vineri, martie 29, 2024

Nu ești ce crezi că ești….

Am emigrat din România pentru că nu eram ”român”. Sau, cel puțin așa am înțeles din momentul în care am început să înțeleg lumea din jurul meu. Copil fiind, am suferit mult din cauza asta. (Copiii nu vor să fie diferiți, vor să fie la fel ca ceilalți.) In adolescență, m-am obișnuit și am îmbrățișat ideea că viitorul meu este în Israel, pentru că, nu-i așa?, evreii aveau în sfârșit țara lor. Cum am ajuns în Israel însă, în 1965, am devenit imediat ”român”, așa cum imigranții din Franța erau ”francezi”, cei din Anglia, ”englezi”, cei din  Maroc, ”marocani”. Auzeam uneori discuții de genul:”Felicitări, am auzit că ți-ai măritat fata, pe cine a luat?” ”S-a măritat cu un polonez, dar e un băiat bun, nu bea”.  (Pentru că eticheta de ”marocan”, de exemplu, era adesea însoțită de stereotipul ”criminal”, cea de ”român” era asociată cu ”hoț”, ”polonez” sau ”rus” = ”bețivan”, etc. etc. Populația Israelului s-a maturizat însă mult în ultimele patru decenii, este mult mai omogenă și nu prea mai auzi asemenea caracterizări. Și asta grație, în mare parte, armatei israeliene, considerată un ”melting pot” al societățăii israeliene, unde toți recruții sunt tratați la fel, indiferent de originea lor,  principiul fiind dus mai departe apoi de ei, în viața civilă.)

Când m-am stabilit în  Anglia, am devenit britanic ”de origină israeliană”, Israelul fiind țara din care venisem. Identitatea mea națională părea acum tot mai vagă, mai estompată. Pentru mine, acest lucru nu constituia o problemă. Nu mai simțeam de mult nevoia de a ”aparține” vreunui grup. (Când cineva m-a întrebat în tinerețe ce sunt, i-am răspuns: ”I am Jewish but freelance”. Atunci crezusem că fac o glumă bună, mai târziu mi-am dat seama că spusesem exact ce simțeam.) Pe alții însă, lipsa unei identități clare îi pune în mare încurcătură:

În august 1972, am plecat cu soția mea și cu prietenii noștri Edy și Rodica, din  Frankfurt, într-o vacanță de o săptămână în Elveția. Am vizitat Geneva, Lausanne, ne-am plimbat pe munte, am descoperit atunci superba brânză elvețiană Gruyere, pe scurt, am petrecut o săptămână extrem de plăcută. La întoarcere, am decis să conduc eu întâi. Trecând prin Neuchatel, la un stop chiar în fața mașinii, lumina s-a schimbat din verde în galben. Am ezitat o secundă, dacă să accelerez sau să opresc și, în cele din urmă am frânat. Șoferul camionului din spate, care mizase pe prima mea opțiune, a frânat și el, dar prea târziu și ne-a lovit portbagajul. Am coborât amândoi din vehicule ca să schimbăm numele societăților de asigurare și alte date, când, după câteva minute, lângă noi își făcu apariția un polițist. Conversația avu loc în franceză:

– ”Domnule”, mi se adresă el, ”am văzut accidentul. Dv nu aveți nici o vină, ați fost lovit din spate. Trebuie totuși să-mi arătați permisul de conducere”.

I l-am înmânat.

– ”Nu sunteți francez? Acesta este un  permis britanic”

– ”Nu sunt francez, locuiesc la Londra”, am răspuns.

– ”Îmi puteți arăta pașaportul?”

– ”Desigur, poftim!”

– ”Nu sunteți britanic? Acesta e un pașaport israelian!”

– ”Da, sunt cetățean israelian, stabilit în Marea Britanie”.

În acel moment Edy, din mașină, întrebă iritat:

– ”Ce se întâmplă? De ce ne ține atâta?”

– ”Ce limbă este aceasta?”, întrebă  polițistul.

– ”Română”, i-am răspuns.

– ”Și de ce vorbiți româna?”

– ”Pentru că este limba noastră maternă. Ne-am născut în România”.

Polițistul făcu doi pași înapoi și se uită  la placa de imatriculare.

– ”Și conduceți o mașină înregistrată în Germania de Vest”….

– ”E mașina mea”, interveni Edy, din interior. Eu locuiesc la Frankfurt”.

– ”Și faceți accident în Elveția”…, își urmă polițistul firul, gândindu-se probabil cum va spune povestea mai târziu, la o bere, colegilor săi.

După ce își notă numele meu, numărul de pașaport și cel al mașinii, îmi înapoie actele, duse două  degete la chipiu și ne spuse:

– ”Puteți pleca. Drum bun. Sunteți cel mai internațional caz pe care l-am avut vreodată la Neuchatel!”

Peste câteva minute, printre hohotele de râs din mașină am decis că asta suntem: internaționaliști, cetățeni ai lumii.

Eram tineri, nu știam atunci că ne amăgim. Dar astăzi, exact 40 de ani mai târziu, nu mai am niciun  dubiu. Nu ești ceea ce crezi că ești ci ceea ce decid alții. Iar dacă nu ești de acord cu ei, dacă nu te simți bine în grupul în care ești, nu ai decât o soluție: să te declari ”freelance”!

Articol aparut in Acum.tv

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Nu știu cum reușiți dar orice scrieți scrieți bine și cu miez. Mă întreb care o fi fost atmosfera din Constanța în epoca emigrării Dvs. dar în mod cert aicea unde m-am născut și trăiesc (Banat) nu exista nimic de genul „nu eram român”. Iată și dovada: acum cîteva luni, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la terminarea liceului am aflat cu uimire că un coleg este evreu, ba chiar a ajuns conducătorul comunității evreiești din oraș. Efectiv habar nu avusesem ! M-a invitat la sinagogă să asist la slujba de vineri, ceea ce am făcut cu plăcere și probabil voi repeta gestul (nu prea des ca să nu devin ridicol în ochii celorlalți, deși o altă cunoștință a insistat sub pretextul că „nu avem destui bărbați ca să dansăm kadeș”). Ce să mai spun de cei cîțiva evrei, prieteni ai părinților mei, oameni de o distincție și cultură rară (+ umor). Dar pe aceștia i-am știut de evrei de la bun început.

    Apropo, de Walther Rathenau ați auzit ?

    • Stimate domnule Vasiliu,
      Vă mulțumesc pentru aprecieri.

      Constanța, pe vremea copilăriei mele, era un oraș cu 80.000 de locuitori, printre care, pe lângă români, mai trăiau greci, macedoneni, albanezi, ruși, turci, tătari, armeni, etc., și vreo 30 de familii de evrei. Poate tocmai datorită acestui amestec, nu am cunoscut rasism ca atare. Dar erau tot felul de episoade care îmi aminteau permanent că eu sunt ”altfel”. De exemplu, în fiecare an după Paștele evreiesc, mă băteam cu copilul unor vecini care mă întreba dacă am mâncat pască făcută cu sânge de creștin. După aceea ne împăcam și ne jucam până la bătaia din anul următor. Apoi la liceu, se organizau serate dansante pentru elevi în fiecare an, în seara de Înviere. Prezența era obligatorie, pentru ca elevii să nu poată participa la slujba de la biserică. ”Tu ești scutit”, îmi spuneau profesorii în clasă, ”pentru că ești evreu”. (Și tocmai de aceea mă duceam să asist la slujbă!) Deci, lucruri aparent mărunte, dar care, adunate la un loc, vă dau poate o idee despre situație. (Sau poate eram eu prea sensibil.). În altă ordine de idei, nu, nu am auzit de Walther Rathenau.

      Toate cele bune

      • În aceste condiții vă înțeleg perfect (de altfel cam bănuisem ceva de genul ăsta, altfel nu ați fi aruncat cu vorbe fără acoperire). Ca român regret enorm, deoarece, chiar aflat în colțul opus al țării, nimic din ce este românesc nu îmi este străin și nu mă lasă indiferent.

        Lipsa oricăror antagonisme etnice din tinerețile mele mai poate fi susținută și prin exemplul unui coleg (tot de liceu) țigan. Ochios, buzat, mai sărăcuț (nu era singurul), era perfect integrat în colectiv. Mai conta, trebuie să o spun, deși sînt un detractor integral al comunismului, ȘI PORTUL UNIFORMEI. Singurele persoane care, de la bun început, s-au auto-izolat și, prin consecință, au fost izolate, erau doi români (get-beget) repetenți. Nu din cauza repetenției (erau mediu-spre-superior inteligenți) ci fiindcă aveau un comportament golănesc-sfidător care nu se îmbuca în nici un fel cu noi, ceilalți. În fine, tot pentru acuratețe, trebuie să menționez substanțiala componentă germană printre colegi (ai căror părinți, aproape toți, fuseseră deportați în Rusia în 1944-45).

        Ar mai fi multe de povestit, dar nu e decît un forum. Oricum, cred că în clasa noastră ați fi fost o figură de vîrf.

        A, încă ceva esențial: la generația cu trei ani mai mare un oarecare Gyuri Loewenfeld a fost dat afară din UTM cînd părinții au ales să emigreze – TOATĂ CLASA A FĂCUT GREVĂ !

      • Domnule DG,

        In Constanța, pe vremea copilăriei mele, cam in aceiasi perioada,
        mai era o sinagoga inchisa, o constructie impresionanta,
        (cam in zona Modern daca nu gresesc ) care a fost demolata.
        Acum mai este una (inainte de piata Ovidiu) din care mai sunt
        zidurile si acoperisul. Probabil ca a existat o comunitate evreiasca
        mult mai mare. Cu ocazia Invierii am acut ocazia sa vad cu clasa
        „Teodora regina Bizantului” la Cazinou (atunci era cinematograf ).
        Ca cetatean al aceluiasi oras imaginar va citesc
        cu nostalgie.
        P.S. Un raspuns la intrebarea dvs. care imi place foarte mult, dar nu-mi permit,
        decat in gluma, imi cer scuze , este in in Exodul; „Eu sunt cel ce sunt”.

  2. Esti ceea ce parintii, bunicii si strabunii tai au fost. Asta dpdv genetic si … social.
    Pentru mine, a fi „internationalist” nu e o mare realizare… si nicidecum nu trebuie sa fie un scop in viata. Din simplul motiv ca este o categorisire temporara, contextuala, caci tine cont de criterii pur subiective, dictate de catre politica si planurile celor ce conduc momentan fraiele lumii.

    (Totusi speranta mea e ca relatiile interumane nu se vor „perverti”chiar intr-atat incat sa dispara dimensiunea apartenentei unei familii, unei comunitati, unei natiuni, decat daca asta ajuta scopului propus de catre credinta crestina: uniunea cu Dumnezeu.)

  3. Genial din nou! Sarcasm, umor si (auto)ironie cum doar la Woody Allen mai gasesti

    (asta e un exemplu: ”I am Jewish but freelance”. )

  4. ieshti ceea ce ceilaltzi cred despre tine.chiar daca ei greshesc.
    dvs domnule,sintetzi minoritatzili conlocuitoare.si astazi!in romanica bineintzeles.cititzi comentarii la articole ce ating fibra rumina si imi vetzi da dreptate.si in ziare care sint serioase la romanica!.ma rog si astea au in programa editoriala inscris:dezvoltarea simtzului patriotic al ruminului cititor.
    scrietzi frumos si curat.Elvetzia!!ce putea sa fie Transilvania!si ce au facut cu ea!

  5. Cu totii suntem altfel.
    Aste sunt gindurile care macina un intelectual.Cine e, de unde vine si unde merge.
    Probleme existentiale.
    Totul e sa nu se agraveze si sa devina depresii.
    Sunteti un caz totusi clar.Etnic si religios.
    Dar un copil provenit dintr-o casatorie mixta crestin-musulmana sau mai stiu eu de care.
    E plin Orientul Mijlociu de asa ceva.

    Dar de familia doctorului Rozin cu ai sai copii ceva mai mici ca dvoastra Marqueritte si Monel ati auzit ?

  6. Si eu am emigrat din Romania pentru ca eram roman. Diferenta fata de ceilalti (mainstream) nu se bazeaza doar pe etnie, ci si pe ceea ce simti. Frumos scris, toatele cele bune!

  7. E o lume noua. Eu sunt foarte fericita sa fiu de pe oriunde.
    Am inceput sa ma simt diferita desi sunt romanca in Romania. Pur si simplu am evoluat diferit.

  8. Citind articolul mi-a ramas gandul la Constanta tineretii mele si nu numai. La „Scoala Medie nr 2” (Liceul Mihail Eminescu) am avut colegi de toate natiile, minus evrei. Au fost anii cei mai frumosi, era o atmosfera frumoasa, ne intelegeam f bine si ca fapt divers, numai doi n-au terminat o facultate. Am terminat liceul in 1960. Dintre toti aveam o colega de care eram toti indragostiti, bineinteles ca eu aveam cele mai mici sanse. Sa-i zicem Ada. Eram prieteni la catarama, am invatat impreuna pt examenul „de maturitate” si multe altele. Cu toate ca eram studenti amndoi in Bucuresti, ne-am intalnit f rar, ca dupa terminarea facultatii sa nu ne mai vedem deloc.
    In facultate aveam o colega , sa-i zicem Tania. Intr-o vara facand practica la Navodari, mergeam amandoi aproape zilnic la Constanta. Intr-o zi mi-a spus ca m-a vazut in celebru tablou cu toata clasa si toti profesorii la verisoara ei Ada. Deci Tania si Ada erau verisoare primare.
    Prin 2008, colegul meu de banca si bunul meu prieten (grec) sa-i zicem Lakis a venit in tara si intr-o seara era cu niste prieteni la restaurant. M-a sunat (eu n-am putut sa ma duc) si tot atunci, bucurie mare, am vorbit si cu Ada. De atunci, cale de cateva luni, am vorbit aproape in fiecare seara, ba pe internet, ba pe telefon. La o agapa cu colegii aflasem ca Tania s-a repatriat in Israel. Am intrebat-o pe Ada ce stie despre Tania, s-a balbait, nu stia nimic si a schimbat repede subiectul. Puteti sa-mi spuneti de ce, d-le Galbinski?’
    Nici nu stiti cu cata nerabdare asteptam seara sa vorbesc cu ea si cata placere imi facea. Peste cateva luni a murit intr-un groaznic accident. Am plans ca dupa o ruda apropiata. Am lucrat pri multe tari, am colindat aproape toata Europa, dar niciodata nu m-am ferit sa spun ca sunt roman, chiar daca uneori ma intrebau, de unde, din Budapesta? Parafrazand vechiul banc cum ca fratii ne sunt dati, iar prietenii ni-i alegem, la fel nationalitatea si tara de origine nu putem sa le alegem. Am avut un coleg de facultate care prin 1968 a ramas in Anglia. Se tinea mereu un securist dupa el sa renunte la cetatenia romana, ca nu dadea bine lui nea Nicu. Raspundea mereu la fel: „cetatenia romana n-am cerut-o eu, cu ea m-am nascut, deci nu pot sa renunt la ea!”

    • Da, daca s-ar fi putut, m-as fi declarat peste tot de etnie constantean, pentru ca sufletul orasului meu natal din anii 50 si 60 face inca parte din mine. Numai noi constantenii, stim ce a insemnat pentru noi.

  9. Nu intimplator incepe cu rasismul israelian din perspectiva „obiectiva” si „critica implicita”, moralist binevoitor fata de Israel care si-a corectat in final tarele rasiste. Galbinsky incepe de la societatea cvasirasista care-i impartea pe oameni in etnii(=Israel) si in nici un caz cu tara de origine de unde a plecat (asupra Romaniei nici un cuvint nici o aluzie critica) pt a ajunge la acest catarsis din Anglia unde a scapat in fine de rasism. Este si justificarea cea mai manipulativa si efectiva a demersului de a fugi de singura tara unde etnia era ii era si nationalitate. Aceasta deghizata in evadarea catre libertate, eliberarea de determinantii etnici, care pt G este defapt scopul de a scapa de a fi evreu. Orice dar numai evreu nu. Abia in Anglia originea lui este „israeliana”, la egalitate cu originea „romana”. Toate originile (deja orini si nu etni) in egala masura adevarate si de partial adevarate, toate concurente in a estompa adevarata lui etnie. La toate astea se mai adauga si nationalitatea engleza. Ei, si abia acum G poate sa-si aroge si pe a patra nationalitate- cea de evreu. Pt ca este deja la adapostul unei aporii: care este defapt nationalitatea lui Galbinski? Caci fiecare dintre aceste nationaliti este in egala masura de valabila sau nevalabila ca si cealalta, in privinta lui G orice incadrare in una dintre cele patru nationalitati este la fel de incompleta ca si cealalta. Ei vedeti ?! Etnia nu inseamana absolut nimic. Prin relativizarea conceptului de etnie si ambiguitatea dintre etnie, nationalitate, cetatenie G isi cistiga in fine statutul de cetatean international. O reusita cu care se mindreste. Statutul de international, singura salvare de la stigma de a te fi nascut evreu a fost oferita pt prima data in istorie de catre doctrina comunista care stabilea impartirea populatia planetei numai dupa clase sociale si nu dupa nationalitati. De aceea evreii au fost si primii fericiti sa fie si sa fie considerati „internationalisti”, care din oportunism care din candoare, si care s-au dedicat trup si suflet regimurilor comuniste din toate republicile sovietice si sovietizate. Toti acestia di urma au sfirsit fie marginalizati fie executati, internationalismul lor a esuat lamentabil. In timp ce internationalismul lui Galbinsky a triumfat. Aplauze!

    • Domnule Fatu,

      Mesajul dv. imi da impresia ca sunteti o persoana educata si inteligenta. Ma intristeaza foarte tare faptul ca nu va folositi darurile intr-un scop pozitiv. Daca aveti ceva anume de care sa-l acuzati pe dl. Galbinski ar trebui s-o faceti direct si bazat de fapte, nu prin astfel de insinuari urite. O sa va reamintesc faptul ca tot comunistii erau cei pentru care nu conta notiunea de individ, cu bunele si relele sale personale, ci notiunea de grup, iar eu constat ca exact asta sustineti si dv:. ca dl. Galbinski de fapt nu este dl. Galbinski, cel care a trecut prin ce a trecut in viata, ci un evreu. Care evrei, „dupa cum se stie”, sunt asa si pe dincolo.

  10. Este uluitoare asiduitatea cu care „Radu Fatu” il urmareste pe Dorian Galbinski acuzandu-l – prin implicatie – de toate relele pamantului – internationalism, comunism si alte baliverne.

    Domnule „Fatu” sau cum v-oti fi numind in realitate, aveti cumva vreun conflict personal cu Dorian, de unde atata venin?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorian Galbinski
Dorian Galbinski
A fost timp de aproape 40 de ani producator la sectia romana a BBC World Service, a lucrat ca translator si interpret pentru diferite institutii si companii britanice. A studiat la Universitatea din Tel Aviv Civilizatie Franceza/Arheologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro