joi, martie 28, 2024

Moștenirea stilistică a lui Traian Băsescu: claritatea. Zicerile directe pe care s-ar putea să nu le mai auzim

Știu, unii vor face bășcălia obișnuită: ce bine că nu le vom mai auzi! Ce bine că de acum înainte nu vor mai fi ”scandaluri”, nu va mai fi un mitocan la Cotroceni, ci un domn care ”decît să fie mîrlan, mai bine pierde”, ce bine că am scăpat de ”chiombarlîu”, de ”kiorete”, de ”dictator” etc.  Ce bine că nu vom mai avea pe cap o serie întreagă de Aline Bica, prietene de coafor cu Elena Udrea, ci doamne adevărate, care se vor exprima frumos și îngrijit, și nu cu expresii de neuitat de tip ”îmi rup ăștia capul” și ”cum mă duc eu la Elena” etc. Dacă cineva crede că vreunul dintre ”băsiști” a stat și a savurat asemenea orori, din dragoste nețărmurită și oarbă pentru Traian Băsescu, se înșală. De altfel, nu am nici o îndoială că cei mai inteligenți dintre cei care repetă aceste lucruri, știu că se înșală. Nu a fost nici un fel de dragoste nețărmurită la mijloc și cu atît mai puțin oarbă, la nici unul dintre jurnaliștii ”băsiști” ca Dan Tăpălagă, Dan Turturică, Andreea Pora și alții, nici unul dintre ei nu s-a prefăcut că nu vede neajunsurile personalității de la Cotroceni. Dar au încercat o justă apreciere a faptelor bune, igienice și necesare pe care vechiul purtător de meșă, cu o incredibilă rezistență la atacuri, le-a dus la bun sfîrșit, într-o țară în care parcă nimeni nu duce nimic la bun sfîrșit; într-o țară încă foarte bolnavă moral, și în care aproape toată lumea, cu mic cu mare, are o majoră, nenegociabilă preocupare: să nu spună lucrurilor pe nume, să tacă chitic, să pupe în bot și să pape tot, să se descurce, să iasă bine, să profite, să nu fie fraier, acesta din urmă fiind păcatul capital românesc.

Din cînd în cînd, pe ici, pe colo și mai ales în punctele esențiale, Traian Băsescu a spus lucrurilor pe nume. Și a dus la bun sfîrșit două mandate, în pofida fatalismului național, fără frică nici de vrăjitoarele care-i preziceau sfîrșituri teribile, nici de poteca pe care a bătătorit-o spre garajul de suspendat, fără să cadă doborît de umilințele la care a fost supus, fără să cedeze psihic în fața slăbiciunilor de caracter ale propriului frate, fără să-i crape un vas de sînge, fără să cadă patetic, pe scenă, răpus de structuri, s-a dus acolo, la biroul ăla de la Cotroceni, metodic, constant, zi de zi, zece ani (în afara zilelor petrecute în garaj). A învins, deci, două mari, imense probleme ale psihicului românesc: zicerea directă și dusul la bun sfîrșit. Pentru prima dintre ele, zicerea directă, spunerea lururilor pe nume (chiar și cînd lucrul respectiv e o greșeală a lui însuși, recunoscută răspicat) îi sînt, personal, profund recunoscătoare. Cred cu toată convingerea că este unul dintre medicamentele esențiale pentru bolile societății românești actuale. Spunerea lucrurilor pe nume a fost cel mai mare dușman al comunismului dintotdeauna și în general al totalitarismelor. Urma interzicerii acestui exercițiu sănătos e încă vizibilă în România, de la viața privată pînă la cele mai înalte niveluri politice. Sînt încă mulți români, dintre cei care n-au trăit niciodată în afara granițelor, care nici măcar nu cred că e posibilă o lume în care să nu te prefaci de dimineața pînă seara.

Cînd nu locuiești în România și nu ai acces direct la fapte, ceea ce ajunge la tine e interfața verbală a personajelor politice sau publice. Judecînd doar după această peliculă de cuvinte, nefiind nici măcar jurnalist de investigație, ci un biet profesor de literatură română, e foarte posibil să mă înșel și esența personajelor, fondul lor psihologic profund, să-mi scape. Mi s-a întîmplat de curînd cu personajul Alexandru Alexe, din portretul căruia mi-a scăpat, se pare, ceva important și anume un tip dezagreabil de mercenariat al rebeliunii. Și totuși, în ciuda acestui mercenariat, insist să cred că gestul lui, de zdruncinare a liniștii iliesciene, în incinta ICR București, a fost unul extraordinar. Pînă la urmă, ce e important? Ce are Alexandru Alexe la inima lui sau reverberațiile gestului său public? La fel, e posibil ca, scriind acum despre stilistica lui Traian Băsescu, să-mi scape dedesubturi pestilențiale, pacte, cedări, numiri greșite, făcute pe genunchii vreunui personaj feminin croit pe măsura fanteziilor schematice ale unui marinar de cursă lungă. Nu sînt atît de naivă să nu mi le pot imagina, nici atît de tînără să cred că cineva care ajunge într-o funcție supremă într-un stat, oricare ar fi statul respectiv, nu face multe, foarte multe compromisuri; sau că există pe lume caractere, pesonalități fără fisură și dacă există, că ele pot reuși să iasă la suprafață tocmai din băltoaca putridă a politicii românești post 1989, cînd vedem bine ce iese din lacurile cristaline (prin comparație) ale democrațiilor vestice.

Dar așa cum pentru analiza discursului public pot să dea o mînă de ajutor filologii, pentru a măsura corect faptele unui președinte cred că pot fi utili profesorii de aritmetică și cei de etică, dacă mai există vreunul. Să numărăm faptele și oamenii, să le punem pe două coloane și să tragem o concluzie. Alina Bica versus Rodica Stănoiu, sărăcirea cu 25% timp de șase luni a bugetarilor versus pensiile foștilor torționari (a căror periclitare a născut fenomenul Dogaru), baza americană de la Deveselu versus chemarea minerilor la București în 1990, Emil Boc versus Adrian Năstase, Ecaterina Andronescu versus Daniel Funeriu, prețiozitatea cam antipatică a lui Mihai Răzvan Ungureanu versus imposibilul de redus la o sintagmă Victor Ponta (aceeași generație, aceeași funcție). Revin la stilistică.

Am convingerea, punînd cap la cap cîteva frînturi de vorbe, că nu vom mai auzi curînd, dinspre Cotroceni și dinspre liderii politici ai partidelor care se află acum călare pe victorie, stilistica francă cu care ne-a obișnuit marinarul. Sigur că nici un om cu o cît de mică sensibilitate nu va uita ușor frazele emise de Alina Bica, mai ales cea cu ”ruperea capului”. Sigur că grozăvia lor nu e compensată de un simplu ”am greșit”, dar această declarație de recunoaștere a vinii, clară, poate mai clară decît ar fi spus-o un om mai prepcupat de propria imagine decît Băsescu, am auzit-o totuși aseară dispre Cotroceni: ”Esecuri cu oameni cred ca pot face o carte, intra la lunga lista de oameni cu care am dat-o in bara”. Probabil pe actualul președinte Klaus Iohannis nu-l vom auzi niciodată folosind asemenea expresii colocviale, deși, sînt convinsă, foarte mulți români ar fi dorit să-l audă spunînd că ”a dat-o în bară” în vara anului 2012. Vor rămîne cu dorința, căci decît să fie mîrlan, civilizatul nou președinte va prefera să piardă încrederea miilor de oameni care au stat la cozile votului în străinătate, decît să zică că  ”a dat-o în bară”, mai bine va forța, elegant, claritatea limbii române. Și răbdarea admiratorilor.

În același stil inconfundabil, la limita politeții (pe care Băsescu a utilizat-o uneori la limită, așa cum a utilizat cîteodată și Constituția), a spus, printr-o întorsătură nu foarte sofisticată construită pe o întrebare retorică, că jurnaliștii de la Antena 3 ”nu sînt jurnaliști”. Mă întreb, cîți dintre intelectuali, profesori de literatură, de linvistică, de Științele informației, de Etica jurnalismului, ar putea susține, fără să clipească, că Mircea Badea și restul grupului de la Antena 3 sînt jurnaliști? Cu Antenele se poate face experimentul simplu al cărții proaste, o deschizi la întîmplare și dai, fără dubiu, peste un pasaj execrabil, nu e nevoie s-o citești pe toată. Și, dacă nu ai cultul eufemismului și ”falsa smerenie” a falșilor critici literari, o și spui deschis: e o carte proastă. Și nu mai pierzi timpul cu ea. Exact asta a făcut Băsescu ieri, a spus că nu sînt jurnaliști și nu i-a primit la Cotroceni, la ultima conferință de presă. Greșit, nepoliticos, dictatorial? Cam cu aceleași cuvinte au fost gratulați și puținii critici literari de după 1989 care au îndrăznit să rupă pactul eufemismului, al scăldatului, al celor două luntrii, pactul împăciuitorișitilor de ieri și de azi, pe care se sprijină toate abuzurile și imposturile posibile, literare, politice, profesionale. Ei bine, prin această stilistică brutală, deopotrivă a vorbei și a faptei, fostul președinte a făcut o ultimă mică reparație morală tuturor celor care s-au regăsit, la un moment dat, printre cei ultragiați de ”jurnaliștii” de la Antena 3. Pentru cei cărora li s-au arătat pe post contracte și conturi, pentru cei care au fost făcuți agenți, profitori, tuturor celor despre care s-a mințit, continuu, barbar, fără limite, ani și ani de zile, pe un post național, într-o țară UE. Printre ultimele voictime: Klaus Iohannis și părinții săi care locuiesc cu chirie în Germania.

Concomitent, noua șefă a PNL, o doamnă în sfîrșit rafinată, o spun cu toată sinceritatea, o doamnă așa cum mi-am dorit să avem la cîrma treburilor politice în ultimii ani, o femeie care, prin aparență și ținută, pare menită să șteargă amintirea vulgarității care a jignit feminitatea românească în ultimii ani, deplîngea ”cazul jurnalistilor al căror acces este refuzat de omul care ocupa efemer locul de la Cotroceni”. O făcea însă din studioul Antenei 3 și înțeleg că era vorba de Mircea Badea. Nu pot decît să deplîng la rîndul meu faptul trist că atîta rafinament e aruncat la gunoi de greșita, profund greșita, eleganță de a dori să-i faci o iluzorie dreptate unui individ ca Mircea Badea. Nu pot decît să depîlng perfectul, în sfîrșit, acord încrucișat, folosirea corectă a atributului pronominal posesiv ”al” care se acordă în număr, gen și caz cu substantivul ”acces”.  Și mă întreb ce prefer: greșeli gramaticale sau greșeli morale? Nici unele, nici altele, aș zice, dar asta înseamnă idealism, utopie și alte lucruri periculoase.

Desigur, putea fi mult mai rău. Fără Băsescu ar fi fost mai rău, pentru că preopinenții politici nu ar fi utilizat Constituția la limită, ci mult dincolo de ea, fără să clipească, fără măcar s-o pomenească, susținuți inconștient de un întreg alai de intelectuali scîrbiți de ”dictator” pînă la limita discernămîntului și mult dincolo de ea. Fără doamna Alina Gorghiu, am fi ascultat-o pe Gabriela Firea, cu tot cu doctoratul ei în Filologie și cu neuitatele considerații despre familia completă. Fără Klaus Iohannis, nu ne-am fi plîns de eufemisme, ci de minciuni sfruntate, și altea spuse în dezacord, de o gașcă de adolescenți întîrziați.

Există o jubilație, pe care o pot înțelege parțial, cu privire la faptul că odată cu Traian Băsescu, iese de la Cotroceni și un anume tip de comunicare publică cam brutală, cu asperități, imprevizibilă. Dar dacă odată cu apa murdară aruncăm și copilul? Dacă în loc de ”am dat-o în bară”, vom auzi subtile întorsături de frază, scoase din doctoratul în Mediere al doamnei Alina Gorghiu? Dacă peste toate nenorocirile și ticăloșiile care încă se întîmplă din greu în subteranele României, se va așterne liniștea unor eufemisme mult mai periculoase decît ieșirile marinarului, tocmai pentru că, cum spunea N. Steinhardt în extraordinarul ”Jurnal al fericirii”, sînt ”savante boroboațe și sofisticate erori”. (pagina 153 din ediția Dacia, 1991, voi reveni mîine asupra acestei cărți, o lectură maginifică, cum nu se poate mai potrivită pentru o zi ca 22 decembrie 2014.)

Pînă atunci însă, aș invita la o atentă lectură a ultimelor declarații făcute de Traian Băsescu de la Cotroceni. Îi invit mai ales pe filologi, chiar dacă știu că cei mai mulți, din ”falsă smerenie” (o altă sintagmă a lui N. Steinhardt), nu vor face publică analiza de text rezultată în urma acestei lecturi. Dar sînt sigură că undeva, în forul lor interior de cunoscători ai potrivirii cuvintelor și cu instrumentele lor de decelare corectă a adevărului și a intențiilor de dincolo de ele, vor înțelege, în al treisprezecea ceas, de ce unii români, unii intelectuali, unii filosofi, unii jurnaliști au reușit, de-a lungul ultimilor 10 ani, să nu fie deranjați de asperitățile marinarului și să vadă dincolo de ele. Și eventual să și aprecieze, public, acel ceva de dincolo de ele. Iar acest ceva, atît de rar în folosirea publică a limbii române, a fost, în cazul acestui președinte, claritatea (am văzut, cu plăcere, că a observat-o și un jurist, Valeriu Stoica, probabil pentru că a dat admitere la Drept pe cînd examenul de limba română era hotărîtor). Zicerea directă. Asumarea, chiar dacă uneori cu asperități (dar nu asperități gramaticale, căci Băsescu a făcut puține greșeli de acest tip, ci asperități lexicale, cuvinte tari, uneori modalizări îndrăznețe), a ceea ce a vrut să spună. Căci doar acrodurile făcute corect nu sînt suficiente, chiar dacă, desigur, sînt mai suportabile decît agramaticalitățile adolescenților plagiatori.

Distribuie acest articol

55 COMENTARII

  1. Excelenta observatia ! Cat ma bucur ca gasesc atat de prompt, pe un site, exact ceea ce gandeam in cursul acestei zile, in timpul discursului din Parlament al noului presedinte.
    Intr-adevar, exprimarea lui TB a fost incontestabil unul unul din atuurile sale. Nu doar o limba corecta, in toate cadrele normative ale limbii vorbite, inclusiv ca intonatie, dar si un discurs ireprosabil sub aspectul continutului. La TB intotdeauna auzeai informatie esentializata, fraze clare, fara elemente parazitare, fara „umplutura”, adica fara elemente care incarca exprimarea si nu aduc nici un continut suplimentar.
    Deocamdata doua observatii, in calitate de martor al acestei zile:
    1. intonatia si accentul presedintelui actual este primul nivel la care consilierii sai vor avea de lucrat – e vorba deci de accentul in interiorul cuvantului, dar si de intonatia de subliniere care sunt cu totul particulare (spre deosebire de monoftongarea tipic ardeleneasca, pe care o cunosc din copilarie, de la mama mea care era din zona Sf. Gheorghe (radeam in sinea mea. ba chiar ma irita, copil fiind cum spunea mama mea ‘dàre’ in loc ‘doare’, ‘prétin’ in loc de ‘prieten’ – am marcat un mic accent pt ca acolo ea nu rostea doar vocala a sau e, ci un fel de diftong tesit, nu stiu cum sa-i spun);
    2. galeria feminina in politica romaneasca a dobandit de azi un exemplar nou ca tipologie (dar congruent cu ceea ce exista prin parlament. doar ca diferit) si anume: priviri care dramuiesc raceala/ distanta fata de unele persoane si, respectiv, afabilitatea/ cordialitatea cu altii. Nimic nu-mi displace mai mult decat acest comportament de marcare ostentativa a distantelor din priviri !
    In fine, as adauga o a treia observatie: aspectele de proasta crestere pe care le vedeam la TB s-ar putea sa se dovedeasca in curand infinit mai putin nocive decat buna crestere, DACA aceasta se dovedeste doar un stil „scortos”, care se asociaza cu distribuirea din priviri fie a unor premii, fie a puneri la punct. Ceva de genul: cei la care ma uit zambind sunt BUNI, sunt cu mine, cei pe care ii inghet cu privirea si ii tin la distanta sunt RAI, sunt exclusi.

  2. Felicitari doamna,

    exact acest atribut al CLARITATII l-am mentionat ieri domnului Presedinte, astazi Comandant Basescu….”Vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru România şi să ştiţi că sunteţi din punct de vedere al clarităţii mesajului mai puternic decât orice cetăţean!”

  3. Statul roman aspira sa se integreze intr-un sistem capitalist. Capitalismul este bazat pe proprietate. Ce a facut regimul Basescu pentru respectarea proprietatii? Doar chestii conjuncturale. Singura satisfactie este ca daca ar fi fost ceilalti, probabil ar fi fost mai rau. Dar asta nu e o scuza.

    Cine crede ca in Romania proprietatea este garantata si ocrotita traieste niste mari iluzii. Cine crede ca un imobil cu cadastru si intabulare este sigur ca proprietate, traieste mari iluzii.

    Cazul ANRP este reprezentativ. Nimeni nu discuta despre proprietarii de drept, fortati (!) sa vanda pe nimic drepturi litigioase si care azi nu mai au nici o sansa sa recupereze proprietatile respective- de ce, pentru ca statul nu a tinut cu ei ci cu o gasca de capitalisti de cumetrie. Respect fata de proprietate? Nimic. Responsabilitate a celor care nu au restituit bunurile in natura proprietarilor de drept? Niciodata. Asta e statul roman care respecta si garanteaza proprietatea, doar din vorbe.

    Sub masca unei politici externe inteligente, in interiorul Romaniei s-a perpetuat jecmaneala anilor 90. Asta pentru ca ati discutat de aritmetica si etica.

    • corect! pe dl. fost presedinte l-amauzit cum spunea la irealitatea tv ca nu l-a interesat legea retrocedarilor si de ast nu s-a implicat…cum nici de detinutii politic nu l-a interesat…si multe altele..cu dosarele revolutiei s-a auzit ceva?

      • dar dvoastra ati auzit ca tara are un guvern si un parlament, iar presedintele nu are puteri peste aceste entitati: nu propune legi si nu le poate aplica.
        Vreti totul de la Presedinte; aveti reziduri de viata din comunism, cind se astepta totul de la geniul carpatin.

  4. stilistic vorbind (sau globalistic) exista un procentaj foarte mare de indivizi care se bucura de prezenta unuia sau altuia. de ce ? pentru ca de unul sau de altul depinde portia lui de firimituri.
    in vremuri de demult apuse existau dacii liberi (le cam placea mierea si vinul bun ce i drept). se spune ca maximus i a adus imparatului traian capul regelui decebal. dupa ce acesta a murit liber (isi implantase pumnalul inainte de a fi capturat). pudelii de azi se gudura pe linga „mai marii lumii”(niste hilare papusi ele insele).

  5. Tot din punctul de vedere al unui filolog plecat din tara spun cu toata sinceritatea „Chapeau, Traian Basescu!”
    Pentru mine va fi mereu presedintele meu de suflet.

  6. Excelent. Savuros. Rafinat. Lucid.
    Ieri am publicat în EVZ editorialul „Traian Băsescu cu România prin furtună” (pe baza unor analize de acum 4 ani – confirmate de timp ca fiind corecte) şi mă pregăteam de o continuare din perspectiva prezentului. Textul dvs, chiar dacă se aşează peste unele din cele de voiam la rându-mi să scriu, este o preţioasă, competentă şi, stilistic, savuroasă confirmare a ceea ce am spus şi a ceea ce mai am de spus. Şi o provocare. Mi-ar plăcea să deschidem şi o cale de comunicare.

  7. D-na Marcu,
    Zicerile directe ale lui TB au facut deliciul de multe ori si m-am amuzat si eu in diverse situatii. Dincolo de aceste ziceri ce sa apreciem? La modul simplist, inexistenta faptelor la nivelul vorbelor eventual!
    „Alina Bica versus Rodica Stănoiu, sărăcirea cu 25% timp de șase luni a bugetarilor versus pensiile foștilor torționari (a căror periclitare a născut fenomenul Dogaru), baza americană de la Deveselu versus chemarea minerilor la București în 1990, Emil Boc versus Adrian Năstase,…” Pe mine unul m-ati pierdut…

    • Eu inteleg perfect , sa fie asta secretul A3 ?

      In clar pentru ca asta e subiectul articolului , antibasistii sunt mai inceti la minte / doar interesati ca dumneata . Ei nu prea circula pe site-ul asta , pierzi timpul degeaba .

      • @Gamma
        Va rog sa puneti „0” pentru conotatie negativa si „1” pentru pozitiv in alegoria de versus a autoarei. Poate e mai clar. Exista categoria privitorilor A3 si categoria celor care incadreaza orice opinie contrara in „admirator” A3. Identice dpdv mind speed.
        Imi plac la nebunie opiniile care sustin dreptul la exprimare doar in cazul in care ce spui „e de bine”.

        • Dom’ Gore nimic nu e 1 si 0, toate sint nuante. Ce a spus dna Marcu e usor de inteles si greu de acceptat – de o anumita parte. Ce valori are aceasta parte nu conteaza.

          Felicitari dba Marcu – cel mai bun articol de pe Contributors pe acest subiect!

        • Drepul la libera exprimare n-ar trebui sa includa si minciuna deliberata . In lipsa filtrului CNA deocamdata abuzati de lipsa de neuroni a unei parti din public . Dar stii vorba…nu poti sa-i minti pe toti pentru totdeauna de-aia cei 80% din 2012 au devenit incet incet minoritari .

  8. Multumiri, stimata doamna! N-am mai citit de mult timp o analiza atat de corecta, atat de aproape de sufletul meu! Oricum, eu il voi regreta mult pe presedintele (fost) Basescu.
    Multumiri, multa sanatate si Craciun fericit!

  9. In general sunt de acord cu cele scrise… au nerv, au substanta…
    Cu o exceptie: „noua șefă a PNL, o doamnă în sfîrșit rafinată” mi-a ramas in memorie din perioada „puciului” mizerabil din 2012 cand, in fiecare seara, la TV, inventa pretexte juridice incercand a legitima actiunea USL-ista.
    Vorba cantecului… Sofisticată, mă! O fi rafinată, mă!- „o spun cu toată sinceritatea” si eu!

  10. Exemplu scoala privind modul in care se manipuleaza si rastalmaceste stirea corecta la postul A3 :
    IN TIMPUL VZITEI FACUTE CEVA MAI INAINTE LA EVZ dl Basescu a raspuns la o intrebare explicand ca macar de un an nimeni nu-l mai putea acuza ca influenteaza DNA odata ce acesta a inceput sa-l ancheteze pe fratele lui.
    Ce spune A3? Spune ca dl Basescu a recunoscut ca el nu mai controleaza DNA de un an de zile. Asa rastalmacesc ei.
    Sa le fie rusine acestor posturi, acestor vome publice ce sunt ele de fapt. Cred ca este datoria EVZ sa-l apere pe dl presedinte Basescu!

  11. Pe de alta parte cine poate sa explice ce este neconstitutional in acest buget caci inoportun, slab, neconform cu niste promisiuni nu este in niciun fel neconstitutional.
    Poate doar la art 138 (5) sa poti gasi eventual ceva daca nu este indeplinita prevederea:
    „(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”

      • Este f.posibil ca demersul opozitiei sa para fara sustinere. Dar opozitia are datoria sa conteste, sa hartuiasca continu puterea chiar daca stie ca nu va obtine ceea ce doreste.

  12. Negreșit trebuia asezonată bucuria unora că pleacă „piratul” cu epitete care să-i categorisească cât mai categoric, n-aşa?! Personal, prefer stilistica marinarului acestor puseuri eufemistice.
    La cele două coloane în oglindă am ceva observații:
    Baza de la Deveselu versus baza de la Kogălniceanu, cea care ne-a desăvârșit ca membrii NATO.
    Venirea minerilor i-a fost cel puțin la fel de utilă lui Băsescu cât lui Năstase.
    Zambaccianul versus Mihaileanu, Cornu versus Nana, Udrea versus Ponta, MRU versus Năstase însuși. Așa, zis Direct!

    • „Desigur, putea fi mult mai rău. Fără Băsescu ar fi fost mai rău, pentru că preopinenții politici nu ar fi utilizat Constituția la limită, ci mult dincolo de ea, (…)”

      Contrafactual! Aveți un argument, oricât de mic, că, fără Băsescu, așa ar fi fost? Puteți oferi, dna Marcu, un exemplu, oricât de firav, care să vă susțină afirmatia? Dimpotrivă, cred că, datorită forțării limitelor Constituției de către fostul președinte, vom mai avea ilegalități, așa cum am avut în 2012. Capra sare masa, iada sare casa!
      Iar Iohannis n-a dat-o-n bară în 2012. Și-a folosit doar dreptul constituțional de a vota. Asta nu poate fi anulat de nici o analiză morfologică sau de vreo stilistică partizană.

      • Aveti dreptate, nu-i vad ca pe niste garanti potentiali ai Constitutiei. Nu mai mult decat pe Basescu, in orice caz. Dar asta e o impresie personala si alegerile din 2004 si 2009 au aratat ca diferenta dintre cei care ii considera Bau-Bau pe Nastase, Geoana sau Basescu e infima. Iar cu o majoritate stabila in Parlament, Geoana sau Nastase n-ar fi avut nevoie sa forteze Constitutia: capatul lung al parghiilor le-ar fi apartinut de drept.

        Asta pe de o parte. Pe de alta, ce este Constitutia in afara de un set de reguli, care sa ne garanteze noua, beneficiarilor actiunilor administrative centrale si locale, ca maine vom trai mai bine decat ieri?! Constitutia nu e autostrada Transilvania, nu e pensia marita, nu e nici saracia de sase luni a bugetarilor versus cresterea datoriei publice la 60 miliarde in mandatele dlui Basescu. Pusi sa aleaga intre salam si Constitutie, mi-e ca multi prefera carnatul. Stim de la Creanga ca foamea da de-a dreptul.

        • Nu vad care este legatura intre „foame vs. constitutie” si faptul ca Nastase (2004) si Geoana (2009) ar fi fost potential la fel sau chiar mai buni decat Basescu. Nastase a dovedit ca este un mincinos si un anti-democrat (vezi progenitura pe care a lasat-o in urma). Orice mesaj (vorbit sau scris) are 2 parti: forma si continutul. O scrisoare e facuta din plic+hartie+scris si mesajul propriu-zis. Nastase e de departe mult mai bun decat Basescu la forma, insa continutul este dezastruos (si periculos). Scopul meu este sa ajung la destinatie – prefer o Dacie cu un motor functionabil unui Mercedes fara motor. De ce? Practic ! Ajung la destinatie. Sunt absolut sigur ca felul „direct” al capitanului de vas care a luat carma in mana si a virat dreapta e preferabil unui discurs „simandicos” al unui (pseudo) intelectual care face filozofie „cum sa facem sa viram dreapta” inainte sa ne zdrobim de iceberg. Detest la servici oameni care vorbesc ca Nastase. Prefer un „direct” – cu Nastase la conducere eram intr-un Bla-bla – gistan de nu mai vedeam iesirea, o afundatura balcano-feudala cu aere de intelectuali falsi. O intoarcere la limbajul de lemn cu aplaudaci gen Liviu Pop. Sa mai continui? Articolul este excelent. (parerea mea cum zicea pe vremuri dl. Vacaroiu).

        • Domnule Hantzi, constitutia e legea fundamentala asa ca cele ZECE PORUNCI. Nu te face sa traiesti mai bine in mod direct. Vreti si dela constitutie „sa ni se dea”?
          Iar Johannis si-a dat votul la referendum, ultimul act in s
          irul celora abuzive, dupa constiinta lui, nu pentru un litru de ulei.

  13. M-a mangaiat sufleteste citirea acestui articol. Va multumesc si-l astept nerabdator pe cel despre Pr. Nicolae de la Rohia.

  14. „Rafinamentul” alinei gorghiu se poate proba usor cautand pe google gorghiu-voicu-olteanu-vlasov-fenechiu, de exemplu. Un lucru inedit: gorghiu a castigat in sectorul 5 GARANTATA de vanghele alaturi de dezertorul ex-sindicalist catalin croitoru, de ginerele adelei – sora elenei ceausescu, doctorul florian popa si de alta rafinata celebra oana-niculescu-mizil posibil curand si vanghelie. Pozele lor uriase, alaturi evident de cea a garantului – primarul almanahe – stau pe geamurile sediului psd sector 5 din noiembrie 2012, alinutza fiind lipita de oana. Ei bine, rafinata doamna penelista a cerut sa fie scoasa de pe geamul vangheliot de-abia pe 1 noiembrie anul acesta. Fara comentarii. Unitzi in muget si-n nesimtiri au fost si vor ramane.

    • Deci dupa cum spuneam, chiar daca nu atat de vehement (dar deh, articolul face vorbire despre ziceri directe): clasa politica din Romania este formata, in marea majoritate, din persoane pe care mama mea nu le-ar primi in casa… Cat despre bunciii mei, ce sa mai spun: presupun ca unul dintre ei i-ar fi scos cu argatul si cainii de pe mosie iar celalalt ar fi pus ordonanta sa-i conduca (politicos dar ferm) pana la poarta, cu „rugaciune” sa nu mai calce prin preajma!
      Dar deh, asta este diferenta dintre Sorbona / Universitatea de Medicina din Viena si plagiat / fabrica de diplome SH.

  15. Doamna Marcu, cu o licenţă la „Dimitrie Cantemir” şi una la Universitatea din Piteşti, cred că orice discuţie despre „rafinamentul” Alinei Gorghiu este superfluă.

    • Simt nevoia să revin: se comentează intens pe internet că d-na Gorghiu a onorat prima invitaţie la TV, în calitate de proaspătă preşedintă de partid, în emisiunea lui Gâdea, la A3. Rafinament, mânca-v-aş!

  16. Admitand slabiciunea lui omeneasca, pentru presedinta PMP, suntem a fortiori si in zona slabiciunile lor comune. Printre altele, greseala recunoscuta de a o fi numit pe Alina Bica are sansele cele mai mari de a fi o greseala nerecunoscut-infractionala.

  17. Desi ajuns la apogeul acumularilor literare, pe Ceausescu n-am reusit niciodata sa-l urnaresc da capo al fine, ce spun eu, cinci minute la rand… Cu Basescu alta a fost treaba.
    Gandindu-ma la el, doua idei imi vin in minte: Basescu era „cronica unei morti anuntate”, il ascultai si in urmatoarele zile vedeai exact ce-a vrut sa spuna. Ce spunea, cam aia se intampla. Trebuia doar sa fii atent la accente. Limbajul: un mix intre suculent, concis si sarcastic, extrem de eficient. Cui nu-i place, sa ia cu zahar sau cu inlocuitori, functie de analize.
    Al doilea lucru ce-mi vine in minte e ca adevaratii maestri isi tin marile secrete la vedere, ele fiind menite a fi intelese doar de catre cei ce au ochi sa le vada si creier sa le priceapa.
    Felicitari pentru articol si Craciun fericit!

    • De acord cu Dvs.,foarte bun,precis,cald si exact cu doza de umor de care era nevoie-articolul d-nei Luminita Marcu. O asteptam in continuare!

  18. ”Vor rămîne cu dorința, căci decît să fie mîrlan, civilizatul nou președinte va prefera să piardă încrederea miilor de oameni care au stat la cozile votului în străinătate, decît să zică că ”a dat-o în bară.”

    Uite că a zis-o:

    ”Întreaga procedură a fost inutilă şi prost inspirată. Nu trebuia făcută. Nici suspendarea, nici referendumul. Nu avea nimeni de câştigat. „, a declarat Klaus Iohannis la B1 TV.”

    Știu, nu-i destul. Ar fi nevoie să-și ceară iertare în genunchi.

    • da, „a zis-o”, dupa ce lumea i-a dat votul.
      Acum poate s-o spuna si pe aia dreapta: m-am aliat cu uslamistii pentru o „procedură (care) a fost inutilă şi prost inspirată. Nu trebuia făcută. Nici suspendarea, nici referendumul”.
      „Nu avea nimeni de câştigat.” Minciuna care sta cu Klaus la Cotroceni. Si care ii va insoti mandatul, chiar daca pentru dorinta de „liniste” unii sint doritori sa uite.
      De cistigat? eu, Klaus Iohannis; care am participat la o procedura „inutila, prost inspirata (eram cineva printre prostii aia)”.
      Pentru asta merit sa va fiu presedinte.

      • Declarația e din septembrie 2014. Eu cred că Iohannis chiar nu-și regretă opțiunea de atunci. Omul are o doză de inflexibilitate pe care cred că o s-o mai vedem și cu alte ocazii. A fost o opțiune greșită, duhnind a oportunism, dar ea face parte dintr-un spectru mai larg de opțiuni greșite pe care Iohannis le-a făcut.
        Doamna Marcu, aveți argumente bune, dar părerea mea este că nu le orientați corect. V-o spun cu respect, cred că aveți un gen de solidaritate cu Băsescu ce umbrește giganticul prost gust al omului. Claritatea fermă e una (și a avut-o în câteva momente importante), iar grosolănia nudă, prezentă ad nauseam, e alta. Am văzut multă lume de bun gust sedusă de genul acesta de discurs/atitudine. Probabil că s-au săturat de ”meandre” și de fofilări, evident, prin comparație cu peisajul sinistru din PSD Băsescu părea foarte ok. Dar n-a fost și îi atribuiți mai multe bune decât merită. Eu zic să mai lăsăm să se așeze lucrurile. Oricum, articolul e interesant, chiar dacă avem poziții diferite. Toate cele bune!

  19. Citesc de mult opiniile jurnalistiilor si comentatorilor romani, acesta fiind pe de parte cel mai obiectiv. Noi, din ‘diaspora’ suntem in permanenta cautare de opinii pertinente cu care speram sa ne indentificam. Am gasit in acest articol modul in care noi gandim, felicitation Dnei LM

  20. Sigur, de-acum nu vom mai avea un presedinte conflictual si infractorii precum Felix sau Bombonel vor fi convinsi sa mearga de bunavoie la puscarie. Iar condamnarea regimului comunist se va bucura de suportul total al lui Ilici, care se va pocai si isi va cere scuze pentru crimele comise in decembrie ’89 si la mineriada din ’90.
    Slugile lui Felix vor multumi non-stop justitiei pentru ca l-a ajutat pe stapanul lor sa revina pe drumul cel bun.
    Va fi un climat de conlucrare, ca la o casa mancata de termite.

  21. A putea vorbi cu oricine si pe intelesul oricui nu este o abilitate sau o arta. Nu se poate invata sau cultiva, pentru ca se distileaza din experienta de viata, din ani multi in care ai vorbit cu oricine si pe intelesul oricui. Poti mima asta, dar oricine intelege ca mimezi. Si nici macar nu intelegi ca oricine intelege ca mimezi. Daca ai crescut intr-un acvariu cu pestisori colorati, n-ai nicio sansa de a te ridica la nivelul unuia care „a crescut” pe mare.

    Dincolo de toate, eu raman cu impresia unui barbat de stat si a unui luptator. Voiaj lin, vant bun din pupa si ape calme, Domnule Presedinte!

    • e doar o gluma; daca si Decebal are vorbe de bine despre Traian, dece au inlaturat timpitii versul cu Traian din Imnul National?
      Mari dobitoci! sa iti mutilezi Imnul tarii din iubire de plagiator ;)

      • Nici nu stiu daca e vorba de „iubire de plagiator”. Pana la urma, iubirea e un sentiment nobil si, uneori, te indeamna si la prostii… De fapt, pare ca intrebarea dumneavoastra contine si raspunsul („tampiti”). :)

  22. Alina Bica nu este suspectă că e „prietenă de coafor cu Elena Udrea” sau nu e „doamnă bine” ci că a comis ilegalităţi. O mică MARE diferenţă. Aşadar, având în vedere încercarea de deturnare a atenţiei în articol de la cestiunile importante la alea ordinare, e clar că ba da, la mijloc e fix o „dragoste nețărmurită şi mai ales oarbă”.

  23. Si daca …, viitorul presedinte nu-l vom auzi niciodata …. Imi pare rau dar eu asta am inteles. O insiruire de presupuneri si interpretari a unor situatii favorabile = jurnalism romanesc. Pana una alta, actualul presedinte a inceput discutiile cu guvernul si partidele politice pentru a stabili strategia „long term” a Romaniei = fapte nu vorbe. Nu imi aduc aminte un alt presedinte care sa fi facut asta, iar dl Basescu nici macar nu a incercat. Si ca sa fiu in tonul barfitor al articolului: pe vremea cand era ministru din Romania a disparut o flota dar nici macar nu l-a deranjat.

    • Asa-i, asa-i, „faptele vorbeste!”
      Asteptam sa vedem ce va spune Justitia, despre flota. Si ce va spune istoria, despre domnul Iohannis. L-am votat, dar, cu tot respectul cuvenit, deocamdata este la categoria „sperante”. Sa dea Domnul sa faca mai multe lucruri bune decat a facut Traian Basescu!

    • poate vrei s-o cauti pe mosiile de la Nana; Flota, bineinteles.
      Flota aia, „vinduta'”de Basescu (mare vinzator, a reusit sa „vinda” si Justitia ;) ), avea cam 100 de impricinati la trebonal, iar Justitia i-a achitat pe toti (urmeaza si Basescu, el avind pina acum imunitate).
      Se pare ca tie ti s-au inecat corabiile si dai vina pe pirat :P

    • Traian Basescu nu era ministrul transporturilor can s-a vandut flota. Era secretar de stat in ministerul transporturilor. Asa-i, problema flotei este de notorietate, tot cum de notorietate este faptul ca Basescu a fost ministru al transporturilor si a fost si marinar. Asa ca e foarte usor ca propagand sa-i agate de gat chestiunea flota. De aici si pana la a fi vinovat e cale lunga.

  24. Felicitari pentru articol, ar trebui publicat in fiecare zi timp de cinci ani cat tine mandatul dlui Klaus si a lingaului mihalache.

  25. Frumos si adevarat articol! Dar nu inteleg ceva, poate e vina mea. Dece e Bica versus Stanoiu?
    Hai sa-l lasam pe Johannis sa arate ce presedinte este. Asta va cere timp. Nu m-ar mira sa vedem ca e tot un presedinte jucator care lucreaza la marginea constitutiei. Am impresia ca e un om incapatanat. Desigur nu va fi „spumos” ca Basescu dar nu ne deranjeaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Luminita Marcu
Luminita Marcu
Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colaborator din 2001, titular în departamentul de Studii literare, din 2005). A publicat cartea Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol în 2006 la Editura Polirom, traduceri din engleză şi spaniolă şi numeroase articole în presa din România. În curs de apariție la Editura Cartea românească, lucrarea ”Gazeta literară 1954-1968. O revistă culturală în comunism”. Aprilie 2010 - aprilie 2014, director adjunct al ICR Madrid. 2007-2010, consilier de presă al Institutului Cervantes din București. Din septembrie 2014, lector, prin concurs, la Universitatea din Salamanca (titular al cursurilor de Literatură română în cadrul Literaturilor romanice și de Limbă și civilizație românească).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro