vineri, martie 29, 2024

O nouă tăcere complet neinpirată a președintelui Iohannis

Nu de subiecte de mare interes a dus lipsă trecuta săptămână. Ea a început în forță prin atât de insolitul, utilul, curajosul și demnul protest al magistraților, protest care continuă, și s-a încheiat printr-un bizar proiect de lege introdus în Parlament de senatorul Șerban Nicolae și de deputatul Liviu Nicolae Dragnea, proiect prin care se plănuiește repatrierea rezervelor internaționale de aur ale României, aflate astăzi în custodia Băncii Angliei.
Însă indiscutabil cel mai de interes subiect a fost reprezentat de felul în care și-a dus lupta în vederea dobândirii postului-cheie de procuror șef european doamna Laura Codruța Kὄvesi. Care a avut de înfruntat aproape de una singură valul de calomnii montate de jalnicul, semidoctul, agramatul și atât de compromisul guvern al României. Calomnii difuzate în cel mai dezgustător și rușinos chip cu putință de presa aservită alianței PSD-ALDE și de europarlamentarii aceleiași ordinare, murdare șleahte.
Doamnei Kὄvesi i-au stat alături cetățenii români cinstiți și care încă gândesc cu mintea proprie. Oamenii care nu au fost intoxicați, cel puțin deocamdată, de zoaiele de presă repezentate de televiziuni de genul unor Antena 3, România tv, TVR prin urât mirositoarea emisiune România 9, de imundele gazete Evenimentul zilei și Cotidianul. Oameni care, așa cum foarte bine spunea doamna Kὄvesi însăși, într-un interviu acordat sâmbătă, Andreei Esca, încă mai cred în justiție. Au sprijinit-o pe doamna Kὄvesi deopotrivă partidele de opoziție și presa care încă nu a cedat în fața asalturile tot mai primejdioase ale puterii. Însă, probabil, cel mai consistent sprijin i-a venit d-nei Laura Codruța Kὄvesi din partea europarlamentarilor occidentali care, prin conduita adoptată în cursul audierilor de marțea trecută din comisia LIBE și din comisia CONT ale Parlamentului european au dovedit cât de fără efect și de fără rost a funcționat propaganda ostilă pusă la cale în capitala României de o putere disperată. Disperată și antinațională care joacă mincinos pe cartea naționalistă. La fel cum a făcut Nicolae Ceaușescu, părintele ei spiritual.
Mărturisesc că mă așteptam ca doamna Laura Codruța Kὄvesi să fie apărată de președintele Klaus Iohannis. Care de această dată era cum nu se poate mai liber să o facă. Nu era încorsetat de cine știe ce prevederi constituționale, așa cum a fost cazul atunci când a fost obligat să pună în aplicare decizia Curții Constituționale care îi cerea expressis verbis să o demită pe d-na Kὄvesi din funcția de procuror șef al DNA. Dl. Klaus Iohannis trebuia să iasă public și să facă o declarație pe această temă, fie și numai pentru faptul că numele său a fost în cel mai ticălos chip folosit de argumentația fetidă a oamenilor puterii. Președintele României a preferat tăcerea.
De ce a tăcut oare președintele Iohannis? Nu cred să fie vorba doar despre deja proverbiala lipsă de reacție rapidă a președintelui. Ori despre proasta prestație a consilierilor din preajma domniei-ale. Iată de ce mi se pare că sunt cum nu se poate mai justificate întrebări deloc comode pentru actualul șef al Statului. Ca, de pildă:
1. A început oare candidatul la un al doilea mandat de președinte Klaus Werner Iohannis să se teamă de creșterea în popularitate a d-nei Laura Codruța Kὄvesi?
2. A devenit gelos dl. Iohannis pe sporirea gradului de expunere europeană al fostului procuror șef al DNA? Se teme oare actualul președinte al României de o eventuală intrare în politică a doamnei Kὄvesi care, în cazul în care nu va dobândi postul pe care și-l dorește, ar putea accepta mai vechea ofertă de candidatură la președinția României venită din partea USR?
3. Acționează oare dl. Klaus Werner Iohannis după modelul predecesorului său în funcție, dl. Traian Băsescu, care, gelos pe popularitatea la care a ajuns la un moment dat d-na Mona Musca, a ordonat găsirea a ceva care să o compromită și să o scoată definitiv de pe scena politică românească?
4. Ce mandat a primit d-na Odobescu, amabasadorul României la UE? Și cine i l-a dat? Era încunoștințat președintele Iohannis, în calitate de principal responsabil și arhitect al politicii externe românești, despre felul în care va vota doamna Odobescu?
Pentru moment, sunt mai mult ca sigur că tăcerea lașă pe care președintele a adoptat-o în cazul Laura Codruța Kὄvesi s-au decontat deja în opțiunile electoratului. Iar până la viitoarele alegeri prezidențiale sunt mai puțin de 10 luni.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Daca se teme de Kovesi este un prost inseamna. Ar trebui s-o sprijine si sa colaboreze cu ea in cazul in care intra in politica. Nici nu sunt sigur daca Kovesi ar trebui sa fie presedinte, ci mai degraba i s-ar potrivi postul de premier sau ministru al justitiei, ceva de genul asta, din moment ce functia prezidentiala a devenit de decor.
    Personal am terminat cu Iohannis. Nu-l mai vreau ca presedinte. Trebuie ca un alt candidat sa se afirme si sa intre in alegeri. Barna, Ciolos, Kovesi, insa nu Iohannis. Nu mai avem timp de pierdut inca 5 ani.

    • Stai linistit, nu are de ce sa se teama.
      Kovesi va veni ca o manusa pentru Iohannis.
      Omul trebuie sa fie impartial in functia de presedinte. El trebuie sa-i toace marunt pe PSDeii astia fecundati gresit.
      Oricum sper ca sa se iasa la vot corespunzator vocalitatii de pana acum. Daca iarasi ne va dobora ignoranta, vom ramane jalnici si atat.

  2. Apreciez articolul și rog autorul să accepte felicitările mele.

    „…dl. Traian Băsescu, care, gelos pe popularitatea la care a ajuns la un moment dat d-na Mona Musca a ordonat găsirea a ceva care să o compromită și să o scoată definitiv de pe scena politică românească”

    Aș îndrăzni să spun că d-na Mona Muscă „a găsit” singură-singurică „ceva care să o compromită și să o scoată definitiv de pe scena politică românească”. Oh, și dacă domnia-sa ar fi fost singura liberală care!…

    • Mie unuia, la momentul respectiv, mi-a scapat (daca a fost) amestecul lui Traian Basescu in scoaterea din scena a Monei Musca.
      Dar contributia colegilor sai de partid mi s-a parut esentiala si mi-am explicat-o cam in felul descris in articol, cu diferenta ca amenintati imi pareau ca se simt liderii PNL. Nu stiu cat de tare l-ar fi deranjat pe Traian Basescu, dar o amenintare pentru pierderea „leadership”-ului de catre masculli din capul partdului, era evidenta.
      S-au ingramadit sa agraveze circumstantele desi in alte ocazii ar fi zis ca de fapt e chestie de interpretare, ca pacatele tineretior si alte alea, … mai faceau o epigrama si le trecea. Mai ca nu i-au dat branci pe scari.

      Cat despre aspiratiile doamnei Kovesi la Presedintie trebuie sa fii naiv sa te temi de asa ceva pentru momentul de acum.
      Nu trebuie uitat ca, deocamdata, dansa este un tehnocrat. Pana la transformarea in politician mai trec niste cicluri electorale, nu se face peste noapte – nu pune in niciun caz in pericol pozitia lui Iohannis. Mai mult, s-ar putea sa-i foloseasca in formarea ca politician stagiul la Parchetul European. Sau, cine stie respingerea candidaturii sa o determine sa intre in politica mai devreme dar nu cu sanse reale de a castiga si alegerile (si in acest caz interesul pragmatic al D-lui Iohannis ar fi sa o sprijine pentru Procuror UE).
      Cineva, insa, poate sa se foloseasca de aceasta popularitate ca sa-si construiasca un soclu pe care sa-si creasca cota, dar sa se teama de concurenta ar inseamna „sa mearga dupa fenta” pe diversiunea intretinuta de unii, dornici sa dezbine opozitia.
      Domnul Iohannis, ca de obicei cantareste mult prea mult consecintele pe care le-ar avea o luare de pozitie incorecta, incercand sa anticipeze cu 2-3 pasi inainte si de multe ori este neinspirat; ceea ce a anticipat pentru pasul 2 sau chiar pasul 1 ajunge deja sa fie contrazis de evolutia reala, iar intentia de a nu fi interpretat ca incorect ramane inutila. Si ramane iar si iar, doar cu inactiunea, de frica sa nu fie hiperactiv cum a fost Basescu…

  3. Aiasta-i buna! dar era omul la Paltinis, cu schiurile pe umar, nerefuzind pozele cu romanii schiori.
    Ca atarec se gindeste la popol sa ramine nemuritor odata cu el.

  4. Dl Johannis nici nu ar avea nevoie de sfaturile consilierilor sai pentru a lua
    decizia corecta.
    Ar fi , cred , suficient să citească acest articol.
    Si chiar daca dansul nu are timp pentru cititl presei – desi ma intreb cu ce anume isi ocupa pretiosul timp – cineva ar trebui sa i-l semnaleze. Doamna Carmen, domnul Lazar , domnul Rares Bogdan sau domnul Oreste – ori alta persoan apropiata – au obligatia morala de a-i semnala acest articol.
    Pentru ca daca pana in acest moment cineva isi mai putea imagina ca in speta nu se aplica
    principiul CINE ESTE CU NOI ESTE IMPOTRIVA NOASTRA odata cu aparitia articolulului
    domnului Mircea Morariu o astfel de scuza nu mai incape.
    Ma refer la fina obsevatie pe care autorul o face in legatura răspunderea pentru votul anti-Kovesi dat de ambasadoarea Odobescu.
    Asa este…. Melescanu s-a spalat destul de ostentativ pe maini … fix cat sa sugereze
    ca responsabilitatea acelui vot trebuie cautata in alta parte.
    ”La Guvern !” a fost pana aum ipoteza de lucru , dar articolul ne reaminteste – CORECT – ca de conducerea politicii externe raspunde Presedintele.
    Hotarat lucru , Dl Johannis nu se mai poate eschiva – trebuie sa ia o atitudine publica explicita. Si mai trebuie sa ia si o masura de sanctionare a nefericitului vot al Madamei Odobescu – desigur daca nu l-a ordonat chiar dansul.

  5. Ganditi intr-o cheie gresita D-le Morariu. Nu -i nimic. Toata viata invatam. Si suferim.

    Sibienii sunt niste oameni foarte incapatanati. Nu au verva spirituala, nu vorbesc mult, nu se lauda cu munca lor. Pentru ei conteza numai rezultatul, sa aiba o haina curata, o casa frumoasa si un oras pe masura. Ei nu discuta public ce vor face ci doar la sfarsit pun in fata realizarile.

    Ganditi-va la diferenta dintre bolda si si crasma.

    Daca D-ul Dragnea umbla in CIORAPI flausati pe CALDARAMUL catre crasma in spereanta ca nu va calca in RAHAT iar daca se intampla, un DUSMAN era de vina, la Sibiu oamenii fac treba de cand se stiu. Prima data isi fac casa cu multe ferestre, isi fac drum si haine noi. Nu stau cu mana intinsa. Vezi ASTRA, mitrolpolia Ardealului, universitatea, capitala europeana.

    Presedintele daca nu latra nu inseamna ca nu musca. Cand va musca va fi definitiv. Nu intra in jocuri pe care nu le poate castiga.

    Un mic pariu: ce credeti ca va putea pune Presedintele ca intrebare in mult astepratul referendum?

    Eu zic: „Sunteti de acord ca Romania sa devina o republica prezidentiala? „

  6. Hmmmm, KWI este cel mai bun agent psdragnea!
    I-a validat prim-ministrii de fiecare data; ar fi putut provoca oricind o ruptura daca propunea pe cineva din grupul de la Cluj, sau Iasi. Dar nu!!!! E omul care ofera oricite sanse pentru a impiedica suspensarea.
    Acum tacerea nu e neinspirata, e pur si simplu PROSTEASCA!!!!! Pt a cita din intelepciunea populara: „daca a gindit cu capul lui, prost cap a avut; daca l-a invatat careva, l-a invatat ca sa il prapadeasca nu ca sa il grijeasca”

    Complet inadecvat functiei. Vai de noi la urmatoarele alegeri. Nu vad pe nimeni cu tinuta si probitatea necesara pt a ocupa functia de Presedinte!

  7. Domnule Profesor, intrebarile Dv. nu isi au rostul. Atunci cand actioneaza (rar!) , KWI o face fie destul de stangaci la Cotroceni printr-o declaratie , fie din umbra.
    KWI a fost tot weekend-ul la schi , la Paltinis. Magistratii au demonstrat si demonstreaza, ,multa lume a demonstrat duminica , si KWI e la schi ?
    Tare imi e teama ca isi va pierde din sustinatori. Vom vota iarasi candidatul cu riscul cel mai mic ca tara asta sa nu o ia razna si mai tare si acesta o sa fie KWI.
    Trebuie sa va dezamagesc si sa va spun ca LKC nu va ajunge presedinte aici prea curand. Romanii nu vor vota o femeie presedinte, sigur stiti si de ce, daca cunoasteti cat de cat acest popor.

    • Si unde e problema ? A facut o data gresala sa se amestece in randul demonstrantilor, rolul presedintelui fiind altul decat luarea unor pozitii care l-ar plasa fie de o parte fie de alta a baricadei. Stim foarte bine din declaratiile sale ca nu agreaza acest guvern, rolul sau definit de constitutie fiind extrem de limitat. Nu poate interveni cu absolut nimic in actul de guvernare si nici in cel de legiferare. Nu stiu cat de bine este inteles acest lucru in radul votantilor insa la cate ii se cer, numai un dictator ar avea asemnea puteri.

      • Intrebarea, in acest caz este: ce rost mai are Presedintele?
        Nu i-ati mai lasat nimic de facut.
        Destul de limitat inseamna zero, daca e sa luam toate restrictiile.

  8. Raspunsul la intrebarea 4 est evident NU. Daca Iohannis ar fi stiut ca ambasadorul voteaza Nu si ar fi tacut il tocau gazete si hantenele care ar titrat mare ”Pana si Iohannis nu e de acord cu numirea LCK etc etc

  9. Presedintele s-a comportat corect , orice amestec pe faza in favoarea lui Kövesi fiind un bolovan lagat de propriul picior. Un politician trebuie sa fie in primul un tactician cat se poate de inteligent, sa cantaresca foarte bine cele spuse mai ales daca la mijloc sunt persoane cu nume, prenume si functie intr-o institutie a statului. Nu poti fi destul de precaut astfel incat sa manevrezi fara avarii majore prin „campul de mine” care se afla tot timpul in fata ta.
    O luare de pozitie pro Kövesi exprimata oficial ar fi fost un dezastru , intrega putere de stat ar fi tabarat prin mijloacele de informare in masa pe el si l-ar fi tocat fara mila. Oricum il toaca insa placa cu casele si copiii este resuflata iar in fata alagerilor prezidentiale din anul acesta nu este nevoie ca dansul sa se arunce pratic singur in fata „dusmanului”
    Fiti sigur, la intalnarile de la Bruxelles in cadrul reuniunilor sefilor de stat si guvern a avut destule ocazi sa discute despre Kövesi fara ca cineva sa-si poata ciuli prea tare urechile.
    Sunt convins ca Johannis a discutat pe acesta tema si a gasit cuvintele necesare astfel incat interlocuitorii sai sa poata evalua persoana propusa. Sa nu uitam, nici serviciile n-au dormit, cu siguranta pe masa fiecarui sef de stat si guvern, persoana importanta de la Bruxelles s-a aflat un raport pe acesta tema atunci unde e problema si de ce trebuie sa-i cerem lui Johannis lucruri pe care oricum ne le-ar fi facut, nu este stilul sau.
    Prefer asta stil sobru fara explicatii si comentarii decat in momente oportune , o luare de pozitie oficiala pro Kövesi n-ar fi fost oportuna si nici agreata de partenrii Romaniei care astfel erau pusi in fata faptului implinit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro