Zeci de mii de accesări au asaltat Click, Evenimentul zilei, Libertatea on-line la declarația dată pe Kanal D și considerată șocantă a Andreei Marin Bănică: ”Sunt nefericită, aș putea spune…Am avut un vis care nu s-a împlinit… De pildă, am mai vrut un copil, dar nu s-a împlinit acest lucru”. Tabloidizarea și-a făcut pe deplin treaba, pofta publicului de a scormoni intimitatea vedetelor, de a comenta dramele de familie, trădările, suspiciunile, lacrimile în pernă, dar mai ales de a savura episoadele vulgare cu păruială sau trântă în competiția mondenă pentru un iubit sau o iubită, este în perpetuă creștere. Dependenți de notorietate, fluturii pe lampă ai lumii mondene fac orice compromis ca să rămână în atenție și în cadru. ”Liber la intimități”, titra în câteva ediții emisiunea Apropo TV, ironizând copios strategiile exhibiționiste ale unor cupluri autohtone pentru a se face remarcate. Spre deliciul publicului care, adesea dezorientat, riscă să confunde notorietatea cu modelul de viață. De subliniat însă că în cazul Andreea Marin și Ștefan Bănică e vorba de vedete autentice, dotate cu talent și realizări pe măsură.
Zbuciumată în ultima vreme, viața de familie expusă în vitrină a cuplului Andreea și Ștefan Bănică suscită un interes crescând, întreținut subtil de protagoniști, mai cu seamă de când, în fața sălii pline a Galei VIP din iunie, Andreea Marin a întrebat-o public pe potențiala sa rivală, Adriana Nicolae, dacă tatăl copilului ei este Ștefan Bănică. Dialogul sincopat a fost reprodus silabă cu silabă în toată presa, iar psihologii s-au pus în mișcare analizând în văzul lumii starea psihică a Andreei ca persoană vulnerabilă la situaţiile imprevizibile din cuplu și incapabilă să își gestioneze gelozia. În felul acesta întreaga atenție a presei a fost captată, nimic din ce se întâmpla la Gala n-a fost mai important și mai demn de a fi consemnat decât episodul cu cele două rivale pe scenă, într-o confruntare penibilă. La câteva zile, Ștefan Bănică își lansa o nouă piesă cu titlul sugestiv ”Nu e prea târziu” iar subiectele conexe ca testul de paternitate al Adrianei, posibilul divorț despre care Andreea afirmase într-o emisiune mondenă că nu se moare din asta, au continuat să țină la vedere nefericirea. Chiar dacă, de dragul conveniențelor, Ștefan Bănică Jr. respingea într-un interviu dat postului de radio Europa FM bârfele de pe piața media și își apăra (ipocrit?) reduta: ”pentru cei care nu pot dormi de grija familiei mele, le spun, omeneşte şi creştineşte, să-şi vadă de familiile lor şi de probleme lor. Noi ne-am rezolvat problemele acasă, iar Andreea a întrebat-o public, pentru ca domnişoara Nicolae să răspundă public. Nu dau socoteală nimănui despre viaţa mea personală, mă interesează doar ce cred copiii mei, familia mea, restul nu mă interesează”.
Deja erodată, imaginea de ”zână” a Andreei Marin perpetuată încă mulți ani după emisiunea ”Surprize, surprize” care a consacrat-o, este încet înlocuită cu o alta, mai greu de controlat azi când presa mondenă pocnește de plăcere să tăvălească în aceeași băltoacă dive, staruri și vedete autentice cu dame de consumație sau petrecăreți mahmuri împinși în rating de emisiuni mondene scabroase. Privit invers, în competiția pentru celebritate, cuplul are de înfruntat scandalurile sexuale ale vedetelor de ultimă oră, silicoanele noilor venite, cuceririle de-o zi ale berbanților mondeni. Tema soției înșelate, a copilului din flori și a rivalității devine cu certitudine subiect de presă, oferind o mediatizare mai amplă decât acțiunile civice ale fostei ”zâne bune”. Curiozitatea nesățioasă a unui segment de public se întâlnește cu nevoia sporită de notorietate a celebrităților, aducătoare de venituri substanțiale în lumea divertismentului. Fenomenul emblematic pentru postmodernism este analizat într-o carte admirabilă a Danielei Zeca-Buzura, ”Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother” apărută la Polirom. Ficționalizarea vieții personale a celebrităților are efect asupra capacității lor de a-și fixa identitatea, de a regăsi echilibrul, iar asta devine vizibil când succesul dispare împreună cu omagiile publicului. Mădălina Manole este doar una dintre victimele fenomenului.
P.S. Într-o recidivă de o imensă grosolănie, Gigi Becali a insultat-o pe jurnalista Andreea Pora la RTV. Vajnicii tovarăși de platou au asistat aproape amuzați, iar moderatoarea Laura Chiriac, deși avertizată de Pora că va părăsi studioul, a preferat să continue discuția cu mitocanul, în loc să întrerupă convorbirea telefonică. Mahalaua nu e presă. Mass-media devine mahala dacă breasla nu se apără și nu se solidarizează.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
” De subliniat însă că în cazul Andreea Marin și Ștefan Bănică e vorba de vedete autentice, dotate cu talent și realizări pe măsură.”
Mda, cam asta este nivelul…
1900 Franța (dar nu numai):
Sfîrşit de secol XIX – Europa Occidentala + America: „masele largi, populare”, deja alfabetizate rapid şi masiv, se apucă de citit.
Dar ce ?
Homer ? Dante ? Shakespeare ?
Pff ! Complicat ! Greoi ! Astea-s pentru copiluţii ăia de bani gata de la Oxford şi Cambridge. Să le fie lor de bine.
Noi, muncitorii, ţăranii, funcţionarii, n-avem vreme de eroisme măreţe, filosofii subtile sau adevăruri profunde. Noi muncim, nu gîndim. După o zi grea, sîntem obosiţi. Sîntem plictisiţi. Vrem distracţie. Vrem amuzament. Să-şi bată capul sorbonienii şi heidelberghezii cu tragica Francesca da Rimini, cu zbuciumatul Ahile sau depresivul Hamlet. Mîine plecăm din nou la „împins vagoane”, deci trebuie să visăm frumos ca să ne fie somnul lin.
Cităm: Suplimentul lui Le Petit Parisien s-a gîndit chiar şi la marele număr dintre cititori ale căror munci cotidiene aspre necesită o relaxare simplă şi uşoară, motiv pentru care a adăugat… numeroase ilustraţii destinate să formeze anual cea mai atractivă şi curioasă colecţie de actualităţi, imagini umoristice, pagina odihnitoare, surîsul ce face uitată oboseala zilei.
Observaţi cuvintele cheie: oboseală, odihnă, simplu, uşor, relaxare.
De aici înainte începe combinaţia toxică (şi tragică) aplicată spaţiului spiritual: „ei asta cer, noi le furnizăm marfa”. „Presa galbenă”, aşa cum numeau anglo-saxonii tabloidele epocii, s-a născut (în Anglia) la aproximativ douăzeci de ani după introducerea învăţămîntului primar obligatoriu. Adică în momentul în care ultimele generaţii, pînă atunci neşcolarizate, au atins vîrsta adultă şi cititoare.
Coincidenţa asta spune enorm de multe în sensul afirmaţiei platoniciene: Adevărul nu poate veni de la mase şi nici nu le poate fi comunicat.
Remarcaţi titlurile perfect similare cu ce ne îndoapă mass media româneasca ASTĂZI: Pălăvrăgeală de Blaise Thiberte, Actualităţi, Varietăţi, Foiletoane etc. Adulţi, copii, moşnegi, gata să se ghiftuiască veseli cu cele mai unsuroase alimente spirituale imaginabile. Pe lîngă aceste producte ale „intelectului uman” (de atunci ŞI de acum) mult blamata hrană fast food modernă e sănătate curată ― nu găureşte decît stomacul.
Pe de altă parte nimeni nu pare a presta munci cu adevărat epuizante, iar cei din afişul colorat aproape ca au mutre de intelectuali. Ce oboseli zdrobitoare trebuiau corectate prin dulci masaje cerebrale netezitoare de circumvoluţii ?
Ei ! Vorba lui Goethe: “Pentru valet nu exista erou”. Hegel completa aceasta înteleaptă şi tristă constatare cu cuvintele: “Asta se întîmplă nu pentru că eroul nu este erou, ci pentru că valetul este valet”. De fapt ambii reiau sub o altă formă zicerea lui Platon.
În concluzie tabloidismul, chiar atunci cînd este complet apolitic, constituie un enorm pericol potenţial fiind corupt prin însăşi structura lui. Semi-alfabetizaţii săi consumatori nu au discernămînt, iar perfizii căpitani ai literelor de plumb (sau ai pixelilor colorați), conştienţi de puterea ce-o posedă, sînt gata să se vîndă pentru şi mai mulţi bani, pentru şi mai multă putere, îndesînd pe gîtul publicului orice scorneală utilă STIPENDIATORILOR.
Terminăm cu un citat din Alcuin:
„Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit.”
Nu-i ascultați pe cei ce spun „Vox populi, vox Dei” deoarece tumultul mulțimii este întotdeauna apropiat de nebunie.
Scuze pentru lungime !
:) amuzant
nerusinarea, nepasarea fara margini a mass mediei (generic – sint desigur si indivizi exceptii) este cintecul de lebada al unei sandramale gata sa se darime.
in afara de faptul ca sint androizi programati si platiti de stapin, isi invita muppetsii seara de seara si dau titluri apocaliptice unor stiri preluate din mediul online ce altceva fac ?
nu i prea vede nimeni pleznind de desteptaciune, echidistanti, investigind cazuri de coruptie, analizind pertinent fenomene sociale sau transmitind pe viu din israel si afganistan.
vedetismul si maneaua astora a fost posibila o vreme, ma indoiesc ca oamenii vor ramine captivii tabloidelor la nesfirsit. schimbarea se va produce cind stomacul nu va mai putea sa digere gunoiul mediatic. asa ca sa fim optimisti, n a mai ramas mult :)