vineri, martie 29, 2024

Noi gândim şi muncim

Oricât de mult ne-ar deranja barbaria faptelor asociate cu sloganul “Noi muncim, nu gândim” el reflectă o nemulţumire justificată. Şi anume că adesea intelectualii se regăsesc în sloganul “Noi gândim, nu muncim”. Acest clivaj nu permite un rol prea important intelectualilor în politica românească. Ceea ce nu e bine pentru nici o parte.

Omul de cultură e tentat să universalizeaze structura fregeană a semnului, Zeichen – Sinn – Bedeutung. Când face asta e acaparat de problema sensului şi are slabe capacităţi să acţioneze în planul referentului. Se retrage în planul ideilor şi dispreţuieşte lumea de “jos”. Despărţit prin absenţa faptelor concrete de această lume nu are potenţial să facă politică pentru că nu are legitimitate. Faptele discursive nu sunt suficiente pentru a controla realitatea.

Realitatea este că pentru majoritatea oamenilor e mai adecvată modelarea folosind conceptul saussurian de semn, semnificant – semnificat. Relaţia de desemnare e aici directă, brutală chiar. Nu există problema referentului. A pune întrebări cu privire la sens într-un dialog cu aceste persoane este o lipsă de respect. Acţiunea eficientă necesită o reducere a gradelor de libertate, o trecere a sensului în zona presupoziţiilor uneori nici conştientizate, şi cu atât mai puţin discutate.

Oamenii necultivaţi intră în viaţă bătrâni, rigizi. Cultivarea întinereşte deschizând opţiunea unui spaţiu de interpretare şi ulterior de alegere a relaţiei dintre purtătorul de sens şi referent mai bogat. Dar a rămâne aici este o lipsă de maturitate. Trebuie să “cazi” din nou în zona certitudinilor contextuale pentru a acţiona responsabil social, să simplifici pentru a fi eficient pe termen scurt. Să uiţi complexitatea, să o pui între paranteze.

La momentul potrivit „urci” din nou în balonul cu aer cald al gândirii punând în discuţie şi restructurezi, dacă e cazul, cadrele conceptuale care dau termenii de referinţă ai acţiunii concrete. Cel puţin în ştiinţă acest mod de acţiune, acest ciclu de proiectare, implementare, reproiectare este asumat explicit ca parte din metodologia de lucru. Şi poate că de aici vine forţa ei adaptativă în producerea de cunoaştere utilă.

Dispreţul faţă de mase, faţă de oamenii descriptibili prin semiotici simple, inflexibile, reflectă incapacitatea de a gândi suficient, comoditatea, sau dorinţa de a evita competiţia pentru resurse în planul acţiunii concrete, cedarea în faţa tentaţiei de a crea o lume grupală, “intelectuală” cât mai decuplată de cea a referentului.

Respectul omului simplu un om de cultură nu îl poate câştiga decât acţionând cu efort (muncind) eficient, în cadrele implicite de gândire funcţionale pentru comunitatea din care omul simplu face parte.

A fi un primar, un parlamentar, un prim-ministru bun nu înseamnă doar să munceşti, sau doar să gândeşti, ci să gândeşti şi să munceşti. Un manager asta face.

Până când cei care fac una şi dispreţuiesc răspicat sau nemărturisit pe cealaltă vor fi capabili să le facă pe amândouă nu ne rămâne decât să fim conduşi de oameni care nu le fac nici pe una, nici pe cealaltă.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. „Dispreţul faţă de mase, faţă de oamenii descriptibili prin semiotici simple, inflexibile, reflectă incapacitatea de a gândi suficient”. Semioticile simple nu sunt neaparat inflexibile, iar cele inflexibile nu stiu cat sunt de conforme cu definitia semioticii. Pe de alta parte, o semiotica complicata nu reflecta o incapacitate de a gandi suficient, deoarece simplitatea unui model este de preferat complexitatii, a se citi „cat mai simplu, dar nu mai simplu decat trebuie”.

    Interesanta lupta de clasa: „Respectul omului simplu un om de cultură nu îl poate câştiga decât acţionând cu efort (muncind) eficient”. Ce este eficienta, cum se masoara eficienta, si cine defineste eficienta: omul simplu sau omul de cultura?

    Am o curiozitate sincera: ati accepta un comitet al „oamenilor simpli” sa va evalueze munca (intelectuala)? Ati accepta un post de profesor universitar cand din comisie fac parte si „oameni simpli” care va admira pe deplin impletirea maiastra a muncii si intelectului?

    Indiferent de raspuns, as dori sa va semnalez faptul ca in Romania sunt 12-13 ani de scoala obligatorie, in care un elev este invatat (conform programelor) de la scris, la filosofie, la matematica etc. Un absolvent de liceu e un om simplu avand in vedere bagajul de cunostiinte pe care il atesta diploma de bacalaureat? Dupa 12 ani de liceu, 4 in plus (2+3 conform Bologna) transforma un potential om simplu in potential om de cultura?

    Pe scurt: articolul dumneavoastra pedaleaza in cliseul: razboiul de clasa intre intelectuali (studii superioare ) si mineri (fara studii superioare).

    • Acei ”12-13 ani de școală obligatorie” sunt în multe cazuri doar 4, ca rezultat efectiv. Adică mulți ajung la vârsta angajării având doar cunoștințe la nivel de școală primară. Cei care după ”12-13 ani de școală obligatorie” au nivelul real al unui absolvent de 8 clase sunt deja acceptabili, te poți înțelege cu ei. Dar trebuie să trăiești printre oamenii simpli pentru a înțelege astfel de realități simple.

      Eficiența o stabilește omul simplu, după un criteriu foarte simplu: prin modul cum trăiește. Poate fi și analfabet, n-are nevoie de masterate și doctorate ca să-și dea seama cât de bine sau cât de rău trăiește. Definirea elaborată a eficienței este un simplu exercițiu intelectual, fără nicio relevanță pentru oamenii simpli. Ca în orice alt domeniu, excesul de rafinament duce la perversiiune :)

      • @Harald

        ……Dar trebuie să trăiești printre oamenii simpli pentru a înțelege astfel de realități simple”

        Dvs. traiti printre ei, in Romania, si-i intelegeti ?

        • Hai să stabilim niște lucruri: userul Harald nu este subiectul acestui articol și nici nu a invitat pe nimeni să-i adreseze întrebări cu privire la persoana lui. Realitatea e că astfel de solicitări îi sunt adresate zilnic userului Harald, inclusiv autorul articolului de față a adresat o astfel de solicitare în urmă cu câteva luni, în urma unei dispute.

          Cum userul Harald nu dorește să confiște dezbaterile de pe Contributors, în ciuda interesului evident al publicului pentru persoana lui, va refuza să răspundă pe viitor unor astfel de întrebări de ordin personal. Însă azi facem o excepție: nu trebuie să trăiesc ACUM în România pentru a înțelege oamenii simpli. I-am înțeles întotdeauna, încă înainte de a intra la școală. Deși unii dintre ei, ca adulți, erau atât de simpli încât nivelul meu de înțelegere de atunci îl depășea deja pe al lor. Dacă vreți un rezumat cinic: nu trebuie să fii câine ca să înțelegi ce e în mintea unui câine.

          • @Harald
            Nu eu, ci userul Harald a afirmat ”

            ……Dar trebuie să trăiești printre oamenii simpli pentru a înțelege astfel de realități simple” .

            Chiar daca nu userul Harald este „subiectul acestui articol „, cred ca intr-un schimb de idei (dialog) se pot pune intrebari gen „pe ce te bazezi” (vorba unui personaj celebru).

            Altfel, ajungem la axiome ca cea postata in finalul comentariului dvs.:

            „Dacă vreți un rezumat cinic: nu trebuie să fii câine ca să înțelegi ce e în mintea unui câine.” Oricum userul „divers” multumeste userului „harald” pentru aceasta !

            Nu cred ca acest blog este dedicat numai anumitor useri sau idei si ca atare sper ca acest comentariu sa fie postat.

  2. „Respectul omului simplu un om de cultură nu îl poate câştiga decât acţionând cu efort (muncind) eficient, în cadrele implicite de gândire funcţionale pentru comunitatea din care omul simplu face parte.”

    Cred ca si a-i vorbi omului pe limba lui e destul de important. Daca ii adresezi omului simplu fraze gen: „restructurezi, dacă e cazul, cadrele conceptuale care dau termenii de referinţă ai acţiunii concrete” tare mi-e ca l-ai pierdut si te ia de snob.

    • Aşa este cum spuneţi.

      Publicul ţintă al acestui articol sunt intelectualii. Fiţi sigur că la săpat pentru experimente pe iazuri de decantare, la prelevat de probe printre ciobani cu oile sau la agape pe la zilele comunelor minereşti nu folosesc acest limbaj.

      gânduri bune,

  3. termenii intelectuali / elite apar cu obstinatie (si ostentatie) in discutiile publice din romania.
    cel care scrie este intelectual iar cel din partid elita (vechea ordine socialista). nu se vorbeste despre matematician, profesor, medic etc. (probabil astia nu stiu nici sa scrie si nu inteleg nici politica).
    revenind la text, n as fi de acord cu finalul „nu ne ramane decit sa fim condusi…”, as zice ca i o gindire gaunoasa. cine sa conduca ? care va sa zica intelectualul de scandal (cancan) si elita politica (semi/analfabeta) sint farul calauzitor ? si pe cine sa conduca ? pe cercetatori, muncitori, antreprenori, elevi, studenti, pensionari ? sa le dea sfaturi pretioase si sa le traseze directive ? dezbaterile n ar trebui sa fie monopolizate de intelectualii / elitele mai sus mentionate, ci de Oameni cu moralitate, integritate, merite, realizari, abilitati, competente…

    • Aşa este cum spuneţi. Finalul este o provocare, un teasing.

      Pentru mine un matematician, un medic, etc, este un intelectual, pentru că standardul este să aibă o deschidere culturală. Dacă n-o are e o problemă. Lucrările practice de ştiinţele naturii antebelice aveau în introducere referiri la Kant.

      gânduri bune,

      • timpurile sint (deja) tirzii si tulburi, timpul nu mai are rabdare
        nu mai este vremea teasingului si cheeringului
        ideile trebuie sa fie clare, vocile raspicate
        nu ne mai putem zbate in mediocritate, hotie si minciuna. cei care vor sa traiasca frumos trebuie sa si faca ordine in propria i casa si n gradina adiacenta

  4. Cred ca exista putini intelectuali. A munci cu capul inseamna in primul rand a avea o viziune, care sa depaseasca granitele personale, pe care sa o duca la bun sfarsit in decursul a multi, multi ani de munca cu capul.

    Munca cu capul la marea majoritate a asa zisilor „intelectuali” romani nu este decat o exhibare a capacitatii de a uza de niste mecanisme cognitive aplicate unui material dat: fie cultura, fie viata politica sau in cazurile mai nefericite de a promova niste ideologii.

    O viziune ar putea insemna de exemplu explicarea pe intelesul tuturor cum functioneaza un anume domeniu de activitate umana impartasind experiente, integrandu-l in alte aspecte ale vietii si asa mai departe.

    Diferenta intre o ideologie si viziune este ca ideologia nu are nicio aplicabilitate practica este o idee goala de continut.

    Ideologul este un muncitor cu capul obtuz prin aceea ca vointa lui este limitata la promovarea unei singure idei, idee care nu face obiectul integrarii armonioase cu realitatea curenta ci o reduce.

    In genere muncitorul cu capul nu prea exista pentru ca simplul fapt ca el are o oarecare intelegere asupra anumitor aspecte ale vietii, care in sine e un fapt destul de rar, lui ii lipseste determinarea de a promova acea viziune in viata de zi cu zi. El in genere se multumeste la o contemplare relativ pasiva a lumii, scotand in cele mai bune cazuri niste articole sau o carte si el crede ca munca lui de intelectual a luat sfarsit.

    Daca pe langa idee, determinare omul are si capacitatea de a face atunci se vad roadele directe ale muncii lui. Actiunile au o coerenta, o durata bine determinata datorita determinarii, ancorata in intelegere, care datorita viziunii este de nastramutat. Astfel oamenii vad in mod direct efectele acestor actiuni, reusesc sa le vada sensul datorita duratei pe care care ele se desfasoara si uneori reusesc sa la inteleaga datorita viziunii celui care le materializeaza.

  5. Da… Altfel zis trebuie sa serveasca. La alte neamuri, privilegiul de a servi regele s-a transferat asupra republicii sau . La noi… nici macar primul nu a fost asezat temeinic. Rezulta o clasa intelectuala fara scop, care nu serveste nimanui – nici macar ei. avea un sens, la momentul acela (1990 ?)> adica . Ceausescu e responsabil, in parte, de asta. Va aduceti aminte cantecul propagandistic de prin 80, ? Viza intelectualii, pe cei . Ei- iata, ruptura s-a produs, nu mai e nevoie de propaganda

  6. Domnule Iordache, ma surprindeti la modul neplacut. Spuneti: „Şi anume că adesea intelectualii se regăsesc în sloganul “Noi gândim, nu muncim”.” Dezamagitor, pur si simplu dezamagitor. Daca pana acum n-ati inteles ca a gandi este doar una dintre multiplele forme de munca, poate cea mai dificila dintre toate, atunci eu nu inteleg cu ce va ocupati dumneavoastra. Este dezamagitor sa vad in ce eroare grava va aflati.

    • Domnule @Consonant,

      Munca implica rezultate vandabile pe piata libera, singura in masura sa aprecieze valoarea unei activitati prin prisma dezirabilitatii. In rest vorbim de exercitii sterile de inteligenta si cultura finantate de catre stat din bani publici pentru ca – nu-i asa? – da bine la imagine.

      Desigur, as putea exemplifica dar nu doresc sa suport atacurile asociate unui astfel de demers.

      • Pai va oprirati tocmai cand sa va suflecati manecile si sa va apucati de „munca”, adica la exemplificari.

        Cred ca avem definitii diferite, in cel mai fericit caz. Daca nu este asa, este grav daca negati faptul ca gandirea este doar una dintre formele de munca.

    • Luaţi vă rog acest articol ca pe un pas tactic, nu ca pe un viraj la stânga.

      Atunci când zilele acestea unii intelectuali par să creadă că există o legătură între meritocraţie şi aristocraţie, ca şi cum s-ar transfera vreun merit de la o generaţie la alta, atunci aleg să spun că intelectualul care nu ştie ce e munca în sensul ei comun nu are de ce să spere să conducă statul într-o democraţie. Majoritatea nu-l va alege.

      Este suficient că oricum fiind născut într-o familie de oameni cu merite recunoscute public beneficiezi din start de un capital social şi cultural la care cineva născut într-o mahala nu va avea acces niciodată. Nu e cazul să mai şi subscriem la o ontologie socială care transferă şi meritele de la o generaţie la alta.

      E cazul poate să fim cu picioarele pe pământ, chiar dacă suntem cu capul în nori, sau tocmai pentru aceasta. Dacă ne simţim mari, atunci chiar să fim aşa.

      Da este greu să gândeşti, da, este o muncă, dar prea mulţi impostori se ascund sub umbrela ţinută deschisă de cei care realmente produc prin gândire ceva valoros, care duce omenirea înainte.

      În cazul muncii celor necultivaţi feed-back-ul este imediat, iese ceva sau nu iese, în cazul muncii cu mintea există un feed-back rapid doar în cazurile aplicative, care sunt marginale pentru munca cu mintea.

      În condiţiile imposturii generalizate în România “intelectualilor” mi se pare util a aduce aminte de valoarea muncii simple.

      E clar şi că nu se pune problema egalităţii, e ineficientă şi imorală, procustiană, orice nivelare în jos, cum ar fi creşterea în stil coreean a copiilor de către stat doar ca să aibă cu toţii şanse egale. Rezonabilă este oferirea unor şanse reale, oricum mai mici decâte celor din elită, şi celor de la baza şi etajele inferioare ale aşa zisei „ierarhii” sociale, o structură de distribuire a resurselor şi puterii cu caracter istoric şi cu slabe legături cu o sortarea pe bază de merite a persoanelor actuale care o formează.

      • Nu tine de cultivare … mentatia sau cognitia poate fi asociativa sau activa. Activa este atunci cand omul delibereaza activ. Cognitia volitiva se exerseaza creand in timp vointa. Vointa cognitiva inseamna ca actiunile omului sunt rezultatul unui proces deliberat de cognitie care se materializeaza intr-o serie de actiuni.

        Vointa cognitiva exersata se fixeaza si se transmit ereditar.

        • Ok. Vă propun să separăm nişele :) Dvs v-aţi putea ocupa cu susţinerea aristocraţiei momentului folosind teoria pe care tocmai ne-aţi relatat-o, iar eu m-aş putea ocupa cu susţinerea intereselor celor care cred despre ei înşişi că gândesc şi muncesc :)

          Mai şi glumim.

          gânduri bune,

          • Lipsesc femeile … :)) Apoi rezultatul nu este absolut garantat … e ca sa spun asa in mainile Domnului …
            Oricum partea buna e ca procesele evolutive functioneaza … aici toata lumea participa, viata nefiind exclusiv in apanajul cuiva …

          • Gandirea poate fi cuantificata ca si munca atunci cand te gandesti la lucrurile pe care unii trebuiau sa le faca dar din diverse motive nu le-au facut. Evident realizezi ca lasand lucrurile in responsabilitatea celor care ar trebui sa le faca ajungi intr-un final sa alergi tot tu, drept pentru care alegi sa gandesti pentru a intelege cum sa actionezi pentru a preveni alergatura in plus. Evident ganditul acesta este munca neplatita …

      • Problema pe care o vad eu, in demersul dumneavoastra, este ca nu diferentiati calitatea gandirii, pe de o parte, iar pe de alta, disociati gandirea de munca. Daca vreti sa alegeti graul de neghina, respectiv impostura de seriozitate, asta este alta poveste si trebuie pusa in termeni corecti. Operam cu niste categorii pe care nu le definim clar, gandire si munca, si riscam sa „ne certam” din cauza unor definitii diferite. Insa, oricum ar fi, pentru mine demersul dumneavoastra este de neacceptat. Pe vremea cand eram copil si faceam lucruri aiurea, mama ma certa cu o propozitie pe care nu o voi uita niciodata: „sa nu-ti mearga mana fara cap”. Sensul pe care l-am deslusit eu este mult mai profund decat pare si ceea ce am inteles este ca: in primul rand, gandirea este o forma a muncii si, in al doilea rand, ca gandirea este partea esentiala oricarei activitati.

        • Vă înţeleg punctul de vedere, dar nu subscriu la el. Gândirea este ceva diferit de muncă.

          Gândire bună nu înseamnă muncă bună.

          Gânduri bune,

          • Asta inseamna ca va aflati printre cei care-l condamna pe Socrate la moarte fiindca nu munceste, daca inteleg eu bine intelesul pe care il dati muncii. Cati oameni, de-a lungul istoriei, se pot compara, in ceea ce priveste aportul adus umanitatii, cu Socrate, cel care gandeste si nu munceste?

            • Problema e cam asa … In Romania nu prea s-a facut nimic … adica genul de lucruri care sa imbunatateasca conditia materiala a oamenilor. Acuma oamenii se scarpina in cap si se intreaba bai da totusi incepe sa devina evident ca n-am facut nimic, da totusi ce am facut in perioada asta ? Dupa indelungi sau nu prea deliberari vine si raspunsul luminator: am gandit! Offf … ce greu a fost … de asta n-am facut nimic, ca mintile noastre luminate erau ocupate cu mersul lumii, al universului …

              Dar na cum sa-i explici omului care asteapta sa vada si el ceva materializandu-se din banii de taxe ? Adica omul „simplu” nu pricepe ca exista oameni care doar gandesc :))) ca e greu de cap, doh :)) !!!
              Deci, deci … ? Cum sa-i explicam ca sa nu spuna ca am stat degeaba ? Tre sa muncim … altfel nu, omul „simplu” nu o sa inteleaga si cine atunci o sa „gandeasca” daca nu mai munceste nimeni :)))

  7. Un remarcabil intelectual (care nu tinea mortis sa fie astfel considerat, nici nu se plangea ca nu-l intelege prostimea, ci se multumea „doar” sa revolutioneze gandirea oamenilor ;) ) spunea cu mult umor ca :
    – Teoria este atunci cand stim totul, dar nimic nu functioneaza!
    – Practica este cand totul functioneaza, dar nimeni nu stie de ce?
    – Combinatia celor doua, printr-un silogism „un pic aranjat”, este atunci cand nimic nu functioneaza si nimeni nu stie de ce…
    Geniul romanesc il contrazice, evident (ca doar contrazicerea este sport national in RO!), pentru ca la noi, nimic nu functioneaza si toate lumea stie de ce!!!!
    :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro