Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Nici eu nu vreau să mor prost

Liviu Papadima mai 25, 2019 Opinie, Politica & Doctrine
22 comentarii 5,110 Vizualizari

Nu sunt abilitat să dau pronosticuri pentru votul de duminică. Un lucru însă îl știu sigur.

La una dintre demiterile guvernului de către înșiși cei care i-au desemnat – cred că la cea de a doua, dar nu are prea multă importanță – s-a spus că ”partidul”, cum e rostul lui, ”va face o analiză” a activității fiecărui ministru în parte. Ba chiar ni s-a livrat și ”metodologia” ce urma să fie aplicată: Faza 1: gradul de îndeplinire a obiectivelor din planul de guvernare. Faza 2: evaluarea prestației publice a respectivului ministru. La cea de a doua se ținea cont de numărul de apariții televizate, de postări pe Facebook etc.

Informația nu prea s-a bucurat de interes în spațiul public. Pe mine unul, însă, m-a umplut de oroare.

Habar n-am unde altundeva se mai practică astfel de ”indicatori” pentru a aprecia activitatea unui ministru. Pentru mine, procedura anunțată a reprezentat concretizarea obiectivă a doctrinei PSD-ALDE, sintetizată în faimoasa formulare a lui Liviu Dragnea: ”Eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție”.

Bun. Mai nimeni nu vrea să plece din viață. Nici măcar din funcție. Totuși ni se întâmplă să murim. Totuși ni se întâmplă să nu fim nemuritori nici măcar în funcțiile pe care le deținem.

Doctrina PSD-ALDE spune însă altceva. Nu e cazul să murim, să ne retragem, să abdicăm, nici măcar să fim înfrânți ”ca proștii”. Proștii, în doctrina PSD-ALDE, sunt, prin definiție ceilalți.

Nu am mai întâlnit o campanie de prostire a celorlalți mai înverșunată și mai bogat instrumentată decât cea desfășurată în ultimii doi ani în întreaga-mi viață, de când, adolescent fiind, am început să iau act de ce se întâmplă în spațiul public, de prin 1970 încoace. O spun cu toată tăria: propaganda ceaușistă era infantilă și timorată comparativ cu cea a puterii de azi. Se mulțumea să umple paginile gazetelor și orele de transmisie radio-tv cu mesaje stereotipe pe care chiar și cei care le alcătuiau erau convinși că nu le mai crede nimeni.

În plus, regtimului Ceaușescu nu-i dăduse prin minte să urmărească o corelație strânsă dintre politic – Faza 1 – și propagandistic – Faza 2. Ceaușescu credea încă pesemne în teoria diviziunii sociale a muncii. Așa s-a întâmplat, de pildă, să ajungă să arunce în spațiul public, în fața unui miting care deja o luase razna, promisiunea unei creșteri salariale cu niscai lei, doar-doar demonstranții s-or întoarce mulțumiți la casele lor. Orice manual de comunicare îți spune că un mesaj, pentru a fi eficient, trebuie lansat la momentul potrivit, în locul potrivit și în împrejurările favorabile. El, însă, preocupat de ”bunăstarea întregului popor”, n-avusese vreme să răsfoiască astfel de scrieri de popularizare. Și a murit, într-adevăr, ca un prost: neînțelegând ce i se întâmplă.

Aparatul propagandistic ceaușist era lânced și primitiv pentru că, în esență, nimeni nu-l prea lua în serios: nici cei cărora li se adresa și nici beneficiarii care îl remunerau. Avantajul lui major era totodată și principala lui vulnerabilitate: acțiunea forțelor de represiune, a statului polițienesc. La ce bun să-ți mai bați capul să fii credibil și să mai irosești și o grămadă de resurse – de bani, de efort, de inteligență – dacă alții îți fac treaba?

PSD-ALDE nu are – încă? – la îndemână un mecanism compensator pentru a-i asigura liniștea guvernării atât de potent. A reușit pe 10 august să fac praf o manifestație de protest însă, ghinion!, a trebuit pentru asta să inventeze un omor în rândul jandarmeriei, o teorie a loviturii de stat de care râd și curcile, niște țapi ispășitori pe la prefectură și primărie. Nu mai e ca în ”good old times”! Acum chiar că trebuie să fii deștept. Se mai lasă dup-aia și cu sute de plângeri penale și cu o anchetă a procuraturii, care te obligă să te ții tare pe poziția politică, să-i poți da la cap.

Ce s-a întâmplat de prin 2000 încoace în România, în special după aderarea României la NATO și UE, i-a învățat pe actualii lideri ai coaliției de guvernământ că, într-o democrație, fie ea chiar și formală, e musai să fii ”deștept”, altminteri ajungi ca Adrian Năstase – om foarte inteligent, dar care n-a priceput că a fi ”deștept” înseamnă altceva, poate chiar ceva mai mult. Înseamnă să nu uiți nicio clipă ce vrei și să te asiguri în fiecare moment că ai toate detaliile foii de parcurs sub control.

Unul dintre ”detaliile” cele mai incomode îl reprezintă instituțiile – CCR, DNA, ÎCCJ, CSM, ANI, CSAT, poliția, armata, spitale, universități, școli etc. etc. Cu oamenii te descurci cum te descurci: îi mâni, o dată la 4 ani, la vot, mai cu zăhăreaua, mai cu nuiaua sau, și mai bine, îi lași să lingăvească acasă, că dacă toți moțăie tu ai activul și captivul cel mai tare din parcare. Cu instituțiile, însă e mai greu, pentru că ele sunt niște adunături de oameni care se simt datori să acționeze după anumite reguli. Iar pe regulile astea nu le poți nici trage de urechi, nici împroșca cu noroi la televizor. Aici chiar că trebuie să fii deștept, ca să le poți rescrie.

Necazul e că atunci când vrei să rescrii regulile unor instituții te izbești iarăși de oameni, de cei din interiorul lor, care s-au obișnuit să le considere firești și să le respecte.

Aici PSD-ALDE și-a dat măsura deșteptăciunii. Coaliția a înțeles că, pentru a cuceri o instituție, nu e de ajuns nici să-i schimbi regulile, nici să-i schimbi șeful. Cel mai adesea, e musai să le faci pe amândouă, pe cât se poate concertat. Înființarea ”Secției speciale” – botezată și ”SS” – e probabil exemplul cel mai elocvent.

Urmăresc de mai multă vreme, cu crescândă îngrijorare, aviditatea cu care coaliția își subordonează, una după alta, instituțiile care stau în calea proiectului său de a ”nu muri prost”. Am crezut că e un semn al recrudescenței reflexelor totalitare pe care le-am văzut, ”live”, cum se zice, în prima jumătate a vieții mele. Am fost un prost. Ecuația e mai fină și mai complicată. Azi l-am văzut la știri pe șeful OPC prezentând descinderile din magazine în urma cărora s-au găsit mari cantități de pește alterat scos la vânzare. Orice cetățean se simte mulțumit să afle că o instituție veghează ca el să nu se aleagă cu vreo toxiinfecție alimentară de pe urma unui produs cumpărat de la raft. Când ascultai discursul domnului cu pricina, te trezeai însă cu o mare nedumerire. El nu voia nici să asigure populația că poate avea încredere în ce consumă – ”Cetățeni! Mâncați liniștiți! OPC-ul veghează!” – nici să o alerteze privind o posibilă primejdie. Printr-o logică absolut indescifrabilă, șeful OPC-ului voia să ne convingă că peștele s-a împuțit până să ajungă în tigaie din cauza ”dublului standard” al Uniunii Europene. ”Români, Europa ne otrăvește!”, țipa domnia sa din adâncul competenței sale, ca un vajnic agent electoral.

Spre deosebire de Ceaușescu, liderii coaliției de guvernare – sau, mai probabil, consilierii lor din țară și de peste hotare – par să fi răsfoit un manual de comunicare și să fi aflat acolo despre ”ethos-ul” unui discurs, despre non idem est si duo dicunt idem – nu e același lucru când doi spun același lucru. Când vreun răspândac PSD-ALDE vituperează împotriva Europei care ne-ar otrăvi cu dejecții alimentare aruncate nouă așa cum la țară arunci resturile mesei la porci, cea mai mare parte dintre ascultători ridică din umeri: ”I-auzi și la ăștia!” Când însă același lucru ți se spune de la o autoritate care pune sub semnătura sa ștampila Controlului tehnic de calitate, lumea cade pe gânduri.

Da, am fost un prost crezând că alianța PSD-ALDE acaparează instituțiile pentru a nu-i sta în calea proiectului său. E mai mult decât dorința de a-și anihila potențiali dușmani. Odată acaparate, instituțiile, cu regulile și cu oamenii lor cu tot, pot fi transformate în promotori ai lui ”să nu murim proști”.

Totuși, eu am o obiecție. În umila mea postură de guvernat, nici eu n-aș vrea să mor prost. Și, probabil, la fel ca mine, nici alte milioane de români.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Lucifer spune:

    De vreo 30 de ani tot asta zicem, să nu fim proşti. Şi, în inteligenţa noastră, am ales cam întotdeauna “răul cel mai mic”. Asta în frunte cu inteligenţii din intelighenţia românească, cu elitele noastre cele mai de soi. Şi am ajuns iată să fim conduşi, democratic, de proşti şi de borfaşi, pe care noi, inteligenţii i-am ales şi proslăvit. Să nu fim ipocriţi, domnilor, toţi suntem vinovaţi. Şi mai ales inteligentele noastre elite.

  2. mike spune:

    Superb scris! Nici in marile coșmaruri nu credeam ca astfel de oameni pot ajunge sa guverneze si sa ne distrugă. Cine sunt astia pana la urma? Ce sunt? Sunt precum un virus care a devenit mai rezistent la tratamente si mai agresiv cu timpul.

    • Stefan Bragarea spune:

      @Mike
      Cam același comentariu aș fi vrut să fac și eu, însă mi-ați luat-o înainte și ați și făcut-o mai bine.
      Nu pot decât să mulțumesc dlui profesor Papadima pentru acest material (și pentru altele, comise de-a lungul timpului) și să îi urez toate cele bune.

  3. Consatntin spune:

    “În umila mea postură de guvernat, nici eu n-aș vrea să mor prost.”

    Îndrăznesc să aduc un mic comentariu, pentru că mă simt implicat, nici eu nu vreau…
    Lucrurile sunt simple, după părerea mea, dar este util să fie reamintite periodic.

    Cleptocrațiile evoluează, asta pentru că pe de o parte societatea dorește în mod natural să eficientizeze procesele economice parazitate de interesele oligarhilor, iar pe de altă parte, apar inerent conflicte de natură juridică între masa de cetățeni și minoritatea celor apropiați de cleptocrație. Iar “evoluția” este către regimuri autoritare și autarhice.

    Numărul cetățenilor români “care nu vor să moară proști” este tot mai mare din pricina legăturii cu Occidentul. Și nu doar despre apartenența formal-instituțională la UE este vorba, ci despre un sfert din populația României care trăiește în Occident. Tot mai mulți români călătoresc în state cu cetățeni “care nu vor să moară proști” de mai multe secole, iar comparația cu România se face instinctiv. Apare astfel contradicția dintre civismul occidental răspândit printre tot mai mulți români și feudalismul oriental manifestat de guvernarea cleptocrată, care generează conflictele despre care am scris mai sus. (N-are a face cu segregarea civilizațională de tip Huntington, ci cu opțiunile politice, de tip Acemoglu.)

    Rămâne să demonstrăm cât de puternic este spiritul nostru civic…Poate chiar pe 26 mai este o oportunitate, de ce nu?!

  4. victor L spune:

    Indiscutabil ca voi vota dumunica la europarlamentare.
    Voi vota si pentru Referendum, dar stiind ca fac un gest fara finalitate, chiar daca Referendumul va fi validat de CCR.
    Referendumul pare de genul “vreti sa mincati mai bine si mai sanatos?” Toata lumea e cu mina pe sus, DAAAAAA!
    Atunci, faceti rost de bani si cumparati-va mincaruri bune si sanatoase.
    Adica, nu avem cum, caci trebuie modificata Constitutia.

    • Ursul Bruno spune:

      Modificarea constitutiei in Romania este un obiectiv extrem de greu de realizat. Este nevoie de 75 % din voturi in parlament. Acest scor este impsibil de realizat in conditiile in care partidele romanesti duc o lupta politica pe “viata si moarte”.
      Doar daca PSD-ul ajunge undeva la 10 % si restul sprectrului politic este dispus la o modificare s-ar putea misca ceva insa va fi extrem de greu.
      Inainte de acest pas exista destule alte mecanisme prin care s-ar putea schimba mult si repede in folosul cetatenilor, totul depinde de cine va guverna din palatul Victoria si care va fi majoritatea in parlament si mai putin de la Cotrocieni.

      • victor L spune:

        Spuneam eu altceva?
        Caci daca modificarea Constitutiei ar fi floare la ureche, nu aveam niciun fel de indoieli pentru referendum.
        Asa ca nu faci un referendum daca stii bine ca nu il poti aplica.

        • Ursul Bruno spune:

          Prea putin ma intereseaza schimbarea constitutiei referitoare la referdenum.
          In primul rand ar trebuie clarificat statutul Romaniei, actuala forma de republica semiprezidentiala fiind dupa opimia mea pricipala opreliste in vederea reformarii profunde a tarii.
          Ori ne hotaram pentru un sistem prezidential dupa model francez ori optam pt o republica parlamentara in care presedintele are un rol strict reprezentativ.
          De aici decurg toate celalate aspecte legate de functionarea statului.

        • Ela spune:

          Ba da! Faci referendum pentru ca situatia este foarte grava, si trebuie sa se stie exact daca romanii o cautioneaza, sau nu.
          Daca nu va fi validat cu Da+DA, indiferent cine va castiga euro-parlamentarele, RO va institutionaliza temeinic atotputernicia infractorilor si va legaliza subordonarea justitiei.
          Nu Iohannis va pierde, ci noi, numerosii anonimi care ne confruntam zilnic cu aroganta si incompetenta, iar impostorii vor castiga. Inca o data.
          Dar, pentru ca cred ca bunul simt si inteligenta romanilor sunt capabile sa invinga mizerabila coalitie cu care ne-am pricopsit din… comoditate, am parcurs azi de 2 ori 50Km ca sa votez de 2 ori DA.

    • Lucifer spune:

      Nu este aşa! Referendumul nu implică modificarea Constituţiei ci numai modificarea legilor. Tocmai de aceea întrebările pot părea puţin ambigue sau prea generale, fiindcă au trebuit puse astfel ca să nu implice modificarea Constituţiei, nici măcar în cazul Oronanţelor de Urgenţă.

      • victor L spune:

        Sa avem pardon: intrebarile din buletinul pentru referendum, odata validate si pentru a fi puse in practica, necesita modificarea Constitutiei.

        • Hantzy spune:

          Care articole din Constituție ar trebui modificate?

        • donquijote spune:

          O data validat referendumul, cele doua propozitii devin egale ca putere cu articole din Constitutie sau ca si cum ar fi parte din Constitutie, in sensul ca nici Parlamentul nici Guvernul nu vor putea legifera in contradictie cu acestea.
          Tocmai, pentru ca e greu de modificat Constitutia au fost concepute asa. Atat se poate!
          Chiar si referendumul pentru 300 isi face efect; ca vor sau ca nu vor parlamentarii, nu pot sa legifereze in contradictie cu decizia poporului. La lipsa de scrupule a majoritatii lor, (intre noi ii zic nesimtire crasa, dar aici nu-mi permit) nici nu-mi pot imagina pe unde ar fi dus legea electorala fara aceasta bariera. Basescu n-a fost prost deloc (ca sa reintru in tema) ba din contra.

  5. Ursul Bruno spune:

    Nu sunt prosti, sunt ticalosi. Au inteles foarte repede si bine mecanismele prin care alegatorul poate fi transformat din indivizi maturi si independenti in oameni dependenti si usor de manipulat.
    Bazele metodei le-a oferit invatatura comunista, sofistificarea si eficientizarea venind din apus, vezi consilieri angajati din diferite tari. In conceptia acestora nu conteaza pentru cine lucreaza, conteaza doar cine plateste, un mecanism preluat din lumea capitalismului.
    Romania are ca. 1,4 milioane de bugetari si inca vreo 5 milioane de persoane alimentate tot de stat, in aceste conditii e “normal” ca partidul de guvernamant care conduce de 30 ani tara sa-si poata impune vointa.
    Se vede extrem de clar , zone mai putin dependente de stat se dezvolta datorita propriei initiative, zone defavorizate tinute in intuneric bat pasul pe loc, din contra, se depopuleaza si devin pe zi ce trece tot mai neatractive pt. investitii.
    Dupa opinia mea, zone mari din Moldova, Muntenia si sudul tari sunt pierdute datorita lipsei fortei de munca, a oamenilor care ar putea schimba ceva, chiar daca printr-o minune s-ar investi peste masura in ele.
    Societateta capitalista a evoluat datorita capacitatii de cooperare a zeci si sute de mii de indivizi care nu se cunosc insa lucreaza pentru acelasi scop, un exemplu fiind multinationalele si nu numai in Romnia acest fenomen fiind inexistant pana in 1989.
    Este un exemplu care poate fi adaptat si in cazul alegerilor nationale din tarile occidentale in care prezenta la vot depaseste de regula 60 %.
    In Romania in schimb din 1989 incoace acest numar este in scadere continua, vina fiind aruncata in capul politicienilor. Vina este a lor pentru ca ei n-au inteles, respectiv au inteles, cu cat societateta este mai polarizata si dependenta de ei le este mai usor sa-si impuna vointa.
    PSD-ul poate conduce in continuare cu ca. 2 milioane de voturi daca restul societatii nu intelege ca este nevoie de cooperare in primul rand prin iesirea masiva la vot si ulterior acordarea votului altor partide decat PSD-ul.
    Cum bine vedem acest mecanism la nivel european nu prea functionaeaza, europenii in majoritatea lor neavand acelasi obiectiv in fata ochilor. Participarea la vot de data aceasta poate va fi de ca. 40 – 50 % insufcient pentru intelegerea ideii unei Europe unite.

    • donquijote spune:

      Nu, ne temem prea tare de ceva ce nu ar trebui.
      In realitate sunt SI ticalosi dar SI cat se poat de prosti; e un dram de noroc pe care il avem dar trebuie sa-l valorificam.
      Daca nu ar fi fost asa de prosti ne-ar fi incalecat demult, definitiv.
      Dar se chinuie inca, pentru ca nu stiu cum sa foloseasca puterea atat de mare pe care o au.
      Din pacate, nici opozitia nu se grabeste sa foloseasca aceasta slabiciune.

      Daca-mi permiteti o comparatie: ca un “macelar” nepriceput chemat sa taie porcul de Craciun, care a incalecat porcul din cotet, dar nu stie unde-i beregata si tot cauta cu cutitul, ii face rani adanci, dar nu mortale, mai cere alt cutit, mai lung, se incurca…
      De multe ori unul ca acesta o pateste zdravan, pentru ca porcul il azvarle din spinare si o ia la fuga / uneori orbit de furie se si intoarce si-l sfasie. Porcul furios poate deveni ucigas.

  6. sile1 spune:

    Cred ca in legatura cu cei 30 de ani la care faceti referire trebuie sa aducem o corectie.

    De peste 100 si ceva de ani poezia ” Rasunet ” a lui Andrei Muresanu,devenita apoi imn national al Romaniei si cunoscuta ca ” Desteapta-te,romane ! ” ii indeamna pe romani sa nu mai fie prosti.

    Fara prea mare efect insa !

  7. Bogdan spune:

    “La una dintre demiterile guvernului de către înșiși cei care i-au desemnat – cred că la cea de a doua, dar nu are prea multă importanță – s-a spus că ”partidul”, cum e rostul lui, ”va face o analiză” a activității fiecărui ministru în parte. Ba chiar ni s-a livrat și ”metodologia” ce urma să fie aplicată: Faza 1: gradul de îndeplinire a obiectivelor din planul de guvernare. ”

    Cel mai amuzant lucru din povestea respectiva e totusi altul. Ok, au inventat o asa-zisa metodologie pentru a justifica o presupusa incompetenta a membrilor guvernului. Au aparut acolo toti cu procentajele de indeplinire a obiectivelor. Si-au dat jos guvernul, pentru ca procentajele alea aratau prost si foarte prost. Dupa care au pus un nou prim-ministru. Pe cine? Pe tipul care avea cel mai prost procentaj de indeplinire a obiectivelor, conform ‘analizei’ :)) (Nu va imaginati ca vreunul dintre suporterii lor a fost deranjat vreun pic de asta.)

    Dorin Tudoran avea pe vremuri o vorba pe care am subestimat-o, probabil din idealism, intotdeauna: nici nu va imaginati cati oameni abia asteapta sa fie prostiti.

  8. gheorghe spune:

    Stimate domnule Papadima,eu cred ca nu e asa important cum murim. Toti murim intr-un fel sau altul. Important e cum traim. De murit e f. periculos sa mori nazist. Vezi istoria… Cu deosebit respect.

    • Liviu Papadima Liviu Papadima spune:

      Dragă domnule Gheorghe, toți trăim într-un fel sau altul. Toți murim într-un fel sau altul – de bătrânețe, de cancer, de accident rutier etc. Însă toți murim la fel într-o privință, deloc neglijabilă: încheindu-ne viața. Pe aceea pe care o vom fi trăit cum o vom fi trăit.

  9. Cristian Felea Cristian Felea spune:

    Mă bucură cozile de la secțiile de votare. Ne arată că românii nu se mai lasă prostiți și nu vor să suporte ca proștii tupeul guvernării actuale, chiar și (sau mai ales cu) cu prețul ca Dragnea să iasă ca prostul din viața politică.
    Dar să nu ne împăunăm dacă PSD și Dragnea & Co. vor primi o lecție la vot și să ne culcăm pe o ureche. Să ne aducem aminte cum Erdogan, cu sprijinul oamenilor fideli din autoritatea electorală turcă au întors rezultatul alegerilor din Istanbul.
    Votul este important, mobilizarea care face posibil votul masiv de astăzi trebuie să continue în societate, ca să ne putem face mesajul înțeles. Să ne impunem mesajul de la urne, dacă va fi nevoie. Pentru că aceasta este democrația și așa se exercită libertatea în societate, adică responsabil.

  10. munteanu mircea spune:

    Bine scris.
    Cateva observatii: propaganda proasta are efecte perverse. 1. Indeparteaza oameni de cel care o face (“profesionist”, partidul care o comanda); este un truism, dar propaganda proasta nu face servicii; aduce deservicii. 2. Incepe sa fie crezuta de cel care o comanda. (Si asta e cel mai periculos lucru, caci dictatorul pierde contactul cu realitatea, fara sa mai inteleaga ce se intimpla cu adevarat in tara. Ce s-a intimpla in ’89, ’19….).
    In ce priveste problema dublului standard e mult de scris.
    E de amintit ca cei care au inventat-o au fost comunistii. (Vedeti bunurile refuzate la export ce erau introduse pe piata interna si provocau adevarate batai pentru a le procura.) Si sistemul a fost alimentat dupa ’89 de proasta legilsatie din Romania (in domeniu) si lacomia negustorilor importatori. Oare cine face legile? Cine a devenit importator? (Si cumpara marfa expirata sau aproape, revinzind-o in tara la preturi astronomice?)
    Nu uitati ca, la Bruxelles, europarlamentarii PSD au votat impotriva legii care interzice dublul standard.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Liviu Papadima


Liviu Papadima

Doctor în filologie în 1999, cu o teză despre literatură şi comunicare. Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)