Home » Opinie » Citesti:

Motive de îngrijorare

Mircea Morariu decembrie 6, 2018 Opinie
12 comentarii 2,100 Vizualizari

O intensificare a ritmului deplasărilor mele prin țară, un număr considerabil al numărului serilor pe care le petrec în sălile de teatru au determinat o scădere semnificativă a orelor pe care le petrec în fața televizorului.
În plus, nu mai sunt de multă vreme un telespectator nici măcar ocazional al postului de televiziune Antena 3, l-am abandonat fără regret pe dl. Gâdea cu predicile lui dictate de interesele lui Dan Voiculescu pe post de editoriale. De natură să îi entuziasmeze doar pe slubașii aceluiași trust care nu mai are nimic în comun cu presa. Tocmai de aceea premiat la Galele APTR ale familiei Longin-Necșulea. Gale care sunt pe punctul de a le da medalii și teveriștilor de joasă speță Ionuț Cristache și Cristian Zgabercea probabil spre a fi marcată compromiterea definitivă a respectivelor disticții.
L-am abandonat demult și pe Răzvan Dumitrescu, în pofida faptului că odinioară îl prețuisem și aceasta fiindcă punea în practică ceea ce a învățat în stagiile de formare de la BBC. Acum arată că îi sunt mai apropiate învățăturile și ordinele aceluiași Dan Voiculescu.
Nu am văzut, așadar,emisiunea de duminica trecută în care sus-numitul fost jurnalist l-a avut drept invitat pe “omul de o valoare rară”, așa cum a fost el caracterizat de președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Care, precum Stalin odinioară, nu greșește niciodată. Valorosul cu pricina este nimeni altul decât dl. Darius Vâlcov, consilier economic personal al premierului Viorica Vasilica Dăncilă. Și fostul soț al d-nei Lavinia Șandru fără care, pasămite, intre în colaps Televiziunea publică.
Am citit în câteva articole de presă că respectivul mare expert într-ale economiei, fost primar al Slatinei și chiar fost ministru de Finanțe, ar fi avut o prestație mai mult decât stranie, însă dacă ea a fost de natură să îl enerveze până și pe dl. Cornel Nistorescu, proprietarul Cotidianului și un apropiat al PSD, în așa măsură încât i-a consacrat un editorial critic în ediția de marți, 4 decembrie a publicației cu pricinatrebuie că ceva nu e tocmai ok cu mintea omului în cauză. Și el, precum Elena Udrea, un produs politic și un rezultat al selecției de cadre din vremea de glorie a fostului președinte Traian Băsescu. Doamna Udrea s-a ars cu Gala Bute, dl. Vâlcov cu plimbările nocturne, făcute în scopuri deloc meditative ori pentru plângerea memoriei unor ființe dragi, prin tot felul de cimitire. Ci pentru depozitarea averii personale despre care procurorii și o primă instanță de judecată spun că nu ar fi fost dobândită pe căi tocmai cinstite.
Nu, nu am de gând să încerc să fac rost de înregistrarea cu pricina. Timpul este mult prea prețios pentru mine ca să îmi pot permite luxul de a căuta pe internet o înregistrare a unei emisiuni în cursul căreia, conform relatării din editorialul d-lui Nistorescu, dl. Vâlcov nu a debitat decât banalități, dar și atacuri imunde la adresa celor care protestează la adresa celor care protestează față de aberațiile guvernării PSD-ALDE. Însă dacă e adevărat că dl. Vâlcov a avut o prestație mai mult decât stranie care pe unii i-a dus cu gândul că nu ar fi deloc inutil să sune la 112, dacă e adevărat și faptul că insul cu același nume este cel care conduce cu adevărat ședințele săptămânale ale Guvernului României și îi ține la respect pe miniștrii pe care tot el îi evaluează, opiniile lui contând enorm atunci când se pune problema care dintre înalții dregători guvernametali ar urma să primească firman de mazil cred că noi, cetățenii României, plătitorii de taxe și impozite de care își bat joc Dragnea&co, avem serioase motive de îngrijorare.Care se asociază celor produse de d-na Carmen Dan, de dl. Marius Budăi, de dl. Daniel Breaz, matematicianul de la Cultură ori de gândul că de Dezvoltare se va ocupa d-na Olguța, iar de Transporturi dl. Mircea Drăghici. Deși în privința ultmilor doi, președintele Klaus Iohannis pare să aibă planuri mai mult decât interesante.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. mike spune:

    Pe mine ma ingrijoreaza domnul presedinte cu afirmatiile dansului: “„Nu am avut timp de așa ceva” dar „încercarea merită reluată și sper că opoziția va reuși” în demersul de schimbare a lui Dragnea din funcția de președinte al Camerei.” Este un comportament infantil, este o luare la misto a celor care lupta pentru democratie autentica in tara asta si care protesteaza de doi ani.
    In momentul in care domnul presedinte va avea solutii concrete pentru rezolvarea acestei crize, atunci poate va dori sa “incerce” s-o si rezolve.
    O alta ingrijorare a fost generata de declaratiile domnul Junker, ieri la Bruxelles, cand s-a intalnit cu Veorica: ”mai există unele divergențe între Comisia Europeană și România în privința statului de drept, dar asta ține de relația bilaterală, nu privește președinția rotativă a UE”.
    Asadar, suntem pe drumul cel bun cu acest guvern. Exista dor unele mici “divergente” , insa acestea sunt normale intr-un stat european, nu-i asa? In acest moment vointa politica tinde spre zero, iar aceasta Uniune Europeana nu face decat sa se complaca in propria ineficienta si lipsa totala de viziune. Cu o astfel de entitate politica zilele sunt numarate.

  2. Nscandal spune:

    “…Și el, precum Elena Udrea, un produs politic și un rezultat al selecției de cadre din vremea de glorie a fostului președinte Traian Băsescu…”
    In sfirsit, revenim la “Basescu e de vina”. Stati linistit, ca nu meritati altceva mai bun decit dragnea, vasilica, vilcov, tudorel, radulescu-mitraliera, tariceanu, serban nicolae, nicolicea. Asta e normalitatea pentru romania. Basescu a fost doar un accident de onoare, barbatie, cinste, competenta.

    • cetățeanul turmentat spune:

      Așa e, pe toate astea le-a accidentat și încă ceva pe deasupra! Mic la stat, mare la sfat și degrabă vărsătoriu pe gît, altminteri om bun de pus la ramă, vîslă și furcheți, da’ e lumea asta rea…

    • judex spune:

      USL traieneste si azi.
      6 ani (…sau saptamani?) si jumatate.

    • Kine Geticos spune:

      Nu știu dacă l-ai omis intenționat pe Florin Ciordache.
      Veorica Doi Poli, la enumerare, ar fi urmat după șpăgarul din cimitire, cunoscutul ageamiu în trebile economice, Vâlcov..
      Pușcăriașul recidivist, repetentul Dragnea, trebuia menționat după ZEUL căruia i se închină : Clitorisul de Videle.

    • Bercea M. spune:

      Basescu a fost un accident de onoare, cinste si barbatie?
      Doar Basescu??
      Sunteti profund nedrept!
      Pai si Doamna Presedinte Udrea nu??

    • amicu spune:

      Poate ca in universul paralel in care l-ai cunoscut dumneata pe Basescu era cum zici, in asta in care mai dau eu de el a fost un sef de banda, un demagog nerusinat, un incompetent de doi lei (printre altele taierea generala salariului in loc de selectia personalului e actiunea unui incompetent), un ins mina-n mina cu Ponta.

  3. panduru spune:

    Intr-adevar, degradarea a atins cote jalnice in cazul lui Răzvan Dumitrescu. Pe langa ravagiile de la Bucuresti, merge si la Cluj, unde intretine o emisiune de lauda desantata a psd la un post local obscur, dar care se crede buricul democratiei televizate.
    Un om needucat are o scuza, dar un ins instruit pe la BBC, dupa cum spuneti Dvs, este de neiertat!

  4. basil spune:

    Cica Valvov si-a cumparat tablouri din banii castigati dand meditatii de economie. Ei, ce ziceti?

  5. George spune:

    Oameni mai bolnavi decât acum n-au condus vreodată România!
    Teamă îmi e că se ia!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)