Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Negaționalismul

Vlad Zografi februarie 15, 2019 Opinie, Politica & Doctrine
33 comentarii 3,711 Vizualizari

Încep să pricep ceva-ceva din discursul pesediștilor și al aparatului de propagandă. Dar înainte să-i dau o interpretare logică, se cuvine să fac o observație elementară, ca un mic bemol pus peste tot ce urmează: în sfera umanului nimic nu-i absolut, așa cum cer rigorile logicii, nu există alb pur și negru pur. Din punct de vedere practic, problema care se pune în societate nu e lichidarea completă a neajunsurilor, ci crearea unor mecanisme care să le poată corija – o reacție la disfuncție, care s-o reducă permanent și să dea încredere în funcționarea rezonabil de bună a societății, în perfectibilitatea ei. În fond, despre gradul de încredere e vorba aici.

Spuneam că încep să pricep. Da, există într-adevăr un stat paralel, ba mai mult, există un univers paralel. Să-i zicem Universul N. El a fost creat prin eforturile liderilor PSD și ale aparatului lor de propagandă. Tot ce există în universul nostru își are un corespondent în Universul N, având însă un mare N în față. De pildă, există și acolo politicieni, mai bine zis N-politicieni, cum sunt doamna Dăncilă sau domnul Daea, N-specialiști, ca domnul Vâlcov, e plin de N-jurnaliști care populează Antena 3 și RTV, avem mari N-victime (corespondenți ai foștilor deținuți politici), ca domnii Adrian Năstase și Sebastian Ghiță, sau doamna Elena Udrea, se organizează N-mitinguri, există până și N-ONG-uri, și N-intelectuali, cum sunt domnii Răzvan Theodorescu sau Eugen Simion, recent nobelizabil. Sub aspectul formei, Universul N seamănă bine cu universul normal. Și e la fel de coerent, ba chiar mai. N-afirmațiile nu se contrazic reciproc: domnul Liviu Dragnea nu e hoț, n-a stat în spatele unor afaceri necurate cu fonduri europene, n-a luat bani pentru Partid de la copiii nefericiți, n-are aranjamente dubioase în Brazilia, alături de doamna Dăncilă și ceilalți lideri PSD e un mare pro-european, dedicat valorilor democrației, un social-democrat autentic, atent la soarta copiilor și la vitamina D, nu știe ce înseamnă nepotismul, traficul de influență ori clientelismul, iar faptul că la putere sunt atâția reprezentanți ai Teleormanului nu se explică decât prin calitatea lor umană și profesională; apoi, mai presus de toate, e un bun patriot, gata să apere cu pieptul gol integritatea noastră națională; în schimb, cei care-l critică sau îi pun sub semnul întrebării N-afirmațiile sunt trădători de neam, sorosiști, imbecili, nebuni sau toate la un loc; ar trebui judecați, așa cum trebuie judecați procurorii ale căror cercetări au condus la condamnarea celor mai cinstiți dintre români, dimpreună cu judecătorii care au dat verdictele, adică trebuie deferiți N-justiției păstorită de domnul N-ministru Tudorel Toader, exemplu de onestitate și profesionalism – la fel ca toți ceilalți N-miniștri; și mai ales doamnei Kövesi, capul tuturor relelor, trebuie să i se aplice N-justiția, dar până una-alta trebuie împiedicată să ajungă mare procuror peste Europa; ar fi șanse, fiindcă Europa a cam proastă, ascultă minciunile pe care i le susură la ureche dușmanii neamului, iar rolui PSD-ului e să-i deschidă ochii, să salveze Europa de abuzurile potențiale ale doamnei Kövesi care ar pune în primejdie afacerile curate ale unor lideri din Ungaria sau Polonia; în fine, dacă Europa nu e proastă, înseamnă că e ticăloasă, și atunci… N-afirmația rostită deocamdată doar pe la colțuri și mai în șoaptă e că ar trebui s-o ștergem rapid din Europa. În fond, Putin nu e chiar atât de rău, îl calomniază lumea care se autoproclamă liberă și democrată, ne asigură N-inteligentul domn Pleșoianu.

Și așa ajungem la N-naționalismul din Universul N, care proclamă superioritatea valorilor noastre în raport cu cele ale Europei – să nu uităm cu câtă demnitate le-a vorbit doamna Dăncilă europarlamentarilor gângavi, amețiți și derutați, a fost ca o palmă viguroasă pe obrazul zbârcit al Europei. Și tot doamna Dăncilă, infinit mai subtilă decât o cred detractorii domniei sale, mi-a dat cheia pentru înțelegerea funcționării Universului N: negaționalismul. Un concept a cărui măreție abia acum o cuprind cu mintea și care dă încredere în trăinicia Universului N. Oricât m-aș strădui, nu văd fisuri logice. Cine crede în N-afirmațiile, în N-adevărurile Universului N nu va fi clintit din loc. Asta până când N-economia făurită de marii N-specialiști se va izbi de economia reală. Dar asta se va întâmpla ceva mai încolo – și mi-e teamă că nimeni nu va mai putea guverna România din universul real. Probabil însă că și atunci vor rămâne destui nostalgici ai Universului N, pentru că N-promisiunile sunt atât de îmbietoare, N-politicienii vor spune că au fost sabotați, N-jurnaliștii vor fi la datorie etc.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. Livio spune:

    Perla scoasa de Dancila nu poate fi mai semnificativa pentru ceea ce se initmpla acum in Romania. Gura pacatosului adevar graieste…

  2. dorin valeriu spune:

    Da, Domnule Zografi, dupa o viata lunga am ajuns si eu sa cred ca nu exista alb/negru, doar nuante de gri. Nuante … Carora adesea subiectiv la apreciem tonalitatea. Criteriul dominant, zic eu, ar trebui sa fie cel etic. Aici se face diferenta ! Si o sa ma explic in randurile urmatoare. Adversarii “Coalitiei” o combat si o demonizeaza orice-ar face. Si nu au intotdeauna dreptate. Si omul simplu cand te prinde ca gresesti undeva te sanctioneaza – pe nedrept – global.Sa ma explic : oricat ne-ar fi de antipatic “regimul’ (si mie, cu amintiri dureroase din comunism imi este) , sa recunoastem ca in economie s-au petrecut lucruri importante, pozitive in ultimii ani. Paradigma cresterii economice bazata pe cresteri salariale (Socol promotor la noi) si-a dovedit valabilitatea. In opozitie cu teoriile ce promovau austeritatea; am trecut si noi (dureros) prin asta dupa 2009, se pare ca unii au uitat. Cresterea PIB an de an (si nu doar pe consum, ca a crescut si industria, si agricultura, si serviciile) este o realitate. Au crescut salariile si pensiile, puterea de cumparare a romanilor – deci starea lor materiala – s-a imbunatatit. Sigur, a fost si o conjunctura economica mondiala/regionala care a influentat, este totusi o realitate. Sa combati evidenta, cum o fac cumva mecanic si nenuantat partidele din opozitie, mi se pare absurd si neproductiv. Cum poti astepta sa te voteze cineva cand tu perorezi toata ziua impotriva cresterilor salariale ? Chiar asa, “economistii” opozitiei nu gasesc o alta cale, alte argumente ? Sa accepti fara retinere punctul de vedere al bancilor – cand adevarul, s-o recunoastem, e undeva la mijloc – este corect, convingator, profitabil politic ? Sunt absolut deceptionat de atitudinea partidelor din opozitie, de lipsa de idei si imaginatie, de neglijarea unor axiome ce se predau in orice institut de SP. Adaugand aici deficitul de notorietate si charisma a liderilor asa zisei opozitii din Romania viitorul nu mi se pare luminos …
    Sigur – si revin la criteriul pe care de la inceput l-am proclamat hotaritor, cel etic – nu putem, nu avem voie sa ne declaram multumiti ! Nu putem accepta sa fim condusi de hoti care s-au imbogatit din furtul avutiei nationale, de incompetenti “oamenii de paie” ai hotilor mai sus amintiti, nu putem fi de acord cu atacurile la adresa justitiei, culminand in ultimele zile cu “manevrele” inculparii Laurei Codruta Kovesi, prilej de a ne face de ras in Europa si in lume dar si manevra sortita sa paralizeze definitiv Justita din Romania. Si-ar mai fi… Nu vreau sa ocup prea mult spatiu aici dar ar trebui discutata undeva manevra populista – initiata de Iliescu, continuata de Basescu si Dragnea – de lingusire si corupere a electoratului. Un popor trebuie sa merite o guvernere democratica, sa se ridice la nivelul exigentelor pe care aceasta le solicita ! Nici o masura absolut necesara dar oarecum “impotriva curentului ” populist n-a fost luata in Romania de ani buni. Asa s-a ajuns ca o buna Lege a Invatamantului sa nu poata fi facuta din cauza opozitiei sindicatului – ca doar scoala e pentru profesori si nu pentru elevi !? – care furnizeaza direct peste 300 mii de voturi si indirect inca pe-atatea, ca incercarile de reformare a justitiei, politiei, administratiei publice s-au lovit de aceleasi obstacole. Si PSD, care in primii doi ani dupa cucerirea unei majoritati consistente chiar putea sa faca ceva (atunci se iau masurile corecte nepopulare, ca in urmatorii doi se “pregatesc” noile alegeri) a fost “ocupat” cu salvarea lui Dragnea. Ma intreb adesea daca nu era cumva mai bine ca Presedintele Iohannis sa-l gratieze pe asta ca sa putem si noi intreprinde linistiti ceva ?! Uffff…
    Cu siguranta ca Solutia e la indemana Poporului Roman. A minoritatii ( asa a fost intotdeauna !) educate, cinstite, constiente, harnice, decise. Care are insa nevoie de un liant, de personalitati, de programe si tactici politice adecvate impotriva unui adversar puternic, experimentat, capabil de orice (hotie, nedreptate, porcarii, teroare chiar) spre a-si mentine dominatia.
    Hai sa incercam !

    • Ursul Bruno spune:

      Stimate Valeriu, atentie cadeti intr-o capcana in care au cazut multi romani crezand , cu marirea salarilor bugetarilor, de mediul privat neputand fi vorba, a pensilor, a alocatiilor niveul de trai a crescut. Nivelui de trai a crescut aparent, nu va lasati orbit de multimea culorilor.
      Nivelui de trai nu inseamna numai burta plina si televizor nou , inseamna infrastructura rutiera si feroviara, inseamna infrastructura sanitara si educationala. Sunt cei 3 piloni de importanta majora in buna functionare a unei tari si societati, piloni care reflecta politica unui guvern si performantele acestuia.
      La aceste capitole suntem ultimii din Europa. Salariile medicilor au crescut simtitor si totusi ei parasesc tara, de ce ? daca de weekend iti trebuie nervi de otel sa ajungi de la Bucuresti la Brasov si invers datorita lipsei de infrastructurii nu mai coteaza bani, calitatea vieti devine precara, timpul inutil piedut din propria viata pe drumuri neputand fi echivalat cu bani.
      Am trecut in Romania de satisfacerea nevoilor primare, mancare si bautura la discretie, se doreste altceva, oameni competenti in guvern si parlament, justite curata, cultura pe masura si lepadarea de impostori si habarnisti.
      Socialistii impart cu ambele mani ce nu au , banii.
      De regula guvernele de dreapta fiind obligate sa “repare” o economie ruinata si daca se continua astfel, va asigur, vor veni vremuri in Romania in care toate aceste binefaceri se vor narui vazand cu ochii si cu ce ne alegem, cu nimic neavand nici conditiile necesare de repornire.
      Am citit o stire extrem de alarmanta insa neluata in seama de presa, in vestul tarii din ce in ce mai multe firme inchid si pleaca , exact peste granita , la ungurii cei rai.

    • Un prieten spune:

      Adevarul este la mijloc atunci cand este disputat intre oligarhi. Isi va gasi locul potrivit, va fi inteles si acceptat de catre majoritate doar cand va fi dezvaluit de catre democrati, cei care vor oferi puterea celor carora li se cuvine.

    • Prostu' satului spune:

      Sigur o sa va suparati pe mine, dar daca minoritatii aleia “educate, cinstite, constiente, harnice, decise” i se pare evident ca Socol-o-nomics chiar functioneaza de minune, nu-mi ramane decat sa pun biciul pe copiii mei si sa-i fugaresc cat mai repede din tara asta tampita, pana nu se inchid si granitele in fata meleoanelor de navalitori dornici sa traiasca in acest nou si miraculos Eldorado romanesc.
      Nu, domnule, NU FUNCTIONEAZA!!! Decat cel mult pe termen (foarte) scurt – dar se pare ca totusi suficient de lung incat sa pacaleasca foarte multa lume.
      Idiotenia asta macroeconomica, promovata asiduu de un borfas cu acte, de doi fanti de mahala si de un profesoras viteaz (va las pe dvs. sa identificati personajele) de-abia daca a implinit doi ani de zile si, ca sa parafrazez un cretinel auzit de mine in seara asta la televizor, “nu putem nega cresterile.”
      Exact, nu le putem nega, sunt cresteri pe toata linia:
      - inflatia creste;
      - datoria publica creste;
      - deficitul comercial creste;
      - cursul euro/leu creste;
      - preturile utilitatilor cresc (si stati sa vedeti efectele OUG 114);
      - costul vietii, asa cum se simte “la firul ierbii”, nu cum il resimte dl. Dragnea sau d-na Dancila, creste mai abitir decat salariul sau pensia;
      - creste ecartul dintre plata in sectorul public si cel privat – probabil ca o recunoastere a faptului ca valoarea, substanta econiomica se creeaza “la stat”, nu la privat. Asta va fi probabil urmatorul miracol socoliano-valcovian – cum sa obtii cresteri economice record stimuland toate sectoarele non-economice si punand bocancul pe gatul economiei;
      - dobanzile cresc (alea la care se imprumuta statul roman s-au dublat in doi ani, semn al marii increderi pe care mediile economice local si intrnational o au in d-nii Dragnea, Valcov, Socol si restul gastii);
      - poate cel mai trist, creste si fluxul de migranti DINSPRE Romania spre oriunde. Pana si (sau mai ales) minoritatea aia educata, cinstita, harnica, decisa-si-cum-mai-este-ea fuge incotro vede cu ochii, numai sa scape de binefacerile pesedismului de sorginte dragnevo-socoliano-valcoviana. Oamenii astia voteaza cu picioarele, cum se spune. Presupun ca nu va intrebati de ce.

      Domnule dorin valeriu, am mai spus-o aici din cand in cand si o mai spun o data. Printre multe alte ticneli, am si una care se refera la arbori. Copaci. Padure.
      Imi place padurea, imi plac arborii, ii plantez si-i ocrotesc atat cat pot. Stiti dvs., idiotii aia de tree-huggers, cum ar spune acei oameni destepti pentru care orice copac/padure e o sursa de cherestea=bani inca nevalorificata.
      Orice imbecil proprietar de padure poate deveni peste noapte extrem de prosper. Un motoferastrau bun nu costa decat 300 de euro, iar inarmat cu el un om harnic, hotarat si decis poate rade cel putin un hectar de padure pe saptamana. Chestia asta il va face extrem de prosper… o vreme. Pana termina de taiat toata padurea, mai exact. Dupa care nu trebuie sa astepte decat vreo 50-100 de ani pana padurea se reface astfel incat sa poata fi din nou taiata.
      Este esenta teoriei economice pe care o aplica de doi ani incoace pesedeaua. Radem tot ca “sa bagam mai multi bani in portofelele romanilor”, asta-i refrenul pe care-l aud de doi ani incoace. Cu ce costuri reale, de unde vin banii si cat de sustenabila e treaba asta… despre astea n-aud absolut nimic. Mucles, ca sa folosesc limbajul la moda acum in cercurile puterii.
      Dar daca marsavia ne ajuta sa castigam si alegerile din 20-20, atunci e perfect… ca o sa avem noi grija sa nu mai fie niciun fel de alegeri in 2024.

      • man of war spune:

        vilcov sau profesorasul sint prosti de bubuie, insa romania actuala li se potriveste ca o manusa. vilcov s a umplut de rembrandturi si picassouri, profesorasul pe care l ironizati e doldora de bani, partidul l a facut actionar unde nu te astepti, basca nevasta sa angajata n asf (cea mai rivnita sinecura). profesorasul cu wageledgrowt nu i de capul lui, e doar lingaul perfect si prostul util caruia i merge foarte bine n romania.

    • M. Constantin spune:

      Sigur ca da, dle Dorin Valeriu! S-o ardem etic subiectiv, sa intoarcem crestineste si celalalt obraz, sa asteptam ca lichelele sa faca pasul inapoi, sa-si mangaie cucernic cuceririle si sa crape de ras la serbarile centenare. Plini de nuante, detinutii canta la chefurile tortionarilor “La chilia in port” spre desfatarea urduroasa a vulgului din piata Endependentii…
      Sperati ca etica neaosa fara rationalitate, morala stramoseasca fara sanctiuni ne vor duce pe noi si noi culmi de progres atunci cand visam cu plapuma in cap, ca sclavi fericiti ai progresului.
      La piata insa daca nu prestezi ‘o mie de vorbe un ban nu face’… La piata incearca tot omul: care vinde branza, care vinde cultura, care vinde te miri ce sperante de mantuire. Plata care invarte roata lumii ii pune in ordine -desigur subiectiva- pe vanzatorii si cumparatorii cumsecade: nu se stie prea clar cine castiga sau cine pierde. Se bate palma si se bea adalmasul.
      Cu hotii de cai insa, dati in faptul pietii, nu mai stai la taclale etice. Principiul care reface ordinea este cel al justitiei chiar daca adesea e ironizat dictonul: fiat justitia, pereat mundus. Adica chiar asa, sa demolam o lume care uite ce frumos vorbeste? Istoria e plina de lumi pierite. Pe buna dreptate spune minunata lume noua; vai noua zeilor cazuti din prepeleacul vorbelor…

  3. Gelu spune:

    Nu va ratez nici un articol. Imi place felul in care va expuneti ideile si prezentati universul real
    in care ne este dat sa traim.

  4. Eu cu cine votez? spune:

    Un popor atit de primitor, tolerant si rabdator ca poporul roman, care n-a miscat in front 500 de ani sub turci si 45 sub bolsevici, din care 25 sub Ceausesti, n-o sa se rascoale impotriva Dăncilelor si Dăncililor (ce, e mai proasta doamna pm actuala decit Ceausescu sau Ceauseasca?), ci o sa-i mai rabde o luna, doua, noua… Hai un an, doi, zece… Nah, douazeci, douazeci si cinci – la o adica! Da’ nu mai mult! Si-apoi, nu piere rumanu’ cu una, cu doua. SUntem aici de 2000 de ani! I-am supravietuit si lui Iliescu, si lui Basescu, si lui Adrian Nastase. Apa trece, bolovanii ramin.

    Pina atunci, domnule Zografi, eu as vrea sa va votez la viitoarele alegeri, dar nu stiu in ce partid activati si nici unde si pentru ce inalta demnitate in stat, sau in UE, candidati. (Asta daca nu cumva sinteti prins cu alte proiecte mai presante si eu va inoportunez cu aluzii si solicitari de prost gust).

    Nota: nu voi vota in vecii vecilor cu actualele partide. Cu absolut niciunul. De-ar fi sa piara lumea.

    • Dedalus spune:

      Mai cititi si alte carti de propaganda.

      • Adrian spune:

        Părerea mea este că supapa va fi renunțarea la “unitalism” pentru “federaționism”, două N-entități corespunzătoare statului unitar respectiv federal. Când există grupuri “unitaliste” ca reprezentanțe de N-firme, sucursale de N-bănci (în particular ar fi trebuit adăugat, dar în N-univers desigur nu-i așa, respectăm nuanțe), organizații locale de N- partid care acționează în mod coordonat, ele nu mai sunt niște mici certați cu legea și nici măcar gio, ci celule teroriste. În schimb, în federaționism, acuzația de operare coordonată nu s-ar mai susține la prima vedere și uite-așa mai trece-o epocă.

  5. linus spune:

    Care-i treaba cu Polonia ?

  6. Letitia spune:

    Adevărul e că am făcut greșeala să considerăm ”Minunata lume nouă” a lui Huxley și ”1989” al lui Orwell ca pe niște ficțiuni — exerciții în notă gravă, ce-i drept, de avertisment, dar exerciții de ”imaginație”, când cuminte ar fi fost să le citim ca pe niște ”jurnale de bord”, cu descrieri foarte tehnice ale lumii de tip N.

    • Ghe. spune:

      Prin alte părți, aceste opere nu mai sunt considerate ficțiuni. La noi, matadori romantici încă înfig adjective tăioase în greabănul nesimțitor al PSD-ului sau complet ne-inervat al Securității. Exerciții de stil într-o notă futilă…

  7. MIHAI 2 spune:

    ”ORICAT M-AS STRADUI NU VAD FISURI LOGICE !.” spune autorul desppre Universul lui Dancila, Dragnea, Valcov si compania pe care il denumeste N Univers. Iar corolarul este exprimat in continuare – vorbim despre o construcție mincinoasa care se va face pulbere din coliziunea cu ”ECONOMIA REALA”.
    Semnele acetei iminente explozii se vad la tot pasul.
    De exemplu saptamana asta a facut reiting mare știrea conform careia in 2018 s-a inregistrat o crestere economica de numai 4,1 % desi in urma cu un an ciuma rosie estima un nivel de 5,5%.
    Ca alucrurile stau cum nu se poate mai rau o dovedeste faptul ca aceasta stire a fost pe larg difuzata si comentta nu numai de televiziunile corecte , cu care ne mandrim, ca de exemplu Realitatea Tv , B1 si Digi , ci chiar și de catre cele doua N televiziuni citate in articol – Antena 3 si Romania TV.
    Dezastrul care vine isi arata fața hâdă.

    • MIHAI 2 spune:

      TOTUSI ….si la 4,1% cresterea tot crestere este.

      • Klopo_Tare spune:

        Dacă din 4,1 scădem inflația prognozată de BNR (care prognoză s-ar putea dovedi subevaluată), obținem 1%, care din punct de vedere economic este vecinul lui 0% creștere economică. Dacă apare una bucată (nu un stol) lebădă neagră și romii nu o mănâncă, adios ș-un praz verde, creșterea se metamorfozează în recesiune spre criză de-a binelea( dacă nu cumva alăturarea celor doi termeni este de fapt oximoron)…

        • MIHAI 2 spune:

          Exact ! Chiar si cand e CRESTERE – , recunoscuta inclusiv de granzii care conduc UE ca fiind printre cele mai mari din UE , unde toti au si ei inflatii nationale – este important ca noi sa spunem ca de fapt e o N-crestere , ce mai tura vura , o SCADERE in toata puterea cuvantului.

          • Klopo_Tare spune:

            La 1% ar fi creștere dacă economia românească nu ar fi bântuită de defecte structurale. Când ești bolnav și crești, s-ar putea să fie vorba de gigantism…. și aia nu mai este creștere. Ba chiar anumite creșteri se numesc … cancer!
            Așa că mai domol cu statistica.

  8. MariS spune:

    Nimeni nu are curajul sa spuna adevarul in politica romaneasca actuala, ci doar se pozitioneaza pro sau anti PSD, dar toti utilizeaza negationismul, adica fiecare parte neaga tot, dar absolut tot ce face cealalta parte, asa cum bine a observat dl dorin valeriu. Adevarul e ca nu sunt doar 2 tabere, ci trei. Eu le-as numi chiar gasti, nu tabere: una e cea a lui Dragnea, alta e cea a lui Iohannis si alta a lui Ciolos. Fiecare dintre ele a acaparat o parte din puterile statului si lupta fara scupule pentru a obtine intreaga putere fara sa tina cont de populatie care asista naucita la acest razboi distrugator intre noi romanii. Prima tabara a reusit sa controleze o parte din justitie, mare parte din administratie, parlament si guvern. A doua tabara mai controleaza o alta parte din justitie si o parte din servicii, iar a treia gasca e creata si sustinuta de marile corporatii, in general straine, dar si de o parte din justitie si servicii. Sigur in functie de scopuri se pot alia cate doua impotriva celei de a treia, dar in principal fiecare dintre ele lupta pentru gasca proprie. Din cauza asta nu vedem programe, idei, conceptii, ci doar dispute si negationism. Se neaga intre ele reciproc si se lupta pana la epuizare pentru putere, nu pentru binele nostru. Daca mai vorbesc si de binele obstesc o fac doar pentru a ne adormi vigilenta si a putea fi mai bine manipulati.
    O sa fiu injurat pentru ca am indraznit sa spun integ adevarul, dar imi asum faptul.
    Fac si o previziune: prezidentialele vor fi castigate de o femeie. O femeie modesta, echilibrata cu multa empatie si bun simt care va reusi sa opreasca acest razboi fraticid.

    • Ghe. spune:

      Pot să merg și mai departe de previziune cu un pariu: inițialele prenumelui și numelor ei au fost / sunt GF, GVF, GF-P!!! (dacă nu se remărită între timp sau nu moare Pandele).
      Rămân ca nivel de previziune cu următoarele:
      - o să-i facă campanie ziare și platforme la care nu se-așteaptă nimeni acum;
      - Ponta o s-o sprijine;
      - Dragnea va face pasul în spate, dar nu înainte de-a arunca rahatul amnistiei și grațierii în peisaj.

      • MIHAI 2 spune:

        @Ghe – uf , mi-a venit inima la loc ! Pentru un minut am crezut ca @ Maria se refera la Veorica,
        singura care a readus in limbajul public ceva din seninatatea si tenacitate de neinfrant a Regelui Mihai. Dar daca cea vizata este Gabriela Firea atunci eu pariez pe doamna Brandl , ca sa nu pierdem pozitia de jolly -joker lui Merkel castigata cu pretul a 5 ani de plictiseala atroce.

      • Ursul Bruno spune:

        Asta le mai lipsea romanilor dar imprevizibili cum sunt, totul e posibil. Vedem bine, rolul presedintelui roman este irelevant pentru mersul tarii, puterea de decizie este la guvern si parlament. Daca se reuseste instalarea unui guvern performannt cu o sustinere parlamentara pe masura la Cotroceni poate fi ales si “Popa Prostul” , nu conteaza.

  9. ilie spune:

    Mi-as permite o sugestie. Nu universul N, mai potrivit ar fi “Non”‘…

  10. Dedalus spune:

    Aici problema e simpla: 10 balauri cu cate 10 capete (= propaganda socialista cu damf dughinist si de alte mirosuri sangerii) se lupta cu Alba-ca-Zapada (=plansete si sofisticarii si lasitati din opozite + racnetele “hashtagu’ “-lui (echivalentul dambovitean a Tea Party :-)).

    Ghici cine va castiga?

    ///

    Propaganda e k .. necesar.

    Nici o fiinta nu supravietuieste fara defecatie, nici un partid nu castiga fara propaganda.

    Mai clar nu cred ca pot sa fiu ;-)

    • linus spune:

      Adevarat foarte.
      De pilda in Dune aia isi transformau chiar excrementele in hrana si bautura, prin intermediul unui costum special.
      Mai stiau si zbiera, si-aveau si ceva arme.
      Si mai erau viermii aia uriasi.
      La romani, care au ceva sanse, viermele este de doua categorii:
      1. omniprezent extraintestinal
      2. omniprezent intraintestinal

      • Dedalus spune:

        Inteleg strategia de a spune prostii pentru a da impresia ca sunt lucruri destepte si a distrage astfel atentia de la subiect.

        E fumata, manualele voastre sunt depasite.

        Dar, in fine, prost e cine plateste, nu cine primeste :-))

  11. Asterix spune:

    Era de asteptat ca aschii din explozia “negationalismelor” Brexit si Trump sa sara in toata lumea. Nu m-am asteptat insa ca la noi ele sa ajunga in zona stangii. Sunt nedumerit si in privinta altui lucru. Desi asemanatoare pana la identificare, “negationalismele” conservator, republican si social-democrat, din cele trei cazuri, au efecte diferite in privinta impactului, politic si public. Primele doua nu mai reusesc sa construiasca si sa conduca majoritati. May in privinta Brexitului, Trump in privinta Zidului cu Mexicul, cat si a numeroase dosare internationale. Cauza pare sa se numeasca unilateralism. Dar indiferent de cauza, cine nu reuseste sa obtina o majoritate este de facto in minoritate sau in opozitie. Asta, pana la proba contrarie – motiune, alegeri,, referendum, impeachment etc. Si mai zice manualul ca a fi democrat inseamna a accepta majoritatea. Cel de-al treilea grup politic national (partid), condus de Dragnea, a obtinut majoritate dupa majoritate (si pe guverne, cred ca vreo 5 pana acum, si pe legi). Poate ca pentru acesta proba contrarie de care am vorbit este mai aproape ca oricand. Dar pana atunci, omul si grupul sunt ai majoritatilor. Dragnea& Dancila sunt in mod clar “negationalisti”. Totusi, ceva trebuie sa-i distinga de Trump si May. Daca din incrucisarea negationismului cu nationalismul a rezultat metisul “negational”, cred ca o diferentiere s-ar putea obtine printr-o alta imperechere lingvistica, dintre unilateralism si nationalism. Cred ca metisul din acest caz s-ar numi “unilateronalism”? Am derivat bine? De ce oare “negationalismul” face majoritati si “unilateronalismul” nu? Raspunsul la ultima intrebare ma depaseste…

    • Nationalistul spune:

      @Asterix, in Romania, ideologiile s-au inversat PSD-ul, care, oficial, este partid de stanga, adica globalist, a inceput s-o lase mai moale cu ideile globaliste si sa adopte idei nationaliste, in timp ce asa-zisa “dreapta” a devenit mai marxista decat insasi stanga. In limbaj simplu si fara filosofie politica: astazi, exista batalia dintre nationalisti si globalisti, caci elementele “stanga” si “dreapta” nu mai exista.

      • Asterix spune:

        E bine discernut si de retinut. Cat si de dezvoltat teoretic si de comunicat public. Mai ales din perspectiva apropiatelor alegeri europarlamentare (23-26 mai) si a urmatoarelor cicluri electorale nationale, prezidentiale si parlamentare. In acest fel, intentiile de vot vor fi mai bine documentate si alegerile candidatilor, propusi si sustinuti de partide, mai in cunostinta de cauza.

        La contradictia fundamentala a etapei dintre globalism si nationalism cred ca ar mai trebui adaugata contradictia dintre unilateralism si multilateralism. Unilateralismul este esenta pura a sovinismului cu coate ascutite, care vrea sa ajunga in frunt si sa dicteze tuturor. Unilateralismul este un risc global de securitate si la adresa liberalismului. Spectacolul dat de sovinismul si antiliberalismul unilateralismului la cele doua conferinte internationale, de la Varsovia si Munchen, a fost deplorabil: “Sa nu aveti relatii cu x si cu y” (sovinism politic si economic) sau “Fara relationari si libertati omniazimutale, ci doar uniazimutale (antiliberalism – sau iliberalism autentic?).

        Pentru prima data in istorie nationalismul, de care se tem globalistii, este pro societate deschisa si pro liberalism, se alege de sovinism si se asociaza cu multilateralismul si liberalismul. Este o discernere cu adevarat remarcabila, ca o alegere a graului de neghina, pentru ca sovinismul si antiliberalismul s-au ascuns acolo unde nimeni nu s-a gandit ca s-ar fi putut ascunde – in unilateralism si globalism.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)