. Ce revelatie !? Stiau toti unde intra si care sunt asteptarile regimului de la ei si care erau asteptarile lor de la regim. Si asta inainte de a fi intelectuali. Si iarasi asta nu are deloc a face cu dl. Plesu si dl. Liiceanu.

    O societate distrusa, traumatizata in care legaturile intre oameni au fost inlocuite treptat cu relatii sociale atent dirijate (controlate e prea mult spus) de catre putere. Asta a prabusit sistemul de valori si morala. Mai mult, mobilitatea sociala a crescut iar privilegiile au fost oferite cu generozitate unor oameni de nimic. Nu are sens aici a spune mai mult despre cum s’a distrus o societate.
    Cert este ca Romania nu a avut o societate, nu a avut posibilitatea de a reactiona, de a se opune unui regim care a dus tara la dezastru. Da, intelectualii nu au colaborat ci au fost creati de regim, de sistemul educativ, de sistemul de selectie, de structurile si institutiile statului. Exemplele bune nu sunt decat rezultatul unor circumstante exceptionale si au fost destule atata vreme cat regimul nu era eficient prin insasi natura lui. Unii oameni reuseau sa ramana oameni dar asta in ciuda sistemului.

    De ce insa dl. Plesu si dl. Liiceanu in acest rol ? Pentru ca a existat o anumita aureola de disidenta pe care mai toti si’au insusit’o. Un fel de disidenta prin delegare, post factum e drept. Daca zice cineva ca noi nu am avut… raspunsul promt este… cum adica, ia uite… si apoi o poveste despre rezistenta prin cultura. Cum am vazut povestea asta a rezistentei prin cultura a devenit cumva o poveste personala la celor doi intelectuali mai sus amintiti. Oamenii le impun aceasta rezistenta si dupa o oarecare impotrivire pana la urma si ei au acceptat acest rol. Pe de o parte este magulitor dar pe de alta parte ii pune in pozitia de a da seama pentru toate minusurile intelighentiei romane care sunt foarte multe… Totdeauna m’am intrebat de ce cand este vorba despre intelectuali mai totdeauna sunt invocati dl. Plesu si dl. Liiceanu. Acestia sunt singurii intelectuali ? Sunt cei mai reprezentativi ? Sunt … ce sunt ei de sunt asa de mult invocati. Ei sunt un simbol a ceea ce ar fi vrut fiecare sa devina macar in parte. Ei sunt peticul de care toti trag pentru a acoperi uriasa gaura rusinoasa. Dupa parerea mea e mai putin rusinoasa atata vreme cat represiuna a atins o asa dimensiune, dar generatiile mai noi nu simt asta. Ei simt lipsa, ei simt rusinea de a nu avea si noi. Chiar Michnik observa impreuna ca dl. Plesu ca Wojciech Jaruzelski nu este Nicolae Ceausescu si nici Polonia nu e Romania. Nu sunt comparabile in foarte multa masura. Ca au fost romanii lasi… da, le’a fost frica. Si ce? Oricine ar fi simtit la fel daca ar fi trecut prin ce au trecut parintii lor si chiar ei. E ca si cum ai acuza victima unui viol ca nu s’a opus mai mult. Tot o forma de siluire a fost si asta.

    Or, aici este miza procesului comunismului. Pe mine personal nu ma intereseaza procesul en gros ci en detail. Michnik are dreptate! Nu exista justitie decat individuala. Mai mult, trebuie sa intelegem inainte de a judeca si asta cere nu numai timp dar si un efort imens. Cum sa intelegi asa orori. partea rea este ca multi acopera faptele regimului cu sentimente patriotice sau populism de joasa speta. Ce inseamna insa procesul comunismului ? Inseamna sa stim ce s’a intamplat !

    Daca s’ar fi vrut un proces al comunismului… Daca s’ar fi vrut acuzarea regimului atunci institutiile abilitate ar fi actionat in consecinta. Este o responsabilitate juridica… pentru ce altceva un presedinte ar condamna public un regim. Dar nu s’a intamplat asa. A fost doar o actiune de imagine pentru putere, o lovitura care nu a facut decat sa dea speranta unor oameni batrani ca vor putea cumva intr’un tarziu sa dreaga cate ceva din relele ramase in istoria familiilor lor. A fost o iluzie platita scump. Nu a ramas decat slaba satisfactie a unui discurs in parlament si a vociferarilor isterice ale unor fosti.

    Apoi daca s’ar fi vrut un proces al celor care au facut intr’adevar rau in tara asta ar fi fost mai simplu ca sa se usureze accestul la dosarele securitatii, la dosarele ofiterilor de securitate! Si’au asumat ei responsabilitatea in fata unui parlament ostil si chiar in fata Curtii constitutionale, asa ca daca ar fi vrut ar fi facut’o. Dar nu. Pactul cu serviciile fusese incheiat. Nimic rau despre servicii. Asa ca acele dosare au redevenit istorie. Asta a fost o alta inselaciune care a transformat aflarea adevarului in niste lupte meschine pentru putere, o lupta in care dosarele au fost folosite ca arma de joasa speta. Traim intr’o lume in care copiii fostilor ofiteri au ajuns alesii natiunii. Amar epilog al unei revolutii neintamplate.

    In concluzie, aseara l’am adimrat pe Adam Michnik pentru modul in care si’a sustinut principiile. Este atat de rar sa vezi in tara asta astfel de oameni. Aici totul este conjunctural, totul este discutabi, totul are infinite nuante. Nu este vorba de a vedea in alb si negru ci de a iti aplica principiile in care crezi chiar in ciuda celor multi. Asta este natura disidentei! Sa spui adevarul. Sa iubesti adevarul intr’atat in cat sa iti primejduiesti confortul. Este o cultura a adevarului care incununeaza fiinta umana.

    Si tind sa ii dau dreptate. Ce folos a avut de pilda Apelul catre lichele cand astazi suntem condusi tot de FSN? Si stiti ce ma deprima ? Ca vom trai iarasi o perioada de justificari a multor intelectuali pentru pozitia lor de azi. Vor trebui sa spuna cum si de ce au crezut dar au fost dezamagiti etc. Iarasi si iarasi. Nu stiu cum dar asta intr’adevar este un sport national. De aceea eu nu mai ii urmaresc niciodata nici pe sticla nici pe hartie. Dupa 20 de ani iti da un sentiment steril al inutilitatii.
    Pe Adam Michnik insa il voi pretui intotdeauna asemeni tuturor acelora care sunt oameni dintr’o bucata.

  8. Michnik nu are dreptate intr-un punct important: Nu e vorba de a-i acuza pe toti comunistii ci de a interzice unei categorii de comunisti accesul la functii politice pe o perioada determinata.

    Nu cred ca GL a dorit sa-i excluda pe toti membrii PCR. Nu pot fi exclusi de la vot 4 milioane de membri, dupa cum excluderea tuturor ar fi trebuit sa insemne si excluderea prietenului Plesu. Cinstit vorbind, daca excluderea lui Plesu ar fi insemnat si excluderea lui Iliescu as fi votat cu draga inima pt o asemenea masura.

    • Ba tocmai as zice eu ca are dreptate. Daca nu sunt toti 4mil lichele atunci… cum ii selectezi pe cei ce nu sunt de cei ce sunt lichele. Trebuie o lege a lichelei ? Si apoi aplicarea ei… ii va trebui un mod de aplicare. Este absurd. Fiecare trebuie sa raspunda pentru ceea ce a facut iar ceea ce s’a facut trebuie sa devina public.Aici e buba. En gros… lucrurile devin tulburi.

      Ministerul culturii trebuie sa binevoiasca sa puna la dispozitie Arhivelor nationale si cercatorilor arhiva lor. institutl de statistica la fel. Arhivele Nationale insele sa primeasca sprijin mai consistent de la guvern. Doar cu vorbe goale se face numai propaganda populista. Iar puterea politica de azi a resit sa discrediteze orice urma de proces la comunismului. Vor pierde alegerile iar cei ce vor veni vor ridica din umeri… care proces ? nu a fost deja ? Si vor rade si curcile de noi.

      Pozitia lui Michnik nu este numai idealista dar si pragmatica pentru ca poate fi ancorata in legile statului de drept. Legea impotriva lichelelor… oricat de bine si populist ar suna, nu va avea nici un rezultat. In sinea mea nu am nici cea mai mica indoiala ca au fost mai mult de 4 mil de lichele. Dar aici nu mai e proces ci destin, destinul de a face parte din acest popor.

    • Bine, dar Liiceanu nici macar nu se referea la lustratie sau la drepturi de vot. Apelul catre lichele era un text de mare bun-simt si total indreptatit de ceea ce se intampla in primele zile de dupa Revolutie, cand o multime de fosti latrai s-au repezit sa-si ofere serviciile noii puteri si sa spuna ca ei erau de fapt contra regimului si ca merita sa fie in continuare in primele randuri. Un exemplu era Adrian Paunescu, huiduit atunci in piata fiindca se lepadase brusc de Ceausescu si se declarase de partea poporului. Pentru cine a uitat sau nu stie cum suna Apelul catre lichele, iata-l:
      http://agonia.ro/index.php/personals/74721/index.html

      • Stiu, de aceea nici nu vorbesc despre dl. Liiceanu. La vremea respectiva am consumat si eu entuziast acel Apel. Nu spun ca a avut sau nu a avut dreptate. Este vorba despre astazi. Dar nici astazi nu as vorbi despre dl. Liiceanu. Vorbesc despre faptul ca Michnik are dreptate in fata celor care considera pe dos. Au fost multe de atunci. Punctul 8…, etc. Si mai nou incercarea presedintelui Basescu de a castiga capital din lucrarile comisiei Tismaneanu.
        Aici sunt lucruri mai multe si mai diferite. Incercarea presedintelui a fost nesincera consider eu, doar un exercitiu de imagine. Cunosc oameni carora le’a castigat simpatie necontidionata prin acel discurs fara insa a face apoi ceva concret. Faptul ca raportul a intampinat critici vehemente este un fenomen secundar. Dealtfel, aceste conflicte folosesc de minune presedintelui care intotdeaun s’a simtit mai bine in situatii conflictuale pe care adesea chiar le’a incurajat.

        • Sigur, eu ii raspunsesem lui Laurie mai sus.
          Nici eu nu cred ca am avut 4 milioane de lichele. Un membru de rand al PCR putea fi mai onorabil decat un nemembru de partid care a turnat, iar unul care s-a inscris in partid in anii ’70 putea fi mai onorabil decat unul care s-a inscris in anii ’80. Problema e ca Michnik vorbeste din experienta unui om dintr-o tara unde au fost deja nu una, ci mai multe lustratii foarte dureroase, nemaivorbind de diferentele de guvernare dintre partidul lor comunist si al nostru, pe cand la noi nu s-a intamplat practic nimic (Punctul 8 nu s-a aplicat), adica nici macar nu s-a incercat, nici inainte si nici dupa condamnarea oficiala din 2006, daca exceptam ostracizarea ocazionala a unora ca Mona Musca sau Carol Sebastian. De acord ca generalizarea anticomunista nu poate fi corecta si ca oamenii nu trebuie judecati la gramada (asta si este concluzia lustratiilor din Polonia), dar nici nu poti avea pretentii la seninatate si conciliere nationala atata vreme cat tu, ca stat, nu faci nimic nici macar in cazurile flagrante, Plesita iti rade in nas povestind cum apara tara cand il batea pe Goma (pe urma a murit impacat si cu pensie mare, nederanjat de nimeni), Radu Tinu ajunge sef in Asirom, Voiculescu incaleca pe rand 3 partide parlamentare si pana si condamnarea verbala a fostului regim e privita ca un abuz.

          • Monser,am ajuns director la ASIROM pt ca am invatat carte, la vremea mea,si am adus sucursala Timis de la 13700000 lei la 34500000 lei PBS. De nulitati si telectuali e plina tara asta – ex .actualul Ministri de interne a luat bac-ul la 24 de ani si a „terminat” facultatea in marea metropola INEU…ca sa nu mai vorbesc de Roberta Anastase sau blonda de la turism care au stat mai mult in chiloti ( sau fara) decat in biblioteca……vai de tara asta,dixit.

      • Stiu, de aceea nici nu vorbesc despre dl. Liiceanu. La vremea respectiva am consumat si eu entuziast acel Apel. Nu spun ca a avut sau nu a avut dreptate. Este vorba despre astazi. Dar nici astazi nu as vorbi despre dl. Liiceanu. Vorbesc despre faptul ca Michnik are dreptate in fata celor care considera pe dos. Au fost multe de atunci. Punctul 8…, etc. Si mai nou incercarea presedintelui Basescu de a castiga capital din lucrarile comisiei Tismaneanu.
        Aici sunt lucruri mai multe si mai diferite. Incercarea presedintelui a fost nesincera consider eu, doar un exercitiu de imagine. Cunosc oameni carora le’a castigat simpatie necontidionata prin acel discurs fara insa a face apoi ceva concret. Faptul ca raportul a intampinat critici vehemente este un fenomen secundar. Dealtfel, aceste conflicte folosesc de minune presedintelui care intotdeaun s’a simtit mai bine in situatii conflictuale pe care adesea chiar le’a incurajat.

  9. Anticomunismul generalizat este nu doar acceptabil, dar necesar cita vreme n-a avut loc procesul comunismului, asta nu inteleg multi. Si nu va fi pace sociala cita vreme situatia asta se va perpetua.
    Inteligenta maxima a elitelor estului a fost aceea de a readuce popoarele inapoi la biserica: mi-e clar astazi ca nu putem cere mai mult de la aceste elite mai ales daca e sa ne referim la intelegere.
    Nu trebuie sa fii de dreapta pentru e vedea ca stinga politica romaneasca este un cancer, dupa cum nu trebuie sa fii de stinga pentru a vedea ca dreapta nu are o noima, lipsindu-i faptele.
    Dezideologizarea nu se poate face decit cu o democratie austera, puternic coroziva ideologic, in care orice promisiune goala e amendata pe loc, in care neincrederea trebuie admisa ca un dat fundamental al unui popor care a fost mai mereu amagit. In orice caz, nu cred ca dupa ce ai intors poporul la credinta intr-un parinte ceresc, il mai poti acuza ca viseaza la un tatuc politic sau ca, in loc sa fie civic activ, are asteptari mesianice. Nu te poti juca cu imaginarul colectiv, crezind una si facind sau cerind alta.

  10. in urma conferintei i-am povestit unei prietene mai tinere ce am vazut si ea m-a intrebat cine e Liiceanu
    ceea ce ne-a spus Adam Michnik la Ateneu nu are nici o legatura cu Liiceanu. orgoliul si infantilismul necesar pentru a se ridica si a se justifica in sala mi se pare penibil. tonul afectat, declamator al unui om care si-a cultivat dictia ca o marca personala, lucru laudabil altfel, m-au socat prin cabotinism, in contrast cu degajarea si vivacitatea lui Michnik.
    rezistenta prin cultura inseamna pur si simplu mediocritate.

    .

  11. Teo, merci de relatare. E comic pasajul in care Liiceanu e trist ca e cenzurat si de Muller si de Michnik. Vorba e ca Muller si Michnik nu au formulat aceste opinii pentru a cenzura vreo atitudine a lui Liiceanu, pe care il cunosc cu totul marginal. In speta, toate problemele de imagine ale lui Liiceanu si Plesu sint autocreate in situatia data, pentru ca s-au autoinstalat in situatia de reprezentanti ai nostri (destul de monopolisti) de fiecare data cind vine in Romania cineva notoriu din lumea culturala. Liiceanu a fost socat ca Muller caruia nu ii dadea nici o importanta a luat premiul Nobel, s-a autoplasat intervievatorul ei ca sa se reechilibreze in importanta prin raport cu ea. Nu ea l-a atentat pe el, a fost absolut invers. Si de atunci incercind sa isi tot stabileasca propria dreptate si importanta isi fac lor insile tot mai rau…

  12. Comparatiile de eroism civic intreRomania si Polonia din epoca de aur (suflat!!) sunt aporape in intregime neavenite.
    Polonia a fost si a ramas o societate eminamente catolica,bucuranduse pe intreaga perioada de hegemonie comunista de imensul avantaj al unei spiritualitati aproape in intregime ne atinsa de regimul comunist.
    Ceace se omite in aceasta discutie este real;itatea ca inceputul sfarsitului sistemului comunist al uropi de est a fost ungerea papei Voytila.
    Nici un alt eveniment spiritual al Eurpei de est al de dupa al 2-lea razboi mondial nu a avut un impact mai puternic.
    Nu exista a[proape nici un element de coincidenta intre Polonia si MAI ALES Romania cu un impact mai puternic decat aceasta realitate.
    In ceace priovesc D-ni Plesu si Liicianu, mai ales d-l. Plesu,dansi au avut intradevar mritul de a participa la importantul proces de elevare a soictatii politice Romanesti ceva mai aporape de nivel;ul cerut de o democratie reala.
    D-na.Herta (á noastra’) Muller insa, fiind elevata la nivelul aproape Eistenian de cunoastere al intregului peisaj politico-social de catre Academia de stiinte Sudezo-Norvegiana,a devenit,peste noapte, punctul de reper al disidentei Romanesti …de la Stuttgart , mult mai ímportanta’astazi decat aniel Kohn-Bendit – originalul Gavroche de la ’68..
    D”aia nu e bine sa dai nas atat de Nobel unora deja cu nasul pe sus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro