marți, martie 19, 2024

O primă și imensă ticăloșie a noului ministru al Culturii

Nu știu cât de bun, cât de destoinic a fost cu adevărat dl. Ionuț Vulpescu în funcția de ministru al Culturii. Funcție pe care a deținut-o în două rânduri. Prima oară în vremea guvernului condus de dl. Victor Ponta, apoi în cel care l-a avut drept prim-ministru pe dl. Sorin Grindeanu.
Oricum, în cele două-trei întâlniri pe fugă, în cursul cărora am avut ocazia să vorbesc cu dl. Vulpescu, omul s-a dovedit amabil, politicos, dornic să asculte sugestii. Nu a pozat nici în infailibil, nici în atoateștiutor, nici în aparatcik. Avea și sper că încă are umor și, mai presus de toate, știa să folosească autoironia. Îmi amintesc chiar că la o Gală UNITER a smuls aplauzele asistenței atunci când a făcut el însuși o glumă pe seama unei erori proprii legată de operele lui Shakespeare.
Oamenii de cultură și artă, chiar și aceia care nu aveau nici cea mai mică simpatie, pentru partidul din care – hélas– încă mai face parte dl. Vulpescu, îl priveau pe tânărul ministru cu o anumită simpatie. Unii i-au regretat plecarea survenită odată cu demisia guvernului, în noiembrie 2015, și i-au salutat revenirea în funcție în ianuarie 2017. Poate și fiindcă, din păcate, guvernarea tehnocrată nu le-a oferit prea multe satisfacții nici prin prestația d-lui Vlad Alexandrescu (dezastrul nereparat nici astăzi de la Opera Română), nici prin aceea a d-nei Corina Șuteu.
Odată cu înlocuirea guvernului Grindeanu fiindcă așa a vrut insul cu mari probleme penale Dragnea Nicolae Liviu, la Ministerul Culturii și Identității Naționale s-a instaurat apocalipsa. Întruchipată de miniștrii-catastrofă Lucian Romașcanu și George Ivașcu. Acesta din urmă arătând că, da, a construit un Teatru, însă pălăria de ministru s-a dovedit pentru el prea mare. I-a căzut peste ochi și peste urechi, i-a întunecat, i-a obliterat privirea așa că nu a făcut nimic notabil. Cât despre dl. Romașcanu, Dumnezeu cu mila… Un ambuscat, un nepriceput, un arivist, un parvenit care își va duce până la capăt neobservat de nimeni mandatul de parlamentar PSD și mai departe se va descurca el singur. La conducerea cine știe cărei reviste de cancanuri.
La recenta remaniere, în fruntea Ministerului Culturii a fost numit dl. Daniel Breaz. Profesor universitar, licențiat în Matematică, rector al Universității “1 Decembrie” din Alba Iulia. Vorba lui Caragiale, “ce caută neamțul în Bulgaria?”. Ce caută un profesor de Matematică în fruntea Ministerului Culturii? Ce fel de competențe îl recomandă? Caută, fiindcă neamțul, în cazul nostru dl. Daniel Breaz, a fost numit politic, ca recompensă pentru faptul că l-a susținut pe dl. Dragnea atunci când penalul președinte al PSD s-a aflat într-o situație mai dificilă la începutul acestei toamne.
Din păcate, nu ne-a trebuit prea mult timp să ne lămurim ce hram poartă dl. Daniel Breaz și cât îi poate mintea. A fost suficientă caraghioasa lui vizită de lucru la statuia Centenarului din Alba Iulia și aprecierile formulate de el cu acea ocazie și – mi-a devenit cum nu se poate mai clar că respectivul este un alter-ego al Suzănicăi Gâdea, o reîntrupare a Tamarei Dobrin.
Iată că zilele trecute domnul Breaz a mai făcut o nefăcută. Una de proporții. Mai exact, a comis o imensă ticăloșie. A împărțit tot felul de pretinse premii de excelență dintre care unul i-a revenit ori a fost doar ridicat de dezgustătorul general în rezervă Marin Dragnea. Ipochimenul care, spre dezonoarea ei, încă mai conduce Asociația Veteranilor de Război din România.
Nu faptul că cetățeanul Dragnea Marin se zice că ar fi unchiul lui Dragnea Nicolae Liviu (așchia nu sare departe de trunchi!) contează. Deși slugărnicia de partid a d-lui Breaz este, în cazul de față, evidentă. Ci faptul că un ipochimen josnic, un trădător, zeci de ani aflat în solda comunismului de tip sovietic, așa cum este numitul Dragnea Marin ia premii în Sala Tronului, pângărită deja de prânzurile luate acolo de neajutorata doamnă Viorica Vasilica Dăncilă, în cadrul unei ceremonii anunțate a fi fost organizată în memoria Regelui Mihai.
Cât de mare ticălos trebuie să fie bătrânul general Dragnea Marin, cât de mare trebuie să îi fie dezonoarea, cât de ticălos, de fără coloană vertebrală trebuie să fie cetățeanul Breaz Daniel încât să pângărească astfel memoria fostului mare Suveran al Românilor? Dl. Marin Dragnea a făcut parte din rău famata divizie “Tudor Vladimirescu”. Care pentru majoritatea românilor înseamnă unul dintre simbolurile procesului de instaurare a comunismului în România. Și de alungare a Regelui Mihai din România. Dl. Daniel Breaz a comis astfel o blasfemie. Doamna Margareta Duda tace. Guvernul României i-a umplut pușculița. Prețul tăcerii a fost achitat cu vârf și îndesat.
Comentariu apărut concomitent pe blogurile adevărul.ro și pe site-ul contributors.ro

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Inca un minister fara rost siu fara sens – acest minister al culturii.

    Toate astea nu ar mai fi posibile daca am avea un guvern simplu cu 7-8 ministere si cu 10% din aparatul de acum.

    Nu foloseste al absolut nimic un astfel de minister. Avem mai multa cultura cu el decat fara el?

    In subordinea sa functioneaza un bizar fond cultural ce finanteaza tot felul de bazaconii.

    Acest minister cheltuieste bani pe tot felul de „promovari” cu un impact minim, platim tot felul de „institute culturale” – numai bune de angajat tot felul de persoane (bune sau rele, nu coneaza, important e ca nu avem nevoie de asa ceva, cel putin nu la amploarea de acum).

    O Directie culturala cu un Director si 10 angajati ar fi arhi-suficient. Integrata intr-un minister mai mare, al educatiei, tineretului, culturii si sportului, si acesta cu cel mult 100 de angajati.

    Cu un buget de functioanre 10% din cel al ministerelor comasate

    Exclud investiiile, dar si acelea ar trebui reduse drastic, avem deja mii de cladiri nefolosite, salile de inforamtica cu calcualtoare mai slabe deact telefoanele din mana pushtilor nu au absolut niciun rost, indidferent ce spune dinozauritza din fruntea ministerului „Educatiei”).

    ///

    Cu un astfel de buget adaptat nevoilor si cu deplasarea acentului catre piata libera, astfel de bazaconii precum cele descrise in articol nu ar mai fi posibile. Nu ar mai exista niciun „ministru al culturii” care sa se straduiasca din greu si inutil sa-si demostreze utilitatea.

    Statul liberal, piata regleaza, libertatea individuala conteaza in primul rand.

  2. O poveste mai lungă de la Moş Crăciun despre generalul Marin Dragnea:
    După doar două zile de la executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu în închisoarea de la Jilava (în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, ora 03.00), membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. au participat la o şedinţă în cursul căreia au aprobat reorganizarea structurii de conducere de la vârful partidului (propunerea fiind făcută de către Gheorghe Gheoghiu-Dej, la reuniunea din 3 aprilie 1954 a aceluiaşi for de conducere). Astfel, în şedinţa din 19 aprilie 1954, s-a aprobat alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar al C.C. al P.M.R. şi, implicit, predarea de către acesta a funcţiei de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. La propunerea ministrului Emil Bodnăraş, generalul-maior Corneliu Mănescu (viitor ministru al Afacerilor Externe) a fost numit pentru un an de zile în funcţia respectivă, urmând ca, din aprilie 1955, aceasta să fie preluată de colonelul Gheorghe Ion (viitor şef al Marelui Stat Major).
    Menţionăm faptul că, în toate documentele pe care le-am consultat până în prezent, nu există nici o referire la trecerea în rezervă a generalului-locotenent Nicolae Ceauşescu, în primăvara anului 1954 sau ulterior. Există însă o informaţie memorialistică valoroasă de la fostul ministru al Apărării Naţionale, generalul Constantin Olteanu. Acesta a afirmat că Nicolae Ceauşescu a dorit în anul 1984 să treacă în rezervă mai mulţi generali ai armatei române care fuseseră detaşaţi anterior în posturi administrative de conducere la diferite ministere şi instituţii cu caracter economic. Cu acel prilej, liderul suprem al P.C.R. ar fi declarat astfel: „Eu, când din adjunct al Ministrului Forţelor Armate am fost numit secretar al Comitetului Central, am fost trecut în rezervă! […] De ce [generalul Marin] Dragnea, la sport, trebuie să fie general activ?”.

    În perioada 1 decembrie 1943 – 1 februarie 1944, Marin Dragnea a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri de Infanterie de la Riazan (U.R.S.S.), după care a ajuns comandant de pluton, apoi comandant de companie în Regimentul 3 Infanterie din Divizia 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu” (1944-1945).
    După încheierea celui de-al doilea război mondial, Marin Dragnea şi-a continuat cariera în armată, astfel:
    – comandant secund de batalion şi, apoi, de regiment de infanterie, pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă;
    – locţiitor politic al comandantului Brigăzii 3 Tancuri;
    – locţiitor politic al comandantului Diviziei 2 Vânători de Munte;
    – comandant al Diviziei 1 Vânători de Munte (iulie 1951 – 1952);
    – ofiţer-elev la Cursul postacademic de comandanţi şi şefi de state majore de mari unităţi, din cadrul Academiei Militare „Klement E. Voroşilov” (Moscova, 1952-1954);
    – comandant al Corpului 40 Armată (decembrie 1954 – 1956);
    – general-maior şi comandant al Corpului 38 Armată, care avea statul major la Timişoara (1956-1959); s-a implicat direct în reprimarea protestelor studenţilor de la Timişoara din timpul revoltei anticomuniste din Ungaria (octombrie-noiembrie 1956);
    – locţiitor al comandantului Regiunii 3 Militare (1959-1960);
    – locţiitor al comandantului Armatei 3 (1960-1969);
    – comandantul Centrului Militar Teritorial Cluj-Napoca (1969-1973).
    La 27 august 1982, în calitate de şef al Biroului Executiv al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, generalul-locotenent Marin Dragnea a emis Hotărârea nr. 1253 privind interzicerea organizării şi funcţionării cercurilor de yoga şi karate în cluburi, asociaţii sportive şi alte organizaţii existente în România, în scopul prevenirii „unor practici dăunătoare activităţii sportive”.

    Un An Nou cu sănătate vă doresc! La mulţi ani!
    Petre Opriş

    • Citind lista carierei lui Marin Dragnea, mi s-a lamurit o necunoscuta.
      In 1962-64, in armata, am avut la regiment un ofiter la Contrainformatii, pe capitanul Dragnea.
      Deci nu poate fi generalul Marin Dragnea.
      Dragnea contrainformatorul avea doua sintagme pentru a te „linisti”: batalion disciplinar sau tribunalul militar :P
      De fiecare data cind eram „invitat” la el in birou, il gaseam batind la masina de scris. Peste ani m-am lamurit: dactilografia turnatoriile lui Onodi ori Darascu, pe care le-am citit in dosarul intocmit. Desigur, nu era doar dosarul meu.

  3. Circa 12.500 de prizonieri români, care au acceptat în toamna anului 1943 să facă parte din Divizia 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu”, s-au aflat iniţial în rezerva Frontului 2 Ucrainean.
    După lovitura de stat de la Bucureşti (23 august 1944), marea unitate a fost introdusă în luptă împotriva trupelor ungare şi germane din zona oraşului Sfântu Gheorghe (judeţul Trei Scaune, ulterior Covasna), apoi a suferit pierderi grele în timpul ofensivei sovietice pentru cucerirea oraşelor Oradea şi Debreţin (care a avut ca scop încercuirea trupelor germano-ungare din nordul Transilvaniei).
    Până la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, doar 4500 de militari care s-au înrolat în anul 1943 în divizia respectivă au reuşit să supravieţuiască şi s-au întors în România.
    Surse: General de armată Marin Dragnea, „150 am fost [în vagon]. Şi-au mai coborât după două săptămâni o sută…”, în I. Oprişan, Infernul prizonierilor români în Rusia Sovietică, vol. I, Editura SAECULUM I.O., Bucureşti, 2014, p. 244-245; General de armată Ion Tutoveanu, Constituirea şi luptele Diviziei „Tudor Vladimirescu”, în I. Oprişan, op. cit., vol. II, p. 222; 226-227; 238-239; 244-245; 248-250; 253-255.

  4. stimate D-le Morariu,principalul defect al „generalului” Dragnea este altul. In calitate de șef al garnizoanei Timișoara,in 1956,a condus represiunile împotriva manifestațiilor studentești de simpatie cu Revoluția maghiara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro