joi, martie 28, 2024

Motive de îngrijorare pentru dl. Liviu Dragnea

Nu e în intenția însemnărilor mele de astăzi de a deplânge trista soartă de care au avut parte la Congresul extraordinar al PSD de duminica trecută doamna Ecaterina Andronescu și dl. Nicu Bănicioiu. Nu cred că aș avea motive să le plâng de milă ori să regret faptul că ambii au fost umiliți de președintele partidului, dl. Liviu Dragnea care nici măcar nu le-a dat dreptul de a-și susține candidaturile la funcția de președinte executiv al PSD.

Și unul, și celălalt, membri cu vechime ai partidului, știu că nu spiritul democratic este definitoriu pentru social-democrații din România. Ambii erau conștienți de faptul că se angajează într-o bătălie de dinainte pierdută. Atât doamnei Andronescu cât și domnului Bănicioiu le era bine cunoscut detaliul că se află în gena comunistoidă a PSD tentația de a-i goni, de a-i îndepărta, de a-i arunca la goș pe acei militanți ai partidului care nu mai sunt pe placul celor care au ajuns să dețină puterea.

Doamna Ecaterina Andronescu și-a început cariera politică încă de pe vremea când legea în PSD o făcea Ion Iliescu. Era cunoscută ca o apropiată a acestuia și după ce bătrânul bolșevic a ieșit din prim-planul vieții publice și e aproape un miracol că fostul ministru al Educației a reușit să supraviețuiască politic și să dețină pe mai departe funcții importante până duminica trecută.

Doamna Andronescu a avut parte de dregătorii fie în forurile de conducere în PSD, fie chiar în guvern în perioadele în care la conducere s-au aflat Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, chiar și Liviu Dragnea. Pe acesta din urmă doamna Andronescu l-a slujit în calitate de comunicator de vază al partidului, dându-se mult prea adesea și uneori chiar penibil de ceasul morții spre a-i justifica deciziile care mai de care mai absurde, mai neconforme regulilor și spiritului democrației.

Dincolo de deciziile greșite, controversate ori cu dedicație, menite să-i salveze pe colegii cu mare influență în partid prinși cu cioara vopsită, ba cu o diplomă luată pe nemerit, ba cu plagiat incontestabil, decizii pe care doamna Andronescu le-a luat în calitate de ministru al Educației, fostului vicepreședinte al PSD i se poate imputa disponibilitatea de a scuza slaba calitate a celor care din ianuarie 2017 au primit posturi guvernamentale.

Steaua doamnei Andronescu a început să apună în ianuarie anul acesta, atunci când s-a succedat deziluzie după deziluzie. Mai întâi nu și-a văzut îndeplinită dorința de a redeveni ministru al Educației, fiindu-i preferat un agramat de provinicie cu mic stagiu în partid, la scurtă vreme după aceea a pierdut președinția Comisiei de specialitate din Senat în favoarea altui ins cu mari probleme la capitolul exprimare corectă în limba română . E vorba despre inenarabilul domn Liviu Pop. O enigmă cum a obținut acesta diploma de bacalaureat, cu atât mai mult aceea de licențiat în Matematică al Universității “Babeș-Bolyai”. Cu toate acestea Popa și Pop, Tanda și Manda, au surclasat-o pe doamna Ecaterina Andronescu numai și numai fiindcă așa a dispus regele Teleormăniei.
Dl. Nicu Bănicioiu, ajuns ministru al Sănătății cu binecuvântarea și cu protecția d-lui Victor Ponta, socotit și astăzi un apropiat al acestuia deși încă tânărul ex- prim-ministru a fost de ceva vreme exclus din partidul pe care l-a condus o anumită bucată de vreme, are pe conștiință proasta managerizare și minciunile în cascadă din zilele de foc și de tristețe din toamna anului 2015.E vorba despre nenumărate victime, persoane prost tratate după incendiul de la clubul Colectiv ale căror suferințe au fost amplificate de fanfaronada și iresponsabilitatea d-lui Bănicioiu. De altminteri, o minimă doză de bun simț s-ar fi cuvenit să îl determine pe dl. Nicolae Bănicioiu să prefere anonimatul. Numai că bunul simț nu prea face parte din dotarea unui membru al PSD.

Nu faptul că atât d-na Andronescu cât și dl. Bănicioiu sunt de sâmbătă încoace simpli membri de partid, nu mărirea și decăderea lor mă interesează. Și unul, și altul nu sunt decât niște pioni, niște inși fără importanță, niște oameni care s-au simțit bine în ipostaza de oameni de curte, de curtezani ai mai-marilor partidului. Chiar dacă pentru aceasta au trebuit să își sacrifice propria demnitate. Interesant e că, în pofida ordinului de zi pe unitate emis împotriva lor de dl. Liviu Dragnea (acesta i-a dat la începutul lucrărilor Congresului d-nei Andronescu chiar sărutul Iudei, cei doi au izbutit să totalizeze împreună aproximativ o treime din voturile valabil exprimate. Cele mai bine de 800 de voturi adunate de doamna Ecaterina Andronescu și de dl. Nicolae Bănicioiu în defavoarea d-nei Viorica Vasilica Dăncilă arată că în PSD există o anumită disidență sau măcar o frustrare evidentă la adresa felului autocratic, stalinist de-a dreptul în care înțelege să conducă partidul dl. Liviu Nicolae Dragnea.

