Home » Opinie » Citesti:

O primejdie de moarte

Mircea Morariu februarie 14, 2018 Opinie
9 comentarii 2,255 Vizualizari

Duminică seara, penalii cu cea mai mare expunere din viața publică româneaacă în asociere și vădită coordonare cu cei de aceeași teapă care au izbutit să o șteargă peste graniță cu concursul amicilor lor de prin conducerea Ministerul de Interne și din cel al Justiției, ambele categorii de conivență cu cele mai lipsite de coloană vertebrală instituții de media din România- Antena 3 și România tv- au declanșat ceea ce, pare-se, că ar trebui să fie asaltul final împotriva DNA. O operațiune la caătul căreia se așteaptă ca d-na Laura Codruța Kövesi să își piardă postul din fruntea instituției.
Totul a fost plănuit până în cele mai mici detalii, nu am nici cel mai mic dubiu în privința aceasta, în laboratoarele de fapte rele ale PSD. Singurul care lucrează eficient în acest partid intrat în stăpânirea corupților și agramaților/ E vorba despre un laborator unde tot de felul de personaje de cea mai slabă calitate încearcă să pună în aplicare scenarii construite după ceea ce au văzut ei prin tot felul de filme de serie B pe care le urmăresc seara, scuipând semințe precum mârlanii și bând whiskey. Nu mi-e clar decât un singur lucru. Or fi botezat ei, pesedeii noștri și falșii jurnaliști care le stau cuminței prin preajmă, în vreun fel operațiunea? Au găsit vreun nume precum Overlord, Barbarossa sau, mult mai în specificul nivelului lor de înțelegere de absolvenți de universități proaste, cu licențe cumpărate, Mătrăguna contra Monseniorului?
În rolurile principale ale mega-producției PSD-ALDE de duminică seara au evoluat procuroarea compromisă Mihaela Iorga Moraru, duetul comico-fantezist Vlad și Andreea Cosma, pesedei penali de Prahova, Sebastian Ghiță de la Belgrad, stimulat de banditul de mare magnitudine Dan Voiculescu care s-a dus până acolo precum se ducea pe vremea când era general activ în DIE, dulăii de presă Victor Ciutacu, Mihai Gâdea, Mircea Badea.
Luni a început difuzarea părții a două a acestei mascarade dezgustătoare. Mega-eroilor din filmul desene animate care a rulat duminică li s-au alăturat câțiva dintre greii PSD. De la Liviu Dragnea la Viorica Dăncilă, de la Codrin Ștefănescu cu solicitarea lui copiată parcă dintr-o reclamă unsuroasă Tudorele, fă ceva!, proscrisa/prescrisa cu aer de Maică Precistă Ecaterina Andronescu, dar și plevușca. Așa cum e dezgustătorul Liviu Pleșoianu. Au venit și întăririle din partea șefilor ALDE, în frunte cu Călin Popescu-Tăriceanu care iar a pus placa preferată fiindcă cred că nici nu mai poate, mental, să pună alta, s-a trezit și agramata de la Bruxelles Maria Grapini. Și propaganda prin mijloace de presă a fost amplificată. Antenei 3 și României tv li s-a alăturat cotidianul Evenimentul zilei, fiindcă acolo învârte totul un ins cu condicuță pe nume Dan Andronic, ideologul Ion Cristoiu s-a dus în delegație la Realitatea tv, doar-doar va putea pune piciorul definitiv și în fieful lui Rareș Bogdan, pe fondul reorientărilor de ultimă oră ale lui Cozmin Gușă, a făcut ochi și piticotul Ionuț Cristache care, cu încuviințarea Doinei Gradea, face show pro-putere pe TVR 1. Și-a lăsat dl. Cristache neterminate sărmăluțele din farfurie, a dat mai întâi fuguța la computer și a scris pe facebook un strigăt de luptă în totală contradicție cu Codul deontologic al jurnalistului din TVR, convins că doamna Gradea îl va pupa încurajator pe frunte, și împreună cu producătoarea Livia Șerban-Iancu i-a chemat în ajutor pe alții de aceeași teapă cu ilustra lui persoană. Adică pe Cornel Nistorescu, Sorin Roșca-Stănescu și pe arivist-carieristul Pleșoianu.
Luni, după ora prânzului, s-a adunat și Parlamentul spre a se face că lucrează și a-și justifica măririle salariale nemeritate. Aici, ce să vezi?, coincidență! O insă, deputat sau senator, puțin importă, pe nume Oana Florea a prezentat Raportul zisei comisiei de anchetă care a pierdut vreo 9 luni spre a așterne pe hârtie (s-au adunat vreo 130 de pagini) o compunere fără valoare în care se fac supoziții despre presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009. O operațiune în care se pretinde că iar și-ar fi băgat coada Statul paralel, SRI, DNA și, desigur, Laura Codruța Kövesi. Cea care trebuie înlăturată din funcție cât mai repede cu putință.
Inspecția Judiciară s-a pus urgent și ea pe treabă, a promis o investigație pornind de la balivernele debitate de foarte puțini credibilii Iorga-Moraru, duo Cosma, Sebastian Ghiță.
Aflat tocmai în Japonia, ministrul Justiției, dl. Tudorel Toader nu s-a reacționat chiar foarte sensibil nici la rugămintea cam plângăcioasă a lui Codrin Ștefănescu, nici la ordinul de grabnică întoarcere acasă lansat, agramat, ordin formulat cu un dezacord gramatical în notă pesedistă, de doamna Dăncilă. Dl. Toader i-a dat satisfacție d-nei Andronescu întărindu-i zicerile că știe el bine ce trebuie să facă. Va veni însă joi la ședința de guvern ca să nu întindă totuși prea mult coardă. E însă limpede că domnul respectiv e pregătit să ceară revocarea din funcție a d-nei Kövesi. Nu știm pentru moment ce răspuns va avea președintele Iohannis care ba e în vacanță, ba s-a refugiat într-o tăcere suspectă.
Coaliția PSD-ALDE nu se va mulțumi însă doar cu o eventuală concediere a actualei șefe a DNA. E mai mult ca sigur, de altminteri dl. Șerban Nicolae și-a și exprimat în clar dorința, că PSD-ALDE plănuiește restructurarea din temelii a respectivei instituții. Transformarea ei într-o instituție decorativă care să răspundă prompt la ordinele partidului. Cam tot la fel cum răspundea PNA-ul condus de dl. Vasile Botoș la ordinele telefonice primite de la d-na Rodica Stănoiu și dl. Adrian Năstase.
Toți indivizii aceștia și încă mulți alții se fac a uita că intensificarea luptei anti-corupție, înființarea unui DNA serios, nu de vitrină au figurat printre condițiile obligatorii ale admiterii în UE. Pare-se că spre a-și putea vedea nestingheriți de afacerile lor urât mirositoare, spre a-și desăvârși îmbogățirea, pentru a-și putea face de cap fără nici o opreliște mai-marii PSD-ALDE sunt gata să dea de pământ și cu UE, și cu MCV-ul, și cu spațiul Schengen, și cu Strasbourg-ul, și cu Bruxelles-ul. Profită de o anumită scădere a vigilenței populației, de letargia în care au intrat acțiunile de stradă, de ineficiența Opoziției. E clar, ne paște o primejdie de moarte. Marea întrebare e de ce se întâmplă toate acestea. Dragnea trebuie să se salveze. Nu doar de la închisoare, ci și de la mazilirea din fruntea partidului. Imediat după 11 decembrie 2016, ziua victoriei în alegerile parlamentare, el le-a promis baronilor din teritoriu că va aranja astfel lucrurile încât să îi scape de justiție, de DNA. Să le dea liber la furt. De ce? Pentru că poate. Deocamdată nu a putut. Mai încearcă o dată. În cel mai iresponsabil chip cu putință. Punând la mezat viitorul țării. E de sperat că va veni și ziua decontului. Pentru ei și pentru toți hoții din preajma lui.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. ion adrian spune:

    Repet ca sa fie mai clar: Aseara la Digi si apoi la Realiatea unde a fost confirmata, a aparut o stire care ne informeaza ca inca de luni seara a inceput cu tinta presa internationala si poate si autoritati europene, o ampla operatie de intoxicare referitor la scandalul Vlad Cosma. Intoxicarea este realizata de pe pozitiile Antena 3 , Romania TV si a tuturor borfasilor care se lupta sa acapareze total puterea in stat si sa demoleze si aserveasca ultimul stalp care este puterea judecatoreasca adica judecatorii, dar deocamdata procurorii fara de care primii in penal nu pot face nimic. Cred ca cei care pot sa faca ceva pentru a contracara aceasta actiune de tip dezinformare kgbista ar trebui sa o faca dar repede si nu lalait in stil dambovitean .Asta este maximul pe care il pot face eu si l-am inceput imediat ce am auzit stirea. Succes!

    Deci cine are cohones si poate sa actioneze dar nu dupa modelul Rica Venturiano care… bine le mai zice la gazeta :)

    • MIHAI 2 spune:

      Din pacate Realitatea Tv cam joaca la doua capete . Pe ecranul lor se labarta de dimineata un titlu gen Coruptii PSD lupta cu coruptii DNA..Iar Cosmin Gusa o soma …auzi la el …o soma pe Covesi nu stiu ce sa faca. A ajuns Guse sa someze !? **** Cat priveste postul DIGI – el este citat la greu de catre pesedisti, dar nu cu actualele articole – minuate – ci cu acelea in care difuzau IN EXCLUSIVITATE …(cine o fi fost tanti ”sursa” lor ? ) dezvaluirile despre plicul trimis de denuntatorul basarabean. Or tocmai plicul acela pare a fi acum – si pare intens – calcuiul putred al mandrului Ahile . Pericoi cel mare vine insa acum intradevar dinspre presa straina. Si ei sunt pana la urma ziaristi, deci dependenti de tiraj. Daca vor incepe sa spuna adevarul suntem pierduti.

      • ion adrian spune:

        Esti in stare sa verifici stirea data prima oara la Digi ? Daca da comunica rezultatul daca nu las-o balta.
        Desigur cum spuneam mai sus modelul Rica V. are inca multi prozeliti. :)

  2. Larry spune:

    Golanii astia nu inteleg un lucru: ca o sa o duca mult mai rau daca depun mafia lor in bratele mafiei ruse. Cu rusii furi cat vrei, dar nu mai esti in siguranta niciodata, nici tu, nici neamul. Nu e vorba de finante, viata ta si alor tai nu face doi bani, e jucata la ruleta ruseasca pentru te miri ce prostie. Mafiotii din Ucraina au pus umarul la mentinerea statului ucrainean, nu din patriotism, ci de frica mafiei ruse. Cuplul Dragnea/Vasilica e impaslit in ura si coruptie si nu are educatia morala si intelectuala ca sa inteleaga aceste lucruri simple.

    • linus spune:

      Cuplul va divorta in curand.

      “Ce-i mana pe ei in lupta ? ”

      Ar parea ca lucreaza la salvgardarea statului natyional, desi m-ar mira sa inteleaga ce este aceea. Cineva care isi subordoneaza multi infractori (termenul a devenit, prin rasturnarea marcuziana a valorilor, sinonim cu “erou”, “biet nevinovat”, “judecat arbitrar”, “embastille”) si isi trece insule pe firma cu actiuni la purtator nu poate lucra pentru binele semenilor sai pentru ca nu aceasta stare il preocupa.
      Cred ca intre ei/ele se amuza de faptul ca “sobolanii” (cum ne numea alta distinsa savanta) sterg babe si mosnegi din alte tari la rect pentru un pumnisor de bani.

      Iliescu te scuipam, te scuipam tot neamul…

  3. bogdan192 spune:

    Sa speri ca diavolul o sa se opreasca din dracuit doar ca nu se poate s-o mai tina asa multa vreme ca diavolitul e rau si ma face pe mine nefericit e cea mai naiva atitudine pe care am intalnit-o in ultima vreme. Din pacate, e si atitudinea perfecta pentru a sustine pe un viitor indefinit actiunile respectivului.

  4. Dan Plesoianu spune:

    Sint de acord cu tot ceea ce spuneti, mai putin despre DNA. DNA este, in mare parte, de fatada. In orice caz, in cazul meu personal legat de terenuri retrocedate, DNA Bucuresti nu a facut nimic, in afara de a pune un procuror securist sa deformeze legile, iar DNA Craiova a facut anchete si rechizitorii false, a inversat prevederile legale pentru a favoriza infractorii si infractiunile, lucruri care au dus la o decizie judecatoreasca tot in favoarea infractorilor.

  5. Constantin spune:

    “…un laborator unde tot de felul de personaje de cea mai slabă calitate încearcă să pună în aplicare scenarii construite după ceea ce au văzut ei prin tot felul de filme de serie B pe care le urmăresc seara…”

    Am privit de curiozitate, pe site-ul firmei, la membrii “Project Associates” și mărturisesc ca nu mi se pare a fi vorba despre personaje de [cea mai] slaba calitate, activitatea lor nu reprezinta cu siguranță scenarii pentru, ori după, filme de serie B, ba dimpotrivă.

    Personaje influente (cu conexiuni internaționale importante), precum cei care se îndeletniceau cu denigrarea d-nei Kovesi prin intermediul “cuburilor colorate”, par sa ceara pentru lucrăturile lor foarte multi bani. Am un sentiment puternic ca este vorba despre bani furați de la mine…

    • linus spune:

      Sunt bani furati de peste tot. Insa mai importanta decat banul este puterea, puterea de-a face si de-a nu raspunde in fata legii, mai ales asta din urma.
      Legea e rea, nu-i asa, procurorii sunt arbitrari, diabolici chiar (se dau doua nume, si-apoi se porneste djihadul).

      Traim intr-un imens experiment Pitesti. Tare mi-e ca reeducarea asta va avea efecte benefice, adica pe care doar poporul indobitocit le intelege.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Multumesc pentru comentariu. Aveti dreptate sa-mi sanctionati fraza legata de ce face si drege psihi...

de: Mircea Toplean

la "Despre depresie, câteva observații"

Cauta articole

aprilie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)