O lovitură fără menajamente a dat peste cap presa britanică în zorii zilei de 19 martie 2013: premierul conservator David Cameron și liderii pricipalelor partide parlamentare, laburistul Ed Miliband și liberal-democratul Nick Clegg au semnat acordul de instituire a unei noi reglementări a presei scrise, cu extensie în online, blogosferă, site-uri de știri. Acordul politic, fără consultarea industriei media, prevede posibilitatea intervenției directe în corectarea informațiilor și în dreptul la replică, precum și amenzi până la 1 milion de lire sterline, prin intermediul unui organism de monitorizare înființat prin Carta Regală, ceea ce îi protejează statutul în fața modificărilor. Politicienii britanici și-au motivat decizia cu două argumente: ineficiența organismului de autoreglementare al presei, Press Complaints Comission, sub care s-au putut întâmpla derapajele grave ale trustului Murdoch, precum și recomandările raportului Lordului Leveson privitor la cazul interceptărilor de la News Corp. Raportul de peste 2000 de pagini a Comisiei Leveson extindea păcatele jurnaliștilor de la News of the World asupra întregii prese britanice care n-a taxat la timp încălcările etice, dovedind slăbiciune și, mai mult, complicitate. Dar nici sistemul legal, adaugă comentatorii, n-a sancționat prompt interceptările ilegale, corupția și jocul politic practicat de publicațiile mogulului Rupert Murdoch.
Nenorocirea este că puterea politică a acaparat decizia în privința reglementării mass-media, fără să consulte comunitatea jurnalistică și industria. Nenorocirea mai este că ”modelul britanic” al mass media europene, caracterizat prin sobrietate, echilibru, etică, a fost dinamitat din interiorul breslei de scandalul Murdoch, iar acum din nou, dinspre puterea politică, dispusă să încalece libertatea presei cu măsuri coercitive. Când majoritatea parlamentară ungară a impus un consiliu media atotputernic, care poate sancționa și închide companii de presă, UE a reacționat imediat cerând abolirea controlului. În cazul Regatului Unit, OSCE a reacționat prin vocea reprezentantei pentru libertatea mass-media, Dunja Mijatovic, arătând că “indiferent de cât de independentă va fi noua autoritate de reglementare creată de guvern, aceasta ar putea constitui o amenințare la adresa libertății presei”. Cazurile penale trebuie rezolvate de instanță și nu trebuie să devină un pretext pentru a controla toată presa, compromițând principiul autoreglementării.
Replicile presei și ale bloggerilor n-au întârziat. The Sun și The Daily Telegraph i-au acuzat pe politicieni că aruncă la pubelă 318 ani de libertate a presei britanice și buna ei reputație. Dar ce credibilitate ar putea avea The Sun, ar putea replica aceștia, după numeroasele scandaluri de care e legată publicația? Times consideră măsura ca fiind un precedent periculos și trist. Newspaper Society, ca asociere a presei locale cu peste o mie de publicații, a denunțat acordul politic ca fiind dezavantajos pentru presa locală. Bloggerul Nick Cohen in The Spectator a spus-o direct: este o bătatie de joc la adresa democrației. “Sunt convins că acest sistem va funcționa. Protejează libertatea presei și protejează victimele de abuzurile presei”, a accentuat premierul David Cameron, decis să nu cedeze. Companiile de presă au însă opțiunea de a nu semna un astfel de contract cu noul organism de reglementare, expunându-se însă la sancțiuni și mai mari. Pare să fie o menghină din care mass-media din Regatul Unit va scăpa greu.
La noi dureile de cap în privința reglementărilor sunt permanente: pe de o parte, tentativele de control politic sunt periodice, pe de alta, ignorarea oricărei reguli este o tradiție românească. Avertismentele Comisiei Europene din recentul raport MCV cu privire la conduita nedeontologică a Antenelor i-a făcut pe politicienii momentului să sară în sus, ca mari apărători ai libertății presei. Tot ei uită de ea când sunt criticați. Ca noutate, CSM tocmai a admis cererea de apărare a reputației profesionale formulată de procurorul Oana Schmidt – Hăineală, față de comentariile penibile difuzate de postul Antena 3. De ce? Fiindcă“dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra”, argumentază CSM.
Comisia Europeană, prin vocea responsabilei cu Agenda digitală a mass-media, Neelie Kroes, caută soluții pentru avalanșa derogărilor de la normele stabilite ale pluralismului și libertății presei. S-a lansat o amplă consultare europeană în acest sens. Sunt urcate pe Calul bălan al greșelilor Ungaria, Bulgaria, Italia și Marea Britanie deopotrivă, ceea ce era de neimaginat în urmă cu câțiva ani. Totuși nu e întocmai la fel în țările cu o consolidată practică democratică, oricât s-ar încerca demonstrația că a murit și capra corectitudinii vestice. Iar mesajul Comisiei Europene este clar: cetățenilor le aparține dreptul la liberă exprimare, din care libertatea presei e parte, iar politicienii să facă bine să nu se așeze în calea acestor drepturi fundamentale.
Articol apărut în versiune redusă și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Adevarul e ca jurnalistilor li s-a cam urcat la cap chestia cu a 4-a putere in stat. Pot fi considerati o putere in stat atata timp cat isi joaca rolul de exponent al opiniei publice. Goana dupa senzational si punerea in slujba unor interese personale ii transforma mai degraba intr-o gasca marunta de infractori decat in a 4-a putere in stat. Si avem si la noi destule exemple.
Presa nu trebuie sa fie in nici un fel „o putere in stat”. Daca e cu independenta trebuie sa critice si statul. La noi prea des se confunda ideea de „a avea putere” cu „a fi la putere”.