joi, martie 28, 2024

Nerușinarea politicianului român

Într-o țară normală, 2015 ar fi trebuit să fie anul dispariției definitive din viața publică din România a unuia dintre cele mai odioase personaje ale interminabilei noastre tranziții. Dl. Gabriel Oprea.
Notoriu traseist politic,făcut general cu patru stele de fostul președinte Traian Băsescu fiindcă i-a fost util în supraviețuirea până la ultimele limite posibile a guvernului condus de dl. Emil Boc, președinte al UNPR, trecut cu arme și bagaje și cu partidul din dotare de partea PSD-ului și a guvernului condus de Victor Ponta, ajuns până la poziția de prim-viceprim-ministru. Chiar aproape gata-gata de a-și vedea împlinit visul de a se cocoța în însăși poziția de premier, aceasta pe fondul erodării vizibile a prim-ministrului, tot mai frecvent plecat în Turcia, care demisionând în vara anului 2015 din funcția de președinte al PSD și-a cam semnat deja și plecarea din fruntea guvernului.
A intervenit însă, pe neașteptate, moartea polițistului Bogdan Gigină, resimțită de marea masă a opiniei publice drept o consecință a nenumăratelor abuzuri în serviciu ale celui pe care lumea dădea semne că nu putea să-l mai încapă, trimiterea lui în judecată, dezvăluirile în cascadă despre nenumăratele doctorate plagiate conduse și acordate pe bandă rulantă de profesorul universitar pe puncte Gabriel Oprea, totul culminând cu demonstrarea faptului că însuși dl. Oprea în persoană copiase ad litteram ceea ce prezentase a fi teza de pe urma căreia se pricopsise cu titlul de doctor în Științe militare.
Atunci, în 2015, părea că însuși cerul se prăbușise peste apologetul conceptului de interes național căruia el și partidul-marionetă creat din tot felul de militari comunisto-securiști reciclați îi asiguraseră o inexplicabilă miraculoasă carieră. Atunci, în toamna anului 2015, nimeni nu mai dădea nici măcar o para chioară pe cel ironizat de toată lumea cu porecla Generalul Izmană.
În noiembrie 2015, incendiul de la #Colectiv părea să fi pus definitiv carierelor politice ale lui Victor Ponta și Gabriel Oprea, iar în decembrie 2016, eșecul în alegeri al lui Sebastian Ghiță, urmat de fuga lui în Serbia, ne lăsa să înțelegem că și steaua acestuia a apus definitiv. Viața a vrut ca lucrurile să fie astfel. S-a dovedit că ne-am înșelat. Că nerușinarea politicianului român își bate oricând joc de naivitatea noastră.
Primul a revenit în prim-plan dl. Victor Ponta, creatorul partidului de tip aspirator Pro România de la care se așteaptă izbăvirea. Adică o lovitură în forță de natură să îl spulbere definitiv pe dl. Liviu Nicolae Dragnea, adică să îl înlăture de la șefia PSD, eventual chiar să îl trimită la închisoare.