Nu le-a căzut multora dintre militanții partidului bine să o vadă cocoțată în același rând cu doamnele Andronescu, Firea, Dăncilă pe tinerica logodnică a lui El Lider Maximo. Destui au mai văzut în această vitrinizare a duduii încă o sfidare impardonabilă, un semn că dl. Dragnea se consideră un nou Nicolae Ceaușescu.

Cele 800 de voturi primite împreună de doamna Andronescu și de dl. Bănicioiu s-ar cuveni să îi dea fiori reci pe șira spinării d-lui Dragnea. Lunile care urmează nu se anunță din cale afară de calme și de prietenoase pentru mai marele social-democraților români. Se așteaptă sentințe care nu e defel exclus să nu îi fie tocmai favorabile. Însăși această săptămână nu se arată una dintre cele mai fericite din viața tomnatecului logodnic cu o Lolită în dotare.

Chiar dacă dl. Dragnea a convocat Congresul extraordinar al partidului numai din dorința de a-și securiza încă și mai bine funcția, de a avea un BPN total subordonat voinței domniei-sale oricând defecțiunile sunt posibile.

Aceasta fiindcă, după cum se știe, în partidele de esență bolșevică niciodată nu sunt excluse surprizele neplăcute.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Aşadar sunt şanse, ca sistemul să se distrugă din interior. Că altele nu prea se arată. Se tot face politică „nouă”, de aproape treizeci de ani, dar tot partid unic şi Mare Adunare Naţională iese.

  2. Cel mai trist este faptul ca, dupa atatia zeci de ani, parintii si bunicii nostri n-au inteles nici acum de ce au iesit oamenii aceia in strada de peste un an de zile. Este clar ca, au fost formati in comunism si educati in acele vremuri, iar acum le este greu sa treaca „in cealalta tabara” si sa inteleaga conceptul de democratie veritabila si stat de drept. Din pacate, concluzia care se desprinde este aceea ca, pentru marea majoritate a romanilor, sistemul socialist inca li se potriveste perfect si ma indoiesc ca libertatea, libera gandire, statul de drept adevarat vor putea fi implementate vreodata la noi.

    • Eu nu stiu ce nu au inteles parintii si buncii tai, dar nu le arunca in spate si altora „intelegerea lor”.
      Cu PSD-ul au votat si alte categorii, mult mai multi, decit parintii si batrinii tai.
      Ascunzindu-te dupa acuze nefondate nu rezolvi nimic.
      PSD-ul are un bazin larg de intreprinzatori si intelectuali, pe linga majoritatea bugetarilor. Care numai batrini nu sint.
      Daca nu iti cunosti adversarul, te lupti cu morile de vint.
      NB,
      par egzamplu, cei 44 de rectori numai batrinni dispretuiti nu sint :P

      • Pai, textul asta e din ’90. Vad ca nu se mai schimba parca ar fi un hit Gica Petrescu.
        Numai ca pensionarii de acum aveau 30-40 de ani atunci – practic varsta cea mai tare.
        Aia normali, vreau sa zic, finca aia extraordinari erau atunci sub 20 de ani iar acum sunt in floarea varstei.

      • Nu ma refeream la parintii mei, ci la oameni trecuti de 50 de ani, in general. Stiu ca au votat si oameni de la care aveam asteptari, insa asta este realitatea daca vrei s-o vezi. Daca nu, asta este. Degeaba regreta unii acum, raul a fost facut. Dar nu despre vot este vorba aici, ci despre mentalitatea oamenilor.

  3. Este clar ca Dragnea se duce si la vale pe tobpganul istoriei care, in cazul lui, se indreapta spre locul unde se depoziteaza pubele. Nu stiu totusi daca analistii de buna credinta procedeaza totusi corect atragandu-i atentia asupra situatiei sale cu totul fragile. Ar trebui poate lasat sa se imbete cu propriile ”succesuri” pentru ca ulterior, cand va da cu capul de luminita de la capatul tunelului cu atat sa-i mai mare sa-i fie tristetea.

  4. De acord cu ce spuneti cu o singura observatie dar una importanta .
    Scrieti: dvs…”Chiar dacă pentru aceasta au trebuit să își sacrifice propria demnitate. ”

    Spun eu: Care demnitate ? Au acesti politruci asa ceva ? O au ei intr-o masura mai mare decat Dragnea? Nici vorba, toti sunt niste ticlosi gretosi veniti din menajeria PCRista creata de Ion Iliescu si continuata si dupa ce acest criminal, acuzat (deocamdata) de crime contra umanitatii a iesit din scena vizibila.

    In rest vorba lui NCM: sa auzim numai de bine :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro