vineri, aprilie 19, 2024

N-am obosit. Dar ei, ei au obosit?

Un restaurant care a oferit ceai și cafea participanților la manifestațiile de la Timișoara a primit recenzii negative pe Tripadvisor din partea unor tineri pesediști. Premierul Sorin Grindeanu este din Timișoara. Inutil să reamintesc de unde a pornit acum 27 de ani tăvălugul ce avea să ducă la prăbușirea regimului comunist. Ce au toate astea în comun? O mentalitate. Și cred că e o fractură între oameni, nu între generații. Așa cum în Piața Victoriei sunt mulți oameni care erau maturi încă de pe vremea lui Ceaușescu, așa și la manifestațiile de la Palatul Cotroceni sînt oameni tineri, care au auzit de fostul dictator doar din cărți.

De unde totuși această ruptură? ( e posibil, aș vrea să mă înșel, sa fie o ruptură totală. Nu cred că cei care strigă la Palatul Cotroceni au și vor avea vreodată ceva în comun cu cei care manifestează la Piața Victoriei. Îmi pare rău s-o spun, dar valorile la care se raportează fiecare din cele doua grupuri sunt ca acele drepte din matematică: necoplanare- fiecare grup cu bătălia lui. Poate, totuși, cele două grupuri se vor pune în acord. Abia atunci va fi o luptă nu între români ci între români și ticăloși).

Pe de o parte, ca să încerc un răspuns la întrebare, această ruptură vine din educație si din alegerile pe care le facem fiecare dintre noi atunci cînd avem dileme, cînd căutăm să ne informăm, cînd punem cap la cap informații și tragem concluzii. Pe de alta parte, vine din ceea ce ni se întîmplă pe termen foarte scurt și cu beneficii directe.

Pentru cei care au înțeles că România nu poate fi condusă prin pomeni de către un grup de ticăloși care nu au altă intenție decît aceea de a putea fura mai mult- iar pentru asta au nevoie să se pună la adăpost, să fenteze justiția- prezentul, și viitorul înseamnă înlăturarea acestui grup privilegiat de la decizii și înlocuirea lui cu un grup de oameni competenți, fără dosare penale, care susțin o Românie necoruptă, europeană.

Pentru ceilalți, acest grup a dat niște bani la salarii și pensii și a promis marea cu sarea – fără nici o acoperire – și asta e suficient pentru a-i mulțumi. Nu realizează că acest grup ticăloșit face aceste pomeni nu pentru că ar fi interesat de bunăstarea acestor oameni ci pentru că reprezintă un bun bazin electoral pe care se poate baza din patru în patru ani. Nu îi interesează că un infractor dovedit, condamnat la închisoare, este șef de partid și al treilea om în stat. Ca el, ca Liviu Dragnea, sînt mulți. Sînt cei care de 27 de ani conduc România prin minciună și furt. Acum însă justiția e pe urmele lor. E momentul decontului. Și vor să scape. Pentru a putea fura și mai mult.

Pentru acest grup, ușor manipulabil, tot ceea ce înseamnă valori europene și stat de drept reprezintă vorbe goale. Sigur, întotdeauna e mai aproape cămașa decît haina, mult mai la îndemână cîteva zeci de lei la salariul minim sau la pensie decît o incertă Românie care ușor-ușor se desprinde de trecut. Ei bine, în acest grup( așa încerc să îmi explic și ceea ce s-a întîmplat la Timișoara cu acei tineri pesediști care s-au organizat să bușească o afacere- la fel cum tot încerc să înțeleg de ce un tînăr votează PSD, pur și simplu nu pot, mă blochez) se află și oameni tineri care sînt însă conectați direct la acest aparat ticălos de furat. Așa-numitele beizadele, copiii, nepoții, prietenii celor care au fost și sînt la butoane în continuare, cei care nu vor să piardă privilegiile cu care au fost obișnuiți. E grea competiția, nu te poți pune- pentru a accede la poziții în guvern sau în administrație- cu cei care au școli și doctorate luate prin Anglia, Franța sau Statele Unite. Și atunci alimentează acest grup vulnerabil cu ticăloșii și minciuni, adică exact ceea ce au învățat de la părinții, unchii, mătușile și verii conectați la butoane.

Noi nu am obosit, dacă asta așteaptă PSD și ALDE.

Dar mi-e teamă că nici ei nu au obosit. Nu își permit să obosească.

Așa că cel care renunță primul, pierde.

Să le arătăm că încăpem mulți pe metrul pătrat. Seară de seară, în toate orașele țării. Iar duminică, pe 12 februarie, toți la București.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Aveti dreptate, nu te poti pune cu desteptul ca are mintea odihnita si te invinge . E o zicala foarte adevarate exact cum spuneti si dvs , desteptul cedeaza al doilea deoarece daca renunta primul, pierde. Felicitari , inclusiv Comisiei Europene care v-a premiat.