Refugiatul în Serbia Sebastian Ghiță a făcut periodic furori datorită faptului că insul deține controlul asupra Televiziunii România tv. De pe ecranul căreia a făcut dezvăluiri utile puterii actuale despre Statul paralel, despre lucrurile mizere din interiorul și de la vârful SRI, despre George Maior și despre generalul Coldea, despre protocoalele SRI-DNA. Anul trecut Sebastian Ghiță apărea până și pe ecranul Televiziunii publice care, spre a se mai face o dată preș la picioarele lui Dragnea, a acceptat să difuzeze interviul de două parale făcut la Belgrad de Ion Cristoiu cu fugarul Ghiță. Acum, dl. Sebastian Ghiță, scăpat de acuzații, a revenit în actualitate, se pregătește să fie primul pe lista candidaților la Europarlamentare pe listele PRU și și-a îngăduit să profereze amenințări inimaginabile la adresa protestatarilor #rezist.
În decembrie 2018 a reintrat în scenă și megaplagiatorul general Izmană. Dl. Gabriel Oprea a redevenit președintele UNPR, acum visează să prezinte liste la candidaturi la Europarlamentare, se angajează că partidul pe care l-a repreluat în proprietate va obține 15% din simpatiile electoratului, simpatii concretizate într-un procent egal de prezență în viitorul Parlament al României. Așa a declarat la data de 10 februarie 2019 plagiatorul, uzurpatorul, generalul de operetă parcă împrumutat din lumea dictatorilor de carton ai Americii de Sud Gabriel Oprea.
Revenirea în actualitate a d-lor Ponta, Ghiță, Oprea înseamnă o consecință a halului de nedescris în care a ajuns viața politică a României în anii guvernării PSD-ALDE. O guvernare ce a încurajat mișmașurile, hoția, falsul. Și toate celelalte mizerii și nemernicii ale politicienilor români.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Articolul este corect cu doua mici observatii.
    1. Fostul presedinte a gasit o solutie legala, constitutionala, pentru ca tara sa nu incapa pe mina marilor corupti si marilor infractori. Daca, sa zicem, in parlament erau 33% mari corupti (sau cozile acestora de topor), 33% mici corupti si 34% oameni cinstiti, fostul presedinte a impiedicat formarea unei coalitii naturale dintre marii si micii corupti, fortind o coalitie dintre oamenii cinstiti si micii corupti, in care conducerea o aveau oamenii cinstiti. Evident ca intr-o coalitie, fostul presedinte a fost obligat sa accepte si unele concesii facute partenerilor de guvernare. Printre concesii a fost si acordarea gradului de general sefului UNPR. Nu era o foarte mare concesie, in conditiile in care fotbalisti sau tenismeni au fost facuti generali. In schimb, pericolul ca mafia sa puna stapinire pe tara era foarte mare.
    2. Guita nu a facut nicio dezvaluire, ci a debitat doar minciuni, calomnii, dezinformari si intoxicari, care, prin complicitate cu puterea actuala, au condus la subordonarea justitiei si la atacul asupra bazelor statului de drept. Nu exista niciun stat paralel, iar protocoalele dintre SRI si DNA sunt documente tehnice, normale, legale, constitutionale, intre institutii ale statului, in vederea armonizarii luptei impotriva infractorilor. In toata lumea exista asemenea protocoale. (Arestarea in Costa Rica a celebrelor Bica si Udrea a fost posibila, datorita existentei unor asemenea protocoale intre Politia Romana si Interpol.)

  2. Cindf ai argumente slabe, il scoti pe faras pe hulitul Basescu, si ai un articol beton.
    Chiar ma intreb unde erau unii viteji din timpul mandatului dictatorului Basescu?
    Unui Presedinte i se prezinta o lista de catre alte institutii decit cea Prezidentiala, si mai semneaza si Iohannis, pardon, alti Presedinti, ca primarul.
    Ati uitat?

  3. Si toate astea sint numai rezultatul perpetuarii securismului de stat in Romania, in mod continuat in ultimii 30 de ani. Oprea a avut nu numai dreptul, dar a fost incurajat si promovat, atit in rindurile academiei SRI, cit si in organizarea Statului – de catre cine? – evident chiar de catre structurile sereisti-securistice, supervizate de Hellvig, si anterior de Maior, dar si de predecesorii lor, inclusiv de catre toti presedintii ratati ai Romaniei.
    Si cind spun perpetuare, ma refer la continuarea sistemului securist de promvare bazat total pe trafic de influenta, dar si la faptul ca toti indivizii respectivi au fost mereu parte a sistemului securist, platiti de catre acesta, inclusiv prin acele scandaloase pensii speciale, al caror sistem nu a fost desfiintat nici in ziua de azi, ba, din contra, a fost amplificat.

    • „Si toate astea sint numai rezultatul perpetuarii securismului de stat in Romania, in mod continuat in ultimii 30 de ani”

      Absolut de acord. Mai ales când informația provine din partea celor care în ultimii 30 de ani s-au aflat la putere, în arhitectura politică pe care a configurat-o I Iliescu și tovarășii domniei-sale din PCR și Securitate. Ea confirmă că FSN-FDSN-PDSR-PSD au continuat tradiția Securității conservând structurile de putere și consolidându-le prin forță financiară. Adică, formând cleptocrația care jefuiește fără scrupule avuția națională de 30 de ani. Pentru că-și doresc impunitate, tovarășii PSD-Pro-Ponta alături de ALDE-UDMR își subordonează politic Justiția, scoțând practic România din Europa și distrugând viitorul nostru și al copiilor noștri.

      Întocmai. Corect comentariu.

  4. Da, singura problema e ca generalul de carton si partidul lui au fost votati de niste cetateni ai patriei. Ca si in cazul PSD , electoratul acesta majoritar in Romania seamana cu cei alesi ,cei alesi fiind imaginea lor proiectata in Parlament.
    Aici e marea problema si nu personajele x si y. Un popor slab educat, prabusit in sine de griji , saracie, lipsa de perpectiva. Din pacate, bogatia noastra nationala nu e intelgenta, ci un mod simplificat de viata care se numeste” a te descurca”.
    Credeti ca numai la varf se copiaza, se plagiaza? Se incepe din clasele primare, ca unul din primele excercitii de a te „descurca” in viata. Urmeaza lectiile urmatoare : minciuna, spaga, servilismul si da, mai ales invidia grea pe cel mai bun ca tine, si iata vine si lectia de turnatorie.

    • Gabriel Oprea si Voiculescu nu au intrat niciodata in Parlament sub sigra curata a partidelor lor ci fie ca membru – Oprea si neamul lui cel adormit – al PSD , fie in coalitie electorala cu 3 trandafiri rosii. Nesimtirea lor apare in acest context cu atat mai limpede.
      La fel si Ghita. Ba , pana la proba contarara pe care o vom vedea – sau NU – la europarlamentare chiar si Ponta cu ranjetul lui ubicuu deocamdata se legitimeaza tot cu eticheta oferita de electoratul PSD ului de care el se dezice cu o energie de-ai crede ca e fratele geaman al lui Malin Bot.
      Pe de alta parte nu pot sa nu remarc ca exista si nerusinari acceptabile sau chiar binecuvantate.
      Vad mai sus postari in care coțcariile și solutiile declarate chiar de respectivul trisor ca fiind ”imorale” sunt evocate cu simțire profunda …vai ce bun a fost ”fostul presedinte”!
      Totusi actuala scindare de pe partea dreapta se datoreaza fix acelor smekerii – dintre care oferirea de stele de genearal si de functii la CCr ori la Inalata Curte sunt cele mai putin grave – cu care personajul a poluat un deceniu si mai bine viata politica.
      Bibliografie : Zaharia Trahanache – spiciul despre soțietatea fara prințipuri.

      Articolul este bun ca de obicei – mai putin echivocul evaluarii legitimitatii cettenesti a miscarilor politice ale lui Ghita dupa inchiderae tuturor dosarelor – ceea ce in alti termeni inseamna o ACHITARE. Nu ar trebui sa ne mire nici o viitoare achitare a lui Oprea in povestea cu politistul motociclist.
      In jocul despre care vorbim asa merge treaba – nu se poate sa cantam Justitia cand condamna si apoi sa ridicam neincrezatori din sprancene cand achita .
      Dar nici o teama – pe cei doi achitati NU-I VA VOTA NIMENI NICIODATA – dar si nici o speranta – EI VOR CONTINUA SA CANDIDEZE si la un moment dat vor fi reintegrati ori in PSD ori in PNL , dupa cum copiii sau nepotii lor vor ajunge in USR. de indata ce se vor intoarce de la studiiile din Elvetia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro