Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Mulțumesc, nu e cazul

Liviu Papadima octombrie 2, 2018 Opinie, Societate/Life
47 comentarii 8,618 Vizualizari

Toată lumea vorbește acum despre referendum – cu vivacitate, cu nervozitate, cu patos. Ți-e și frică să mai intri pe vreo rețea de socializare.

Mie tema asta mi-a stârnit o curiozitate. Nu mai reușesc să-mi amintesc exact la câte plebiscitări am participat. Și, ca tot omul, mă duc pe Wikipedia, care, cu generozitate, îmi oferă o listă a referendumurilor organizate de români ab origine. Iat-o:

10 – 14 mai 1864 – Aprobarea Constituției din 1864; 2 – 8 aprilie 1866 – Aprobarea lui Carol I ca domnitor al Principatelor Unite; 24 februarie 1938 – Aprobarea Constituției României adoptată la inițiativa lui Carol al II-lea; 2 – 5 martie 1941 – Aprobarea politicii generalului Ion Antonescu; 9 – 16 noiembrie 1941 – Al doilea plebiscit pentru aprobarea politicii mareșalului Ion Antonescu; 23 noiembrie 1986 – Aprobarea reducerii cu 5% a armamentelor, efectivelor și cheltuielilor militare; 8 decembrie 1991 – Aprobarea Constituției României; 18 – 19 noiembrie 2003 – Aprobarea revizuirii Constituției României; 19 mai 2007 – Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu; 25 noiembrie 2007 – Referendumul privind introducerea votului uninominal; 22 noiembrie 2009 – Referendumul privind parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari; 29 iulie 2012 – Referendum pentru demiterea președintelui României; 6 și 7 octombrie 2018 – Referendumul de modificare a articolului 48 din Constituția României.

Sper că lista e exactă și completă. Pentru că, în ea însăși, e deosebit de instructivă.

Întâi de toate: ce chestiuni au fost supuse unui referendum în istoria românilor? Cu prioritate, actul juridic fundamental, Constituția țării, sau revizuiri ample ale acestuia (1864, 1938, 1991, 2003). Însă nu de fiecare dată. Nu sunt ratificate prin referendum, de pildă, Constituția din 1866, considerată cea dintâi lege fundamentală modernă a României și cea mai longevivă, cea din 1923, crucială pentru reglementările statului de drept subsecvente Marii Uniri și nici cele trei emise în timpul regimului comunist (1948, 1952 și 1965). Constituția din 1938, în schimb, care legitimează regimul dictaturii regale, este plebiscitată.

A doua chestiune supusă votului popular în mai multe rânduri a fost schimbarea la vârf a puterii,  în 1866, 2007 și 2012. Iată cum descrie Caragiale confirmarea plebiscitară a îndepărtării de la domnie a lui Alexandru Ioan Cuza de către ”monstruoasa coaliție”, la 11 februarie 1866, și a aducerii la tron a lui Carol I: ”Parcă văz încă maidanul plin de popor înghesuindu-se la o masă, pe care o săptămână a stat zi și noapte o condică enormă deschisă. Era după 11 Fevruarie. De câte ori ieșeam de la școală, iscăleam toți da, și fiecare de mai multe ori… De mici aveam sentimente civice în orașul meu natal!” (i.e. Ploiești, Grand Hotel ”Victoria Română”). Lăsând la o parte modul în care se va fi desfășurat – mărturia lui Caragiale trebuie luată și ea, ca orice vine din partea unui scriitor care amestecă realitatea cu ficțiunea, cum grano salis – cert este că organizatorii și-au atins obiectivul politic. Nu același lucru s-a întâmplat, precum se știe, cu cele două referendumuri de demitere a președintelui Traian Băsescu, care au eșuat – deși au produs traume legale și morale deloc neglijabile, precum, în 2012, tentativa de a-i considera pe românii din diaspora ca ”neromâni”.

După cum se vede, nu există o legătură nemijlocită între tipurile de regim politic și recursul la referendum. Regimul parlamentar și monarhia constituțională l-au utilizat cu parcimonie – în 64 de ani, de numai două ori – ca și, de altfel, modificările aduse legii fundamentale. În schimb, dictaturile antebelice, cea carlistă și cea antonesciană, s-au folosit de el cu brio, de trei ori în numai trei ani. Dictatura comunistă s-a arătat și ea rezervată în a recurge la votul popular, nu însă și în privința reformelor constituționale, legea fundamentală fiind schimbată de trei ori în numai 17 ani. Abia către declinul regimului ceaușist, leaderii – sau doar leaderul? – acestuia par să fi prins gustul de a înscena o largă susținere populară, supunând votului obștesc chestiuni precum reducerea cheltuielilor militare sub 5 %. (În 1989 pare să fi existat o a doua inițiativă referendară, neconcretizată, privind interzicerea datoriilor externe). Cine, în afară de activul militar, și-ar fi dorit mai mulți bani pentru armată într-o Românie sărăcită, în 1986, până la pragul disperării? Dar nici măcar militarii de carieră sau rudele lor nu au putut vota ”NU” pentru că, dacă memoria nu mă înșală, consultarea ”poporului” s-a făcut pe baza unor liste nominale, alcătuite în instituții, în care trebuia să iscălești – e drept, o singură dată – și să-ți treci datele de buletin. Ideea de a organiza un referendum pe tema datoriilor externe sună încă și mai abitir a farsă politică.

În ”tânăra noastră democrație”, pe de altă parte, s-a recurs la referendum de 10 ori – incluzându-l și pe cel care ne stă în față – în 27 de ani. Ai zice că în curând România se va uni cu Elveția. Utilizând acest instrument legal cu înverșunare în bătăliile politice, am atins chiar performanța de a participa la două referendumuri eșuate pe aceeași temă în numai 5 ani. După cum După cum am reușit și să facem un referendum finalizat cu succes, care a rămas însă neaplicat și acum, la 9 ani distanță, pare tot mai improbabil că va fi aplicat vreodată. Pare că mai nimeni, cel puțin dintre decidenții politici, nu este îngrijorat de demonetizarea căreia a fost supusă constant această formă de manifestare a voinței publice.

Chiar și în comparație cu aceste inițiative exotice, cred că oricine ar recunoaște că referendumul ce urmează să se desfășoare pe 6 și 7 octombrie a.c. este cel mai ”original”, cel mai excentric din istoria românească. Nu mai este vorba despre relații sau structuri de putere – nici măcar, în mod direct, despre bătălii pentru putere -, nici despre politici publice ci despre felul în care românii și-ar dori să funcționeze societatea autohtonă. Noianul de argumente biologice, teologice, sociologice, politologice, antropologice, etice, istorice, culturale, juridice ș.a.m.d. aruncate din belșug în disputele ”pro” și ”contra” ”familiei tradiționale” a ajuns să oblitereze realitatea factuală pură și nudă: românii sunt chemați să spună dacă doresc ca actuala alcătuire a familiei să rămână neschimbată de-a pururea și în vecii vecilor, amin. Ideea de a organiza un referendum despre ceva ce s-ar putea cândva întâmpla – modificarea actualei legislații din România privind căsătoria și familia – e de o bizarerie fără seamăn.

Un referendum nu e nici un sondaj de opinie, nici o dezbatere publică. Un referendum are noimă în virtutea efectelor pe care le antrenează. În teorie, cel puțin. Altminteri, precum am mai spus, politicienii noștri abili au reușit și premiera de a consulta electoratul pe tema modificării structurii parlamentului, lăsând apoi rezultatul să zacă prin sertarele istoriei de aproape un deceniu.

Am avut deci parte și de plebiscitări care s-au topit în neant. Acum urcăm pe o nouă treaptă de rafinare a tinerei noastre democrații: facem referendumuri care nu folosesc la nimic. Să zicem că votul nu atinge cvorumul legal: bani irosiți, dispute aruncate pe fereastră. Să zicem că majoritatea votanților optează pentru ”NU”. Stop joc. La loc comanda. Probabil însă, în condițiile atingerii cvorumului, majoritatea va alege ”DA”. Parlamentul, de această dată, se va precipita să legifereze, punând în acord definiția căsătoriei din Constituție cu cea existentă în legislația organică. Și? Cetățenii vor jubila că au mai pus un zid în calea homosexualilor, al lesbienelor, al bisexualilor și al transsexualilor. Avem astfel șansa de a mai rezista pe baricadele Constituției niște ani sau decenii sub asaltul minorităților sexuale, precum odinioară în filmele western albii asediați în forturile lor de năvala pieilor roșii.

Să fie clar: referendumul la care suntem chemați să participăm nu este despre atașamentul față de valorile tradiționale, este despre teama de viitor. Nu se va schimba nimic în urma lui, din punct de vedere al reglementărilor legale privind funcționarea societății. Ca și până acum, minoritățile sexuale nu își vor putea întemeia o ”familie” recunoscută în plan juridic. În plan moral însă, o eventuală victorie a referendumului va însemna un succes acreditat al spaimei de viitor, de ”ce s-ar putea să se întâmple”.

Nu vreau să fac speculații inepte asupra așa-zisului ”fatalism” românesc, de filieră mioritică. De altminteri, prezentul referendum îl contrazice întru totul. În scenariul contemporan, ciobanul se revoltă împotriva sorții ce, pare-se, i-ar fi fost sortită, și cheamă mioarele la angajament civic. Mă mărginesc să spun că, dincolo de orice scenariu mitologic, recursul la spaimă în discursul politic este una dintre cele mai toxice strategii imaginabile. Nu-mi obosesc cititorii cu exemple din Hitler, din Stalin, din Ceaușescu și din mulți, mulți alți dictatori din toate timpurile și locurile. Importantă este de această dată originea fricii instrumentate politic. Nu mai e vorba nici despre ”Protocoalele Sionului”, nici despre ”puterile imperialiste” sau despre ”dușmanul de la Răsărit” înfruntat de Ceaușescu în ”discursul din balcon” în 1968. E vorba despre Occident, mai concret, despre ”Occidentul de proximitate”, cel căruia îi suntem parteneri în Uniunea Europeană.

În 2007 România a fost primită cu drepturi depline în Uniunea Europeană. (Apropos: nu era cazul să se organizeze un referendum pe această temă? Nu-mi mai amintesc să fi participat la așa ceva.) În orice caz, atitudinea covârșitor pro-europeană a românilor a fost evidentă din capul locului, în sondajele de opinie, pe de o parte, prin absența oricărui organism politic care să se declare fățiș ”eurosceptic”, pe de altă parte. Vreme de mai bine de un deceniu, cât au durat preparativele, mare parte dintre români, în special intelectualitatea, au resimțit dorința de aderare ca pe un fel de nevoie de ”recunoaștere” a statutului nostru dintotdeauna de ”națiune europeană”, deturnat de o paranteză istorică. Pentru majoritatea românilor, intrarea țării lor în UE a însemnat ”revenirea în Europa”.

Numai că, așa cum nu au ezitat să avertizeze câteva minți lucide, Europa nu mai era acolo unde o lăsaserăm la ”despărțire”, înaintea celui de al doilea Război Mondial. Slavă Domnului, aș zice. Tot așa cum, în orice asociere, în cele politice cu precădere, nu e vorba doar despre afinități venite din trecut, ci și, mai ales, despre gânduri comune de viitor. Ca și, de altfel, în căsătorie. Un adevăr care, în anii scurși de la aderare, a început să devină tot mai evident. Stânjenitor de evident. Și, precum se știe, nu numai pentru români. Poate suntem însă singurii care cultivă ipocrizia de a nu mărturisi că ”primejdiile” care ar amenința alcătuirile noastre tradiționale dintr-acolo vin, dinspre Occidentul european și dinspre ”partenerul nostru strategic” de peste ocean. De unde altundeva? Oamenii noștri politici au căpătat obiceiul de a pune la bătaie orice armă, indiferent de consecințe, pentru a-și proteja măruntele lor interese.

Spuneam mai înainte că e un referendum despre spima de viitor. Nu în ultimul rând, cea a lui Liviu Dragnea și a altor acoliți.

Personal sunt dispus să discut cu oricine problema ”familiei tradiționale” după ce această mascaradă politică se va fi încheiat și rănile societale lăsate în urmă se vor fi cicatrizat. O să vă mirați, poate, dar am în această privință opinii mai degrabă conservatoare. Până atunci, însă, refuz să mă fac părtaș, în orice fel, unei cacealmale funeste.

Am considerat în permanență, din 1990 încoace, că e o datorie elementară să mă prezint la fiecare tur de alegeri. Mi-au displăcut sofismele de genul ”ce contează un vot în plus sau în minus” sau ”oricum toți sunt la fel de ticăloși” și multe altele asemenea, pe care le-am auzit din păcate și de la persoane apropiate și dragi. Am considerat că pentru cine vrea să trăiască într-o țară democratică participarea la vot e o datorie elementară. Ca atare, experiența personală a referendumurilor organizate în România din 1990 încoace m-a pus la un moment dat în încucătură. Și nu mi-a fost ușor să înțeleg, în luptă cu propria mea conștiință, că, spre deosebire de competițiile electorale regulate, în cazul referendumurilor este nu numai dreptul, ci și datoria oricărui cetățean să se gândească dacă inițiativa cu pricina are vreun sens sau nu. Altminteri, s-ar putea să mă trezesc convocat să-mi dau cu părerea despre ce ar fi de făcut dacă vor debarca extratereștrii la Las Fierbinți sau ce s-ar fi putut întâmpla dacă Tudor Vladimirescu n-ar fi fost trădat de confrații lui, hăcuit și aruncat într-o fântână. Există trei răspunsuri la un referendum: ”Da”, ”Nu” și ”Mulțumesc, nu e cazul” – toate trei la fel de civice și de legitime.

PS În contextul actual, mi-am adus aminte de disputele purtate în 1996 și în 2001, privind dezincriminarea penală a homosexualității în România – modificarea, respectiv abrogarea faimosului Articol 200 din Codul penal ceaușist, prin care homosexualitata putea fi pedepsită cu închisoare. Predam un curs de literatură română la specializarea Teologie-Litere, în Facultatea de Teologie Ortodoxă. Erau aproape numai fete în an – băieții se duceau la pastorală, unde fetele nu aveau acces. Într-o pauză un grup de studente a venit la mine cu un tabel cu semnături. ”Știți, legat de homosexuali.” Situația m-a făcut să ies din imparțialitatea politică pe care o păstrez de regulă la orele de curs și m-am simțit dator să mă adresez tuturor studentelor. Imaginați-vă, le-am spus, că aveți un prieten. Un prieten bun. Nu un partener sexual, un prieten băiat. Într-o seară vă face o mărturisire: e homosexual. Vă duceți a doua zi să îl denunțați la poliție? Pentru că, dacă îmi cereți mie să iscălesc tabelul ăsta, ați avea obligația morală să vă duceți.

Sper măcar că nu vor fi mulți dintre cei ce vor merge să spună ”DA” la referendum cu gândul că ”Nu era mai bine să nu-i fi lăsat pe ăștia în libertate? Nu-și mai luau nasul la purtare.”

Am auzit nenumărați predicatori care caută să ne lămurească cum că referendumul nu îi vizează pe homosexuali. Nuuuu. Se referă la concubinaj, adulter, preacurvie, cunnilingus, masturbație, fornicație… Și la o instituție care, oricum, de capul ei, s-a redefinit radical în ultimii cincizeci de ani, chiar și în timpul regimului ceaușist.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "47 comments" on this Article:

  1. Mirel C spune:

    Va felicit pentru limpezirea mediului online si respectarea bio diversitatii politice, cu speranta ca cel putin studentii si colegii dvs vor sta impreuna dar diferiti pentru a trece si de acest moment dificil al istoriei noastre preazilnice. Sper ca, macar acum si indiferent de rezultat, sa devina evident ca tiparele gandirii ar trebui reformate si ca iesirea din tipare este defapt singura cale, altfel vom cobori indiscutabil in negura timpului.

  2. Andrei spune:

    Felicitari pentru articol. Apreciez forma in care v-ati spus opinia impotriva referendumului fara sa apelati la extreme.

    Ce nu imi este mie clar: de ce ca si cetatean trebuie sa corelez referendumul cu Liviu Dragnea, jocuri politice, PSD si asa mai departe. Pentru mine aceasta tema priveste doar cetatenii si radacinile lui sunt mai degraba religioase. Simplul fapt ca avem un partid sau altul care spun ca sustin sau spun ca nu sustin acest demers, de ce este inteles ca si cum le-ar apartine? Cpf a enuntat clar ca acest referendum este neafiliat politic si s-au dezis oficial de orice tentativa de acaparare a referendumului de catre orice partid politic. In acelasi timp, PSD (sau Dragnea) nu au avut nici un rol in a strange semnaturi, aici s-au implicat bisericile din tot spectrul religios cu preponderenta din cele ortodoxe. Din contra, cu majoritatiile in parlament PSD a tinut blocat acest demers si in acest moment la cum se vede situatia din societate, PSD a facut foarte mult rau.

    Daca sunt o persoana publica/partid si ma delcar pro/contra unei teme/actiuni acesata nu o face ca fiind tema mea. Iar refuzul meu de a participa la vot pentru acest motiv este copilaresc. Daca tema in sine vi se pare irelevanta si nu mergeti la vot, sau vi se pare relevanta si mergeti si votati nu, mi se pare corect, democratic si respect opinia si votul oricui.

    Din pacate vedem bine cum in occident extrema stanga nu s-a oprit si nu se va oprii niciodata de buna voie. Pentru referinta puteti cauta legea C16 din Canada si ve-ti intelege la ce ma refer.

    Intradevar ipocrizia nu isi are locul aici, motivul principal pentru care merg la vot este de a bloca implementarea agendei LGBT in Romania, dar are ca si scop protejarea familiei, a societatii si a libertatii de exprimare. Valorile sunt repere in viata oricui, valorile dau insemnatate vietii valorile nu trebuie terflite: nici cele religioase, nici cele democratice.

    ”Mulțumesc, nu e cazul” – am vazut la ultimele aleger parlamentare aceasta atitudine si cultivarea ei in acest context este foarte periculoasa. Eu vad cele trei optiuni ca fiind DA, NU, Nu imi pasa. Dar daca iti pasa sigur esti sau nu esti deacord dupa atata dezbatere. Refuzul de a vota NU de frica atingerii cvorumului combindata cu probabilitatea ca majoritatea sa fie DA este din punctul meu de vedere impotriva democratiei. Scopul cvorumului nu este de a fii folosit de tabara NU ca si arma, ci este pus acolo in cazul in care avem prea multi “nepasatori” sa nu ajungem ca o minoritate sa decida singur. Dar toti “NU” nu fac parte dintre cei nepasatori si sunt doar cetateni ce aplica democratia discretionar.

    Peste 2-3 ani speram ca Dragnea nu va mai fii unde este, si atunci ne vom uita la rezultatul referendumului cu parere de rau ca ne-am impiedicat intr-o persoana ce nu va fii urmatorul sutan a Romaniei, ci mai degraba un personaj pasibil de inchisoare ce trece “pe la butoane” cativa ani.

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Dragă domnule Andrei, vă apreciez fără nicio ipocrizie, franchețea și claritatea argumentației. Ne despărțim în doar trei privințe. Cea dintâi se referă la natura unui referendum care este, atât procedural cât și ca funcționalitate, un eveniment politic, nu o dispută intelectuală, nici un eveniment cultural sau religios sau de altă natură. În al doilea rând, consider că, într-o democrație reprezentativă ca cea din România – suntem la mile distanță de a putea măcar pretinde României să aibă o democrație participativă – referendumul se deosebește radical, ca instrument politic, de alegerile periodice. Întru totul de acord că o persoană cu simț civic ar trebui să-și exprime opțiunea la orice alegeri. Aici nu există opțiunea ”Mulțumesc, nu e cazul”. Atunci când alegătorii nu mai participă la alegeri relația de putere dintre ”conducători” și ”conduși” devine precară și arbitrară, așa cum am și văzut. Referendumurile, în schimb, sunt evenimente speciale și cred că cetățenii ar trebui să reacționeze față de acest lucru, atunci când consideră utilizarea acestui instrument ca fiind nejustificată, dacă nu abuzivă. În al treilea rând, părem să avem percepții diferite despre viitor, cel puțin în chestiunea în discuție. Din punctul meu de vedere, probabilitatea ca în, să zicem, următorii 10 ani partizanii LGBT să obțină modificarea codului civil în sensul modificării definiției căsătoriei este la fel de mare ca probabilitatea ca un OZN să aterizeze pe Palatul Parlamentului din București. Suntem, în materie de moravuri, o națiune foarte conservatoare – e o constatare factuală, recunoscută de către noi toți, nu o judecată de valoare! – și vom rămâne așa vreme îndelungată. Gândiți-vă numai că i-a trebuit României postdecembriste mai bine de un deceniu și nenumărate discuții ca să elimine articolul 200 din codul penal ceaușist care considera homosexualitatea o vină penală, pasibilă de închisoare.

      • Andrei spune:

        Va multumesc pentru timpul si atentia acordata in a raspunde si intentia de a dezbate.

        1. Sunt de acord cu dvs caci este un eveniment politic forma lui finala de manifestare este printr-un referendum. Ce vroiam sa spune este ca acest eveniment politic este neafiliat vreunui partid, vine de la cetateni ce apartin tot spectrului politic si destinatia finala este modificarea constitutiei ce din nou este neafiliata. Repet din nou, asocierea referendumului cu partidul politic PSD, sau conducatorii acestuia nu are nici un fundament din punctul meu de vedere, iar daca are, astept argumente in acest sens. Semnatarii initiativei nu sunt membrii de partid ai PSDului, PSD nu a strans nici o semnatura, dansii au facut doar deservicii acestui demers blocandu-l pana acum, iar acum prin asocierea lor de imagine, da, doar de imagine, pentru ca nu au nici o contributie in acest sens, duce la reactii ca si cea a dvs de a nu participa la vot.

        2. Accept ideea de a penaliza anumite scrutinuri (ex Trump vs Hillary) prin neparticipare. Nu cred ca in aceasta situatie referendumul are o tema nejustificata sau abuziva. Este justificata deoarece 3 mil de semnaturi este o cifra enorma, nu mare. Prin comparatie intiativa impotriva penalior a strans 1 mil, si este probabil cel mai dureros subiect in societata romaneasca, coruptia in sine. Abuziva nu are cum sa fie pentru ca este democratica si constitutionala, adica nu a impus nimeni nimic, dupa lege s-au strans un numar de semnaturi si nimeni nu va modifica constitutia cu forta, se va vota si apoi din nou legea va fii respectata indiferent de rezultat. Fie crezi ca e necesara schimbarea, fie nu, o poti exprima prin vot. Nu ai de ales intre doua rele ci din contra sunt optiuni diametral opuse.

        3. Referitor la capacitatea grupurilor LGBT de a modifica in viitor nu ma pot pronunta vehement. Parerea mea e ca romanul este o specie ce accepta si adopta foarte repede cultura occidentala si se dezice repede de identitatea lui. Patriotismul lipseste si de multe ori ne este rusine in vest ca suntem romani. In acest context nu pot anticipa nici intensitatea lobbyului LGBT, nici maleabilitatea romanului, dar mai periculoasa este nepasarea lui prin indulgenta fata de parlament. Sa lasi la indemana unui grup restrans de parlamentari care voteaza nu dupa cum le dicteaza constiinta sau votantii lor, ci dupa directiile primite de la partid este riscant. Chiar in campanie de referendum ALDE si PSD discuta despre parteneriatul civil. Un alt exemplu de la noi care arata intentiile de implementare a ideologiei LGBT este “Strategia Națională de Educație Parentală”. Aceasta a intrat in dezbatere, din nou, in timpul domniei PSD. Deci in concluzie nu sunt dispus sa las la indemana unui grup restrans de parlamentari acest subiect, familia, extrem de important pentru mine.

    • Hantzy spune:

      Andrei,
      Acum măcar este Dragnea și avem pe cine da vina. Peste vreo 2-3 ani poate nu, dar peste 20 ne vom rușina cu siguranță că am putut concepe un referendum cu un astfel de subiect, inițiat cu scopul de a transforma niște semeni în outsideri permanenți.

      • Josef Svejk spune:

        Alte 7 tari UE si-au modificat recent constitutiile in sensul definirii casatoriei ca o uniune dintre un barbat si o femeie pentru a anihila din start atacurile LGBT-ilor asupra libertatii de constiinta si a scolilor. Romania e doar a 8-a. De ce ar trebuie “sa ne fie rusine”?! Pare sa fie un trend.

        Lasand orice alrtceva la o parte, legitimarea “casatoriei” homo face “educatia” homosexuala legitima in scoli. In tari ca si Canada, Olanda, Suedia sau Franta agresiunea LGBT-ee asupra copiilor incepe de a prescolari. Familia firesca dintre un barbat si o femeie in care s-au nascut acesti nenorociti devine ceva nefiresc, daca nu de-a dreptul monstruos. La varsta maximei vulnerabilitati li se baga in cap faptul ca familiile lor sunt denaturate, daca nu au parintii macar trevestiti si ca sexul lor (la varsta la care habar nu au ce e aia) e o chestie ce musai trebuie sa se modifice de cateva ori de-al lungul vietii.. Vorbim de tari (ca si Romania) cu invatamntul apropae exclusiv in ghearele statului unde parintii pur si simplu nu au cum sa-si apere copiii genul asta de “experiemente”.

        • Hantzy spune:

          Trendul există, dar este invers decât cel estimat de dumneata.
          Doar să amintesc două federații, însumând 66 de state și 400 milioane de cetățeni, care au legalizat recent căsătoria intre parteneri de același sex, și ar fi suficient. Dar sunt mai multe, iar afirmațiile făcute de personalități juridice din sfera drepturilor omului arată clar în ce direcție evoluează omenirea.

          Acceptarea unei definiții incluzive a căsătoriei nu dă nimănui dreptul de a perverti adevărul biologic și fiziologic. Poveștile cu agresivitatea homosexualilor prin școli pot fi reglementate de o legislație conexă, cu penalități sporite chiar, dar utilizarea unor cazuri extrem de izolate în scopuri propagandistice este un fake. E ca și cum s-ar cere interzicerea circulației rutiere, din cauza unui șofer băut care a accidentat un pieton pe trecere.

          • Andrei spune:

            Interesul statului nu este de a oferii titulaturi diferitor grupuri minoritare sau majoritare. Statul protejeaza o institutie ce are capacitatea de a duce mai departe viata si existenta lui. Si aici avem familia. Asa ca, la intemeierea acestei institutii, statul ca sa ii ofere aceste drepturi si obligatii trebuie sa asigure ca o face acelei forme ce respecta intentia. Adica nu o faci pentru doi caini, nici pentru obiecte, ci o faci in dreptul unei aliante ce obiectiv si biologic pot indeplinii aceste aspecte.

            Pentru protectie legala, economica exista sau se pot concepe alte forme de parteneriat. Si aici pot fii asociatii din 2, 3, 10 persoane care vor sa faca afaceri impreuna sau sa se mosteneasca in cazul decesului, etc. Intimitatea este protejata de lege si in privat fiecare face sex fix cum isi doreste cat timp nu e pedofilile, viol, etc.

            Dar familia dpdv al statului are un scop precis si statul are un interes specific in ea. Statul nu are rolul ce a certifica dragostea sau emotiile cuiva, nici hetero, nici homo, nici bi. Ca mai tarziu apar tregedii ca si decesul unui parinte, sau neintelegeri si apar probleme in functionalitatea famliei este alceva, ele isi pastraza statul de familie, si copiii beneficiaza de protectie chiar daca nu este ideal. Dar la conceperea ei trebuie sa intruneasca niste creterii pentru a-si atinge functionalitatea: varsta minima, sex opus, alegere libera.

            Efectele delegitimizarii importantei familiei le vedem deja fara sa ii avem pe LGBT implicati in socoteli. Avem copii ce trebuie sa treaca prin trauma divortului, avorturi dupa cum crede fiecare ce a bine sau nu, copii nascuti in afara casatoriei ce ajung apoi sa creasca doar cu unul din parinti, etc. Toate acestea sunt efectele ciopartirii familiei si a spune ca e bine oricum. Acum le culegem roadele, si vrem si mai mult sa o destabilizam pe mai departe.

          • Josef Svejk spune:

            Și eu trebuie să vă reamintesc că în federația a’ mai mare (cu 50 de state și 325 de milioane de suflete) legea ce definea familia lgală ca fiind formată dintre un bărbat și o femeie a trecut cu 84% din voturi. Și a fost dată peste cap de 5 din cei 9 judecători ai curții supreme. Din ăștia 5 ce au votat pentru, una a admis public nu era calificată să intre la facultatea de drept, că nu era capqbilă nici să o termine ci a făcut dreptul pentru că era hispanică și a beneficat de „discriminare pozitivă”. A admis de asemenea că nu a putut trece examenul de admitere în barou și că pentru minorități tote examenele ar trebui să fie mult mai ușoare :) respectiv că ea votează întpdeauna în faboarea minoritășilor de oric soi făfă a se mai obosi să analizeze cazul. ilaltă a declarat public că e produfund anti crștină și că va vota întotdeauana pentru orice poate submina influența creștinismuluiîn SUA.

            Cele 84% de voturi în favoarea căsătoriei firești dontre un bărbat și o femeie nu par să se fi redus. Dimpotrivă. Indiferența vis a vis de tmea căătoiei homosxuale a devnit p=opozișie înverșuntă odată ce ea a devnit „legală”. La alegerile primare din acest an practic toți candindații „proogresiști” ce auveau în program apărarea „egalității căsătoriei” (eufemism pentru „căsătoria” homosexuală) au zburat din cursele pentru alegerile din Noiembrie. Tema „egalității căsătoriei” s-a evaporat complet din retorica Partidului Democrat. E angtmea la fel ca „încălzirea globală”. :)

            Același trend și în Canada. După aproape 2 a ani de la începutul abuzării sistematice a copiilor din școlile elementre de către LGBT-ei, „progresiștii” ce au impus „căsătoria” homosexuală au pierdut puterea în Ontario și săptămâna asta (șoc total și neașteptat) în Quebec, unde erau la putere de decenii și se părea că nimic nu-i va clinti vreodată. Sigur că revolta împotriva progreimii nu e propulastă doar de opoziția împotriva „căsătoriei” homosexuale și a abuzuruilor LGBT-ilor din școli, dar în mod cert e o componentă esențailă a ei.

            • Dragoș spune:

              Bateți câmpii cu grație. Înainte de Obergefell v. Hodges (2015), same-sex marriage era legal în majoritatea statelor, în trei fiind adoptat prin referendum (Maine, Maryland și Washington). În Minnesota a picat la referendum o inițiativă similară cu cea a CPF-ului. De altfel, în US, ca mai peste tot, sprijinul pentru same-sex marriage este în creștere:
              http://ava.prri.org/#lgbt/2017/States/lgbt_ssm/2,3,9

              Î

            • Hantzy spune:

              84% dar fără referendum, nu?!
              Și doar 5 deștepți s-au opus?!
              Știți ce?! Pentru dumneavoastră e mai sigur un sistem în care doar unul decide, cu condiția să decidă cum vreți dumneavoastră. Ce ziceți de Coreea de Nord? Sau de China? De Arabia Saudită? Acolo delictul homosexualității se pedepsește cu moartea. De ce nu vă mutați acolo?

              P.S. E cam același argument pe care-l folosiți și dumneavoastră cu precădere.

            • Josef Svejk spune:

              Batutul campilor va apartine.

              La data “legalizarii” casatoriei homosexuale de catre curtea suprema a SUA in 2015 prin declararea Defense of Marriage Act drept “neconstituionala” erau 8 state in care ea era “legala”. In reatul de 42 fiind legala doar casatoria dintre un barbat si o femeie. In mod straniu 42 din 50 e exact 84%. Adica procentul cu care a fost adoptat “Defense of Mariage Act” cu multi ani inainte. Ce era intr-adevar legal in aproape jumatate din statele federatiei era parteneriatul civil. Insa asta e o chetie asa de larga incat poate fi aplicabila oricui. De exemplu pot intra in parteneriat civil (pe durata limitata sau nu) cu cativa vecini ca sa ne asfaltam cul de sac-ul din fata casei.

            • Dragoș spune:

              Nu doresc să împiedic oamenii să se facă de râs, însă faptele sunt fapte. Prin urmare, să le numărăm coane Fănică: 1. Massachusetts (2004), 2. Connecticut (2008), 3-4. Iowa, Vermont (2009). 5. New Hampshire (2010). 6. New York (2011), 7-8. Washington, Maine (2012). 9-16. Maryland, California, New Jersey, New Mexico, Rhode Island, Delaware, Minnesota, Hawaii (2013) și mă opri aici din numărat că deja sunt mult peste 8. Pentru o perspectivă vă las acest text, cu hartă + tabel: https://en.wikipedia.org/wiki/Same-sex_marriage_in_the_United_States#Local_laws_prior_to_Obergefell_v._Hodges
              După se poate lesne vedea, înainte de decizia CS care a decis că same-sex marriage este un drept garantat de Constituție (prin Amendamentul al 14-lea), acest tip de căsătorie era legal în majoritatea statelor (35, dacă am numărat bine) + D.C. + Guam.

              Rămâne cum am stabilit. Nu mai veniți cu cifre inventate.

        • Florin Oprea spune:

          Ca de obicei, hop si tu cu bagatul batului prin gard. A, inteleg, esti gata sa-ti aperi libertatea pentru ca altii, care au incercat sa fie liberi, au intrat in libertatea ta. Culmea e ca nu ei au incercat sa-ti impuna ceva tie, ci Coalitia pentru Vanilie incearca sa impuna altora ce ar crede ea ca e bine pentru altii. Gretos mod de a gindi, de a-ti lua libertatea de face ceva ce altora nu le permiti. Sari in sus cind ti se pare tie ca cineva te-ar ataca, desi asta nu se intimpla. O faci numai ca sa justifici bagatul in treaba. Va credeti cam dumnezei voi astia … Stati in patul vostru si nu va bagati pe sub plapuma altora.

          • Josef Svejk spune:

            Exact asta e ca ei incearca sa impuna. Incearca sa-mi incalce libertatea constiintei si exprimarii, incearca sa abuzeze copii, deci sunt motive cat se poate de intemeiate ca sa li se taie macaroana. Nu-i as?

      • George spune:

        Nici macar atat, Hantzi! Nici macar atat!
        Avem de a face cu o vicleana si perfida manevra de a pune Biserica in slujba unor interese de grup! Vor sa foloseasaca aceasta Sfanta Institutie pentru transferuri BANI CONTRA VOTURI!
        Invataturile teologice ne arata ca mantuirea poate veni pe calea crestina. Specific crestinismului (ortodoxismului) este ca NU SE AMESTECA CELE ALE RELIGIE CU POLITICA, BANII SI REGLEMNTARILE SOCIALE!
        Exista astfel de credinte religioase (care le amesteca) si pe care teologii crestini le combat si le apreciaza ca neconducand la mantuire!

        • Josef Svejk spune:

          Sigur că Biserica (și aici nu e vorba doar de cea ortodoxă) nu trebuie să se amestece în guvernarea statului. Însă atât Biserica cât și creștinii au tot dreptul să-și apere LEGAL & DEMOCRATIC convingerile și valorile.

          Atât biserica și creștinii au nu numai dreptul ci și datoria să-i apere pe copii de abuzurule și agresiunile insituționalizate ale LGBT-ilor. Lămurit?

  3. C Bucur spune:

    D-le Papadima, daca nu va amintiti momente precum intrarea in NATO, in UE, era cazul sa apelati la un istoric. Si in celelate privinte, articolul Dvs. este doar un amatorism. Nu e ceea ce ne trebuie pe aceste meleaguri, in perspectiva viitorului pe care il aduceti in discutie, desigur.

    • Liviu spune:

      V-a obligat cineva sa cititi? Poate dvs. nu, dar altora le trebuie. Si sunteti asa de bun sa precizati cand au avut loc referendum-urile de intrare in NATO si UE? Ca eu unul recunosc ca nu-mi amintesc…

      • Hantzy spune:

        Liviu,
        Românii au decus referendar în ceea ce privește integrarea României în Uniunea Europeană și în NATO, odată cu aprobarea Constituției.

        Integrarea în Uniunea Europeană
        ARTICOLUL 148
        (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
        (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

        Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
        ARTICOLUL 149
        Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

        • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

          Hantzy, știu și eu despre articolele respective. Mie unul mi se pare relevant faptul că aceste două decizii majore au fost adoptate de români referendar ”la pachet” cu multe alte modificări ale Constituției. N-am vrut să mai încarc textul cu astfel de detalii ”tehnice”. Mulțumesc.

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Vă mulțumesc pentru apreciere. Îmi cer scuze dacă am lăsat pe vreundeva impresia că aș fi scris din postura unui ”specialist”. Cred însă că îmi puteți concede și mie acest modest adevăr: la un referendum nu sunt convocați doar ”experții”, nici măcar atunci când este convocat de ”experți” – de pildă, în manipulare.

  4. unu' spune:

    In sfarsit, un articol in care logica si bunul simt isi dau mana, transand acest subiect ingrat; subscriu integral.

    Citez:
    >>Personal sunt dispus să discut cu oricine problema ”familiei tradiționale” după ce această mascaradă politică se va fi încheiat și rănile societale lăsate în urmă se vor fi cicatrizat.
    O să vă mirați, poate, dar am în această privință opinii mai degrabă conservatoare. Până atunci, însă, refuz să mă fac părtaș, în orice fel, unei cacealmale funeste.>>

    A se citi si de catre HAITA DE TROLLI “romano-americani” care terorizeaza acest forum, amestecand penibil “sfanta familie”, “elogiul profitului”, “cultul armelor”,
    “dispretul fata de mioriticii cu closetul in curte”, “adorarea lui Trump”, “adorarea Americii, in care majoritatea presei este de tip A3″, “idiosincrazia impotriva
    neomarxismului, omniprezent si omnipotent”, “impotriva progresismului”, “impotriva Europei lui Micron si Mutti”, “impotriva activismului ecologist”, “impotriva corectitudinii
    politice, acest flagel al omenirii”, “impotriva LGBT/USR”, “impotriva incalzirii globale” (de care sunt in mod cert afectati, la cap !) etc. Dar, mai ales, impotriva oricui indrazneste
    sa le taxeze extremismul, agresivitatea si … SUTELE de comentarii “experte”, despre orice si oricine.

  5. Zev spune:

    Pertinent si cu miez, ca de obicei. Am citit, si m-am uita la poza, si ma gandeam, cam tot cu mina asta vag amuzata va uitati la noi cand mai scoteam cate unul vre-o tampenie pe gura la seminar. Ce tineri eram… mai ales io… La UniBuc nu la uzina ne popi… Treij’ de ani! La dv si la Messieur Marta ne simteam si noi studenti. Ah da si la Coja (cu toata traiectoria uneori chestionabila de mai tarziu), si la Narcisa Forascu, chit ca doamna scotea untul din noi mai rau ca un caporal de puscasi marini. Dar era Doamna, curios cum copii fiind, unii de la coada vacii, instinctiv apreciam. Rasa! La ea era insa curs, spre boot camp, la dv si Marta miscam noi din circumvolutiune, care cum putea. Doua stiluri distincte pentru doua scopuri distincte. Multumiri, peste decenii.

  6. Mihai spune:

    Mie imi ies la numaratoare doar 7 referendumuri dupa 1990, cu tot cu cel de acum: 3 de revizuire a constitutie, 2 de demitere a lui Basescu si 2 pentru uninominal si numar de parlamentari.

    • victor L spune:

      Memoria, taica, ne lasa cind ni-e lumea mai draga!
      Par egzamplu eu, fara sa apelez la Wikipedia, am pe raboj:
      - referendumul pentru Constituiae, de prin `91;
      - referendumul de revizuire a Contitutiei, unul;
      – doo referendumuri de demitere a marinarului;
      – referendumul pentru Parlament cu 300 de locatari;
      – de referendumul pentru uninominal nu imi amintesc, cum spuneam, memoria :P
      NB,
      cit despre referendumul ce va sa vina, nu inteleg incrincenarea celor ce sint impotriva. E un exercitiu democratic. Iar Constitutia, parca, nu se poate revizui in Parlament, ci doar prin referendum.
      Inteleg sa fii impotriva reformularii Art. 48 din Constitutie, dar nu inteleg dece sa fii impotriva unei consultari.
      Cei care cred ca revizuirea formularii din Constitutie e rea, ar face bine ca sa nu-i mai considere pe unii alegatori saraci cu duhul, incaltati in slapi, cu studii precare, asistati social si stirbi. Sa incerce sa-i lumineze, sa-i atraga de parte buna, nu sa manifeste dispret.
      Asta am vrut, si e foarte bine, democratie. Cam schioapa, e drept. Dar niciunde nu s-a instalat cit ai bate din palme si fara convulsii.

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Vă mulțumesc pentru observație. Aveți dreptate. Deși am fost bun la matematică, nu (mai) sunt bun la numărat. Chiar și așa, o medie de un referendum la cam 4 ani (corect?) mi se pare un pic… exagerată. Sau vrem să ne luăm la întrecere cu Antonescu?

  7. Josef Svejk spune:

    Autorului îi „scapă” câteva chestii impotante:

    - Referendumul e cea mai importantă formă de manifestare a democrației, indiferent cine și cum l-a maimuțărit de-a lungul istoriei.

    -E prima inițiativă civică majoră din istoria Româneiei și până acum singura. E de asemenea una din cele mai mari din Europa și cel puțin ca număr de semnături raportat la populație poate ce mai mare din lume.

    -Când 3 milioane de oameni consideră o anumită temă importantă păi ea chiar e importantă.

    -Sunt curios care e opinia autorului despre referednumul inițiat de USR pe tema „Fără corupți în funcții publice”. Ăla e util, sau e inutil?!

    Tehnic vorbind, ar putea contribui la mexicanizarea Românieiei. PSD acparează încet dar sigur justiția. Nu va fi nicio problemă ca toți leader-ii politici ai opoziției să primească câte o condamnare penală cu suspendare pe cele mai frivole motive (insultă, depășire de viteză, tulburarea liniștii publice, etc.). Condamnare care însă îi va scoate definitiv din politică. Mexicul are o lege similară adoptată de mai bine de 80 de ani care a permis PSD-ului mexican (Partidul Revoluționar Instituțional) să acapareze puterea politică aprope neîntrerupt de peste 90 de ani. Mare grijă ce vă doriți, că s-ar putea să se întâmple :)

    Eu voi merge la acel referendum și-mi voi asuma riscul să votez da. Cei ce fac apologia boicotului azi vor merge oare și ei?!

    - Dacă referendumul nu schimbă nimic (cu toții știm că va schimba în mod semnificativ, de ce ne mai ascundem după deget?) atunci care e problema?! Nu va schimba nimic dar va mulțumi câtva milioane de alegători. E și asta o realizare.

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Stimate domn Svejk, încerc să răspund pe puncte obiecțiilor dvs.
      Perfect de acord cu dvs.: referendumul e cea mai importantă formă de manifestare a democrației. Concluzia mea este însă total diferită: tocmai de aceea nu e cazul să ne batem joc de ea.
      Habar n-am ce consideră acei 3 milioane de oameni. Știu doar că au (ar fi) semnat. În ce măsură au știut sau au înțeles ce au semnat mi-e imposibil să ghicesc.
      Legat de inițiativa USR, m-ați pus în încurcătură. Da, pentru mine tema este importantă. Am semnat pentru ea. Nu știu dacă referendumul este modalitatea cea mai potrivită de a o aborda. Nu știu dacă voi merge sau nu. Dacă va deveni o tentativă de ”șmecherire” a chestiunii, atunci voi sta acasă. În orice caz, referendumul coaliției pentru familie este, pentru mine, fără obiect. În privința corupției… vă las pe dvs. să vă spuneți părerea.

      • Josef Svejk spune:

        Stimate domnule Papadima, cei 3 miloane de semnatari ai petiției pentru definirea constotuțională a familiei ca o uniune liberă dintre un bărbat și o femeie știm foarte clar ce dorim și vă asigur că nu vom lipsi de la vot în weekend. Se pare că, campania pentru boicot în care v-ați angajat și dumneavoastră are un efect contrar așteptărilor.

        În orice caz sunt un pic surprins de atitudinea dumneavoastră. Mărturisiți fără ezitare că sunteți gata să votați împoriva a ceva ce tocmai ați semnat. .) Căci absența de la vot în cazul referendumului ințiat de USR e practic un vot împotrivă. Sigur că referendumul USR are toate șansele să consolideze putrea absolută a PSD, dar chiar dacă PSD-eii nu sunt deloc proști și văd avantajele pe termen mediu și lung ale scamatoriei, Dragnea cel puțin va lupta cu disperare împotriva sa și pentur propria supraviețuire. Cvorumul va fi pe muchie de cuțit.

        E un fapt cunoscut că, cu cât e un intelectual mai elevat & rafinat cu atât e mai vulnerabil la sofismele cele mai elementare, dar totuși… :) Dovadă sunt chestiile ieftine („Toți sunt la fel”, „Nu votez ca să le arăt disprețul meu!”, etc.) cu care PSD cultivă absentesimul opoziției la alegeri, respectiv își consolidează puterea absolută cu nici 18% din votuile alegătorilor înscriși pe lisele electorale. Așa a câștigat în premieră absolută puterea pentru a doua oară succesiv într-un ciclu electoral de 4 ani. E ceva ce nici măcar Iliescu n-a izbutit în clipele sale de glorie. Pun pariu că va obține puterea absolută cu nici 16% din voturi în 2020 folosind același trucuri de 2 bani. Sancta implicitas…

        În ce privește corupția principalii vinovați sunt tocmai boicotnicii de toate soiurile. Fără ei PSD ar fi rămas o tarabă politcă falită în loc să acapareze tot ce mișcă și să se ghiftuie până la pleznirea burdihanului.

        • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

          Stimate domnule Svejk, încerc, pentru a multa oară, să explic un lucru elementar: alegerile nu sunt totuna cu referendumurile. Alegerile au un caracter regulat, referendumurile unul ocazional. Alegerile au întotdeauna același conținut – opțiunea dintr-o ofertă preexistentă – referendumurile au de fiecare dată o tematică particulară. Nu e niciun sofism. Mă voi duce, ca și până acum, de fiecare dată să votez la alegeri. Mă voi duce să votez la un referendum doar dacă voi considera că tema aleasă merită, din punctul meu de vedere, o astfel de instrumentare politică. Nu mă voi duce niciodată să votez, de pildă, la un referendum care amestecă sexul cu religia. Mi se pare un amestec toxic pentru întreaga populație. În plus, nu fac niciun fel de ”campanie”. Mai există, sper, în țara asta oameni care își pot exprima o opinie dincolo de orice interes personal. Nu înțeleg, totodată, de ce priviți acest referendum ca pe o înfruntare între două tabere. Care tabere? În chestiunea LGBT am discutat cu persoane care au opinii dintre cele mai diferite, nu doar în alb și negru. Asta nu e dezbatere. Ăsta e un mod de a învrăjbi o parte a populației împotriva alteia. Refuz să intru în acest joc.

          • Josef Svejk spune:

            Stimate domnule Papadima,

            Nu e vorba atat de mult de optiunea dumenavoasta pesronala vis a vis de absenteism versus implicare civica. E vorba de starea de spirit creta de boicotnici +i”inteligehntia” roamna. Referednumul va trece cu brio, insa ideea stupida ca boicotul electrora e cool va ramane. In opinia mea va avea efecte pustitoare la urmatoarele alegeri, chiar daca legerile nu-s totuna cu referendumul :)

            Bag seama ca n-ati priceput miza acestui referendum. Nu e vorba de “amestecul sexului cu religia” ci despre familie, modul in care se intemieaza ea si by the way, costurile pe care le-ar impune statului “casatoria” homosexuala: Adica facilitati (adica bani) de toate felurie pentru cineva ce nu poate implini menirea principala a familiei, adica producerea si educarea viitorilor constirbuabili. Asta din urma pentur cei ce s-au tanghit pana la raguseala pe marginea “risipei” de 40€ milioane pe referendum. nu in ultimul rand e voeba de protejarea copiilor de abuzurile si agresiunile la care sunt supusi in ttarile in care “casatoria” homosexuala e legala. Sigur ca progresistiin nu prea obisnuiesc sa faca copii, dar asta nu e un motiv suficient de intemeiat ca sa le riste viitorul.

          • Paul Butoi spune:

            “…incerc , pentru a multa oara , sa explic … ”
            Problema este ca nu toata lumea poate sa inteleaga lucruri elementare .
            Evident , asta nu ii impiedica pe neobositii anonimi sa ( va ) dea lectii .
            O manifestare a inocentei primordiale , probabil …
            La inceput , poate fi amuzant .
            In timp , devine plictisitor .

  8. Ela spune:

    Mai clar ca atat, mi se pare dificil!
    E interesat de remarcat ca autorii articolelor care pledeaza in favoarea boicotului nu au nevoie de referinte biblice interpretate in sos propriu, nici de proiectii traumatizante pentru viitor, si nici de referinte cu veridicitatea schiopatanda, culese destoinic din ultimile file ale tabloidelor occidentale, ca sa-si sustina punctul de vedere. Lor, dlor Papadima, Maci sau Danilet, le ajunge propria inteligenta, propria constiinta, discernamantul necompromis, si respectul pe care-l au fata de oameni. Toti oamenii!
    Problemele incep, toate si fara exceptie, de la lipsa de respect. Iar respectul incepe, mereu si invariabil, cu respectul de sine.
    Omul care nu se respecta, se desconsidera, accepta orice compromis, este usor de manipulat pentru ca usor de cumparat.
    Doar un astfel de om, care nu se respecta pe el insusi, multiplicat cu cateva milione, poate sa incredinteze gestionarea tarii unui grup alcatuit din functionari la stat miliardari, mediocri si incompetenti dovediti, sa circule pe drumuri vesnic desfundate, sa accepte spitale si scoli fara cele mai elementare norme de igiena si siguranta, ca de confort nu se poate vorbi!
    Daca romanul se respecta, in vecii vecilor nu ar fi fost Dragnea jupan!
    Evident, cand omul nu se respecta, n-are cum sa respecte pe cineva! Romanul este slugarnic, versatil, flateaza puternicii si-si varsa amarul pe altii mai amarati, dar de respectat nu respecta pe nimeni!
    In acest context, e chemat sa-si exprime opinia despre…homosexuali! Adica, noaptea mintii!
    Evident ca vor vota toti, cu amandoua mainile si in fiecare din cele 2 zile :DA, pentru ca ocazia de a se simti importanti nu li se acorda prea des. Nu vor rata prilejul sa se lase curtizati…si au dreptate : macar atat!
    Problema e lectia de invatat!!! Pentru ca daca nu invatam nimic, abia atunci e grav…
    Indiferent de cine va face politica dupa 8.10, rog, implor toti responsabilii, sa reabiliteze respectul! Pana la manuale impecabile, pana la scoli decente, inainte de primul cm de autostrada : respectul trebuie sa devina obligatoriu si neconditionat, atat fata de oameni, toti oamenii, cat si fata de toate celelalte forme de viata.
    Amin ;)

    • Haakon spune:

      Biologic, homosexualitatea este o mutatie genetica care se manifesta natural la unii indivizi. Alti indivizi aleg deliberat sa se comporte ca cei care sunt afectati de aceasta mutatie genetica. Deocamdata indivizii cu mutatie genetica sunt o minoritate in raport cu majoritatea heterosexuala. Deci homosexualii merita sa fie priviti de majoritatea heterosexuala ca unii care sunt ne-obisnuiti deoarece sufera de o mutatie genetica, ca de exemplu albinosii din Africa, cei cu 6 degete la maini/picioare, cei cu fatza acoperita de par, cei afectati de nanism sau gigantism, si lista poate continua. In concluzie, desi deosebirea dintre un heterosexual si un homosexual nu este la fel de vizibila ca cea dintre o persoana de inaltime “medie” si un pitic, ea exista.

  9. Nu spune:

    Singurii afectati de referendum sint homosexualii (fiindca indiferent de rezultat casatoria intre heterosexuali e neafectata) si de aceea sint si singurii care ar trebui sa sa duca la vot. Pentru restul intrebarea e: E referendul despre dv?

    • Josef Svejk spune:

      E unpic invers. Schimabarea constitutionala propusa de CpF nu sufla o vorba despre homosexuali. Referendumul se referea la casatoria ca mijloc de constituire a familiei. Deci ii afecteaza pe toti cei ce au familii sau intentioneaza sa aiba una. Considerand de asemenea ca in multe tari in care “casatoria” homosexuala a devenit “legala” LGBT-eii au luat scolil de stat cu asalt abuzand copiii de la nivel de prescolari in sus, devine si o problema a tuturor celor ce au copiii sau intetntioneaza sa aiba.

  10. comentator uluit spune:

    Va multumesc mult, domnule Liviu Papadima, pentru acest articol plin de discernamant.
    Am si eu, cum spuneti ca aveti si dumneavoastra, opinii mai degraba conservatoare. Poate ca e firesc pentru un crestin ca mine, sau poate ca nu.
    Totusi, sunt uluit de naivitatea cu care concetatenii nostri (chiar si unii foarte inteligenti) se lasa antrenati in aceasta diversiune.
    De aceea, bucuria de a citi un autor care gandeste corect e mai mare decat de obicei.
    Felicitari !

    • Josef Svejk spune:

      Puiteti sa ne explicati de ce modificarea unui cauvant din Constitutie e o “diversiune”. Iar daca ne explicati asta poate n-ar strica si sa ne spuneti si cine e beneficarul ei si cum anume scoate profit de pe urma diversiunii.

      Va multumesc anticipat.

  11. xray spune:

    In opinia mea, promovarea absenteismului, din indiferent care motiv, este o greseala fundamentala. Si o cale sigura spre domnia unei minoritati asupra “majoritatii tacute“.
    Cinci milioane de voturi NU inseamna o voce puternica si inchiderea clara a subiectului.
    Cinci milioane care stau acasa inseamna multimea vida. Care vor forma majoritatea tacuta, din care foarte putini sunt dispusi sa iasa in strada pentru o idee (evident din cauza riscului de expunere la diverse forme de violenta). Plangerile ulterioare, oricat de elegante vor fi inutile.
    Istoria este plina de exemple in care o minoritate a tarat majoritatea tacuta in tot felul de aventuri care s-au sfarsit prost.
    Asa ca, personal, cred ca e mai bine sa-ti exprimi opinia acum, decat sa-ti para mai tarziu dupa.
    Si in cazul in care nu se valideaza referendumul din lipsa de cvorum, ce garantie avem, ca o viitoare revizuire a Constitutiei, pe langa modificari absolut necesare cineva nu va include si aceasta pastila, atunci ce facem, respingem necesitatile ca sa nu acceptam o singura prevedere cu care nu suntem de acord? Odata respinsa ferm, nu cred ca va mai avea cineva curajul sa o repuna pe tapet.
    Gandul cel bun tuturor!

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Dragă domnule / doamnă Xray, de curiozitate: unde ați văzut dvs. în România ”domnia unei minorități”, într-o țară în care minoritățile, de orice fel, se zbat cel mai adesea să obțină recunoașterea dreptului de a exista? Iertați-mă, dar pe spaima de ”ce ar putea face” evreii, pe Protocoalele Sionului și alte bazaconii asemenea s-a construit și antisemitismul interbelic și ”soluția finală” adoptată de Hitler. Ați văzut sau auzit vreun personaj influent din România pledând pentru modificarea Codului civil pe care, chipurile, ar vrea să o preîntâmpine actualul referendum? Eu am văzut în schimb cu ochii mei minerii ciomăgind în București trecători pentru simplul motiv că aveau barbă sau ochelari, ceea ce îi făcea ”periculoși”. Și am mai văzut ceva și mai grotesc: oameni aplaudând pe de margini: ”Bine i-au făcut bărbosului!”

      • Josef Svejk spune:

        Tocmai ca sa nu mai vedem minoritatii agresice (asa cum erau minerii lui Iliescu – care iata erau o minoritate violenta) abuzand oamenii diferiti de ei e necesar sa ne exprimam la referendum. La orice referendum.

        Cine nu voteaza nu conteaza. Desigur ca e optiunea fiecaruia daca vreas a conteze sau nu.

      • Vasile Fotea spune:

        Stimate domnule Papadima, poate gresesc, dar actuala guvernare conduce prin vointa a aproximativ 20% din cetatenii cu drept de vot, o minoritate, cred. Si nu avem vreo garantie ca vorbim de un esantion reprezentativ (impreuna cu cei care au votat opozitia). Daca nu ma insel, majoritatea a ales sa nu participe la vot (60%). Acesta era sensul minoritatii. ”Majoritatea tacuta” este formata din cei care lasa un grup restrans sa le hotarasca soarta sau sa le defineasca atitudinea in fata lumii, pentru ca sunt dezamagiti, nu le pasa sau din alte motive.
        De ce e mai bine sa stai acasa, decat sa-ti exprimi cu tarie convingerea? Inseamna cumva ca te delimitezi de aceasta idee (in cazul referendumului actual)? Si cine, cum va afla ca nu esti de acord? Lipsa cvorumului nu inseamna neaparat delimitarea de acest demers, ci poate insemna si faptul ca pur si simplu nu iti pasa. Sau poate vrei sa iasa, dar sa-si murdareasca altii mainile (ce ziceti de un astfel de grotesc)…
        Dimpotriva, respingerea puternica a unui astfel de demers, ar putea fi un semn de maturitate care sa previna astfel de incercari pe viitor, pe alte subiecte…

  12. Florian spune:

    Lgbt-ul e un life-style pentru adulti. Repet, pentru adulti.
    Au felul lor de a fi: imbracamintea, tabieturile, parfumurile-coafura, petrecerile lor.
    Lgbt-ul nu este pentru minori, educatia sexuala in spirit lgbt (incepand de la varste fragede) nu e normala.
    Casatoria este mai mult decat un life-style. E un jug la care trebuie sa tragi.
    Statul nu protejeaza “iubirea”, “dragostea”, ci casatoria. In scopul cresterii popultatiei.

  13. j001 spune:

    …” O să vă mirați, poate, dar am în această privință opinii mai degrabă conservatoare. Până atunci, însă, refuz să mă fac părtaș, în orice fel, unei cacealmale funeste”..

    ….ma intreb, la ce va sunt bune opiniile conservatoare!?…ce valoare are o opinie daca nu e expusa clar, deschis si nu e sustinuta !?..in cazul in care simti ca esti indoielnic si incepi sa numeri referendumurile, poate e mai onest e sa nu ai nici o opinie…

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Dragă j001, după cum ați fi putut observa din lectura textului, nu mă refer deloc în el la problema LGBT. Mă refer doar la referendumul organizat pe această temă, iar în privința lui am o opinie, pe care încerc să o împărtășesc cât mai limpede și mai franc: prin modul și condițiile în care se desfășoară, nu este doar inutil și inoportun, este nociv. Am să încerc să explic de ce într-un nou text – argumentația este ceva mai lungă. Mulțumiri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Liviu Papadima


Liviu Papadima

Doctor în filologie în 1999, cu o teză despre literatură şi comunicare. Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)