  2. De acord, partial:
    „viitorul înseamnă înlăturarea acestui grup privilegiat de la decizii și înlocuirea lui cu un grup de oameni competenți, fără dosare penale,”
    Da, „nlăturarea acestui grup privilegiat de la decizii”, dar nu ne mai spuneti basme cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. In politica. Asa ceva nu exista.
    In politica e nevoie de compromisuri pentru a realiza ceva (daca nu vrei sa conduci discretionar, acel „grup privilegiat la decizii”), iar cum compromisurile sint vazute de unii ca o cedare, politicianul are de suferit oprobiul unora.
    „Ei” nu vor obosi, ci se vor regenera: Ceausescu-Iliescu-Nastase-un pic de Geoana- Ponta-Dragnea…
    Vor apare ca buruienile pe un cimp nelucrat.
    (Pentru ca nu prea lucram pe „cimpurile cu bosorogi, pensionari si asistati social”, ci manifestam un dispret fara suport. Si nu ne miram deloc, tabu, ca mare parte a profesorilor, chiar a medicilor, ca sa nu vorbim de functionarime, voteaza PSD.)
    Nu, in politica nu exista Feti Frumosi si Ilene Cosanzene.
    Ci oameni capabili, cu „mi-e propriu tot ce-i omenesc”, si mafioti, „dupa mine potopul”.
    Stim sa-i apreciem pe cei capabili? sau daca ni se pare ca se iveste altceva, il aruncam ca pe ciorapii murdari si rupti? Pe cel ivit il ridicam apoi in slavi ca sa avem de unde-l arunca cind se iveste altceva :P
    Doar 27 de ani de exercitiu democratic avem. Putin.

  3. La „ei” nu e o chestiune de oboseala ci de supravieturie. Pune-l pe un alde Dragnea in fata unui strung sau intr-un birou de contabilitate si nu o sa reziste nici macar 2 zile. Iar progeniturile lor sunt si mai „rele”, nu sunt in stare nici macar sa-si spele farfuria in care au mancat. Practic toata viata lor se bazeaza pe capacitatea de a-si angaja rudele pe pile si in a face bani din afaceri cu statul. Si voi pretindeti sa oboseasca? Cred ca e o gluma.

  4. Omul în revoltă (Der Mensch in der Revolte, Rowohlt 1953 / 2013) de Albert Camus merită recitit. Albert Camus s-a despărțit de stînga moscovită (Sartre) după revolta din 1956. De la Paris revolta a zguduit de cîteva ori Franța și un continent întreg.
    România tînără 2017 luminează un continent întreg!

    ….. “… Inutil să reamintesc de unde a pornit acum 27 de ani tăvălugul ce avea să ducă la prăbușirea regimului comunist. Ce au toate astea în comun? O mentalitate. Și cred că e o fractură între oameni, nu între generații….. „ ….

    Stinga franceză de salon lansează de la Paris permanent chemări la revoltă. Sociologul Pierre Bourdieu a pledat permanent pentru revoltă. Cartea lui Alain Badiou „Incercare de a strica tineretul” (………. „ …. edition suhrkamp: Alain Badiou: „Versuch, die Jugend zu verderben” … … „ … ) continuă această tradiție 2017, în anul alegerilor prezidențiale cu doi candidați de stînga, Melenchon și Hamon, cu preferințe pentru utopii socialiste (confruntarea e modelul de la Paris, … am preluat modelul francez …?!…).

    …. „….. Noi nu am obosit, dacă asta așteaptă PSD și ALDE.
    Dar mi-e teamă că nici ei nu au obosit. Nu își permit să obosească.
    Așa că cel care renunță primul, pierde…. „…..

    Care sunt soluțiile, căile practicabile 201 spre bunăstare? Care nu?
    Pînă la TM2021 e timp pentru idei, încercări, dezbateri publice despre cea ce e binele comunitar. La scară mai redusă, pentru citoyenii unei oraș /regiune, la Timișoara se poate clarifica în mod civilizat ce e de făcut 2017 -TM2021. Telurile sunt cunoscute. Citoyenii vor spre mai bine. Căile?

    Vocabularul preferat de unii e „popor” ( O nom du peuple e lozinca 2017 la Lyon lansată de Marine le Pen / Front National). Acest vocabular are o tradiție mare și la București ( în publicația de fată unul din greii generației cu fruntea plecată în naționalcomunism se bucură 2017 … suntem iarăși un popor…) / România.

    Să începem azi cu noțiunile propagate, clarificînd care e conținutul (… …copii romi români pe stradă la Paris de mult timp ….. un popor… …), sensul lor. Vorba lui Victor Ponta, sunt mîndru, ortodox …… celălalt e„străin”…

    PSDiștii atîță azi SRIul pe companiile „străine” din țară. „Străinii” manipulează 2017 tineretul în țară….??!…. E chiar așa?

    TM2021 luminează prin citoyenii lui. Shine…
    Da. E bine formulat 2016 la Timișoara, chiar dacă nu e în franceză.
    Viitorul e deschis.

  5. Patronul a comis abuz in serviciu cf CP anterior. Atat de mult gresiti. Ati fost asmutiti sa muscati exact mina care va mingaie si va hraneste.
    Tocmai OUG 13 il scapa pe patron de puscarie.

  6. Ei NU au obosit, MINT in continuare!
    Uite cum a Mintit Ieri Premierul Grindeanu in Parlament dupa citirea Motiunii de cenzura!
    „În primul rând mă aşteptam la o abordare mai profesionistă din partea PNL atunci când vine vorba de lucruri serioase. Domnule Predoiu şi stimaţi colegi din PNL, NU a fost niciodată vorba despre o Ordonanţă pe graţiere. Cred că cineva din interiorul PNL, cu mai multă credibilitate şi competenţă, putea să susţină această moţiune”.

    MINTE grosolan!!
    Nu numai că Ordonanța de Urgență privind grațierea a fost luată în discuție, dar ca dovadă ea este încă publicată pe site-ul Ministerului Justiției.
    A fost pusă acolo acum trei săptămâni, pe 18 ianuarie, în aceeași zi în care pe site-ul Ministerului Justiției era pusă și Ordonanța care modifică și Codurile penale.

    Pe site-ul Ministerului Justiţiei, la Secţiunea dedicată Comunicatelor de presă, acest Proiect de OUG a fost postat în data de 18 ianuarie, iar opt zile mai târziu s-a anunţat că dezbaterea publică va avea loc în data de 30 ianuarie la sediul Ministerului.
    Tot pe site-ul MJ scrie: ” Informare cu privire la dezbaterea publică de astăzi, 30 ianuarie 2017.

    Astăzi, 30 ianuarie 2017, la sediul Ministerului Justiției a avut loc dezbaterea publică organizată pe marginea Proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum SI a Proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind GRATIEREA unor pedepse.

    Ministerul Justiției a luat act de punctele de vedere exprimate de participanții la dezbateri, precum și de toate propunerile primite, urmând ca acestea să fie analizate cu atenție.

    Ministerul Justiției rămâne deschis dialogului și va adopta în continuare o abordare transparentă în problematica vizând politica penală a statului.”

    Dna Grindeanu intr-un mesaj Online spune ca sotul ei e “om cinstit”!
    Asa arata “cinstea” acasa la Familia Grindeanu, stimata Doamna??!
    Premierul Romaniei MINTE, NU e un om Cinstit!
    Oamenii Cinstiti NU mint o tara intreaga din pozitia de Premier al Romaniei!
    Cum credeti ca va raspunde Premierul Grindeanu unor intrebari pe aceasta Minciuna? Cu o alta Minciuna, cum altfel!
    O intreb pe dna Grindeanu: Dna Grindeanu, NU va e rusine sa iesiti pe strada in Timisoara, cu un sot care MINTE natiunea asa?!

  7. Din pacate noi o sa obosim mai intai. Noi avem vieti de trait, joburi, copii de crescut. Ei nu au alta treaba decat sa se gandeasca ce hotii sa mai faca – din biroul caldut de la Palatul Victoria si din Parlament. Este o lupta inegala. Nimeni n-o sa poata sa stea 4 ani in Piata Victoriei, seara de seara. Si ei stiu asta.

  8. Azi se trage o linie punctata dar totusi o linie, adica cu OUG 13 lucrurile nu sunt definitiv transate a fost ea retrasa dar prin decizia de azi a CCR mai lasa loc de probleme si in viitor si oricum Parlamentul avand o majoritate o poate din nou legifera, dar ca lege . Daca azi CCR intra si judeca pe fond, declarand neconstitutionale prevederile reclamate de dl Ciorbea, astea nu mai puteau intra in nicio lege viitoare. Pacat. Tot azi Dl ministru Iordache a demisinat , dna ministru Carmen Dan dupa ancheta Comisiei SRI a iesit o,k asa ca singurul lucru care ar mai ramane de facut ca sa nu ramanem la acel „prea putin” din textul presedintelui, cred ca este demiterea inca a unui ministru vinovat de semnarea acestei ordonante si probabil ca dl Iohannis stie mai multe despre felul in care a prezentat politica sa in fata cancelariilor aliate, dlui fiind obligat sa nu intre in conflict cu Presedintele pe teme de politca externa sau de politica facuta cu partenerii externi si daca ne aducem aminte si de cum a incercat sa saboteze turul doi al alegerilor prezidentiale castigate de de dl Iohannis (parca si-a dat atunci demisia) cred ca este o persoana cu care nu ar trebui sa fie silit presedintele sa colaboreze, sa fie fortat sa lucreze impreuna in CSAT si in politica externa a Romaniei Asadar considerand ca acum se pare ca si demisia Guvernului este prea mult, demisia lui Melescanu ar putea inchide acest conflict institutional si trimite oamenii acasa, desigur in continuare vigilenti, caci personal eu vad o amenntare clara dinspre ceea ce eu numesc „fascism”(dictatura aproape totalitara in conditii de economie de piata controlata dar totusi partial de piata) inceputa de fascile minerilor in 1990, continuate cu incercari de lovituri de stat si acum cu aceasta OUG care are o semnificatie mai ampla decat strictul ei continut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Ghitulete
Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro