Home » Opinie » Citesti:

Nu am nimic cu niciun om

Tudor Calin Zarojanu aprilie 13, 2013 Opinie
14 comentarii 1,268 Vizualizari

Nu am nimic cu cei – nu mulţi, de altfel – care, de-a lungul timpului, s-au purtat urât cu mine. Le găsesc uşor circumstanţe atenuante, îmi pare rău că s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat, şi atât. Nu o dată am încercat – aparent absurd – să găsesc o cale de a reface o relaţie care se rupsese în felul ăsta şi de câteva ori am reuşit. Asta pentru că, în realitate, există puţine lucruri peste care nu se poate trece.

Nu am nimic cu cei bogaţi. Mă bucur că există oameni bogaţi, pentru că asta înseamnă că economia şi societatea produc bogăţie. Sigur, modul în care este repartizată aceasta rămâne discutabil şi e sursa multor frustrări, uneori justificate. Sigur, cei care au făcut avere prin jaf trebuie să plătească. Dar, una peste alta, existenţa oamenilor bogaţi este benefică. Fie şi măcar pentru că, aşa cum poţi constata dacă nu eşti sufocat de resentimente, de pe urma unui om bogat – indiferent cum şi-a dobândit averea – trăiesc nu numai el şi familia lui, ci destul de mulţi oameni.

Nu am nimic cu cei care câştigă mai mult decât mine. Am lucrat vreme de un an în birou cu un coleg care câştiga de şapte ori cât mine, făcând, în linii mari, aceleaşi lucruri ca mine. Am fost într-o excelentă relaţie, aproape prieteni. Gândindu-mă la diferenţa de salariu, singurul lucru pe care-l simţeam era admiraţia invidioasă pentru că ştiuse să negocieze mai bine decât mine, să se „vândă” mai inteligent.

Nu am nimic cu cei care au alte păreri politice decât mine, fie ele şi radicale. Am lucrat trei ani în acelaşi birou cu un coleg aflat complet de cealaltă parte a baricadei. Am purtat dese, lungi şi sclipitoare discuţii în contradictoriu, ridicând uneori vocea, sărind peste cal şi apoi cerându-ne scuze, glumind aproape tot timpul. N-am nimic să-i reproşez până azi. Din contră, îi sunt recunoscător că opoziţia lui – a unui om extrem de bine documentat, trebuie s-o spun – m-a „forjat”, obligându-mă să-mi pregătesc foarte bine argumentele. Am devenit şi am rămas prieteni.

Nu am nimic cu tinerii care se lasă pradă modei, oricât de excesivă ar fi aceasta. Aşa e normal, la 12, la 15, la 25 de ani. Nu râd şi nu pufnesc superior când văd emo, hipsteri, rockeri, rapperi. Vestimentaţia şi comportamentul lor îmi stârnesc exclusiv simpatia şi nostalgia după vremurile când eram ca ei – fireşte, după standardele modei de atunci.

Pe de altă parte, nu am nimic cu bătrânii ursuzi, care se stropşesc la „tineretul din ziua de azi” şi care, de altfel, sunt supăraţi pe toată lumea, indiferent de vârstă, inclusiv pe cei leat cu ei. Nu mă indignează, nu-mi provoacă nicio reacţie, la nicio vârstă n-am gândit (necum s-o spun!) „Te caută moartea pe-acasă, tataie!” Doar îmi pare rău pentru ei că nu pot să îmbătrânească frumos, precum ceilalţi – majoritatea, totuşi, zic eu – adică radiind înţelepciune, condescendenţă, seninătate.

Nu am nimic cu copiii obraznici. Mă deranjează, dar nu-i apostrofez, pentru că nu e vina lor, ci a părinţilor, a bunicilor, a profesorilor, a întregii societăţi în care cresc. Cu rare şi discutabile excepţii, cei sub vârsta pubertăţii nu sunt vinovaţi de nimic – vina e doar a adulţilor.

Nu am nimic cu proştii. Nu e vina lor că sunt aşa. Dacă pot, încerc să-i ajut. Dacă nu, încerc să-i evit.

Nu am nimic cu agramaţii şi inculţii – deşi aceştia, dacă nu sunt şi retarzi, au partea lor de vinovăţie. Azi, în mileniul trei, în partea de lume din care facem parte, a nu şti să vorbeşti şi să scrii corect limba în care te-ai născut şi a nu avea cunoştinţe minimale măcar despre literatură, istorie şi geografie este impardonabil.

Nu am nimic cu oamenii care vorbesc şi se poartă urât – câtă vreme o fac la ei acasă, între oameni de aceeaşi teapă, cărora le place asta sau măcar nu-i deranjează. Câtă vreme nu mă agresează în spaţiul public prin gesturi, prin mirosuri urâte, prin vorbe, prin ton, prin volumul vocii sau al muzicii ascultate etc. Dacă nu implică pe alţii decât cei de-un fel – şi chiar şi atunci – mitocanii sunt mai degrabă de compătimit decât de acuzat, iar de starea şi de apucăturile lor suntem, din nou, vinovaţi cu toţii: şcoala, biserica, statul, primăria, presa, elitele, societatea.

Nu am nimic cu personalul sanitar sau cu preoţii care primesc „atenţii”, câtă vreme acestea nu CONDIŢIONEAZĂ actul medical, respectiv pe cel religios. Ideal şi fără de reproş este dacă „darul” vine DUPĂ.

Nu am nimic cu maneliştii, nici cu iubitorii de manele. „Maneaua ucide”, afişat pe unele ziduri, mi se pare o mare prostie. E arhisuficient loc pe lume pentru toate felurile de muzică. Bunul gust (care oricum rămâne de definit şi de delimitat!) NU se poate impune cu forţa, nici măcar cu forţa superiorităţii ofuscate.

Nu am nimic cu presa tabloidă şi emisiunile penibile. Nu ele îşi creează publicul, ci publicul le creează pe ele. Cei care citesc ştiri tâmpite, însoţind poze făcute pe gaura cheii, sau se uită la emisiuni în care se discută cine cu cine (nu) s-a mai culcat, nu ar fi citit şi nu ar fi urmărit altceva nici dacă respectivele publicaţii şi emisiuni n-ar fi existat. Iar cei care consideră cu adevărat jenant aşa ceva nu vor fi atraşi niciodată. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei care spun „E penibil, dar m-am uitat de curiozitate, să văd până unde pot merge”! Dacă se uită, LE PLACE.

Nu am nimic cu jurnaliştii isterici sau parnoici, nici cu cei dispuşi să facă orice pentru bani. Pe primii îi privesc aşa cum privesc orice om bolnav – cu compasiune. De ceilalţi îmi e jenă că-mi sunt colegi, dar în esenţă îi înţeleg, mai ales în perioada asta, în care a avea ORICE loc de muncă a ajuns o performanţă.

Nu am nimic nici măcar cu borfaşii de rând, găinarii, şmenarii, hoţii de buzunare. Sigur, şi ei trebuie să plătească pentru faptele lor, dar nu m-aş simţi bine nici ca anchetator al lor, nici ca procuror, nici ca judecător. Înainte de a fi vinovaţi faţă de noi, borfaşii de rând sunt victimele noastre, cei care nu suntem în stare să punem la punct o societate, un sistem în care să n-ai nevoie să furi pentru o pâine sau o sticlă de băutură.

Nu am nimic nici măcar cu clasa politică. În primul rând, nu sunt de acord că sunt „toţi o apă şi-un pământ”. În al doilea rând, spre desosebire de cei care, înjurându-i, sunt convinşi probabil că ei ar fi altfel, odată ajunşi parlamentari, miniştri, preşedinţi, mie nu mi-e deloc clar asta. Am văzut destui oameni de indiscutabilă calitate schimbaţi dramatic de putere ca să nu fiu prudent.

Am ceva – şi încă rău de tot – cu cei care fac ori au făcut rău în mod deliberat. Care au lovit, au rănit (fie şi prin vorbe), au produs traume, au ucis, cu cei care au turnat la Securitate, cu torţionarii, cu cei care au provocat sau măcar au îngăduit crimele lui decembrie 1989, pentru a se legitima pe sine, cu cei care au chemat minerii să rupă în bătaie intelectualii, cu cei care au manipulat mari mase de oameni, trasformându-i pe acei oameni în roboţi teleghidaţi, făcându-i să creadă tot felul de aberaţii. Cu toţi aceştia şi alţii ca ei, da, am ceva! Ceva atât de profund şi de irepresibil încât nu pot nici uita, nici ierta. Niciodată. Dumnezeu, care e atoatemilostiv, îi poate ierta chiar şi pe ei, dar eu – mărturisesc şi îmi asum asta – nu.

Ceea ce însă nu se află în contradicţie cu titlul şi spiritul acestui text, căci, din punctul meu de vedere, ei nu sunt oameni, ci jivine, dihănii, lighioane.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. SUTASU' spune:

    Daaaaaaaaaaaaaaaaaa ! “ei nu sunt oameni, ci jivine, dihanii, lighioane”. Aveti dreptate.
    E si omeneste si necesar ca ticalosii sa nu fie uitati si iertati.
    Cei ce spun ca urasc ticalosia, dar fata de cei datorita carora exista toate formele de ticalosie nu pot avea decat dezaprobare, ne dorind uneori nici macar cunoastrea lor, nicidecum pedepsirea, ba, unii
    cer si intelegere fata de ei sunt, fie fatarnici, fie lipsiti de logica.

  2. Lea spune:

    “Atunci cand iubesti pe toate lumea,nu iubesti pe nimeni!” (Oscar Wilde)…

    Rolul omului,menirea lui,nu cred ca consta in a se stradui sa inteleaga pe toti si pe oricare,nu este firesc sa tindem catre eliminarea contradictiilor si a diferentelor dintre noi,nu cred ca acceptarea resemnata duce la altceva decat la inhibare,si ulterior la frustrare!
    De altfel,articolul dumneavoastra,T.C.Zarojanu,mi se pare edificator in acest sens:convenienta care reiese din fiecare fraza prin care va descrieti atitudinea (?) in societate,duce,inevitabil si previzibil,la rabufnirea finala, frustrarea acumulata se exprima in sfarsit(!!!) si atunci cuvintele sunt pe masura,oamenii devin “jivine,dihanii,lighioane”…

    Inteleg ca doriti sa trageti un semnal de alarma si sa aratati,prin exemplul personal,ca se poate reactiona si altfel intr-o societate care sufera de o lipsa acuta de civism,numai ca, tratand doar simptomele,nu eradicati boala ci o extindeti si o acutizati!
    Niciun om nu poate sa inghita in sec si sa spuna “amin” la toate ororile,nu este nici normal si nici sanatos,la un moment dat va trebui sa evacueze frustrarea acumulata,si cu cat o va face mai tarziu,cu atat traumatismul personal,dar si efectele colaterale,vor fi mai importante!

    Subtil,sugerati indirect cine ar fi responsabii dezastrului generalizat (jivinele,..,etc.),ceea ce implicit justifica comportamentul inacceptabil al rau-facatorului,care devine simpla victima!
    Inteleg deci,ca mesajul “subliminal” al intregului text se dezvaluie brusc in final,ca sa se transforme intr-un indemn la revolta populara impotriva celor oribili “happy few” pe care dvs nu-i puteti ierta!
    E o idee…

    • Tudor Calin Zarojanu Tudor Călin Zarojanu spune:

      În primul rând, vă mulţumesc pentru comentarii. Care mă obligă la câteva precizări:
      1. Nu am spus că iubesc pe toată lumea. Doar sfinţii sunt în stare de aşa ceva.
      2. Nu tratez simptomele, nici boala. Nu sunt doctor, nu sunt preot, nu sunt psiholog. Doar spun ce simt, atât.
      3. Nu spun “Amin!” la toate ororile – Doamne fereşte! Din contră, atunci când ESTE vorba de orori, răbufnesc – aşa cum chiar dv. spuneţi. Numai că nimic din ceea ce am inventariat până la ultimul paragraf nu mi se pare o oroare – tocmai ăsta e mesajul meu.
      4. Rău-făcătorii mărunţi nu sunt “simple victime”, n-am spus asta. Şi am spus că trebuie să plătească pentru faptele lor.
      5. Da, vinovaţii dezastrului sunt cei din ultimul paragraf şi, da, trebuie să luptăm contra lor.

  3. smaranda spune:

    o confesiune foarte frumoasa. astept cu nerabdare sa-i aratati pe cei care nu-i iertati.
    cred ca facind publica aceasta lista va veti descarca sufleteste. este nevoie de o societate mai buna si orice initiativa merita incurajata. succes

  4. dusu spune:

    nu am avut nici eu nimic cu nici un cetatean rumin,dar ca sa nu innebunesc a trebuit sa plec.
    criminalii sint pedepsiti intr o lume normala.ca dvs aveti ceva rau de tot cu criminalii nu e de ajuns.ca dvs sint putini acolo.criminalii acolo sint persoane de onoare.
    nu e atit problema criminalilor,cit o problema a majoritatii.
    comunistii in general sint niste gunoaie

    • dusu spune:

      ptr ca cineva aici cere o lista ,eu mai adaug:majoritatea absoluta a indivizilor inscrisi in pcr nu au optat ptr o orientare politica ci s au inscris ptr a parveni.
      lumea din romanica de azi e lumea parvenitilor si a odraslelor care azi pot avea orientari liberale tot asha cum ieri aveau orientari comuniste

  5. Alfred Singer spune:

    Eu am ceva cu articolele foarte lungi care nu zic mare lucru. Haideti, asa-i ca v-am evervat?

    • Tudor Calin Zarojanu Tudor Călin Zarojanu spune:

      Nu.

      • eugen serban(cheudeanu) spune:

        Aveti dreptate domnule CALIN,dar stiti cum e,omu scriind se inerveaza si nu mai termina de ai okara pe acesti banditi care au distrus aceasta frumoasa tara,iar cu salariul aveti perfecta dreptate,cu acel salariu mai faceai un CAR,cumparai o mobila,depuneai bani la masina,s-au alt ceva mai ales in cazul care itr-o casa lucrau doua persoane se descurcau f. bine,au mai putut merge si in concediu

  6. r2 spune:

    “Am ceva – şi încă rău de tot – cu cei care fac ori au făcut rău în mod deliberat.”

    Ati restrans foarte mult categoria celor cu care “aveti ceva”, probabil pentru a va impaca propria constiinta (?). Parerea mea este ca de dragul linistei interioare proprii (care e si ea o forma de egoism) puneti in pericol ideea de morala. Propuneti o morala extrem de permisiva si o societate in care rolul de curatenie si auto-aparare revine doar sistemului juridic. Nu cred ca este o idee buna. Probabil ca faceti lucrul asta cu intentii bune, dar stiti cum se spune, multe rele se intampla datorita unor intentii bune.

    Si cu cei care au intentii “rele” din start, singurii pe care ii gasiti condamnabili din punct de vedere moral, exista unele probleme. Sunt din start o categorie foarte mica. Luati la bani marunti sunt sanse mari sa devina o categorie care nu exista. Fiecare hot sau criminal are propria lui poveste trista (si posibil adevarata). Ceea ce pentru dvs pare sa fie un rau facut in mod deliberat, pentru el este un act de justitie, o razbunare fata de o lume nedreapta in care s-a nascut, care lui persona nu i-a acordat nici o sansa etc. Majoritatea puscariasilor probabil ca se considera inchisi pe nedrept (nu doar… stim noi cine). Fiecare puscarias, fiecare pedofil, fiecare hot de buzunare si fiecare turnator la securitate are dreptatea lui si probabil sufera o drama umana (reala) atunci cand este prins si pedepsit. Sa fim recunoscatori pentru faptul ca politistii, procurorii, gardienii si toti cei implicati fac lucrul asta – le distrug alora vietile, aspiratiile si visele tinandu-i ani intregi in puscarie, prevenind astfel alte drame si mai mari, si ne lasa noua luxul de a nu avea nimic cu nimeni si de a ne cauta linistea sufleteasca.

    Nu cred ca ne dorim o societate in care nimeni nu are nimic cu nici un om, cum spuneti in titlu. Nu ne putem baza numai pe legi. Eu nu am vazut asta la altii. In spatele politetei pe care o asociem cu ideea de civilizatie exista multa intoleranta asumata fata de cei care depasesc limitele (nu e vorba de limite legale, ci de cele morale). Intoleranta aia este probabil de multe ori nedreapta, dupa standardele noastre. Eu unul am fost surprins sa o descopar, venit cu ideile noastre de acasa despre toleranta. Dar societatea civilizata nu poate functiona altfel.

    • Tudor Calin Zarojanu Tudor Călin Zarojanu spune:

      ” Probabil ca faceti lucrul asta cu intentii bune, dar stiti cum se spune, multe rele se intampla datorita unor intentii bune”.
      Chiar credeţi că articolul meu, părerea mea, ceea ce simt eu – căci este ceea ce simt, nu ceva conceput “pentru a-mi împăca propria conştiinţă” – ar putea provoca vreun rău? Adică un hoţ de buzunare citeşte pe Contributors şi-şi zice “Uite, nene, că asta nu mă urăşte! Ia hai să fur eu mai mult!”?

      • r2 spune:

        Multumesc pentru raspuns. Nu cred asta. Cred insa ca fiecare opinie este un vot, si multe astfel de voturi creaza o normalitate, care la randul ei influenteaza pe altii. Cred ca trebuie sa ne asumam si lucrul asta asa cum ne asumam votul pentru o forta politica sau alta. Opinia dvs contriubie la perpetuarea unui model de comportament si atitudine. Avand in vedere si experienta altora, nu cred ca un astfel de model conduce, la nivelul societatii, la rezultate pe masura intentiilor.

  7. anticomunist de omenie spune:

    Vad ca poemul de mai sus, parca scris de pe un pat de spital, apare la categoria «Opinie». As sugera administratiei ca, din respect pentru timpul vizitatorilor site-ului, sa creeze o noua categorie, sa zicem «Elegii», ori «Mioriticisme», ori «Lamento», ori «Mamaliga romaneasca»… ceva care sa fie suficient de clar despre ce gaseste omul care intra acolo.

    Altfel, imi imaginez spaima si deruta care trebuie sa-i fi cuprins pe romanii tortionari etc. care i-au cerut iertare dlui TCZ, au sperat crestineste sa o obtina, au tremurat 23 de ani in asteptarea verdictului pentru ca acum, poftim, sa obtina un necrutator NUP VA IERT.

    Cit de dur puteti sa fiti! Imi amintiti de reactia celor vreo 5000 de prizonieri germani supravietuitori ai lagarelor de exterminare din Siberia odata ajunsi in gara din Stuttgart, prin 1955 parca. Erau printre ei, si toti ii stiau, 28 de turnatori (nu mai retin exact daca chiar asta e numarul, dar asta imi amintesc acum), colaboratori ai rusilor. Toti turnatorii au fost omoriti chiar acolo, pe loc, in gara, fara nici o judecata si fara multa vorbarie. Strangulati, calcati in picioare, izbiti cu cu capetele de sine, de stilpi, de pereti…

    Conteaza cum moare un vierme cu chip de om?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tudor Calin Zarojanu


Tudor Calin Zarojanu

Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salut... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)