Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Minte limpede în vremuri tulburi

Laura Stefan august 7, 2012 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
15 comentarii 2,697 Vizualizari

România e și casa noastră, nu doar a voastră, stimați politicieni. Pentru a mai avea și mâine o țară, trebuie ca voi, astăzi, ă acceptați că există limite, că ele trebuie respectate, că e important și cum câștigați, nu doar să câștigați. Ați stricat suficient. Trebuie să vă opriți.

Trăim în țara unde orice este posibil. E po­sibil ca premierul să felicite Ministerul de Interne pentru organizarea impecabilă a referendumului, doar pentru ca mai apoi USL să conteste același re­ferendum la CCR. E posibil ca USL să întrebe Casa Na­țională de Asigurări de Să­nătate și Institutul Na­ți­o­nal de Statistică despre nu­mărul de alegători din Ro­mânia și apoi să se mi­nu­neze că cele două instituții nu dețin aceste informații. E posibil ca MAI să trimită CCR informații despre ce­tățenii înscriși pe listele electorale, iar ul­terior să trimită o adresă spunând că nu își asumă ce au scris anterior. E posibil ca CCR să dea o decizie cerând de la guvern listele electorale permanente, actualizate con­form articolului 17 din Legea 3/2000 (adică în 5 zile de la declanșarea re­fe­ren­dumului), iar din adresa către guvern să pară că solicitarea CCR vizează actua­li­zarea listelor acum, după desfășurarea re­ferendumului. De aceea CCR a transmis o nouă adresă luni, prin care precizează că a cerut listele folosite la referendum, nu liste noi. Sigur, cu toții ne întrebăm cum e posibil ca la instanța constituțională să apară astfel de disfuncționalități. Ne în­tre­băm cu toții îngrijorați dacă va rezista CCR presiunilor și amenințărilor. Nimeni nu își dorește să fie judecat de un ju­de­că­tor că­ruia îi este frică – mi-a spus acum câțiva ani o judecătoare dintr-o țară în ca­re in­tervențiile politice în justiție erau frec­vente. Avea dreptate și azi, din ne­fe­ricire pentru noi, simțim asta pe propria piele.

Domnii Rus și Dobre au demisionat – mi­nistrul Rus vorbește despre o demisie de onoare, ministrul Dobre despre motive per­sonale. Personal, sunt dezamăgită de aceste decizii. Cred că tăria de caracter se vede în mo­mente grele, atunci când adevărații oameni de stat rezistă presiunilor la care sunt supuși și fac ce tre­buie pentru țară. Stau și își fac treaba, nu pleacă în­vinși de sistem. Faptul că cei doi pleacă înseamnă că nebunia mini-re­fe­ren­du­mu­lui a ajuns la cote ma­xi­me, în pofida scrisorii trimise luni de CCR.

Încercând să ne păstrăm mintea limpede în aceste vremuri tulburi, am adresat îm­preună cu mai multe organizații ne­gu­ver­namentale două solicitări publice pe care le puteți găsi pe www.expertforum.ro. Pri­ma e adresată Autorității Electorale Permanente, căreia îi cerem să permită cetățenilor români să verifice dacă listele electorale folosite la referendum reflectă corect opțiunea lor de a vota sau de a nu vo­ta. A doua e adresată Guvernului Ro­mâniei – spunem, întâi de toate, că nu suntem de acord cu actualizarea post-re­ferendum a listelor folosite la referendum, lucru explicat luni și de CCR. În al doilea rând, cerem guvernului să organizeze un comitet de monitorizare format din ma­gistrați, reprezentanți ai organizațiilor in­ternaționale, ONG-uri, reprezentanți ai pre­ședintelui suspendat şi ai partidelor po­litice, care să supervizeze actualizarea lis­telor electorale permanente în perspectiva alegerilor din toamnă. E esențial ca acest co­mitet să se asigure că procedura prin ca­re o persoană poate fi scoasă de pe listele electorale este în concordanță cu legile în vigoare și să certifice faptul că eventuala curățare a listelor s-a făcut cu respectarea strictă a acestei proceduri. Este absolut inad­misibil ca într-o țară membră UE, în anul 2012, cetățenii români să fie scoși de pe listele electorale pentru că vecinii nu i-au văzut prin ogradă. Oamenii nu pot fi scoși definitiv de pe liste decât dacă mor. Temporar, pot fi scoși de pe liste cetățenii împotriva cărora s-au pronunțat hotărâri definitive de condamnare prin care li se interzic și drepturile electorale, precum și cei cu privire la care există acte medicale prin care se certifică faptul că sunt lipsiți de discernământ. Așteptăm cu încredere răspunsuri la ambele solicitări.

Între timp, remanierea guvernamentală pa­re definitivată. Portofoliul Justiției merge la Mona Pivniceru, actuală membră a CSM. E pentru prima dată când un mem­bru ales în CSM (care ar trebui să asigure independența sistemului judiciar față de politic) ar ajunge în guvern. Nu știm până în acest moment dacă, juridic, această schim­bare profesională este posibilă. Cred că era corect față de poporul român ca USL să își asume politic gesturile pe care dorește să le facă în justiție și să nu se ascundă în spatele unui magistrat.

În toată această nebunie, se aude vocea guvernatorului BNR, care cere ca po­li­ti­ci­e­nii care nu știu să dialogheze să plece aca­să, nu să ne dea pe noi afară din casă. În cuvinte puține, domnul Isărescu spune ce simțim cu toții – că refuzul USL de a ad­mite că a pierdut această luptă și încer­ca­rea de a nega orice regulă a jocului de dra­gul puterii absolute ne aruncă în haos. Ro­mânia e și casa noastră, nu doar a voastră, stimați politicieni. Pentru a mai avea și mâine o țară, trebuie ca voi, astăzi, să ac­ceptați că există limite, că ele trebuie res­pectate, că e important și cum câștigați, nu doar să câștigați. Ați stricat suficient. Trebuie să vă opriți.

articol aparut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Isailă Brătfălean spune:

    USL va calcula ce o avantajează electoral la parlamentare, entuziasmul victoriei asupra lui Băsescu sau indignarea celor 7,5 milioane de votanți anti-Băsescu care îl vor vedea pe marinar din nou la Cotroceni. În funcție de asta va pregăti datele pentru CCR.

    Antonescu se va „sacrifica” pentru interesul imediat în parlamentare, pentru că totuși are de participat la niște alegeri prezidențiale.

    Ar rezulta că toată lumea lucreză pentru rezultate cât mai bune ale USL. Urmând ca plagiatorul să decidă munca cui o folosește. Poate că și acest articol, care ignoră problema domiciliului celor plecați în strănătate, îi va fi de folos.

    Opoziția nu ar fi trebuit să intre în această capcană, ar trebui măcar să încerce să iasă.

  2. exes spune:

    Un articol bun si extrem de corect. Este imbucurator faptul ca un om profesionist ca dumneavoastra inca incearca sa se implice – “Stau și își fac treaba, nu pleacă în­vinși de sistem”.
    Cu privire la Pivniceru CSM cred ca a cerut deja demisia refuzand ca aceasta sa fie detasata temporar la guvern.
    Gestul lui Isarescu este extrem de important deoarece practic un om al sistemului le-a dat un semnal celor din PSD ca trebuie sa inceteze altfel el nu ii va mai ajuta si fara BNR tara va cadea in haos. De altfel nu cred ca cei din PSD si-au dorit acest razboi ci au fost fortati de catre presedintele interimar, impins la randul lui de Voiculescu.
    Cu privire la viitorul apropiat guvernul Ponta va trebui sa coabiteze cu Basescu cum a facut-o si Tariceanu inainte si probabil ca va guverna la fel de prost ca acesta, dar macar vom scapa de haosul de acum.

  3. silicon_v spune:

    Din pacate, nu cred ca se vor opri. O persoana care parea la un moment dat rezonabila, domnul Vosganian, deja discuta despre bolnavii de sindrom Down si Alzeheimer, de morti (“mortii nu sunt de ajuns”), despre eliminarea celor care lucreaza in afara si despre cum se poate el implica in refacerea listelor dintr-un judet, care ar trebui sa i se dea pe mana (in ce calitate? ce functie are domnul Vosganian in administratia publica?).

    Nebunia i-a cuprins pe toti, pornind de la varf. Nu stiu care e miza, banuiesc ca sunt terorizati de puscarie, unii dintre ei. Altii doar viseaza la cucerirea puterii totale, pe termen lung. Si nu cred ca se vor opri. Cei care ezita sunt eliminati, sa vina cei care nu ezita, buni executanti.

    • Grammaticus spune:

      Vosganian este o sulfa, in pofida relativului sau talent literar. Sa vii cu asa un argument fascist – daca nu de-a dreptul nazist (nu stiu, Alzheimer are diferite faze, unde ar incepe interdictia?), sa profiti de oameni asa de nenorociti de soarta, este de o abjectie cutremuratoare. Si culmea: de la reprezentantul unui popor simpatic, cumplit de napastuit prin genocidul de la inceputul secolului XX, lucru care, sa prezumam, ar fi trebuit sa-l indemne pe Vosgnian la o atitudine umanista. O hahalera si asta, care, daca nu pica Ceausescu, cel mult lustruia pantofii vreunui scursurist.
      Vosganian este apropiat de Azerbaijdan si lumea araba. Si dupa caracterul lui cine stie,poate si de fundamentalistii turci!

  4. Secara spune:

    Foarte bun articolul.

    “Trăim în țara unde orice este posibil”… si asta pentru ca nu exista consecinte. In casa denumita Romania ridicarea tonului nu e de ajuns. Nu sugerez sa ajungem la actiuni fizice de genul miscarilor de strada, insa ar trebui inventat un sistem de consultare publica prin internet, in care oamenii sa voteze in ce masura aproba sau nu actiunile oricarui politicin.

    Astfel nu s-ar ajunge la o situatie similara celei din ianuarie 2012 – pe care cei mau multi politicieni o uita azi – in care oricare politican ce a incercat sa vina in Piata Universitatii a fost primit cu huiduieli.

    • r2 spune:

      stii vorba aia – ai grija ce iti doresti. daca ar exista un sistem de vot sau consultare interna pentru situatii ca aceasta, ar fi uselistii pe el imediat, cu manipulare si la nevoie cu furt. la chestii din astea chiar se pricep. ce nu le iese lor deloc este aburirea occidentului. in lumea civilizata nu tin deloc textele la antena 3, spre uimirea limitatului crin. daca nu eram dependenti economic de vest si ne bazam doar pe opinia publica interna, era basescu de mult demis si bagat in puscarie, iar ponta probabil membru al academiei.

      • Hantzy spune:

        Europenii sunt ca foaia de geam: nu se aburesc de ambele parti. Sau din stanga sau din dreapta … atat!

      • Secara spune:

        @ r2

        Multumesc frumos pentru raspuns. Aveti dreptate, riscul ca o astfel de platforma sa devina un alt mijloc de manipulare – de catre orice politician, partid sau afacerist – e foarte ridicat. Si ar fi greu ca pe un astfel de sistem sa apelam la o voce rationala precum cea europenilor: mie mi-e de-ajuns nebunia de pe canalele de TV.

        Poate ca daca propunerile si comentariile ar putea fi cumva “moderate” de politician inainte de a fi publicate (nu in sensul stergerii, ci ascunderii lor, userii putand manual sa vada dand click individual pe comentariile cenzurate de politician) s-ar minimiza efectul distructiv al comentariilor de balast, inflamatorii si irelevante. Asta nu inseamna ca nu pot exista pareri negative care sa fie publicate si la care politicanul sa aiba posibilitatea de a raspunde.

        Daca o tara mica ca Estonia a putut implementa votul electoral prin internet, nu vad de ce in Romania ar trebui sa ne ferim de a avea consultari publice realizate prin acest mod.

  5. zulu spune:

    “De aceea CCR a transmis o nouă adresă luni, prin care precizează că a cerut listele folosite la referendum, nu liste noi. Sigur, cu toții ne întrebăm cum e posibil ca la instanța constituțională să apară astfel de disfuncționalități. Ne în­tre­băm cu toții îngrijorați dacă va rezista CCR presiunilor și amenințărilor.”
    De ce s-a ajuns aici? Cum e posibil ca de la aceeasi institutie sa plece doua comunicate COMPLET diferite pe acelasi subiect? Nu cred in motivatia “eroare materiala”. CCR va trebui sa se autoregleze, sa expuna si sa expulzeze “cartita/cartitele” care au facut posibila adancirea neincrederii in CCR ca si institutie a statului de drept.

    Cat despre d-l Rus, cand umbli cu nea Vasile in gura, preferandu-l institutiei pe care o manageriezi(culmea!), la ce onoare, profesionalism si tarie de caracter va puteti astepta?! Nu e decat o alta victima politica, e un grajdan care nu a fost demis, si-a dat demisia.

  6. Hantzy spune:

    Laura Stefan: (…) că e important și cum câștigați, nu doar să câștigați.

    Buna declaratie! Un boicot la CCR e admisibil din acest pdv?

    E clar ca traim vremuri absurde, ca dupa uite forfetarul – nu e forfetarul!, uite marirea salariilor profesorilor – nu mai e marirea salariilor profesorilor!, mia de km de autostrada s-au restrans la 40, TVA care nu va fi crescut, dar nu mai e 19 ci 25 la suta, nu e masa verde – ba uite masa verde!, se mai suceste si CCR si, in loc sa ceara listele electorale de la autoritatea electorala, le cere guvernului, si le mai si acord o luna de zile pentru o treaba de trei ore, astia din urma chiar n-au mirosit ca li se pregateste o farsa. Fraierii!

  7. Sergiu Simion spune:

    Un articol superb ( si in acelasi timp foarte trist ) care semnaleaza fractura sociala enorma existenta intre gandirea cu adevarat europeana a tinerei generatii si mentalitatea de buncar in care traiesc altii, intamplator exact cei ce guverneaza acum o tara . In cazul celor din urma conduita se ghideaza dupa un stravechi proverb conform caruia „vorba este data ca sa ascunda gandul” , de aceea apelul la ratiune sau la constiinta lor , este unul utopic din start :

    ” România e și casa noastră, nu doar a voastră, stimați politicieni. Pentru a mai avea și mâine o țară, trebuie ca voi, astăzi, să acceptați că există limite, că ele trebuie respectate, că e important și cum câștigați, nu doar să câștigați. Ați stricat suficient. Trebuie să vă opriți.”

    Dupa doua decenii , ne-am convins cu totii ca acest limbaj nu il pot intelege pentru ca le este total strain . Nu cred ca se vor opri singuri , ar fi ceva impotriva firii . Acestor oameni crescuti in cultul ierarhiei , functiei si ordinelor , si in detrimentul tolerantei unor opinii diferite, le lipseste in mod funciar increderea in semeni, fiind pur si simplu incapabili de sinceritate, comunicare , colaborare si deschidere in sens european. Nu pot fi sinceri nici cu ei insisi , si nici cu altii , iar ca prizonieri ai suspiciunii si scenariilor nu cunosc decat limbajul indelung exersat al urii , fiind incapabili sa articuleze corect raportul dintre vorbe si fapte.
    Dupa o veche traditie de sistem , ei considera adevarul ( politic,economic, social, etc. ) exclusiv o problema de interes si/ sau conjunctura , de aceea in aceasta constelatie particulara nu li se poate aplica o grila clasica pentru taria de caracter a unor oameni din alte constelatii sociale :

    „ Cred că tăria de caracter se vede în momente grele, atunci când adevărații oameni de stat rezistă presiunilor la care sunt supuși și fac ce trebuie pentru țară. Stau și își fac treaba, nu pleacă învinși de sistem ”.

    Regula de aur a sistemului si ratiunea lui de a fi , a fost aceea ca oamenii din sistem sa nu reziste la presiunile sistemului, ca atare in cadrul lui notiunile de morala , caracter , demnitate, respect, spatiu personal, etc. constituie variabile fara obiect . Singura optiune posibila ramane resetarea sistemului ceea ce pune tanara generatie in fata unei provocari cu adevarat uriase.

    Romania este de zeci de ani un poligon de incercare pentru rezistenta societatii si a cetatenilor ei la absurd, ambiguitate, nestructurare , nedeterminare , incertitudine si la situatiile de situatiile de imposibilitate care abunda in mod inexplicabil. Perceptia externa asupra acestei situatii ar fi trebuit demult sa provoace cosmaruri factorilor responsabili din aceasta tara , dar o mana spala pe alta si amandoua fata :

    “Românii sunt în derivă, în căutarea unor repere şi a lor înşişi. Situaţia din ţară este caracterizată de lipsa totală a valorilor, de clivajul incompetenţelor şi de domnia intoleranţei” ( Courrier International ).

    In aceste vremuri tulburi , singura sansa reala ramane mintea limpede a tinerei generatii, singura entitate capabila sa sparga inertia sociala actuala si sa salveze o tara aflata in deriva si ai carei cetateni par ca nu prea mai au nimic in comun .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laura Stefan


Laura Stefan

Laura Stefan a studiat dreptul la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si a absolvit studiile masterale la Facultatea de Drept a Univestitatii din Cambridge. Lucreaza ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)