vineri, martie 29, 2024

Miza hărțuirii d-nei Laura Codruța Kövesi

De vreo două luni încoace, șefii coaliției PSD-ALDE, domnii Liviu Nicolae Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, se conving pe pielea proprie de adevărul zicerii în conformitate cu care socoteala de-acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg.
Iată, degeaba i-au dat ei ordine precise ministrului Justiției, dl.Tudorel Toader, să o înlăture de la șefia DNA și să o scoată de tot din joc pe d-na Laura Codruța Kövesi, degeaba argatul, rector suspendat și încă profesor de rușine al Universității ieșene, a îndeplinit măcar prima parte a poruncii, în van și-au scuipat plămânii goarne pesediste de calibrul unui Codrin Ștefănescu sau Liviu Pleșoianu, degeaba la România tv, Antena 3 sau TVR 1 se manifestă jurnaliștii plătiți ai puterii actuale, degeaba a fost resuscitat fugarul Sebastian Ghiță, în vânt scrie verzi și uscate compromisul Evenimentul zilei ( a se vedea nevolnicul editorial din week-end al compromisului Dan Andronic) , degeaba s-a încheiat un parteneriat toxic între Sebastian Ghiță și Cozmin Gușă care eșuează în lăbărțatele emisiuni ale celui din urmă de la Realitatea, d-na Laura Codruța Kövesi s-a dovedit a fi mai puternică.
S-a înscris la un concurs pentru șefia nou creatului Parchet european anti-corupție și, din câte se pare, cel puțin în momentul de față, are încă toate șansele să fie declarată câștigătoare. Aceasta în pofida scrisorilor otrăvite expediate omologilor din țările UE de același dezgustător domn Tudorel Toader, în ciuda ostilității nemascate a membrilor atât de puțin școlitului guvern al României și a activităților dezonorante pe care le desfășoară la Bruxelles întru compromiterea d-nei Kövesi, europarlamentarii reprezentând acolo nu interesele României, ci pe cele ale PSD și ALDE.
Drept pentru care șefii coaliției PSD-ALDE au pus în funcțiune nou creata și deja politizata Secție de anchetare a magistraților, acolo unde tronează submediocra protejată a sub-submediocrului Tudorel Toader, o doamnă cu numele de Adina Florea, pesedistă în simțiri și în restul de cuget pe care îl mai are. Care, la ordin, a dezgropat acuzații vechi reîntărite probabil tot la ordin de același Sebastian Ghiță, în schimbul a cine știe căror aranjamente oneroase venite din partea guvernanților români, și a întocmit un dosar penal cusut cu ață roșie, ca și culoarea PSD, fostei șefe a DNA. Totul cu scopul de a o împiedica să ocupe postul pe care și-l dorește. Post de la înălțimea căruia i-ar putea face, complet justificat, un calvar viața președintelui PSD, Liviu Nicolae Dragnea, deja cu nervii în pioneze. Și aceasta fiindcă numele d-lui Dragnea apare în poziții deloc onorante în consistente dosare referitoare la fraudarea fondurilor europene. Se prea poate ca nu toți pesediștii să fie hoți, așa cum ne încredințează doamna Ecaterina Andronescu, însă mai mult ca sigur dl. Liviu Dragnea este.
Însă cum pentru moment sus-numitul președinte al bandei roșii nu poate să facă ceea ce cu ardoare își dorește, și anume să scoată România din UE, să provoace un Ro-EXIT care l-ar scăpa, pesemne, total de griji, cu prețul sacrificării intereselor majore ale țării, dl. Liviu Nicolae Dragnea a comandat compromiterea d-nei Laura Codruța Kövesi. Care nu o fi ea chiar Alba ca Zăpadă, dar nici penală nu este. Așa cum și-ar dori-o Dragnea, Tăriceanu, Codrin Ștefănescu, Pleșoianu, Vasilescu, Udrea și goarnele mediatice ale puterii.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Intradevar, miza hartuiri este, mai mult decat evident, incercarea disperata a clici din fruntea PSD&ALDE de a-si proteja averile obtinute prin delapidari evidente si de a scapa de inchisoare.Asta este. Ceva specific clasei conducatoare provenite din fosta nomenclatura comunista cu sprijinul neconditionat al lui Iliescu si cu sprijinul dat de romanii care nu s-au prezentat la vot.

  2. In lupta politica nu exista morala, bune intentii respectiv corectitudine.Pregatirea profesionala este
    obligatorie in conditiile democratiei,unde metodele dictatoriale-comuniste nu pot avea succes.
    Actuala situatie din Romania,trebuie sa fie corectata,fiind clar pentru toata lumea, aceasta necesitate stringenta. Avem doi ani cand, prin actiune si vot, laceasta stare de fapt poate si trebuie sa fie corectata…….

  3. „Se prea poate ca nu toți pesediștii să fie hoți, așa cum ne încredințează doamna Ecaterina Andronescu…”

    Complicii hoților sunt la fel de condamnabili.

      • Bravo, basilicus!
        Klaus si p.n.l.-ul, nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le miroase….
        Cita unire-n cuget si-n simtiri era in u.s.l., ce unitate de monolit, cit avint revolutionar si cita minie proletara in combaterea lui Traian Basescu…
        Acu’ fac pe suparatii…
        Pai acu’ sa-i apare Klaus de p.s.d., n-au vrut presedinte nejucator si neconflictual?
        Acu’ sa vada INTR-ADEVAR ce inseamna amestec in justitie, nu ce facea Basescu….

      • Da-mi voie sa iti raspund eu…
        Iohanis era un primar de sibiu vazut bine pt ca nu se stia multe despre el. Cel putin eu nu stiam multe

        Am si eu o intrebare, retorica pt ca nu stim toate increngaturile
        Daca lui kovesii ii era asa frica de cele 18 dosare, cand avea de gand sa dea drumul la dosare in pericol de prescriere? In ultimul an de stat in functie?

        Sant nemultumit de sistemul de sanatate, europarlamentari, kovesi, lazar si in general nu prea am cu cine sa votez
        Ce ai spus tu e o logica care o vantura toate partidele la televizor: „sa gratiem puscariasii ca s ar putea sa fie academicieni printre ei”, „colegul x nu e vinovat pentru ca in America este posibil sa faci 1 milion cinstit”

        poate nu e important postul la bruxeles, cred ca e important sa tragem linie si sa analizam
        Fun fact: concursul de la bruxeles seamana cu un concurs romanesc, am inteles ca restul candidatilor s-au retras

  4. Constitutia Romaniei.
    (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
    (2) Cenzura de orice fel este interzisă.
    Si acum o intrebare:
    Dece Justitia e rea cind o supune „hartuirii” pe Kovesi, si a fost buna cind ii hartuia pe multi care au scapat in urma unor hotariri judecatorest cu decizia „fapta nu exista sau nu e prevazuta in codul penal”.
    NB,
    desprindeti-va de cultul personalitatii!

    • Pentru ca griul e mult mai greu de vazut decit albul si negrul.
      Si deoarece chiorul e imparat in tara orbilor; sint sigur ca intelegeti ce vreau sa spun.

    • Justiția e SIGUR rea atunci când tărăgănează verdictele pe chestiuni de procedură ori prescriere. Nu înseamnă că ”nevinovatul” e nevinovat. Nu suntem proști.

  5. Se pare că PSD a uitat de valabilitatea unor zicale (mai vechi, mai noi) mai mult sau mai puțin docte:
    – decât cu prostul la câștig, mai bine cu un deștept la pagubă;
    – ochiul stăpânului îngrașă vita;
    – Mai lesne intră hoții-n lege/ Decât să intre Legea-n hoți!
    – Hotia merge mana in mama cu domnia.
    – Hotul simte ca-i arde caciula.
    – un șut în fund, un pas înainte

  6. Poate că n-ar strica niște ziceri:
    – Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice. (George Orwell)
    – Pentru tâlhari nu există plăcere mai mare decât să vadă oameni cinstiţi în puşcărie. (Valeriu Butulescu)

  7. Mafia politica incearcs prin metode deja uzuale (compromitere)sa o impiedice pe Kovesi sa ajunga in post.Cum poti fi atat de marsav incat sa te folosesti de un denunt al unui politician cu miros penal,sa iei totul de bun,si sa creezi un scandal in presa pentru a o impiedica pe doamna Kovesi sa se prezinte in concurs.Se vede clar ca mafia romana nu doarme.

  8. Candidatii pt functii publice trebue sa demonstreze ca nu sant hoti
    De acea exista declaratiile de avere, de conflicte de interese etc..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro