joi, martie 28, 2024

Naționalism cuantic cu pene

În lumea academică din România și-a făcut apariția un personaj remarcabil. E un om care consideră că întreaga fizică, de fapt întreaga știință trebuie să adere strict la conceptul dualității undă-particulă. Inclusiv biologia marină, sau econometria. Când vorbește despre Max Planck personajului i se umezesc ochii și-i tremură vocea. Și, deși n-ar recunoaște asta în ruptul capului, se îmbracă și se comportă imitându-l, în limita posibilităților, pe Niels Bohr. Opiniile sale sunt oferite insistent și emfatic, exclusiv pe aceeași temă. Mecanica clasică e o amenințare gravă și trebuie interzisă. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg va fi aplicat peste tot, chiar și în Aritmetica de școală primară. Teoria câmpului are mulți inamici și e nevoie să fie apărată permanent, prin toate mijloacele. Știința nu e studiu, experiment, rațiune și dezbatere, alea sunt pentru proști sau trădători. Știința înseamnă convingere și acțiune. Și dualitate undă-particulă.

Bun, e doar o parabolă și un exercițiu mental. Lumea noastră academică are probleme grave, dar altele decât apariții exotice de acest gen. Ducând mai departe exercițiul mental, îmi pot închipui motivul principal pentru această absență. Cineva care s-ar manifesta în felul descris mai sus ar trece inevitabil drept țăcănit. Unul cu o anume fixație de discurs și comportament, asta ca detaliu irelevant. Înafară de alți țăcăniți de aceeași factură nimănui nu i-ar trece prin cap să-l numească ”un om de știință fundamentalist”. ”Un extremist cuantic, dând dovadă de fizicism de grotă”. Dicționarul, cel puțin versiunile independente de mecanica cuantică, ne spune că sufixul ”-ism” e folosit pentru a obține dintr-un cuvânt un altul desemnând un sistem sau o doctrină legată de el, nu particularitatea terminologică a unui delir verbal. Bunul simț ne spune că pentru a fi extremist într-un anume concept trebuie mai întâi să-l înțelegi ca atare. Că simplul fapt de a uza anumiți termeni, oricât de insistent și de emfatic, te poate face expert într-un domeniu fix în măsura în care urmărind insistent și emfatic niște avioane ai putea deveni capabil să-ți iei zborul.

Or, straniu, o aberație într-atât de evidentă încât n-o pot exemplifica decât printr-un exemplu imaginat într-un context științific, devine realitate cotidiană dacă trecem în contextul politic. Zilele trecute Alin Fumurescu prezenta cazul unui proaspăt candidat de partid, îmbrăcând odinioară o anumită cămașă, discurs și poză, descris în consecință ca ”fundamentalist creștin”, deși omul nu știa Crezul și nici nu înțelegea de ce ar fi trebuit să-l știe. Foarte ciudat. Însă, orice s-ar spune despre cazul sus-pomenit, ”exotic” nu e, din contră, nu e nici măcar remarcabil în această privință. E comun. Alt caz foarte similar e cel al ”naționaliștilor”. La fel de comun, la fel de grav. Adică, până la un punct merge după tipicul descris în primul paragraf. Sunt descriși în acest fel oameni în al căror discurs apare în mod insistent și emfatic acest set de termeni, ”națiune”, ”neam”, ”români”, ”tradiții”, ”patrie” ș.a., care trebuie protejate, apărate de cai verzi pe pereți și alți inamici de gen, tratate cu considerație și altele asemenea. Uneori ”naționalismul” ăsta se manifestă și la nivel vestimentar. Se pare că dacă te îmbraci în așa-numitul ”costum popular românesc”, care era popular odinioară la români din motivul perfect rezonabil că era practic, și a devenit între timp impopular din fix același motiv, atunci cumva aperi, ajuți și promovezi națiunea română. Eu personal n-aș ști cum, dar e posibil ca pe aceeași linie de raționament cineva să considere că ajută, apără și promovează specia amenințată a acvilelor țipătoare mici umblând cu pene înfipte pe cine știe unde.

Însă retorica în sine este doar foarte, foarte ridicolă, altfel e inofensivă. Partea gravă e atunci când ”naționalismul” de acest fel se manifestă în fapte, la nivel politic sau în dezbaterea publică. Pentru că atunci descoperi cum dicționarul nu e doar ignorat, ci insultat de-a dreptul, cu consecințe imediate și palpabile. ”Naționalismul” din stradă și din instituții nu doar că n-are de-a face cu națiunea, dar mai toate manifestările lui au un efect categoric și evident împotriva națiunii, oricare va fi definiția rezonabilă dată acestui din urmă termen. (Și în acel termen, ”rezonabil”, stă poate și explicația acestui paradox). ”Naționalismul etnic” e învrăjbirea între comunități. ”Naționalismul politic” este conservarea unui sistem politic clientelar, abuziv și corupt. Tot protejarea corupților este vizată și de ”naționalismul juridic”. ”Naționalismul militar” vizează vulnerabilizarea națiunii față de amenințări externe certe, iar ”naționalismul economic” desemnează, la fel de paradoxal, politici protecționiste ruinătoare și pentru populație și pentru economie.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

      • ‘…proaspat candidat de partid,imbracand odinioara o anumita camasa,discurs si poza,descris in consecinta ca” fundamentalist crestin”…-adica „ghici ciuperca ce-i?”Spus mai pe lung -legionarul de M. Munteanu-nu?Celalalt ,cu cosmarul,e rictusul din coltul gurii cind driblati intre stiinta si politica.Mai asteptam ca „cele rele sa se spele/cele bune sa se adune „si niste articole care sa spuna ceva bun despre alegerile astea si candidatii sai de cosmar.Chiar n-are niciunul nici un D-zeu,ca o sa facem depresie intr-o luna ca „noi cu cine votam?”

        • Dvs. considerați că dl Munteanu e ”legionar”? În ce mă privește consider că formularea este în cel mai bun caz imprecisă, dacă nu chiar incorectă. E imposibil pentru cineva să fie membru al ”Legiunii Arhanghelului Mihail” din același motiv pentru care nu poate fi cetățean al imperiului Bizantin: ambele au încetat să existe la un moment în trecut. Putem vorbi cel mult dacă cineva este admirator al unei anume instituții, dornic sau nu să o readucă total sau parțial la viață. Dar… acesta e cu totul alt subiect, așa cum am spus. Articolul dlui Fumurescu este adus în discuție doar pentru a analiza o expresie cu care e descris Marian Munteanu, și aceasta NU este cea de ”legionar”. Acestea fiind spuse, de vreme ce sunt nevoit să repet o aceeași explicație, va fi și ultima oară. Orice alt comentariu, o discuție pe subiectul articolului, e binevenită. Mulțumesc.

          • Am toata admiratia ptr. articolele .dvs.si nu am vrut sa va ofensez .Impletiti un model de roman cu niste fire luate -ca exemplu sa zicem -de la un alt autor,f. clar ce „culoare ” are firul descris,ca sa iasa in cele din urma modelul hidos ce-l purtam;admiteti va rog ca unii o fac inconstient,iar marea majoritate sant „la costum popular romanesc” pe bune.

            • Cu siguranță nu mă simt ofensat, nu am văzut în niciunul din comentariile Dvs. vreun motiv pentru asta :-) Sunt cel mult confuz legat de ce aveți de reproșat articolului, dacă aveți ceva de reproșat. Și, ca de obicei, atent să țin dialogul pe subiectul articolului, de dragul celor care îl citesc. ”Legionarismul lui Marian Munteanu” reprezintă pur și simplu o altă discuție.

  1. Excelent articol. Felicitari pentru cum ati reusit (sper) sa mai aduceti cititorii cu picioarele pe pamant. Prea ne mancasera klingonienii pe toti :)

  2. Referitror la patriotism si costume nationale (si fara legatura cu Marian Munteanu) mi-a ramas in minte o poveste care cred ca e interesanta si in situatia noastra. Un scriitor japonez de la inceputul secolului 20 povestea despre faptul ca in tinerete tatal sau ii interzisese sa se intalneasca cu un strain imbracat in haine traditionale. Regula era urmatoarea: se putea prezenta in haine traditionale fara probleme in fata unui strain doar un vorbitor fluent de limba engleza. Ceilalti, la costum. Iar povestitorul inca nu vorbea engleza suficient de bine. Situatia s-a schimbat in deceniile urmatoare, povestea e mai lunga, dar morala e importanta, si anume faptul ca patriotismul si valorile traditionale nu trebuie sa fie un refugiu pentru frustrari anti-occidentale si neputinta. Ducand ideea mai departe, se cuvine ca purtatorii stindardului patriotismului romanesc sa fie oameni care au demonstrat ca sunt capabili de performanta la nivel occidental (nu doctoranzii lui peste de la academia de informatii categoria “ninel peia” si alti asemenea).

    • Exact. Nu cu costumul în sine, sau cu purtarea lui, am ceva anume – nici pomeneală! Ci cu o anumită pretenție ridicolă atașată acestui gest. Ca să fac o comparație, eu însumi mă uit cu mare drag la poze vechi ale orașului în care locuiesc (Sibiu); pentru ceea ce sunt, o imagine a trecutului, mai bună doar în foarte puține privințe, o amintire plăcută, confortabilă chiar, prin senzația de continuitate. În niciun caz nu mă uit la ele imaginându-mi de exemplu că aș putea pune buldozerul peste jumătate din cartierele orașului, inexistente pe atunci, și că gestul acesta ar face bine orașului și locuitorilor lui.

      Dacă cineva poartă un costum popular pentru că-l consideră comod, simbolic, excentric etc., sau pentru că îi stă bine (ceea ce e foarte posibil!), atunci e perfect. Dacă îl poartă pentru confortul mental de a aparține unei anumite comunități, de asemenea, e perfect. Eu am o problemă exclusiv cu pretenția că națiunea poate fi ajutată îmbrăcându-te într-un anume fel.

    • Notiunea de PATRIOTISM a fost adusa in discutie zilele astea de doamna Le Pen in interviul luat de DIGI24 ocazie cu care a maturat profesional podeaua in repetate randuri cu doamna basika desemnata sa-i tina microfonul si sa o atace cu clisee.
      S-o fi uitat vreun politician roman la acel interviu ? Si-o fi luat careva notite ? Pun pariu ca nu , desi era cate ceva de invatat , pentru ca extremista – extremista , dar Marioara parizianca se vedea cat de colo ca are inalta calificare. De la noi abia de curand l-am vazut pe Ciolos prestand decent cu ocazia unui interviu, in rest toti sunt amatori – si nu fac fata decat maaaaaximum la ProTv dupa 20 de ani.
      Asa ca atunci cand jurnalista – ii zic asa pentru ca sunt politicos – deci cand jurnalista romanca a ajuns si la eticheta EXTREMDROA doamna Le Pen a replicat ca ea nu se considera asa ceva, ca asta este o vrejeala cu vorbe menita sa deruteze electoratul bizon si a mai spus ca ea este pur si simplu PATRIOATA. Chiar asa s-a auzit JESUIPATRIOT.
      Si ce daca s-a auzit ? Si ce daca suntem daci romanizati si francofoni si intelegem fara sa vrem ?
      Cand a revenit in studiou fata noastra a mistificat fara jena respectiva asertiune a frantuzoaicei printr-o traducere titrata care suna asa EU SUNT NATIONALISTA.
      Eu inteleg ca ordinul se executa , doar ca o cauza care are nevoie de astfel de trucuri pentru a fi sustinuta pare a fi mai degraba jalnica.

    • Ca să aducem discuția ceva mai aproape de subiect, mărturisesc că eu însumi am folosit cei doi termeni la modul interschimbabil, mai ales în contextul descris în articol, preferând totuși termenul ”naționalist”. Asta în principal pentru simplul fapt că persoanele descrise în articol, purtătorii unui anume discurs abuzând anume termeni, le folosesc și ei după același tipic, fie unul fie celălalt, fără să opereze vreo distincție aparentă (în principal pentru a se autodescrie).

      Sunt curios ce definiție ai da tu fiecăruia. Ce anume ar desemna un ”patriot”, în ce fel ar fi diferit de un ”naționalist”?

      • Cu conditia sa nu ma luati prea in serios ma incumet. Exista cert un anumit grad de sinonimie intre PATRIOTISM si NATIONALISM. Totusi dupa stiinta mea PATRIOTISMUL nu a avut niciodata vreo conotatie negativa si as fi foarte mirat daca as afla ca exista vreun popor care sa laude si sa preamaresca lipsa de patriotism si tradarea (desi in ureche vocea unui 007 roman anticomunist pe nume Pacepa imi sopteste cavernos never say never !)
        Nu m-as incumeta sa il intreb de pilda pe un american daca este PATRIOT pentru ca stiu deja ca steag falfaie la el in curte.
        Nu aceeasi este situatia NATIONALISMULUI care de cele mai multe ori este pus la zid. Ca o fi din cauza national-socialismului din vremea lui Hitller, ca o fi mai de demult – nu am habar.
        Stiu in schimb ca din cauza unor performante din anii 30 , a recitalurilor lui Ceausescu si a prestatiilor comise mai incoace de Vadim, Paunescu et. co in Ro toti locuitorii sunt patrioti , iar nationalismul este declarat la nivel oficial in mod irevocabil nociv.
        Prin urmare cei doi termeni nu sunt nici sinonimi si nici interschimbabili..
        As zice ca PATRIOTISMUL este ANIMUS , traire interioara , o chestie care tine mai degraba de simtire in timp ce NATIONALISMUL este preponderent actiune militanta.
        In primul caz te bucuri de apartenenta la propriul trib, faci cate ceva ca ai tai sa prinda mai mult peste si sa nasca mai multi copii . Il al dolea caz traiesti mai ales pentru a odata si odata sa poti pune pe fuga tribul de dincolo de rau si sa le capturezi navoadele , sens in care le povestesti nilnic celor mici ca acum trei generatii navoadele acelea erau ale strabunicului tau.

        • Înțeleg ce spui, apropo de conotații, și pe undeva, ca *descriere* a termenilor chiar îți dau dreptate. Dar, în același timp, ai expus foarte bine motivul pentru care descrierea oferită NU poate în niciun caz să fie pe post de *definiție*. Definiția unui obiect, concept, acțiune etc. este menită să-l identifice ca atare pentru ca ulterior să poată fi judecat, evaluat, într-un anumit context. În clipa în care oferi conotația termenului pe post de definiție aceasta nu-și mai poate îndeplini rolul fundamental, cel de identificare. Mai rău, chiar și atunci când identificarea este operată explicit într-un context anume evaluarea continuă să fie blocată, pentru că, și în contextul ăla și în oricare altul, obiectul, conceptul sau acțiunea a fost deja pre-judecat(ă), în virtutea acestei pseudo-definiții.

          Haide să dau un exemplu. Să zicem că dau cuiva un pumn; de fapt, ca să ofer un context: să zicem că-i dau un pumn amicului Istvan, pentru că e 1 decembrie, zi națională, și el nu vrea să sărbătorească; consider că prin gestul meu am dat dovadă de patriotism. Am dreptate? Am procedat bine?

          Păi, ca să răspund, primul lucru ar trebui să stabilesc dacă într-adevăr gestul meu e dovadă de ”patriotism”. Or, aici definiția oferită nu mă ajută chiar deloc, ar trebui să ofere calapodul general, să punem cazul concret peste el, să vedem dacă se potrivește sau nu. Or, nu există niciun calapod pentru o situație, doar o referire la conotația termenului… ceea ce asigură că nu se poate răspunde la întrebare. Din punctul meu de vedere (și al altora, probabil) gestul meu e patriotic, și nimeni nu mă poate contrazice, pentru că dicționarul nu explică precis ce e ”patriotismul” și ce nu, ca să poată fi identificat. Spune în schimb că are conotație pozitivă, deci automat pumnul meu aplicat fără provocare amicului trebuie să fi fost o chestie bună, nu? E un raționament circular, patriotismul fiind prin definiție ceva cu conotație bună, dacă e bun e patriotic, iar fiind patriotic trebuie să fie de bine. Cei care nu sunt de acord vor aplica, după același tipic, eticheta ”naționalist”, care, dacă judecăm strict în termeni de conotații, e chiar un antonim(!), și se aplică aceleiași situații…

  3. Noi ştim mai bine .

    Nu ştiu cum se face că anul de graţie 2016 cu atâţi doctori în ştiinţe politice, absolvenţi SNPA, post-doctorali, analişti , filozofi profesionişti de o viaţă, în România oferta de idei e încă la nivelul unui aprozar, iar personajele pe care partidele le scot de la naftalină, sunt mai degrabe împăiate şi mândre iar singurele mesaje constante cotidiene care reverberează ca un motor de Trabant în doi timpi, e indignarea.

    Sub oblăduirea atentă a elitelor din partide, oferta politică e de toată jena uneori, chiar nostalgicii epocii partid-monolit erau mai bine pregătiţi uneori.

    Nu mai asistăm la o campanie la primăria generală, ci la o campanie de scuze publice pentru o gafă enormă, măsura profesionalismului dintr-un partid şi o societate.

    Aşa cum e oferta de idei, aşa sunt şi candidaţii , selecţionerii şi susţinătorii lor.

  4. erată-indignarea şi critica negativă constantă,se vede jumătatea plină umplută de neaoşii apărători ai naţionalismului..

  5. Toate ca toate, dar cu Heisenberg ce-ați avut? Vă sugerez să adăugați un “l” în text, astfel încât să fie clar că vă referiți la relația de nedeterminare, cunoscută și ca principiul de incertitudine al lui Heisenberg. Nu de alta, dar s-ar putea plânge naționaliștii cuantici (mai ales cei cu pene) că vreți să-i induceți în eroare. O fi avut și Heisenberg incertitudinile lui, dar ăsta e cu totul alt subiect. Mie cel mai mult mi-ar plăcea să aflu cum se îmbrăca Niels Bohr. M-ați făcut curioasă.

  6. La orice varsta e util sa mai si citesti. Va recomand Thomas Power, „Heisenberg’s War” (Războiul lui Heisenberg) si Misiunile speciale ale lui Sudoplatov redactate de fiul sau si de cuplul Schaechter. O sa aflati ca pe cand Niels Bohr a pus „un deget” la realizarea bombei atomice a lui Stalin in toamna lui 1945 (ca si Fermi de altfel), Heisenberg, pentru ca precum Heidegger ramasese in Germania in timpul WW2, ambii considerandu-se intai germani si apoi fizician-filosof, ei bine Heisenberg a fost pus in carantina in anii 50 de fostii sai colegi autori indirecti – greu de judecat ce s-a intamplat atunci, Oppenheimer a avut cosmaruri toata viatza – ai dublei crime de la Hiroshima si Nagasaki.
    Cunoasteti adevarul, caci doar adevarul va va face liberi – poate atzi citit undeva aceasta afirmatie.

    • Bohr si mai ales Fermi au lucrat la Los Alamos la proiectul Manhattan. Un alt colaborator, Klaus Fuchs, a marturisit ca a furnizat sovieticilor informatii despre bomba.

      • Bohr NU a lucrat la Los Alamos, stand in Copenhaga pana in 1943 cand englezii l-au trecut in Suedia. Fuchs a fost spion, nu se compara cu un Fermi care, spune Sudoplatov, „uita” cate o hartie importanta pe birou ca sa o poata copia o femeie de serviciu care lucra cu reteaua sovietica gen sotii Rosenberg. Fermi credea, si nu numai el, in necesitatea echilibrului atomic intre marile puteri ca sa se pastreze pacea lumii. A avut dreptate, dar pretul platit a fost inghetzul in comunism al Europei rasaritene timp de peste 40 de ani.

        • @Lucid Nu mai sustineti prostii: Bohr a lucrat in Statele Unite la Los Alamos, din 1943 pana in 1945, cand s-a intors in Danemarca.

          larousse.fr/encyclopedie/personnage/Niels_Bohr/109301 ( e doar unul din nenumaratele articole dedicate lui Bohr si unde scrie clar unde si-a desfasurat activitatea).

    • @fLoreign

      Ea este vie atat timp cat nu te uiti cu interes la ea (candidatura). In momentul in care o iei in considerare si incepi sa o judeci iti dai seama ca este moarta :). Sansele de castig nici macar nu mai sunt schrodingeriene, sunt nule de la bun inceput…

    • N-aș crede implicația asta. Am întâlnit destui oameni care se consideră pe sine ”naționaliști” sau care se comportă după tipicul pomenit în articol (Nota bene! două categorii FOARTE diferite, chiar dacă nu disjuncte; în prima mă încadrez de altfel eu însumi) și care ar fi perfect capabili să priceapă câteva paragrafe.

  7. Si, nimic despre Feynman?

    PS: mi-a placut fraza asta: „Bunul simț ne spune că pentru a fi extremist într-un anume concept trebuie mai întâi să-l înțelegi ca atare.”.

    • Eu aș fi vrut, pe undeva, să nu ajung să o scriu – dar e o anume exasperare, prin care am mai trecut. Sunt în situația de a spune că pământul e rotund, singura scuză fiind că o mulțime în jurul meu susține că e plat.

  8. „Știința nu e studiu, experiment, rațiune și dezbatere, alea sunt pentru proști sau trădători…o aberație într-atât de evidentă încât n-o pot exemplifica decât printr-un exemplu imaginat într-un context științific, devine realitate cotidiană dacă trecem în contextul politic

    Intradevar stiinta nu e politica, dar autorul articolului pare sa creada (in mod nu mai putin bizar, chiar simetric) ca politica e stiinta.

    • Nu. În principiu o comparație pretinde doar un element comun între două situații, care poate fi un raționament. Nu pretinde că altele, sau toate elementele trebuie să fie identice. Cineva care spune că un grup de oameni se comportă ca niște oi se referă probabil la tendința lor de a urma automat exemplul celorlalți, nu și la pretenția că ar putea fi exploatați pentru lână. La fel, autorul nu consideră că politica e știință, cel mult că poate fi obiect de studiu. Autorul consideră în schimb că cele două domenii au în comun dezbaterea de idei, apelul la rațiune și la dicționar. E imposibil să faci o dezbatere, de orice tip, științific sau politic, cu cineva care nu înțelege de ce e nevoie de un raționament logic ca să ajungi de la o ipoteză la concluzie, sau consideră că un cuvânt poate foarte bine să desemneze și un lucru și opusul său.

  9. ei domnule autor ; poate dumeata nu cunosti cite avantaje aduce meseria de romin, de cind a aparut in nomenclator prin acele locuri !?
    amu i drept ca afara, comporta anumite riscuri

  10. Domnule Miron Damian,
    Si scurt si consistent. Felicitari.
    Adaug: Ganditi-va cum se leaga complexul ratarii (microbistii ideologici de toate tipurile si din toate domeniile, consider ca sufera de acesta, care poate fi asociat oricarui om indiferent de avere si pozitie sociala in functie de visurile sale inconsistente dintr-o peioada inconsistenta dar fixate ca atare) de aceste isme si de dorinta de putere.

  11. Ca sa nu-mi dau aiurea cu parerea despre notiuni pe care nu le inteleg, am apelat la dictionare. Culmea, definitia cuvantului „nationalism” a evoluat spectaculos, de-a lungul timpului. Va puteti convinge aici: https://dexonline.ro/definitie/na%C8%9Bionalism (fiti atenti la anii surselor mentionate acolo). Am plecat bou si m-am intors vaca. Nu stiu in ce „cheie” priveste autorul articolului nationalismul, asa ca n-am sa comentez viziunea sa. Dar am sa scriu aici o poveste si o intrebare:

    Morosanca Maria imi povestea, vara trecuta, ca preotul din Poienile Izei incurajeaza oamenii din sat sa vina la slujba imbracati in strai popular. Adica, ei nu tin neaparat, dar, probabil, fiindca asa zice preotul, se mai imbraca si in costum popular, duminica. Daca vedem in ziar o poza cu oamenii aia, fara niciun fel de text dedesubt, oare ce gandim despre ei?

    Si mai am o intrebare. Cat rau poate face un primar „nationalist”, intr-un oras cosmopolit? Sau, cumva, ne temem de un al doilea primar devenit presedinte? :)

    Ca sa inchei, dupa parerea mea, Marian Munteanu nu are sanse sa iasa primar, dar consider ca poate face un serviciu „dreptei”. In cazul in care ramane el candidatul P.N.L., desigur.

    • Decebal,

      am și aici o problemă pe care o pățesc adesea: dacă scriu astfel articolul încât să înlătur orice fel de confuzie făcută, pot spune, justificat și cu bună credință, atunci devine mult prea lung și nu-l mai citește nimeni. Din motive foarte bune sunt obligat aproape întotdeauna să-l comprim. De asta și particip mereu la discuția din subsolul lui, să explic mai departe ce am vrut să spun, și ce nu. În cazul de față, mi-e teamă că articolul lasă impresia că aș avea ceva cu portul costumelor românești tradiționale. Așa cum am explicat mai sus, NU e vorba de așa ceva. N-am absolut nicio problemă cu asta. Problema e cu pretenția că acesta ar fi, încă prin excelență, un mod de a avansa interesele ”națiunii”, la fel cum tot întru acest avans ar fi și un discurs abuzând un anume vocabular. Asta e problema mea.

      • Ei, acum simt eu nevoia ca ar trebui sa „ma explic”. N-am inteles, din articol, ca ati avea ceva impotriva portului popular. Referirea la imaginea cu oamenii din Poienile Izei, imbracati in port popular, se dorea a avea alt talc: acela ca intelesul imaginii, adevarul ei, poate fi usor alterat prin modul cum este „explicata” in ziar. Prin textul de sub poza, pus de un ziarist, care vrea sa-si sustina punctul de vedere. Oamenii aceia ar putea parea ridicoli sau patrioti sau manipulati, in functie de ce ar dori ziaristul sa scrie sub poza…

        • Înțeleg. Sunt și alte manipulări, mai triste. Sunt generații întregi care ies de pe băncile școlii cu mituri pe post de istorie, și sunt învățați să considere, nu doar că promovarea acestori mituri, acestei neștiințe, este dovadă de ”patriotism/naționalism” dar, infinit mai rău, că și după ce află adevărul istoric ar trebui să-l nege și să-l atace, de dragul miturilor. E ca și cum cineva ar învăța că trebuie să-și iubească mama, nu pentru că între altele e femeie muncitoare, simplă și o mamă bună, ci pentru că e descendentă a dinastiei Romanov.

  12. Articolul pare sa ilustreze impactul pe care tactica abjecta a rastalmacirii il poate avea.

    Cu totii cunoastem oameni versati in arta rastalamcirii, a intoarcerii pe yoate fetele a intelesului frtazelor si cuvintelor, a raspunsurilor cu dublu inteles sau fara inteles.

    Astfel de personaje ajuing intr-adevar ca in exemplul (cvasiipotetic) din articol, „mari personalitati” ale stiintei si culturii, universitari, decani, rectori, indrtumatori de doctorate.

    Orwell a descris un rai comparativ cu aceasta perversa lume , ce freamata sub ochii nostri, inghitind ratiunea unsa pe felii de paine, raschetand creierele si aruncand umbre asupra bunului simt.

    Mi vad insa legatura cu trimiterea la artciloul lui Fumurescu, decat poate in spusele lui Mr.John de mai sus – citez „altul care are cosmaruri cu legionari”… :-)

  13. „patrie” ș.a., care trebuie protejate, apărate de cai verzi pe pereți și alți inamici de gen, tratate cu considerație și altele asemenea” o afirmatie foarte superficiala care ne obliga sa renuntam la anumite cuvinte din dictionar, daca nu vrem sa devenim ridicoli.
    Totusi, ce ne facem cu proiecte ca Rosia Montana, despadurirea Romaniei, absorbtia creierelor in strainatate, scoaterea afara a profiturilor realizate de multinationale aici, etc… facute de straini cu largul concurs al unor cercuri autohtone adepte a globalizarii si integrarii fara margini.
    Oare nu ar trebui sa avem putin mai multa retinere cu etichetarile si stigmatizarile, folosite ca metoda de inlaturare din viata publica a persoanelor sau colectivitatilor incomode in epoca de trista amintire? Sau ati uitat deja?

    • Alex1,

      deduc – corect, sper – că sunteți împotriva la ce e cunoscut ca exploatarea de la Roșia Montană. În favoarea ei sunt într-adevăr implicați direct sau indirect, în diferite moduri și grade, și români și străini. Considerați că dacă am elimina complet și permanent străinii din ecuația asta, și ar rămâne doar români, exploatarea de la Roșia Montană ar fi deveni ceva dezirabil? Ați susține-o în condițiile astea?

  14. Ca si alte exercitii, „exercițiul mental” in scopul antrenarii judecatii, nu garanteaza rezultatul scontat, ci pregateste pentru abordarea in conditii optime a unei activitati ulterioare mai intense…susceptibila deci, de a face mai mult rau decat bine, in lipsa respectivului antrenament prealabil!
    Daca putem fi de acord pana aici, sa vedem unde ajungem cu aceasta logica in cazul acestui articol? Ce noi subiecte sunt puse in discutie, sau ce noi abordari menite sa ne sustraga din letargie, constat?
    As zice ca, o data in plus :( , se bate pasul pe loc!
    Ok, deci mesajul ar fi sa continuam sa facem step :) cu convingerea ca orice exercitiu trebuie sa fie preferabil inactivitatii…Oare?
    Daca stepul este bun la intretinerea conditiei fizice si sporirea rezistentei la efort, intrebarea mea este : de asta avem nevoie? Sa ne intarim rezistenta ca sa nu ne mai doara?
    Ca sa nu mai vorbim despre accidentele care survin din cauza rutinei instalate prin repetari monotone si inutil de indelungate…
    Ar fi timpul sa inovam!
    Propun un exercitiu inedit, un brain storming organizat pe bresle si in scoli, cu subiectul : cum sa lichidam rapid, prea bine cunoscutele surse ale durerii noastre nationale?

    • Un astfel de exercițiu ar produce rezultate divergente, ca orice fel de alt exercițiu care ar cere unei comunități de oameni, în orice context, să decidă ce e oportun pentru interesul comun. De fapt, în altă ordine de idei, acesta e și rostul fundamental al sistemului numit democrație liberală: să se asigure că acest proces (prin definiție, politic) prin care opiniile divergente privind conducerea comunității se transformă în decizii coerente, nu duce nici la conflcte interne, nu distruge comunitatea ca atare, și, foarte important, nu afectează drepturile și libertățile individuale. Dar… și acesta e alt subiect. Pentru subiectul articolului, lucrurile stau ceva mai simplu: orice comportament, acțiune etc. etichetată ca ”naționalistă” trebuie să treacă un test foarte simplu, bazat pe două întrebări:

      a) Cum definești în mod rezonabil ”națiunea”?
      b) Cum ajută ceea ce spui, faci sau susții națiunea, astfel definită?

      Simplu. Dacă pe baza acestui test se ajunge la alte concluzii decât cele enunțate în ultimul paragraf atunci sunt gata să-l schimb.

      • Democratia participativa nu e foarte complicata ;) ci doar necunoscuta in Ro, pentru simplul motiv ca nu a fost niciodata experimentata!
        Surprinzator mi se pare ca, in ciuda acestei realitati, dvs stiti deja si ca nu e buna, si ca ar produce „divergente”…cu toate ca nu va este clar conceptul!?
        Pentru info, scopul nu este ca o grupare socio-profesionala „să decidă ce e oportun pentru interesul comun”, ci sa propuna solutii adecvate „doar” problemelor lor punctuale, specifice in contextul temei de dezbatere. Fiecare se rezuma „doar” la ce cunoaste mai bine:propria situatie!
        Astfel, ideile diferite nu mai sunt divergente ci complementare, ceea ce reprezinta un prim pas esential catre insanatosirea mentalitatii, implicit a democratiei românesti.
        Subiectul articolului dvs, nationalismul, constituind o tema de stringenta actualitate si de interes general, ar putea fi dezbatut public dupa modelul democratiei participative, rezultatele ar fi oglinda societatii asa cum este ea, probabil diferita de cum ne-am obisnuit sa o etichetam…

        • Hm, democrație participativă – o expresie umbrelă, asta – avem și în România. Ca să dau un exemplu foarte recent, fără implicarea societății civile un anume partid ar fi avut azi alt candidat în competiția pentru câștigarea Primăriei București :-) Ne putem referi eventual la democrația directă (prin opoziție față de cea reprezentativă)… Democrația directă este, zic eu, echivalentul unui bisturiu foarte ascuțit. Poate face mult bine, în mâinile cuiva cu experiență. Poate face mult rău, altfel. Dar, din nou, fugim de subiectul articolului… O să scriu și altele, pe subiect.

  15. Ba să avem pardon. În general extremiștii nu au decât o cunoaștere superficială și, de multe ori, deformată, a ceea ce pretind că reprezintă. Sunt și excepții dar, în general, cam așa stau lucrurile. O fi fost, de exemplu, Lenin cunosctător al comunismului, deși l-a cam pervertit dar cei de pe lângă el sau de după nu prea aveau habar despre baza teoretică a comunismului. Apoi, o fi fost Nae Ionescu sau Corneliu Zelea Codreanu cunoscători ai legionarismului dar masa de legionari nu prea avea habar de multe. Și așa mai departe.

    • Atunci haide să facem cumva fix distincția asta, nu? Spui, ”În general extremiștii nu au decât o cunoaștere superficială și, de multe ori, deformată, a ceea ce pretind că reprezintă.” – nu ar trebui atunci să considerăm o problemă dacă alții consideră că termenul desemnează pe cineva care e fix modelul când vine vorba de reprezentativitate? Asta zic și mai sus, cum poți face o dezbatere cu cineva care consideră că un același termen (de exemplu, „naționalist”) poate desemna și un lucru și opusul său? Și pretenția mincinoasă de a reprezenta ceva, și reprezentarea prin excelență?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro