Home » Analize »Global / Europa »Opinie »Orientul Mijlociu » Citesti:

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut

Octavian Manea august 7, 2013 Analize, Global / Europa, Opinie, Orientul Mijlociu
5 comentarii 901 Vizualizari

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?
În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO: „În cele din urmă, o Alianţă care îi tratează pe toţi membrii săi ca egali – unde fiecare voce are aceeaşi greutate, fiecare ţară are un loc la masă, iar deciziile se iau prin consens – acel tip de alianţă este nesustenabil când factura colectivă este atât de inegal distribuită“. Este un avertisment simbolic, lansat, într-un discurs de adio, de un tehnocrat fidel etosului euroatlantic, într-unul din think tank-urile cele mai importante din Bruxelles, Carnegie Europe. În general, este puţin probabil ca în Europa să mişte ceva în sfera securităţii comune în absenţa unui leadership franco-britanic (vezi Saint-Malo sau intervenţia în Libia). În plus, încă bine afundat în Mali, o nouă intervenţie, infinit mai complexă, este ultimul lucru de care preşedintele Hollande vrea să audă.

Scrisoarea generalului Dempsey

Totuşi, ce opţiuni militare ar avea la dispoziţia sa, Administraţia Obama? Scrisoarea generalului Martin Dempsey (Chairman of the Joint Chiefs) transmisă Senatului la 19 iulie este edificatoare. În spaţiul public, una dintre cele mai populare idei este aceea a implementării unei zone de interdicţie aeriană (no-fly zone). Iar pentru acest lucru se impune mai întâi neutralizarea apărării aeriene. Dar, la o privire atentă, putem ajunge la concluzia că este o opţiune lipsită de sens: nu aviaţia militară este principala armă folosită de regimul Assad în masacrarea rebelilor. O astfel de operaţiune ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari pe lună, fiind totodată nevoie de dislocarea a sute de avioane de luptă. Un alt scenariu este cel al creării unor enclave sigure de-a lungul frontierelor Turciei şi Iordaniei, însă protejarea lor ar necesita mii de soldaţi americani, precum şi implementarea unei zone limitate de interdicţie aeriană. Astfel de enclave ar rămâne extrem de vulnerabile în faţa atacurilor cu rachete şi celor terestre. O altă opţiune este antrenarea şi susţinerea cu armament a gherilelor rebele, însă marea necunoscută ţine de dificultatea de a distinge între elementele moderate şi cele extremiste. În cele din urmă, elemente ale Al Qaeda sunt parte activă din rezistenţa anti-Assad. Poate cea mai fezabilă opţiune este cea a unei campanii aeriene şi balistice împotriva elementelor gravitaţionale ale maşinăriei de război a lui Assad. Costul însă va fi de miliarde, plus mobilizarea a sute de avioane, nave maritime şi submarine. Problema de ansamblu a tuturor scenariilor este că se discută într-un context în care nivelul operaţional al armatei americane este grav afectat de sechestrul bugetar. Pregătirea şi antrenamentul trupelor sunt ţinte cu sensibilitate politică redusă. Doar nu puteau tăia din banii de compensaţii, din bugetul alocat operaţiunilor din Afganistan sau din programele de achiziţii.
Dar marea problemă pentru un general care a văzut în Irak limitele unor campanii exclusiv militare este că toate opţiunile de mai sus sunt discutate separat şi nu în contextul unei „whole-of-government strategy”. De fapt, în scrisoarea sa generalul Dempsey reia explicit marele avertisment al deceniului post 9/11: tot ceea poate spera un militar să obţină este “să seteze condiţiile pentru progres şi schimbare…Trebuie să recunoaştem că succesul campaniei noastre nu constă într-o simplă victorie militară, ci în capacitatea noastră de a pregăti terenul pentru ceilalţi actori” (în cuvintele unui alt veteran al Irakului, generalul britanic Graeme Lamb), în esenţă toate acele instrumente, fundamental civile, non-militare, care vor prelua responsabilitatea stabilizării. Iar această dezbatere nu o poartă nimeni astăzi.
.
Impactul sechestrului bugetar

O altă dimensiune pe care preşedintele Obama trebuie să o considere ţine de impactul sechestrului bugetar care planează asupra Pentagonului. Iar rezultatele mult aşteptatei diagnoze interne cerute de Chuck Hagel pentru a evalua consecinţele sechestrului tocmai au fost făcute publice. Întrebarea pe care Hagel a ridicat-o este una simplă: dacă trebuie să tăiem alte 500 de miliarde de dolari în următorul deceniu, cât de validă mai este filosofia de apărare codificată de Administraţia Obama în ianuarie 2012 – pivotul spre Asia-Pacific, evitarea operaţiunilor de contrainsurgenţă şi stabilizare, reorientarea spre „războiul purtat prin telecomandă“? Ce trebuia ajustat pentru a păstra pe cât posibil aceste direcţii strategice? Două sunt opţiunile pe care Hagel le-a pus săptămâna trecută pe biroul preşedintelui. Pe de o parte, dacă Obama alege să protejeze investiţiile în tehnologia care promite să asigure avantajul comparativ în faţa capacităţilor antiacces ale Chinei, spre exemplu, atunci preşedintele trebuie să accepte restructurări masive ale armatei terestre cu 40.000 până la 110.000 de oameni, diminuarea cu 2 până la 3 a numărului grupărilor de portavioane şi tăierea corpului puşcaşilor marini cu 32.000 până la 70.000 de oameni. Consecinţa de fond este „o forţă predominantă tehnologic, dar una mult mai mică şi care va putea să îşi asume mai puţine lucruri, în special în cazul unor crize simultane în regiuni diferite ale lumii“, avertizează Hagel. Desigur, toate aceste tăieri se adaugă celor deja programate înaintea activării sechestrului şi care vizează recalibrarea armatei americane la nivelul avut înainte de momentul 9/11. Pe de altă parte, Obama poate opta pentru păstrarea potenţialului expediţionar şi a mijloacelor de proiectare a puterii, acceptând tăieri de personal mult mai limitate, dar în acelaşi timp sacrificând orice investiţii în cercetare şi dezvoltare sau în achiziţiile de tehnologie de ultimă oră. Rezultatul ar fi o amânare cu cel puţin un deceniu a unei modernizări necesare, în contextul în care consumabilele, principalele programe de dotare ale armatei americane, datează din epoca lui Reagan.

O alegere imposibilă?

Din ce a arătat până astăzi, preşedintele Obama pare programatic orientat spre primul scenariu, însă unul care nu îi oferă şi o fundaţie adecvată, sustenabilă pentru o intervenţie responsabilă în Siria. Obama ştie că nu poate repeta eroarea lui Rumsfeld din 2003, când a respins planificarea preventivă a etapei de stabilizare postconflict, cu preţul cunoscut. Este un avertisment pe care proaspăt retrasul şef al Centcom-ului (comandamentul regional care acoperă Siria), generalul James Mattis, a ţinut să îl repete public la 20 iulie: „Trebuie să definim foarte exact finalitatea militară pe care o vrem şi care derivă din ceea ce ne propunem să realizăm din punct de vedere politic. Altfel o să ne trezim că invadăm o ţară, dăm jos o statuie şi apoi ne întrebăm – şi acum ce facem? Înţelegeţi ce vreau să spun?“. Până şi principalul consilier militar al preşedintelui, generalul Martin Dempsey, puncta în scrisoare transmisă senatorului John McCain că „ultimii 10 ani ne-au învăţat că nu este suficient doar să modifici balanţa de putere militară, fără o atentă trecere în revistă a ceea ce este necesar pentru a conserva un stat funcţional“. Dar asta înseamnă zeci de mii de trupe cu aptitudini în operaţiuni de contrainsurgenţă, enorm de multe resurse, mai ales cu expertiză civilă (în sectoare precum guvernare civilă, justiţie şi domnia legii, economie), şi în general o răbdare care se măsoară nu în zile şi luni, ci mai degrabă în decenii. Exact ceea ce Obama promitea să evite prin noţiunea de rebalansare spre „nation-building acasă“ şi prin îmbrăţişarea paradigmei conflictelor low-cost, purtate prin telecomandă.

Cifrele războiului

De la începutul războiului civil, aproape 100.000 de sirieni au fost ucişi, 2,5 milioane au fost forţaţi să îşi părăsească casele şi localităţile, în timp ce 1,7 milioane au luat calea exilului extern. Războiul civil sirian nu mai este de mult unul exclusiv local, ci unul regional. Assad este sprijinit masiv de Hezbollahul libanez, de Iran şi Rusia, în timp ce rebelii sunt susţinuţi de către Arabia Saudită şi Qatar.

Jocul Irakului

Pentru Iran, Irakul este principala rută de alimentare a regimului Assad. Desigur, totul se întâmplă cu acordul implicit al premierului Maliki, el însuşi aflat în plin proces de consolidare a puterii şiite. Pentru Maliki, o eventuală victorie a rezistenţei anti-Assad ar putea avea consecinţe dramatice pentru stabilitatea Irakului. O Sirie controlată de suniţi ar deveni un sanctuar de susţinere a unei insurgenţe sunite anti-Maliki.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    “De la începutul războiului civil, aproape 100.000 de sirieni au fost ucişi, 2,5 milioane au fost forţaţi să îşi părăsească casele şi localităţile, în timp ce 1,7 milioane au luat calea exilului extern.”

    Vazand asemenea cifre, cred ca o interventia a SUA nu ar insemna in acest moment decat o impunere a unui interes al acestora, adica nu ar mai avea scuza “impunerii pacii”. Adica, oricine s-ar intreba de ce nu pana acum?

    Siria nu e nici Iraq nici Afganistan. Lucruruile sunt mult mai complicate in Siria, cel putin din cauza existentei comunitatii druze, unite si cu o legatura speicala cu Israelul. Nu sustin ca ar fi un conflict religios, ci doar ca situatia este mult mai sofisticata decat in alte focare de conflict. Si americanii nu sunt in mod special indemanatici in descurcarea situatiilor sociale incurcate…

  2. smaranda spune:

    Este un aspect care nu este luat in calcul. O parte a populatiei arabe nu ii iubeste pe americani. O interventie americana nu ar aduce decit la si mai multi dusmani pentru ei, ca in Irak sau in alte tari arabe. Lumea s-a schimbat. Globalizatia obliga tarile sa tina seama de ostilitatile afisate.
    Turcia care parea la un moment dat capabila sa joace un rol in conflict a facut citiva pasi inapoi si astfel razboiul civil sirian continua.

  3. garett spune:

    SUA se afla deja intr-o cadere de popularitate dupa “Snowdengate” chiar si in randul aliatilor sai occidentali traditionali. In plus, fiasco-ul din Libia a aratat clar ca nici “the freedom fighters” nu sunt chiar “animati de cele mai bune intentii”.
    SUA trebuie sa stea deoparte si sa-si rezolve mai intai problemele economice, altfel va ceda locul intai Chinei!

  4. john spune:

    ma asteptam sa abordati si problema delicate a crestinilor din Siria: cum sunt fortati la exil de rebelii lu’ peste, uneori decapitati, rapiti, convertiri fortate la Islam etc..

    sau sunt cantitate neglijabila???

  5. Alex spune:

    Siria este un subiect complicat, inclusiv datorita unor motive precum:

    - o mare parte a populatiei il sprijina in continuare pe Bashar al-Assad, pentru ca altfel este greu de crezut ca ar fi rezistat doi ani si jumatate, chiar si cu Rusia si Iran de partea sa. E drept ca sunt o multime de cauze pentru acest sprijin, ce sunt in mare parte dictate de faptul ca o mare parte a clasei de mijloc siriene si minoritatile religioase prefera stabilitatea relativa oferita de actualul regim, decat lipsa unei autoritati statale, ce se manifesta atat de pregnant in Libia si chiar si in Irak…Inclusiv armata a ramas in mare parte functionala, in ciuda dezertarilor masive din 2011, iar cu exceptia unor factori de decizie din linia a 2-a care au fugit, leadership-ul sirian ramane functional…

    - spre deosebire de cazul libian, asa cum si autorul sublinia, lipseste coeziunea opozitiei, care este fragmentata si divizata de multe subiecte aflate in dezbatere. Este greu de crezut ca acest lucru va fi remediat in urmatoarea perioada, ceea ce face ca gruparile extremiste sa isi poata extinda influenta in teren, in timp ce formatiunile militare moderate isi pierd increderea in “birocratii” din opozitie ce stau si se cearta prin diverse capitale, respingandu-le astfel autoritatea, chiar si daca un guvern in exil va fi format. Nu mai vorbim de faptul ca opozitia nu a fost in stare sa gaseasca o varianta de a participa la conferinta de pace de la Geneva (asa zisa Geneva 2), ceea ce subliniaza si mai mult incapacitatea unei strategii realiste…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)